17.9.11
Marturisitorul Dumitru Bordeianu despre un dascal al generatiei lor: Traian Trifan
16.9.11
16 septembrie: Pomenirea Mărturisitorului Nicu Popescu–Vorkuta (1918-1999)
din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche, via Bucovina Profunda
Reuniţi la Viena, printre care şi Nicu Popescu, fac front comun în lupta împotriva comunismului. Nicu Popescu, paraşutat în Ardeal, ajunge la Bucureşti unde se întâlneşte cu alţi camarazi veniţi tot pe calea aerului. Luând legătura cu cei de la Viena prin T.F.F. reuşeşte să transmită care este situaţia politică, economică şi mentalitatea din ţară. Este arestat după câteva luni (1945) şi trimis după o scurtă anchetă, în URSS, martie 1945. Ajuns la Lublianka, teribila închisoare din Moscova, este anchetat de NKVD sub acuzaţia de spionaj în favoarea Germaniei, cu perspectiva de a fi executat. Trecând prin chinuri mari, anchetatorii presându-l să recunoască că a făcut spionaj, Nicu Popescu îşi pune nădejdea în Dumnezeu, rugându-se neîncetat. De fapt, el a fost doar ajutat de germani să lupte împotriva cotropitorilor comunişti slujindu-şi ţara. Spionajul nu era pentru germani, ci în interesul ţării sale, el doar s-a folosit de echipamentele ţării gazdă. După câteva luni de calvar, anchetatorii îi dau un răgaz de gândire şi în acest răstimp, are o viziune. Acest fenomen el îl descrie în cartea sa „Un legionar dincolo de Cercul Polar”, când vine Maica Domnului să-i aline suferinţele, să-l smulgă din ghearele morţii din îngheţata Siberie:
„Au trecut câteva săptămâni de linişte, de meditaţie şi rugăciuni, când într-o zi de după amiază, stând lungit în pat, cu faţa în sus, m-a cuprins un sentiment straniu. Fiinţa mea aştepta să se întâmple ceva şi nu ştiam ce. Trăiam o stare de euforie! Doamne, ce mai este şi asta? Şi cum priveam spre uşă, văd la un moment dat cum din uşa celulei se desprinde un abur alb. În timp ce acest abur a început să înainteze spre mine, a luat conturul unei fiinţe umane, iar eu, speriat, tremuram din toată fiinţa mea. S-a apropiat de patul meu din fundul celulei şi, ducând mâna dreaptă spre capul meu, mi-a luminat faţa de trei ori, cu lumini din ce în ce mai puternice. N-am pputut rezista acestei stări şi, înfricoşat, m-am întors cu faţa spre perete, strigând cu glas tare: Cine eşti? De unde vii? Întorcându-mă cu faţa în sus, acest contur de fiinţă omenească strălucind pe peretele din faţa mea, mi-a răspuns: Pe cine ai rugat să vină, a venit! Şi în acel moment s-a topit în zid” (Crez şi adevăr, 2009, partea I, cap.12).
În această stare termină ancheta. Judecat, i s-a comunicat că a fost condamnat la 20 ani muncă silnică şi trimis dincolo de Cercul Polar, în lagărul numit Vorkuta, unde se exploata cărbune. În condiţiile unei călătorii grele de luni de zile, pe un ger cumplit, într-un vagon cu alţi deţinuţi, ajunge la Vorkuta şi în urma unui examen medical, este trimis într-o baracă pentru refacere (având cam 40 kg). Refăcut cât de cât, este trecut prin mai multe ateliere de lucru la suprafaţă. Continuă să se roage cu acelaşi zel, fiind convins că va fi ocrotit şi că va scăpa. Aşa s-a şi întâmplat. Rugăciunea l-a salvat.
În 1957 fiind în Bucureşti la Ministerul de Interne, bătut şi anchetat, se roagă: „toată ziua şi noaptea, chemam numele Domnului şi ajutorul Maicii Lui. După şase săptămâni de rugăciuni, m-am trezit într-o dimineaţă aşa de transpirat, că puteam stoarce rufele de pe mine. Şi salteaua şi paiele din saltea erau atât de ude, încât a trebuit să o aşez jos pe muchie, rezemată de cărămida patului, să se usuce. Avusesem un vis!
În faţa ochilor mei, în celula mea, trecea Iisus Hristos, trăgând după El, cu mare greutate, Crucea pe care a fost răstignit. Dar toată greutatea fizică a acestei Cruci o simţeam eu pe umerii mei şi mă apăsa atât de tare, încât tremuram din toată fiinţa mea sub greutatea ei, de aceea transpirasem aşa de tare! Ce vis, Doamne!
A fost Iisus în celula mea, în faţa ochilor mei, în fiinţa mea! Şi când m-am trezit, eram ud leoarcă, speriat şi sleit de puteri. În singurătatea celulei în care zăceam, m-a găsit Iisus şi mi-a arătat că port Crucea Lui. Sfânta Cruce pe care El S-a răstignit pentru iertarea păcatelor noastre, Crucea neamului nostru românesc! Eram, deci, pe drumul cel bun, pe drumul Golgotei Lui! Eram pe drumul cel îngust şi sănătos! Cum puteam să nu accept suferinţa? Cum să nu fiu măgulit de atâtea favoruri ce mi le-au făcut El şi Maica Lui? Ei mi-au dovedit în atâtea rânduri că-mi sunt ascultate rugăciunile şi că sunt în atenţia lor. Mare eşti Tu, Doamne, şi mari sunt puterile Tale!”.
Îmbolnăvindu-se grav de plămâni, ajunge la Aiud unde supravieţuieşte, având aceeaşi încredere în Dumnezeu, rugându-se tot timpul. Întâlneşte deţinuţi pe care nu-i cunoscuse şi rar se mai vede cu foşti camarazi de care se despărţise înainte. Săritor să ajute pe cei mai slabi, a fost un izvor de încântare pentru cei cu care a împărtăşit greutăţile. A stat şi la izolare pe un ger năprasnic, sumar îmbrăcat, cu mâncare la trei zile.
S-a eliberat în 30 iulie 1964, de ziua naşterii sale, rămânând acelaşi suflet bun şi împăcat: „Tuturor celor care m-au chinuit şi maltratat, un creştinesc: Dumnezeu să-i ierte! Dar neamul nostru românesc e bine să ştie ce a însemnat ateo-comunismul pe care l-a dus în spate mai bine de 45 de ani şi să nu uite că, fără Dumnezeu, omul se întoarce la barbarie!”. Dă dovadă de o înaltă spiritualitate. A fost minunea lui Dumnezeu că l-a păzit atâta timp. A doua zi de la eliberare, fiind acasă la Ploieşti, îşi revarsă toate durerile într-un şuvoi de plâns nestăvilit. O adevărată renaştere. „Iar când cei patru preoţi care slujeau au ieşit în faţa Altarului, cu Sfintele Daruri, am izbucnit în lacrimi şi mi-a fost imposibil să mă mai opresc din plâns, până la sfârşitul slujbei. Doamne, că mari sunt puterile Tale! Unde am fost eu timp de 20 de ani? Unde am fost eu ieri şi unde sunt astăzi, întreg şi sănătos?! Cum de nu m-a strivit tăvălugul asupritorilor?! Acestea erau gândurile care mă frământau. Doream, mă forţam să mă opresc din plâns, dar lacrimile nu mă ascultau, încât m-am spălat, cu ele, de tot visul urât prin care am trecut”.
