Grigore CARAZA, o legendă a închisorilor comuniste: “I-am iertat pe toţi cei care mi-au făcut viaţa grea; şi pe morţi şi pe vii”

Eroul încă în viaţă, care trăieşte la Piatra Neamţ, Grigore Caraza, a împlinit în iarnă (la 1 februarie) 84 de ani. Acest om a avut o viaţă plină de suferinţe incredibile, de neimaginat, o parte din aceasta fiind povestită în unica sa carte, “Aiud însângerat”. Numai faptul că a făcut 21 de ani de puşcărie politică şi doi ani de domiciliu forţat (a fost condamnat, în total, la 47 de ani) spune, credem, aproape totul despre calvarul unei vieţi. După ce termină (în 1943) 7 clase în comuna natală, se înscrie la Şcoala normală “Gheorghe Asachi” Piatra Neamţ. În 1948  întrerupe studiile din cauza situaţiei materiale a familiei, iar între 1948-1949 este  învăţător în satul Călugăreni. Apoi începe calvarul : în 1949 – arestat la 31 august; 1950 – condamnat, la 18 februarie, la 8 ani pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”, trecînd prin închisorile din Piatra Neamţ, Galata-Iaşi, Văcăreşti, Jilava; 1957 – eliberat şi trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan; 1958 – rearestat; 1959, condamnat politic la 23 de ani muncă silnică pentru acelaşi motiv, crimă de uneltire; 1964 – eliberat; 1966 – îşi reia studiile la Liceul “Rareş”; 1970 – arestat şi condamnat pentru propagandă împotriva orînduirii comuniste; 1977 – eliberat de la Aiud (după ce Zarca Aiudului rămăsese goală) şi se reînscrie la “Rareş”; 1979 – ia bacalaureatul, la vîrsta de 50 de ani; în 1980 – părăseşte ţara, exil în SUA, după ce fusese trecut pe o listă a persoanelor protejate de preşedintele SUA, Jimmy Carter; 1986 – obţine cetăţenie americană; 2001 – revine în Piatra Neamţ. Lui Grigore Caraza i se acordă titlul de Cetăţean de onoare al comunei Poiana Teiului în 2004 şi de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ în 2007. Zilele trecute am început un interviu despre ceea ce a îndurat în temniţele comuniste. Azi, prima parte.

- Aveţi o memorie foarte bună, domnule Caraza…

- Am avut, mai am încă dar acum nu-i foarte bună.

- Lipsa unei memorii foarte bune, de care spuneţi, v-ar determina să uitaţi mai uşor totul, tot ce vi s-a întâmplat?

- Nu, nu să uit totul, dar sunt multe lucruri şi întâmplări care, inevitabil, au ieşit din memorie.

- Vreţi să uitaţi?

- Nu vreau, nu. Aşa cum nici dumneavoastră nu vreţi să uitaţi tot ce aţi petrecut în viaţă. Mai ales lucrurile frumoase. Nu?

-Cred că da. Bune, nu aţi uitat, dar aţi iertat pe cei care v-au făcut viaţa grea?

- Dumnezeu să-i ierte!

- Bine, pe morţi, dar şi pe cei care sunt în viaţă?

- Pe toţi, şi pe cei vii şi pe cei morţi i-am iertat.

- Ce-i trebuie omului să fie fericit, domnule Caraza? Bani?

- Îi trebuie şi bani. Îţi trebuie. Fără ei eşti ca pasărea fără aripi. Dar pe lângă asta, în primul rând, omul trebuie să aibă mulţumire sufletească. Şi să trebuie să fie axat pe divinitate, pe verticală cu Dumnezeu, nu pe orizontală. Eram în Aiud şi un bun coleg de celulă, care era şi preot, trebuia să se elibereze. M-a întrebat la despărţire: Grigore, ce ai vrea acum, cu ce ai vrea să te ajut când plec de aici? Zic: să mă scoţi afară pe iarbă, să mă laşi cu faţa în sus şi să mor privind cerul. El mi-a răspuns: este tocmai lucrul cu care eu nu te pot ajuta. El avea libertatea, vroia să mă ajute cu orice i-aşi fi cerut. Eu i-am cerut imposibilul. În viaţă, nu trebuie să-ţi doreşti ceea ce este imposibil de împlinit.

