Parintele Dumitru Staniloae: Nici intalnirea omului cu Dumnezeu in iubire nu e despartita de intalnirea cu oamenii in iubire.

”In fond, omul urmareste fericirea eterna. Dar fericirea nu se gaseste in gustarea singuratica a unor bunuri materiale sau spirituale (in sanatate, belsug de hrana, orizont larg de cunoastere etc.), ci in comunitate cu altii sau cu alte persoane. Nu poti avea bucurie de nimic in mod separat total si definitiv de ceilalti oameni. Nu te bucura belsugul de hrana cand esti singur. Nu-ti trebuie nici viitor in singuratate. Cand esti singur in mod total si definitiv nu-ti mai trebuie nimic. Bucuria prezenta si viitoare sta in mod principal in comuniunea cu altii: "Iata acum ce este bun si ce este frumos, fara numai a fi fratii impreuna" (Ps., 162, 2). Persoana altuia e izvorul vietii mele, ea e insasi viata mea, cand mi se comunica cu iubire totala; bucuria de a ma putea comunica ei, de a primi ea sa i ma comunic este si ea viata mea. Poate ca aceasta e cea mai proprie definitie a persoanei: izvor de viata pentru altul si bucurie de viata primita de la altul. Aceasta o indica totodata ca mister cu neputinta de inteles vreodata complet si de a se epuiza. Dar numai Dumnezeu, comuniune desavirsita de Persoane, poate sa mi se daruiasca in mod desavirsit, ca sa ma daruiesc si eu, poate hrani si persoana semnului meu cu o iubire care s-o faca sa mi se comunice total. Dumnezeu in sensul acesta supremul mister, misterul iradiant de viata nesfirsita si de lumina inepuizabila. Nicaieri in Sf. Scriptura nu se spune ca fericirea omului consta in altceva decit in vederea lui Dumnezeu, care cauta cu iubire la om. Numai persoana poate iradia viata si deci poate da altuia fericirea. Numai persoana poate primi alta persoana ca viata inepuizabila si neconfundata cu sine. Nu din lucruri si din valori spirituale abstracte traite in izolare se hraneste viata plenara sau fericirea omului, ci din alta persoana. Dar numai dintr-o suprema persoana poate iradia toata viata sau fericirea fiintelor umane, care au fost create ca persoane pentru a putea fi in continuare cu Dumnezeu cel personal si intre ele.


Cuvantul "fericire" pare oarecum pretentios, dar deasa lui folosire arata ce el trebuie sa aiba acoperire, ca ea este experiata macar in franturi de catre om si ca e experiata fie macar in frinturi in comuniune cu alta persoana. Fiecare isi da seama ca fericirea sa nu depinde numai de el. De aceea, trebuie sa existe o realitate personala capabila de atita iubire, de atita daruite incit sa poata da fericirea deplina si vesnica tuturor. Fara Dumnezeu cel personal omul nu poate gasi fericirea deplina dupa care inseteaza. Viata lui fara El e mai mult moarte decit viata. Comuniunea exclusiva intre oameni produce o fericire foarte ambigua. De aceea, spune psalmistul: "sa nu intorci fata Ta de la mine, caci ma voi semana celor ce se pogoara in groapa" (Ps. 142, 7). Iubirea lui Dumnezeu manifestata in comuniunea treimica desavirsita de Persoane e fericirea Lui, dar ea explica si iubirea Lui fata de mine si a mea fata de El. Dar iubirea aceasta e izvorul iubirii mele fata de oameni. Ba atunci cand castig iubirea lor prin iubirea mea simt in ea chiar iubirea lui Dumnezeu si fericirea mea. Sf. Ap. Ioan spune: "Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu. Caci Dumnezeu este iubire" (I Ioan, 4, 8). El poate sa speculeze despre Dumnezeu, dar nu-I simte prezenta iubitoare. Poate sa spuna chiar ca-L iubeste, dar daca nu-i iubeste pe oameni, nu-L iubeste real nici pe Dumnezeu, si nu simte nici iubirea lui Dumnezeu in el (I Ioan, 4, 20). De aceea, chiar si in iubirea neezitanta de oameni traieste cineva iubirea fata de Dumnezeu, si deci iubirea lui Dumnezeu fata de sine. Astfel, chiar in iubirea neezitanta de oameni traieste intilnirea cu Dumnezeu. In iubire nu-l poti desparti pe Dumnezeu de oameni, nici viceversa. Dar e necesar ca omul sa se ridice la constiinta acestui fapt.


Sfantul Apostol Petru vede la Schimbarea la fata a lui Iisus fericirea in a fi in mod statornic ei, cei trei apostoli, impreuna nu numai cu Iisus, ci si cu Moise si cu Ilie, care stateau de vorba cu Iisus, a carui fata straluceste ca soarele: "Doamne, bine este noua sa fim aici; daca voiesti voi face aci trei colibe: Tie una, lui Moise una si lui Ilie una." (Matei., 27, 4). E cea mai mare fericire sa fii in comuniune desavirsita cu oamenii. Dar aceasta e nedespartita de comuniunea cu Dumnezeu. Pe de alta parte, fiecare isi are coliba lui, adica ramane neconfundat cu ceilalti. Caci cum ar simti altfel fericirea ca e cu altul si cu Dumnezeu?


Prin oamenii iubitori si iubiti sau prin oamenii sfinti, se transcende cel mai usor la Dumnezeu, sau Dumnezeu e transparent in gradul cel mai accentuat.


Numai castigind inima oamenilor, ceea ce nu se poate face fara a le face transparenta si simtita prin noi bunatatea lui Dumnezeu, ei ne devin transparenti pentru Dumnezeu si medii active ale iubirii Lui. Chiar in actul prin care ne aratam responsabili pentru ei lui Dumnezeu, ne facem si pe noi noua si lor si-i facem si pe ei lor si noua transparenti lui Dumnezeu.


Mantuitorul a indicat nu numai fericirea ca tinta finala a omului, iar pe aceasta ca fiind una cu comunicarea cu Dumnezeu si cu semenii, ci si citeva moduri concrete prin care omul poate ajunge la aceasta fericire. Toate sunt moduri de deschidere iubitoare a inimii spre semenul nostru. Prin aceasta vede omul pe Dumnezeu si se deschide Lui. Caci chiar daca unele din aceste moduri par sa indice un raport direct cu Dumnezeu, totusi nici in ele intilnirea omului cu Dumnezeu in iubire nu e despartita de intalnirea cu oamenii in iubire. Si chiar daca unele par sa indice ca iubitorul de oameni isi gaseste fericirea in intalnirea cu omul iubit, neamintindu-se de Dumnezeu, intilnirea iubitoare cu omul iubit nu e in afara intilnirii cu Dumnezeu.”