Se căsătoreşte cu Clemans Popescu din Nicoreşti, Tecuci, în 1966. Vor avea un fiu, Radu. Se pensionează în august 1988.
După 1990 se întâlneşte cu unii camarazi cu care leagă o şi mai strânsă prietenie – precum monahul Marcu (Costică) Dumitrescu ajuns la Sihăstria – şi îşi scrie memoriile, publicate sub titlul: „Un legionar dincolo de Cercul Polar”, reeditate în 2009 sub titlul „Crez şi adevăr”. S-a stins din viaţă la 16 septembrie 1999, cel care asemenea unei făclii, a luminat pe cei din jurul său şi a fost neîncetat un mărturisitor al adevărului.
(amănunte biografice: Permanenţe, sept. 2008)
Atenţie la izvorul sărat al Patriarhiei Ruse!
de Vlad Cubreacov
Patriarhia Moscovei perseverează în demersul ei de îndepărtare a românilor basarabeni, transnistreni, nord-bucovineni, herţeni şi nord-maramureşeni de confraţii lor de neam şi de credinţă din România şi din întreaga lume. Maşina moldovenizării a fost repusă în funcţiune la Moscova. Teoria moldovenismului antiromânesc recapătă contur, iar Biserica Rusă şi-a făcut din ea un adevărat stindard de luptă.
La 14 septembrie, când am marcat 19 ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Rusă şi-a lansat „versiunea moldovenească” a site-ului său oficial. Patriarhul Kiril Gundiaev le-a adresat cititorilor un „cuvânt de bun venit”, în care spune, repetând, aproape obsesiv şi invariabil, termenul „moldovenească”:
Resursa creată are menirea de a oferi informaţii obiective despre evenimentele cele mai importante care au loc în viaţa Bisericii noastre, şi de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale pentru auditoriul moldovenesc. Este îmbucurător faptul că, informaţia oferită de portal nu se limitează doar la ştiri, ci cuprinde şi materiale de formare duhovnicească, studii teologice, de istorie şi culturologie.
Sunt convins că versiunea moldovenească a portalului „Patriarchia.ru” va contribui la întărirea legăturilor duhovniceşti şi va cultiva simţul unităţii la credincioşii ortodocşi din Moldova şi celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei.
+ KIRIL, PATRIARH AL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII”.
Ei, iată că liderul Bisericii Ruse nu face nici un secret din scopul pe care îl urmăreşte prin lansarea acestei „versiuni moldoveneşti”. El doreşte, ba chiar este convins că „versiunea” lansată în capitala Rusiei le va cultiva românilor smulşi în 1940 de la sânul Bisericii lor naţionale „simţul unităţii” cu „celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei”.
Am parcurs mai multe texte plasate pe site-ul Bisericii Ruse. Acestea ne-au lăsat aceeaşi impresie pe care o aveam acum mai bine de două decenii, citind gazetele raionale de partid, nişte fiţuici de pripas scrise în limba rusă şi traduse într-o infectă şi năbădăioasă limbă română. Pe alocuri chiar am crezut că s-a întors timpul înapoi şi că citesc scriiturile şantiste din fosta RSSA Moldovenească, organizată de Stalin dincolo de Nistru cu scopul declarat al anexării Basarabiei.
Nu cunoaştem cine sunt „tălmacii bisericeşti” de astăzi de la Moscova. Putem spune însă cu certitudine că aceştia sunt certaţi rău cu limba română, de vreme ce mult-lăudata lor „versiune moldovenească” abundă de calchieri din limba rusă, de preţiozităţi şi neconcordanţe, servindu-ne, până la urmă, o formă caricaturală a limbii române. Mama spirituală a ambasadorului Lazurca şi a premierului Filat nu se sinchiseşte deloc să-şi bată joc în ultimul hal de limba română literară. Dar, precum spunea însuşi patriarhul Kiril, nu limba română este preocuparea centrului religios moscovit, ci „cultivarea simţului unităţii” cu Moscova, Kievul, Minskul şi Tiraspolul.
Dacă se îndoieşte cineva de bătaia de joc de limba română la care se dedă Biserica Rusă, îi servim câteva mostre de „limbă moldovenească” spicuite la întâmplare de pe portalul cu pricina: „limba tuviană” (corect: tuvină), „cooperare reciprocă” (corect: cooperare), „asambleea” (corect: adunarea), „politica industrială şi de cadru” (corect: de cadre), „Biserica Ecumenică” (corect: Universală), „Editura Patriarhiei Moscovei a scos de sub lumina tiparului” (corect: a scos de sub tipar sau a văzut lumina tiparului), „Comisia de Armonizare a Relaţiilor Interetnice din preajma Consiliului Prezidenţial” (corect: de pe lângă Consiliul Prezidenţial), „piaţa sobornicească a mănăstirii” (corect: piaţa/platoul din faţa catedralei), „Patriarhul Kiril a sosit în Akaban, în Irkutsk, în Magadan etc.” (corect: la Abakan, la Irkuţk, la Magadan), „mitropolia de Cernogorie” (corect: mitropolia Muntenegrului), „Nice” (corect: Niţa), „litie morţească” (corect: litie pentru morţi/pentru cei răposaţi), „informaţii actuale” (corect: infornaţii/ştiri de actualitate), „mănăstire de bărbaţi” (corect: de călugări), „mănăstire de femei” (corect: de maici). Neciopliţii şi neisprăviţii „tălmaci bisericeşti” nu se jenează să translitereze de fiecare dată semnul moale rusesc, redându-l fie în mijlocul cuvântului, fie în poziţie finală prin „i” românesc. Despre lipsa de acord nici nu mai merită să vorbim. Patriarhia Rusă chiar poate anunţa un concurs pentru detectarea măcar a unei ştiri de pe site-ul său oficial în care să nu fie întâlnită această supărătoare greşeală. Aceasta este „limba moldovenească” a patriarhului Kiril, care ne este prezentat ba ca Preafericit, ba ca Sanctitate. Nu ne stă însă în intenţie să vă obosim cu păsărească moldo-moscovită a patriarhului Kiril. Vom încheia acest mic şir al mo(n)strelor de pe portalul Bisericii Ruse prin a cita doar o frază reprezentativă pentru modul de gândire al noilor arhitecţi ai „limbii moldoveneşti”. Iată fraza: ”Rusia este foarte diversă şi pretutindeni este un plai natal pentru toţi”! Dacă nu este suficient, iată încă una groasă şi lată: „Legătura inversă a Patriarhului cu oamenii este o asigurare a evitării greşelilor”. Trebuie să-l rugăm pe domnul ambasador Marius Lazurca să ne traducă româneşte ce vrea să ne spună cu astea Patriarhul Kiril, sub al cărui omofor îşi adăposteşte sufletul pe calea mântuirii.
