Parintele Gheorghe Avram (staretul de la Valea Mare) s-a mutat la Domnul

In ziua de 12 august 2011, a fost prohodit ieromonahul Gheorghe Avram, staretul manastirii ”Sf, Ioan Botezatorul” – Valea Mare, jud Covasna. A intrat in obstea Manastirii Cocos, in 1984, iar din 1991 a fost numit staret al Manastirii Dervent, pe care a condus-o cu maiestrie,  restaurandu-o si reusind sa mareasca numarul monahilor.
 Apoi a ajuns staret si ctitor al manastirii  ”Sf, Ioan Botezatorul” – Valea Mare, jud Covasna, o bijuterie a ortodoxiei din Covasna.
Un om vesnic cu zambetul pe buze, primitor de oaspeti, increzator că Dumnezeu  , Maica Domnului si sfintii il vor ajuta sa-si implineasca misiunea. Atat pentru Dobrogea cat si pentru Covasna a fost un om providential, reusind sa puna pe picioare doua manastiri deosebite si importante in zonele in care au fost ridicate.
 Boala si operatia nu i-au diminuat energia si optimismul. A privit perspectiva mortii cu inseninarea pe care o aveau dacii cand se jertfeau pentru a duce rugaciunile poporului la Zamolxe. Intrebat despre cum se simte, dupa operatie, zambind cu larghete si bucurie, a ridicat mana aratand spre cer: ”Cand ma cheamă Dumnezeu, plec.”
A fost chemat la Domnul zilele trecute si n-a mai stat pe ganduri, la fel de hotarat ca in ziua cand a intrat in randul monahilor, la manastirea Cocos.
 A lasat in urma, in ochii celor care l-au cunoscut, multe lacrimi, un dor nestins, mangaiat doar de ctitoriile sale care vor aminti in veci despre trecerea lui jertfelnica prin aceasta viata.
 Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, in randul sfintilor!

Cititi despre Parintele Gheorghe Avram la urmatoarele adrese:
http://www.manastireasfioan.ro/

Sursa:
Pr. Constantin Stroilescu

http://parohiacostisata.wordpress.com/2011/08/13/parintele-gheorghe-avram-s-a-mutat-la-domnul/

Descoperire la Braşov: Chipul neştiut al lui Mihai Viteazu

De curînd, în Arhivele Şcheiului, a fost scos la lumină un inedit portret al domnitorului

Pe 9 august s-au împlinit 410 ani de la moartea lui Mihai Viteazul. Importantul om politic, pe care căpeteniile Occidentului îl respectau şi căruia îi ştiau de frică, e pictat pe peretele unui lăcaş emblemă al Braşovului: Biserica Sfîntul Nicolae din Şchei. Un nou portret, necunoscut pînă acum, a fost scos la lumină de către preotul profesor Vasile Oltean (foto medalion), care l-a găsit între comorile arhivei din Şchei. Tot aici, a fost descoperită recent prima piesă de teatru în limba română, piesă al cărei subiect este chiar Mihai Viteazul. Steagurile şi căciulile junilor sînt moştenite de la marele domnitor.
Mihai Viteazul, cel care a unit într-un singur stat Moldova, Muntenia şi Transilvania, datorită legăturilor profunde cu braşovenii, ar fi trebuit să fie pictat şi în Casa Sfatului. Dar acest proiect nu a primit niciodată aprobare.