Părintele profesor Dumitru Stăniloae
Trăirea lui Dumnezeu în ortodoxie, Cluj Napoca, 1993, pag. 221 - 223

Părintele grec Arhimandrit Sarandis Sarandos: Se face înscrierea în guvernarea electronică, care ne introduce în statul lui Antihrist.

… cere Arhimandritul Sarandis Sarandos preşedintelui Sinodului Permanent, Arhiepiscopului Atenei Ieronim, printr-un memoriu amănunţit. Poziţia trebuie să se ia înainte de legiferarea cardului electronic al cetăţeanului, care va fi însoţit de blestemata pecetluire a Apocalipsei.

Arhimandritul Sarandis Sarandos, cunoscut părinte duhovnicesc în toată Grecia pentru lucrarea sa duhovnicească şi scriitoricească, dar şi prin emisiunile sale radiofonice bisericeşti, a trimis Preşedintelui Sinodului Permanent, Ieronim, un memoriu în care atrage atenţia că la porunca Noii Epoci Grecia intră în “guvernarea electronică”. În acest cadru, cetăţenii şi credincioşii ortodocşi vor fi înzestraţi, aşa cum au anunţat primul ministru şi ministrul de interne, cu cardul electronic al cetăţeanului, care slujeşte statul Antihristului ca “instrument” al “guvernării electronice”. În argumentatul său memoriu, îl cheamă pe Arhiepiscop şi Ierarhia să ia poziţie înainte de consacrarea “cardului cetăţeanului” în care vor fi conţinute date de-a dreptul neverosimile (clasificate) despre persoana noastră, demers care va conduce la impunerea blestematei pecetluiri, care va urma cardului. Părintele Sarandis Sarandos atrage atenţia că capii Bisericii sunt datori să ia atitudine ca unii ce îndrumă poporul credincios şi clerul cinstit. Înştiinţează că, în cazul în care se vor impune simbolurile lui Antihrist, el nu le va accepta.

Memoriul

Textul complet al memoriului este următorul:

Către Prea Fericitul Arhiepiscop al Atenei şi întregii Grecii, Ieronim, Preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, către Înalt Prea Sfinţiţii şi Prea Sfinţiţii Arhierei ai Ierarhiei Bisericii Greciei, prin Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit al Kifisiei, Amarousios şi Oropos, Chiril[1]

Marousi 17-6-2010

Prea Fericirea Voastră, Înalt Prea Sfinţiile şi Prea Sfinţiile Voastre,

cu evlavie vă sărut dreapta.

Permiteţi-mi să vă răpesc vremea cu o temă deloc lipsită de importanţă.

Deoarece poporul nostru întreabă, cu smerenie consider că trebuie să ne ocupăm serios cu o problemă care deja a început prin AMKA[2] şi continuă cu procedurile de decretare a cardului cetăţeanului.

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a susţinut în trecutul recent (23-10-2009, la a treia şedinţă a Sinodului Permanent pe luna octombrie)[3] că s-a ocupat cu tema AMKA. A publicat a scurtă înştiinţare că AMKA este un simplu număr necesar şi nu se pune în pericol mântuirea noastră prin primirea şi folosirea acestui număr.

Ceva mai înainte, pe 17 iulie 2009, scrisesem adresându-ne Prea Fericirii Voastre că AMKA consacrat prin Legea 3655/2008, nr. 153, în acord cu viziunea Condiţiei Schengen, ne obligă să primim Cardul de Sănătate, în timp ce concomitent ne ameninţă cu excluderea pe toată viaţa şi din toate activităţile ei, dacă nu o primim.

În paralel am analizat modul în care a fost creat AMKA care înlătură certificatul de botez, numele pe care l-am primit prin Taina botezului şi ne numerotează, pentru că Noua Epocă nu ne recunoaşte ca persoane – cum să ştie acest lucru! –, ci ca unităţi aritmetice impersonale.

Acum, cei care nu am primit şi nu folosim AMKA – şi nu suntem puţini – suntem nevoiţi să ne plătim medicamentele, fiind excluşi treptat de la toate posibilităţile de asigurare, pentru care am plătit din destul bani peste patruzeci de ani.

Însă evoluţiile lucrurilor sunt năvalnice.

Ascultându-l pe primul ministru cum îşi susţine declaraţiile programatice, în afară de invitaţia cetăţenilor de a lua parte la efortul de ieşire din criză şi la direcţiile generale de guvernare în segmentele vitale ale vieţii publice, am fost atenţi la importanţa pe care a dat-o „Cardului electronic de sănătate” ca „instrument” de bază în reuşita „guvernării electronice”. În următoarele sale interviuri vorbeşte despre Cardul electronic al Cetăţeanului.

Primul ministru afirmă că în Cardul Cetăţeanului prin care se vor interconecta electronic şi toate serviciile publice, se vor încorpora A.Φ.Μ. (Numărul de Înregistrare Fiscală), AMKA, numărul electoral, paşaportul, permisul auto, cardul pentru taxele de trecere (pe autostradă, pod etc), actul de înregistrare la primărie, dar şi date care au legătură cu sănătatea (dosarul medical electronic), aşa încât cetăţeanul să poată fi deservit oriunde şi fără birocraţie. De asemenea, în viitor se plănuieşte să se integreze şi „semnătura” electronică a cetăţenilor. Conform diagramei de timp stabilite, scopul este să se voteze în această vară şi în 2011 să se activeze „cardul inteligent”, câtă vreme nu este exclus ca pentru emigranţi să se aplice mai curând, de vreme ce există instrucţiunile europene de rigoare.

Am prezentat de multe ori poziţia noastră, că, adică, preocuparea principală a „Noii Epoci” este exact definitivarea infrastructurilor „guvernării electronice”. Desigur, utilizarea extrem de largă şi internaţională a acestui termen constituie un eufemism şi o mască, pentru că în esenţă este vorba de o dictatură electronică şi de o tiranie internaţională electronică. Scopul este minimalizarea reacţiilor populare de împotrivire, „adormirea” conştiinţelor şi educarea în secularizare şi materialismul-atomismul al acesteia.