Cine o fi făcând această „versiune moldovenească” de râsul curcilor? Judecând după stil, dar şi după tipologia oceanului de greşeli comise într-o veselie „misionară” (sau mesianic-imperială), „tălmacii” sunt mai mulţi. Aceştia ar putea proveni fie din mediul bisericesc de la Chişinău, fie din forjeria de interpreţi şi traducători ai Serviciului Federal de Informaţii (FSB). Precum se ştie, FSB are o înaltă şcoală de pregătire a unor asemenea „specialişti”, şcoală cu o veche catedră de limba română. Absolvenţii ei nu au strălucit niciodată prin stăpânirea limbii noastre literare. Vă amintiţi, probabil, de episodul tragicomic cu interpretul militar rus din 1945, care îi traducea Regelui Mihai întrebarea unui general sovietic: „Majestate, am vrea să ştim cum se simte Regina Mamă?” prin „Ş-ante ci mai faci mă-ta?”. Cam pe aici se situează şi „versiunea moldovenească” lansată de Biserica Rusă sau, mai bine zis, „versiunea moscovită” a limbii române, o ditamai pocitanie fără pereche cu care vine să ne fericească „preafericitul” Kiril al celor trei Rusii cu Republica Moldova în anexă.
Ei, v-aţi convins, dragi cititori, că „lucoarea NU vine de la răsărit”? Patriarhul rus ne-a spus, chinuind cuvintele limbii române, că „resursa creată” are menirea (sic!) „de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale” pentru „auditoriul moldovenesc”. Resursa se vrea sursă, adică izvor! Ceea ce uită însă patriarhul cu resursa „moldo-rusă” este că de la facerea lumii încoace şi până la sfârşitul veacurilor nici un izvor sărat nu a putut şi nici nu va putea da apă dulce şi dătătoare de viaţă. „Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce” (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov). Să nu ne înşelăm nici noi acum: Biserica rusă tot rusă rămâne, imperiul moscovit – tot imperiu, cât o mai fi având zile, iar noi românii – tot români, precum ne-a făcut Dumnezeu încă de la început. Şi, bineînţeles, limba română este şi va fi românească în veac, oricât de mult ar cuteza şi s-ar sforţa patriarhul Kiril, lipsit de scupule, precum vedem, să ne-o desfigureze ca să-i pară lui şi ambasadorului Lazurca „moldovenească”.
Folosim acest prilej pentru a supune atenţiei Patriarhiei Ruse un text rusesc oficial şi vechi de vreo 170 de ani, care, ca dovadă că au fost şi ruşi oneşti în istorie, spunea fără viclenie sau ocolişuri: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” (“Despre situaţia învăţământului în Principatele Moldovei şi Valahiei” în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasciculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).
Putem fi siguri că asemenea cuvinte pline de adevăr nu vor apărea niciodată în „versiunea moldovenească” a site-ului Bisericii ruse. Şi nici patriarhul Kiril nu va spune nimic asemănător cu ocazia apropiatei sale inspecţii canonice în Republica Moldova. Şi cum altminteri, când Biserica rusă, această jalnică unealtă în mâna neoimperialismului moscovit, şi-a făcut surse şi resurse sărate, otrăvite chiar, pentru adăparea întregii suflări româneşti de la noi?
„Dragii mei fraţi şi surori!
În preajma primei mele vizite patriarhale în Moldova, şi-a început activitatea versiunea moldovenească a sitului oficial al Patriarhiei Moscovei.Resursa creată are menirea de a oferi informaţii obiective despre evenimentele cele mai importante care au loc în viaţa Bisericii noastre, şi de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale pentru auditoriul moldovenesc. Este îmbucurător faptul că, informaţia oferită de portal nu se limitează doar la ştiri, ci cuprinde şi materiale de formare duhovnicească, studii teologice, de istorie şi culturologie.
Sunt convins că versiunea moldovenească a portalului „Patriarchia.ru” va contribui la întărirea legăturilor duhovniceşti şi va cultiva simţul unităţii la credincioşii ortodocşi din Moldova şi celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei.
+ KIRIL, PATRIARH AL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII”.
Ei, iată că liderul Bisericii Ruse nu face nici un secret din scopul pe care îl urmăreşte prin lansarea acestei „versiuni moldoveneşti”. El doreşte, ba chiar este convins că „versiunea” lansată în capitala Rusiei le va cultiva românilor smulşi în 1940 de la sânul Bisericii lor naţionale „simţul unităţii” cu „celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei”.
Am parcurs mai multe texte plasate pe site-ul Bisericii Ruse. Acestea ne-au lăsat aceeaşi impresie pe care o aveam acum mai bine de două decenii, citind gazetele raionale de partid, nişte fiţuici de pripas scrise în limba rusă şi traduse într-o infectă şi năbădăioasă limbă română. Pe alocuri chiar am crezut că s-a întors timpul înapoi şi că citesc scriiturile şantiste din fosta RSSA Moldovenească, organizată de Stalin dincolo de Nistru cu scopul declarat al anexării Basarabiei.
Nu cunoaştem cine sunt „tălmacii bisericeşti” de astăzi de la Moscova. Putem spune însă cu certitudine că aceştia sunt certaţi rău cu limba română, de vreme ce mult-lăudata lor „versiune moldovenească” abundă de calchieri din limba rusă, de preţiozităţi şi neconcordanţe, servindu-ne, până la urmă, o formă caricaturală a limbii române. Mama spirituală a ambasadorului Lazurca şi a premierului Filat nu se sinchiseşte deloc să-şi bată joc în ultimul hal de limba română literară. Dar, precum spunea însuşi patriarhul Kiril, nu limba română este preocuparea centrului religios moscovit, ci „cultivarea simţului unităţii” cu Moscova, Kievul, Minskul şi Tiraspolul.