Tabăra de la Pietrele lui Solomon

Artistul plastic Costin Petrescu, cu ajutorul elevilor săi de la Belle-Arte, a pictat acum cinci decenii, pe peretele dinspre miază-noapte al Bisericii Sfîntul Nicolae, fresca intrării lui Mihai Viteazul în Braşov, întîmpinat la poarta cetăţii de protopopul Mihai. O frescă impresionantă ca dimensiuni şi realizare artistică, dar pe care puţini vizitatori o privesc pentru însemnătatea ei istorică. Mihai Viteazul a făcut multe incursiuni în Ţara Bîrsei. Prima a fost în octombrie 1599, cînd, la Braşov, şi-a unit oastea cu trupele secuilor răsculaţi. A doua zi, a primit cheia oraşului. La o aşa însemnată ocazie, Viteazului i s-au oferit daruri şi, la rîndul lui, a oferit daruri braşovenilor. Directorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti, pr. prof. dr. Vasile Oltean, studiind documentele vremii, aminteşte faptul că „vizitînd Braşovul, voievodul a fost surprins de lipsa crucilor de pe bisericile luterane. «Numai au zis saşilor de aici, dacă să numesc că sînt creştini, de ce nu au cruci la bisericile lor?». De atunci datează, probabil, şi crucea de pe Biserica Neagră şi de pe toate bisericile luterane din Ţara Bîrsei“. Conform cronicarului braşovean Julius Teutsch, cît a stat în Braşov, Mihai Viteazul şi-a făcut tabără la Pietrele lui Solomon.

Drepturi acordate braşovenilor

Cea de-a doua venire a domnitorului la Braşov a fost în martie 1600, după victoria de la Şelimbăr şi după triumfala intrare în Alba Iulia. A fost primit cu mare cinste de către oficialităţile oraşului, în frunte cu judele Valentin Hirscher. A emis privilegiul din 10 ianuarie, prin care braşovenii primeau dreptul de a percepe vicesima (vama de tîrg) pentru negustorii aflaţi în tranzit. A întîmpinat solia turcilor care i-au adus la Braşov însemnele de recunoaştere a domniei asupra Transilvaniei. Tot aici, a convocat în Casa Sfatului Dieta Transilvaniei. A revenit la Braşov pentru cinci zile, începînd cu 17 iunie. Însă, după înfrîngerea suferită la 18 septembrie 1600, cînd a încercat sa se refugieze în Ţara Bîrsei, voievodul n-a mai intrat în pace în Braşov. A atacat cetatea la 1 octombrie, pe la Timiş şi pe la moara de hîrtie, ajungînd să-şi stabilească tabăra pentru cei 16.000 de ostaşi la Prejmer. Supărat că şcheienii l-au sprijinit, judele a poruncit să se scrie pe Poarta Ecaterinei o inscripţie ruşinoasă în care vechii braşoveni erau numiţi barbari.

Acelaşi pomelnic de 400 de ani

Vasile Oltean a găsit în Catastiful 39 din arhivele Şcheiului următorul text: „Pomeneşte Doamne pe Io Mihail Voievod şi doamna sa Stanca, Io Nicolae Voievod şi sora sa Florica“. Este vorba despre pomelnicul bisericii Sfîntul Nicolae, în care numele voievodului a fost citit la fiecare slujbă şi căruia Nicolae Iorga i-a dedicat studiul „O descoperire la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului“.
Tradiţia este ţinută cu sfinţenie, numele domnitorului fiind şi astăzi pomenit în biserică, fără întrerupere în 400 de ani. Doamna Stanca apare şi în Catastiful de danii, oferind bisericii „un stihar de zarpa verde cu sarmai (de aur) la gură şi la mîni“. Iar urmaşii domnitorului, Nicolae Pătraşcu (fiul) şi Florica (fiica), la 28 septembrie 1602, au dăruit bisericii din Şchei moşia Micşuneşti din Ţinutul Ilfovului. Voievodul însuşi a făcut un gest de curtoazie, dăruindu-le rîşnovenilor muntele Baiului „ca să stăpînească acest munte cum l-au stăpînit şi mai înainte vreme, ca să-l aibe ei de moşie“.
Tot în tezaurul de carte veche al bisericii, Vasile Oltean a descoperit „o cronică în limba germană gotică însumînd 707 pagini, care s-a tipărit la Nurenberg, prin Johan Lanszenberger, în 1603. Redă evenimentele care s-au petrecut în Transilvania şi Ungaria începînd cu anul 1452, insistînd pe evenimentele din perioada lui Mihai Viteazul“.