AMKA şi Cardul de Asigurare Socială care au fost legiferate de guvernul precedent reprezintă elementele de bază necesare pentru organizarea „guvernării electronice” internaţionale, de dragul căreia guvernul actual a înfiinţat şi un minister de rigoare. Ceea ce transpare din declaraţiile programatice ale primului ministru este intenţia de emitere a unei nou act de identitate, care, aşa cum a menţionat, se va numi „cardul electronic de sănătate” şi va fi suficient de dotat cu o asemenea tehnologie, încât să poată fi folosit în mod „interoperabil” în cadrele definitivării „guvernării electronice”. Este „limpede ca lumina zilei” că va exista un supra card care să înlocuiască foarte curând toate cardurile, buletinele, paşapoartele şi actele de identitate emise de poliţie. Numele lui definitiv va fi „cardul electronic al cetăţeanului”.

Acest card al cetăţeanului cu siguranţă, va circula şi în locul actelor de identitate electronice. Cancelarul Germaniei, Scröder, în 2000 propusese impunerea Cardului de Asigurare, tocmai pentru că Grecii se opun emiterii actelor de identitate electronice. Acest lucru este cât se poate de clar o încercare de a înşela poporul ortodox Grec, care din motivele sensibilităţii conştiinţei lor Ortodoxe nu doreşte emiterea şi acceptarea actelor de identitate electronice, nici, de asemenea, a cărţilor de asigurare, de vreme ce şi acestea substituie actele de identitate electronice.

Cercul desăvârşirii închisorii electronice, ale cărei temelii s-au pus deja prin Condiţia Schengen în urmă cu ani de zile, se va închide în scurt timp, după cum se prezintă lucrurile.

Deja guvernul se grăbeşte să ne încercuiască în această guvernare electronică dându-ne înainte de cardul cetăţeanului încă o carte electronică, care să ne „uşureze”, aşa cum se afirmă, ca să nu mai adunăm chitanţe de la diferitele cumpărături pe care le facem. Un nou „cod unic al clientului”, corelat cu sistemul digital EAN -13 va trimite datele cumpărăturilor noastre la fisc, ca să fim impozitaţi, fără să fim obligaţi să cerem şi să purtăm chitanţele la începutul anului economic, depunându-le odată cu declaraţia fiscală. Aşa însă cum s-a dovedit, atât tipul de codificare UPC-A, în Statele Unite şi Canada, cât şi EAN-13, în restul lumii, conţin numărul rău famat 666. De altfel, acest lucru a fost mărturisit şi de George Laurer, producătorul deja învechitului sistem UPC-A. În reprezentarea grafică de la nivelul inferior al codificării EAN-13 se deosebesc clar şi cu ochiul liber cele trei bare, la început-mijloc-sfârşit, care se descifrează în calculator ca 6-6-6.

Există cercetări ştiinţifice care demonstrează prezenţa în mod simbolic a numărului 666 în modelul EAN-13 pe baza căruia se va elibera „codul unic al clientului”.

Mai importante decât acestea sunt trei studii susţinute de Sfânta Mănăstire Grigoriu şi în special al treilea dintre acestea care poartă titlul „Codul liniar (BAR CODE) şi numărul 666. Studiul al treilea (23-6-97)”, Sfânta Mănăstire Grigoriu, Athos, 23 iunie 1997. La acest studiu colaborează ieromonahul Lukas şi monahul Prodromos, licenţiat în inginerie electronică. Părintele Prodromos foloseşte ştiiinţa sa tehnică şi o bogată bibliografie a unor cercetători străini ca să-şi argumenteze poziţia. Definitivând extrem de clar demonstraţia despre prezenţa lui 666 în EAN-13, încheie concluzionând cu următoarele afirmaţii foarte interesante.:

„Şi simpla folosire a actelor de identitate electronice este foarte periculoasă pentru libertatea persoanei umane, din cauza terifiantelor posibilităţi ale Informaticii. Încă şi în cazul în care n-ar exista 666 în actele de identitate, acceptarea lor înseamnă aderarea noastră la un sistem totalitar, care nu îl tratează pe om ca Chip al lui Dumnezeu, ci ca ‘subiect’ al datelor (Legea 2472/1997), care repede poate constitui obiect în mâna oligarhiei economice sau, ulterior, a lui Antihrist.

Folosirea lor însă va fi abominabilă, dacă se va corela într-un mod oarecare cu numărul 666. Nici un creştin care recunoaşte şi respectă mărturia Sfântului Ioan Evanghelistul din Apocalipsă nu poate să primească acest act de identitate care să conţină simbolul Antihristului.

Mulţi refuză să coreleze încă şi simboluri evidente ale lui 666 cu numărul care este semnalat în Apocalipsă, 666. Nu au însă dreptate. Pentru că nu doar existenţa, dar şi simpla suspiciune că un anume simbolism al lui 666 este posibil să se fi insinuat în vreun obiect determinant al identităţii persoanei este suficientă ca să îi convingă pe creştini să respingă imediat şi energic folosirea acestui obiect (adică a actului de identitate electronic).

Se impune o asemenea opoziţie energică, pentru că primirea numărului lui Antihrist înseamnă respingerea lui Hristos şi alăturarea cu diavolul. Acest lucru reiese din învăţătura Apocalipsei (14, 9-11), dar şi din experienţa Bisericii din timpurile Mucenicilor. Sfinţii Mucenici nu numai că nu negau pe Hristos prin cuvânt, dar nu îndurau nici simbolic să înfăptuiască vreo faptă idololatrică, pentru că acest lucru însemna pentru ei negarea lui Hristos.

Deşi s-a afirmat public că în noile acte de identitate nu se va folosi codul liniar de tip EAN-13 şi UPC-A, totuşi nimic nu se poate considera sigur.

În afară de aceasta, şi totalitarismul care se impune mondial de către oligarhia economică se corelează direct cu codul liniar, astfel încât să fie foarte posibilă împlinirea cuvântului Apocalipsei despre imposibilitatea de a realiza tranzacţii economice de către cei care nu au acces electronic la sistemul de tranzacţii impus …

Prin urmare, informarea la timp şi responsabilă a poporului constituie pentru prezent primul pas, aşa încât să ia poziţie în mod responsabil şi cunoscând consecinţele acesteia într-o temă atât de serioasă a credinţei sale şi a libertăţii lui personale” (pp. 26-27).

Neliniştea noastră duhovnicească se intensifică atunci când suntem informaţi că în România Ortodoxă vecină, foarte bătrânul părinte duhovnicesc sfânt Iustin Pârvu îi sfătuieşte pe Românii credincioşi să nu primească actul de identitate electronic. Să vedem un paragraf din textul pe care l-a adresat poporului pe 14 ianuarie 2009:

„Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sânt obligaţi să se încadreze într’un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi pe orice act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială şi toate datele personale.

Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane.”[4]

Predica a Parintelui Sofian Boghiu la Schimbarea la Fata a Domnului

Frati crestini,

In fiecare an, la 6 august, praznuim una din cele mai mari sarbatori crestine – Schimbarea la Fata a Mantuitorului, pe muntele Taborului.

Este cu adevarat mare aceasta sarbatoare, pentru ca acolo pe Tabor, Mantuitorul insusi si-a aratat ca intr-o strafulgerare slava Sa dumnezeiasca, inaintea apostolilor Sai.

Pana acum Sfintii Apostoli vazusera si se uimisera numai de minunile Lui, care erau mari si puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar in intimitatea lor ei il socoteau pe Mantuitorul tot ca pe un om -un mare profet- cel mai mare trimis al lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor.

Insa din cele petrecute pe Tabor la Schimbarea la Fata, Sfintii Apostoli se conving pentru totdeauna ca marele lor Invatator este nu numai un om al lui Dumnezeu ci si Dumnezeu adevarat.

Cele vazute si traite de ei pe muntele Taborului nu le vor uita in toata viata lor de Apostoli.

Ca timp, acest eveniment s-a intamplat in ultimul an al vietii pamantesti a Mantuitorului, cateva luni inainte de rastignirea Sa.

Dupa cum ne istorisesc primii trei Sfinti Evanghelisti - Matei, Marcu si Luca - faptele s-au petrecut asa:

Iisus venea dinspre nordul Tarii Sfinte, se indrepta catre Ierusalim si le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce si Invierea sa, care Il asteptau in Ierusalim.

Ajungand in dreptul muntelui Taborului a lasat la poalele muntelui ceata ucenicilor Sai si a luat cu Sine numai trei dintre dansii: pe Petru, pe Iacob si pe Ioan – oamenii cei mai de nadejde care vor fi martori si la rugaciunea sa in gradina Ghetsimani.

Ceilalti apostoli raman la picioarele muntelui, iar El impreuna cu cei trei urca pe munte ca sa se roage indeosebi.

Si, pe cand se ruga El, apostolii ingreunati de somn tresar deodata la o priveliste nemaivazuta: Chipul Mantuitorului s-a facut altul – Fata Lui stralucea ca soarele iar hainele Lui se facusera albe ca zapada – cum nu poate inalbi asa nimeni pe pamant.

Lucru si mai neobisnuit : in aceasta lumina doi barbati stau de vorba cu Iisus despre Patima si Moartea sa in Ierusalim. Erau marii profeti ai Vechiului Testament, Moise si Ilie.

Ca iesit din fire, uimit si multumit de ceea ce vedea, Petru a zis catre Iisus: “Doamne, bine este noua sa fim aici, sa facem trei colibe, una Tie, una lui Moisi si alta lui Ilie” - nedandu-si seama de ceea ce spunea.

Dar Petru inca nu ispravise bine de vorbit cand ochii apostolilor sunt martorii unei noi surprize - un nor de lumina ii invaluie si pe ei, iar din nor aud deodata un glas care zice: “Acesta este Fiul Meu iubit, pe Acesta sa-L ascultati”. De spaima ucenicii au cazut cu fetele la pamant. Dar Iisus s-a apropiat de ei si le-a zis : “Sculati-va, nu va temeti”. Cand au ridicat ochii nu mai era decat Iisus singur. Si El le-a poruncit sa nu dezvaluie nimanui nimic din cele ce vazusera, pana dupa Invierea Sa din morti.

Frati crestini,

Asa ne este infatisat in Sfintele Evanghelii faptul Schimbarii la Fata a Mantuitorului.

Dar ne putem intreba:

Ce inteles sa aiba acest eveniment pentru Sfintii Apostoli si pentru noi? Ce vrea Mantuitorul sa ne spuna noua celor de astazi, prin acest eveniment?

De la inceput trebuie sa spunem ca sarbatoarea de astazi, Schimbarea la Fata a Domnului este mai intai de toate Sarbatoarea luminii.

Predica a Parintelui Constantin Voicescu la Schimbarea la Fata a Domnului

La praznicul de azi, praznicul Schimbarii la Fata, îndemnul Bisericii, îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos a fost cuprins într-o cântare pe care fratiile voastre a-ti ascultat-o aseara la Vecernie, la Privegherea mare care s-a facut în cinstea acestui Praznic. Una din cântari, una din stihuirile de la Vecernie spune asa: "Veniti acum sa ne schimbam ca sa ne suim în muntele lui Dumnezeu si sa vedem Slava lui Hristos".

Iubitii mei, Biserica voieste sa fim nu numai ascultatori a celor ce se spun despre Schimbarea la Fata, ci ne cere ca, iata, acum sa ne suim pe Tabor, acum sa vedem Slava lui Hristos! De altfel fratiile voastre, care participati la Sfintele Slujbe, sunteti constienti ca noi crestinii drept maritori traim aceste slujbe religioase. Praznuind noi punem un suflet aparte în aceasta praznuire si anume noi ne facem contemporani cu evenimentele care sunt evocate si care sunt praznuite.

Însa aceasta suire pe care ne-o pretinde Biserica, aceasta vedere a Slavei lui Dumnezeu, cer duh fierbinte, cer cuget curat si cer zbor înalt. Ne cer ca la poalele muntelui sa lasam nu numai ce e pacatos, dar chiar si ceea ce e lumesc în general! Iata suntem acum în postul acesta, în Postul Adormirii Maicii Domnului. Un post este un rastimp de stradanie, dupa cum stiti, iar Biserica ne cere staruinta în praznicul acesta asezat la mijlocul postului, staruinta pentru schimbarea noastra la fata. Sigur ca e vorba despre schimbarea noastra sufleteasca la fata. Ce însemna asta, sa ne schimbam sufleteste la fata? Înseamna sa schimbam întâi sentimentele noastre, si cu osebire ura! Ura cu toate formele ei: de la indiferenta, care e tot o ura deghizata, pâna la ura atroce si fatisa. Toate acestea trebuie schimbate în iubire, trebuie ca noi sa ne confundam cu ceea ce asa de stralucit zugravea Sfântul Apostol Pavel în Epistola catre Corinteni, în acel imn minunat al iubirii despre care noi am vorbit zilele trecute. Sa ne schimbam deci inima, sa ne schimbam cugetele, iubitii mei, mintile, sa ne lepadam de idolii mintii, sa ne lepadam de prejudecati, sa ne lepadam de ignoranta, de nestiinta, sa ne lepadam de erezii si de toate ratacirile, pentru ca mintea noastra trebuie sa aiba un anumit rost: trebuie sa înseteze dupa adevar si sa ajunga, aceasta minte a noastra, asa cum au facut sfintii parinti, sa contemple tainele credintei.

