Victor Roncea: Cum vrea masoneria să pună mâna pe Muzeul Ţăranului Român

“Un Muzeu in primejdie!“, asa se intitula o actiune de forta a intelectualilor lui Dinu Patriciu, Ion Iliescu si Sorin Ovidiu Vintu, respectiv Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia Roman Patapievici. Se petrecea in 2004 si pretextul era salvarea salilor “Ferestre” si “Timp”, realizate de regretata Irina Nicolau, ca parti ale ansamblului “Crucea peste tot”, una dintre ultimele amprente culturale lasate posteritatii de refondatorul Muzeului Taranului Roman, pictorul Horia Bernea, acum dus la cele sfinte. Respectatul etnolog era fiul filosofului Ernest Bernea, unul dintre marii sociologi si etnografi romani ai perioadei interbelice, alaturi de Dimitrie Gusti si Traian Herseni sau geopoliticianul Simion Mehedinti. In afara cunoscatorilor, lumii dependente de mijloace de intoxicare media nu i s-a parut ciudat ca Fundatia “Anonimul”, a lui Dinu Patriciu si personaje ca cele de mai sus, din troika cea vestita a intregului Apus, basca Neagu Djuvara si Vintila Mihailescu, se impreuneaza ideatic pe pajistea din fata Muzeului, “pentru Cruce”, sub coordonarea lui… Dragos Bucurenci. Si el, acolo, un “copil teribil” al euro-comunismului si ateismului ecologico-stiintific, pompat de masinile de propaganda ale mogulilor filorusi mai ceva ca Mandruta sau Turcescu (tot creatii ale “scolii” Dilema Veche). Miza li s-a descoperit celor mai atenti la scurt timp: fortarea demisiei lui Dinu C Giurescu si inlocuirea lui cu un fidel al gastii, Vintila Mihailescu.

Dupa sase ani, cand acelasi Vintila Mihailescu a anuntat ca va pune la naftalina ansamblul lui Horia Bernea, al taranului roman crestin-ortodox, distinsii militanti la comanda n-au zis nici pas. Nici un protest, nici o reactie. Mai mult: Mihailescu preda acum stafeta masoneriei.

Sa dam putin filmul inapoi: pe 5 februarie, Mihailescu organiza o dezbatere de forma, la care anunta, printre altele, ca expozitia “Crucea” va fi desfiintata. Inregistrarea conferintei poate fi ascultata la MUZEUL TARANULUI ROMAN elimina… taranul roman!. Participantii au povestit ulterior cum au asistat consternati la un proces marxist-leninist-trotkist deghizat in “dragoste crestina”: “Am audiat cu oroare discursul Ancai Oroveanu… Din spusele dumneaei reiesea ca a milita pentru caracterul intangibil al expunerii Crucea ar fi echivalent cu a-l iubi in chip idolatru pe creatorul Muzeului, Horia Bernea” . Anca Oroveanu este membra de vaza a GDS si, in paranteza fie spus, fiica odiosului Leonte Rautu.

Slabele reactii de protest – doar din mediul online – fata de acest afront la adresa reintemeietorului Muzeului Taranului Roman si a insusi sensului existentei acestui Muzeu au fost taxate rapid prin ridiculizare de oamenii sistemului de propaganda anti-crestina: Simonca in “Observatorul cultural” al doamnei Musat (!), Rogoz pe Vax Publica lui Vintu si alte loaze ale lui SOV in Catavencu – KGB. Evident, conform kulturnicilor de serviciu, cu voie de la Iliescu, tot “legionarii” sunt de vina ca se mai protesteaza fata de astfel de abuzuri incalificabile. Unde sunt “intelectualii” de-altadata (vezi foto), ca sa-si dea foc astazi, la botezul Petrusului lui Roman, pe pontonul lui Patriciu de la Snagov, alaturi de Plesu si Bucurenciu, “frère”-rul lui Liicheanu, pentru ca se sterge memoria lui Horia Bernea si a taranului roman?!

Situatia Muzeului Taranului Roman s-a imbacsit rapid odata cu preluarea institutiei de gasca emanata de Colegiul Noua Europa si Fundatia Anonimul. Nu m-ar mira ca in curand, daca ma uit mai bine pe manifestarile pe care le gazduieste, numele muzeului sa devina, ca la PCdR, Muzeul Taranului din Romania sau, poate, chiar din Europa, ca sa mai terminam odata cu nationalismele-astea.