Prima dramă, în ediţie princeps, la Braşov

Trecerile voievodului prin Ţara Bîrsei i-au inspirat şi pe artişti. „De curînd am aflat în arhiva istorică a muzeului un impresionant tablou inedit al lui Mihai Viteazul realizat pe carton în grafie neagră, la Budapesta, de A. Rohn (un grafician necunoscut), în anul 1860“, dezvăluie Vasile Oltean. O altă descoperire importantă este piesa de teatru „Moartea lui Mihai Viteazul la Torda“, dramă istorică în trei acte şi şase tablouri, compusă de Constantin Halepliu şi editată la Bucureşti în tipografia Colegiului Naţional, în anul 1854, „prima piesă cu subiect românesc scrisă de un român, pînă la 1854 piesele teatrale fiind traduceri din literatura străină“. Şi, cu siguranţă, prima operă artistică dedicată Viteazului. Piesa a fost jucată prima dată la Bucureşti în 1854, apoi dată uitării. În cele trei acte, sînt prezentate întîmplări din ultimul an de viaţă al domnitorului, insistînd atît asupra personajului, cît şi asupra a ceea ce se întîmpla cu familia voievodului, aflată la Făgăraş, unde Viteazul o lăsase zălog al înţelegerii sale cu generalul Basta. Ediţia princeps a piesei de teatru se află încă din 1854 în Şcheii Braşovului.

Frescă sub frescă

Prin anii 1878-1879, Junii Curcani şi-au confecţionat un steag din mătase, cu chipul lui Mihai Viteazul. Autorităţile maghiare au cerut să fie însoţit de tricolorul maghiar, condiţie neacceptată de juni. Ba chiar şi căciula junilor e inspirată de cuşma Viteazului. Fresca din Şchei este nouă, dar există dovezi că a existat o alta, tot cu Mihai Viteazul, pictată încă din vremea vizitelor domnitorului la Braşov. Se ştie că zugravul care a imortalizat episodul intrării în cetatea Braşovului se numea Nicolae Cretanul, pictorul grec care l-a însoţit pe voievod prin Ardeal. Din „Socotelile Braşovului“ pentru anul 1694, aflăm că însuşi Constantin Brâncoveanu a plătit şase florini unui zugrav român, ca să renoveze chipul lui Mihai Vodă din biserică. „Cînd şi de ce a dispărut această frescă nu ştim“, mărturiseşte părintele profesor. „Exista un tablou în sala gimnaziului, în care eroul era pictat de Constantin Lecca în mantie cu căciulă cu agrafă în briliante şi cu gene de cocor de baleare, după cum spune Nicolae Iorga. Pictorul braşovean a mai realizat şi «Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia» şi «Bătălia de la Călugăreni». Colegul şi prietenul său braşovean, Mişu Popp, l-a înfăţişat în armură de cavaler“.
O uriaşă frescă ar fi trebuit să fie pictată în Casa Sfatului, în sala care urma să poarte numele domnitorului, conform propunerii din 1936 a Congresului Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor. Proiectul a rămas neaprobat şi nerealizat nici în zilele noastre.

Itinerariile braşovene ale Viteazului

1599 - 4 octombrie: Braşov
- 7 octombrie: Prejmer
- 11 octombrie: Codlea
- 12 octombrie: Şercaia
- 13 octombrie: Cîrţa
1600 - 18 februarie: Făgăraş
19 februarie: Şercaia
20 februarie-6 martie: Braşov
28 februarie: Ghimbav
4-5 martie: Braşov
6 martie: Codlea
9 martie: Făgăraş
17-20 aprilie: Făgăraş
21 aprilie: Codlea
22 aprilie: Braşov
23 aprilie: Prejmer
24-26 aprilie: Breţcu
16 iunie: Prejmer
17-21 iunie: Braşov
10-13 septembrie: Făgăraş
13 septembrie: Codlea
15-25 septembrie: Sînpetru
21 septembrie: Braşov
26 septembrie: Teliu.

Unde este capul lui Mihai Viteazul?

