SCRISOARE DESCHISA adresata Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu: Opriti perversiunea homosexuala stradala! Faceti Referendum!

Scrisoare Deschisa adresata Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu

Opriti perversiunea homosexuala stradala!

Referendum al bucurestenilor pe site-ul Primariei privind marsul homosexualilor

Domnule Primar,

Multi dintre cei care v-am votat am facut-o pentru ca sunteti bucurestean. Pentru ca nu se poate sa nu iubiti orasul acesta si locuitorii lui. De mai multi ani, urmare a unor presiuni dubioase emise asupra fostilor primari generali, Traian Basescu si Adriean Videanu, pe strazile Capitalei noastre se deruleaza, an de an, un bizar circ pervers al refuzatilor soartei, homosexualii.

Este interesant de observat ca aceste actiuni sunt organizate de fapt cu un sprijin masiv financiar, logistic si uman din strainatate, majoritatea participantilor remarcandu-se ca fiind din afara tarii. Normal, o asemenea boala nu este caracteristica poporului roman. Si acesta este si problema: bolile se trateaza, desigur, dar nu in spatiul public ci in locuri de specialitate.

De cateva zile Bucurestiul a fost invadat deja de imagini publicitare de mari dimensiuni in favoarea homosexualitatii, acte aflate dupa parerea noastra la limita legalitatii. Saptamana aceasta bucurestenii sunt tocati la nervi pana sambata, 23 mai, cand este programata o noua parada homosexuala dupa modelul celor aprobate de predecesorii dvs.

Propaganda homosexuala agresiva efectuata in spatiul public este o ofensa la adresa majoritatii romanilor si un atentat psiho-social vizibil impotriva minorilor din Bucuresti si intreaga Romanie, mai ales prin preluarea in extenso ale acestor manifestari anormale de catre televiziunile specializate.

Dupa cum probabil stiti, ultima lovitura din aceasta zona data la adresa normalitatii, a familiei si societatii romanesti, este asa numita initiativa pentru “casatoria homosexuala”. Aceasta aberatie se bazeaza pe un lobby foarte agresiv al homosexualilor ajunsi in functii de decizie la Bruxelles, care si-au transformat problema lor personala intr-o “recomandare europeana”.

Din lipsa unei reactii notabile a autoritatilor romanesti si a celor din spatiul central si est-european, recent integrat in Uniunea Europeana, se pare ca nici pana acum unii functionarasi de la Bruxelles nu au inteles ca Europa este mai mult decat complexul de budoare al Comisiei si Parlamentului European.

Europa inseamna si respect fata de valorile traditiei crestine, in cazul Romaniei un fundament de netagaduit al formarii poporului si statului roman.

La Chisinau, de exemplu, in cel de-al doilea stat romanesc, bazandu-se pe acest fundament, tanarul primar Dorin Chirtoaca a interzis marsul homosexualilor de anul trecut descurajandu-se efectuarea celui de anul acesta. Si in alte state unde credinta este respectata se intreprind masuri similare: in Rusia, Polonia sau Israel, manifestarile de exhibitionism homosexual au fost interzise de Primarie sau se discuta chiar interzicerea lor prin lege, in Parlament.

Respectarea drepturilor unor minoritati nu inseamna jignirea majoritatii acestui oras si a acestei tari. Daca maine o alta minoritate, a pedofililor sau zoofililor, va dori sa-si organizeze un mars pentru promovarea casatoriilor cu copii sau cu capre, oi si miei, o veti aproba numai pentru ca este sponsorizata de Fundatia Soros, ca in cazul de azi?

Va amintim ca cel mai recent sondaj al Uniunii Europene pe tema principalului motiv al manifestarilor homosexuale care se desfasoara saptamana aceasta in Bucuresti – promovarea “casatoriei homo” - confirma credinta puternica a poporului roman prin faptul ca doar 11 la suta dintre romani s-ar arata in favoarea acestei anomalii, in contextul in care 87 la suta suntem ortodocsi.

Avand in vedere respectul Dvs fata de cetatean si traditiile poporului roman va cerem imperios sa nu permiteti desfasurarea marsului homosexualilor in centrul Capitalei ocrotite de Sfantul Dimitrie de Basarabi, ca si de Sfantul Mare Mucenic Dimitrie aflat chiar pe stema Primariei Capitalei.

