Sfântul Isaac Sirul: Despre grozava înşelare a celor necurăţiti îndeajuns, care zic că vor să facă misiune sau să-i păstorească pe ceilalţi.

Sufletul care iubeşte pe Dumnezeu şi-a dobîndit odihna în Dumnezeu şi numai în El. Dezleagă mai întîi toată legătura ta cu cele din afară şi apoi vei putea să te legi cu inima de Dumnezeu. Căci legării de Dumne­zeu îi premerge dezlegarea de lume. Pruncului i se dă să mănînce pîine după ce a fost înţărcat. Şi omul care voieşte să se lărgească în cele dumnezeieşti, trebuie să se înstrăineze mai întîi de lume, asemenea pruncului de braţele şi de sînii mamei. Căci lucrarea trupească premerge celei sufleteşti, precum ţărîna, sufletului in­suflat lui Adam. Cel ce n-a dobîndit lucrarea trupească nu o poate avea nici pe cea sufletească. Pentru că cea din urmă se naşte din cea dintîi, precum spicul, din bobul simplu de grîu. Iar cel ce nu are lucrarea sufle­tească e lipsit de darurile (harismele) duhovniceşti.

Nu se aseamănă ostenelile cele pentru adevăr din veacul acesta cu desfătarea gătită celor ce pătimesc greu pentru cele bune. Precum pe cei ce seamănă cu lacrimi îi aşteaptă snopii veseliei, aşa urmează bucuria grelei pătimiri pentru Dumnezeu. Pîinea cîştigată cu sudoare i se pare dulce plugarului şi faptele pentru dreptate i se par dulci inimii ce primeşte cunoştinţa lui Hristos. Rabdă dispreţuirea şi umilirea cu voie blîndă, ca să ai îndrăznire la Dumnezeu. Omul care rabdă tot cuvîntul aspru întru cunoştinţă, fără să-i fi premers acestuia vreo nelegiuire săvîrşită de el, îşi pune în acea clipă o cunună de spini pe capul său, dar e fericit că la o vreme pe care nu o ştie se va încununa cu nestricăciunea.

Cel ce fuge întru cunoştinţă de slava deşartă simte în sufletul lui veacul viitor[1]. Cel ce zice: am părăsit lumea, dar se luptă cu oamenii pentru vreo trebuinţă oarecare, ca să nu-i lipsească ceva din cele ce odihnesc, e cu desăvîrşire orb. Pentru că a părăsit de bună voie trupul întreg, dar se războieşte şi luptă pentru un mădular al lui. Mintea celui ce fuge de viaţa tihnită a veacului de faţă priveşte spre veacul viitor. Iar cel le­gat de iubirea de agoniseală e rob patimilor. Să nu so­coteşti că numai agonisirea argintului şi aurului este din iubirea de agoniseală, ci tot lucrul de care atîrnă voia ta. Să nu-l lauzi pe cel ce se chinuieşte cu trupul, dar îşi are simţurile dezlegate, înţeleg auzul şi gura deschise şi neînfrînate şi ochii rătăcitori. Cînd pui ho­tare sufletului tău, ca să te foloseşti prin milă, obişnuieşte-l să nu caute dreptatea în alte lucruri, ca să nu te afli cu o mînă lucrînd şi cu alta risipind. Căci în cel dintîi lucru e nevoie de supraveghere, iar în cel de al doilea, de lărgimea inimii. Cunoaşte că a ierta pacatele celor ce au greşit ţine de faptele dreptăţii[2]. Atunci vei vedea pacea strălucind din toate părţile în mintea ta. Cînd te vei ridica peste calea dreptăţii, vei fi liber în orice lucru.

