Părintele Profesor Mihai Valică: Alături de un confrate în Hristos, Părintele Nicolae State – Burluşi.

Părintele Nicolae State-Burluşi s-a confruntat de-a lungul misiunii sale preoțești nu numai cu absurdul, cu neștiința, cu răutatea și incultura unoara, ci a luptat efectiv să răspândească lumină și speranță în jur și să atzenţioneze pastoral unele nedreptăţi comunitare şi să activeze în Duh ecclesial la îndreptarea lor. Acest lucru îl dovedesc domeniile vaste de activitate în care a lucrat cu timp și fără timp:

- înfiinţarea de biblioteci de carte religioasă în spitale, şcoli, unităţi militare în diferite localităţi din ţară şi din diaspora (peste 300) ;

- acţiuni de binefacere pentru familiile cu copii mulţi şi greutăţi familiale ;

- contribuirea la salvarea de la avort a cel puţin 350 de copii ;

- participarea la acţiuni culturale şi spirituale organizate în ţară şi în străinătate ;

- misiuni culturale de donaţie de carte şi simpozioane în Ungaria, Italia, Germania, Austria, Republica Moldova, iar în alte ţări de donaţie de carte prin intermediari.

- Director al Editurii Buna-Vestire din anul 1991 ;

- Preşedinte al Asociaţiei Ortodoxe ″Pro-Vita″ Vâlcea din anul 1992;

- Secretar al Fundaţiei Culturale ″Sf. Antim Ivireanul″ din anul 1998;

- Secretar de redacţie al Revistei ″Lumina Lumii″ din anul 2001;

- Director al Tipografiei Episcopale Vâlcea ″Sf. Antim Ivireanul″ între anii 2000-2007 ;

- Fondator al Casei Memoriale poet Ion Ene-Fripcea din Burluşi, Argeş în anul 2004.

Ca publicist a fost un adevărat misionar și împătimit pentru adevăr și pentru răspândirea cuvântului lui Dumnezeu. În acest domeniu a avut numeroase articole în presa scrisă, colaborând de-a lungul anilor cu o serie de ziare şi reviste dar şi cu posturi de radio şi televiziune, participând la numeroase emisiuni şi mese rotunde, la diferite evenimente şi simpozioane.

Toată această activitate i-a adus un nume bun și diverse distincții:

- peste 50 de diplome de onoare şi de excelenţă ;

- premii culturale din parte diferitelor instituţii si asociaţii de cultură şi artă;

- cetăţean de onoare al com. Ciofrângeşti, jud. Argeş;

- a fost numit de către personalităţi ale culturii române ″BADEA CÂRŢAN CONTEMPORAN″[1].

Munca cu timp şi fără timp i-a adus multe bucurii şi împliniri dar şi invidia unora şi multă osteneală şi boală. De curând a fost operat pe cord deschis iar diabetul l-a slăbit si epuizat şi mai mult.

Am aflat că Părintele Nicolae a fost pedepsit disciplinar cu mutarea din parohie. Nu pun în discuţie nici cauzele acestei măsuri şi nici justeţea sau injusteţea lor ci momentul ales.

OPRIŢI BATJOCURA HOMOSEXUALĂ DE PE STRĂZILE BUCUREŞTIULUI!

Scrisoare şi Petiţie adresată Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu

Domnule Primar,

Pentru data de 22 mai este prevăzută o nouă ediţie a unei manifestări stradale reprobabile, parada aşa-ziselor „minorităţi sexuale”. Nici că se putea un moment mai bine ales: în plină criză economică şi socială de proporţii!

În timp ce bugetarilor li se taie salariile, părinţilor noştri li se taie pensiile, copiilor li se ia de la gură, şomajul creşte şi economia e la pământ, homosexualii ies iar în stradă, cu baloane şi cântece, îmbrăcaţi că nişte paparude la o petrecere grotescă.

Ce au de sărbătorit? Mizeria pensionarilor? Fuga din ţară a tinerilor profesionişti? Dezastrul educaţiei publice? Catastrofa din sănătate? Deznădejdea generală din România?

Ce gândesc oare poliţiştii şi jandarmii, ştiind că lor li se reduc salariile cu 25%, dar se găsesc totuşi bani pentru organizarea unui masiv dispozitiv de pază a unor indivizi care îşi mută o problemă personală – orientarea sexuală – în stradă, silindu-ne să asistăm la un spectacol oribil?