Va solicitam sa dispuneti pana la data marsului homo initierea unui Sondaj-Referendum pe site-ul Primariei – cum ati mai facut si cu alte ocazii – unde bucurestenii sa poata opinia privind propaganda homosexuala desfasurata pe strazile lor.

Conform drepturilor noastre, pe care stim ca le respectati, subliniem ca o asemenea manifestare ofensatoare necesita dezbatere publica. In cazul in care bucurestenii nu-si vor da acordul va cerem sa actionati in consecinta si sa opriti perversiunea homosexuala stradala.

Va asteptam raspunsul rapid la adresa:

Ene Viorel, presedinte AVMR
Str Batistei Nr 11, Etj 1, Apt 1, Bucuresti
ene_viorel_avmr@yahoo.com, http://www.avmr.ro/
GSM: 0724.363.418 / 0766.482.999
Tel/Fax: 021.310.73.32

Cu acelasi respect,

Asociatia Pentru Educatie si Libertate
Asociatia Victimelor Mineriadelor
Asociatia Adevar si Dreptate
Asociatia Civic Media
A.P.A.D.A.R.
Grupul Independent pentru Democratie
Liga Studentilor – Membri Seniori
19.05.2009
Scrieti-le responsabililor din Primaria Capitalei opiniile dvs:

primargeneral@bucuresti-primaria.ro, adrian.stanescu@bucuresti-primaria.ro,

robert.ionescu@bucuresti-primaria.ro, andrei.condovici@bucuresti-primaria.ro, marina.panturu@bucuresti-primaria.ro, liliana.zlotea@bucuresti-primaria.ro, mircea.raicu@bucuresti-primaria.ro, andreea.moise@bucuresti-primaria.ro, mariana.dumitrascu@bucuresti-primaria.ro, laura.stoicescu@bucuresti-primaria.ro, tudor.toma@bucuresti-primaria.ro, CS@bucuresti-primaria.ro

"KOSOVO si Metohia in lacrimi". Expozitie foto la Brasov

Editura PREDANIA, Asociaţia Pro-Vita Christiana Sf. Ecaterina şi ASCOR Braşov vă fac cunoscută deschiderea expoziţiei de fotografii a artistului Milinko Stefanovici, intitulată "Kosovo şi Metohia în lacrimi", expoziţie găzduită de Casa de Cultură a Studenţilor la Braşov în Str. Memorandului nr. 39 (Cantina nr. 1), accesibilă publicului larg din data de 19 Mai până la 1 Iunie 2009.
Expoziţia propusă publicului braşovean este, mai precis, un reportaj realizat sub forma unui jurnal fotografic, în vara anului 1999, perioadă în care Armata Iugoslavă s’a retras din Kosovo şi Metohia, iar forţele NATO şi formaţiunile paramilitare albaneze au preluat controlul asupra regiunii.

Detalii la:

http://rastko.org.yu/fotografija/milinko


http://rastko.org.yu/kosovo/delo/11587


http://rastko.org.yu/kosovo/crucified

Editorial ZIUA: Ultima dorinta pentru martirii de la Aiud

In urma cu exact 45 de ani, detinutii politici din inchisorile comuniste, cati mai ramasesera din cei 2.000.000 de incarcerati, erau aruncati afara, bolnavi, schiloditi, dar biruitori. Calcasera pe moarte si iesisera din iad. Asa cum aproape nimeni nu si-a adus aminte ca pe 16 mai 1812, la Hanul lui Manuc Bei din Bucuresti, rusii isi insuseau Basarabia, o zi neagra din istoria Romaniei, nici ziua de 14 mai, zi a eliberarii detinutilor politici, si, totodata, ziua de praznuire a Sfintilor Inchisorilor, nu si-a gasit locul in grabita istorie cotidiana.
Anul acesta, mai mult ca oricand, cei 45 de ani ne amintesc si de cei 45 de comunism si de cei 20 de ani de la eliberarea romanilor de comunism, in 1989. Au trecut 20 de ani aproape fara nici o schimbare pentru fostii detinuti politici anticomunisti, multi cu temnita tot de 20 de ani. 20 de ani de viata, rapiti de bolsevici si redaruiti de Dumnezeu, multora dintre ei, care acum, la 90 de ani si peste, se tin mai verzi decat brazii si lupta in continuare pentru libertate. Libertate intru Dumnezeu. Tocmai de aceea si vor, pentru camarazii lor, ucisi bestial la Aiud, ca si in alte zeci de lagare ale suferintei si biruintei, de la Pitesti la Gherla, de la Ramnicu Sarat la Jilava, de la Poarta Alba la Canal, o sfanta manastire, pentru sufletele lor din ceruri.
O astfel de initiativa, dorita inca de la eliberare de parintele Justin Parvu si binecuvantata si de marele duhovnic Arsenie Papacioc, ambii slujitori ai Ortodoxiei Romane la 90 si 95 de ani, cu zeci de ani de temnita, chiar la Aiud, ar putea sa ia fiinta, in sfarsit, anul acesta, la Rapa Robilor, unde oasele mucenicilor ies din pamant la arat. Este ultima dorinta a arhimandritului Justin Parvu, duhovnicul neamului, din Muntii Neamt. Si totusi, nu si-o poate vedea indeplinita prea usor. O suma de interese meschine ale unor fete neobrazate aproape au deturnat proiectul initial al parintilor duhovnici, al unei manastiri care sa cinsteasca memoria martirilor anticomunisti. Un proiect cu valente arhitecturale ce tin de ritualuri straine de Romania incearca sa se insinueze in planurile ierarhului local, IPS Andrei Andreicut. "Manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre", o spune direct parintele Justin. Dar problema s-a si ramificat: un mult dorit centru de martirologie - proiect al savantului ortodox dr Pavel Chirila -, absolut necesar pentru studiul generatiilor viitoare, a ajuns sa fie, din neintelegere, afiliat proiectului necrestin.
Locul pe care ar urma sa se inalte asezamantul monahal al martirilor inchisorilor a fost sfintit recent de Inaltul locului, care, supus unor acte de diversiune si dezinformare profesioniste, a uitat sa-l invite tocmai pe cel care si-a luat drept datorie sfanta de onoare ridicarea sfintei manastiri: Parintele Justin Parvu. Desi a semnalat acest lucru, cu mare intristare, parintele nu a primit nici pana acum un raspuns potrivit: "Cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori". Batranul duhovnic o spune foarte limpede: "Aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo - fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt?"
Pentru ca au fost mai multe proiecte, inclusiv mai actoricesti, parintele cere sa nu se incerce confiscarea suferintei martirilor: "Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea cineva alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit." Parintele, desi ignorat pana acum, ne spune ca aceasta este ultima sa dorinta: "Mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace." Ii va fi ascultata?

Victor Roncea
www.ziua.net

Un text al Parintelui Ilie Moldovan publicat in revista Veghea la cateva zile dupa trecerea la cele vesnice a Parintelui Ioan Iovan (17 mai 2008)

N-au trecut decât câteva zile de când ţărâna proaspătă a mormântului de la Sfânta Mănăstire Naşterea Maicii Domnului de la Recea a primit spre înmbrăţişare şi adormire trupul neînsufleţit al Prea Cuviosului Părinte Duhovnicesc şi Arhimandrit Ioan Iovan. Ziua înmormântării, luni, 19 mai, nu a fost numai o zi stropită cu lacrimile despărţirii şi ale recunoştinţei faţă de vrednicia celui plecat la o vârstă venerabilă dintre noi, ci a fost şi o zi de sărbătoare. Vreau să comunic următorul lucru: Prea Cuviosul Părinte Ioan Iovan a trecut la cele veşnice într-o condiţie de neuitat. De aceea ţin să spun că a fost ziua despărţirii de Părintele zi de sărbătoare. Pomenirea Preacuvioşiei sale inaugurează o nesfârşită sărbătoare în care se înscrie numele Părintelui într-o istorie a neamului românesc. De ce? Pentru că acest nume s-a integrat într-un destin al neamului şi în cerul lui Dumnezeu, de unde Părintele ne priveşte şi clipeşte asupra noastră ca o stea călăuzitoare. Iată sensul în care deşi l-am îngropat pe Preacuviosul Părinte, pentru noi el nu a murit.

Zbuciumata lui viaţă ne străluceşte, într-adevăr, ca un far de lumină, pentru a nu ne pierde cărarea unui destin în istorie şi a nu pierii ca neam de pe faţa pământului.