- Mai trăieşte acel prieten?

- Da, cum să nu. E părintele Mihai Lungeanu.

- Aţi trecut prin multe stări de disperare acolo, în închisoare. Aţi avut vreodată senzaţia că sunteţi părăsit chiar şi de Dumnezeu?

- Am avut, am avut, dar pentru o scurtă perioadă. Atunci m-am rugat lui Dumnezeu să-mi trimită un preot în celulă. Credeam că nu mai ajung nici Crăciunul şi aş fi vrut să am un preot lângă mine. Şi, minune, după câteva zile intră un deţinut în celulă la noi. Nu eram singur. Sunt preotul cutare, se recomandă. Zic: părinte, vă aşteptam. Cu ce te pot ajuta?, mă întreabă. Părinte, cred că n-am să prind Crăciunul, nu mai pot rezista. Daţi-mi măcar un sfat. Atunci, părintele le-a zis colegilor de celulă: plimbaţi-vă prin faţa vizetei că eu vreu să spoveduiesc şi să împărtăşesc pe omul acesta. De spovedit da, dar cum să mă împărtăşească acolo, atunci? mă întrebam în sinea mea. Părintele a scos dintr-o cută a hainei o bucăţică de pâine, care fusese cândva sfânta împărtăşanie, şi mi-a dat-o. Am mâncat-o. M-o spovedit, m-o împărtăşit. Îi zic: părinte, eu am văzut când aţi scos sfânta împărtăşanie din cuta hainei, dar busuiocul de unde l-aţi scos, că eu nu am văzut? Cum? Mai zi o dată, mă roagă părintele. Da, busuiocul de unde l-aţi scos?, întreb din nou. Busuioc, îţi miroase a busuioc?, mă întreabă părintele. Îi zic: îmi pătrunde continuu în nas, prin gură, prin urechi, peste mîini, peste tot. Îs plin de busuioc. Ei, dacă dumneata simţi continuu miros de busuioc şi ţi-a pătruns în ochi, pe mâni, pe faţă, pe gât, peste tot, înseamnă că Iisus Hristos a fost prezent aici, în celulă, cu noi.

A consemnat Nicolae SAVA

Sursa: Ceahlaul

Cererea lui Laszlo Tokes pentru premierul Ungariei, Viktor Orban, la Băile Tuşnad: „Oferiţi Transilvaniei protectorat!”

Ca de obicei, finalul Şcolii de Vară ”Tusvanyos” din staţiunea harghiteană Tuşnad Băi a fost ”oficiat”, sâmbătă, de premierul Ungariei, Orban Viktor, secundat de secretarul de stat din Ministerul de Externe de la Budapesta, Nemeth Zsolt, în chip de moderator, şi de europarlamentarul român Tokes  Laszlo. În timp ce şeful executivului ungar s-a îngrijit mai mult, în discursul lui, de alegerile parlamentare şi europarlamentare de anul viitor, eurodeputatul Tokes a lansat un apel la adresa Budapestei de a oferi protectorat Transilvaniei.

Spre deziluzia organizatorilor, a lipsit însă preşedintele Traian Băsescu, prieten declarat al premierului ungar şi un obişnuit al ultimei zile a evenimentului de la Tuşnad Băi la precedentele ediţii. De altfel, nici ceilalţi câţiva reprezentanţi ai partidelor româneşti  – Mihai Răzvan Ungureanu, Remus Cernea, Viorel Hrebenciuc şi Elena Băseascu – anunţaţi de organizatori drept ”vin sigur”, nu au dat curs invitaţiei. Lucru valabil şi în cazul reprezentanţilor UDMR care, cu Kelemen Hunor în frunte, au recurs la un boicot ”original” după ce Toro T. Tibor, şeful PPMT-ului lui Tokes şi unul dintre comisarii politici ai ”Tusvanyos”-ului, interzisese fără nicio explicaţie participarea la eveniment a udemeristului Tamas Sandor, preşedintele C.J. Covasna: s-au declarat ”participanţi doar ca maghiari, nu şi ca reprezentanţi ai UDMR”, ceea ce nu i-a împiedicat să -şi ocupe însă locurile rezervate în primul rând de scaune, alături de vicepremierul ungar Semjen Zsolt şi de ceilalţi oficiali ai guvernului de la Budapesta veniţi la ”Tusvanyos”.