Marile realizari ale SNSPA-istului Mihailescu au fost generarea de conferinte la asa-zisul “Club al taranului” unde Andrei Oisteanu – alt GDS-ist dar doar nepot de-al lui Leonte Rautu – se pronunta cu diversi despre religia romanilor pentru a parea ca un Institut de apartament are activitate, se face omagiul ungurismelor pe urmele tovarasei K. Verdery , se produc elucubratii para-stiintifice despre “intelesurile manelelor” sau se fac expozitii cu “Eva bilblica din carnati de Plescoi”. Plus patronarea unei carciuma in incinta Muzeului, unde betivii si drogatii se arunca la lasarea serii printre cruci si troite de patrimoniu, in pridvorul intinat al bisericutei de lemn. Si, ca un cumul al afacerilor sale culturale, lansarea “Noului Cinematograf Roman”, devenit la moda printre satanisti dupa prezentarea, in premiera, a controversatului film “Antichrist“.

Continuare la: Victor Roncea - Cum vrea masoneria sa puna mana pe Muzeul Taranului Roman. EXCLUSIV. Vintila Mihailescu si-a dat demisia, nu inainte de a desfiinta expozitia “Crucea”. Prietenii lui Horia Bernea acuza: Marea Loja il vrea pe “fratele” Virgil Nitulescu

Părintele Mihail Stanciu: Câteva întrebări și precizări adresate ”stiliștilor”.

Pornind de la “lamuririle” din

http://ro.wikipedia.org/wiki/Galaction_Cordun

http://mitropoliaslatioara.ro/stire.php?id=88

adresez la randul meu, sincer, cateva intrebări si precizări:

1. G. Cordun, dovedind fermitate prin pozitia luata inca din 1916, daca era atat de mare “aparator” al credintei lui “ortodoxe”, de ce nu s-a dus la stilisti in 1923-1924, 1926, 1929, ci abiaa in 1955? Ori pana atunci si-a permis sa guste puterea si onorurile bisericești, poate si ”fripturile” demnitarilor lumesti si comunisti si pre-comunisti (familia regala, elita politica) cu care era bun prieten? Asta daca tot e sa spunem adevarul… Este interesant de remarcat faptul ca Nae Ionescu, cand pomeneste clericii din B.O.R. care s-au opus schimbarii calendarului, nu il mentioneaza pe Galaction Cordun, ci pe altii, dintre care cel mai cunoscut este PS Gurie al Moldovei (ceilalti sunt PS Visarion si PS Iustinian). Unde îi era mărturia, sau s-a trezit după ce vedea ca-și perde onorurile?

2. Judecand dupa logica limitata a stilistilor, plecand de la ipoteza ca daca B.O.R. ar fi pierdut harul in 1923 si ar fi cazut sub “anatemele” inchipuite de stilisti, atunci ar rezulta ca si G.Cordun a fost hirotonit in 1935 de niste falsi episcopi, deci el nu e episcop valid, neavand succesiune apostolica. Corect? Deci tot ce a facut el dupa acea hirotonie falsa e invalid, necanonic, inclusiv hirotoniile… Totusi, ipoteza de plecare este greșită. B.O.R. nu a pierdut nici harul, nici continuitatea în Hristos și în Duhului Sfânt, nici comuniunea cu toate Bisericile Ortodoxe surori (Ierusalim, Constantinopol, Antiohia, Grecia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Muntele Athos, Cipru, Creta, etc.).

3. De cand in Biserica este democratie? Conform declaratiei lui,

„Subsemnatul arhiereu Galaction Cordun, cu domiciliul în Bucureşti, raionul Nicolae Bălcescu, str. Cuza Vodă nr.2, şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit (Biserica Ortodoxă de stil vechi), declar prin prezenta în faţa clerului şi poporului din toate parohiile şi mănăstirile de pe teritoriul R.P.R. că: Eu, arhiereul Galaction Cordun, de bunăvoia mea şi nesilit de nimeni, am acceptat propunerea şi alegerea pe care poporul a făcut-o în persoana mea, de a fi şeful spiritual al acestei Biserici, arhiereul ei, aşa cum am declarat Sfântului Sinod în scrisoarea pe care am trimis-o prin Tribunalul Capitalei R.P.R. la 5 aprilie 1955, scrisoare menţionată în revista Bisericii Ortodoxe Române, Buletinul Oficial al Sfântului Sinod, nr. 3-4.