V-aţi întrebat vreodată cum se poate ca o asociaţie care are mai puţin de 50 de membri să calce pe nervi, an de an, un popor întreg? Dacă nu, vă spunem noi: „persecutaţii” şi „discriminaţii” homosexuali primesc pentru scopurile lor sprijin masiv – financiar, logistic şi politic – din străinătate, cheltuind milioane de euro din banii magnatului George Soros şi din bugetul UE (bani publici, deci!) pentru a fabrica şi impune propriile standarde sociale, lingvistice şi legislative asupra societăţii româneşti.

Ani de zile ne-au ameninţat că nu vom adera la UE dacă nu le vom permite să se expună agresiv în stradă. Acum, când au obţinut acest „drept”, ce mai vor, de fapt, homosexualii de la noi?

După ce anul trecut au eşuat în a-şi transforma relaţiile amorale în standard legal alături de familia tradiţională, homosexualii români, împreună cu colegii lor europeni, insistă acum pe toate căile pe lângă birocraţii de la Bruxelles, pentru ca aceştia să impună tuturor statelor membre un pretins „drept la căsătorie şi la adopţie homosexuală”.

Asta fac ei, membri ai unei mini-minorităţi extrem de guralive şi gălăgioase. Dar noi, majoritatea, nu avem nici un cuvânt de spus?

Domnule Primar,

Propaganda homosexuală în spaţiul public este o ofensă la adresa majorităţii românilor şi un atentat psiho-social împotriva minorilor din Bucureşti şi întreaga Românie, având în vedere preluarea pe larg a acestor manifestări anormale de către televiziuni.

Cu atât mai mult în actuala situaţie de tensiune şi nemulţumire provocată de criza din ţară cetăţenii trebuie să fie scutiţi de această batjocură suplimentară.

Respectarea drepturilor unor minorităţi nu înseamnă jignirea majorităţii acestui oraş şi a acestei ţări. Dacă mâine o altă minoritate, a pedofililor sau zoofililor, va dori să-şi organizeze un marş pentru promovarea căsătoriilor cu copii sau cu capre, o veţi aproba numai pentru că este sponsorizată de Fundaţia Soros, ca în cazul de azi?

Această boală nu este caracteristică poporului român. Avem toată compasiunea pentru bolnavi, dar bolile se tratează – şi nu în spaţiul public, ci în locuri de specialitate. Cât despre „Europa”, aceasta înseamnă nu doar drepturi, ci şi ceva obligaţii, cum ar fi respect faţă de valorile tradiţiei creştine, în cazul României un fundament de netăgăduit al formării poporului şi statului român.

Recent, în capitala statului român de peste Prut, Chişinău, la cererea majorităţii populaţiei şi cu sprijinul Mitropoliei Basarabiei, autorităţile au interzis desfăşurarea în centrul oraşului a manifestaţiei homosexualilor, ulterior aceasta fiind chiar anulată.

Având în vedere respectul Dvs. faţă de cetăţean şi tradiţiile poporului român, vă cerem imperios, pentru binele tuturor, să anulaţi neîntârziat protocolul de colaborare semnat între Primăria Capitalei şi Asociaţia „Accept” pentru desfăşurarea adunării publice a „minorităţilor sexuale” de sâmbătă, 22 mai 2010.

Cu respect,

• Alianţa Familiilor din România
• Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
• Asociaţia Civic Media
• Asociaţia pentru Păstrarea şi Promovarea Valorilor Culturale Naţionale „ASTRADROM”
• Civic Net – Piaţa Universităţii
• Liga Studenţilor – Membri Seniori
• Fundatia Romanian Children’s Appeal
• Partidul „Pentru Patrie”
• Uniunea „Vatra Românească” – Fil. Bucureşti
• Liga de Utilitate Publică
• Fundaţia Creştină „Arsenie Boca”
• Asociaţia Pentru Educaţie şi Libertate
• Asociaţia Victimelor Mineriadelor
• Asociaţia Adevăr şi Dreptate
• Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor
• Grupul Independent pentru Democraţie

Isabela Vasiliu-Scraba: C. Noica împreună cu Alexandru Dragomir în cultura colectivistă aşa cum a fost ea percepută de Sorin Lavric.

Chiar dacă Anti-Goethe (10 capitole), Povestiri după Hegel şi nouă jurnale i-au fost confiscate de Securitate, Noica nu voia de loc să se lase descurajat de permanentele şicanări ale comuniştilor dirijaţi de Leonte Răutu/Oigenstein/Oişteanu, şeful secţiei de ideologie a Comitetului Central. Nici să-şi pună gândirea în slujba ideologilor inculţi care voiau (cf. C. Brădaţan invocându-l pe I.Ianoşi) ca el să renunţe la preocupările legate de specificul spiritualităţii româneşti şi să “dezbată teme universale ale filozofiei” (C. Brădăţan, O introducere la istoria filozofiei româneşti în sec.XX, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2000). De unde se vede că Brădăţan, doctor în filozofia românească, n-a avut de la ce profesori să afle că filozofia autentică se ocupă numai cu teme universale, chiar atunci când pare interesată de “chestiuni româneşti”.

In opinia lui Constantin Noica, “nici o limită nu interzice nelimitatul” (ibid.), în sensul precis că gândirii sale nu i se poate pune stavilă. “Complexaţi de o teribilă frică instinctivă (…), necivilizaţi, necompetitivi, imprevizibili în violenţele şi iraţionalismul lor (…) de nimic nu le-a fost comuniştilor mai frică decât de inteligenţa adversarului (…). În aspiraţia lor de confruntare, comuniştii urcă doar până la ură, furt, agresiune şi asasinat” (Ion Caraion, Ultima Bolgie, Bucureşti: Ed. Nemira, 1998, p. 25).

Despre ura comuniştilor şcoliţi în URSS faţă de vârfurile spiritualităţii româneşti se pot spune foarte multe. Noi vom aminti doar ura faţă de “poezia mistică” scrisă înainte sau în timpul ideologiei comuniste, pentru care Vasile Voiculescu a fost întemniţat la peste şaptezeci de ani. In aşa-zisa democratizare, instaurată prin uciderea a sute de mii de români după gratii (v. F. Mătrescu, Holocaustul roşu) acuzatia de misticism a planat asupra întregului grup format din 25 de persoane nevinovate intrate în temniţă împreună cu Noica şi Pillat la vremea când cenzor ideologic la Direcţia de agitaţie şi propagandă a Comitetului Central era comunistul Ion Ianoşi instruit în URSS, după ce în România cu “un rege copil pe tron şi Anei Pauker dictator” (C. Rădulescu-Motru, Revizuiri şi adăugiri, Ed. Floarea darurilor, vol. 3, p.425) a terminat şase ani de liceu în timpul record de doi ani (v. Estetică şi moralitate, 1998).

Pe lângă ura trezită de bănuiala fondată sau nu că cei din grupul Noica-Pilat ar fi fost mistici, agresiunea şi asasinatul completau atitudinea celor impuşi de sovietici la cârma ţării faţă de personalităţile culturii româneşti care trebuia lichidată. Edificator este refuzul lui Teohari Georgescu (ministru de interne) de a-l elibera din închisoare pe călugărul mistic Arsenie Boca, închis spre a împiedica oamenii să vină la slujbele sale, fie de la Sâmbăta, fie de la Prislop, precum si neînduplecarea lui Ioşca Chişinevschi (secondat de Leonte Răutu) în faţa memoriului pentru eliberarea din detenţie politică a scriitoarei Alice Voinescu. In ce priveşte asasinatul, e suficient să amintim de moartea în închisorile lui Nicolski a gânditorilor religioşi Mircea Vulcănescu, Sandu Tudor, Nicolae Roşu, ucişi după agresiuni bestiale. Unii poetii (Vasile Voiculescu, Sergiu Mandinescu, Ion Caraion, etc) care n-au fost omorâţi în puşcărie, au trecut în cealaltă lume ca urmare a regimului de exterminare de după gratii.

Furtul cu care s-au îndeletnicit comuniştii este uşor de probat, dacă ne gândim la miile de manuscrise confiscate la arestarea scriitorilor, unele din ele distruse, cum a fost romanul lui Dinu Pillat, sau cele cinci capitole din Anti-Goethe nici până azi restituite lui Noica sau familiei sale. Pe lângă sechestrarea de manuscrise, furturile din domeniul cultural s-au manifestat şi prin furtul de idei prezentate fără trimitere la autor. Dar şi prin conlucrarea impusă de politrucii care nu s-au sfiit niciodată să adauge şi să scoată pasaje din scrierile altora după bunul lor plac. In cazul operei lui Alexandru Dragomir s-a ajuns chiar la adăugarea unui al doilea autor cu ocazia apariţiei prelegerilor lui Alexandru Dragomir ţinute în casa lui Liiceanu (Crase banalităţi metafizice, Humanitas, 2004).