      FOTO: Adrian Popescu/Gandul

Mai mult, vineri seară, departe de ochii şi urechile ziariştilor,  premierul Orban a avut o ”întâlnire privată” cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, cei doi întâlnindu-se apoi şi cu şefii tuturor partidelor maghiare din Voivodina, Ucraina Slovacia şi România, la care au participat şi ceilalţi oficiali din guvernul ungar aflaţi la Tuşnad Băi.
”Am avut o întâlnire bilaterală unde am discutat toate problemele care ne privesc pe noi şi problemele la care noi aşteptăm şi un sprijin politic şi moral din partea guvernului ungar, din partea partidelor din coaliţia guvernamentală din Ungaria. A fost o discuţie constructivă şi sper, ştiu că aceste discuţii vor continua”, a declarat Kelemen Hunor după întâlnirile cu Orban.
Liderul UDMR a mai adăugat că ”în interesul comunităţii maghiare, este important ca între România şi Ungaria relaţiile bilaterale să fie normale, să fie constructive, din acest punct de vedere UDMR, ca o forţă legitimă a maghiarilor din România, trebuie şi poate să fie o punte între România şi Ungaria, între cele două guverne, fiecare cu o majoritate substanţială în ţara respectivă”, precizând apoi că UDMR este deschisă şi colaborării cu celelate partide maghiare din România, PCM şi PPMT, în atingerea obiectivelor de regionalizare, autonomie teritorială şi drepturi lingvistice ale comunităţii maghiare din România, ”dacă acestea vor ţine cont că Uniunea Democrată Maghiară a fost aleasă ca forţă legitimă a comunităţii de către electoratul maghiar.”

„Viktor! Viktor!” şi discursul lui electoral

Întâmpinat cu aplauze şi scandări ”Viktor! Viktor!”, într-o fluturare de steaguri ale Ungariei, steaguri ale aşa-zisului Ţinut Secuiesc şi pancarte cu inscripţii autonomiste, premierul Orban a oferit celor peste 2.000 de simpatizanţi veniţi să-l asculte o lungă cuvântare cu iz pronunţat electoral, în perspectiva alegerilor parlamentare şi europarlamentare de anul viitor din Ungaria, la care vor avea drept de vot şi etnicii maghiari din România care au cerut şi primit cetăţenia ungară.
Începutul l-a făcut, ca şi anul trecut, cu o suită de consideraţii despre schimbările din Europa după 1989, insistând asupra greşelilor comise de liderii politici europeni de atunci până în prezent, „care au pus sub semnul întrebării poziţia şi ponderea Europei în lume, pe toate planurile, politic, economic şi chiar militar”.

      FOTO: Adrian Popescu/Gandul

”Din păcate, instituţiile europene nu pot oferi niciun răspuns şi nicio soluţie acestor provocări, răspunsurile şi soluţiile nu vor putea veni decât din partea fiecărui stat în parte”, a adăugat Orban, continuând apoi, în acelaşi registru, cu o prezentare detaliată a ”valorilor, acţiunilor şi realizărilor în interesul naţional ungar” ale guvernului său, cu precădere în domeniul  a economic.
”Dacă urmărim ce a făcut Ungaria după 2010, vedem clar că am început o politică economică naţională adevărată, încât cât mai mult din ce valoare se produce în Ungaria să rămână în Ungaria, pentru cetăţenii ungari”, a spus el, insistând că acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte noua Constituţie impusă de FIDESZ, acuzată ca nedemocratică inclusiv la nivelul instituţiilor Uniunii Europene.
”În secolul 20, ne-au cam dispersat evenimentele, comunităţile au fost dispersate fără să fie dizlocate. Suntem în Transilvania, a fost parte a Ungariei, s-a tras o linie şi acum nu mai e. Din această naţiune dispersată putem face o naţiune puternică doar dacă integrăm naţiunea prin sistemul dublei cetăţenii, numai în acest fel putem deveni o naţiune puternică, doar printr-o asemena politică naţională putem contribui la situaţia fiecărui maghiar, din New-York, din Tuşnad, din Argentina”, a concluzionat Orban Viktor.