• Condiţiile în care a fost asasinat Mihai Viteazul, cît şi ceea ce s-a întîmplat cu rămăşiţele pămînteşti, nu sînt pe deplin elucidate. Cronicarii vremii au notat:
„Mihai Vodă pieri la Turda în 19 ale lunii august 1601, ucis din ordin împărătesc. Înainte, a fost împuşcat pe la spate, apoi i-a fost tăiat capul, iar corpul său a fost expus pe cîmp deasupra unui cal mort. Basta György nu a permis să fie înhumat.“ (Ieremia Movilă)
„Ucigaşii lui Mihai au tîrît trupul afară din cort şi a zăcut trei zile în pielea goală la marginea drumului. Capul lui cu barbă l-au aşezat pe hoitul unui cal, iar în cele din urmă l-au înmormîntat nişte sîrbi într-o groapă mică.“ (Szamosközy Istvan)
„Trupul lui Mihai a fost aruncat în pielea goală să zacă spre oroare, pe malul rîului, pînă de cu seară, într-un mod nedemn. Noaptea a fost înmormîntat în acelaşi loc din ordinul lui Iohan Schneckenhaus, tribun al miliţiei sileziene.“ ( Iacob Thon)
„După uciderea lui Mihai, Basta György a îngăduit ca atît capul şi trupul să fie îngropate împreună la Mitropolia din Bălgrad.“ (Brancovics)
„Trupul lui Mihai a fost dus în Biserica Românească de la Alba Iulia.“ (Simigianus, Wolfgang şi Bethlen)
„Postelnicul Turturea a furat capul lui Mihai Vodă şi l-a adus aici în Ţară, de l-a slujit şi l-a îngropat cu multă cinste, ca pe un adevărat Domn.“ (Radu Mihnea, domnul Ţării Româneşti)

Sursa: Monitorul expres

Părintele Sofian Boghiu: “Să convingi un singur om înrăit să devină un om de omenie este foarte greu. Dar să schimbi o ţară întreagă? Trebuie multă stăruinţă în bine şi multă rugăciune”

Mult stimate domnule P.

Am primit scrisorile dumneavoastră, în care vă revoltaţi împotriva dezmăţului şi a corupţiei din viaţa societăţii româneşti. Ştiţi care este cauza acestei stări din viaţa ţării noastre? Sunt roadele comunismului, care a lucrat cu toate mijloacele posibile la îmbolnăvirea sufletului românesc la toate vârstele. Această catehizare ateistă a durat 50 de ani. Libertatea de după Revoluţie a continuat cu necredinţa, cu pofta de îmbogăţire, cu egoismul, cu sărăcia şi boala, şi păcatul.
Un om gol de credinţă, materialist şi plin de patimi, are nevoie de timp şi de lucrare pozitivă asupra lui ca să se schimbe şi să devină un om cu respect faţă de cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl găseşte în Sfânta Scriptură şi în sfintele Biserici. Are nevoie de timp ca să devină un om conştient de faptele sale şi ca să fie convins că viaţa aceasta nu este veşnică şi că urmează viaţa de dincolo, în care vom da seama de tot ceea ce am făcut. Să convingi un singur om înrăit să devină un om de omenie este foarte greu. Dar să schimbi o ţară întreagă?! Vă daţi seama că este mult mai greu.
Ierarhia noastră nu este absentă de la această chemare misionară şi face multe eforturi de îmbunătăţire a vieţii creştine – prin scris, prin predici, prin spovedanie şi împărtăşanie, dar nu este de ajuns. Ar trebui ca şi conducerea laică a statului să intervină, colaborând cu Biserica. Din păcate, nu se întâmplă aşa. Avortul, homosexualitatea şi alte fenomene pierzătoare sunt lăsate libere, sunt încurajate prin diverse măsuri politice. Posturile de televiziune, filmele pornografice se întrec în a promova desfrânarea şi alte patimi sau încearcă să discrediteze Biserica şi învăţătura creştină. Astfel, unii zidesc şi alţii dărâmă, creând confuzie şi haos.
Trebuie multă stăruinţă în bine şi multă rugăciune din partea celor credincioşi cu adevărat – care sunt puţini, în comparaţie cu mulţimea rătăcită. Trebuie să-L rugăm pe Milostivul Dumnezeu să ne ajute în lucrarea grea de întoarcere a oamenilor către adevărata lor menire.
O mare primejdie pentru Biserică şi pentru ţară sunt sectele. Ele luptă împotriva Bisericii şi a dreptei credinţe, împotriva Maicii Domnului, împotriva crucii şi a icoanelor. Sectele s-au înmulţit după Revoluţie şi ele, de asemenea, creează confuzie în viaţa credincioşilor.
Nu este cazul să vă spun prea multe lucruri despre starea actuală a societăţii româneşti, întrucât le vedeţi şi le ştiţi şi dumneavoastră.
Datoria fiecăruia dintre noi este să ducem o viaţă după voia lui Dumnezeu şi să-i ajutăm pe cei din jurul nostru să ducă o viaţă creştinească, spre folosul lor sufletesc. Să-i ajutăm pe semenii noştri, mai ales că mulţi dintre ei au uitat că mai au şi suflet şi că viaţa nu se opreşte pe pământ, în groapa de la cimitir, ci continuă în veşnicie.
Iertaţi-mă, poate că răspunsul meu la scrisoarea dumneavoastră este prea lung şi poate insuficient. Totuşi, eu aşa văd starea în care ne aflăm.

