Parintele Dumitru Staniloae: Ortodoxia noastra romaneasca ne va apara si de slavism si de o organizare suprastatala a Europei, care nu respecta principiul nationalitatilor.

Dacă Rusia ar redeveni pravoslavnică în scurtă vreme şi împrejurările ar rămâne actuale, ortodoxia românească ne va fi cea mai sigură pavăză a existenţei etnice: ortodoxia noastră e numai a noastră. Ea e altceva decât pravoslavia rusească. Ea e împletită şi colorată cu tot ce e propriu sufletului românesc. Ea nu are caracter şi tendinţe internaţionale, ci susţine cu ardoare diferenţierile naţionale. Ortodoxia românească ne va apăra de slavism cum ne-a apărat şi în trecut. Dar ea ne va apăra şi de o altă primejdie care se desemnează. Se vorbeşte stăruitor de o organizare a Europei în unităţi mai mari, de o depăşire a principiului naţionalităţilor. Ei bine, în aceste forme noi de organizare, ortodoxia ar fi singura forţă prin care ne-am susţine etnicitatea noastră prin caracterul ei naţional, care o deosebeşte de tendinţele internaţionale ale celorlalte ramuri ale creştinismului. Ea ar fi singura forţă spirituală care s-ar asocia cu atitudinea protestatară a neamurilor mici împotriva tendinţelelor internaţionale de orice fel.

Ortodoxia, prin dragostea ei pentru realitatea etnică, ţine tot atât de mult la unităţile etnice mai mici, ca şi la cele mai mari, spre deosebire de alte forme ale creştinismului care, neavând o afinitate specială pentru etnic şi urmărind numai rezultate cantitative, sunt dispuse totdeauna să pactizeze cu unităţile mari şi mai puternice pentru sacrificarea celor mici.

- fragment din articolul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, intitulat „Biserica ortodoxă a Transilvaniei”, apărut în revista „Gândirea” XXII, nr. 5, 1943, p. 241-248

Parintele Dumitru Staniloae: Ortodoxia noastra romaneasca ne va apara si de slavism si de o organizare suprastatala a Europei, care nu respecta principiul nationalitatilor.

Dacă Rusia ar redeveni pravoslavnică în scurtă vreme şi împrejurările ar rămâne actuale, ortodoxia românească ne va fi cea mai sigură pavăză a existenţei etnice: ortodoxia noastră e numai a noastră. Ea e altceva decât pravoslavia rusească. Ea e împletită şi colorată cu tot ce e propriu sufletului românesc. Ea nu are caracter şi tendinţe internaţionale, ci susţine cu ardoare diferenţierile naţionale. Ortodoxia românească ne va apăra de slavism cum ne-a apărat şi în trecut. Dar ea ne va apăra şi de o altă primejdie care se desemnează. Se vorbeşte stăruitor de o organizare a Europei în unităţi mai mari, de o depăşire a principiului naţionalităţilor. Ei bine, în aceste forme noi de organizare, ortodoxia ar fi singura forţă prin care ne-am susţine etnicitatea noastră prin caracterul ei naţional, care o deosebeşte de tendinţele internaţionale ale celorlalte ramuri ale creştinismului. Ea ar fi singura forţă spirituală care s-ar asocia cu atitudinea protestatară a neamurilor mici împotriva tendinţelelor internaţionale de orice fel.

Ortodoxia, prin dragostea ei pentru realitatea etnică, ţine tot atât de mult la unităţile etnice mai mici, ca şi la cele mai mari, spre deosebire de alte forme ale creştinismului care, neavând o afinitate specială pentru etnic şi urmărind numai rezultate cantitative, sunt dispuse totdeauna să pactizeze cu unităţile mari şi mai puternice pentru sacrificarea celor mici.

- fragment din articolul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, intitulat „Biserica ortodoxă a Transilvaniei”, apărut în revista „Gândirea” XXII, nr. 5, 1943, p. 241-248

Actualitatea lui Eminescu. România în luptă cu panslavismul

"Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.

Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.

Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.

E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.

Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.

De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.

Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă. Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.
De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti "Hristos a inviat" în româneşte.

Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.

Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.

Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă."

Mihai EMINESCU
Timpul, iunie 1878

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE