A mai murit un roman: Alexandru Asmarandei, membru al Partidului Pentru Patrie, grafician si stupar

Alexandru Asmarandei. Grafician. Avea 39 de ani.  Venea spre Bucuresti, de la Manastirea Petru Voda, impreuna cu prietena sa si alti trei camarazi, membri ai Partidului Pentru Patrie. Dupa plecarea de la Petru Voda, s-au mai oprit la Piatra Neamt si la Manastirea Bistrita. Accidentul s-a petrecut duminica, 31 iulie, intre Sascut si Adjud, pe drumul Bacaului, in jurul orelor 19.00.  La orele 23.00, Alexandru, care se aflase la volanul masinii sale, murea pe patul de operatie al spitalului din Bacau. Alti trei pasageri, raniti in urma accidentului si in prezent internati, sunt: Liuba Grecea, prietena lui Alexandru, la spitalul din Adjud, cu lovituri toraco-abdominale si traumatism cranian fara leziuni osoase, Florian Cristache – la randul lui grafician, ranit in decembrie 1989, autorul cartii “Intalnirea cu cel ce m-a impuscat” – la Focsani, cu piciorul fracturat si plagi craniene – politraumatism cranian si facial, si Andrei Buga, un tanar de 19 ani, tot la Focsani, operat abdominal, cu diagnosticul traumatism abdominal acut, leziuni interne.  Al cincilea pasager, Alexandru Onofrei, a scapat fara rani grave. El ne-a relatat ca accidentul a avut loc dupa ce s-a auzit un zgomot metalic sub autovehiculul lor, un Ford mai vechi, urmat de pierderea directiei, acrosarea unei masini de pe sens opus, o KIA, si izbirea violenta cu un alt automobil, BMW, cu trei pasageri, care au scapat cu viata. In total au fost 13 raniti.
Alexandru Asmarandei isi alesese drept simbol pe Facebook Romania Mare (foto mai jos). Ultimile sale postari sunt: SA SALVAM VECHILE CLADIRI FRUMOSE ALE ROMANIEI!, Impotriva limbii “moldovenesti” si a “moldovenismului” de sorginte sovietica, NU Reorganizarii administrativ-teritoriale a Romaniei!, Mihai Eminescu – Romanul absolut… Cu numai o saptamana in urma fusese la comemorarea luptatorilor din munti ai Grupului Ogoranu, la Sambata de Sus (de unde sunt si fotografiile de aici). Era “ca un dac”, spun prietenii sai. Pasionat de medicina naturista si stupar. Un alt stupar ortodox, scriitorul Florin Stuparu, membru fondator al Miscarii Pentru Romania si al Grupului Scara, avea sa moara la putin peste 24 de ore, in noaptea de 1 spre 2 august, dupa ce a fost gasit cazut sub un podet al drumului forestier care duce spre Manastirea Petru Voda.
Contributii pentru ajutorarea familiilor accidentului in care si-a pierdut viata Alexandru Asmarandei pot fi transmise in contul Fundatiei Ion Gavrila Ogoranu, CIF: 28081579, Cont: RO 48RNCB009012074281000, Banca: BCR – Sucursala Lipscani, Cu mentiunea: “Contributie pt ajutorul victimelor accidentului din 31.07.2011″. Responsabil pentru colecta: Alexandru Onofrei. Tel. 0731807061.
Alexandru Asmarandei va fi inmormantat azi, 3 august 2011, ora 11,oo, in localitatea Vestem, de langa Sibiu.
Florin Stuparu va fi inmormant maine, 4 august, la Cimitirul Straulesti II din Bucuresti.

Dumnezeu sa-i ierte!

3 august. Un an de la plecarea catre Domnul a Doctorului Teofil Mija. In memoriam

† Dr. Teofil MIJA (11 septembrie 1923 - 3 august 2010)

S-a născut în comuna Bratei, judeţul Târnava Mare (Sibiu), la 11 septembrie 1923, fiind fiu de ţărani români. Este absolvent al Institutului Medico-Farmaceutic şi al Facultăţii de Biologie-Geografie, devenind Doctor în ştiinţe medicale în 1983.