Vă doresc numai bine.
Arhimandrit Sofian Boghiu
3 iunie 1999

Sursa: Familia Ortodoxa

Patriarhul Nifon, primul sfânt canonizat la noi. Grupul psaltic "Sf. Mare Mucenic Dimitrie" Craiova - Megalinarii la Praznuirea Sf. Ierarh Nifon

Biografia Sfantului Ierarh Nifon o aflam din lucrarea “Viata si traiul sfintiei sale parintelui nostru Nifon, patriarhul Tarigradului (Constantinopolului)”, alcatuita de Gavriil Protul, exarhul manastirilor din Muntele Athos, la porunca lui Neagoe Basarab, in 1520. Conform acestei biografii, Sfantul Nifon s-a nascut in sudul Greciei, in tinutul Peloponez, intre anii 1434-1440, primind la botez numele Nicolae.
A invatat greaca si slavona de la renumiti carturari ai vremii. La o varsta destul de tanara a imbratisat monahismul, fiind calugarit cu numele Nifon si hirotonit diacon. Datorita amenintarii turcilor, s-a refugiat, impreuna cu mai multi calugari din manastirea sa, in Albania. Ei au fost primiti la Kruja, la curtea despotului Gheorghe Kastrioti (Scanderbeg). Aici, Nifon a fost hirotonit preot. Dupa ocuparea Albaniei de catre Mahomed al II-lea Cuceritorul (1466), Nifon si dascalul sau, Zaharia, s-au refugiat in orasul Ohrida, la manastirea inchinata Maicii Domnului. Murind si mentorul sau, Nifon s-a retras in Muntele Athos, oprindu-se in cele din urma la Manastirea Dionisiu.
Mitropolit si patriarh ecumenic
In 1483, a fost ales mitropolit al Tesalonicului. Dupa numai trei ani, invatatul ierarh Nifon a fost ales Patriarh al Constantinopolului. Cucerita de turci, vechea capitala bizantina trecea printr-o situatie foarte grea. Numeroase biserici crestine fusesera transformate in moschei, inclusiv renumita catedrala Sfanta Sofia, iar clerul crestin si credinciosii erau persecutati. Dupa doar doi ani de pastorie, in 1488, sultanul Baiazid al II-lea Fulgerul l-a indepartat din scaun. Smerit, Patriarhul Nifon s-a retras in Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din insula aflata in fata orasului Soyopolis, Bulgaria. Aici, aproape de tarmul Marii Negre, a ctitorit un schit cu hramul Sfantul Nicolae, dependent de manastirea in care se retrasese. In acest schit a petrecut opt ani de rugaciune si nevointa, pana in 1496, cand a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. Nici a doua sa pastorie nu a fost linistita, caci dupa numai doi ani si cateva luni a fost din nou exilat de turci in orasul Adrianopol, la Biserica Sfantul Stefan.
Reorganizator al Mitropoliei Tarii Romanesti
In acest oras s-a intalnit cu domnitorul Tarii Romanesti, Radu cel Mare (1495-1508). Impresionat de cultura si statura duhovniceasca a marelui patriarh, domnitorul l-a rugat sa vina in Tara Romaneasca, in calitate de mitropolit, pentru a reorganiza Biserica de aici. Obtinand si aprobarea sultanului, patriarhul Nifon a venit in primavara anului 1503 in Tara Romaneasca, stabilindu-se probabil la Targoviste, unde era si curtea domneasca. Patriarhul Nifon este primul din lista lunga de patriarhi si mitropoliti straini care au venit in Tarile Romane, afland sprijin si adapost la curtea domnitorilor romani, in perioada suprematiei turcilor in Orientul mijlociu si Asia mica. Prima masura luata de Patriarhul Nifon in calitate de Mitropolit al Tarii Romanesti a fost cea de a convoca pe toti staretii manastirilor din Tara Romaneasca si reprezentantii clerului si credinciosilor si, impreuna cu domnitorul si boierii tarii, a hotarat infiintarea a doua episcopii, pentru o mai buna organizare bisericeasca. Apoi a hirotonit episcopi pentru cele doua eparhii, pentru a purta de grija preotilor si credinciosilor din eparhiile lor. Chiar daca nu sunt mentionate nominal, in baza dovezilor istorice se pare ca este vorba despre Episcopiile de Ramnic si de Buzau.