Oarecare dintre sfinţi, vorbind despre aceasta, a spus că cel milostiv, de nu e şi drept, e orb. Prin aceas­ta înţeleg că el trebuie să dea altuia din cele cîştigate prin ostenelile sale şi nu din cele dobîndite prin min­ciună, nedreptate şi meşteşugiri. Căci tot acela a spus iarăşi în alt loc : «De voieşti să semeni în cei săraci, sea­mănă din ale tale; iar de voieşti să semeni din ale al­tora, cunoaşte că ceea ce semeni e mai amar ca neghi­na». Iar eu zic că, dacă cel milostiv nu se ridică mai presus de dreptatea sa, nu e milostiv. Aceasta înseam­nă că el nu trebuie numai să miluiască pe oameni din ale sale, ci şi să rabde cu bucurie nedreptatea de la ceilalţi, chiar dacă i-a miluit. Căci cînd va birui drep­tatea prin milă, atunci se va încununa nu cu cununile drepţilor din lege, ci cu cete ale celor desăvîrşiţi din Evanghelie. Pentru că a da cineva săracilor din ale sale şi a îmbrăca pe cel gol şi a iubi pe aproapele ca pe sine însuşi, şi a nu nedreptăţi, nici a minţi, le-a porun­cit şi legea veche. Dar desăvîrşirea iconomiei Evanghe­liei porunceşte aşa: «Celui ce ia ale tale, nu i le cere înapoi şi tot celui ce cere, dă-i». Ba trebuie răbdată cu bucurie nu numai nedreptatea în privinţa lucrurilor şi a celorlalte din afară, ci şi a-şi pune sufletul însuşi, pentru fratele. Căci acesta este cel ce miluieşte pe fra­tele său şi nu cel ce-l miluieşte numai dîndu-i ceva. Adică miluieşte cu adevărat cel care, auzind sau văzînd că ceva întristează pe fratele, arde cu inima. La fel, cel ce e lovit de fratele său şi nu-i răspunde la fel, fără să se ruşineze din pricina aceasta, nici nu se su­pără în inima lui.

Cinsteşte lucrarea privegherii, ca să afli apropiindu-se mîngîierea de sufletul tău. Stăruie citind în li­nişte, ca mintea ta să fie călăuzită pururea spre cele minunate ale lui Dumnezeu. Iubeşte sărăcia întru răb­dare, ca mintea ta să se adune din împrăştiere. Urăşte răspîndirea, ca să păzeşti gîndurile tale netulburate. Strînge-te pe tine din cele multe şi îngrijeşte-te numai de sufletul tău, ca să-l mîntuieşti, din risipirea lui, în cea mai adîncă pace. Iubeşte neprihănirea, ca să nu fii ruşinat în vremea rugăciunii înaintea lui Dumnezeu[3]. Dobîndeşte curăţia în faptele tale, ca să strălucească sufletul tău în rugăciunea ta şi să se aprindă la amin­tirea morţii bucuria în cugetul tău. Păzeşte-te de cele mici, ca să nu cazi în cele mari. Să nu oboseşti în lu­crarea ta, ca să nu te ruşinezi cînd te afli în mijlocul soţilor tăi. Să nu te afli fără merinde, ca nu cumva să te lase singur la mijlocul drumului. Împlineşte întru cunoştinţă lucrurile tale, ca să nu pierzi tot drumul[4]. Dobîndeşte libertatea în vieţuirea ta, ca să te eliberezi de frămîntare[5]. Să nu legi libertatea ta prin pricini de desfătare, ca să nu te faci robul robilor. Iubeşte hainele sărăcăcioase, ca să dispreţuieşti gîndurile ce se ivesc în tine, adică mîndria inimii. Căci cel ce iu­beşte luxul nu poate dobîndi gînduri smerite. Pentru că inima se întipăreşte înăuntru de chipul înfăţişării din afară.

Care iubitor de flecăreală poate dobîndi o cugetare curată iubind flecăreala? Care vînător de slavă de la oameni poate dobîndi gînduri smerite? Sau care desfrînat şi cu sufletul revărsat în simţuri poate să se facă curat în cugetare şi smerit cu inima? Cînd min­tea e atrasă de simţuri, se hrăneşte cu hrana dobitoa­celor. Iar cînd simţurile sînt atrase de minte, se îm­părtăşesc de hrana îngerilor[6].

Jurnalistul de opinie, cadavrul din debaraua presei. Lustragii si agentii mogulilor si serviciilor. Pustiul mass media.

Ziua Libertatii Presei s-a consumat, ieri, printr-un chef – dupa cum s-a numit evenimentul organizat de Mircea Toma si ai lui. In stilul sau inconfundabil, eternul activist – simpatic doar in timpul liber – a sarbatorit prin bascalie starea dramatica a presei romane. Fideli unor percepte ideologice inversioniste foarte bine remunerate cat si buni la punerea lor in scena, Toma si brigadierii sai i-au acordat “repetentului” Traian Basescu “premiul cel mare” – “Mai, animalule!”, in aplauzele si hlizelile lui… Mircea Geoana, aflat si el, “intamplator”, la susaneau tovaraseasca cu mici si bere, probabil din nostalgie pentru vanghelioane. Un premiu serios, ca cel primit de un simplu jurnalist, dar demn de acest titlu, operatorul Dan Nitescu, acordat in memoriam Mile Carpenisan, pentru curajul demonstrat la Chisinau si nevoile sale de la Bucuresti, rasplatit si material, la rivalitate cu bine sponsorizatul Club al Presei, nu si-a facut loc printre vedetele porno-politicii si porno-presei de Dambovita. Nu vreau sa-l disculp in nici un fel pe Basescu, desi cred ca e treaba lui cum ii califica pe jurnalisti mai ales in conversatiile sale private, reclamate in public de mogulul media Dan Voiculescu si, acum, de mogulul ONG Mircea Toma. Dar, ma intreb, este Traian Basescu vinovat de dezastrul in care se afla presa romana, folosita cu cel mai mare succes, cu tot cu jurnalisti, pentru lustrul pantofilor sau al cururilor mogulilor? Evident, nu.

Rapoartele internationale – chiar ale acelor institutii la care (se) raporteaza Toma – indica faptul ca “gradul libertatii presei” ar fi urcat pe timpul mandatului lui Basescu. Perioada in care Mircea Toma a primit cateva miliarde bune, de la Vintu, dupa cele incasate, pe sest, de la Patriciu, doi moguli de la pompa carora sug seva si acum fostii sai companioni in deontologie si grupologie, ca Robert Turcescu si Ioan T Morar sau Lucian Mandruta si… Andrei Plesu. Prin aceasta “fratie” dintre moguli si ziaristi, din care nu lipsesc serviciile secrete, de la noi sau de pe la “vecinii din Est”, a fost lichidata presa romana, nu prin remarcile lui Traian Basescu in privat, catre sotia sa, Maria.

Sa amintim un amanunt care nu o sa apara niciodata in mult citatele “Rapoarte” ale Agentiei lui Toma (oare de ce?): In 2005, DIICOT a cuprins intre copertile Dosarului Rompetrol, pentru evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune, un anturaj al distinsului Dinu Patriciu format din fostul premier Calin Popescu Tariceanu si sotia sa, Ioana, senatorul Verestoy Attila, senatorul Teodor Melescanu, Ludovic Orban, fostul sef al SIE, Catalin Harnagea, Sorin Marin – fost actionar Rompetrol acum oengist “Anonim”, Dan Fischer-Francu si Camelia Voiculescu, fiica mogulului cu acelasi nume, presedintele Fundatiei Noua Europa, Andrei Plesu, cat si ziaristii Mircea Toma, Sorin Rosca Stanescu, Doru Buscu, Cornel Ivanciuc, Liviu Mihaiu si sotia sa, Ioan T. Morar. Ciudat, deontologii in cauza nu au explicat niciodata ce s-a intamplat cu miliardele circulate de Patriciu prin maruntaiele lor, inainte de a fi cumparati de Vintu. Justitia nu a reusit, inca, sa finalizeze procesul. Este Mircea Toma in postura sa-l judece pe Sorin Rosca Stanescu? Poate doar sa-i numere milioanele…

In aceeasi zi, a “libertatii presei”, zi in care eu am avut termen la procesul cu ZIUA, un jurnalist de opinie si investigatie, intamplator chiar fratele meu, George Roncea, a ales sa renunte la colaborarea cu ziarul “Curentul” dupa ce fusese pangarita memoria lui Mile Carpenisan prin indepartarea brutala a unui articol dedicat omagierii sale de ziua… “libertatii presei”. Desi anuntata in mediul online, reactia sa, venita ca protest fata de un abuz incalificabil, nu “a facut o stire”, ca sa il citez pe Cristoiu. Nu este prima oara. Nici cand mogulul-ospatar Marius Locic l-a indepartat, tot abuziv, de la conducerea fostului ziar Atac, pentru ca demascase intr-un editorial cardasia dintre Vintu, Rosca si Patriciu pe filiera KGB, nu s-a consemnat la “rapoartele” “libertatii presei”.

De data aceasta o fosta secretara devenita patroana, cu opinie, a ales, probabil din obisnuinta, sa calce, pentru periatul unor potai ale kominternismului, chiar si pe cadavre. In acest caz, maidanezul de Primaverii este Volodea Tismaneanu iar cadavrul este al prietenului nostru Mile Carpenisan, un jurnalist pur sange, ucis de prea multii agenti toxici care i-au otravit viata, pe fronturile de aiurea sau din Romania; atacat de boala dupa ce lasitatea si plastilina care tine loc de coloana colegilor nevertebrati s-a mulat pe lichelismul patronului, un alt mogul… “umanist”. Cazul ziaristului-reper Mile Carpenisan, cenzurat si dupa moarte, reflecta funebru si exact starea jurnalistului roman si a jurnalismului de astazi, din Romania semi-ocupata, asa cum nu se trateaza in Rapoartele brigadierilor de serviciu: un cadavru care, mai sta, inca, in debaraua presei dar de care trebuie musai scapat. Daca se trezeste?! Si misca?!

Continuare la: Blogul lui Victor Roncea

Hoţii au început să fure Sfintele Moaşte din Biserică. Ce i s-a întâmplat hoţului care a furat moaştele Sfântului Nicolae.

Trei prahoveni au fost reţinuţi în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au jefuit biserica Radu Vodă din Sectorul 4 al Capitalei. Hoţii au furat inclusiv moaştele Sfântului Nectarie, transmite Realitatea.net.

Jaful a avut loc în jurul orei 4.00, trei dintre hoţi fiind prinşi la scurt timp. O a patra persoană, care a reuşit să fugă, a fost identificată şi este căutată la această oră de poliţişti. Potrivit oficialilor Poliţiei Capitalei, hoţii au furat şi banii din cutia milei.

"Au pătruns în biserică prin forţarea uşii, au sustras o pungă în care se afla o sumă mică de bani şi moaştele Sfântului. Trei au fost prinşi după aproximativ 100 de metri de echipajele Secţiei 14. Cel de-al patrulea a reuşit să scape, însă cunoaştem identitatea sa", a declarat Christian Ciocan, purtărtorul de cuvânt al Politiei Capitalei.

Prejudiciul a fost recuperat integral, iar moaştele nu au fost deteriorate.

O parte din moaştele Sfântului Nectarie este ţinută din anul 2000 la Mănăstirea Radu Vodă.

Sfântul Nectarie a trăit în Grecia, între anii 1846 şi 1921. Pe timpul vieţii, el s-a remarcat prin numeroase vindecări miraculoase.

În primăvara lui 2007 din Catedrala Giurgiu au dispărut moaştele Sfântului Gheorge

Hoţii au furat din lăcaşul de cult mai multe obiecte, fără a ştii însă ce iau cu ei. Într-o casetă se afla o părticică din Moaştele Sfântului Gheorghe. Au lăsat neatinse cutia milei şi alte obiecte de o valoare mult mai mare. Un alt furt de moaşte a avut loc în 1993. Doi hoţi au plecat din Mănăstirea Sfântului Gheorghe Nou din Bucuresti, cu moastele mâinii Sfântului Nicolae. Bărbaţii au fost atraşi de caseta de aur de 24 de karate în care erau aşezate sfintele oseminte. Culmea este că, la scurt timp, unul din hoti a murit în închisoare, chiar în ziua de Sfântul Nicolae.

Sfântul Grigorie Palama despre lumea aceasta şi lumea ce va să vie.

18. Eu mă voi sluji de cele spuse mai înainte în chip mai larg, şi voi lăsa deoparte acum cuvintele Evangheliei ce vin la rând, văzând că vă sileşte ceasul la nevoile trupului vostru şi la lucrurile vieţii.

Insă voi să luaţi seama la samarineanca aceasta: de cum a auzit ea cuvintele evanghelice, pe care şi noi le vestim evlaviei voastre, pe dată a dispreţuit lucrurile cele mai trebuincioase trupului ei.

Căci a lăsat îndată şi ulciorul, şi casa ei, şi, dând fuga în oraş, i-a chemat pe samarineni, întorcându-se cu ei la Hristos. Căci prin acele cuvinte, „Veniţi de vedeţi”, ea le spune de-a dreptul: „Insoţiţi-mă pe mine şi eu vă voi călăuzi şi vă voi arăta acum vouă pe Mântuitorul Cel din cer, Care a venit în lume!”.