Dacă se îndoieşte cineva de bătaia de joc de limba română la care se dedă Biserica Rusă, îi servim câteva mostre de „limbă moldovenească” spicuite la întâmplare de pe portalul cu pricina: „limba tuviană” (corect: tuvină), „cooperare reciprocă” (corect: cooperare), „asambleea” (corect: adunarea), „politica industrială şi de cadru” (corect: de cadre), „Biserica Ecumenică” (corect: Universală), „Editura Patriarhiei Moscovei a scos de sub lumina tiparului” (corect: a scos de sub tipar sau a văzut lumina tiparului), „Comisia de Armonizare a Relaţiilor Interetnice din preajma Consiliului Prezidenţial” (corect: de pe lângă Consiliul Prezidenţial), „piaţa sobornicească a mănăstirii” (corect: piaţa/platoul din faţa catedralei), „Patriarhul Kiril a sosit în Akaban, în Irkutsk, în Magadan etc.” (corect: la Abakan, la Irkuţk, la Magadan), „mitropolia de Cernogorie” (corect: mitropolia Muntenegrului), „Nice” (corect: Niţa), „litie morţească” (corect: litie pentru morţi/pentru cei răposaţi), „informaţii actuale” (corect: infornaţii/ştiri de actualitate), „mănăstire de bărbaţi” (corect: de călugări), „mănăstire de femei” (corect: de maici). Neciopliţii şi neisprăviţii „tălmaci bisericeşti” nu se jenează să translitereze de fiecare dată semnul moale rusesc, redându-l fie în mijlocul cuvântului, fie în poziţie finală prin „i” românesc. Despre lipsa de acord nici nu mai merită să vorbim. Patriarhia Rusă chiar poate anunţa un concurs pentru detectarea măcar a unei ştiri de pe site-ul său oficial în care să nu fie întâlnită această supărătoare greşeală. Aceasta este „limba moldovenească” a patriarhului Kiril, care ne este prezentat ba ca Preafericit, ba ca Sanctitate. Nu ne stă însă în intenţie să vă obosim cu păsărească moldo-moscovită a patriarhului Kiril. Vom încheia acest mic şir al mo(n)strelor de pe portalul Bisericii Ruse prin a cita doar o frază reprezentativă pentru modul de gândire al noilor arhitecţi ai „limbii moldoveneşti”. Iată fraza: ”Rusia este foarte diversă şi pretutindeni este un plai natal pentru toţi”! Dacă nu este suficient, iată încă una groasă şi lată: „Legătura inversă a Patriarhului cu oamenii este o asigurare a evitării greşelilor”. Trebuie să-l rugăm pe domnul ambasador Marius Lazurca să ne traducă româneşte ce vrea să ne spună cu astea Patriarhul Kiril, sub al cărui omofor îşi adăposteşte sufletul pe calea mântuirii.
Cine o fi făcând această „versiune moldovenească” de râsul curcilor? Judecând după stil, dar şi după tipologia oceanului de greşeli comise într-o veselie „misionară” (sau mesianic-imperială), „tălmacii” sunt mai mulţi. Aceştia ar putea proveni fie din mediul bisericesc de la Chişinău, fie din forjeria de interpreţi şi traducători ai Serviciului Federal de Informaţii (FSB). Precum se ştie, FSB are o înaltă şcoală de pregătire a unor asemenea „specialişti”, şcoală cu o veche catedră de limba română. Absolvenţii ei nu au strălucit niciodată prin stăpânirea limbii noastre literare. Vă amintiţi, probabil, de episodul tragicomic cu interpretul militar rus din 1945, care îi traducea Regelui Mihai întrebarea unui general sovietic: „Majestate, am vrea să ştim cum se simte Regina Mamă?” prin „Ş-ante ci mai faci mă-ta?”. Cam pe aici se situează şi „versiunea moldovenească” lansată de Biserica Rusă sau, mai bine zis, „versiunea moscovită” a limbii române, o ditamai pocitanie fără pereche cu care vine să ne fericească „preafericitul” Kiril al celor trei Rusii cu Republica Moldova în anexă.
Ei, v-aţi convins, dragi cititori, că „lucoarea NU vine de la răsărit”? Patriarhul rus ne-a spus, chinuind cuvintele limbii române, că „resursa creată” are menirea (sic!) „de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale” pentru „auditoriul moldovenesc”. Resursa se vrea sursă, adică izvor! Ceea ce uită însă patriarhul cu resursa „moldo-rusă” este că de la facerea lumii încoace şi până la sfârşitul veacurilor nici un izvor sărat nu a putut şi nici nu va putea da apă dulce şi dătătoare de viaţă. „Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce” (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov). Să nu ne înşelăm nici noi acum: Biserica rusă tot rusă rămâne, imperiul moscovit – tot imperiu, cât o mai fi având zile, iar noi românii – tot români, precum ne-a făcut Dumnezeu încă de la început. Şi, bineînţeles, limba română este şi va fi românească în veac, oricât de mult ar cuteza şi s-ar sforţa patriarhul Kiril, lipsit de scupule, precum vedem, să ne-o desfigureze ca să-i pară lui şi ambasadorului Lazurca „moldovenească”.
Folosim acest prilej pentru a supune atenţiei Patriarhiei Ruse un text rusesc oficial şi vechi de vreo 170 de ani, care, ca dovadă că au fost şi ruşi oneşti în istorie, spunea fără viclenie sau ocolişuri: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” (“Despre situaţia învăţământului în Principatele Moldovei şi Valahiei” în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasciculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).
Putem fi siguri că asemenea cuvinte pline de adevăr nu vor apărea niciodată în „versiunea moldovenească” a site-ului Bisericii ruse. Şi nici patriarhul Kiril nu va spune nimic asemănător cu ocazia apropiatei sale inspecţii canonice în Republica Moldova. Şi cum altminteri, când Biserica rusă, această jalnică unealtă în mâna neoimperialismului moscovit, şi-a făcut surse şi resurse sărate, otrăvite chiar, pentru adăparea întregii suflări româneşti de la noi?
15.9.11
CE INVATA COPIII LA SCOALA?
Septembrie e o luna in care parintii sunt mult ocupati. Luni a inceput scoala si ne-am pregatit copiii din zor pentru scoala. Dupa traditie, pe baieti i-am dus la frizer si pe fete le-am aranjat frumos. Le-am cumparat haine noi, iar rechizitele, caietele si cartile inca miroase noi. Arata bine copiii nostri la inceputul acestui nou an de scoala! Milioanele de copii ai Romaniei, printre ei si ai nostri, incep iarasi sa-si umple mintea cu idei, invataturi, formule. Unele bune dar altele rele. Cit de des ne interesam ce exact invata copiii nostri la scoala? Dar la biserica? Cu ce isi umplu mintea? Anii trec si presupunem ca ce ei invata la scoala este ceea ce si noi am invatat cind eram de varsta lor. Din nefericire, majoritatea dintre noi nu suntem interesati in ce invata copiii nostri la scoala, presupunind ca tot ce primesc acolo e folositor sau ziditor. Nu tocmai.
Un subiect caruia i se acorda un loc tot mai central in curicula elevilor europeni si in alte tari dezvoltate este educatia sexuala. Da, am scris despre acest subiect de multe ori, dar revenim din nou astazi pentru ca ocazia ne-o impune. Si pentru ca incepind cu noul an scolar educatia sexuala atinge culmi noi si radicale in Europa, si dincolo de ocean in America, unde rezultatele educatiei sexuale seculare parcurse de mai multi ani tocmai au fost publicate. In Europa e vorba despre Franta iar in America despre statul Massachusetts. Educatia sexuala se pretinde a fi un subiect educativ in ambele tari, dar nu este. Este un curs care nu doar informeaza, ci in primul rind promoveaza o ideologie sexuala, o cultura sexuala, una promulgata si promovata de state seculare si formatori educativi seculari. Rezultatele educatiei sexuale incep sa iasa la iveala si sunt identice peste tot – confuzie privind identitatea sexuala a tinerilor, abandonarea standardelor sexuale traditionale, si cresterea vertiginoasa a numarului tinerilor infectati cu boli transmisibile.