Asupra acestei declaraţii publice n-am renunţat niciodată. Declar în faţa poporului dreptcredincios că sunt şi rămân Arhiereul şi Şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit, mărturisire pe care o fac pentru totdeauna .”—Galaction Cordun“

poporul propune si tot el dispune. Unde este teocratia și ierarhia Bisericii prin care Dumnezeu lucrează? Și unde este ascultarea lui G.Cordun, când el însuși se autoproclamă ”arhiereu și șef spiritual”? Sfântul Apostol Pavel însuși, deși l-a vazut pe Domnul Hristos, s-a supus bătranului episcop Anania, nu a predicat de capul lui, nici nu a făcut o comunitate separată. Oare nu toti capii sectelor isi gaseau sprijin in “poporul” care-i urmau si pe care-l manipulau?

4. B.O.R., fiind parte din Biserica lui Hristos, aflata continuu sub inspiratia Duhului Sfant, a osândit și anatematizat francmasoneria in 1937, atât ca doctrină, ca organizație, cât și ca metodă de lucru ocultă, si hotararea aceea este valabila si azi.

5. Eu unul, ca si aproape toti clericii B.O.R., urmandu-i pe Sfintii Parinti si in acord cu invatatura Bisericii Ortodoxe, condamn deschis toate ereziile, inclusiv papalismul si ecumenismul, globalismul new-age-ist si anarhismul filozofico-stiintific sau ”teologic”. Deci toate acuzațiile stiliștilor mai mult sau mai puțin ”oficiali” sunt minciuni și calomnii țâșnite din preaplinul inimii lor…

6. Nadajduiesc in mila si harul lui Dumnezeu ca toate dezbinarile din Biserica Lui sa piara, iar aceasta dorinta o pun inaintea Domnului Hristos si in firavele mele rugaciuni. Ca umil păstor al unei mici părți din turma lui Hristos, ma straduiesc, împreună cu toți părinții din obște s-o păzesc și s-o întăresc în credință și dragoste față de Hristos-Adevărul.

7. Prioritatea stilistilor de la noi ar trebui sa fie macar unirea dintre ei (ca tot sunt de 5 feluri), daca tot au o cauza comuna – vechiul calendar, daca nu unirea cu Domnul Hristos si cu Biserica mama (cu tot cu sfintii si smeritii ei slujitori) la sanul careia mulți dintre ei au crescut, s-au hranit, si pe care au parasit-o si o blameaza acum pe la toate colțurile și prin toate catac(b)ombele…

8. Cât despre amicul Danion Vasile, dacă el gândeste ca n-ar mai fi har în B.O.R., deci nici preoție lucrătoare, înseamnă că nici el n-ar avea pe Hristos-Adevărul de la Botez, întrucât acela n-ar fi valid. Și atunci, cine grăiește prin el, duhul minciunii cumva? Oricum, noi îi dorim să se îmblânzească, să-și vadă de vindecarea păcatelor lui, să ducă o viața cuminte în familie, să nu-și mai facă singur invitații la conferințe. Eventual, i-ar prinde bine o pauză binevenită pentru rugăciune și reculegere. Noi ne rugăm pentru el și pentru alții ca el, amăgiți de propria minte și de otrăvitoarea glorie, să-L urmeze pe Hristos Cel blând și smerit cu inima ca să dobândească odihnă sufletelor lor…

Monahia Fotini despre starea sănătăţii Părintelui Justin Pârvu. Poziţia Părintelui faţă de zvonurile filo-stiliste.

Datorita zvon­is­ticii rauta­cioase si spe­cific “romanesti” care cir­cula in ultima vreme cu privire la starea de sanatate a Par­in­telui Justin si mesajele pe care le-ar da cred­in­ciosilor, ma simt oblig­ata sa vin cu o lamurire impor­tanta. Stiu desigur ca multi ne vor inter­preta cuvan­tul dupa bunul lor “plac” si dupa pro­pria inse­lare a fiecaruia. Fac insa aceasta pre­cizare pen­tru cres­tinii care cu ade­varat il iubesc pe Par­in­tele Justin si care cu ade­varat vor sa urmeze ade­varul Sfin­tei nos­tre Bis­erici, intr-o lume tul­bu­rata de indoiala si de multe rataciri.