Sa ne schimbam voia, vointa, sa ajungem la aceasta taiere a voii cum spuneau Sfintii Parinti, taierea egoismului din noi, sa ajungem la ceea ce se numeste ascultare, in sensul ascultarii de Dumnezeu. Sa facem voia lui Dumnezeu, canalizînd cu perseverenta vointa noastra catre bine. Altfel spus, sa realizam caracterul în noi, purificîndu-ne de tot ceea ce e rau.

Aceasta este schimbarea la fata, schimbarea inimii noastre, schimbarea cugetelor noastre, schimbarea vointei noastre. Pentru aceasta ni se cere staruinta, iubitii mei. Dar trebuie sa stiti ca nu singura staruinta noastra realizeaza aceasta schimbare la fata. E necesara, pentru ca ea face lucrator Harul lui Dumnezeu: numai Acela ne schimba pe noi. Ia gânditi-va, fratiile voastre: exista ochiul, ochiul omului, dar daca n-ar fi lumina, ar putea sa fie ochiul cât de sanatos, ca el tot n-ar vedea nimica. Daca n-ar fi lumina, la ce ar mai folosi ochiul? Si, bine înteles, daca ochiul e bolnav, poate sa fie lumina cât de puternica, pentru ca omul tot n-ar vedea nimica. Iar acum fratiile voastre sa se gîndeasca la un exemplu banal, pe care-l dadeam si cu alte prilejuri: un aparat de radio, de televiziune, poate sa fie cât de bun, cât de perfectionat, poti sa-l pornesti, sa-l aranjezi pe o anumita lungime, dar daca nu exista o sursa emitatoare, degeaba sunt toate acestea! Si invers: poate sa fie sursa emitatoare cât de puternica, aceasta ramâne totusi fara folos, daca aparatul e defect, sau daca nu stii sa-l pornesti, ori daca nu te straduiesti macar sa-l pui în functiune. Am facut comparatiile acestea, iubitii mei, ca sa devenim constienti de faptul ca staruinta pentru schimbarea noastra la fata este necesara, dar ca aceasta schimbare la fata se realizeaza prin Harul lui Dumnezeu si ca Harul lui Dumnezeu nu lucreaza în fiinta noastra daca nu ne straduim si noi cât de putin, daca nu deschidem si noi usa inimii noastre cât de putin: "Iata, stau la usa si bat " - ne zice Dumnezeu, ne zice Domnul Nostru Iisus Hristos, cerându-ne sa deschidem usa, si depinde de noi daca vrem sau nu vrem sa deschidem, depinde de noi daca vrem sau nu vrem sa curatim ferestrele sufletului nostru ca sa poata patrunde lumina aceasta a soarelui dumnezeiesc în interior.

Sa ne întoarcem la textul Sfintei Evanghelii ca sa-l recitim si pentru aceia care au fost în biserica la vremea respectiva, si pentru cei care - sa nadajduim ca din motive binecuvântate - n-au fost: "Iar la vreo opt zile dupa cuvintele acestea, i-a luat Domnul Iisus pe Petru, pe Ioan si pe Iacov si s-a suit în munte ca sa se roage. Si a fost ca pe când se ruga înfatisarea fetei Lui a devenit alta si îmbracamintea Lui alba stralucind. Si, iata, doi barbati vorbeau cu El. Acestia erau Moise si Ilie, care aratându-se întru slava, vorbeau despre sfârsitul Sau pe care avea sa-l împlineasca în Ierusalim. Iar Petru si cei împreuna cu el erau îngreunati de somn. Iar când s-au desteptat i-au vazut Slava si pe cei doi barbati stând cu El. Si a fost ca pe când acestia se desparteau de El, Petru i-a zis lui Iisus: "Învatatorule, bine ne este sa fim aici! Sa facem trei colibe: Tie una, lui Moise una si una lui Ilie." El nestiind ce spune - adauga Evanghelistul. Si pe când vorbea el acestea s-a facut un nor si i-a umbrit si s-au înspaimântat când au intrat în nor. Si glas s-a facut din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!" Si când glasul a trecut, Iisus s-a aflat singur si ei au tacut si în acele zile n-au spus nimanui nimic din cele care vazusera".

Acesta este textul si ati observat ca începe zicând:"…ca la vreo opt zile dupa cuvintele acestea…". Care e legatura Schimbarii la Fata de pe Tabor cu evenimentele petrecute cu opt zile înainte? Domnul îi întrebase, asa dupa cum stiti, pe ucenici: "Cine zic oamenii ca sunt Eu?". Aceasta ca sa vada daca au priceput si ei cât de cât cine este Învatatorul acesta care i-a chemat pe ei la propovaduire. Treptat, treptat, ei au ajuns la întelegere, cunoscând cine este Iisus. Dar dupa ce ucenicii au raspuns ca unii zic ca Mântuitorul este Ilie, iar unii ca ar fi alt prooroc, Domnul îi întreaba: "Dar voi cine ziceti ca sunt?". Atunci Petru raspunse în numele ucenicilor: "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!". Lucrul acesta se petrecuse înainte, si atunci Domnul, ca sa le arate ca El este Hristosul, deci Mesia, Mântuitorul, Dumnezeu, si ca a venit sa mântuiasca lumea într-un mod anumit, nu cum credeau ei ca avea sa o mântuiasca, în calitate de Mesia politic, care sa aduca suprematia poporului evreu ales, le-a vorbit despre Cruce, le-a spus ca va fi prins si ucis. Si atunci Petru, va amintiti, l-a luat deoparte si a-nceput sa-l mustre: "Doamne, nu cumva sa se întâmple una ca aceasta!" Dar Domnul Hristos l-a certat, si daca înainte îi spusese "Nu carnea ti-a descoperit tie lucrul acesta, ca Eu sunt Dumnezeu, ci Duhul Sfânt", acum îi spune "Înapoia Mea, satana!". De data aceasta lui Petru îi vorbise satana! Vedeti ce registru întins poate avea sufletul acesta al omului! Îti vorbeste Dumnezeu si, daca nu esti atent, te prinde satana! Deci atunci, iubitii mei, avusese loc o dubla subliniere a adevarului privitor la mântuirea noastra: pe de o parte marturia lui Petru, care venea de jos, de pe pamânt, ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu însusi care vine sa mântuiasca, iar pe de alta parte marturia pe care o da însusi Domnul, tot aici, pe pamânt, ca El vine sa mântuiasca lumea prin crucea Sa. Tot acum, în momentul Schimbarii la Fata, devenim martorii unei a treia marturisiri, de data aceasta o marturisire de sus, care are o semnificatie identica, caci, iata, Domnul Dumnezeu Tatal marturiseste: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, de El sa ascultati!". Cuvintele Tatalui trebuie întelese în felul urmator: Acesta este Fiul Meu! Acesta e Mesia, este Iisus, este chiar Dumnezeu care, venind, s-a facut om. El este Fiul Meu!