Tokes: ”Păcat că nu a mai venit preşedintele Băsescu aici, pe pământul autonom din Băile Tuşnad”

La rândul său, după cum îi este obiceiul, europarlamentarul Tokes Laszlo a oferit  asistenţei încă o mostră a discursurilor sale hungarist-extremiste şi  antiromâneşti, presărată însă şi cu atacuri la adresa UDMR-ului şi începută  ”cu un mare regret”: ”Păcat că nu e aici şi preşedintele Băsescu, pe un pământ autonom din Băile Tuşnad, într-o localitate din Ţinutul Secuiesc autonom, despre care tovarăşul Dragnea ne tot spune că e pământ românesc!”. De asemenea, Tokes i-a cerut lui Orban ca Ungaria să „ofere protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
La finalul lecturii, europarlamentarul şi-a îndemnat auditoriul, în chip de concluzie:”Avem un drapel al Secuimii, haideţi să înfiinţăm acum şi un drapel al Transilvaniei, să mergem şi cu el şi pentru obţinerea autonomie!”.

Adrian POPESCU
Sursa:

http://www.gandul.info/reportaj/cererea-lui-laszlo-tokes-pentru-premierul-ungariei-viktor-orban-la-baile-tusnad-oferiti-transilvaniei-protectorat-11164785

Pomenirea a 40 de zile de la săvîrşirea Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu

Astăzi, Sîmbătă, 27 Iulie 2013, la pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon, doctorul cel fără de arginţi, într-o atmosferă foarte emoţionantă s-a săvîrşit, în mijlocul a mai mult de 5000 de închinători, pomenirea a 40 de zile de la trecerea din viaţa aceasta a Părintelui Justin Pârvu.



După închinarea la mormîntul Părintelui Justin, şi după un scurt cuvînt şi citirea rugăciunilor de dezlegare pentru cei ce au dorit să se împărtăşească, Mitropolitul Teofan al Iaşilor a săvîrşit Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Petru Vodă. După sfîrşitul Sfintei Liturghii, Înalt Prea Sfinţia sa a ţinut un cuvînt de mîngîiere pentru cei prezenţi, despre viaţa şi învăţătura părintelui nostru stareţ, iar apoi a săvîrşit slujba Parastasului la mormîntul sfinţiei sale.

Răspunsurile la Sfînta Liturghie au fost date de corul “Macarie Ieromonahul” din Suceava. Părinţii din Mănăstirea Petru Vodă şi din maicile şi surorile de la Mănăstirea Paltin s-au îngrijit de buna desfăşurare a sfintelor slujbe şi a mesei pentru toţi închinătorii prezenţi la pomenirea Părintelui Justin.

(fotografii de Tudorel Rusu – Doxologia, ziarul Lumina)

După Vecernia Mică, la ora 18, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teofan al Moldovei şi Bucovinei a săvîrşit slujba de întronizare a părintelui Hariton Negrea, noul stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, împreună cu care a ţinut un cuvînt de folos despre menirea monahismului şi continuarea lucrării începută de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, în mijlocul obştii de călugări şi a sutelor de pelerini încă prezenţi.

Sursa: Manastirea Petru Voda

Tăcere şi mărturisire (interviu cu Părintele Justin Pârvu din Aprilie 2005)

- Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?

- Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…

- Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?

- Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.

- Şi când trebuie să taci?

- Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului. Ştim că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în faţa unui evreu care i-a ocărât credinţa lui cum că nu e dreaptă. Şi urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] şi a căzut din Darul lui Dumnezeu (…).

Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când eşti într-o poziţie defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să mărturiseşti, te avânţi fără frică precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat? Credinţa noastră nu-i puţin lucru, este mărturisită de sfinţii Părinţi prin viaţă, cu cuvântul şi chiar cu moartea lor. Stăm pe un reazem neclintit, pe care ceilalţi nu-l au. Biserica noastră creştină Ortodoxă nu e o scornire omenească, e din veşnicie, nu-i o instituţie pământească, e de la Dumnezeu. Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie.

- Dar aceia erau Sfinţi. Noi, păcătoşi fiind, putem mărturisi la fel ca ei?

- Bineînţeles. Oricând o putem face. Harul lui Dumnezeu este cel care lucrează, iar harul este cel care lucrează, iar harul acelaşi este, ieri şi azi şi în veci. Noi suntem fiinţe nevrednice şi ne facem şi mai nevrednici dacă rămânem căldicei; nu suntem nici reci, nici fierbinţi.

- Cine-i îndreptăţit să mărturisească?

- Cine are unele convingeri şi le mărturiseşte. Oricine. Nu ne băgăm în probleme pe care nu le cunoaştem şi nu suntem în stare să le susţinem, dar de cele pe care le cunoaştem ne ţinem de ele. Iar dacă vrei să faci o apologie mai serioasă trebuie să ai o cunoştinţă duhovnicească, un har special de la Dumnezeu să faci aceasta, cum făceau Sfinţii. De nu – trebuie să ai o raţiune bogată care să sintetizeze corect ce au spus dascălii Bisericii.

- Ce amestec este justificat cu celelalte credinţe, cu celelalte biserici?

- Biserica Ortodoxă este veşnică prin Hristos Dumnezeu, e netrecătoare, nu are nevoie să se amestece cu nimic altceva ca să nu se dilueze. Se apropie, dar nu se amestecă. Nici măcar nu poţi avea o relaţie. Vin foarte mulţi oameni şi mă întreabă ce să facă: să mai intre sau nu în bisericile în care s-au făcut slujbe ecumenice? Eu le-am spus că, atunci când vor vedea că se vor împărtăşi unii de la alţii, să nu mai stea. Dar nici aşa. Ne temem de cuvintele Sfinţilor Părinţi care interzic să stăm sub acelaşi acoperiş cu ereticii. Ba canoanele spun că nici cu creştinii necununaţi să nu stai la masă, darmite cu ereticii. În cazul acesta ea nu mai e Biserică. De altfel e şi prorocit că toate organizaţiile ecleziastice vor cădea groaznic şi deodată, chiar şi instituţia Bisericii. Sf. Ignatie Briancianinov spune asta. Biserica decade prin primirea umanismelor. Umanismul este închinare la idoli, iar dogma infailibilităţii papale este o latură a umanismului, după cum spune şi Sf. Iustin Popovici, reînviind idolatria. Toţi se închinau şi venerau Partidul ca pe un idol. Iar cei care au tăcut şi s-au supus ideologiei comuniste chiar siliţi, socotesc că sunt asemenea închinătorilor la idoli.

- Oamenii nu mai sesizează aceste pericole, fiind manipulaţi uşor prin mass-media. Cum mai pot fi treziţi?

- Din ignoranţă turma nu are habar pe cine preamăreşte. E foarte greu să convingi o masă de oameni când toţi preamăresc acelaşi lucru. Ce să-i mai spui bietului om? Face şi el precum aceia din antichitate, când se hotăra moartea unui filosof. Se dăduseră nişte scoici pe care să scrie oamenii votul lor. O bătrână a scris să fie omorât. Cineva o întreabă: cunoşti mata pe acesta? Nu-l cunosc, răspunde ea. Apoi cum de l-ai condamnat?… Dacă aşa au făcut toţi, am făcut şi eu ca ei.

- Dar dacă nu ai o trăire ortodoxă, ce putere mai are mărturisirea ta?