Per­sonal am fost cu o zi in urma la spi­talul din Cluj, unde este inter­nat Par­in­tele Justin. Am ajuns pe inser­ate si sfin­tia sa toc­mai luase masa. Par­in­tele era incon­ju­rat de trei ucenici care ii acorda ingri­jire med­icala si veg­heaza zi si noapte, neinc­etat, in rugaci­une, la cap­ataiul sfin­tiei sale. Toti cei care, s-au ostenit sa ajunga pana la Cluj sa il vada pe par­in­tele si au o mah­nire in suflet pen­tru ca au fost opriti sa intre ori de medici, ori de calu­garii care sunt cu sfin­tia sa ala­turi, ii rugam sa inte­leaga, pen­tru ca toti au inten­tii bune si starea par­in­telui chiar nu per­mitea vizite, in sen­sul ca par­in­tele abia putea artic­ula Da si Nu si nici sin­gur nu se putea intoarce de pe o parte pe alta. Acum starea par­in­telui s-a mai imbunatatit si isi doreste mult sa ajunga inapoi, la man­a­s­tire. Eu, per­sonal, am vor­bit cu par­in­tele in jur de o ora si era bucuros sa comu­nice, si mai ales sa imi comu­nice mie si tuturor celor ce il asculta ca regreta foarte mult ca nu a vor­bit cred­in­ciosilor mai mult despre rugaci­une. Par­in­tele zicea ca rugaci­unea va fi sin­gura noas­tra arma si put­ere in fata val­u­lui urias de incer­cari, si el insusi, daca va mai avea zile, se va zavori intru lin­i­s­tire si rugaci­une. Ne-a indem­nat sa ne retragem usor usor din soci­etate si sa ne limi­tam la un petic de pamant pe care sa il cul­ti­vam, fer­iti de ochii societatii.

Am intre­bat apoi si de ultimele provo­cari cu privire la iesirea din Bis­er­ica ofi­ciala, iar Par­in­tele a fost foarte ferm sa ramanem in Bis­er­ica in care ne-am nascut, pen­tru ca inca mai avem ier­arhi care sa tina carma, dar ne-a aten­tionat totusi ca va veni vre­mea cand nu vom mai putea sa ii pomenim nici pe aces­tia, si ca ne vom retrage in pes­teri si cat­a­combe, dar fara sa tre­cem la nicio alta bis­er­ica stilista sau de alta natura. Par­in­tele a zis ca Il vom avea pe Insusi Hris­tos carma si Arhiereu si ca asa cum Bis­er­ica a inceput in pes­teri si cat­a­combe, tot asa va si sfarsi. Deci zvonurile cum ca par­in­tele ar lasa un cuvant privind tre­cerea noas­tra la stilisti sunt cu totul lip­site de real­i­tate si min­ci­noase. Par­in­tele insusi a primit vizita a trei arhierei (IPS Teo­fan, IPS Bar­tolomeu, PS Vasile) in spi­tal, carora le-a cerut rugaci­unea si binecuvantarea.

Este insa cople­si­tor sa ii vezi ati­tudinea de smere­nie in fata mor­tii si in fata lui Dum­nezeu, el insusi socotindu-se ultimul om si nevred­nic de impara­tia lui Dum­nezeu. Este viz­ibil ingri­jo­rat de starea cresti­natatii si a uceni­cilor lui care raman nepre­gatiti in fata greu­tatilor ce deja au inceput sa vina. Par­in­tele inca mai are tarie si isi doreste sa vina acasa si sa lase tuturor un mesaj si ran­duiala unei rugaci­uni. Deci inca o data par­in­tele incu­ra­jeaza la detasarea de luxul vietii, intoarcerea la sim­pli­tate si cat mai multa rugaci­une, fiecare dupa put­erea lui.

In decurs de cat­eva zile par­in­tele va iesi din spi­tal dupa spusele medicilor, si atunci nada­j­duim sa ii luam si un inter­viu inreg­is­trat, pen­tru ca, recunosc, imi era cumplit de jena ca eu sa il inreg­istrez pe par­in­tele vorbind pe patul spi­talu­lui, in starea in care era. Nimeni, cu o con­duita cat de cat morala, nu cred ca ar fi indraznit, vazandu-l, dar mar­tori imi sunt ceilalti calu­gari care erau de fata la discutie.