În 1936, devenind membru al Frăţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni. Între 1942-1948 a desfăşurat activităţi educative în cadrul centrelor studenţeşti legionare din Iaşi şi Cluj.

După 23 august 1944, împreună cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Păcuraru şi alţi studenţi târnăveni, înfiinţează Centrul de Rezistenţă Armată din Codrul Fetea. În 1948 s-a sustras arestărilor masive făcute în rândul studenţilor legionari şi s-a refugiat în Bucureşti. A fost condamnat în lipsă, în Săptămâna Patimilor din anul 1949, la 15 ani muncă silnică. Arestat în mai 1950, într-o casă-capcană a Securităţii, a fost anchetat de şeful securităţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de generalul Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsă ce o suferise anterior, împreună cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, Procurorul General al Republicii făcând recurs. Drept urmare, condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncă silnică. A participat la greva generală a foamei din închisoarea Aiud, în primăvara anului 1957, fiind acuzat, alături de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi organizare de revoltă în închisoare. A primit o pedeapsă disciplinară de izolare pe timp de un an de zile, la “Zarca” din Gherla. După un an a fost dus la Zarca din Aiud, bolnav de tuberculoză. După două tentative de “reeducare”, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor concepută de bolşevici, doctorul Teofil Mija refuză să mai vorbească cu reeducatorii. S-a încercat atunci o ultimă metodă de asasinare a doctorului Mija, fiind „băgat” dezbrăcat la izolare, în luna ianuarie 1964.

A fost eliberat în 31 iulie 1964, după ce a fost deţinut la închisorile din Cluj, Aiud, Gherla, Oradea şi în lagărele de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. La ieşirea din închisoare avea 47 de kilograme.

În anul 1990 înfiinţează dispensarul medical al foştilor deţinuţi politic pe care, în 1993, îl comasează cu cel al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Cristiana”, al cărui preşedinte a fost până azi. De-a lungul anilor, la acest dispensar au fost consultaţi şi trataţi sute de foşti deţinuţi politic. În 1999 înfiinţează în oraşul Săcele un cămin pentru bătrâni, iar din 2001 o cantină pentru săraci.

Împreună cu Aurel Ursu a ridicat în 2003 un monument în Codrul Fetea pentru cinstirea eroilor martiri din acest centru de rezistenţă armată anticomunistă.

A luptat întreaga lui viaţă pentru asanarea morală, însănătoşirea spirituală şi materială a ţării şi a poporului român.

A publicat mai multe articole şi cărţi de specialitate şi de memorialistică.

A fost membru fondator al Partidului Pentru Patrie, vicepreşedinte al AFDP Braşov şi vicepreşedinte al Centrului Rezistenţei Anticomuniste.

Este cetăţean de onoare al Municipiului Braşov.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, în cohortele din cer ale eroilor şi martirilor Neamului Românesc, alături de fraţii săi de luptă şi suferinţă!

Florin Stuparu. Scriitor, Povestitor, Luptator. A plecat azi spre Ceruri din padurea verde de la Petru Voda. Dumnezeu sa-l ierte! Insemnari ale fratelui Florin despre Parintele Justin

Florin Stuparu from Victor Roncea on Vimeo.


In Memoriam Florin Stuparu

Dumnezeu sa-l ierte!

JUSTIN

Puţine însemnări adunate de FLORIN STUPARU
despre părintele nostru întru Hristos, JUSTIN PÎRVU, din zicerile sale şi ale părinţilor şi fraţilor noştri întru Hristos,
CĂRORA TUTUROR LE MULŢUMESC ŞI LE ROG MÎNTUIRE, prin rugăciunile şi lacrimile Stareţului nostru Justin,
care vrea să ne nască întru Hristos pe noi, toţi cei care i-am călcat cîndva pragul

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, si binecuvanteaza lucrarea aceasta savarsita intru sfant numele Tau!

CUVÎNT DE ÎNCEPUT

Cîndva, prin 1991-92, am aflat că un oarecare bătrîn Justin Parvu, la 72 de ani, ridică mănăstire undeva în munte, pe un drum forestier ce se pierde în pădure. Că slujeşte sub cerul liber sau într-o magazie de scînduri. Nu ştiam ce e aceea mănăstire, fiind cu totul străin de Ortodoxie. Şi nici măcar nu am cerut să văd vreo fotografie de la Petru Vodă; cu toate acestea, auzind de lucrarea acelui bătrîn, am simţit o căldură în inimă, fără să ştiu de ce, şi mai ales fără să ştiu că încălzirea inimii (nu a minţii) este semn al unui gînd bun, venit de la Dumnezeu, iar nu de la înşelătorul diavol. Mai tîrziu, cînd am ajuns să fiu cîţiva ani vecin de aproape cu părintele Iustin şi apoi să-mi fac casă în preajma mănăstirii, am înţeles ce însemna acel simţămînt.

Cartea de faţă – pe care puteam să o scriu, poate mai bine, demult – este urmarea acestei înţelegeri, după putinţa mea de acum. Ce încerc să arăt în paginile care ne stau înainte, prin mărturiile părintelui şi ale celor apropiaţi lui? Că un om lipsit de orice putere lumească, dar insuflat de Hristos-Dumnezeu prin Sfîntul Său Duh, ajunge să adune în jurul lui şi să povăţuiască o mulţime de credincioşi, întemeind o obşte creştină – alcătuită din monahi şi din mireni uniţi între ei, dar nu amestecaţi – care se lărgeşte mult dincolo de hotarele aşezămîntului propriu-zis. Şi aceasta într-o vreme cînd obştea creştină, acea adunare a doi-trei în numele lui Hristos (Matei 18:20), nu mai poate fi găsită în „lume”. Căci Creştinii umblă la biserică, dar nu mai sînt Biserică; împlinesc un obicei de Duminică, dar nu mai vieţuiesc împreună creştineşte, adică osebiţi de aceia mulţi care trăiesc în chip păgînesc ori de-a dreptul diavolesc. La fel stau lucrurile şi în viaţa monahală, a cărei tradiţie a fost curmată în anii ’50 de către stăpînirea comunistă. Căci – dacă judecăm drept, fără a ne lăsa înşelaţi – vedem bine că am ajuns aproape de acele vremuri cînd „monahii vor vieţui ca mirenii şi mirenii ca dracii”, după zicerea înainte-văzătorilor cu duhul. Acum este începutul vremii aceleia cea mai de pe urmă, cînd necredinţa pustieşte aproape cu desăvîrşire sufletele celor botezaţi. Pentru aceasta zicea Mîntuitorul: „Dar Fiul Omului, cînd va veni, va găsi oare credinţă pe pămînt?” (Luca 18:8). Zicere pe care Sfinţitul Teofilact al Bulgariei, în urma Sfîntului Ioan Gură de Aur, o tîlcuieşte astfel: „Prin chipul întrebării, Mîntuitorul însemnează rărirea credincioşilor ce se vor afla atunci [la a doua venire a Sa]. Căci atîta va stăpîni atunci «fiul fărădelegii» [Antihristul, vezi la Pavel], încît «să-i amăgească şi pe cei aleşi, de va fi cu putinţă» [vezi la Evanghelie]. Deci, venind Domnul pe nori, nu va afla credinţă pe pămînt, fără numai întru puţini.” Şi aceasta de ce? Pentru că, „din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Matei 24:12), după cuvîntul cel nemincinos al Mîntuitorului Hristos. E vorba de dragostea credincioşilor pentru Hristos şi de aceea a unora pentru alţii întru Hristos.

Aceasta a încercat şi încearcă să facă părintele Iustin, în marea sa dragoste pentru Hristos şi pentru aproapele: să adune oameni care – cu toate păcatele şi neputinţele lor – au măcar o oarecare dorinţă de a trăi după Hristos, urmînd porunca dragostei, într-o lume care luptă împotriva Acestuia mai mult ca niciodată în trecut şi îi goneşte pe următorii Lui într-un chip încă mai sălbatic şi mai viclean decît în vremea vechii stăpîniri păgîne. Cu aceştia se împlineşte, încă o dată, cuvîntul Dumnezeu-Cuvîntului întrupat: „Acestea vă poruncesc vouă, ca să vă iubiţi unul pe altul! Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decît pe voi M-a urît. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar – pentru că nu sînteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume – de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15:17-19).

Urmarea a fost că, în cîţiva ani, obştea de la Petru Vodă – alcătuită la început din „doi-trei fraţi şi un dulău mare ciobănesc”, cum povesteşte părintele – a ajuns să cuprindă cîteva zeci de monahi şi monahii, la care se adaugă bătrînele de la azil, copiii de la aşa-zisa „şcoală” (de fapt, un cămin-internat) şi cîteva familii care şi-au făcut casă în preajma mănăstirii. Pe lîngă aceştia, trebuie să-i socotim şi pe monahii şi monahiile trimişi de la Petru Vodă să întemeieze alte schituri şi mănăstiri, care au rămas însă legaţi de stareţul lor în ciuda depărtării geografice. Încă mai sînt acei nenumăraţi mireni din toată ţara care socotesc mănăstirea ca pe a doua lor casă, iar pe bătrînul Iustin ca pe adevăratul lor părinte. Şi toată această lucrare, pornită cu adevărat de la nimic, se datorează – o zic încă o dată – jertfelniciei dintotdeauna a părintelui. Căci el a trăit întreaga viaţă împresurat de oameni, pe care nu numai că i-a îngăduit, dar a căutat să-i ajute cu tot ce a putut: cu fapta, cu sfatul şi cu povăţuirea. Mare nevoinţă şi mare dragoste este aceasta: a te lipsi de liniştea singurătăţii, mai ales ca monah, cuvînt care tocmai asta însemnează: om care trăieşte singur. În copilărie, părintele Iustin era înconjurat de tovarăşii din sat, al căror povăţuitor se alesese. În închisorile comuniste, a trăit ani de zile între sute de camarazi, acesta fiind unul din chinurile gîndite de temniceri (alături de chinul izolării, la fel de greu de răbdat). În mănăstirile pe unde a petrecut începînd cu anul 1964, a fost căutat de tot mai mulţi oameni, mai întîi din Neamţ, iar apoi din întreaga Moldovă. Iar acum, de cînd e stareţ, din toată ţara. De cînd are mănăstirea lui, părintele a ajuns să petreacă singur în chilia sa de nici 9 metri pătraţi – plină de cărţi (pe care nu apucă să le citească) şi de tot felul de lucruri primite de la credincioşi, pe care el le împarte nevoiaşilor – a ajuns aşadar să petreacă singur nu mai mult de 5-6 ceasuri pe zi: 1-2 înainte de slujba de la miezul nopţii şi 3-4 după slujbă. Sau mai puţin, sau deloc, de multe ori. „Aceasta – mi-a spus – e datoria noastră: să stăm înaintea oamenilor.”

O carte subţire, precum este aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit să facă părintele pentru Biserica zilelor noastre. De aceea, mărturiile scrise sînt însoţite de numeroase fotografii, ajungîndu-se la forma unei cărţi ilustrate în care cuvintele şi imaginile se întregesc unele pe altele, în dorinţa de a face cît de cît cunoscută această pildă de lucrare creştină a călugărului şi preotului lui Dumnezeu Iustin Pîrvu.

La sfîrşitul acestui mic cuvînt, trebuie neapărat să fac o adăugire: cartea este închinată întîi de toate părintelui nostru stareţ, precum e de la sine înţeles, dar şi tuturor fraţilor cu care am petrecut la Petru Vodă şi a acelora cu care voi mai petrece. Dintre ei, numai foarte puţini au cuvîntul în cuprinsul lucrării, lucru pentru care îi rog să mă ierte. În gîndul meu au fost toţi, şi nădăjduiesc că într-o viitoare ediţie voi putea să adaug şi zicerile lor, pe cît e cu putinţă.

