Francmasoneria si politicienii in opera lui Mihai Eminescu (I). Azi, “Hidoasa pocitura”

 

Conform lui Perpessicius, textul de mai jos poate fi anexat părţii similare din Scrisoarea a III-a. Versiunea este redata publicului larg pentru prima oara, integral, prin plasarea acestor versuri pe internet prin intermediul Roncea.ro

Perpessicius: Cum am semnalat, în treacăt (Perpessicius, Eminescu în parlament, în Preocupări Literare, VII, 3, Martie 1942), multiple sunt prezumţiile, după care această versiune va fi fost scrisă chiar în atmosfera încinsă a Parlamentului: frecventarea asiduă a şedinţelor, aşa cum reiese din cercetarea activităţii lui ziaristice, tabloul de un crud realism, decalcat după realitate şi mai ales carneţelul însuşi, cu toate atributele lui, în primul rând scrisul. Quasicaligrafic în primele două strofe, scrisul devine din ce în ce mai lax, din pricina acelor cozi de smeu răsucite, ce ţin loc de cuvinte întregi, şi este deci mai dificil de descifrat. Un astfel de scris presupune o stare de spirit, specială şi un loc, oarecum impropriu răgazului, încât cu excepţia, poate, a întâielor două strofe care sunt singurele, reluate, nu e greşit a socoti versiunea aceasta improvizată în chiar incinta Parlamentului.
Din pricina scrisului, care, cu adevărat, în părţile lui cele mai dificile, constitue pentru cercetător, una din caznele descifrărilor eminesciene, versiunea n’a fost reprodusă decât fragmentar, mai exact, spicuită şi uneori cu grave erori de lecţiune, cum se va vedea la locurile respective.

Hidoasa pocitura…

De patrie, virtute vorbeşte liberalul
De-onoare, castitate ‘i este gura plină
Ai crede că ‘nainte-ţi tu ai pe genialul
Erou a ‘nţelepciunii ş’a patriei lumină
Că propria lui viaţă curată ca cristalul                                         (5)
O pildă-i de caracter şi inimă creştină
N’ai crede că ‘nainte un stâlp de cafenele
Defaim’ acele vorbe servindu-se de ele/ Versiune: Ce-şi bate joc de vorbe servindu*-se de ele
Ghebos, urît şi lacom, stegar de craialîcuri
El ziua stă pe oameni de treabă să inculpe                                  (10)
Tovarăşi de beţie [şi] de caraghiozlîcuri
Aprob’ a lui cuvinte şi schimele de vulpe
Spre sară, toţi bătrânii* pornesc la craialîcuri
Şi fete de vânzare le strâng atunci de pulpe
Purtând* pe buză miere, e ‘n el monetă calpă                             (15)
Canalie deplină din creştet pân în talpă
Dar cine-i ceata asta cu nasuri înroşite
Cu dârele prin barbă, cu feţele nerase
Guri mari şi buhăite, musteţile sborşite
Cu cismele cârpite, cămăşile soioase
Privirile sunt crunte şi feţele ‘ncruşite                                         (45)
Cu frunţi mai mici de-un deget, cu cefe roşii groase…
Ei sunt smântâna lumii.. . Când clopotu auzi-vei
Să ştii că toţi sunt faţă… s’au adunat beţivii.
Acolo prezidentul frizând* o faţă calmă
Că e cam după masă n’ar vre să se cunoască —                          (50)
Şi cum îi vede astfel pe dragii săi de-avalma
Intoarce: asupra tutor scârboşii ochi de broască
In fund unul* mai* scârnav* îşi suflă nasu ‘n palmă
Şi de surtuc o şterge, mahmur* se uită, cască
Berlicoco întinde [a]* mână după clopot                                    (55)
Tăcere pretutindeni, în sală* câte*-un* şopot
Se scoală, unul atuncea şi strigă: Cer cuvântul
— L’aveţi»— ce om e-această [indesc.] [ind.]  [ind.] [ind.] [ind]./Versiune: L’aveţi «Domnilor*, Legea, virtutea*, adevărul*;
O faţă uricioasă* şi peliţa gălbue*
Pe capul lui păr aspru, sborşit şi roş de câne                              (60)
[                                                    ]
[                                                     ]
[                                                     ]
[                                                     ]
Colo unde urmaşul lui Budha Sakya Muni¹)                              (65)
Nazarineanul, dulce, în deal, îşi are casa (Dealului Mitropoliei – n.m.)
Işi poart[']* bătrânul rabbin Berlicoco perciunii/ Versiune: S’adună francmasonii, şi fiii periciunii
Işi strânge corifeii* şi secta lui hidoasă,
Acolo* fac contorul* comediei* ş’a minciunii
Calomniei*, vânzării*, făţarnică grimasă                                     (70)
Alăturea cu crucea*, cu moaştele din templu
De uri* şi infamie* sunt stâlpi şi [sunt] exemplu
Biserica-i tr’o parte, negrită şi străveche
Bordel dă conştiinţe* făcură* ei alături
O Crist, cum nu mai vii cu biciul, cu reteveiul*                          (75)
Hidoasele fiinţe* ca cojile* să-i mături
Să pui să se citească molitve ‘ndelungate
In curte, ‘n tâmple*, trepte* şi treceri*, pe de lături
Să iasă negrul spirit, hidoasa pocitură
Ce ‘n cap* cloceşte acolo sămânţa lui de ură                               (80)
Ms.-ul 2260,103. f¹) 2261,157—168
“Hidoasa pocitura” este C. A. Rosetti, initiat in masonerie la Paris, fost primar al Capitalei, presedinte al Camerei Deputatilor si apoi ministru de Interne in perioada scrierii de mai sus, ministru al Cultelor in primul guvern al lui Carol I