Hris­tos a inviat ! Si sa nu inc­etam sa ne rugam pen­tru bunul nos­tru par­inte sa se insan­oto­seasca grab­nic si sa ne trans­mita mesajul sfin­tiei sale.

Mon­ahia Fotini, man­a­s­tirea Petru Voda

Sursa:

Revista Atitudini

O altă dimensiune a răpirii Basarabiei din iunie 1940 - o mărturie a marelui duhovnic al neamului românesc, Părintele Arsenie Boca.

Biblioteca lui Monia Gugu

Bădia Traian Trifan - Avva şi erou al demnităţii creştine româneşti. 20 de ani de la naşterea în ceruri a dascălului generaţiei 1948.

Traian Trifan s-a nascut la 3 noiembrie 1899, in Lancramul lui Blaga, jud. Alba, pasind in viata pamanteasca dintr-un veac in altul.

Scoala a urmat-o la Liceul evanghelic nemtesc din Sebes; din clasa a IV-a de liceu face cate un an la Liceele unguresti de stat din Sibiu si Blaj, un an la Liceul romanesc Saguna din Brasov; orasul fiind ocupat in timpul razboiului, isi incheie studiile (facand doi ani in octombrie-aprilie) si-si ia diploma la Blaj, in 1916.

In vara lui 1917 este recrutat in armata austro-ungara si trimis pe front in Albania, unde e telefonist (cunostea 3 limbi). Se imbolnaveste de malarie, e internat in Slovacia, apoi la Viena; e retrimis pe front in Muntenegru, cand razboiul se termina.

Cu peripetii revine in tara; participa la Adunarea de la Alba Iulia si-si vede patria intregita. Absolva Scoala militara de artilerie din Bucuresti; e avansat sublocotent. Se inscrie la Facultatea de drept din Cluj, e vicepresedinte al Centrului Stundetesc, participand activ la framantarile studentesti.

Isi ia doctoratul in drept si face practica in avocatura la Sibiu, Sebes si Satu Mare, fiind ultimul avocat din Brasov care a dat examen de cenzura, in 1926 (dupa 8 ani de studii si praxa).

Lupta noastra nu este limitata in timp, ci permanenta (Traian Trifan)

In 1927 deschide un birou de avocatura la Brasov; in 1933 isi intemeiaza familia, casatorindu-se cu Elena Scholtz, cu care are doua fete: Ileana si Maria. Ion Mota (cunoscut din studentie) il convinge sa intre in Miscarea. Pledeaza in procesele: Duca, Bratu, „complotului studentesc” de la Targu Mures, tinute la Brasov.

Datorita adeziunii sale la Miscarea Legionara e inchis la Jilava (1934) si lagarul Vaslui (1938). E eliberat si concentrat in armata, cu care va parasi Basarabia fara lupta.

Dupa instalarea Statului National Legionar, in toamna anului 1940, lt. Trifan este numit prefect al judetului Brasov; isi asuma functia, desi situatia era dificila (granita mutandu-se la Sfantu Gheorghe): „Ma gasesc in acest loc din ordin si voi face ce pot”. Dupa lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941 e somat de col.

Filip Agricola, comandant al regimentului de infanterie din Brasov, sa predea Prefectura. Refuza si cere sa fie inlocuit prin decret de stat, asa cum fusese numit. In urma discutiilor cu gen. Dragalina, a consultarilor cu Bucurestiul si a amenintarilor armatei germane de a interveni, impreuna cu Marian Traian, seful judetului, predau autoritatea si sunt arestati. Urmeaza ancheta si procesul.

Desi col. Agricola confirma ca a fost ordine in judet si prezenta armatei la prefectura era nejustificata, totusi dr. Traian Trifan este condamnat la 16 ani inchisoare.

Trebuie sa marturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinta, cu sange si chiar cu viata de ni se va cere (Traian Trifan)

Traian Trifan Impreuna cu fetele sale

Ajunge in temnita Aiudului. Prin anvergura sa spirituala polarizeaza, impreuna cu Marian Traian (numiti de cei mai tineri „cei doi Titanii”), grupul de adevarata fervoare si traire crestina, care practica chiar in conditiile inchisorii virtutile patericale: ascultare, rugaciune neintrerupta, munca.

