Patria acestui mare prooroc a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan care se mărgineşte cu Arabia şi cu cetatea Tezvi, după care s-a chemat şi Tesviteanul. Acest prooroc era din seminţia lui Aaron şi, încă de la naştere, s-a arătat că va sufla cu focul dumnezeirii şi va arde pe cei fără de lege cu foc. La naştere, tatăl său, cu numele de Sovac, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe vorbind cu pruncul şi învelindu-l cu foc şi băgîndu-i foc în gură să mănînce.
Acestea văzîndu-le tatăl său, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia aceea, iar unul dintre preoţi, bărbat înainte văzător, i-a zis: "Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu, căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvîntul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător. Rîvna lui către Dumnezeu va fi fierbinte şi el va judeca pe Israel cu sabia şi cu focul". Deci, crescînd pruncul şi ajungînd în vîrsta desăvîrşită, a devenit un mare prooroc şi propovăduitor al dreptei credinţe în Dumnezeu şi un prea rîvnitor al poruncilor Lui.
Pe vremea aceea împărăţea peste Israel împăratul Ahab. Acesta, urmînd în răutate celorlalţi împăraţi închinători la idoli care au fost de la Ieroboam, a ascultat de soţia sa, Izabela, şi a silit poporul să se închine idolului Baal adus de ea din Sidon, nelăsîndu-l să se închine adevăratului Dumnezeu, în templul din Ierusalim. Văzînd Ilie atîta rătăcire de la credinţă a poporului Israel şi atîta orbire şi întunecare, umplîndu-se de rîvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea lui Ahab şi, după ce l-a mustrat pentru nebunia şi idolatria lui, l-a ameninţat, atît pe el, cît şi pe tot poporul cel orbit şi înşelat de el, că vor fi pedepsiţi cu mare pedeapsă de Dumnezeu.
Apoi i-a zis: Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît numai cînd voi zice eu! (III Regi 17, 1). Acestea zicînd, a plecat dinaintea lui Ahab.
Dar, o dată cu cuvîntul proorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut mare secetă, încît nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pămînt, timp de trei ani şi jumătate. Apoi a urmat nerodirea pămîntului, lipsa de hrană şi foamete în tot poporul, încît sufereau şi oamenii şi animalele. S-a împlinit atunci cuvîntul marelui prooroc Moise către Israel, care zicea: "Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pămîntul sub tine, de fier".
În timpul acestei cumplite secete Domnul a zis lui Ilie: Du-te de aici, îndreptează-te către răsărit şi te ascunde la pîrîul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pîrîu, iar mîncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo (III Regi 17, 3-4). Domnul a făcut aceasta cu robul său cel iubit, pentru două lucruri: ca să-l păzească de răzbunarea Izabelei şi, pe de altă parte, ca să-l cruţe de foamete şi sete. Dar, Preabunul Dumnezeu care Se milostiveşte pururea spre cei păcătoşi şi nu voieşte să-i piardă, cînd s-a împlinit vremea pedepsei celei drepte, a început a-l trage pe Ilie rîvnitorul spre milă, ca să se roage Lui şi cu cuvîntul său să se deschidă cerul spre ploaie. Apoi a secat pîrîul din care bea apă Ilie şi corbii nu-i mai aduceau de mîncare. Văzîndu-se strîmtorat de foame şi de sete, a fost trimis de Dumnezeu la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă şi săracă, spre a cunoaşte cîtă lipsă este pe pămînt din cauza secetei, nu numai asupra celor bogaţi, ci şi asupra celor săraci şi astfel să-l întoarcă spre milă.
Proorocul şi rîvnitorul lui Dumnezeu, Ilie, ascultînd porunca, s-a dus la acea văduvă să-i ceară de mîncare. Şi fiind foarte flămînd şi însetat, a chemat-o şi i-a zis: Adu-mi puţină apă ca să beau! Apoi a strigat-o din nou şi i-a zis: Adu-mi şi o bucată de pîine să mănînc! Şi a răspuns femeia: Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nici o fărîmitură de pîine, ci numai o mînă de făină, într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, am adunat cîteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru fiul meu şi apoi să mîncăm şi să murim! Atunci i-a zis Ilie: Nu te teme, ci du-te şi fă cum ai zis; dar fă mai întîi de acolo o turtă pentru mine, şi adu-mi-o, iar pentru tine şi fiul tău vei face mai pe urmă. Căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina, pînă în ziua cînd va da Domnul ploaie pe pămînt! Şi s-a dus ea şi a făcut aşa, cum i-a zis Ilie; şi s-a hrănit ea şi el şi casa ei o bucată de vreme. Deci s-a împlinit cuvîntul lui Ilie care l-a spus către văduvă: Căci făina din vas n-a scăzut şi untdelemnul din urcior nu s-a împuţinat, după cuvîntul Domnului grăit prin gura lui Ilie (III Regi 17, 10-16).
Apoi s-a îmbolnăvit copilul văduvei şi a murit. Şi a zis văduva către Ilie: Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu! Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul! Iar Ilie i-a zis: Dă-mi pe fiul tău! Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el! Şi suflînd de trei ori peste copil l-a înviat şi l-a dat mamei sale, zicînd: Iată, copilul tău este viu! (III Regi 17, 18-24).
Vedeţi, fraţilor, că şi moartea copilului văduvei la care găzduia Ilie era o rînduială plină de înţelepciune a lui Dumnezeu, ca să-l silească pe rîvnitorul Ilie spre milă şi să dezlege Cerul cu cuvîntul său, ca să dea Domnul ploaie pe pămînt. După aceea a zis Dumnezeu lui Ilie: Mergi şi spune lui Ahab că voi da ploaie pe pămînt. (III Regi 18, 1).