- Dacă nu ai trăire ortodoxă nici să nu îndrăzneşti să spui ceva. Dar chiar aşa, când ai cât de puţin şi te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere, şi înţelepciune să mărturiseşti, şi curaj, şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeţi, că trăitorul este musai cel ca face paraclise şi acatiste şi crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la măntuire. Adică, când ţi-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculţi.

- Şi cum îţi dai seama?

- Foarte simplu. Când trăieşti puţin, Dumnezeu îţi descoperă mult. Tu să-ţi faci datoria ta de creştin, că-ţi dă El înţelepciunea căreia nu-i vor putea sta împotrivă toţi potrivnicii.

- Dar dacă apără adevărul cu răutate?

- Depinde. De unde ştim noi că un apărător al Ortodoxiei o face cu răutate? Păi, nu este decât să mă mânii pe păcat şi pe eretici. Am tot dreptul acesta. Sf. Ioan Gură de Aur spune că-i sfinţită palma celui care-l loveşte pe eretic. Nu pot să spun eu că cel ce face o constatare, o analiză, o face numaidecât pătimaş. O fi şi asta, dar nu întru totul. Mai este şi puţină jertfă. Că n-o fac pentru a câştiga drepturi personale, moşii, ci pentru că-mi ia credinţa. Atunci nu mai e de stat pe gânduri. Atunci când îmi confiscă căsuţa mea, să zic: Fie numele Domnului binecuvântat! Însă ce a făcut Iov când voia vrăjmaşul să se atingă de sufletul lui? Nu l-a predat, măi. De trup să nu ne pese, dar sufletul trebuie păzit. Dacă ne pierdem dreapta credinţa, asta înseamnă că ne pierdem sufletul. Cum să ni-l vindem? Rămânem ortodocşi.

Continuare la: Petru Voda

Fabian Seiche: Fericitul Martir Costache Oprisan. 26 iunie - 55 de ani de la nasterea in ceruri a fostului sef al Fratiilor de Cruce

Constantin (Costache) Oprişan s-a născut în 1921 în comuna Onceşti, jud. Bacău. Petrece o copilărie frumoasă pe coastele şi văile podişului Moldovei. Termină liceul la Bacău şi se încadrează în Frăţiile de Cruce în anul 1940. Dezlănţuindu-se prigoana generalului Antonescu împotriva tineretului legionar, Constantin alege calea exilului în Germania după ianuarie 1941. Acolo are şansa de a asista la cursuri de filosofie, audiindu-l pe filosoful german Martin Heidegger la Freiburg.

În urma unui plan pregătit de nazişti, de a-i interna în lagăre pe legionarii aflaţi în Germania, la începutul lunii februarie 1943 este adus în lagărul de la Buchenwald. Acolo va fi deţinut până la 24 august 1944, împreună cu alte sute de legionari, când scapă cu viaţă în urma unui bombardament aliat asupra lagărului, care avea să facă mii de victime.

Se eliberează, se instruieşte în şcolile speciale germane şi face parte dintr-un grup de echipe de legionari paraşutate în România invadată de bolşevici. Dar, în primăvara lui 1945 se sistează programul paraşutărilor. Şefii grupului, Nicu Marinescu, Oprişan şi Creţu, iau hotărârea să plece în ţară, străbătând Ungaria în marş, clandestin peste frontiere. Reîntors acasă, a fost numit şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. În 1946 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, Ştefan Bezdechi, D.D. Roşca. Acesta din urmă, dându-şi seama că nu are în faţă un student obişnuit, când a fost vorba de existenţialişti l-a pus pe Oprişan să ţină cursul în faţa studenţilor. A fost ceva extraordinar, tânărul student probându-şi inteligenţa nemaipomenită şi capacitarea rar întâlnită.