CONFUZIE SEXUALA IN LICEELE FRANTEI
Incepind cu noul an scolar francez, un nou curs de sexualitate a fost introdus in curicula liceenilor francezi – unul despre identitatea sexuala. Materialul acesta a fost tradus si pregatit pentru editia de astazi de Leonard Farauanu, AFR Cluj. Ii multumim. Textul in engleza poate fi citit aici: tp://www.lifesitenews.com/news/confusing-teens-about-their-gender-the-radical-new-french-high-school-curri/
Franta - Inducerea în confuzie a adolescenţilor cu privire la identitatea lor sexuală: o nouă programă radicală franceză pentru liceu
Începând cu următoarea lună septembrie noua programă şcolară oficială franceză va cere tuturor elevilor de clasa a XI-a care se pregătesc pentru bacalaureat – majoritatea adolescenţilor francezi – să studieze un număr de teme mult mai apropiate de ideologia genului şi de educaţia sexuală decât de studiul naturii. Două titluri mari, „Feminin-Masculin” şi „Preluarea controlului vieţii voastre sexuale, împreună şi în mod responsabil” acoperă aproximativ o treime din programa anuală pentru studenţii profilelor non-ştiinţifice. Ele sunt, de asemenea, incluse într-un program mai larg pentru candidaţii profilelor ştiinţifice. Programul promovează cu neruşinare contracepţia, justifică avortul şi apără activitatea homosexuală.
Acesta minimizează, de asemenea, diferenţele dintre bărbaţi şi femei: „Diferenţele anatomice şi fiziologice, cauzate de influenţa hormonilor sexuali, dintre creierul masculin şi feminin nu sunt mai importante decât diferenţele dintre indivizii de acelaşi sex”, este unul dintre „conceptele” pe care elevii clasei a XI-a il invata si il pregatesc pentru cind vor susţine examinările publice. Spiritul programei este reflectat în mod abundent în manuale noi care vor fi finanţate de bani publici şi vor fi distribuite elevilor în toate şcolile publice, dar şi în şcolile private finanţate public – majoritatea catolice – la începutul anului şcolar.
Antropologia devine irelevanta
O gamă de cărţi editate de majoritatea editorilor de manuale a fost deja oferită directorilor de şcoli din întreaga ţară pentru ca ei să poată alege, însă niciuna [din cărţi] nu este acceptabilă din punct de vedere moral: ele variază de la scandalos la extrem de scandalos. Directorii de şcoli, îngroziţi, descoperă cum editorii au dezvoltat fără ezitare subiectul ideologiei genului în capitole întregi, sub titluri precum „A deveni bărbat sau femeie”. Mesajul este clar: „identitatea sexuală” este sexul atribuit în mod social – cu toate „stereotipurile” sale – nu la nastere în conformitate cu „sexul biologic”. Cultura şi educaţia sunt arătate ca jucând un rol major în această „atribuire sexuală”. „Orientarea sexuală” este altceva: este strict intimă şi raportată la „sfera privată”. Este prezentată ca o chestiune care depinde de alegerea liberă. Cele mai multe manuale ilustrează aceste noţiuni cu fotografii cu adolescenţi androgini şi parade Gay Pride.
Ideea pare să fie aceea de a induce confuzie in tineri cu privire la identitatea lor de băieţi şi fete. Textele şi pozele din toate manualele insistă pe similaritatea dintre fetusul mascul şi femelă înainte de „diferenţierea sexuală”. Ele pun de asemenea un accent puternic pe rarele aberaţii cromozomiale care produc indivizi nedeterminaţi – hermafrodiţi – sau bărbaţi cu cromozomi XX şi femei cu cromozomi XY. În ceea ce priveşte latura „culturală”, sunt date exemple ale societăţilor tradiţionale care au inventat un al „treilea gen”, ca de exemplu „fa’afafine”-ele polineziene care sunt născute masculi însă sunt crescute ca şi femele şi care pot trăi cu o femeie sau cu un bărbat fără a fi niciodată considerate homosexuale.
Obiective
Scopul programei este cât se poate de clar. Este în mare parte subliniat de referiri frecvente la legile împotriva crimei de urâ („hate crime”) şi la organizaţiile publice care luptă împotriva discriminării şi a „homofobiei”. În ceea ce priveşte latura „sexualizată”, programa şi manualele sale au un alt scop inacceptabil: să arate cum fiinţele umane au „pus stăpânire” pe sexualitate şi cum ar trebui s-o stăpânească, fie prin evitarea naşterii unei noi fiinţe umane când se face sex în mod plăcut, fie prin depăşirea infertilităţii cu ajutorul tehnicilor artificiale.
Se va pretinde ca studenţii să explice faptul că actul procreativ a evoluat de la un instinct determinat de hormoni aşa cum se poate întâlni la şobolani sau la oi spre o activitate recreaţională şi culturală aşa cum s-a observat la primate. S-a arătat că maimuţele Bonobo (sau cimpanzeii pigmei, aşa cum erau numiţi mai înainte), în momentul împerecherii, acţionează în mare măsură precum oamenii: ele au relaţii pentru a se distra şi pentru a crea legături, iar actele homosexuale sunt frecvente – se poate citi in manuale. Sexualitatea umană este descrisă ca şi o variantă a acestei teme: puţin mai complexă, posibil inhibată, însă nu mai mult decât un comportament animal.
IN MASSACHUSETTS
Micutul stat Massachusetts din nordestul SUA, impreuna cu California, este unul din statele cele mai imorale al Americii. Asta se datoreaza si faptului ca in Massachusetts se afla unele dintre cele mai prestigioase universitati si institutii de invatamint superior americane, toate insa dedicate promovarii de noi frontiere sociale radicale, printre ele Harvard University, Tufts University, Massachusetts Institute of Technology, etc. Doar Boston are peste 20 de colegii si universitati. In multe privinte, insa, Massachusetts intrece California la excesul de distrugere a valorilor. Daca Massachusetts a instituit casatoriile homosexuale in 2003, California a facut-o doar cu 5 ani mai tirziu. Si tot inaintea Californiei a luat-o Massachusetts si in privinta educatiei homosexuale in scolile publice din stat, fiind initiata in anii 90. In contrast, California urmeaza sa initieze astfel de cursuri obligatorii in scolile publice incepind cu 2015. Crestinii californieni insa au inceput un proiect de referend pentru stoparea acestei legi, asupra caruia vom reveni altadata.