„Aveau o traire de chilie manastireasca. Se citea pe fata lor o liniste, insa convingatoare. Educatia lor venea mai de demult. Amandoi se bucurau de o mare stima din partea noastra si respect din partea gardienilor” (Pr. Traian Belu).

Cererea celor din inchisori de a fi trimisi pe front e acceptata printr-o adresa primita de la Antonescu, doar pentru reabilitare; dr. Trifan este in fruntea celor care nu accepta injosirea, desi tentatia eliberarii era mare, pentru ca nu facuse rau tarii si nu avea nimic de reabilitat, avand cea mai demna atitudine din timpul prigoanei antonesciene.

Urmarea: sufera represalii din partea administratiei si jigniri din partea camarazilor care voiau sa scape de inchisoare.

Urcusul sau duhovnicesc avea sa traseze si linia de marturisere a „misticilor”, intre care sunt pomeniti Valeriu Gafencu sau Gheorghe Jimboiu:
„Un om de o profunda traire crestina, un mare si integru caracter, un povatuitor bland, intelept, odihnitor, dorind parca sa cuprinda intr-un cuvant pagini intregi. Badita Trifan traia intr-o tacere concentrata, fiind omul rugaciunii” (arhim. Arsenie Papacioc).

„A purtat lumina spiritului, ne-a pus in contact cu cerul, cu Iisus, cu Preasfanta Fecioara, cu doctrina crestina a Bisericii noastre. Printr-o viata de ruga si asceza a acestui monah intre monahi, a cultivat verticala crestina, creand prin discipoli mucenici si cuviosi, o scoala care a cuprins toate inchisorile” (Gheorghe Dragon).

Refuza “eliberarea”

Coperta “testamentului sau religios”

Pentru pozitia sa e anchetat si judecat la Tribunalul Militar Sibiu; este achitat, insa e trimis disciplinar la Suceava. La apropierea frontului, directorul inchisorii pleaca cu arhiva, lasand conducerea primului gardian, cu ordinul de la directorul general al inchisorilor, Petrescu, de a preda detinutii legionari rusilor.

Dar cu interventii si presiuni sunt eliberati, cateva zile inainte de a ocupa rusii orasul. Un preot, detinut si el, face rugaciune si fiecare pleaca unde doreste. Impreuna cu alti camarazi „mergand numai pe caile indicate de onoare”, desi puteau evada, ajung pe jos, cu masina si trenul la Brasov, unde se prezinta la inchisoare, pentru a-si executa condamnarea.

Putandu-se savarsi Liturghia in inchisoare, dupa mai mult timp, pr. Vasile Serghie l-a observat: „Va rog sa-mi spuneti de ce ati lacrimat azi, cand v-ati impartasit? – Cum sa nu plang de bucurie cand inteleg cat ma iubeste Dumnezeu, oferindu-mi-Se hrana si bautura”.

La propunerea lui Iuliu Maniu, legionarilor – singurii detinuti politici din Romania carora nu li s-a aplicat decretul de amnistie de dupa 23 august – li se va reduce pedeapsa cu un sfert. Ajunge iar la Aiud, de unde detinutii sunt mutati datorita frontului la Alba Iulia si revin la Aiud.

Acolo ii intampina pe primii condamnati de comunisti, „criminali de razboi” sau politicieni ai vechilor regimuri
In perioada 1946-1948 o parte a detinutilor sunt scosi la munca in colonii.

Traian Trifan ajunge la Galda, pe domeniul Albini (fost castelul Kendeffi, unde fusesera anchetati si chinuiti Horia, Closca si Crisan, langa care era si o bisericuta), unde se traia in oarecare libertate (un calm ce anunta furtuna ce o va dezlantui regimul penitenciar comunist) si fiecare isi sporea dimensiunea spirituala; personalitatea lui Traian Trifan e evidentiata in marturiile mai multor camarazi:

Gheorghe Stanciu-Baca: „Intr-o seara m-am oprit in pragul bisericii, intimidat. Badia Trifan era acolo, sub icoana, se ruga. M-am retras. M-a vazut si mi-a zis: Nu pleca! Minutele ce-am stat in usa m-au inghetat.