Răspândirea ideilor sale în formă modificată sub pretextul ‘stilizării’ fără permisiune a fost taxată de Alexandru Dragomir drept “excrocherie” pe 15 iunie 2000 în interviul luat de Fabian Anton. Părerea filozofului marginalizat de opresiunea ideologică orchestrată de politrucii frecventaţi de Liiceanu a fost cenzurată de revista “Observatorul Cultural”. Pentru că interpretarea sa la O scrisoare pierdută luase o altă formă în urma stilizării notiţelor luate după prelegerile sale, Alexandru Dragomir i-a spus tânărului Fabian Anton că nu el este autorul acelei interpretări distribuită în centrul Bucureştiului, că nu-i aparţine lui, că n-a scris-o el în forma aceea şi că cititorii interpretării platonice a Scrisorii pierdute sînt păcăliţi. La patru ani după scandalul provocat de “ediţia nord-coreană” (apud. Dan Petrescu) a Craselor banalităţi metafizice, Gabriel Liiceanu a indicat precis paginile de sfârsit adaugate de el la interpretatea Scrisorii pierdute ale cărei idei au fost recombinate arbitrar de G. Liiceanu sub pretextul stilizării.

Mitul "Sfintei Coroane" si extremismul maghiar.

Doctrina Sfintei Coroane Maghiare – o inventie din secolul al XIX lea – revine în actualitatea politica de la Budapesta o data cu intrarea extremistilor de la Jobbik în parlamentul ungar în urma alegerilor din aprilie. Avand 47 de parlamentari, liderul Jobbik Gabor Vona a propus modificarea Constitutiei în baza doctrinei Sfintei Coroane. Pe langa aducerea în secolul XXI a unei pseudo-teorii din secolul al XIX lea, Gabor Vona a mai cerut si înfiintarea unei zi nationale de comemorare a Tratatului de la Trianon, legalizarea organizatiei Garda Maghiara si masuri de prevenire a infractionalitatii tiganesti. Doctrina Sfintei Coroane introdusa în Constitutia Ungariei nu spune nimic daca nu stim ce înseamna aceasta doctrina. Nu in ultimul rand trebuie amintit ca parlamentarii extremisti ai Jobbik au depus juramantul la preluarea mandatului pe Sfanta Coroana (vezi aici).

Sfanta Coroana maghiara, atribuita în mod eronat primului rege al Ungariei, canonizat ca Sfantul Stefan în anul 1083, a fost folosita de-a lungul istoriei ca un puternic instrument politic si de manipulare. În anul 2003, istoricul maghiar Laszlo Peter, profesor de istorie a Ungariei în cadrul University College din Londra, a publicat un studiu intitulat "Sfanta Coroana a Ungariei - Vizibil si Invizibil", în care face o analiza detaliata a evolutiei simbolurilor atasate acesteia de-a lungul timpului, în functie de conjunctura politica. Subliniind faptul ca, coroana, poate cea mai importanta relicva a Ungariei, nu a fost analizata suficient de mult pentru a pune capat speculatiilor referitoare la originea si doctrina sa, Peter afirma ca, pornind de la o cercetare pur istorica, a ajuns la o serie de concluzii extrem de interesante, care nu pot fi separate de factorul politic.

Coroana - mai importanta ca regele

Paradoxal, cu toate ca Sfanta Coroana e considerata cel mai important simbol al Ungariei, asa cum arata si autorul în studiul sau, literatura de specialitate a ajuns la un consens în privinta a doua chestiuni: în primul rand, coroana care în prezent este pastrata în cladirea Parlamentului de la Budapesta, nu a apartinut niciodata Sfantului Stefan, iar în al doilea rand, ea a fost realizata din mai multe elemente provenite din regiuni diferite, asamblate ulterior (aceasta este formata din trei elemente: coroana greaca, coroana latina si crucea). Desi multi cercetatori sustin ca ea fost realizata chiar în anul 1000, momentul încoronarii regelui Stefan, se pare ca aceasta a primit forma actuala în jurul anului 1270. Mai mult, în anul 1292, Andrei al III-lea "Venetianul"(1290 - 1301), ultimul rege al dinastiei arpadiene, a fost primul care a sustinut ca poarta chiar coroana Sfantului Stefan. Practic, pana atunci nu se pomeneste nimic despre existenta unei coroane, desi în cele trei secole, la conducerea Ungarie s-au succedat mai multe generatii. Studiul din 2003 concluzioneaza ca, daca în momentul încoronarii, Stefan I al Ungariei a primit într-adevar o coroana din partea Papei, asa cum spun unele cronici (existand posibilitatea ca binecuvantarea Papei sa fi fost doar una simbolica ), în mod sigur aceasta nu este cea din pastrata în prezent în Parlamentul ungar. Istoricul demonstreaza astfel ca acest adevarat cult al coroanei se bazeaza pe argumente istorice care spun cu totul altceva.