Retragerea in Muntele Athos
Buna intelegere dintre patriarhul Nifon si domnitorul Radu cel Mare a fost tulburata insa de hotararea acestuia de a-si casatori sora, domnita Caplea, cu boierul Bogdan, refugiat din Moldova, unde isi lasase sotia si copiii. Intrucat patriarhul Nifon s-a pronuntat pe buna dreptate impotriva acestei casatorii nelegitime, ce contravenea canoanelor Bisericii, a fost nevoit sa paraseasca Tara Romaneasca. Inainte de a pleca, l-a avertizat pe domnitor de nedreptatea pe care i-o facea si l-a afurisit. Obosit si batran, patriarhul Nifon s-a retras din nou in Muntele Athos, la Manastirea Vatopedi si Manastirea Dionisiu. Aici a renuntat la toate onorurile cuvenite functiei sale de patriarh, vietuind asemenea calugarilor de rand. Gavriil Protul descrie astfel vietuirea patriarhului Nifon: “Cat petrecu acolo, in toate era intocmai cu alti frati, si cu mancarea si cu postul si cu osteneala si fara de preget, atata cat le era altor frati rusine de smerenia si de nevointa lui; ca era tuturor chip de invatatura si de mustrare si se nevoia spre toate ascultarile… Si pe multi din pagani, turci, armeni si de alte eresuri, i-a intors de i-a botezat si i-a uns cu Sfantul Mir si i-a adus in credinta cea adevarata a pravoslaviei (Ortodoxiei – n.n.) – mai mult de 4.000 de suflete. Iar pe cati misei au miluit si saraci si cati au scos din robie aceia n-au numar; asa era de milostiv si bun tuturor si dumnezeiesc si drept”. Si-a dat obstescul sfarsit la Manastirea Dionisiu la 11 august 1508.
Trecerea in randul sfintilor
In 1515, domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521), care ii purtase de grija patriarhului Nifon in timpul neintelegerilor cu Radu cel Mare si apoi in timpul retragerii in Muntele Athos, a trimis o solie la Manastirea Dionisiu, pentru a cere aducerea osemintelor lui in Tara Romaneasca, “sa curateasca si sa tamaduiasca greseala Radului Voda”. Doi ani mai tarziu, moastele patriarhului Nifon au fost aduse la Manastirea Dealu si au fost asezate deasupra mormantului lui Radu cel Mare, facandu-se rugaciuni pentru iertarea lui. Dupa aceasta, moastele au fost duse la Curtea de Arges, unde, in prezenta mitropolitului Tarii Romanesti, Macarie, si a patriarhului ecumenic Teolipt I a avut loc slujba de sfintirea a bisericii Manastirii Curtea de Arges, la 15 august 1517. A doua zi, pe 16 august, s-a oficiat slujba de canonizare a Sfantului Ierarh Nifon, cu zi de pomenire 11 august, prima canonizare cunoscuta la noi in tara.
Ocrotitor al Olteniei
La indemnul domnitorului Neagoe Basarab, Gavriil Protul a alcatuit “Viata” Sfantului Ierarh Nifon. Din pacate, slujba Sfantului Nifon, alcatuita cu prilejul canonizarii, nu s-a pastrat. Abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea, slujba lui a fost alcatuita in greaca de Sfantul Nicodim Aghioritul, fiind tradusa in romaneste de episcopul Iosif al Argesului si tiparita la Sibiu in 1806. Apoi, moastele Sfantului Ierarh Nifon au fost asezate intr-o frumoasa racla de argint poleit cu aur, impodobita cu pietre scumpe si cu email – in forma unei bisericute cu cinci turle – daruita de Neagoe Basarab, dupa care au fost inapoiate Manastirii Dionisiu. Pe langa aceasta racla, domnitorul a facut si alte numeroase danii. In semn de recunostinta, egumenul manastirii i-a trimis capul sfantului si o mana, pe care Neagoe Basarab le-a daruit frumoasei sale ctitorii de la Curtea de Arges. Au stat aici pana in anul 1949, cand au fost duse in catedrala mitropolitana, cu hramul Sfantului Dumitru, din Craiova, fiind considerat astfel ocrotitorul intregii Oltenii.

