Este un act de curaj să fii român în Ucraina şi să ceri cetăţenia română. Sergiu Dan (25 de ani) a făcut acest gest, a scăpat de Ucraina, dar plăteşte un preţ: Kievul îl vede acum ca pe un trădător şi când se duce acasă se declară turist de frica repercursiunilor asupra părinţilor.
În prima parte a interviului, in format video, Sergiu vorbeşte (13 minute) despre obţinerea dublei cetăţenii, lucru interzis în Ucraina.
Sergiu susţine în a doua parte ( 10 minute) că ucrainenii nu au o părere foarte bună despre români şi că autorităţile de la Kiev şi o parte a presei promovează ideea că România vrea să anexeze teritorii.
In ultima parte, Dan Sergiu spune că există o lipsă de informare corectă a ucrainenilor si a rusilor privind istoria românilor şi de aici resentimentele lor.
TRANSCRIPTUL INTEGRAL AL INTERVIULUI:
Sergiu, cum ai ajuns în România?
Vin din Maramureşul istoric, Ucraina, Transcarpatia. Este o regiune cu foarte multe localităţi româneşti, care de-a lungul timpului au fost când în Austro-Ungaria, când în Cehoslovacia, dar după destrămarea Cehoslovaciei au rămas în Uniunea Sovietică. Am stat în această regiune 17 ani cu familia, apoi am făcut studiile la Bucureşti şi am ales să rămân aici pentru că sunt mult mai multe oportunităţi.
Se vede timpul petrecut în URSS în ceea ce priveste limba maternă în şcoli, biserici?
În localitatea din care vin eu pot sa spun că nu prea, pentru că sunt doar români. In schimb, sunt alte localităţi în care mai sunt unguri, ruşi şi ucraineni, acolo mai găseşti inscripţii în ucraineană sau chiar în rusă. Şi în maghiară. De exemplu, într-un orăsel aflat la frontiera cu România, se numeşte Slatina, în ucraineana se numeşte Solotvino, e singura localitate în care pe primărie poţi să vezi drapelurile României, Ucrainei, Ungariei.
De ce ai ales să vii în Bucureşti şi nu te-ai dus la Kiev?
Mi-ar fi fost mai greu să îmi termin studiile în Kiev, pentru cî eu am avut şansa să fac şcoala în limba romană, ceea ce acum este mai greu în Ucraina pentru minoritatea românească. Ucraineana am făcut-o aşa...ca limbă de stat, cum învaţă maghiarii limba romana în România, şi cunoştinţele mele despre România au fost mult mai mari decât cele despre Ucraina. Am vorbit acasă româneşte, am citit cărţi în limba română şi dintotdeauna am vrut să vin aici să devin român şi cu acte în regulă.
Părinţii te-au sfătuit să alegi Ucraina?
Nu.
Ai fost vreodată evaziv când ai spus că eşti român?
Nu, dimpotrivă, părinţii m-au susţinut, dar au fost unele situaţii în care existau unele semne de întrebare. Se ştie că ucrainenii. în relaţia cu România, sunt cam...au nişte dubii, pe care nici eu nu pot să le înţeleg. Vorbim despre zona Maramureşului, care a fost dintotdeauna locuită de români.
Deci au început să se facă verificări, asta prin 2003-2005, erau trimişi de la Kiev, voiau să afle dacă îmi este bine în România, ce vreau să fac după ce o să îmi termin studiile, dacă o sa mă întorc în Ucraina, de ce vreau să rămân la Bucureşti.
În celelalte regiuni din Ucraina în care sunt români, situaţia este chiar dramatică, de exemplu în sudul Basarabiei, la Odessa, sau la Cernăuţi. Securitatea ucraineană este pe urmele românilor zilnic.
De unde ştii asta?
Din ce am citit, de la prietenii mei veniţi la studii în Bucureşti, ne-am întâlnit şi cunosc foarte bine situaţia de acolo. Iar bunica mea din partea mamei este originară din sudul Basarabiei. S-a căsătorit cu bunicul meu care este din Maramureş şi pe vremea aia, acum 40-50 de ani, îşi spuneau români, nu moldoveni. Acum, bunica, în 2011, este mirata când îi povestesc că acolo se vorbeşte în moldovenească şi nu în română.