In Massachusetts, incepind cu anii 90 elevii scolilor publice au fost indoctrinati in normalitatea homosexualitatii; a notiunii ca sexul uman nu se dobindeste la nastere (adica nu este un dat antropologic) ci e instituit de societate prin socializare (adica daca imbraci un baiat in rochita si ii dai papusi in loc de masinute cu care sa se joace inca inainte de a incepe sa vorbeasca si pina la adolescenta, va acapara trasaturi sexuale feminine); a notiunii ca sexul biologic se poate schimba; ca societatea constituita binar (adica bazata pe diferenta dintre sexe) e o anomalie in societatea postmoderna si ca trebuie inlocuita cu una construita unidimensional pe structuri unisex. Care au fost consecintele acestei educatii dupa scurgerea unei aproape intregi generatii de oameni? Toate negative. Dovada consta intr-un raport emis mai in vara asupra identitatii sexuale a tinerilor liceeni din Massachusetts.
Un studiu finantat de statul Massachusetts si care a inclus 6.317 de adolescenti (elevi in clasele 9 la 12) din Boston, reflecta urmatoarele. Aproape 5% dintre ei se declara homosexuali sau bisexuali (adica cam 300). Un numar nespecificat declara ca nu isi cunosc identitatea sexuala (adica ca apartin sexului masculin sau feminin, ori ca sunt heterosexuali sau homosexuali). 25% dintre elevii care se declara homosexuali sau bisexuali sunt homeless (adica copii ai strazii), traiesc in haite, dorm pe sub poduri, si prin cladiri si depozite abandonate. Traiesc despartiti de parinti, si fie ca nu au parinti, fie ca parintii lor traiesc in relatii de concubinaj heterosexual sau homosexual, fie ca sunt divortati. In contrast, doar 3% dintre adolescentii care s-au declarat heterosexuali traiesc pe strazi (adica cam 190). http://www.allheadlinenews.com/articles/90054985?Almost%20a%20quarter%20of%20gay%20Massachusetts%20teens%20are%20homeless Studiul a fost facut si publicat de publicatia americana American Journal of Public Health.
IN UNIUNEA EUROPEANA
In octombrie 2010 Organizatia Mondiala a Sanatatii si Centrul German Federal pentru Educatia in Sanatate au emis documentul alaturat, intitulat: “Standards for Sexuality Education in Europe, a framework for policy makers, educational and health authorities and specialists” (“Standarde pentru o Educatie Sexula in Europa – un ghid pentru factorii decizionali, si autoritatile si specialistii in educatie si sanatate”) http://www.bzga-whocc.de/pdf.php?id=061a863a0fdf28218e4fe9e1b3f463b3 Documentul, lung de 68 de pagini, a fost compilat de 19 “experti” din 9 state europene occidentale. Nici un “expert” nu provine din Romania sau din tarile mai traditionale sau religioase a Uniunii Europene. Aceste “standarde,” ca de altfel si celelalte “standarde” emise fara voia noastra sau fara voia majoritatii covirsitoare a cetatenilor Uniunii Europene, vor deveni, mai devreme sau mai tiziu, fie ca ne plac sau nu, “normele” educative ale copiilor nostri din Romania. Standarde emise si impuse fara consultarea noastra ca parinti. Standarde concepute dupa sablonul gindirii seculare postmoderniste. Colegii din Republica Cehia tocmai ne informeaza ca grupuri pro-familie cehe au cautat sa intre in discutii cu ministerul educatiei din Cehia pentru implementarea unei programe de educatie sexuala bazata pe valorile familiei si cele crestine. Li s-a spus ca nu se poate intrucit Cehia trebuie sa adopte “standardele” enuntate in documentul unional de mai sus.Intre timp, in Moldova, Ministerul Educatiei cauta sa impinga educatia sexuala in scoli in aceasi directie, seculara si divortata de valorile crestine. http://www.parlamentultinerilor.md/asistenta-on-line/educaie-sexual-pentru-adolesceni Abstinenta nu este privita ca o valoare pozitiva, iar ideologia sexuala e impachetata sub lozinca cursurilor pentru sanatatea tinerilor.
http://logos.md/2011/07/14/ministerul-educatiei-va-lansa-un-curs-de-sanatate-pentru-tineri/Sursa: Alianta Familiilor din Romania
Societatea civila evreiasca il intreaba pe Wiesel: Elie, unde ti-e tatuajul cu numarul de la Auschwitz? FOTO/VIDEO
«România a ucis, a ucis, a ucis!» – afirma Elie Wiesel la Sighet, de mana cu Ion Iliescu, care-l pusese in fruntea Comisiei Prezidentiale autoare a unui “Raport Final” la fel de controversat ca “Raportul Tismaneanu”. Cu toate ca evreii din Ardealul de Nord ocupat de Ungaria au fost trimisi in lagarele de concentraree germane de catre autoritatile maghiare iar din Romania nu a plecat nici macar un singur evreu spre Auschwitz, tot romanii erau vinovati, conform laureatul Premiului Nobel pentru Pace, presedinte-fondator al Muzeului Holocaustului de la Washington, “nas” al Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel (INSHR-EW) si semnatar al romanului “memorialistic” mult aclamat “Night” – “Noaptea”, despre suferintele sale in lagarele de concentrare, prezentat adeseori cu subtitlul “O poveste adevarata”… O poveste adevarata?
Iata ce publica Divers.ro la prezentarea concluziilor “Raportului”:“Raportul Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, asa numita Comisie Wiesel, arata ca in Romania, in timpul celui de al doilea razboi mondial, a avut loc Holocaust, acesta devenind posibil ca urmare a “antisemitismului cu radacini adinci in istoria politica si culturala a tarii”.(…)
Potrivit concluziilor raportului, prezentate intr-un comunicat de presa, ordinele care au dus la degradarea civica si nimicirea evreilor si a institutiilor evreiesti au fost date de cele mai inalte autoritati romane. “Autoritatile civile si militare romane sint responsabile de moartea unui numar cuprins intre 280.000 si 380.000 de evrei romani si ucraineni din Romania si teritoriile aflate sub administratie romaneasca”, se arata in document. (…)
Presedintele Ion Iliescu a declarat, la prezentarea concluziilor Comisiei Wiesel, ca statul roman isi asuma responsabilitatea privind atrocitatile savirsite in Romania in timpul celui de al doilea razboi mondial.(…)
Presedintele Comisiei, Elie Wiesel, a precizat ca, inainte de inceputul studiului Comisiei, nu a stiut ca a fost atit de multa brutalitate, ca au existat oameni care pot face asemenea lucruri altor oameni.
“Am decis sa investigam fara teama, fara prejudecati, doar sa aflam adevarul“, a precizat Wiesel (subl. n.). El a mai spus ca nu toate victimele au fost evrei, dar ca toti evreii au fost victime.”