Dar pe de alta parte, ati vazut, Sfânta Scriptura mai relateaza ca la stânga si la dreapta Domnului stateau, acolo, în Slava Sa, Moise si Ilie, adica Legea si Proorocii. Acestia, precizeaza Sfânta Scriptura, vorbeau despre El, despre sfârsitul Lui în Ierusalim, adica despre Cruce. Vedeti, asadar, ca amândoua marturiile, aceasta de sus, a lui Dumnezeu Tatal, facuta în momentul Schimbarii la Fata si cealalta, facuta cu opt zile înainte, aici jos, pe pamânt, de catre Petru, au una si aceeasi semnificatie. Ele exprima unul si acelasi adevar, ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, ca El vine sa mântuiasca lumea prin Cruce. Temeiul Crucii, iubitii mei, este sus, în cer! De altfel, într-o icoana ortodoxa a Schimbarii la Fata, în locul Domnului aflat în Slava Sa este înfatisata o cruce! O cruce în slava si în stânga si în dreapta ei se afla Ilie si Moise. Cele zugravite în aceasta icoana pot fi regasite în cântare din Condacul de aseara, care spune: "În munte te-ai schimbat la fata, ca daca te vor vedea rastignit sa cunoasca Patima Ta cea de buna voie!".

Revenind la textul Sfintei Evanghelii, la convorbirea despre Crucea Învatatorului, vom observa ca aceasta convorbire a avut rostul de a îndeparta din mintea apostolilor teama si îngrijorarea legate de Cruce: îl vedeau pe Domnul în Slava în puterea Lui, avea pe Moise si Ilie de-a dreapta Lui - Legea si Proorocii - care îl ascultau. în deplinatatea acestei Puteri vorbea de Cruce. Aceasta pentru ca era necesar ca ucenicii sa fie pregatiti în momentul în care - dupa cum spune si cântarea - avea sa se împlineasa Patima, pentru ca ei sa stie ca patimirea Mântuitorului era o patimire de buna voie, ca El a vrut sa patimeasca, nu ca a fost târât, ori silit sa sufere. El a vrut sa sufere, El care, iata, poate sa fie in Slava, cum de fapt este.

Ati vazut ca în calitate de martori ai Schimbarii la Fata Domnul a luat pe cei mai alesi dintre ucenici, pe cei cu niste puteri mai deosebite: pe Petru, care era întâiul dupa credinta, pe Ioan, care era întâiul dupa iubire, si pe Iacov, care era întâiul dupa rabdare si dupa cununa muceniceasca.

Din relatarea evanghelica am vazut ca Schimbare la Fata a avut loc, dupa traditie, pe un munte înalt. E vorba de muntele Tabor. Vedeti, iubitii mei, înaltimea aceasta, mare din punct de vedere fizic, înalta si duhul. Linistea netulburata de prezenta fapturilor e cât se poate de prielnica pentru convorbirea cu Creatorul. Acest lucru l-ati observat poate fiecare dintre voi, cei care v-ati dus în asemenea locuri pustii, mai ales pe munte. De altfel din istoria Bisericii noastre se stie ca locurile din munti unde se retrageau sihastrii nostri se numeau "la liniste". De pilda, se zice acolo, la prohod, ca la liniste era un sihastru, Chiril. La liniste. "Isihia" înseamna "liniste" si cuvântul "sihastru" vine de la "isihia". "Isihastru" semnifica om care se trage la liniste, în locuri înalte.

Atunci, la Schimbarea la fata, s-a aratat aceasta lumina taborica. Zice Sfânta Evanghelie: chipul lui Hristos a luminat ca soarele si îmbracamintea Lui era mai alba ca zapada si un nor luminos s-a aratat". Aceasta este lumina taborica, lumina necreata. E bine sa stiti, iubitii mei, ca aceasta lumina este o realitate a lumii spirituale. De altfel, luate din Vechiul Testament, în cântarile noastre se rostesc cuvintele: "Dreptii vor straluci ca soarele".

Urmarind textul Sfintei evanghelii, I-am vazut pe Domnul Hristos, pe Moise si pe Ilie stând în Slava, si chiar din Paremiile de aseara, extrase din textele Vechiului Testament, stiti foarte bine ca si Moise si Ilie se învrednicisera înca din timpul vietii lor de aceasta Slava a lui Dumnezeu. Din istoria Bisericii, în istoria nevointelor Parintilor nostri stim ca sfintii nostri crestini au experimentat în traire si în extaz, în stare de rapire - ziceau ei - aceasta traire în lumina taborica. Prin rugaciunea inimii si prin alte procedee se ajungea la aceasta traire, la acest contact cu lumina taborica. Ati vazut cum spunea Petru: "Doamne bine este aici, sa facem trei colibe". În cuvântul acesta a lui Petru ne recunoastem, de altfel, si noi: e o dorinta legitima de a ne opri, de a zabovi în fata Creatorului. Sfântul Ioan Gura de Aur parafrazeaza cuvântul lui Petru si zice: "Doamne la ce sa parasim acest loc asa de minunat ca sa mergem la Ierusalim, la Cruce?".