Nu intenţionez să vă prezint o biografie a Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan. Doresc, însă, să-i descopăr, o semnificaţie a rezistenţei sale, pe care, ne luând-o în seamă, şi uitând-o, ne dovedim pe noi înşine păgubiţi în faţa viitorului neamului nostru. Părintele Ioan Iovan s-a înscris în mod providenţial în destinul ce ne conduce spre lumină, ca să nu ne înfundăm în întunericul pieirii. Iată datele acestui itinerar duhovnicesc, în sensul în care îl urmăresc desemnând astfel un drum profetic.

1. în primă tinereţe, suferinţele provocate de cedarea Ardealului de Nord nu este nici astăzi, cum n-a fost nici altă dată, lucru care ar putea cumva să fie uitat.

2. perioada preoţească a luptei pentru supravieţuirea credinţei – perioada comunistă – poate fi considerată şi ea vreme de aur a celor 14 ani de detenţie.

3. eliberarea şi aflarea drumului spre Recea constituie şi ea o perioadă semnificativă. Şi, în ultima consideraţie, încununarea unei vieţi închinată Mîntuitorului şi Prea Curatei Sale Maice şi numai puţin întregului neam nu este alta decît frumoasa şi înnălţătoarea ctitorie a Sfintei Mănăstiri de la Recea.

Rog să mă credeţi că a selecta această succintă prezentare a vieţii părintelui ... eveniment cu caracter provindenţial a Părintelui Ioan. Mă voi restrânge asupra actualităţii lor şi, oarecum a noutăţilor, adică a cunoaşteri unor lucruri mai puţin auzite. Suferinţele tinereţii s-au concentrat în legătura vie pe care a inaugurat-o şi a întreţinut-o cu adevăratul său mentor, cu alesul său Părinte sacerdotal: Episcopul Nicolae Popovici. Fără aureola de mărturisitor şi de martir a Episcopului Nicoale Popovici nu ne putem da bine seama nici ceea ce a fost iubitul fiu duhovnicesc al episcopului, Părintele Ioan Iovan. Vă spun spre ştire că Episcopul Nicolae Popovici a ţinut să-mi mărturisească că ar fi dorit să-i rămînă urmaş în scaunul episcopal tocmai părintele Ioan Iovan, desigur dacă şi-ar fi păstrat scaunul. Nu altul decât cel care a fost într-un alt sens al cuvântului, un adevărat urmaş al Episcopului Nicolae Popovici. Ce-l aseamănă pe Părintele Ioan cu binecuvântatul lui mentor? Un al smnelor vremuri profet. Nu altceva decât intransigenţa faţă de abaterile de la credinţa strămoşească, provocată de minciuni comuniste, care a fost şi intransigenţa pe care Părintele Ioan a avut-o, cu vârf şi îndesat, în detenţia comunistă. Ca şi episcopul său, Părintele Ioan nu doar că nu se dă rigorilor regimului comunist, dar este convins, asemenea unui vizionar, că acest regim comunist se va prăbuşii. Uitaţi-vă la el că s-a prăbuşit, dar Episcopul Nicolae Popovici a fost otrăvit şi, în cele din urmă, aruncat în groapă, bunul Dumnezeu a încredinţat Părintelui Ioan să se bucure de suprapreţuire în suferinţe, iar această biruinţă se dovedeşte pentru el a fi fost Sfânta Mănăstirea de la Reea.