Florin Stuparu, octombrie 2007

* * *

Florin Stuparu a fost membru fondator al Miscarii pentru Romania (1991) si al gruparii Scara (1996).

Dintre lucrarile sale, unele editate alaturi de monahul Filotheu de la Manastirea Petru Voda:

1. “Anul 1848 la romani”, 2001, nepublicata – editor si autor
2. Rugaciunile Postului Mare, Egumenita, 2003
3. Ceaslov, dupa editia Neamt 1874, nepublicat
4. Fericitul Theodorit al Kyrului – Tilcuirea celor 150 de Psalmi ai Prorocului David, Manastirea Petru Voda, 2003
5. doua numere din Oglinda vremii
6. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Romani, Sophia, 2005
7. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Talcuirea Epistolei intai catre Corinteni si a Epistolei a doua catre Corinteni, Sophia, 2005
8. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Romani, Sophia, 2005
9. Rugaciunile Sfintului Efrem Sirul, Scara, 2006
10. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Talcuirea Epistolelor catre Galateni, Efeseni, Filipeni si Coloseni, Sophia, 2006
11. Cuvinte ale Sfintilor Parinti la Nasterea si Intruparea Cuvantului, Sophia 2007
12. Sf. Theofylact al Bulgariei – Tilcuire la Faptele Apostolilor, ed. Sophia, 2007
13. “Justin”, Scara, 2007
14. Educarea curviei, Fundatia Sfintii Martiri Brincoveni, Constanta, 2006
15. Sfintul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei – Tilcuire la Apocalipsa, ed. Sophia, 2007
16. Cuvinte ale Sfintilor Parinti la Moartea si Invierea Domnului, Sophia, 2008
17. Margaritare – Cuvinte ale Sfantului Ioan Gura de Aur si ale multor sfinti si dascali, ed. Sophia, 2009
18. Vietile, Acatistele si Paraclisele Sfintilor Grabnic Ajutatori Nicolae, Mina si Haralambie, ed. Sophia, 2009
19. Sf. Efrem Sirul, Plinsurile Sfintului Efrem Sirul, ed. Sophia, 2010
20. Cartea omului sau Un barbat si o femeie de la facerea si pina la innoirea acestei lumi, ed. Scara, 2010
21. Cuvinte impotriva betiei si pentru buna folosire a vinului, ed. Scara, 2010
22. Vladimir Guette – Papalitatea eretica, ed. Scara, 2010
23. Fericitul Theodorit al Kyrului – Zece cuvinte pentru Dumnezeiasca Pronie, Fundatia Iustin Pirvu, 2010
24. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Evrei, Sophia, 2011
25. Cartea ascultarii, Sophia, 2011
26. Arhiep. Nichifor Theotokis – Kyriacodromion la Apostolii si Evangheliile Duminicilor de peste an, Sophia, in curs de aparitie
27. Arhiep. Evghenie Vulgaris – Tilcuire la Pentateuh, in curs de aparitie la Ed. Sophia
28. Dogmatica Sf. Ioan Damaschin, traducere si note de Cuv. Gherontie Dascalul si Sf. Grigorie Dascalul, in curs de aparitie la ed. Sophia

Articolele aparute in revista AXA, creationism.info

Preluare de pe Roncea.ro

VIDEO: Parintele Justin Parvu despre apropierea sfarsitului lumii si starea generatiei tinere. "Educatorii nu vor sa auda despre istoria si trecutul neamului nostru, iar tinerii nostri nici nu mai stiu ce inseamna neam. Sunt imbolnaviti de acesta tehnica"

VIDEO. Parintele Justin Parvu ne indeamna la pocainta si la trezire din adancul somn al pacatului. Starea lumii de azi

Frumuseţea Dragostei creştine - GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

       „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare,

        dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

        Dragostea nu se poartă cu necuvinţă, nu caută ale sale,

       nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură

       de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate

      le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu

       cade niciodată.” (Sf. Ap. Pavel I Corinteni 13, 4-7)

     În Epistola Întâia către Corinteni adresată Bisericii din Corint, marele Apostol Pavel, după ce îi mulţumeşte lui Dumnezeu, pentru credinţa corintenilor, arătând puterea Crucii ca rod al jertfei şi unităţii, al comuniunii dintre creştini şi Dumnezeu, ca esenţă a Evangheliei în care odrăsleşte înţelepciunea divină şi a cărei temelie a Bisericii dumnezeieşti este Hristos, unde înfloresc şi rodesc creştinii, fiecare după puterea şi frumuseţea miresmei sale trăite în Corola Darurilor Sfântului Duh, le descoperă Cununa Frumuseţii veşnice a Dragostei.

