14.11.09

Revoluţia de catifea de la Praga din 1989, intervenţie a agenţilor lui Gorbaciov?

Informaţia că un student a murit în urma reprimării de către poliţia comunistă a unei manifestaţii a fost factorul declanşator al Revoluţiei de catifea de la Praga. Această informaţie falsă este pusă de unii istorici pe seama intervenţiei agenţilor ruşi partizani ai lui Mihail Gorbaciov, scrie AFP.Agenţii ruşi ai lui Mihail Gorbaciov sunt suspectaţi că au intervenit şi în Cehoslovacia, nu doar în România. Un mort în urma reprimării unei manifestaţii a sudenţilor ar fi avut rolul de a provoca o reacţie de indignare şi vechea gardă comunistă va cădea, în beneficiul reformatorilor. Există însă şi o altă ipoteză: partidul comunist dorea să-i acuze astfel pe disidenţi de minciună pentru a-i închide şi a împiedica organizarea de manifestaţii cu ocazia Zilei drepturilor omului.
Îi interzisesem fiicei mele să se ducă la manifestaţii, mă temeam. Apoi, am auzit că poliţia ucisese un student, pe Martin Smid. I-am spus atunci fiicei mele ", povesteşte pensionara Anna Milotova.

O revoluţie pornită de la o informaţie falsă

La o săptămână de la căderea Zidului Berlinului, care anunţa prăbuşirea regimului comunist în Europa, brutalitatea folosită de forţele poliţieneşti împotriva manifestărilor studenţeşti s-a intensificat.

"Pentru mulţi, disidenţii erau diabolizaţi, dar studenţii erau văzuţi ca nevinovaţi. Acest lucru i-a făcut pe mulţi să se mobilizeze", spune Natasa Dudinski, studentă în 1989.

La 20 de ani de la Revoluţia de catifea de la Praga nu se ştie cum de a fost lansat zvonul privind moartea, în timpul demonstaţiilor a studentului Martin Smid.

Presupusa victima a brutalităţii unui regim diabolic, Martin Smid, pe atunci student la matematică, părăsise manifestaţia din 17 noiembrie înainte de intervenţia în forţă a poliţiei.

O zi mai târziu, o femeie pe care Smid nu o întâlnise niciodată i-a spus unui grup de disidenşi strâns în jurul lui Petr Uhl, şeful unei agenţii de presă clandestine, că un prieten, Martin Smid, a fost ucis de poliţie.

"Am fost convinşi că era adevărat", asigură Uhl. Acesta, fost deţinut politic, transmite informaţia privind moartea lui Smid către posturile Europa Liberă şi Vocea Americii, ascultate pe atunci de milioane de cehi şi slovaci. Înainte de a pierde puterea, comuniştii îl condamnă pe Uhl la o săptămână de închisoare pentru "propagare de informaţii false".

Vestea s-a răspândit cu viteza fulgerului, iar studentul Martin Smid era deja pe buzele a milioane de cehi şi slovaci. "Jan Palah 1969-Martin Smid 1989", scanda mulţimea, strânsă spontan într-o piaţă după ce acest zvon făcuse deja înconjurul ţării.

Chiar dacă Smid cu pricina a fost adus de oficialităţi la postul public de televiziune pentru a dezminţi informaţia, oficialii comunişti nu au mai putut opri mecanismul care avea să-i înlăture de la putere.

Disidentul Vaclav Havel şi colaboratorii săi înfiinţează Forumul civic, mişcare care ajunge la conducerea revoluţiei, ce duce la instaurarea unui "guvern de uniune naţională" la 10 decembrie, iar Havel este ales preşedinte la 29 decembrie 1989.

"Victima" regimului comunist, spectator la propria moarte

"Istoria mi-a jucat un renghi. Roata a început să se învârtă şi nu mai puteam să fac altceva decât să asist", a scris Martin Smid, matematician şi muzician.

Cel care s-a aflat fără voia sa în centrul evenimentelor din 1989 de la Praga şi care a fost folosit ca pretext pentru înlăturarea unui regim refuză să discute cu presa. "Jurnaliştii îmi pun mereu aceleaşi întrebări", explică el, pentru AFP.

"Chiar dacă manifestaţia din 17 noiembrie nu ar fi avut loc, revoluţia noastră ar fi triumfat oricum, câteva zile sau câteva săptămâni mai târziu", asigură Uhl.

Urmăriţi imagini de la manifestaţiile din 17 noiembrie 1989 de la Praga, când a fost lansat zvonul că studentul Martin Smid a fost omorât de poliţia comunistă

13.11.09

Epidemiologul Tom Jefferson, despre gripa nouă: Pandemia, aşteptată de o întreagă industrie farmaceutică! (VIDEO)

Gripa porcină continuă să producă panică în lume, iar părerile referitoare la gravitatea situaţiei sunt împărţite. În România, numărul bolnavilor de gripă nouă creşte de la o oră la alta, ajungând să depăşească 1.100. Numai în ultimele 24 de ore au fost confirmate 89 de noi îmbolnăviri. Situaţia nu este îmbucurătoare nici peste ocean. În SUA, aproape 3900 persoane, din care 540 copii, se presupune că au murit din cauza noului virus AH1N1 al gripei porcine.

În luna octombrie, comisarul european pentru Sănătate, Androulla Vassiliou, a anunţat că până la 30% din populaţia Uniunii Europene ar putea fi afectată de virusul AH1N1.

Epidemiologul Tom Jefferson, a acordat publicaţiei Der Spiegel un interviu pe tema gripei porcine. Interviul a fost realizat în luna iulie, înainte ca gripa porcină să ia amploare.

Tom Jefferson: O întreagă industrie aşteaptă o pandemie!

Este adevărat că viruşii sunt imprevizibili, susţine epidemiologul, însă predicţiile pe care le fac oficialii din lumea întreagă sunt exagerate.

"Vă mai amintiţi de gripa porcină, care ar fi trebuit să ne omoare pe toţi? Ce s-a întâmplat cu ea? Nimic. Cu toate acestea, oficialii continuă să facă predicţi din ce în ce mai apocaliptice. Câteodată, am impresia că o întreagă industrie aşteaptă o pandemie", a spus germanul.

"Mă refer la reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la virusologi şi la companiile farmaceutice. Această industrie implică foarte mulţi bani, influenţă şi instituţii!", a mai spus Jefferson.

Potrivit epidemiologului, numărul total al cazurilor de îmbolnăvire cu virusul AH1N1 nu poate fi precizat de nimeni. Jefferson spune că nu vede diferenţe semnificative între această gripă şi o epidemie de gripa normală.

Mai mult, epidemiologul susţine că schimbarea definiţiei pandemiei de către OMS este ciudată. Vechea definitie se baza pe un virus nou, care se propagă rapid, pentru care oamenii nu au imunitate şi care provoacă un număr mare de victime. Reprezentanţii OMS au modificat ultimele două criterii şi de aceea gripa porcină a fost clasificată drept pandemie, adaugă Jefferson.

În cadrul unui alt interviu acordat la sfârşitul lunii august, Tom Jefferson a spus că nu ştie de ce s-a creat panică în jurul virusului AH1N1. Epidemiologul vorbeşte despre vaccinul împotriva gripei noi . El a declarat că nu ştie dacă vaccinul este sau nu eficient.

EPIDEMIOLOGUL TOM JEFFERSON, DESPRE GRIPA NOUĂ:

Antena3.ro

Cronicara Simona, ucenica meşterului Nicolae Purcărea, ne redă o lecţie de viaţă primită de la fostul deţinut politic

"Dragă, uite, să îţi spun ceva: noi în inchisoare eram vreo 200 de inşi într-o camera. 200 de trupuri. Cu greu puteam ajunge dintr-un capăt în celălalt al camerei, iar când ajungeam, ajungeam osteniţi pentru ca simţeam fiecare cot, fiecare os mai proeminent al celor care se aflau << în drumul nostru >>, ba în cap, ba în spate şi normal, de la un moment dat, devenea enervant. Pentru că nu era uşor deloc. Dar am învăţat să ne acceptăm. Ne-am tolerat şi ne-am iubit. Şi uite acum, după atâţia ani, încă ne întalnim cu mare drag la AFDP, încă suntem la fel de buni prieteni şi aşa vom rămâne. Pentru că la o anumită vârstă, şi într-o anumită împrejurare trebuie să înveţi să te autoeduci. Şi chiar pentru cei care au fost de partea cealaltă şi <<>>, mai este loc de un <<>>"
Nicolae Purcărea

Îmi pare rău că memoria mea nu este atât de competentă pe cât aş fi avut nevoie pentru fiecare oră pe care o petrec alături de domnul Purcărea. Sunt multe lucruri pe care dânsul ni le-a povestit şi din care am învăţat. De multe ori îmi promit că voi ajunge acasă şi vă voi povesti şi vouă măcar câteva din minunatele lui vorbe, însă parcă magia cuvintelor se opreşte acolo în cămăruţa aceea atât de caldă, cu atâtea motive populare, unde nu există calculator, internet, răutate. Toată magia vine din glasul dânsului, glasul lui Moş Nicolae şi oricât de mult aş încerca să redau asta printr-o postare, n-aş reuşi în veci.

Sursa: http://epiloguri.blogspot.com/



Să ucidem semnul plus! Corneliu Vlad despre satanistii ONG-urilor "liber cugetatoare".

Curtea Europeană a drepturilor omului de la Strasbourg a pedepsit o ţară europeană pentru că îşi permite (de vreo două mii de ani) să ţină în locuri publice, adică mai la vedere, cel mai vechi simbol al identităţii sale: crucea. O cetăţeană italiană, doamna de origine finlandeză, mamă a doi şcolari, nu s-a lăsat, prin procese, pånă cånd statul care a primit-o sub soarele ospitalier al Mediteranei n-a fost umilit cu o amendă de cåteva mii de euro şi certat că în sălile de clasă ale şcolilor publice se află - auzi blasfemie! - crucifixuri. Degeaba a explicat justiţia italiană că prin alungarea crucii nu se reprimă doar simbolul crestinătăţii, ci „un simbol al istoriei şi culturii italiene, iar, în consecinţă, al identităţii italiene“. Îndărătnică, instanţa de la Strasbourg a decis că expunerea crucifixului în şcoli „restrånge dreptul părinţilor de a-şi educa propriii copii potrivit convingerilor lor, precum şi dreptul copiilor şcolarizaţi de a crede sau a nu crede“.
În temeiul unei asemenea argumentaţii, ar trebui scoase din toate muzeele (publice, desigur) toate pånzele celebre cu Răstignirea, de la cele ale vechilor maeştri anonimi pånă la Salvador Dali şi mai încoace, dar şi semnul plus (o cruce, nu?) din matematică, pentru că şi ea se învaţă prin şcoli. Drapelul Elveţiei, cel al Crucii Roşii ar trebui şi ele „curăţate“ de cruce, ar trebui schimbate şi drapelele naţionale ale altor zeci de state pe care este înfăţişată, la fel de inoportun şi de dăunător, crucea. Iar minorităţi naţionale sau religioase, ori ONG-uri liber cugetătoare ar urma să ceară suprimarea semilunii de pe drapele şi din locuri publice, steaua lui David ar trebui smulsă de pe steagul Israelului, soarele de pe drapelul Japoniei etc.
Deloc onorabilii judecători şi penibila lor instituţie de la Strasbourg nu fac parte din organigrama angrenajului tehnocrato-birocratic al UE, ci ţin de Consiliul Europei, care, zice-se ar fi altceva. De fapt, tot de Europa Unită e vorba şi, cum spunea cineva, această decizie va fi judecată „tot ca o aberaţie decisă, de undeva de la distanţă, de Europa.
Normal că italienii resping, într-o majoritate impresionantă, decizia de la Strasbourg, care a construit, în jurul crucii, o viguroasă unitate naţională (inclusiv la nivelul partidelor politice, cu excepţia, desigur, a comuniştilor). Verdictul de la Strasbourg a produs „un mic miracol“, remarcă un editorialist italian, adică, mai pe romåneşte, o minune, în înţelesul dintåi al cuvåntului.
Dar dacă în supermarketurile americane nu mai e cuviincios să faci publicitate pentru Crăciun, ci pentru sărbătorile de iarnă (ca în timpul imperiului lui Stalin), iar Iisus Hristos este, prin cărţi de mare tiraj şi filme de succes, fie homosexual, fie ibovnic păcătos, şi Maria Magdalena o prostituată care nu-şi va ispăşi vreodată păcatele, n-ar fi mai corect politic să ne închinăm la dovlecii şi monştrii de Halloween? Căci Satana n-are religie, n-are, de fapt, niciun Dumnezeu.

Corneliu Vlad
Să ucidem semnul plus!
Curentul - vineri, 13 noiembrie 2009

Apostolul Filip, al doilea misionar in Dacia

La 14 noiembrie, ortodocsii il praznuiesc pe Sfantul Apostol Filip. Pana nu de mult, despre misiunea sa evanghelizatoare in Dacia se cunosteau foarte putine lucruri. Cercetari serioase efectuate insa dupa anul 1990 aduc informatii extrem de interesante legate de prezenta acestui apostol in teritoriile dacilor, alaturi de Sfantul Apostol Andrei, ceea ce confera o cu totul alta dimensiune procesului de increstinare a stramosilor nostri.

Surse documentare din Europa Occidentala, dar si traditii de la noi atesta faptul ca Apostolul Filip a fost si el misionar în unele cetati dintre Dunare si Marea Neagra. Prima persoana care a legat originile apostolice ale poporului nostru si de numele Sfantului Filip a fost istoricul bisericesc Stefan Lupsa, in 1949, fara sa precizeze vreo sursa. In 1996, subiectul a fost abordat si de preotul Nicolae Danila. El vorbeste despre un izvor, transmis de Petrus de Natalibus (secolul XIV), si spune ca „are un sambure de adevar privind predica lui Filip in Scythia Minor”. Coroborand informatiile cu cele oferite de un alt izvor - Pseudo Abdia -, cocluzioneaza ca, admitand prezenta Sfantului Andrei in Dobrogea, trebuie sa o admitem si pe cea a lui Filip.

A propovaduit Apostolul in Dacia pontica?

Cel mai complet si avizat studiu referitor la prezenta Sfantului Apostol Filip pe teritoriul Scythiei Minor este cel elaborat de prof. univ. dr. Emilian Popescu. Conform cercetarilor domniei sale, Episcopul Pseudo-Abdia („Abdia din Babilon”), din secolul al V-lea, a scris “Istoria nevointelor apostolice în zece carti”, în care relateaza pe larg lucrarea misionara în Dacia Pontica a Apostolului Filip. Conform acestuia, Apostolul Filip, „dupa Inaltarea la cer a Mântuitorului, a predicat cu ardoare Evanghelia timp de 20 de ani neamurilor (pagâne) din Scythia”. Despre învataturile Apostolului Filip predicate în Scythia vorbeste si Walafridus Strabo, un calugar benedictin din secolul al IX-lea, în scrierea “Poemata”, în care spune ca Filip „a învatat multimile barbare din Scythia dogmele sfinte, ca sa creada în Hristos, Mântuitorul lumii”. Traditia despre predica Sfântului Apostol Filip în Scythia este reluata de Ado de Vienne, în “Cartea despre sarbatorile Sfintilor Apostoli si ale celorlalti care au fost discipoli sau urmasi imediati ai Apostolilor însisi”, scrisa pe la 850. El spune ca Sfintii Iacob si Filip erau sarbatoriti de crestini la 1 mai, „dintre care Filip, dupa ce a convertit Scythia la credinta lui Hristos si a asezat acolo diaconi, preoti si episcopi...” Textul lui Ado de Vienne a fost preluat si de alti autori: calugarii benedictini N. Balbus (840-912), Usuardus (850-877), Auxerre (sec. X) s.a. Unele lucrari ni-l prezinta pe Sfântul Apostol Andrei, dar si pe Sfântul Apostol Filip, venerati în regiunea de dincolo de Dunare, „dominata în sec. IV (stirile sunt din secolul VI) de goti”, dupa cum arata prof. dr. Emilian Popescu.

Calendarul gotic, despre Filip in Scythia Minor

Dupa anul 2000, cercetarile prof. dr. Emilian Popescu au scos la iveala si alte informatii pretioase referitoare la Apostolul Filip. Printre dovezile mentionate de catre acesta, privind propovaduirea lui in Scythia Minor se numara “Calendarul gotic”, care, asa cum spune invatatul german H. Achelis, ar fi fost alcatuit in Tracia, unde se aflau gotii refugiati din nordul Dunarii, cu acordul imparatului Theodosie I (379-395), de teama hunilor. In acest calendar era inscris si Sfantul Apostol Filip, in ziua de 15 noiembrie. Achelis crede ca in calendarul amintit au fost introduse sarbatori specifice gotilor arieni, unele dintre ele primite si de la greci, care erau mai numerosi in zona. Aceste informatii se regasesc si in alte documente, care dateaza de prin anii 407 sau chiar 419, elementele preluate in acestea putand fi doar interpolari la un fond mai vechi. Profesorul Emilian Popescu este de parere ca alcatuirea “Calendarului gotic“ a fost inceputa in perioada in care gotii se aflau in nordul Dunarii si ca dupa plecarea lor a fost completat in sud si in asezarea din Tracia. „Calendarul este un izvor de prim ordin pentru istoria crestinismului primar, el inscriindu-se intre documentele asemanatoare de valoare incontestabila”, spune cercetatorul. Al doilea document, ca importanta, cronologic vorbind, este lucrarea apocrifa a lui Abdias, despre care am vorbit. Urmeaza Martirologiul calugarului Adon, alcatuit intre 855 si 860. In acest document, la 1 mai, se poate citi: ”Nasterea (spre viata vesnica) a Sfintilor Apostoli Filip si Iacob, dintre care Filip, dupa ce a convertit la credinta in Hristos aproape (intreaga) Scythie si a asezat acolo diaconi, preoti si episcopi, s-a intors in Asia...”. Acest Martirologiu are la baza documentul lui Beda Venerabilul, de la inceputul secolului al VIII-lea si pe cel al lui Florus de Lyon. Mai departe vorbim de Martirologiul occidental al calugarului Usuard, decedat la 13 ianuarie 877. El atesta prezenta si propovaduirea Evangheliei in Scythia de catre Apostolul Filip. Exista insa si multe alte informatii legendare, ca Faptele lui Filip, despre care Alfred von Gutschmid spune ca in ele „sunt reflectate realitati locale”. Timpul de redactare al Faptelor lui Filip este fixat cel mai devreme la inceputul sau la mijlocul secolului al III-lea.

Dumitru Manolache
Gardianul

12.11.09

Liga Şantajiştilor de Presă

Nu cu mult timp în urmă, colegul de birou al lui Bogdan Chirieac de la Liga Şantajiştilor de Presă, Cristian T. Popescu, pe atunci preşedinte al Clubului Român de Presă, jura, pe roşu, că habar n-are ce afaceri cu milioane de euro învârte „jurnalistul-Motorola“. „Gânditorul“ scremut din vârful grămezii de 10 aleşi anti-România ai maleficului Sorin Ovidiu Vîntu mergea mai departe şi declara negru pe alb că nu are nicio relaţie de afaceri cu ziaristul de lac şi pădure. Să revedem: „Nu cunosc şi nu am nicio tangenţă cu afacerile domnului Bogdan Chirieac. Mai departe, societatea Crucişătorul, cea care editează ziarul «Gândul» şi în care acţionar majoritar este Publimedia, care aparţine grupului Mediapro, cu acţionar majoritar Adrian Sårbu, nu are niciun fel de legătură cu afacerile domnului Chirieac. Punct. Eu, personal, nu am avut, nu am şi nu voi avea afaceri câtă vreme sunt ziarist“. Tot ceea ce aţi citit mai sus este o mare minciună de la cap la coadă. Ziarişti adevăraţi care ulterior au fost ostracizaţi din „presa mare“ şi declaraţi proscrişi de „Liga“ de la Snagov, cum ar fi investigatorul Dan Badea sau fratele meu, George Roncea, au demonstrat atunci, fără tăgadă, că „guru“-ul Realitatea-ProTV minte cu neruşinare. CTP era asociat şi cu Bogdan Chirieac, şi cu un alt „deontolog“ Realitatea-FNI, Adrian Ursu, la cel puţin două firme: Crucişătorul SA şi Theodora Consulting SRL. Niciodată nu şi-a cerut scuze pentru minciunile sale. Dimpotrivă: marele moralist veşnic încruntat de greul acestei lumi care-i apasă clipă de clipă pe umerii săi şi numai ai săi, deţinătorul adevărului unic relevat de extratereştrii mici şi verzi într-o debara din dormitorul lui Sârbu, cel mai mare ziarist cu stea roşie în frunte al tuturor timpurilor trecute şi cel mai chelios şi vâscos bondar din insectarul lui Vîntu, a recidivat.
Mai ieri, susţinea sus şi tare că Băsescu e „un caras care dă cu botul în acvariu şi se crede în ocean“, pentru că, deşi afirmă că România de azi e mai mare în urma câştigării litigiului cu Ucraina de la Haga, în trecut ar fi susţinut că vom pierde categoric un astfel de proces. Când savantul Daniel Funeriu i-a atras atenţia că amestecă pe gustul trustului Realitatea-Caţavencu două afirmaţii, legate de două diferende, cel cu platoul continental şi cel privind canalul Båstroe, la care se referea de fapt Băsescu, analistul lui peşte a expediat precizarea într-un Post Scriptum. Scuze adresate cititorilor şi preşedintelui pentru minciuna sa ordinară? Nici pomeneală! Tot aşa cum nici şantajiştii de presă Roşca şi Chirieac nu se gândesc măcar o clipă la acest minim gest de bun-simţ şi respect, altfel slogan al campaniilor demagogice ale trusturilor la care evoluează. Vorba preşedintelui Asociaţiei Jurnaliştilor din România: „Nu li se clinteşte nici cel mai mic muşchi de pe faţă“.
Astfel de indivizi siniştri, pretinşi ziarişti, care denaturează sau obstrucţionează continuu adevărul, în folosul mogulilor pe care îi deservesc de ani şi ani de zile, cu profituri de milioane de euro, sunt cei care compromit misiunea presei române, transformată doar într-un instrument de şantaj, manipulare şi dezinformare, într-o armă întoarsă de fapt chiar împotriva propriilor cititori, a românilor. Brigăzile de şantajişti din ogrăzile lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu au un singur loc unde trebuie trimise: „Paşol na turbinca presei, ciorti!“.

Victor RONCEA
CURENTUL

Una din minunile sfintilor inchisorilor de la Aiud. Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfintii Săi

“Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfintii Săi” (Ps. 150,1)

M-am întors de curând de la Mănăstirea Căşiel, o oază de linişte şi bucurie întru Domnul. Mergeam pentru prima data şi am avut bucuria să stau două zile acolo. Aşa cum se întâmplă de multe ori, bucuria se face tot mai mare şi mai mare.

Acolo, în a doua zi, a venit o doamnă însoţită de o prietenă. Doamna s-a aşezat alături de noi şi a început şi dânsa să ajute la bucătărie, că e toamnă deja şi se pregătesc legumele pentru iarnă. Eram acolo cam de toate vârstele, tinere si mai puţin tinere. Se vorbea despre mănăstiri, despre viaţa în mânăstire, despre cum se face dulceaţa de struguri, despre serviciu, despre neputinţe omeneşti, despre cărţi duhovniceşti, despre boli, despre sfinte moaşte…Aşa am ajuns să vorbim despre sfinţii închisorilor şi despre Aiud.

Doamna, mică de statură, cu ochii luminoşi şi faţa zâmbitoare, stătea în dreapta mea. Îmi arată braţele şi îmi spune că erau negre, şi cu găuri, iar acum nu mai sunt aşa, îmi arată un picior şi îmi spune că şi acolo e vindecată, că i-au rămas doar urme. Braţele, picioarele şi jumătate din corp, până la torace îi fusese înnegrit şi plin de găuri, de răni sângerânde, răni deschise… Medicii nu ştiau ce ar fi putut declanşa o astfel de boală. Medicul ei, o doamnă, i-a indicat o mulţime de medicamente. Lumea o ocolea, fugea din calea ei, deşi boala nu era molipsitoare. Avea doar o mână de prieteni care nu se temeau de ea, şi cu care mergea la mânăstiri prin ţară… Boala i se declanşase în urmă cu trei ani.

O priveam cu uimire. Era împăcată cu sine, plină de nădejde şi de bucurie. Repeta mereu că pentru păcatele ei era aşa, că acelea erau păcatele ei care din interior au ieşit la suprafaţă. Nu învinovăţea pe nimeni şi nu vorbea de rău pe nimeni. “Pentru păcatele mele”, repeta mereu.

S-a uns cu untdelemn adus de la diferite mânăstiri din ţară. Dar când a început să se ungă numai cu untdelemn din candela de la icoana Maicii Domnului de la Aiud, a început să se vindece. De două ori pe an merge la Aiud.

Ne arătă iar braţele curate, sănătoase, doar cu câteva pete mici, mici, puţin mai închise la culoare decât pielea dânsei. Doamna Ana I. din Satu Mare.

Am dat Slavă lui Dumnezeu. Vedeam o mărturie vie, o minune.

Apoi, doamna arătă celălalt picior. Acolo pielea mai era neagră şi mai avea o rană deschisă. Doar aceea a mai rămas.

S-a dus la medic şi i-a arătat că s-a vindecat. A întrebat-o ce anume a făcut, pentru că pentru boală ei nu există vindecare! Acest lucru nu i-l spusese mai înainte, doar acum, când a văzut-o vindecată.

Doamna Ana i-a mărturisit că sfinţii de la Aiud au vindecat-o, că s-a uns cu untdelemnul din candelă. Azi doamna doctor are în cabinet icoana Maicii Domnului cu sfinţii mărturisitori de la Aiud.

Acum doreşte sa scrie o scrisoare in care sa specifice, cu ajutorul medicului, denumirea exacta a bolii si tot ce a trăit, apoi sa o dea părintelui de la Aiud.

Mare eşti Doamne!

Ramona Pop
Related Posts with Thumbnails