“Revizionismul maghiar”, de Elena Cojocaru si „Originile regimului nostru democratic” – Proiectul KGB, de Oleg Grechnevsky, lansate la Cluj-Napoca

Vineri, 14 mai, Librăria Universităţii Diverta de la Cluj-Napoca a găzduit lansarea cărţii istoricului Elena Cojocaru „Revizionismul maghiar, 1938-1940”(Casa de Editură Dokia, Cluj) şi cea a lui Oleg Grechnevsky „Originile regimului nostru democratic” – Proiectul KGB (Editura „Concordia”, Arad).

Moderatorul evenimentul, Mariana Enache, managerul Polului Cultural, a specificat că doamna Cojocaru a studiat la Cluj-Napoca, la Universitatea Babeş-Bolyai, facultatea de Istorie şi Filosofie şi materialul care este cuprins în carte pleacă de la lucrarea ei de licenta din 2003 – “Revizionismul maghiar şi starea de spirit a populaţiei minoritare maghiare în anii 1938-1940. Studiu de caz oraşul Abrud”. Cercetarea s-a făcut în baza documentelor de arhivă: Arhivele Naţionale Cluj, Fond 209, Inspectoratul de Poliţie Cluj. Lucrarea este de stricta actualitate: “Situatia de atunci nu se deosebeste prea mult de cea de azi”, se afirma in prezentarea cartii Elenei Cojocaru.

Vasile Lechinţean, cercetător la ANC, a apreciat munca laborioasă depusă de cercetătoare si a precizat că „lecţia de istorie” rămâne vie, chiar dacă percepţiile asupra lumii contemporane se modifică şi că documentele istorice bine elaborate şi închegate, cuprinse în astfel de lucrări, rămân dovadă că practica instituirii unui război la adresa statului român, de reviziuire a frontierelor naţionale în perioada interbelică, s-a făcut cu multă migală. Că lucrarea este o analiză factuală, bine sistematizată, ne vorbesc şi hărţile reprezentative de la sfârşitul lucrării, care ne arată cum actiona Serviciul de Informaţii Maghiar din anul 1936-1937 împotriva Statului Român, ceea ce ilustrează logistica agresiunii instituţionalizate a statului maghiar, a conchis Lechinţean.

Prin apariţia acestei lucrări se deschid mai multe pagini indexate în istorie, puţin cunoscute, dar care se adresează publicului larg, spre luare aminte. Prof. Radu Creţu, directorul Casei de Editură Dokia, a spus că a avut deosebita plăcere să colaboreze cu Elena Cojocaru în editarea cărţii. Faptul că prefaţarea cărţii a fost făcută de unul din cei mai însemnaţi istorici de actualitate, de prof.univ. Gheorghe Buzatu, este o dovadă a actualităţii subiectului şi a seriozităţii autorului.

Elena Cojocaru, a mulţumit clujenilor prezenţi la eveniment şi a precizat că nefiind partizanul unor teorii, ideologii sau a diverselor concepte etno-simbolice, care penetrează spaţiul public, a manifestat intenţia să realizeze un studiu de cercetare, ce s-ar baza pe documente şi nicidecum pe supoziţii sau judecăţi de valoare, şi, aşa a apărut, după un anumit efort intelectual, şi prezenta lucrare în variantă de tipar. Pe de altă parte, dna Cojocaru a evidenţiat că, în observaţiile sale şi analizând actele din acea perioadă, a remarcat un paralelism între Basarabia şi Ardeal, când cele două provincii au devenit subiecte de negoţ, prin revizuirea hărţii politice a ţării noastre.

Referindu-se la cartea lui Oleg Grechnevsky -„Originile regimului nostru „democratic”, intelectualul clujean Sabin Mircea Rus a aratat că studiul opozantului regimului Putin-Medvedev si fost membru al Frontului Popular din Sankt-Petersburg demonstreaza modalitatea de lucru a KGB pe plan international. Culegerea de texte a jurnalistului rus a fost tradusa in romaneste de Elena Cojocaru. Cercetatoare a afirmat că i s-a părut un autor foarte obiectiv iar recomandarea făcută acestuia de Vladimir Bukovsky spune multe. Lucrarea „Originile regimului nostru „democratic” a lui Oleg Grechnevsky în care este descris „Proiectul KGB pentru Europa de Est”, ne îndeamnă să îl cităm pe arhicunoscutul desident politic rus Vladimir Bukovsky, care afirmă: ”Da, „revoluţia de catifea”, într-adevăr, a fost o operaţiune sovietică, inclusiv în România (şi doar în România ea a reuşit în totalitate)”.