    Dragostea fiind de esenţă dumnezeiască este mai presus de limbile oamenilor şi ale îngerilor, străluceşte deasupra darului Proorociei, se oglindeşte mai presus de orice Taină, este superioară oricărei Ştiinţe, este absolutul Credinţei şi infinitul Nădejdii, este suprema Împărăţie şi sacrul univers al Jertfei mai presus de orice jertfă.

    Dumnezeu, fiind Dragostea absolută a făcut Creaţia Sa ca un Poem divin, al cărui laureat este Omul. Toată Creaţia în afară de om are ca esenţă Cuvântul, Logosul, Fiul lui Dumnezeu: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.” (Sf. Evanghelie după Ioan, 1, 1-4).

    Crearea omului însă are ca esenţă Dragostea absolută a Sfintei Treimi: Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră...Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Facerea 1, 26-27).

    Bărbat şi femeie înseamnă omul integral ca fiinţă şi persoană. Omul fiind creat din Dragostea dumnezeiască i s-a dat puterea şi mărirea divină de Fiu al Harului, de a cunoaşte Dragostea şi a trăi prin Dragoste pănă la asemănarea cu Dumnezeu, adică Jertfa dumnezeiască, Jertfa Sfântă a dăruirii lui Dumnezeu, Naţiunii şi Creaţiei. 

     Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu- Iisus Hristos, care s-a făcut prin Trinitatea Dragostei absolute a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, şi prin înfierea dumnezeiască de pe Cruce, creştinii născuţi din Scump şi Sfânt Sângele Său au devenit Mlădiţe divine alese: „Eu sunt Viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă...Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 1-5).

     A rămâne întru Hristos, întru Viţa Vieţii, înseamă a rămâne întru lumina Cuvintelor Lui, întru bucuria Dragostei Lui, ca la rându-ne să propăşim lumina şi să dăruim dragostea tuturor:

    „Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă (adică dragoste) şi să vă faceţi ucenici (prieteni) ai Mei. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui...Aceasta este porunca Mea : să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu! Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei (creştinii), dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.” (Ioan 15, 8-10, 12-14). 

     Aşadar, Dragostea care este Dumnezeu, este Totul în toate. 

      Dragostea fiind Totul se reflectă prin toate virtuţiile: adevărul, bunătatea, bunăvoinţa, castitatea, credinţa, curajul, dreptatea, demnitatea, dăruirea, evlaviea, fidelitatea, frumuseţea, iertarea,  jertfirea, mila, nădejdea, onoarea, răbdarea, smerenia, suferinţa, etc.

 

    Cuvintele care sunt Mlădiţele Cuvântului sunt deopotrivă lumină şi har, adică înţeles (idee), lumină, faptă, împlinire. 

   Viaţa cuvântului atinge esenţa sa religioasă, sublimul ceresc, chiar şi antinomia, atunci când îi dăm o semnificaţie divină, o lăcrimare dumnezeiască, dublându-l, împlinindu-l într-o semantică serafică, care-i conferă putere şi autoritate. Astfel:

    Adevărul Adevărului sau Adevăr adevărat, expresia folosită aproape permanent de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, înseamnă adevăr din Adevăr, sau asumarea conştiinţei şi responsabilităţii depline.

   Binecuvântarea Binecuvântării se defineşte ca har din Har, dăruit.

   Bunătatea Bunătăţii sau Binele suprem.

   Cântarea Cântărilor prefigurează Imnul divin ca încântare, splendoare sau dogma trăirii alese.

