Scrisoare deschisă din partea tinerilor români care studiază în străinătate către România

Draga Romania,

Nu ne scriem foarte des. Ne vizitam la rastimpuri, dar nu ne mai intelegem de foarte mult timp. Iti scriem acum pentru ca mai mult ca in alte dati trebuie sa deschizi ochii. De ceva timp primim intrebari pe strada, la ore, de la cunoscuti : « De ce la 20 de ani de la revolutie mai votezi comunistii ?» Ne este greu sa raspundem pentru ca ne este greu sa ne uitam inapoi. Privelistea este mult prea trista si, de multe ori, de neinteles.

Am plecat, cu mai mult sau mai putin timp in urma, cu speranta de mai bine. Lucurile pareau sa fi intrat pe un fagas normal, parea ca, incet dar sigur, ceva avea sa se intample. Povesteam cu mandrie colegilor mai europeni decat noi cum Romania incepe sa devina ceea ce ne-am fi dorit cu totii sa devina : o tara puternica, cu cetateni informati si implicati. O tara de care eram mandri. O tara careia nu-i era teama sa lupte pentru idealuri, pentru principii, pentru viitor. Astazi, in schimb, dezamagirea ne-a cuprins pe toti. Ce blestem te bantuie, Romania, ca sa iti poti inca iubi calaii ? Calaii care mai intai te-au saracit ca sa te poata manipula mai usor. Calaii care, apoi, si-au dat seama ca nu e asa greu sa obtina ce-si doresc.

Cativa potentati au ajuns in posesia principalelor mijloace media. Cunoastem puterea lor pentru ca traim si noi intr-o societate dependenta de media. Numai ca in Romania lucrurile si-au pierdut de mult echilibrul. Televiziunile au ajuns doar mijloace de manipulare a deciziei politice. Televiziunile au creat imaginea unei dictaturi inchipuite ca sa acopere adevarata dictatura a parlamentului. Ieri, pe 1 decembrie, televiziunea nationala a uitat sa iti spuna La Multi Ani. A ales, in schimb, sa transmita intalnirea electorala a unui candidat. Tot ieri, bunul simt a fost injosit, cand principalele televiziuni de stiri au mintit in legatura cu contra-manifestatia timisorenilor.

Si, a propos de Timisoara, ieri ai fost umilita ca parca niciodata pana acum. Eroii Timisoarei si ai rezistentei anticomuniste au murit ieri a doua oara cand au fost folositi atat de cinic de chiar criminalul lor. Ai putea, poate, crede ca nu stim ce s-a intamplat. Ca suntem tineri, ca n-ar trebui sa vorbim asa usor despre trecut. Dar uiti, draga Romania, ca avem cu totii parinti. Bunici. Oameni care au fost acolo, de fata atunci cand oprimarea a devenit insuportabila. Oameni pe care i-am ascultat, infricosati, povestind despre durerile trecutului. Oameni care, in 1990, treceau granita in Bulgaria, ca sa ne cumpere lapte sau jucarii. Oameni pe care noi ii respectam, pentru ca ne-au dat tot ce aveau mai bun. Tu, insa, se pare ca nu-i mai respecti. Ti-ai pierdut oare, la 20 de ani, respectul fata de cei care ti-au (re)dat viata ?

N-am uitat, Romania, si nu putem uita ce-a fost. Nu putem uita povestile bunicilor, mai inspaimantatoare decat orice film horror, pentru simplul motiv ca s-au intamplat cu adevarat. Foamea. Frigul. Frica. Lipsurile. Mineriadele. Mai mult decat atat, nu putem uita ceea ce chiar noi am trait, in 2000-2004. Baronii locali. Jurnalistii anihilati. Spalarea de bani. Ouale domnului Nastase. Palmierii domnului Agathon. Decimarea fondului forestier. Lipsa oricaror investitii straine solide. Privatizarile pe un euro. Programul « cornul si laptele » sau, mai precis, « cornul mucegait si laptele acrit ». Ti-aduci aminte acum ?

Ce este insa poate cel mai dureros este eliminarea oricaror standarde in dezbaterea electorala. Filme trucate, acuzatii fictive sau nu, umplu ecranul telvizorului. A avea « fata de presedinte » devine mai important decat a avea forta de a fi presedinte. Stirea unei numiri romanesti in Comisia Europeana sau o dezbatere pe politica externa intre candidati sunt ingropate de « dezbateri » lipsite de candidati. E atat de simplu, Romania, sa-ti dai seama ca esti manipulata. E atat de simplu, si nu e prea tarziu. Deschide ochii si priveste in jur : cine sunt ce-i care-ti vor binele ? In 2004, ca un copil abuzat, ti-ai castigat dreptul la emancipare. Iar acum vrei sa te intorci ? La aceleasi probleme pe care le cunosti deja ? La aceleasi tristeti ? Sau mergi inainte, pe o cale nu neaparat usoara, dar corecta ? Gandeste-te bine.

Nu esti un stat de drept, Romania. Esti un stat nereformat in care magistratii isi permit sa intre in greva sfidandu-l si sfidandu-ne. Un stat in care parlamentul si oamenii politici sunt marile piedici in calea reformei. Un stat in care cei care incearca sa reformeze sunt acoperiti cu mocirla de cei care au creat problemele. Un stat care nu vrem sa fie al nostru si in care nu vrem sa ne crestem copiii. Dar avem inca incredere in tine. Duminica hotarasti daca iti imbratisezi sau nu calaii. Duminica hotarasti cat pret pui pe vietile celor care s-au sacrificat pentru tine. Duminica hotarasti daca ne intorci inca o data spatele sau nu. Duminica putem fi mandri sau dezamagiti. Tine doar de tine.

Cu multa dragoste,

Un grup de tineri romani care studiaza in strainatate (lista e deschisa – lasati un comment)

Bogdan Ivanel, Masterand in Studii Rusesti si Est Europene la Universitatea Oxford

Ermina Strutinschi, Masterand in Studii Rusesti si Est Europene la Universitatea Oxford

Rafaela Peteanu, Student la Stiinte Sociale si Umaniste la Universitatea Utrecht

Delia Nicolaescu, Masterand in Media Culture la Universitatea Maastricht

Adnana Cruceanu, Student la Stiinte Sociale la Universitatea Utrecht

Ioana Garlea, Masterand in Fizica Teoretica la Universitatea Utrecht

Tamara Baleanu, Masterand in Culture and Society la London School of Economics (LSE)

Flavia Grosan, Student la Electrical Engineering and Computer Science la Jacobs University Bremen

Lucian Mocanu, Student la Computer Science la Jacobs University Bremen

Stefan Rusu, Masterand in Marketing International si Management la BI Norwegian School of Management

Adelina Popescu, Student la Stiinte Sociale la Universitatea Utrecht

Alexandra Rusu, Studenta la Studii Economice la Universitatea Utrecht

Otilia Ciobanu, Student la Stiinte Sociale la Universitatea Utrecht

Iuliana Kanya, Studenta la Bute Medical School la University of St Andrews

Mihai Voica, Masterand in Inginerie Electrica la Jacobs University Bremen

Ioana-Delia Grigoriu, Student la Computer Systems Engineering with Business Management la Universitatea Birmingham

Silvana Enculescu, Masterand in International Journalism la Universitatea Leeds

Irina Teodora Gheorghe, Masterand in “Science in Operational Research” la School of Maths and Engineering a Universitatii din Edinburgh

Rimona Afana, Masterand in Studii de Conflict la Universitatea din Amsterdam

Carmen Manea, Student la Media & Cultural Studies with Global Politics la Canterbury Christ Church University

Sergiu Damian, Masterand in Comunicare la Universitatea de Sud, Kolding, Danemarca

Eugen, Doctor la TU Delft, in prezent cercetator la Philips Research

Claudia Silaghi, Masterand College of Europe

Iulia Strat, Student la Stiinte Sociale la Universitatea Utrecht

Daniela Vitelaru, Masterand in Fashion Comunication la Istituto Europeo di Design din Milano

Ana Chilea, Student cu dubla licenta drept-engleza la Universite Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines

Alexandru-Eugen Ichim, Student la Electrical Engineering and Computer Science la Jacobs University Bremen

Ana-Maria Oprescu, Doctorand in Informatica la Vrije Universiteit din Amsterdam

Ioan Bucuras, Student la Stiinte Politice la Universitatea din Viena

Andra-Gabriela Iliescu, Masterand in Science in International Finance la Universitatea Essex

Natan Mladin, Doctorand în Teologie la Queen’s University din Belfast

Vasile Pasca, Masterand in Estudos Europeus do Instituto de Estudos Europeus la Universidade Católica Portuguesa din Lisabona

G. Vega, Student, Londra

Razvan Stanica, Doctorand in Retele si Telecomunicatii la Universitatea din Toulouse

Părintele Arsenie Boca - imagini, cuvinte vii, cuvinte de foc

18 ani de la înveşnicirea filosofului creştin Petre Ţuţea. O viaţă dedicată Poporului Român. VIDEO

Dr. Florin Mătrescu face un Apel la moralitate către toţi românii. Votând cu Mircea Geoană eşti complice cu cei care au mâinile murdare de sânge!

Pe 6 decembrie românii sunt chemaţi din nou la urne, astfel ca prin votul exprimat să tranşeze între cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru preşedinţia României: Traian Băsescu şi Mircea Geoană .

Exact la doua săptămâni de la acest reper cronologic cu valoare istorică (viitorul va atesta aserţiunea noastră) vom comemora 20 de ani de la evenimentele din 1989, moment crucial, cu multiple cauzalităţi, semnificaţii şi consecinţe. În acest context, votul fiecărui participant este încărcat nu numai de o imensă responsabilitate, dar, în egală măsură, de o implicare morală ne­obişnuită.

Aspectul moral al deciziei alegerii preşedintelui României este extrem de important. Sub carapacea unei majorităţi parlamentare, cu un candidat la postul de premier "garantat", cu promisiunea de a aduce "liniştea iliesciană" în societate, cu un pachet de acuzaţii grave şi nefondate la adresa "dictatorului Băsescu" (diabolic susţinute de Antene, Realitatea şi televiziunea naţională), se ascunde de fapt o nouă încercare de restauraţie plenară a reţelelor corupte, masonizate total sau parţial, dar, mai ales, este evident rolul central (şi cu o forţă de conglomerare denotând experienţă şi perfidie) al vechilor cadre comuniste ale PCR-ului şi securităţii, figura "galion" fiind rutinatul K.G.B.-ist Ion Ilici Iliescu. Iar acesta din urmă este tartorul loviturii de stat din decembrie 1989, al deturnării revoltei autentice a eroicului tineret al României, al comandării măsurilor criminale ce au dus la uciderea cinică a peste 1400 de români (după 22 decembrie 1989, moment în care Ceauşescu fugise), cel ce a jucat rolul central în zdrobirea "Pieţei Universităţii", totodată crudul organizator şi beneficiar al mineriadelor, cel care apărând cu înverşunare "valorile comunismului" a bagatelizat condamna­rea comunismului, fiind garantul principal al băgării sub obroc a crimelor comuniste (însumând în statistica avansată în lucrarea noastră, Holocaustul Roşu, cca. 950.000 de victime pe teritoriul actualei Românii şi 1.500.0000 de morţi în Basarabia, cea înstrăinată ultima oară sub preşedinţia aceluiaşi trădător de ţară) şi opozantul cel mai redutabil al unor acte judiciare corecte, vizând acest capitol macabru din istoria ţării noastre.

Faptul că domnul Crin Antonescu, în ajunul comemorării a 20 de ani de la masacrul din decembrie 1989, a bătut palma cu exponentul celor murdăriţi de sânge şi compromişi impardonabil politic şi moral, Mircea Geoană, fiu al unui general de securitate, dacă adiacenţii la acest sinistru complot (Corneliu Vadim Tudor, George Becali, poate maghiarii, independenţii şi minorităţile) îl urmează din interes sau ură primitivă împotriva preşedintelui actual şi lasă ţara în cădere liberă (în plină criză economică mondială, privată de accedarea împrumutului venit din bănci străine, cu o corupţie numai parţial strunită şi cu o justiţie aservită quasitotal clicilor mafiote politico-financiare), nu mai poate mira pe nimeni, români sau străini. În schimb, dacă liberalii nu sunt conştienţi că prin această opţiune "lichidează" moralmente P.N.L-ul, partidul Bratienilor, urmându-i conform planificării " oculte" pe ţărănişti, dacă alţi cetăţeni ai României repetă acest gest şi-1 cauţionează prin votul lor pe Mircea Geoană, România va avea parte de o restauraţie comunistă malignă iar votanţii vor purta toata viaţa "ştampila" complicităţii morale cu cei implicaţi direct (cazul tovarăşului Ion Ilici Iliescu, cazul gradaţilor cu epoleţi de toate culorile ce-au ordonat focurile ucigătoare ce au permis "furarea Revoluţiei", în parte urmaşi sau emuli ai celor vinovaţi de săvârşirea Holocaustului comunist, unul dintre ei fiind vajnicul liberal, tovarăşul Petre Roman, alias Neulander) sau indirect. Complicitatea cu cei care au făcut ca timp de 20 de ani societatea românească să rămână împietrită în ghearele structurilor securisto-comuniste, aflate în concu­binaj cu trusturile financiare şi economice, catalizate şi monitorizate de revigorata masonerie naţională (în parte internaţională), este o culpă creştinească, morală, ce te urmăreşte şi te blamează o în­treagă viaţă.

Dr. Florin Mătrescu, fost secretar general al Congresului Mondial Românesc şi al Comitetului Naţiunilor Captive Germania/ Europa, autorul "Holocaustului Roşu"

P.S. În 1995 citisem în presa germană că se plănuieşte o coaliţie între Convenţia Democrată şi F.S.N-ul lui Petre Roman, un emanat de frunte al conjuraţiei din decembrie 1989 şi părtaş la butoanele Revoluţiei şi mineriadelor. Abordând acest subiect, la sediul central al Alianţei Civice din Bucureşti, am cerut şi sperat într-o infirmare a acestei terifiante posibilităţi. Spre groaza mea, mai multe voci dintre cele pre­zente, la unison, au confirmat senin această alianţă contra naturii ce se prefigura, dar nu se parafase. Fără jenă, fără îndoieli! În acest cadru, dom­nul Caramitru m-a întrebat ce aş face eu (întrebarea viza desigur exilul românesc) în situaţia de atunci a ţării, cu posibilităţi reduse de a coagula o altă alianţă politică. I-am replicat că prin apartenenţa mea la exil (evident şi a celor cca. 5000 de români din Europa, America şi Australia, implicaţi în cadrul Congresului Mondial Românesc, oameni pe care îi reprezentam) nimeni n-ar îndrăzni să ne facă o asemenea propunere dezonorantă. Prevedeam o înnămolire a României, o stopare violentă a progresului ei, o înnălbire a nomenclaturii comuniste, o muşamalizare a crimelor regimului comunist şi pierderea oricărei şanse de a se face justiţiar dreptate. Ceea ce s-a adeverit cu prisosinţă! Îndemnându-şi alegătorii să-şi dea voturile lui Mircea Geoană, liberalul Crin Antonescu repeta actul de prostituţie şi irespon­sabilitate politică săvârşit în 1995-1996, iar liberalii care-i urmează îndemnul pun semnătura de gropari asociaţi ai partidului ce a contribuit decisiv la dăltuirea României Mari.

Să luăm aminte. Românul absolut Petre Ţuţea: Comunismul e o crimă continuă!

La 11 ani de la înveşnicirea Părintelui Cleopa, să recitim învăţăturile sale despre ortodoxie. Mânca-v-ar Raiul, spunea Părintele. Aşa să fie!

Credinciosul: Ce se înţelege prin „Ortodoxie”?
Preotul: Cuvântul „Ortodoxie”, frate, este de origine greacă, format din orthos şi doxa, adică dreapta credinţă, închinare adevărată, sobornicească, învăţătură care se plasează în continuitatea directă şi neîntreruptă a tradiţiei apostolice, prin intermediul teologiei patristice şi neopatristice şi care formează credinţa comună a Bisericii neîmpărţite din primul mileniu. Ortodoxia se identifică cu însăşi tradiţia apostolică, aşa cum a fost confirmată, interpretată şi dezvoltată prin consensul Bisericii Universale. De fapt, didascalia – adică regula de credinţă apostolică – a fost criteriul de bază al Ortodoxiei.
De aceea, orice ruptură în continuitatea tradiţiei apostolice a fost considerată ca o corupţie sau abandonare a Ortodoxiei, care poate să ia forma fie a unei erezii, fie a unei „confesiuni” separate.

Credinciosul: Dar unde se găseşte expusă exact învăţătura credinţei ortodoxe?
Preotul: Scurt, dar cuprinzător, expunerea exactă a credinţei ortodoxe se găseşte în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin.

Credinciosul: Dar prin care mijloace s-a menţinut până în zilele noastre învăţătura de credinţă ortodoxă exactă şi neschimbată?
Preotul: Aici, frate, ar fi multe de vorbit, dar aşa, cât mai pe scurt, îţi voi spune: Sfânta credinţă cea dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos (Ortodoxia) s-a menţinut neschimbată, de-a lungul veacurilor, prin învăţătura Sfintei Scripturi şi prin Sfânta Tradiţie apostolică, prin hotărârile celor cinci Sinoade Apostolice, prin învăţăturile canoanelor celor şapte Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, deoarece, după învăţătura dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur, „Cârma Bisericii lui Hristos sunt dumnezeieştile Canoane”.

Credinciosul: Dar ce înseamnă Sinod Ecumenic şi local şi prin ce se deosebesc ele?
Preotul: Sinod Ecumenic se cheamă acela la care iau parte patriarhii, mitropoliţii, episcopii şi alţi conducători spirituali ai Bisericii din toată lumea creştină. Acest sinod este judecător prea înalt al pricinilor bisericeşti, ca cel ce urmează Bisericii soborniceşti, adică a toată lumea; şi iarăşi: Sinod Ecu-menic este acela la care se vor uni, într-o singură mărturisire a credinţei, toţi patriarhii şi episcopii lumii creştine.

Credinciosul: Dar sinodul local ce este şi prin ce se deosebeşte de cel ecumenic?
Preotul: Sinodul local este acela la care iau parte episcopii dintr-o ţară sau numai dintr-o parte a lumii creştine. El se deosebeşte de cel ecumenic prin faptul că acesta se poate întruni numai la porunca celor ce conduc ţările, pe când cel local se întruneşte din porunca celui dintâi episcop.

Credinciosul: Au mai fost şi alte mijloace prin care Ortodoxia şi-a menţinut unitatea şi integritatea?
Preotul: Multe şi felurite au fost mijloacele spirituale şi administrative prin care Sfânta Ortodoxie şi-a păstrat până în zilele noastre unitatea, precum: Constituirea cultului bizantin din secolele VI–VIII, în care locul principal l-au ocupat Liturghiile bizantine. Acest rit a jucat un rol capital în menţinerea unităţii cultice şi spirituale a Ortodoxiei; apoi, sinteza dogmatică făcută de Sfântul Ioan Damaschin (secolul VIII) şi mai ales aportul său teologic în criza iconoclasmului provocată de islamism; contribuţia teologică a Patriarhului Fotie (820–895) şi mai ales enciclica sa din 867, în care acuză de erezie pe papa Nicolae I (858–867); Sinodul local 879–880, care restaurează pe Fotie şi deci reconcilierea cu Biserica Romană (papa Ioan al VIII-lea, 872–889); activitatea misionară în Europa centrală a fraţilor macedoneni Chiril († 869) şi Metodie († 884), «apostolii slavilor», trimişi de împăratul bizantin Mihail al III-lea, la cererea prinţului Rastislav; rezistenţa ortodocşilor împotriva Sinoadelor unioniste (Lion 1274; Ferara – Florenţa 1438 – 1439), care aveau un caracter antiortodox; Sinodul de la Constantinopol din 1459 sub Ghenadie Scolasticul – cel dintâi patriarh după căderea Constantinopolului (1453), care a respins unirea de la Florenţa, cu toate că Împăratul Ioan al VIII-lea o recunoscuse.
Adăugăm înnoirea isihastă din secolul XIV, care a condus la formarea adevăratei teologii bizantine. Isihasmul a fost ilustrat de mari teologi şi mistici, ca Sfinţii Maxim Mărturisitorul (sec. VII), Simion Noul Teolog (sec. XI), Grigorie Sinaitul (sec. XIV) şi Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Doctrina palamită despre distincţia între esenţa lui Dumnezeu ca atare, inaccesibilă spiritului creat, şi energiile divine necreate, prin care omul se împărtăşeşte direct din viaţa dumnezeirii – doctrină aprobată de sinoadele de la Constantinopol din 1341, 1347 şi 1351 –, constituie o nouă precizare patristică a Ortodoxiei. Sub influenţa Ortodoxiei neopatristice din secolul XIV, care are un caracter defensiv în faţa teologiei scolastice latine, se încearcă o oarecare disociere a Bisericii de imperiu, deoarece termenii «simfonici» stabiliţi de împăratul Justinian (527–565) deveniseră prea rigizi. Sinodul de la Constantinopol, din 1484, fixează Taina Mirungerii ca modalitate de primire a catolicilor la Ortodoxie.
Doctrina despre Sfintele Taine capătă o formă definitivă, mai ales datorită lui Simion al Tesalonicului (sec. XV). Comentariul critic asupra protestantismului, făcut de Patriarhul Ieremia al II-lea la răspunsul dat teologilor luterani de la Tübingen (care trimiseseră Patriarhului în 1573–1574 «Confesiunea de la Augsburg»); o prezentare a Ortodoxiei, făcută de Patriarhul de mai târziu al Alexandriei, Mitrofan Kritopoulos (1630–1639), într-o „Mărturisire de credinţă” (1625), adresată teologilor protestanţi din Helmstad.
În 1629, Patriarhul Chiril Lucaris publică la Geneva o «Mărturisire de credinţă», în care îşi însuşeşte principalele doctrine ale calvinismului. O serie de sinoade locale condamnă această Mărturisire: Constantinopol (1638), Kiev (1640), Iaşi (1642), Ierusalim (1672) şi iarăşi Constantinopol (1691). Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului (1633–1646), discutată şi interpretată de Sinodul de la Iaşi din 1642, este tradusă în greceşte de teologul Meletie Sirigul şi aprobată de Sinodul de la Constantinopol din 1643.
Altă «Mărturisire de credinţă» care a ţinut Ortodoxia pe drumul ei cel drept a fost şi cea a Patriarhului Dositei şi actele Sinodului de la Ierusalim din 1672. Acest Sfânt Sinod a respins calvinismul lui Chiril Lucaris. Tot patriarhul Dositei publică în România o colecţie de texte teologice bizantine. Apoi sinoadele locale din secolul XVII (Iaşi 1642, Moscova 1666–1667 şi Ierusalim 1672) au adus o contribuţie importantă la redescoperirea materiei sacramentale a Bisericii şi la punerea în valoare a caracterului dinamic al Tradiţiei, ceea ce n-a fost întotdeauna şi pretutindeni înţeles în mod corect.
Sinodul de la Moscova condamnă pe «Vechii Credincioşi», care reduceau Ortodoxia la o religie ritualistă. Formarea Bisericilor uniate (sau greco-catolice) se realizează prin presiunea autorităţilor politice din Polonia şi Austria, în regiuni ortodoxe: Brest (1596), Ujhorod (1649), Mucacevo (1664), Transilvania (1700).
Rezistenţa ortodocşilor a arătat nu numai că Orientul nu poate fi o simplă dieceză romană, dar şi că exista o contradicţie de fond între sistemul Bisericilor locale în răsărit şi sistemul papal în apus. Un sinod al Patriarhilor orientali din 1755 declară invalidat botezul latinilor şi al armenilor, fapt pentru care aceştia vor fi primiţi la Ortodoxie prin rebotezare. «Filocalia», marea colecţie de texte de spiritualitate, apare în 1792 la Veneţia, alcătuită fiind de către Nicodim Aghioritul (1748–1808, canonizat în 1955), împreună cu Macarie de Corint. Stareţul Paisie Velicikovski (1722–1794) traduce în slavonă Filocalia, care apare la Petersburg în 1793 şi care a salvat Ortodoxia rusă de latinizare.
În 1848 patriarhii răsăritului publică o enciclică în care condamnă «papismul» ca erezie. În acelaşi sens, Patriarhul Antim, în răspunsul dat în 1894 la enciclica Papei Leon al XIII-lea «Praeclara Gratulationis», condamnă dogma catolică despre «Imaculata concepţie» şi cea despre infailibilitatea papală. Au mai ajutat la menţinerea nealterată şi neschimbată, de-a lungul vremilor, şcolile teologice de grad universitar, seminariile teologice, sinoadele locale şi naţionale, adunările eparhiale, conferinţele protopopilor şi ale consiliilor parohiale, predicile rostite de preoţi spre luminarea poporului la oraşe şi la sate, unele asociaţii bisericeşti cu caracter misionar, ca şi viaţa canonică şi tipiconală a monahilor din toate sfintele mănăstiri, precum şi educaţia pe care părinţii creştini ortodocşi au dat-o copiilor lor pentru a ţine cu toată sfinţenia dreapta credinţă în care s-au născut.
Acestea sunt, pe scurt, mijloacele spirituale prin care Ortodoxia s-a ţinut pe drumul cel drept până în zilele noastre.

Prima Doamnă ia atitudine! Maria Băsescu: Depun mărturie că soţul meu nu a fost niciodată agresiv cu fiicele, nici cu alţi copii

Soţia preşedintelui Traian Băsescu a transmis miercuri o scrisoare publică în care susţine că depune mărturie că soţul său nu a fost niciodată agresiv cu propriii copii şi nici cu vreun alt copil, catalogând filmuleţul din 2004 ca fiind "neadevărat, trucat", demontând acuzaţiile aduse preşedintelui.

Maria Băsescu scrie că a decis să rupă tăcerea pentru că "ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi" i se pare de neacceptat.

Maria Băsescu se referă la două chestiuni: afirmaţiile lui Mircea Dinescu, potrivit cărora soţul său, preşedintele Traian Băsescu, ar fi lovit-o şi la filmul de la Ploieşti, din 2004, în care Băsescu apare că ar lovi un copil.

Soţia preşedintelui susţine că depune mărturie că aceste afirmaţii sunt neadevărate, îi cere lui Mircea Dinescu să îşi prezinte scuze în faţa fiicelor sale, iar liderului PSD, Mircea Goeană , îi transmite: "oricâte scuze v-aţi cere, nicio mamă nu vă va putea ierta".

Întrucât este prima reacţie publică a soţiei preşedintelui, redăm integral conţinutul scrisorii deschise:

"Scrisoare deschisă

Sunt una dintre femeile care şi-a dedicat întreaga viaţă familei ei. De dimineaţa până târziu în noapte, zi de zi, timp de câteva zeci de ani, m-am îngrijit să le fie bine copiilor şi soţului meu. Aceasta este cea mai importantă misiune pe care mi-am asumat-o.

Nu am lucruri spectaculoase de spus în faţa camerelor de luat vederi. Viaţa mea, cu bine şi cu rele, nu diferă de viaţa câtorva milioane de femei din România

. Pentru acest motiv am stat departe de presă, chiar dacă am fost de multe ori supărată pentru lucruri neadevărate care se spuneau despre noi.

Rup astăzi tăcerea pe care am păstrat-o timp de câţiva ani fiindcă ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi mi se pare de neacceptat.

Nu aş vrea să spun că ceea ce a făcut Traian Băsescu în mandatul său este perfect. Ştiu însă că tot timpul s-a gândit cum să facă lucruri bune pentru oamenii de rând care l-au ales.

Atunci însă când vine vorba despre relaţiile pe care le are cu alţi oameni, pot spune, după 34 de ani de căsnicie, că nimeni nu îl cunoaşte pe Traian Băsescu mai bine decât mine.

L-am auzit acum câteva zile, şi încă nu îmi vine să cred, pe dl. Mircea Dinescu afirmând că soţul meu m-ar fi lovit. Nu ştiu în ce familie a crescut dl. Dinescu, dar în familia mea, în casa mea şi în viaţa mea nu s-au întâmplat niciodată asemenea lucruri. Pentru afirmaţiile mincinoase pe care le-aţi făcut sunteţi dator, domnule Dinescu, să vă cereţi scuze în faţa copiilor mei.

Am văzut de asemenea şi un film neadevărat, trucat, care s-a derulat zile întregi la televiziuni, film în care soţul meu este prezentat lovind un copil. Depun mărturie că soţul meu nu a fost niciodată agresiv cu fiicele noastre, şi nici cu vreun alt copil. Dar, dincolo de a-i ţine parte lui Traian Băsescu, găsesc inacceptabil, ca mamă, să introduci copilul din film în mizeria alegerilor şi să îi distrugi viaţa. Pentru acest lucru

, domnule Geoană, oricâte scuze v-aţi cere, nicio mamă nu vă va putea ierta.

Închei prin a vă spune că nu este uşor să fii soţie de preşedinte, atunci când acesta pune interesele ţării mai presus de orice, uneori chiar şi de familie. Dar şi pentru asta îl iubesc şi îl respect pe soţul meu, Traian Băsescu.

Maria Băsescu

30.11.2009