19. Astfel ea îndată i-a mânat pe ei şi i-a înfăţişat lui Hristos. Iar ea ne învaţă pe noi, prin aceea că a părăsit şi casa ei şi ulciorul, socotind mai de cinste decât cele de nemijlocită trebuinţă câştigul dobândit din învăţătură, pe care şi Domnul, în Evanghelie, l-a numit către Marta, cu privire la Maria care asculta cuvântul Său, „partea cea bună” [Luca 10, 42].

Dacă trebuie să dispreţuim cele nemijlocit trebuincioase nouă, cu cât mai mult trebuie să dispreţuim noi celelalte lucruri?

Căci ce te sileşte pe tine şi ce te îndepărtează de la învăţăturile cele de folos pentru suflet? Grija de casa ta, de copii şi de soţie? Tristeţea ori bucuria pentru vatra sau rudele tale? Cumpărarea bunurilor sau vânzarea lor? Folosirea tuturor celor pe care le ai la îndemână, sau mai degrabă reaua lor folosire?

Imnul Sfinţilor Închisorilor.

Ce nu ştim despre vaccinuri… Patologia societăţii vaccinate.

Ca medic, am con­statat o explozie de patolo­gie diversa in cadrul gen­er­atiei tinere in ciuda pro­gre­selor med­i­cinii, pro­gre­selor din dome­niul igienei, ali­men­tatiei sau con­for­tu­lui. Radioac­tiv­i­tatea aeru­lui, polu­area solu­lui, stre­sul, ali­men­ta­tia pot fi fac­tori pro­mo­tori ai diferitelor forme de can­cer din ultimii ani.

Dar mul­ti­tudinea de boli aparute la copii nu este ca urmare a polu­arii vac­ci­nale? Tot mai multi copii se plang de: alergii, aste­nie mar­cata, gripe frecvente, rinite, tul­bu­rari de somn si gastro-intestinale.

Copiii pot mostenii anu­mite virusuri mute ce nu se man­i­festa in con­di­tii ele­mentare de igiena si nutri­tie, deci nu este nevoie de pre­venire a bolilor prin vac­cinare; ci pot dobandi imu­ni­tate nat­u­rala man­i­fe­s­tand boala. Dar daca se vor vac­cina, prin per­tur­barea sis­temu­lui imu­ni­tar se pot „destepta” acesti virusi „muti”, generand diverse boli ca: scle­roza in placi, cancere.

Se prac­tica vac­cinarea oblig­a­to­rie in tar­ile lumii a 3-a fara sa se tina cont de starea imuno­log­ica a fiecarui indi­vid (este extrem de per­icu­los, se intro­duc virusi vii sau aten­uati in organ­is­mul frag­ilizat d.p.d.v. imunitar).

VARIOLA: a fost erad­i­cata nu ca urmare a vac­ci­narii ci ca urmare a cresterii nivelu­lui de trai (cele mai multe cazuri erau in Africa si Asia, si oricum epi­demia era in declin cand au inceput cam­pa­nia de vac­cinare). La vre­mea respec­tiva (1947 – 1979) vac­cinarea a provo­cat mai multe imbol­naviri decat var­i­ola insasi. Pro­fe­sorii I. Alek­sandrow­icz si B.Halibokowski de la Acad­e­mia de Sti­inte Cra­covia au pub­li­cat in „The Lancet” 1967: „vac­cinarea anti­var­i­ola provoaca leucemii”. Dr. B. Duper­rat din Spi­talul Saint– Louis pub­lica in „La Presse Med­icale” din 1955: „vac­cinarea anti­var­i­ola provoaca explozie de leucemii”.

Pro­gra­mul OMS de elim­inare a var­i­olei nu a reusit decat dupa oprirea vac­ci­nar­ilor. Timp de 30 de ani copiii au murit din cauza vac­ci­narii anti­var­i­ola desii nu mai erau amenin­tati de boala naturala.

BCG (vac­cine anti-tbc efec­tuat la nastere)

Dr. Scohy in revista „Des Clefs pour vivre” in august 1994 afirma: „S-a con­statat agravarea post­vac­cin a predispozițiilor pato­log­ice la rino­farin­gite, otite, bron­site, larin­gite si deschide calea terenu­lui artritic si a reumatismelor”.