Daniela LIVADARU, in Flacara Iasului.

Sursa: http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com/2011/08/10/2310/

CEDARE. Academia Română recunoaşte că a greşit cu cuvântul „jidan" în DEX şi îl va schimba

Academia Română va modifica definiţia cuvântului "jidan" în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) pentru a fi limpede că acest cuvânt este peiorativ, scriu „Washington Post" şi „New York Times", două zile după ce Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a solicitat schimbarea definiţiei în dicţionar astfel încât să reiasă clar că termenul are conotaţie antisemită. Ştirea a fost preluată, printre altele, de „The New York Times", „The Washington Post", „Forbes", „The Seattle Intelligencer", Yahoo! News şi Fox News şi a făcut valuri în Statele Unite, provocând o reacţie din partea Anti-Defamation League şi a altor grupuri din America.
Academia Română a trimis miercuri o scrisoare la Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, declarând că cuvântul „jidan" ar trebui descris ca peiorativ, scrie Associated Press. Conform DEX, termenul este folosit într-un sens "familiar", dar omite faptul că are o conotaţie antisemită, adaugă agenţia americană. În scrisoarea Academiei se spune: "Vom face tot ce putem pentru a face o corecţie imediată şi permanentă în definiţia cuvântului".

Sursa: Cotidianul

Ştefan Doru Dăncuş îi da o replica lui Serghei Markov: Maramureşul a înfiinţat Moldova, nu Rusia!

 

Deputatul rus Serghei Markov (foto), membru al partidului lui Putin, “Rusia Unita”, a declarat in cadrul dezbaterii “Rusia, in contextul relatiilor moldo-romane”, organizata de agentia de stiri Ria Novosti, ca: “Dupa ce i-am avertizat pe partenerii nostri europeni de ce a fost in stare Saakasvili sa faca in urma cu trei ani, cred ca acum nu vor dori ca Basescu sa procedeze la fel ca liderul georgian si sa submineze securitatea europeana. Este necesar ca Basescu sa fie avertizat ca nu are voie sa faca asa ceva. Nu noi trebuie sa-l avertizam, ci acele forte care il sustin financiar. Cine il plateste, acela trebuie sa-l tina si in frau”. Tot el a mai afirmat ca Basarabia este o provincie ruseasca, si ca “Rusia este tatăl României”. Scriitorul Stefan Doru Dancus ii da o replica.

Maramureşul a înfiinţat Moldova, nu Rusia!
de Ştefan Doru Dăncuş

 

Evident, un cretin încălţat ca Serghei Markov, deputat al Dumei de stat ruseşti, nu putea să dea în alte străchini decât în cele româneşti (care, dacă sunt din lemn şi sunt sparte, se transformă în cuţite).
Spaima că Basarabia s-ar putea lipi de România (în contextual noilor mişcări geopolitice şi strategice ale Europei şi Americii) a isterizat “poporul conlocuitor” ce comandă ţara numită Rusia (pentru că rusul de rând nu mai are chef de violenţe şi războaie fabricate “de sus”).
Markov acesta, pus de alţi dobitoci cu funcţii mai mari, desigur, emite următoarea incredibilă axiomă (despre România): “Această ţară există graţie faptului că mii de soldaţi de-ai noştri au eliberat-o de sub jugul otoman. Cum poate să se întoarcă împotriva celui care a creat-o, care i-a făcut bine? Istoric, Rusia este tatăl României”. E democraţie – putem spune orice, dar orice axiomă trebuie demonstrată mai întâi.
Delirul acestuia nu se opreşte aici, dar cititorii mei ştiu din alte surse media ce a mai spus împotriva istoriei universale, nu naţionale (adică istoria noastră).
Dar să revenim la istoria noastră: cine a creat Moldova, până la urmă? Nu Dragoş Vodă, care urmărind un zimbru, a ajuns în acea “Moldovă” nelocuită de nimeni (şi unde a lăsat un pâlc de oşteni, pentru a-şi lărgi proprietatea?); nu s-au izbit oştenii aceia de urdiile tătare şi au cerut ajutor voievodului? N-a întărit acesta graniţa aceea atunci?
Ei, acum e rândul meu să afirm: maramureşenii au fondat Moldova. Dragoş Vodă a plecat din Maramureş în fabuloasa lui vânătoare. În consecinţă – Mihai Eminescu este un produs al Maramureşului, nu al “republicii” Moldova de la Chişinău.
Mă înţeleg perfect în limba noastră cu scriitorul Leo Butnaru, de exemplu (eu fiind maramureşean) în timp ce românul de pe stradă se uită la noi cu gura căscată, neştiind ce spunem. Cum explicăm, ştiinţific sau istoric, acest fapt?
Markove, treci la colţ, prostănacule!, vorba lui Iliescu – râde lumea de tine bre prostovane, care zici că ai salvat România de otomani! Alianţele făcute de Petru Rareş sau Dimitrie Cantemir cu ţarii ruşi au expirat de mult! Pleacă în cuşca ta repede, până nu se debarasează ai tăi de tine, că ştii cum o fac: mortul nu mai deschide gura!

Revista Singur 

preluat de pe Ziaristi Online

 

Moscova crede că România are un plan de anexare a Moldovei

RIA Novosti, agenţia rusă de presă, a organizat aseară o dezbatere la care au participat istorici şi experţi în politică de la Moscova şi de la Chişinău, informează NewsIn. Tema discuţiilor a fost ”Rusia, în contextul relaţiilor moldo-române”, la dezbatere fiind prezenţi şi Liviu Iurea şi Doru Dendiu, corespondenţii TVR la Moscova şi respectiv Chişinău. Aceştia au declarat că ideea principală a discuţiilor a fost că România are un plan de anexare a Republicii Moldova. Planul nu va putea fi pus niciodată în aplicare, mai ales că, susţin experţii, Rusia susţine statalitatea Moldovei.
Experţii cred că moldovenii ar avea de suferit dacă teritoriile de peste Prut ar aparţine României, istoricul Aleksandr Diukov spunând că acest lucru s-a întâmplat şi în perioada interbelică. „Ştim din perioada interbelică la ce poate duce politica unui naţionalism agresiv - o românizare agresivă şi dorinţa de a înfăptui România Mare. O repetare a unui asemenea scenariu acum, chiar şi într-o formă mai uşoară, cred că nu şi-ar dori nimeni nici în Rusia, nici în Republica Moldova, şi nici într-o ţară din Uniunea Europeană”, menţionează Diukov.
Mai mult, Mihail Garbuz, preşedintele partidului „Patrioţii Moldovei”, spune că o parte din teritoriile din partea de nord-est a României aparţin Republicii Moldova. Astfel, avocaţii formaţiunii politice vor pregăti „documentele necesare pentru câteva organizaţii internaţionale pentru reîntoarcerea teritoriilor care au fost cândva în componenţa Moldovei Mari”, menţionează Garbuz.

Dragoş Secărea
Sursa: Transilvania Expres