Acum aflam adevarul chiar de la evrei supravietuitori autentici ai lagarului de la Auschwitz – care l-au mai si dat in judecata pentru impostura – si anume ca Elie Wiesel “a mintit, a mintit, a mintit”. Nu numai ca nu a scapat de la nici o moarte in urma deportarii dar nici macar nu ar fi calcat pe la Auschwitz, numarul tatuat pe brat detinutilor de catre autoritatile naziste lipsindu-i cu desavarsire. Si-atunci, daca Wiesel este un sarlatan international, un mincinos cronic, autorul unei fraude mondiale, nu cumva si concluziile “Raportului” sau “final” sunt pe masura escrocheriei autorului? Iata mai jos cum reactioneaza societatea civila evreiasca la minciunile in lant ale lui Elie Wiesel. Pe cand si o reactie fireasca similara a istoricilor si societatii civile romanesti fata de situatia generata de acest impostor? N-ar trebui sa fie scos Iliescu la “raport”? Si ce vor face, oare, nasitii lui Elie Wiesel de la INSHR-EW, isi vor schimba numele in “Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Ion Ilici Iliescu”? Sau poate se comaseaza cu “Institutul Tismaneanu” …
Elie Wiesel has said under oath that he has one, and that it is number A7713.
July 8, 2008, Trial of the State of California vs. Eric Hunt: Elie Wiesel made the following statements under oath:- Q. And is this book Night that you wrote a true account of your experience during World War II?
- A. It is a true account. Every word in it is true.
- Q. And what was your – what day were you born in Sighet, Romania?
- A. September 30th, 1928.
- Q. And what [number] was tattooed on your left arm?
- A. My number was A7713. My father’s number was 7712.
Elie Wiesel has stated it in interviews …
March 25, 2010, University of Dayton: A student asked Wiesel if he still has his concentration camp number and if it serves as a reminder of those terrible experiences. “I don’t need that to remember, I think about my past every day,” he responded. “But I still have it on my arm – A7713. At that time, we were numbers. No names, no identity.”Source: Dayton Daily News, March 26, 2010, “Elie Wiesel: ‘The answer is education … and memory’ Holocaust survivor, Peace Prize winner talks to local high school and college students.”
By Meredith Moss, Staff Writer Updated 7:56 AM Friday, March 26, 2010 .
Contact Moss at (937) 225-2440 or mmoss@DaytonDailyNews.com.
And in speeches.
Speech delivered by Elie Wiesel in 1995 at ceremony in Poland to mark the 50th Anniversary of the Auschwitz liberation.“I speak to you as a man who 50 years and nine days ago, had no name, no hope, no future, and was known only by his number A 7713.”
Source: KLRN, San Antonio. “Elie Wiesel, First Person Singular” A PBS Production.
But in the 1996 full-length documentary film “Elie Wiesel Goes Home,” we see his bare arm, but where is the tattoo?
http://www.ew.com/ew/article/0,,333389,00.htmlhttp://www.youtube.com/watch#!v=p5zpNNUAjGI&feature=related
Sursa: Ziaristi Online
Magda Ursache: Trecutul care nu trece. Despre patriotism
de Magda Ursache
„Dar la şcoală acum elevul învaţă istoria Franţei, a
Germaniei, a Italiei, iar istoria României e lăsată mai la
coadă, că noi nu am fost ceva important în Europa, noi
numai ne-am apărat şi nu am subjugat pe nimeni. Va fi
o perioadă în care vom crede tot ce spune Europa, după
care ne vom întoarce la istoria noastră şi la credinţa noastră”.
P Iustin Pârvu
( După Adrian Alui Gheorghe, Semnele vremii noastre. 7 întîlniri cu părintele Iustin Pârvu, Conta, 2011 )Poezia cu „smalţ” patriotic şi-a dat demult arama pe faţă, ca şi editorialele nătîngi din ceauşism, devalorizînd prin demagogie discursul identitar. M-am aşteptat ca, postdecembrist, îndemnul Societăţii Junimea, Patriotism în limitele adevărului, să fie reactualizat. N-a fost aşa. Noi continuăm să considerăm patriotismul firesc horribile dictu, calificîndu-l primitiv, caduc, înapoiat, antiglobalizant, în cel mai bun caz, bizar, iar criteriul etnic – handicapant. Temele identitare sunt considerate tobe şi flaşnete, manifestăm dispreţ faţă de personalităţi etnoculturale, de la cărturarii Şcolii Ardelene şi Eminescu pînă la Iorga şi Blaga, Eliade şi Noica. Istoria naţională, ca element de coeziune, e dez-eroizată, martirii Unirii ne lasă indiferenţi, ca şi Unirea. Şi, pentru că memoria corectă e un pilon (ca şi religia, limba, tradiţia) al identităţii, implicit mîndriei naţionale, chiar orgoliului de neam, susţinem un program antimemorie, antireligie, antitradiţie şi ne stricăm limba. Înfruntările sîngeroase din munţi sunt minimalizate, războiul anticomunist – amendat. Un erou tragic (şi avem destui) luptă pînă la capăt, conştient că n-are şansă să cîştige. Noi, primii, îi taxăm drept luzeri. „Ruşii sunt vii, Antonescu-i mort”, s-a auzit pe o Antenă. E „crimă împotriva păcii” ordinul lui Ion Antonescu „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul” (caricaturizat de caţavenci în „Vă ordon să sugeţi Prutul”)? Vorbim de Basarabia ocupată, oricît nu place asta unora şi altora. Pentru eliberarea – pe drept – a Basarabiei şi Bucovinei în 33 de zile, au fost (cifrele istoricului Gh. Buzatu), 24. 396 de victime – 5011 morţi, restul răniţi ori dispăruţi; la Odesa, în toamna lui 1941, au murit 17729 de români, răniţi: 63345; dispăruţi: 11471. Dacă se refuză trecutul istoric batjocorind jertfa lor, cu siguranţă, prezentul e fără eroi. Iar viitorul nu sună mai bine.
Sigur că spiritul critic faţă de trombonistica istoricilor ceauşişti trebuia să funcţioneze, dar am ajuns în cealaltă extremă; conştiinţa de neam e un ceas deşteptător pe care am uitat să-l întoarcem.
Educaţia naţională nu se face cu demitificări, cu Esca în manualul de istorie, pe post de Ana Ipătescu, pesemne, şi cu Tatulici în loc de Bălcescu. Istoria s-a tabloidizat, Decebal are buze senzuale. Ca să fii istoric nonsocialist acreditat GDS, trebuie să-l prezinţi pe Brâncoveanu ca pe un „protoşpăgar”, pe Mihai Viteazul ca pe un condotier, fecior de curvă pe deasupra, pe Cuza, ca pe un „ofiţeraş muieratic”, negînd spusa lui Iorga: „un om vrednic de legenda sa”. Hora lui Cuza e dată de un folclorist revizuit, care merge pe principiul înlocuitorilor, drept Hora lui Carol (I sau II ?). Pentru cei care-l critică pe Cuza nu contează nimic: nici că „nu ştia să se făţărească” (apud Bolintineanu), nici că a ieşit din cei 7 ani de domnie fără avere, că a ştiut să piardă (v. episodul demisiei), că a visat să-şi scoată poporul din barbaria orientală, că n-a vrut să-şi recapete tronul cu armele Franţei. Îi plăceau jocurile de noroc, o fi fost muieratic, dar n-a stricat vreo familie. Închid paranteza, nu fără a aminti că din „Travaliul Casei Regale”, cum îi place „alteţei” Duda să spună, s-a născut un şoricel: prinţul Radu. La urma urmelor e în tradiţia familiei. N-a făcut-o Carol II pe Elena Lupescu Prinţesa Elena de Hohenzollern?