Octavian Sergentu / Cluj Today

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic - Despre păstrarea dreptei credinţe.

Trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Duhul Sfînt şi Aceşti trei Una sînt! (I Ioan 5, 7)

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,
Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă prăznuieşte primul Sinod Ecumenic al lumii creştine, care a avut loc în anul 325 în oraşul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învăţarea greşită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfîntul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinţilor Părinţi de atunci, fiind primul împărat creştin din lume (306-337).

Ce este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocşi - episcopi, mitropoliţi şi patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învăţături de credinţă creştină neclare încă, şi de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă şi condamnă toate abaterile de credinţă, străine de învăţătura Sfintei Evanghelii şi a Sfinţilor Părinţi şi exclude din Biserică, adică dă anatema, pe toţi ereticii care sfîşie unitatea de credinţă a Bisericii, simbolizată prin cămaşa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfînta Evanghelie: Cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19, 23). Prin cuvîntul “sinod” înţelegem adunare, consiliu; prin cuvîntul “erezie” înţelegem părerea sau învăţătura particulară a cuiva despre Dumnezeu, împotriva învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos.

De ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost pricina care i-a silit pe Sfinţii Părinţi să se adune la un loc şi să apere dreapta credinţă? Pricina a fost apariţia unui mare eretic, anume Arie, care învăţa pe creştini o credinţă nouă, zicînd că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl şi că a “fost un timp cînd Fiul nu era". El numea pe Iisus Hristos “creatură superioară", “cea dintîi dintre creaturi". Acest eretic era un preot din Alexandria Egiptului, foarte mîndru şi neascultător, însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui s-a răspîndit în cîţiva ani atît de mult încît rupsese Biserica în două şi ameninţa să se răspîndească în tot imperiul roman de răsărit şi de apus.

Fetiţa lui Drasyus Kedys dată din nou pe mâna pedofililor, după moartea eroului. Lituanienii se răscoală şi fac zid în faţa autorităţilor.

---

Corespondenta din Londra: Drama lui Drasius Kedys continua

Dupa descoperirea cadavrului “vanatorului de pedofili”, instanta a decis ca fetita abuzata si violata in grup de un cerc de pedofili din “inalta societate”, sa fie data tot mamei ei. Aceeasi fiinta perversa care organizase si asistase chiar la actele de dementa sexuala, dupa ce o vanduse pe micuta pedofililor si hom0sexualilor, dintre care doi au fost ucisi de Drasius Kedys, dupa ce a asteptat luni de zile dreptatea care nu mai venea. Pentru a impiedica autoritatile sa puna in practica decizia ticaloasa, sute de lituanieni revoltati stau de veghe de mai multe zile si nopti, instaland si corturi in fata casei unde locuieste fetita in acest moment, cu bunicii ei. Pana in prezent au avut loc mai multe altercatii cu politia, fetita fiind de-a dreptul terorizata. Parca pentru a demonstra existenta conexiunilor in toate mediile decizionale ale acestor retele de bestii pedofile si homosexuale, mass media “oficiala”, europeana, nu relateaza nimic despre tulburatorul caz. Alti aparatori ai cauzei lui Drasius Kedys, din intreaga lume, se organizeaza pentru proteste la ambasadele Lituaniei, oamenii fiind rugati sa mearga sa protesteze prin aprinderea de lumanari in fata reprezentantelor diplomatice ale unei tari cu o Justitie iresponsabila, corupta si criminala. Chiar in acest moment se organizeaza la Londra o astfel de manifestatie. Romani, mergeti si voi la Ambasada Lituaniei din Bucuresti, Bulevardul Primaverii 51, si lasati o lumanare aprinsa intr-un protest pasnic, de solidaritate cu drama fetitei lui Drasius Kedys. (O cititoare a Blogului Victor Roncea)

UPDATE: VIDEO si FOTO de la protestele masive pentru salvarea fiicei lui Drasius Kedys de lantul pedofililor din Justitia Lituaniei. Site-ul Kedys.lt ofera informatii la minut