Cuvântul pe care l-am auzit de sus, de la Tatal, "Acesta este Fiul Meu, pe Acesta sa-L ascultati", subliniaza care este rostul acestei sarbatori în viata noastra: Schimbarea Domnului la Fata este chipul schimbarii noastre la fata. Care-i conditia? Pai ne-o spune Tatal însusi. Sa-L ascultam pe Fiul: "Pe acesta sa-l ascultati, daca vreti sa va schimbati la fata!". Aceasta fiind porunca dumnezeiasca, sigur ca e bine sa ne întrebam daca-L ascultam, sa ne întrebam daca-L ascultam pe Hristos! Veti zice: "Cum sa stiu daca-L ascult sau nu-L ascult?". E simplu, întocmai ca-n viata cea de toate zilele: cine asculta de cineva, îl urmeaza pe acela, merge pe urma pasilor lui, face ce a facut si acela. Asa ca aceasta întrebare, daca Îl ascultam sau nu-L ascultam pe Hristos pentru schimbarea noastra la fata, se poate traduce si prin întrebarea daca pentru noi Hristos este cale, este adevar, este viata, daca pentru noi El este Pâinea vietii si Apa cea vie. Sigur ca întrebarile acestea e bine sa ni le punem în fata constiintelor noastre cu curaj si cu nadejde în mila lui Dumnezeu si cu dorinta de a ajunge la aceasta ascultare de Hristos, caci El trebuie sa ne fie totul în viata.

Astazi, de Schimbarea la Fata, noi aducem roade, aducem prinoase la biserica, se aduc struguri, fructe si alte lucruri. Sunt niste prinoase de binecuvîntare (s-a extras din predica anului 1996). Asa e rânduiala la noi în popor, poporul acesta a avut niste traditii frumoase care trebuie reînnoite, traditii pe linia bisericii crestine. În trecut nu mânca omul din primele produse ale muncii lui pâna nu ducea la biserica spre binecuvântare. Si a ramas la noi si astazi acest obicei. Zice omul: "Nu manânc din struguri pâna nu împart întâi".

E frumos s-aduci roade. Din punct de vedere duhovnicesc si-n legatura cu aceasta sarbatoare, trebuie sa aducem si noi roade. Si anume roadele schimbarii noastre duhovnicesti la fata. Trebuie sa redobândim în noi acest chip nemuritor a lui Dumnezeu, iubitii mei. Trebuie sa aducem roade. O viata cu sens este o viata cu roade. Nu numai cu frunze! Sigur ca frunzele au si ele un rost într-un organism, într-un pom, dar numai daca aceste frunze ajuta la rodire, la producerea roadelor si la coacerea acestora. Caci daca pomul aduce numai frunze, nu de nici un folos. Asa si viata noastra, daca e numai cu frunze nu e de nici un folos. Trebuie sa aducem roade, iubitii mei, roade duhovnicesti. Adica trebuie sa ajungem si noi asa cum ne cere Biserica, aidoma dreptilor, despre care se spune ca vor straluci ca soarele. De aceea trebuie sa privim asupra noastra cu seriozitate, mai cu osebire în aceasta zi, si sa ne întrebam daca se afla în noi macar o licarire a acestei schimbari la fata. Iata venim la biserica, venim la altar - cuvântul altar înseamna înalt, "altus". Biserica este un altar, biserica este un Tabor, iar noi, iubitii mei, venind la biserica, ne înaltam, suim pe Tabor. Dar urcând, nu-i uitam pe cei de jos! E bine ca urcam, ne-a chemat Duhul lui Dumnezeu si am raspuns, a suflat Duhul lui Sfânt în pânza aceasta a corabiei sufletului nostru, pe care noi am potrivit-o bine ca sa ne aduca aici la biserica, ca sa putem urca pe Taborul acesta, spre lumina. Urcând, zic însa, iata, sa nu-i uitam pe cei de jos, pe fratii nostri care înca n-au ajuns sa urce Taborul acesta al Bisericii. De aceea mai cu osebire astazi aceasta chemare a bisericii trebuie sa ne fie noua bine întiparita în minti si în inima. Urca, urca mereu, din ce în ce mai sus, ca sa poti coborî la cei de jos ca sa-i ajuti. Îmbraca-te cu cât mai multa lumina, ca sa poti sa risipesti negura si bezna asta asa de mare care este în lume. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

In fata lui Dumnezeu. Legamantul doctorului Mija facut in celula mortii din Aiud, niciodata incalcat.

Ieşind după şapte zile din celula morţii şi ajungând iarăşi în celula de izolare din Zarcă, cu rogojina pe podea şi cu oblonul de scânduri la fereastră, mi-am luat un legământ faţă de Dumnezeu, Salvatorul meu, pe care mă străduiesc să-l respect în zilele cât voi mai avea de trăit pe pământ.

M-am legat în faţa lui Dumnezeu în momentele cele mai grele şi disperate din acea perioadă, că, dacă voi rămâne în viaţă, mă voi ruga necontenit pentru sufletele camarazilor şi ale tuturor eroilor creştini ai neamului românesc şi că voi ajuta din toate puterile pe semenii noştri căzuţi în nenorocire. Şi singur Dumnezeu ştie cum şi cât m-am străduit să-mi îndeplinesc acest legământ sfânt.

Calatorie prin duhul Romaniei. Parintele Calciu despre regretatul doctor Teofil Mija. Se vor revedea curand.

Am stat două zile in Bucureşti si apoi am plecat la Braşov să văd Asociaţia Cristiana, a doctorului Teofil Mija, un fost deţinut politic si care, eliberându-se si in mod spiritual după 1990, a infiintat această asociaţie pentru bătrânii săraci. In închisoare, doctorul Teofil a fost foarte bolnav de tuberculoză, foarte bolnav. Dumnezeu l-a vindecat in mare parte, astfel că puterea care i-a mai rămas, ca un dar sfânt, a pus-o in slujba celor bătrâni si neajutoraţi. Am găsit acolo lucrare minunată, aproape incredibilă, cu devotament si nepăsare pentru sine la toţi cei ce lucrează pentru semeni, de la medic pană la bucătar. Medici din oraş vin la azil, după specialitate si consultă gratis pe bătrâni, la nevoie.

Ca peste tot, si la Cristiana, câinii vagabonzi mişună căutând hrană si adăpost. Ciudat este că n’am văzut nici un câine vagabond slab. Toţi sunt bine hrăniţi, oamenii se milostivesc de ei, mă refer la oamenii săraci. Am întâlnit un coleg de liceu in Tulcea, Abdulah Remzi, acum pensionar, care umbla mereu cu o pungă mare in care are lapte, pâine si alte lucruri de hrănit câinii vagabonzi. Nu-i hrăneşte pe cei din oraş care, si aşa, sunt bine hrăniţi, ci se duce peste Dunăre unde sunt câini mai flămânzi. Uneori îl mai si muscă pentru că sunt mai sălbatici, dar pe el nu-l nelinisteste acest lucru, ii hrăneşte mai departe, nu-si face injecţii contra turbării si, in general, trăieşte in bună prietenie cu întreaga haită. Aproape ca in Cartule Junglei.