   Credinţa Credinţei relevă curajul suprem al mărturisirii.

   Crucea Crucii se revelează ca Jertfă absolută în Adevăr şi Iubire.

   Dorul Dorului este însetarea sublimă a Dorului după Frumuseţe, sau lacrima Dorului de Rai.

   Dragostea Dragostei consfiinţeşte adevărata libertate în care sălăşluieşte Dorul iubirii pentru toţi.

   Dumnezeu-Omul revelat ca Domn şi Dumnezeu deopotrivă („Domnul meu şi Dumnezeul meu!”).

   Fecioara- Mamă exprimă virginitatea divină absolută.

   Frumuseţea Frumuseţii se oglindeşte-n sublimul ceresc al dumnezeirii.

   Iertatea Iertării atinge milostivirea pentru toţi (chiar şi pentru vrăjmaşi).

   Libertatea Libertăţii este axiologia Adevărului absolut .

   Mama Mamei are ascendent în Mama mare.

   Nădejdea Nădejdii se afirmă în Speranţa împlinită.

   Ortodoxia Ortodoxiei se împlineşte în sfinţenia creştină dreptmăritoare.

   Smerita Smerenie, devine marea nădejde a mântuiri.

   Suferinţa Suferinţei consfinţeşte Jertfa jertfirii sfinte.

   Viaţa Vieţii înfloreşte în Viaţa veşnică.

   Sunt desigur şi virtuţi şi cuvinte virtuoase, expresii (alese), care prin numele lor definesc o mare dimensiune spirituală, o mare înţelepciune sfântă.

      Fecioara Maria, cea Preaaleasă şi binecuvântată de Dumnezeu pentru a-L naşte pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, coajutătoare la mântuirea creştinilor îşi exprimă cu bucurie cântarea: „Măreşte suflete al meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.”

      Îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru toţi de a-I urma pilda Crucii: „I-aţi crucea ta şi-Mi urmează Mie!”

   Valeriu Gafencu (Sfântul Închisorilor) luceafărul basarabean al misticismului ortodox şi unul din marii martiri ai naţiunii Daco-române şi ai lumii ortodoxe a trăit în suferinţa pentru Domnul, deplin revelaţia fericirii: „Căutaţi fericirea în sufletele voastre (acolo unde trebuie să sălăşluiască Duhul Sfânt). Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât din lăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge.” 

   Demostene Andronescu evoca suferinţa în sistemul concentraţionar: „Aceştia (deţinuţii politici naţionalişti), conştienţi fiind că lupta în care erau şi ei implicaţi transcende lumescul, dându-se în spirit, au rezistat cu seninătate, fără să cârtească, asumându-şi suferinţa ca pe o datorie a vieţii lor.”

   Vorbind din plinul vieţii sale Ioan Ianolide a afirmat: „Am trăit pentru Hristos, am trăit cu Hristos, am trăit în Hristos. Strig deci din adâncuri : HRISTOS este Mântuitorul!”

   Sfântul Ioan Scărarul afirma: „Smerenia este mântuirea.”

   Dumnezeu revărsând frumuseţea harului peste sublimul suferinţei lui Virgil Maxim, o acceptă ca pe un dar mântuitor spunând: „Prin fiecare din cei ce acceptă jertfa supremă, Neamul urcă o nouă treaptă de lumină în Împărăţia lui Dumnezeu.”

   Marele răzeş al Ortodoxiei româneşti Părintele Justin Pârvu, care şi-a canonizat suferinţa în iubire consfiinţeşte: „Sfinţii din Aiud- glasul care strigă în pustia lumii de azi.” 

   Iubirea Aspaziei Oţel Petrescu este o continuă dăinuire şi dăruire: „Am mers pe urmele unui ideal sfânt împreună (cu camaradele de suferinţă). Unele am avut un rol mai modest, altele mai important, în marea dramă a patriei înrobite de comunism, dar fiecare rol a fost sublim prin suferinţă şi dăruire.”