Traian Trifan la mormantul familiei

M-a luat usor dupa umar: Vrei sa stii cat de veche este biserica? Lasa pe istorici si pe arheologi sa afle! Noi stim ca Biserica nu este veche si nu este noua; Biserica este dintotdeauna si pentru totdeauna; marea taina a Bisericii este cea din sufletul nostru!…”

Iulian Balan: „In intunericul nepatruns al bisericii plangea ore intregi… Noi il auzeam si ieseam fara sa-i tulburam rugaciunea. Nu facea prozeliti. Cei ce-l iubeau si-l stimau erau pe picioarele lor… Legatura dintre ei era Iisus Hristos si nu era alt stalp de sustinere”.

Marin Naidim: „Cand ieseam de la lucru din vie il vedeam pe d-l Trifan tot timpul citind din Filocalie. Uneori sta cu ochii inchisi, de nu-ti puteai da seama daca a atipit, daca mediteaza sau daca nu cumva se roaga. Impunea prin rabdare si intelepciune; gandea profund. A rezistat tuturor incercarilor sortii prin credinta tare in Dumnezeu. Ramane in memoria noastra exemplu de Avva si de erou”.

Sandu (monah Atanasie) Stefanescu: „Cred ca Badia Trifan si Badia Marian traiau rugaciunea inimii, coborand pe Hristos in inimile lor. Lumina de pe fata lor, blandetea, rabdarea, suportarea suferintei, frigul, foamea, lovirile de tot felul erau tot atatea momente de bucurie pentru ei”.

Refuza sa participe la intrecerea pentru depasirea normelor. Urmeaza totura si o cana de terci la trei zile

In 1948 detinutii sunt readusi la Aiud, iar regimul devine tot mai dur; daca nu sunt anchetati sau pedepsiti, majoritatea sunt supusi la munci, in fabrica inchisorii. In 1951 refuza sa participe la intrecerea pentru depasirea normelor (o forma a reeducarii), declarand: „Robul este mort cu vointa.

El se supune ordinelor”; in urma refuzului urmeaza tortura si carcera: „Badia, asezat in genunchi, a fost tuns la zero. I s-a batut un lant greu la picioare si dus in celula de beton in care nu se putea sta in picioare… Aici a fost tinut timp de o luna cu regim alimentar sever (o cana de terci la 3 zile)” (George Popescu).

E scos din nou la munca cu un regim de 12 ore/zi; datorita oboselii, ajunge sa doarma in picioare (mai mult de un an de zile).

In 1953, avand sa i se incheie condamnarea, este dus la Vacaresti, anchetat la Uranus, trimis la lagarul de la Popesti Leordeni, apoi la Caransebes si de acolo la Brasov, in 1954. Dupa o alta ancheta, pentru ca nu a fost gasit nici un motiv de condamnare, i se anuleaza reducerea pedepsei si e expediat la Gherla.

Comportamentul sau in Saptamana Patimilor il descrie Dumitru Bordeianu: „Era retras intr-un coltisor si plangea continuu, privind cu ochii spiritului si simtind cu inima suferintele Fiului lui Dumnezeu rastignit pe Cruce, pe Golgota”.

La exiprarea condamnarii de 16 ani, nu e pus in libertate, ci trimis cu domiciliu obligatoriu in Baragan. In 1958 este trimis in lagarul de „munca obligatorie” Culmea.

„Dupa douazeci (si unu) de ani” – o realitate, nu Al. Dumas

Dupa 2 ani ajunge la Periprava, in Delta Dunarii. In 1961, unul dintre tinerii care intrase si el in urma cu 20 de ani in inchisoare il descrie:
„Era acelasi. Aceiasi ochi, dar parca indurerati;auzeam ca deseori era vazut cu lacrimi, si erau, desigur, nu pentru suferintele personale, ci lacrimi de rugaciune pentru indurarea Cereasca.

Vorbea putin din grai, dar mult din privire si din tinuta” (Nicolae Mazare). Se elibereaza in 1962, ajungand la Brasov de ziua Inaltarii Sfintei Cruci, semn al biruintei personale.

Sfarsitul. “Dupa cuvantul moarte trebuie pus virgula, nu punct” (Traian Trifan)

Dupa inchisoare si-a reintregit familia (sotia cu fetitele lui fusesera izgonite din loc in loc). A trait in mare smerenie, lasandu-ne mostenire conceptia sa de vietuire dupa un program crestinesc in lucrarea Marturisesc, adevarat curs de teologie.