Expresia, se ştie, aparţine lui Vasile Alecsandri, care tipărea în Timpul dela 9 Februarie 1878 ²) cunoscuta lui Epistolă către generalul Florescu, pe care luptele politice îl ţinuseră, tocmai în timpul războiului, departe de armata ³), pe care o organizase:
Or cine stă ‘n arenă, de tină are parte.
Eu, nedeprins cu tina, mă ţiu de ea departe
Ş’aştept să văd sub trăsnet hidoasa pocitură
Care-au sădit în ţară invidie şi ură ⁴).
De a doua zi chiar, expresia era anexată şi circulaţia ei nu va cunoaşte nicio pauză (…).
f ¹) Aceste 10 strofe, dintre care unele abia schiţate iar altele nefinite (cu rimele stinghere), sunt construite pe tiparul, des întrebuinţat în această vreme, ottava rima şi se află în ms.-ul miscellaneu 2261. 157—168.
Perpessicius mai noteaza: Sunt file înguste, longitudinale, dreptunghiulare, de mărimea 21 cm. X 7,5 cm., de bună şi solidă hârtie albă, velină, cari, în număr de 50 formau un carneţel de buzunar, comod, confecţionat chiar de Eminescu, care a avut, din juneţă chiar, această artă (dovadă sms.-ele Elena şi Marta, cf. vol. I) şi care trebue să fi fost la origină cusut. Legat dimpreună cu altele, în ms.-ul miscellaneu 2261, Academia l-a desfăcut cu abilitate, adaptându-l la condiţiile materiale ale ms.-ului şi păstrându-i, în acelaşi timp, cu exactitate, ordinea, deci caracterul originar. Cu excepţia primelor două păginioare, celelalte au fost dispuse câte trei, mobile la cotor, în succesiunea originară, izbutind să creeze o pagină de mărimea manuscrisului 2261. Pentru mai uşoară verificare, s’a dat fiecărei păginioare un număr aparte, aşa că acest submanuscris, longitudinal, de buzunar, figurează cu cele 50 file ale lui, între ff. 148—197, inclusiv. Intâia filă (148), devenită pseudo-copertă, e înnegrită de uzura buzunarului (carneţelul mai poartă o dungă verticală, lungimea lui permiţând să fie îndoit) şi pare să fie pătată cu câteva picături de cafea neagră.

Toate notele lui Perpessicius la sursa: Eminescu, Opere, Vol II

Vezi si: Boala şi moartea lui Eminescu, de Nae Georgescu. CARTEA TRECERII publicata de Ziaristi Online. SERIAL »

Victor Roncea: Cum vrea masoneria să pună mâna pe Muzeul Ţăranului Român

“Un Muzeu in primejdie!“, asa se intitula o actiune de forta a intelectualilor lui Dinu Patriciu, Ion Iliescu si Sorin Ovidiu Vintu, respectiv Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia Roman Patapievici. Se petrecea in 2004 si pretextul era salvarea salilor “Ferestre” si “Timp”, realizate de regretata Irina Nicolau, ca parti ale ansamblului “Crucea peste tot”, una dintre ultimele amprente culturale lasate posteritatii de refondatorul Muzeului Taranului Roman, pictorul Horia Bernea, acum dus la cele sfinte. Respectatul etnolog era fiul filosofului Ernest Bernea, unul dintre marii sociologi si etnografi romani ai perioadei interbelice, alaturi de Dimitrie Gusti si Traian Herseni sau geopoliticianul Simion Mehedinti. In afara cunoscatorilor, lumii dependente de mijloace de intoxicare media nu i s-a parut ciudat ca Fundatia “Anonimul”, a lui Dinu Patriciu si personaje ca cele de mai sus, din troika cea vestita a intregului Apus, basca Neagu Djuvara si Vintila Mihailescu, se impreuneaza ideatic pe pajistea din fata Muzeului, “pentru Cruce”, sub coordonarea lui… Dragos Bucurenci. Si el, acolo, un “copil teribil” al euro-comunismului si ateismului ecologico-stiintific, pompat de masinile de propaganda ale mogulilor filorusi mai ceva ca Mandruta sau Turcescu (tot creatii ale “scolii” Dilema Veche). Miza li s-a descoperit celor mai atenti la scurt timp: fortarea demisiei lui Dinu C Giurescu si inlocuirea lui cu un fidel al gastii, Vintila Mihailescu.