Nu am cuvinte să descriu frumuseţea interioară a acestei ctitorii de gând şi suflet românesc. În acelaşi timp, e vorba despre mănăstire ca operă de zidire dugovnicească a Părintelui Ioan şi a Maicii Stareţe Cristina. Ce vrea să fie Sfânta Mănăstire în totalitatea ei ca operă duhovnicească a Părintelui Ioan? Sufletul acestui Preacuvios Părinte care întruchipează un gând inspirat de Episcopul Nicolae Popovici, şi anume descoperirea aceea ce face în vremea noastră Sfânta Euharistie, pentru că Sfânta Cuminecătură este singura putere care este în măsură să salveze neamul românesc la ora actuală. E cerul atât de întunecat, spune o vorbă a lui Shakespeare, încât numai o furtună îl poate limpezii. Şi această limpezire nu poate fi decât opera Sfintei Euharistii. A chemat Dumnezeu la această sfântă lucrare şi pe Maica Stareţă Cristina, care s-a identificat cu gândul şi năzuinţa celor doi ctitori de adevărată lege românească, de inspiraţie profetică, iar caracterele providenţiale ale acestei dumnezeieşti lucrări se văd pe viu. Sfânta Mănăstire de la Recea nu spune decât: veniţi şi vedeţi! Nu este o preocupare a cuvintelor mele de a vă relata tot ceea ce vrea să însemne prezenţa divină la această Sfântă Mănăstire, după cum nici cea de-a descoperii semnele intervenţiei Maicii Domnului în tot ceea ce se vede, uimitor de minunat, în această grădină a Maicii Domnului. Dar nu pot să nu mărturisesc certitudinea că toate aceste lucruri trec de posibilitatea minţii de a le cuprinde. Mărturie v-a rămâne peste veacuri credinţa în ocrotirea providenţială a neamului, în puterea de restaurare divină a dreptăţii pământului românesc, a intervenţiei euharistice în viaţa bunilor credincioşi creştini de la noi şi chiar de pretutindeni, de toţi de care s- învrednicit Prea Cuviosul Părinte Ioan Iovan, şi care au rămas să respecte tot ceea ce înseamnă pentru neamul nostru Sfânta mănăstire Nşterea Maicii Domnului de la Rcea. Veşnică să fie pomenirea Părintelui Duhovnic Ioan! În lumina aducerii aminte a Episcopului Martir Nicolae Popovici şi în strălucirea de frumuseţi a locului de care se bucură în sânul neamului, precum şi a pământului veşnic românesc: Mănăstirea Recea. Consider că un singur cuvânt le cuprinde pe toate aceastea, cuprinde tot ceea ce v-am comunicat: Hristos a înviat!

Elevul credincios e mai destept decat profesorul ateu

Marturisire de credinta a Generatiei 1948. Un text excelent despre o generatie reprezentativa. Destinul generatiei in viziunea detinutilor politici

Acum 61 de ani, in noaptea de 14-15 mai 1948, in Romania s-a declansat teroarea impotriva tineretului fidel idealurilor national-crestine. Conform spuselor fostilor detinuti politici, in acea noapte au fost arestati aproximativ 15.000 de oameni. Cei mai multi dintre ei aveau sa iasa pe portile inchisorilor abia in anul 1964. Majoritatea au avut o tinuta demna in inchisoare, marturisindu-l pe Hristos si afirmand necontenit idealurile nationale ale romanilor. Nu si-au abandonat crezul generatiei lor deoarece stiau ca "adevaratele infrangeri sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr). Aceasta generatie a dat sfinti, martiri, mucenici, marturisitori. Jertfele acestei generatii scut, generatia de la 1948, o demna continuatoare a stralucitei generatii de la 1922, ne imbogatesc sufleteste, constituind o sursa de putere a neamului nostru.
Postez o marturisire de credinta a acestei generatii, asa cum a fost exprimata de Mircea Dumitrescu si Traian Popescu, doi dintre detinutii politici care au simtit ca pe o datorie de constiinta sa scrie despre destinul generatiei 1948.

Generaţia 1948

Istoria unui neam este în mare măsură răspunsul pe care aceasta îl dă provocărilor mediului înconjurător. Dacă un astfel de răspuns nu există, identitatea naţională s-a pierdut.
De multe ori ea, istoria, este scrisă de învingători. Neamurile înfrânte, robii, pot avea o existenţă biologică care le impune adoptarea valorilor morale, spirituale, culturale ale învingătorilor, uitându-şi propria identitate. Este normal, este firesc, şi totuşi la judecata neamurilor, acestea venind cu regii şi împăraţii lor, vor trebui să dea socoteală în faţa tronului divin de talanţii primiţi ca zestre iniţială.
Ştim sancţiunea dată celor nevrednici, şi groaza ne cuprinde în faţa ei: pierderea învierii, şi, deci, a vieţii noastre.
Cine poartă răspunderea pentru această stare? Ne-o spune Cel Fără de Început: Regii şi Împăraţii, deci elitele, cele culturale în primul rând.
Doar înţelegându-şi menirea şi acceptând-o, cei ce îşi asumă conducerea societăţii (sub toate aspectele ei) vor rămâne înscrişi în Cartea Neamului ca personalităţi, grupuri sociale şi mai ales ca generaţii reprezentative.
Istoria Românilor nu este nici ea lipsită de asemenea situaţii.
Generaţiile eroice au modelat sufletul neamului, au creat cultură, legislaţii, filozofie, şi au dat în esenţă răspunsul naţional la chemarea lui Iisus: creştinismul românesc.
Noi, cei ce ne-am confruntat cu evenimentele anilor ̀̀40-̀60, suntem o generaţie reprezentativă a neamului nostru? Am dorit-o şi credem că da! Credem că ni se poate spune: Generaţia de la 1948.
O generaţie nu este o vârstă biologică, ci o stare de spirit caracterizată prin răspunsuri date problemelor cu care se confruntă naţiunea într-o perioadă de timp.
Tineri şi mai puţin tineri, de la elevi de liceu şi studenţi la cei cu răspunderi familiale, purtând greul războiului anticomunist, toţi aceşti membri ai generaţiei noastre s-au confruntat cu atentatul la desfiinţarea istorică şi geografică a poporului român, în încercarea de a-i falsifica cultura şi spiritualitatea, negîndu-i-se:
-originea daco-romană, prin înlocuirea acesteia cu slavismul, limba fiind prezentată ca o formă neoslavă;
-familia, supusă la o încrâncenată luptă între părinţi şi copii, recunoscându-se doar meritul de a-i fi conceput, restul-educaţie, poziţie în societate, revenind statului;
-armonia socială, prezentată ca şi familia, ca o minciună, şi înlocuită cu războiul claselor, delaţiunea devenind raţiune de stat;
-forţa care a unit generaţie de generaţie, religia creştină, prezentată ca un opium dat maselor şi înlocuită cu materialismul ucigător al libertăţii spirituale, al idealurilor şi al bunei creşteri.
În final, această acţiune urmărea un singur obiectiv: eliminarea caracteristicilor naţionale, transformarea neamurilor într-o masă amorfă uşor manevrabilă, căreia i se pot inocula idei şi stări sufleteşti ce le rup de trecutul lor.
Evoluţia naţională care, firesc, se produce în secole sau milenii, forţată de acest duşman al societăţii omeneşti, a alterat, după cum constatăm la jumătate de veac de la începutul acestui experiment, multe suflete. Cunoscând, anticipat, consecinţele acestei raţiuni, generaţia de la 1948 i s-a opus cu toată fiinţa ei. În acest cataclism, generaţia scut naţional a fost distrusă atât la propriu cât şi la figurat, dar sângele curs în mişcările de rezistenţă armată din munţii noştri şi dramele închisorilor nu au fost zadarnice.
În aceste vremuri apocaliptice mulţi dintre noi erau formaţi ca studii şi statut socio-profesional, dar numeroşi luptători, vârfuri ale studenţimii şi elevilor ţării (în plină formare profesională) şi-au văzut tăiate toate posibilităţile la care le dădeau dreptul calităţile intelectuale dovedite cu prisosinţă.
Generaţie sacrificată, dar, contrar denigratorilor, nu avortată. Nu masă de semidocţi, căci celor ce au supravieţuit condiţiilor de exterminare, le-a fost dat totuşi să se afirme într-un mod încă anonim.
Din promiscuitate, din brutalitate, din cea mai cruntă mizerie, din tortură, din atacarea cea mai abjectă a fiinţei umane, a germinat o puternică sensibilitate, o tendinţă neasemuită spre frumos; din minciună, dorinţa de apărare a adevărului cu preţul vieţii. Când peste sufletele curate s-a aruncat mocirla şi veninul cel mai ucigător, rezultatul a fost răsărirea unei pleiade de peste 200 de poeţi – identificaţi până în prezent.
Când se urla mai înfiorător decât urletul unei haite de lupi, din minţile şi sufletele celor schilodiţi se înălţau rugăciuni şi răsunau cântece de duioşie sau de îmbărbătare, melodii care uneori nici nu cântau suferinţa sau rănile sângerânde ci simpla nostalgie a iubirilor neîmplinite, iar de multe ori bucuria presupusei revederi.
A existat o generaţie de foc ţintuită şi strivită pe nicovala istoriei de loviturile barosului implacabil al timpului care nu se mai termina!
Convertirea suferinţei în creaţie.
Epopee scrisă cu sânge.
Dar supravieţuitorii acestei generaţii nu şi-au spus ultimul cuvânt, iar calvarul lor nu a încetat odată cu ieşirea din tranşeele luptei de apărare a identităţii neamului românesc. Eliberaţi în 1964, începând cu primăvara acelui an unul din ei îşi aminteşte: Trec praguri sau intră-n pridvoare/ Năluci ce-au scăpat din vâltoare/ Se-ntorc cu cocorii deodată/ Bătrâni ce-au fost tineri odată/ Sunt umbre livide, de soare avide/ Rest de coşmar/ Dar spirit amnar/ Păşesc cu lumini peste moarte/ Când iarna de nea ne desparte.
Şi-au început noua viaţă sorbind din cărţi. Au aşteptat ani până li s-a dat dreptul finisării studiilor, pe care unii le-au luat de la început, schimbându-şi chiar profilul profesional iniţial, şi terminând pe primele locuri sau chiar şefi de promoţie, alăturându-se tinerilor de care-i despărţea o generaţie. Au devenit ingineri, medici, profesori, economişti, preoţi, mulţi, mulţi preoţi, monahi, alţi meseriaşi de elită, de data aceasta cu studii.
Ieşiţi din închisori într-o lume care nu-i voia, care se ferea de ei, care îi privea ca pe nişte morţi vii, aceşti foşti tineri au înfrânt adversităţile unei structuri organizate pe principii străine neamului nostru, au început o adevărată competiţie între durerile personale şi setea de făptuire care a adus la realizări superioare multora din cei care nu au cunoscut drama generaţiei noastre. Aceste realizări nu au fost rezultatul unei munci de rob, a fricii de structurile statale comuniste, ci al unei fireşti nevoi de a trasa o urmă în istoria imediată şi a viitorului. Martori ai celor afirmate sunt grupurile în mijlocul cărora au trăit, au muncit, şi pe care nu odată le-au condus, cu toate că niciodată nu li s-au recunoscut meritele evidente, nici când au devenit inventatori.
Această dragoste nemăsurată pentru pământul pe care au crescut, i-a găsit anonimi şi în rândurile celor care s-au ridicat în decembrie 1989. Deşi posedând dovezi incontestabile de participare la acele evenimente, nu s-au gândit nicio clipă să se înghesuie la masa celor care cereau certificate.
Robii unui crez acţionând în societate şi profesiuni, îmbogăţind patrimoniul cultural, spiritual şi tehnic al neamului nostru, aşezându-se scut în faţa duşmanului cel dintru început, infirmă părerea că istoria o scriu învingătorii.
Învinsă vremelnic, generaţia de la 1948 înscrie totuşi o filă de istorie eroică pe care din păcate contemporanii o ignoră sau în cel mai fericit caz o subliniază timid şi nesemnificativ.

Manastirea Sfintilor Inchisorilor. Interviu cu Parintele Justin Parvu. Sa nu pangarim jertfa curata a sfintilor, martirilor si eroilor de la Aiud!

Parintele Justin Parvu ne impartaseste ultima sa dorinta: o manastire pe locul gropii comune de la Aiud.

Parintele staret al Manastirii Petru Voda, arhimandritul Justin Parvu, de 90 de ani, fost detinut politic timp de 17 ani, alaturi de marele duhovnic al ortodoxiei romane Arsenie Papapacioc, la aproape 95 de ani, la randul sau inchis la Aiud, vor sa inalte vara aceasta, la 45 de ani de la eliberare, o Manastire a mucenicilor anticomunisti pe locul martirajului fratilor lor de temnita, unde si-a gasit sfarsitul si filosoful Mircea Vulcanescu, alaturi de alti mii de martiri ai inchisorilor comuniste. Initiativa a fost preluata insa si de alti factori, care vor mai curand un centru cultural, decat o Manastire. La peste 90 de ani, batranii anticomunisti vor sa vada cinstita cum se cuvine memoria si jertfa camarazilor lor, printr-o sfanta Manastire. Parintele Justin Parvu ne-a acordat un interviu in exclusivitate.

Sfintia Voastra, de curand, la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?

Dragii mei, cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridice pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane ... Or, biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sao ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.

Detinutii politici, mereu uitati

Dar detinutii politici nu au fost instiintati?
Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo - fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.

Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?

A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.

Un centru cultural nu e manastire

Exact la fel a spus si Parintele Arsenie Papacioc: ca un centru cultural nu poate fi manastire...

Sa fie o manastire, si nu altceva, care sa aiba cel putin 10 vietuitori, slujitori, care sa reprezinte acolo martirii si eroii nostri, prin rugaciunile lor, prin viata lor. De asemenea, sa existe o catehizare prin prezentarea suferintelor si torturilor indurate in temnita Aiudului, tuturor celor ce vin sa se informeze si sa se inchine la locurile acestea sfintite de mucenici nostri. Nu se pune problema ca cineva sa monopolizeze aceste locuri. Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea cineva alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit: pentru rugaciune, rugaciune si iarasi rugaciune. Numai rugaciunea ne-a dat puterea sa marturisim si sa nu cedam in fata fiarei bolsevice. Aceasta este predania pe care trebuie sa o inmanam generatiilor care vin! De aceea orice crestin este bine primit sa aduca acolo, pe cat are dragoste si putere fiecare, din darurile sale. Deja sunt foarte multi credinciosi si din strainatate, de pe tot cuprinsul globului, care sunt doritori sa contribuie la ridicarea acestei manastiri, in numele acelor care au suferit si si-au dat viata pentru Hristos si pamantul acesta romanesc. Chiar m-am gandit sa merg pentru doua luni acolo, la Aiud, daca ma ajuta Dumnezeu si-mi va mai harazi zile, sa stau sa veghez acolo cum am vegheat si la biserica manastirii Petru Voda, unde pana si cei mai mici copii duceau cate o piatra de un kilogram la temelia bisericii. Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi aici la aceasta temelie, si mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.

Modelul Mucenicilor

Proiectul centrului memorial are vreo legatura cu manastirea?

Biserica aceasta nu este numai pentru noi, cei care o ridicam. Ea este stindardul viitorului tarii noastre. Biserica aceasta, deci, nu poate sub nicio forma sa imbrace decat duhul rugaciunii martirilor. O manastire este si un centru de rugaciune si un centru cultural, in acelasi timp si acolo se poate dezvolta pe parcurs si un centru de studii asupra rezistentei comuniste. Intotdeauna manastirile au avut - si il au si pana astazi - rolul acesta cultural. Dar acest scop cultural se misca total in baza traditiei si obarsiilor noastre de veacuri. In biserica s-a nascut cultura si neamul acesta, nu invers. De aceea, am sa fac tot posibilul ca acest centru cultural sa nu fie in incinta manastirii, ci undeva in afara, pentru ca cele doua lucrari sunt diferite si nu este cuviincios a strica linistea monahala cu zarva si duhul unei astfel de institutii straine de ortodoxie. Cu cat noi vom trai modelul mucenicilor si martirilor, cu atat si viata noastra se va usura si vom fi intr-o convietuire cu cei de pe pamant si cu cei din ceruri. Ei - Biserica cereasca, iar noi - Biserica luptatoare. Sfintii din inchisorile comuniste nu sunt numai ai tarii noastre. Ei depasesc hotarele firii si ale intregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizati, numai cerul ii poate cuprinde. Ei fac legatura intre pamant si cer iar noi sa fim supusi, ascultand glasul lor, ca sa putem avea indrazneala inaintea lui Dumnezeu pentru toate cererile noastre de pe pamant. Ei se roaga atat pentru romani, cat si pentru chinezi, si pentru japonezi, si pentru africani, si pentru americani si pentru toata lumea crestina, a celor care sunt botezati in numele Sfintei Treimi: al Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant si marturisesc cu adevarat invatatura Sfintilor Parinti.

"As vrea sa mai amintesc ca lucram acum la o carte, despre sclavia biometrica, pe care o vom lansa la Bucuresti, la a treia aflare a capului Sf Ioan Botezatorul, inainte de Inaltare. Exemplul martirilor anticomunisti ne este calauzitor. Puterile noastre sunt slabe si am ramas putini. Dar ne-a ramas ceva ce nu vor putea niciodată fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru! Raman toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El sa ne scoata si din aceasta stare de lucru, ca intotdeauna, si sa Isi manifeste mila si bunatatea Sa fata noi! Avem mijlocitori pe sfintii nostri martiri din inchisorile comuniste, cei care si-au dat viata pentru Dumnezeu si neamul lor, carora sa le cerem rugaciunile, ca unii ce au luptat si au biruit Fiara prin puterea Crucii lui Hristos."
A consemnat Victor RONCEA
www.ziua.ro