Dupa un studiu, facut in India 1979, s-a rapor­tat de catre OMS:

- Vac­cinarea BCG nu are efect pro­tec­tor in primii 7.5 ani dupa vaccinare;

- Vac­cinarea BCG este deja con­tes­tata de 50 de ani; vac­cinarea BCG reprez­inta de fapt inoc­u­larea unei tuber­cu­lozei chiar aten­u­ata ce va evolua pana la 6–9 luni. Urma­torul vac­cin se face de obi­cei la 2 luni adica in plina tuberculoza.

De exem­plu un vac­cin tetra­coq contine:

- Tox­ine bacilu­lui Lof­fler;
- Tox­ina bacilu­lui Nico­lair;
- 5 mil­iarde de bacilli de Bortetella per­tu­sis in faza I hemo­lizati;
- > 100.000 virusi polio tip I inac­ti­vati cu for­mol;
- > 100.000 virusi polio tip II inac­ti­vati cu for­mol;
- > 300.000 virusi polio tip III inac­ti­vati cu formol;

Aceste doze sunt strict ace­leasi, indifer­ent de greu­tate, varsta, stare de imu­ni­tate. Se aplica sug­aru­lui de 3 kg ca unui adult de 80 kg fara a se ver­i­fica daca pacien­tul poate suporta aceste otravuri, virusuri sau bacilli.

Părintele Gheorghe Calciu: Apocalipsa şi ştiinţa.

Înainte de a ataca raportul actual dintre ştiinţă şi religie, dintre ultimele descoperiri ale ştiinţei actuale şi Biblie, în special Apocalipsa, este bine să definim sferele celor două noţiuni. Voi începe cu ştiinţa, care este cel mai comun termen pentru omul contemporan şi, de aceea, cel mai greu de definit, ca toate noţiunile comune cu care operăm în fiecare zi.

Ştiinţa este un domeniu al cunoaşterii sistematice umane greu de definit, fiind una din majorele activităţi ale minţii umane. Din acest punct de vedere, ea se aseamănă cu arta, cu religia sau filosofia. În latină, ştiinţă înseamnă cunoaştere, dar, în accepţie actuală, ea înseamnă numai un anumit tip de cunoaştere.

Treptele ştiinţei sunt: observaţia dirijată, care duce la clasificarea cunoştinţelor, din clasificare se ajunge, prin deducţie, la legi generale, care pot fi aplicate, în continuare, asupra noilor fenomene neprovocate, sau provocate, în sensul experienţei. Dacă legile stabilite nu se aplică noilor observaţii sau experimente, sau dacă duc la erori, se modifică legea conform experienţei noi. Ştiinţa este o cercetare fără limite care trebuie să întrunească asentimentul general al experţilor (cf. Enciclopedia Britanică).

Apocalipsa este mai uşor de definit, ea fiind o carte a Bibliei, făcând parte din Noul Testament, cartea cu care Noul Testament se încheie, de altfel. Numirea vine de la cuvântul grec apokalypsis, care înseamnă REVELAŢIE. Apocalipsa este scrisă de Sf. Evanghelist Ioan, cam prin anul 95 sau 96, sub inspiraţia Duhului Sfânt şi ea este cea mai misterioasă dintre toate cărţile Bibliei, pentru că ea conţine profeţii foarte obscure privind sfârşitul lumii. De aceea, mulţi se zbat să descifreze sensurile ascunse ale Apocalipsei, unii dintre ei ajungând la aberaţii privind cea dea doua venire a Mântuitorului şi modalitatea în care lumea va lua sfârşit.

Acum, după ce am definit cele două obiecte ale studiului nostru, fixând astfel termenii noţiunilor, putem trece la studiul propus în titlul lucrării, fără teama de a nu înţelege, fiindcă acceptăm toţi acelaşi conţinut al noţiunilor.

Să vedem ce spune Biblia despre începutul şi sfârşitul lumii şi, în paralel, ce spun ultimele „descoperiri ştiinţifice”, despre acelaşi lucru. Apocalipsa explică sfârşitul lumii prin simboluri pe care oamenii s-au străduit să le descifreze, greşind în aproape toate situaţiile. Ştiinţa, acceptând sfârşitul în modul în care Apocalipsa îl sugerează, încearcă să precizeze timpul şi durata sfârşitului, bineînţeles, tot pe baza unor supoziţii, chiar dacă oamenii de ştiinţă le obţin prin simulări la computer.