Am citit nu demult un soi de „îndreptar” al lui Yuri Bezmenov, agent KGB, demonstrînd cum poţi să demoralizezi o naţiune în 15-20 de ani, cum o aduci în situaţia jalnică de a nu avea standarde etice în 4 paşi: 1. demoralizare; 2. destabilizare; 3. criză; 4. normalizare. Aşadar, după destabilizare vine criza, urmează aşa-zisa normalizare, cînd economia, apărarea, relaţiile externe sunt la pămînt. Primul punct al acestui „îndreptar” se tot aplică de două decenii încoace, de cînd „profesorul” Brucan şi-a băgat bippul în „corpul social”: stupid people, urmat de mulţi lupi tineri. Tipul cu telecomanda de la „Suplimentul” iaşiot ne completează etnoimaginea în negru ori în gri sceptic: „Noi, naţie şi pitică şi porno [ … ]”. Nu mai continui: trebuie să-ţi ceri scuze cititorilor cînd dai un astfel de citat.
Şi cum trendul e „uniformizarea naţiunilor”, ne repezim să demonstrăm că nu există specific românesc, ba îl şi punem în ghilimelele deriziunii. „Specificul românului care e?” Oricine are un stereotip, afară de români, susţinea un publicist. Poate că – mai ştii ? – suntem primitori, abili, inventivi, avem minte isteaţă, bună de exportat. Şi de ce n-am vorbi de toleranţa venită din morala creştină, nu numai de „beţia la români”, de „hoţia la români”, de „prostia la români”?! Dacă n-avem respect faţă de noi înşine, cum să-l cerem de la alţii?
„Cît măgarul e marfă, cît troaca este vas, cît salcia este pom, atîta şi valahul poate fi om”, se poate citi într-o Bălgarskaia etnologhia, care reproduce o zicală bulgărească din satul Kruşoviţa. Iar divertişii, Guignolii francezi, înainte de meciul Franţa-România, ţin să traducă vocabula tomberon prin Bucureşti, sfătuindu-şi conaţionalii să nu intre în relaţii cu românii ca să nu ia păduchi. Şi vinovaţii nu suntem noi, că am ieşit în lume cu cerşetoare „romince”, cu consumatori de lebede, cu jucători de alba-neagra, cu traficanţi de carne vie şi de organe? „Lăsaţi-i să plece, s-a spus, scade criminalitatea la noi, strada e mai sigură”. Nu s-a întîmplat asta, iar brandul de ţară e în suferinţă din cauza infractorilor. Am devenit chiar sperietorile continentului dacă în Elveţia s-a propus ( în 2009 ) un referendum de excludere din Europa, iar „The Sun”anunţa invazie de imigranţi la Londra.
„România e ceva de pomină şi inexplicabil. România: fără sens şi fără leac”, scrie negru pe alb Traian Ungureanu, reprezentantul ţării în PE (v. Încotro duce istoria României,Humanitas, 2009), om foarte occi. Şi continuă, considerînd felul de a fi păgubos al românilor cauzat de kitsch-urile tradiţiei, alt ceas vechi care nu mai trebuie întors. Îi stă în gît lui TRU „latinitatea într-o mare slavă”. Ca şi vechilor stalinişti care au devenit cosmopoliţi, ca Ileana Vrancea, deranjată de „exaltarea etnicului”, ca, pe vremuri, la „Lupta de clasă”. Nici „idolii forului” nu se lasă mai prejos. „Detest patriotismul”, declara Andrei Şerban la Turcescu în emisiune. „Ce mă enervează la poporul român este că există”, a fost replica de neuitat a lui Stelian Tănase, în emisiune la Ion Cristoiu (martie, 2009). „Mă sîcîie naţia asta”, găseşte cu cale Andrei Pleşu să (ne-o) zică. Pentru Patapievici, cît se poate de european, suntem „roşi de spirvechită românească”. Şi nu-i vorba aici de patriotismul disperat cioranian: „Iubesc România cu o ură grea”. Nici Cantemir ori Miron Costin, nici Eminescu, nici C. Rădulescu-Motru ori Drăghicescu ori A.C.Popovici n-au ocolit defectele, slăbiciunile de caracter ale românilor, dar n-au făcut-o cu statisfacţie. Elitiştii se întrec în a încuraja prejudecăţile despre români şi firea lor, în a spune că România e „o ţară descurajantă”, dacă nu oripilantă. Şi cum să nu preia alterii imaginea fabricată de noi înşine? „Ţară stătută”, zic cei care joacă în tabăra proeuropeană, versus naţională, ca şi cum nu poţi fi şi europeist şi românist. „A gîndi european, dar româneşte” e spusa de repetat şi iarăşi de repetat a gazetarului Eminescu.
13.9.11
Părintele Arsenie Boca: Pe trepte de-a râpa
„Deci vremea de luptă are o mare cumpănă, şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de Doamne, Iisuse… i se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. Aci e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărărdelege. Deci mintea căzută în hotarul fărădelegii, dă încuviinţarea ei voinţei, căreia încă-i suflă vicleanul boara ameţirii. Voinţa ia hotărârea întotdeauna după sfatul minţii şi niciodată înainte: - cel puţin în faptele de conştiinţă, aşe e. De aceea se zice că în orice hotărâre avem libertatea voinţei, adică putinţa de-a alege ce vrem. Darul libertăţii voinţei ni l-a dat Dumnezeu, ca pe o mare cinste, şi prin el avem a spori până la măsuri dumnezeieşti. Iată de ce toată strădania dezrobirii puterilor sufleteşti din patimile contra firii duce de fapt la redobândirea libertăţii de fii ai lui Dumnezeu (Matei 5, 9; Galateni 3, 26), de fii ai adevărului, care face liberi pe cei ce stau în adevăr (Ioan 8, 32) şi nu stau în minciună şi-n tatăl minuciunii (Ioan 8, 44). Prin darul libertăţii voinţei avem a sui de la chip la asemănare. Pentru refacerea, sau crearea din nou a omului a venit Dumnezeu între oameni, şi tot de aceea petrece cu noi, cu fiecare rând de oameni, în tot chipul silindu-se să ne dezlege libertatea voinţei din lanţuri străine; iar noi nepricepuţii, după puţin iarăşi ne predăm spre şi mai grele lanţuri.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