S-a savarsit din viata aceasta in 12 aprilie 1990: „Smerit traitor in Cel ce este Calea, Adevarul si Viata si-a adaugat sufletul la temelia neamului romanesc, fiind calauza si indemn pentru cei ramasi” (Constantin Pascu).

„Dintre toti aceia pe care i-am cunoscut in timpul indelungatei detentii (22 de ani), indraznesc sa spun ca poate nici unul nu si-a asumat suferinta si conditia de a fi discreditat ca om, fara insa a renunta la demnitatea de marturisitor al adevarului, asa cum si-a asumat-o acest barbat pe care indraznesc sa-l numesc erou al demnitatii crestine romanesti, in veacul XX” (Virgil Maxim).

de Cezarina Bârzoi, Ionuţ Băiaş

Vezi şi:

Mitropolitul Nicolae Bălan de la Sibiu către Ministrul Cultelor (1922): Ce caractere poate forma un stat ateu? Cine are urechi de auzit, să audă!

Traian Trifan, în faţa reeducatorilor de la Aiud: Robul este mort cu voinţa.

Sfinţii închisorii de la Aiud. Meditaţie creştină a lui Traian Trifan.

Sfinţii închisorilor. Bădia Traian Trifan a deschis calea spre sfinţenie. O evocare a mentorului generaţiei 1948 (Nicolae Purcărea)

Meditaţii inedite ale lui Traian Trifan, îndrumătorului generaţiei "sfinţilor închisorilor". Despre vrăjmaşii Bisericii

Pomenire la 20 de ani: Traian Trifan (1899-1990)

Ţinta: Armata României. UDMR şi primarul extremist din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, strâng semnături pentru scoaterea Armatei Române din oraş (FOTO)

In cursul acestei saptamani, la initiativa primarului orasului Sfantu Gheorghe, Antal Arpad, s-au strans semnaturi pentru scoaterea Armatei Romane din oras. Au fost amplasate panouri in tot orasul cu indemnul de a se semna la sediul SC TEGA SRL din Piata Centrala. Armata detine spatii in Sf Gheorghe pe care le inchiriaza. Acestea ar fi spatiile vizate de catre unguri. Fotografia este facuta in parcul central Sf Gheorghe. Totodata, UDMR Covasna a mai anuntat prin vocea deputatului Edler Andras ca va schimba denumirea pietei centrale din oras, prin referendum, pe motiv ca Mihai Viteazu nu ii reprezinta pe locuitorii orasului.

Sursa:

http://roncea.ro/

Agresiune imagologică. Tamas Sandor răspândeşte hărţi revizioniste în Transilvania.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, UDMR-istul Tamaş Şandor (vezi foto), a adus la Braşov, din propria colecţie, 16 hărţi ale Transilvaniei, documentele expuse fiind datate în secolele XVI-XVIII. Expoziţia a fost completată de o sesiune de comunicări pe tema hărţilor şi a istoriei Transilvaniei, susţinută de agenţi de influenţă ai hungarismului din Marea Britanie, Ungaria şi România.

Tamas Sandor a declarat că este absolut motivată dorinţa de a strânge hărţi chiar din străinătate, în scopul de a documenta şi de a delimita cât mai fidel teritoriul Transilvaniei pe hărţi confecţionate cu câteva secole în urmă.

Colecţia de hărţi a mai fost prezentată şi în Tg.Secuiesc, Sfântu-Gheorghe, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorghieni şi Cluj-Napoca.

Nu este prima oară, în istorie, când ungurii se joacă cu hărţile. Înaintea Tratatului de Pace de la Paris, Ungaria umpluse mapele negociatorilor cu hărţi ale Transilvaniei în care platourile montane, locuite numai de români, apăreau ca pustii. Populaţia maghiară, aglomerată în oraşe, apărea ca majoritară în Ardeal. Hărţile corecte, întocmite de specialişti români şi străini, au contribuit determinant în decizia marilor puteri de la Trianon.

Deoarece am înţeles că Tamas Sandor e nebun după colecţionarea de hărţi, îi prezentăm o hartă pe care, cu siguranţă, n-o deţine în colecţia sa: harta României Mari, după încheierea Tratatului de la Trianon. (F.P.)