Am vizitat case de bătrâni si aici in America. Poate că cei de aici stau mai confortabil, poate mănâncă mai bine, dar acolo, la Braşov este altceva: acolo, toţi sunt oameni, nu bolnavi si îngrijitori, ci pur si simplu oameni care se iubesc, se sbat pentru a mai obţine hrana de la vreo întreprindere, sau bani, sau medicamente. Si mai e ceva: pensionarii azilului se intre in a-si face viata cat mai frumoasă. Camerele lor sunt camere româneşti : covoare romaneşti, perdele româneşti, perne romaneşti, tot ce fiecare a putut aduce de acasă pentru a nu se simţi ca in azil, a fost adus aici. Am vorbit cu ei aşa cum vorbesc cu bătrânii care stau in casele lor, la feciori sau le fiice. Nu am găsit decât o singură bătrână supărată foc pe toată lumea, fiindcă acolo in azil vin din când in când extraterestrii care-i chinuiesc pe bătrâni, ii muscă cu dinţii, le răsucesc mâinile etc. I-am promis bătrânei că voi lua măsuri ca extraterestrii să nu mai fie admişi in azil decât dacă declară in fata doctorului Teofil că nu-i vor mai musca pe bătrâni. Femeia a fost mulţumită. Avea deplină încredere in mine.

Doctorul Teofil Mija a fost foarte ocupat. Avea nişte vizitatori din Germania, care au venit cu aparate de fotografiat să-i fotografieze pe bătrâni, spunându-le, in prealabil, să zâmbească, au fotografiat camerele. Stătuseră vreo două zile acolo si, in ziua care am venit noi, plecau. Au făcut o donaţie spitalului si doctorul cu surorile s’au bucurat. Mai ales că, uneori, vin mosafiri străini, care fac o «vizită amenească» adică lungă, stau la spital, mănâncă, in chip democratic, cu bolnavii, ii cer doctorului sau vreunei surori să-i plimbe cu maşina prin oraş si împrejurimi, se fotografiază cu bătrânii si apoi pleacă. Nu-si închipuie cat de greu îşi procură doctorul Mija cele necesare pentru azil. Ne-a povestit doctorul de o familie din Franţa care a venit vreo patru ani la rând la spital. Soţia era o franţuzoaica eleganta, cu ifose si care voia mereu sa fie servita cu ceva. In fiecare an, făcea o promisiune solemna ca anul in curs va da o serata la nu ştiu ce castel de pe Loara, pentru stragerea de fonduri in favoarea spitalului si, de fiecare data, din motive tehnice, balul se amâna. In al cincilea an nu a mai venit, aşa ca balul celebru din castelul de pe Loara a rămas un vis neîmplinit. Doctorul Mija şi administraţia azilului au răsuflat usurati.

Am mai vizitat doi artişti in Braşov: o doamna Dorina Dutkay, pictoriţa de icoane pe sticla, icoane care urmează şcoala de pictura pe sticla din Făgăraş si pe cea de la Nicula. Toate aceste icoane sunt vândute pentru procurarea de fonduri pentru azilul doctorului Mija. Al doilea artist a fost un sculptor in lemn, coleg de închisoare cu mine şi cu Marcel; lucrează in stil popular, este cunoscut in tara, participa la toate expoziţiile de sculptura.

Doctorul Teofil Mija a plecat în lumea celor veşnice.

† Dr. Teofil MIJA (11 septembrie 1923 - 3 august 2010)

S-a născut în comuna Bratei, judeţul Târnava Mare (Sibiu), la 11 septembrie 1923, fiind fiu de ţărani români. Este absolvent al Institutului Medico-Farmaceutic şi al Facultăţii de Biologie-Geografie, devenind Doctor în ştiinţe medicale în 1983.

În 1936, devenind membru al Frăţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni. Între 1942-1948 a desfăşurat activităţi educative în cadrul centrelor studenţeşti legionare din Iaşi şi Cluj.

După 23 august 1944, împreună cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Păcuraru şi alţi studenţi târnăveni, înfiinţează Centrul de Rezistenţă Armată din Codrul Fetea. În 1948 s-a sustras arestărilor masive făcute în rândul studenţilor legionari şi s-a refugiat în Bucureşti. A fost condamnat în lipsă, în Săptămâna Patimilor din anul 1949, la 15 ani muncă silnică. Arestat în mai 1950, într-o casă-capcană a Securităţii, a fost anchetat de şeful securităţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de generalul Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsă ce o suferise anterior, împreună cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, Procurorul General al Republicii făcând recurs. Drept urmare, condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncă silnică. A participat la greva generală a foamei din închisoarea Aiud, în primăvara anului 1957, fiind acuzat, alături de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi organizare de revoltă în închisoare. A primit o pedeapsă disciplinară de izolare pe timp de un an de zile, la “Zarca” din Gherla. După un an a fost dus la Zarca din Aiud, bolnav de tuberculoză. După două tentative de “reeducare”, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor concepută de bolşevici, doctorul Teofil Mija refuză să mai vorbească cu reeducatorii. S-a încercat atunci o ultimă metodă de asasinare a doctorului Mija, fiind „băgat” dezbrăcat la izolare, în luna ianuarie 1964.

A fost eliberat în 31 iulie 1964, după ce a fost deţinut la închisorile din Cluj, Aiud, Gherla, Oradea şi în lagărele de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. La ieşirea din închisoare avea 47 de kilograme.

În anul 1990 înfiinţează dispensarul medical al foştilor deţinuţi politic pe care, în 1993, îl comasează cu cel al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Cristiana”, al cărui preşedinte a fost până azi. De-a lungul anilor, la acest dispensar au fost consultaţi şi trataţi sute de foşti deţinuţi politic. În 1999 înfiinţează în oraşul Săcele un cămin pentru bătrâni, iar din 2001 o cantină pentru săraci.

Împreună cu Aurel Ursu a ridicat în 2003 un monument în Codrul Fetea pentru cinstirea eroilor martiri din acest centru de rezistenţă armată anticomunistă.

A luptat întreaga lui viaţă pentru asanarea morală, însănătoşirea spirituală şi materială a ţării şi a poporului român.

A publicat mai multe articole şi cărţi de specialitate şi de memorialistică.

A fost membru fondator al Partidului Pentru Patrie, vicepreşedinte al AFDP Braşov şi vicepreşedinte al Centrului Rezistenţei Anticomuniste.

Este cetăţean de onoare al Municipiului Braşov.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, în cohortele din cer ale eroilor şi martirilor Neamului Românesc, alături de fraţii săi de luptă şi suferinţă!