   Radu Gyr- cel mai mare poet al Suferinţei creştine, ne zămisleşte-n sărutul său sublim: „Cum, sus, în pisc, ne-nlănţuie sărutul/ori în prăpăstii oarbe ne scufundă,/nu ştim de strânge-n cupa lui rotundă/sfârşitul unui cer sau începutul.”

   Doar Dragostea se defineşte total şi absolut: Mântuitorul nostru Iisus Hristos a afirmat confirmând: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa! ( adică, prin Credinţă, Adevăr şi Iubire atingeţi Viaţa veşnică, căci Eu sunt Dragostea Iubirii adevărate).

      Părintele Arsenie Boca a dat o expresie aproape mai mare decât lumea aceasta: „Dragoste lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a VII-a după Rusalii (Despre minunile lui Dumnezeu şi minunile sfinţilor)

Mare eşti, Doamne, şi minunate sînt lucrurile Tale şi
nici un cuvînt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale (Slujba aghiazmei mari)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, cînd Sfînta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvîrşite de Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi anume vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat şi mut, m-am gîndit să vorbesc despre minunile făcute de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. Dacă veţi asculta cu luare aminte, veţi înţelege marea deosebire dintre minunile lui Dumnezeu şi cele ale sfinţilor.
Să ştiţi că Dumnezeu este izvorul fără de margini al tuturor minunilor, deoarece puterea Lui este nemărginită şi înţelegerea lui este neajunsă de minte. Deosebirile minunilor Lui, faţă de cele făcute de sfinţi sînt acestea: Dumnezeu Cel în Sfînta Treime-închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, a făcut minuni mari direct asupra lumii Sale, precum: răpirea lui Enoh la cer (Facere 5, 24; Evrei 11, 5); amestecarea limbilor (Facere 11, 7); orbirea locuitorilor Sodomei (Facere 19, 11); prefacerea femeii lui Lot în stîlp de sare (Facere 19, 26); glasul ceresc în rug (Ieşire 3, 2-5); toiagul lui Moise prefăcut în şarpe (Ieşire 4, 2-4); mîna lui Moise acoperită de lepră (Ieşire 4, 6-7); prepeliţele (Ieşire 16, 13); glasul Domnului în Sinai (Ieşire 20, 22).
Dumnezeu a făcut minuni mărite şi înfricoşate, care nu s-au mai săvîrşit în tot pămîntul şi neamul (Ieşire 14, 20): trecerea lui Israel prin Marea Roşie (Ieşire 14, 20-22); nimicirea lui Senaherib (IV Regi 19, 35); glasul din cer către Nabucodonosor (Daniel 4, 28).
Iată şi cîteva minuni făcute în legea Harului; Pogorîrea Sfîntului Duh în chip de porumbel (Matei 3, 16); glasul din cer la botezul lui Iisus (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22); glasul Tatălui din cer la Schimbarea la Faţă a Domnului (Matei 17, 5; Marcu 9, 7); întunericul şi semnele la moartea lui Iisus Hristos (Matei 27, 45, 51-53; Marcu 15, 33; Luca 23, 44-45); Catapeteasma bisericii ruptă (Marcu 15, 38); limbile de foc la Cincizecime şi darul vorbirii în limbi (Fapte 2, 2-3); eliberarea Apostolilor din închisoare (Fapte 12, 8-9) şi multe altele.
Puterea lui Iisus Hristos este asemenea Tatălui şi lucrarea Lui este împreună cu a Tatălui (Ioan 5, 17). Minunile lui Iisus Hristos în Legea Harului au fost deosebite de cele ce s-au făcut de Dumnezeu în Legea Veche. Dar şi sfinţii au făcut minuni prin puterea dată lor de la Duhul Sfînt. Însă ele se deosebesc de cele făcute de Dumnezeu. Pentru că sfinţii nu au săvîrşit minuni directe asupra întregii lumi, cum a făcut şi face Dumnezeu pururea. Apoi sfinţii au luat darul facerii de minuni numai prin post şi rugăciune multă către Dumnezeu (Ieşire 24, 18; 34, 28; Deuteronom 9, 18; Luca 2, 37; Fapte 10, 30; 14, 23).