Dupa sase ani, cand acelasi Vintila Mihailescu a anuntat ca va pune la naftalina ansamblul lui Horia Bernea, al taranului roman crestin-ortodox, distinsii militanti la comanda n-au zis nici pas. Nici un protest, nici o reactie. Mai mult: Mihailescu preda acum stafeta masoneriei.

Sa dam putin filmul inapoi: pe 5 februarie, Mihailescu organiza o dezbatere de forma, la care anunta, printre altele, ca expozitia “Crucea” va fi desfiintata. Inregistrarea conferintei poate fi ascultata la MUZEUL TARANULUI ROMAN elimina… taranul roman!. Participantii au povestit ulterior cum au asistat consternati la un proces marxist-leninist-trotkist deghizat in “dragoste crestina”: “Am audiat cu oroare discursul Ancai Oroveanu… Din spusele dumneaei reiesea ca a milita pentru caracterul intangibil al expunerii Crucea ar fi echivalent cu a-l iubi in chip idolatru pe creatorul Muzeului, Horia Bernea” . Anca Oroveanu este membra de vaza a GDS si, in paranteza fie spus, fiica odiosului Leonte Rautu.

Slabele reactii de protest – doar din mediul online – fata de acest afront la adresa reintemeietorului Muzeului Taranului Roman si a insusi sensului existentei acestui Muzeu au fost taxate rapid prin ridiculizare de oamenii sistemului de propaganda anti-crestina: Simonca in “Observatorul cultural” al doamnei Musat (!), Rogoz pe Vax Publica lui Vintu si alte loaze ale lui SOV in Catavencu – KGB. Evident, conform kulturnicilor de serviciu, cu voie de la Iliescu, tot “legionarii” sunt de vina ca se mai protesteaza fata de astfel de abuzuri incalificabile. Unde sunt “intelectualii” de-altadata (vezi foto), ca sa-si dea foc astazi, la botezul Petrusului lui Roman, pe pontonul lui Patriciu de la Snagov, alaturi de Plesu si Bucurenciu, “frère”-rul lui Liicheanu, pentru ca se sterge memoria lui Horia Bernea si a taranului roman?!

Situatia Muzeului Taranului Roman s-a imbacsit rapid odata cu preluarea institutiei de gasca emanata de Colegiul Noua Europa si Fundatia Anonimul. Nu m-ar mira ca in curand, daca ma uit mai bine pe manifestarile pe care le gazduieste, numele muzeului sa devina, ca la PCdR, Muzeul Taranului din Romania sau, poate, chiar din Europa, ca sa mai terminam odata cu nationalismele-astea.

Marile realizari ale SNSPA-istului Mihailescu au fost generarea de conferinte la asa-zisul “Club al taranului” unde Andrei Oisteanu – alt GDS-ist dar doar nepot de-al lui Leonte Rautu – se pronunta cu diversi despre religia romanilor pentru a parea ca un Institut de apartament are activitate, se face omagiul ungurismelor pe urmele tovarasei K. Verdery , se produc elucubratii para-stiintifice despre “intelesurile manelelor” sau se fac expozitii cu “Eva bilblica din carnati de Plescoi”. Plus patronarea unei carciuma in incinta Muzeului, unde betivii si drogatii se arunca la lasarea serii printre cruci si troite de patrimoniu, in pridvorul intinat al bisericutei de lemn. Si, ca un cumul al afacerilor sale culturale, lansarea “Noului Cinematograf Roman”, devenit la moda printre satanisti dupa prezentarea, in premiera, a controversatului film “Antichrist“.

Continuare la: Victor Roncea - Cum vrea masoneria sa puna mana pe Muzeul Taranului Roman. EXCLUSIV. Vintila Mihailescu si-a dat demisia, nu inainte de a desfiinta expozitia “Crucea”. Prietenii lui Horia Bernea acuza: Marea Loja il vrea pe “fratele” Virgil Nitulescu