De la Petre Hossu, martor ocular, asistent universitar al lui D.D. Roşca, aflăm de extraordinara capacitate a lui Oprişan: „Oprişan continuă, ajunse şi la Heidegger şi aprofundă viziunea heideggeriană asupra timpului (în Heidegger nici D.D. Roşca nu era acasă, domnia sa fiind doctor în Filosofie la Sorbona, deci filosof de formaţie franceză). Când Oprişan şi-a încheiat expozeul, D.D. Roşca i-a spus: „Domnule Oprişan, dumneata eşti un om serios!” (Era suprema apreciere pe care exigentul Magistru o acorda unui student, să-i spună că e serios; la antipod, suprema imputare era când îi spunea vreunui student: „Dumneata eşti un ocoş!”, adică, sfătos nevoie-mare, ha, ha, ha!). Expozeul lui Oprişan luase tot timpul seminarului, aşa că Petre Hossu nu a mai trebuit să ia cuvântul. După excepţionalul demers filosofic al lui Oprişan, orice comentariu era de prisos. Petre Hossu era uluit: în filosofie nu există miracole, filosofia este academică, filosofia se învaţă la Universitate; cum de acest student în anul II, la Filosofie ştie mai mult decât el, licentiat magna cum laude la Roşca şi Blaga?!” (în Permanenţe, martie 2002)

În 1947 Oprişan se căsătoreşte cu Constanţa Grama, încadrată şi ea în Mişcarea Legionară, în Cetăţui. Continuă reorganizarea Mişcării - cu toate că ruşii invadaseră ţara. Ernest Maftei, şi el legionar, povesteşte: „Eram în Bucureşti la Teatrul Poporului. Şi m-am întâlnit cu el zece duminici, în fiecare duminică în altă Biserică. Ci, îmi zice el, io să iau Moldova; în '47, bre! Să organizez io legionarii pe Moldova, şi el Ardealu'. Şi l-am lămurit că ne prinde... Da’, ar fi crezut Costică Oprişan, domnule?! L-au prins, a murit în chinuri..”.

Arestat în noaptea de 14/15 mai 1948, este închis la Jilava şi condamnat la 25 ani muncă silnică. Trece pe la Piteşti, unde va sta închis din 1949. Va fi torturat „pe măsura” funcţiei sale. N-a fost tânăr mai chinuit ca el în Piteşti!

Oprişan îşi va da seama de gravitatea şi grozăvia celor ce se întâmplau. Supus unor crunte bătăi, avea să sufere un adevărat martiriu. Dumitru Bordeianu: „Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică şi artă, până la matematică şi filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat”; „La ordinele lui Prisăcaru, unul din cameră i-a legat picioarele cu o funie... I s-a întins lui Munteanu un ciomag să-l lovească pe Oprişan la tălpi, deoarece corpul era tot o rană. Munteanu a lovit, dar nu mai avea putere. Nu judec tăria loviturilor, ci faptul în sine, că a lovit. A fost pus apoi Iosub să lovească. A lovit şi el de câteva ori tălpile lui Oprişan. După aceea a scăpat ciomagul din mână, spunând că el nu mai poate lovi... Acum îmi venea rândul mie. Când mi s-a dat ciomagul în mâini... l-am auzit pe Prisăcaru strigând: „Loveşte-ţi mentorul, banditule, că te-a învăţat filosofie şi este un mare şef legionar”... Ştiu că am lovit, dar nu din cauza ameninţării, ci a confuziei care mă învăluise, incapabil fiind de a mai raţiona... Am lovit omul pentru care aş fi fost altfel capabil să merg la moarte... I-a venit rândul şi lui Comşa Ieronim. I s-a dat ciomagul şi i s-a ordonat să-l lovească pe Oprişan la tălpi. Comşa, care lucrase sub şefia lui Oprişan, fiind şeful Frăţiilor de Cruce din Moldova, a refuzat. Refuzul lui i-a zguduit pe toţi cei din cameră... Atunci i s-a ordonat lui Oprişan să-l lovească pe Comşa. Acesta a zis că nu este capabil nici să ridice braţele”. („Mărturisiri…”)

Programul slujbelor in Manastirile Petru Voda si Paltin. Sambata se va savarsi Slujba Parastasului la pomenirea a 40 de zile din viata aceasta a Parintelui Justin Parvu

La Mănăstirea Petru Vodă, începînd cu seara zilei de astăzi, Miercuri, 24 Iulie 2013, pînă Sîmbătă seara, 27 Iulie 2013, în fiecare zi vor fi slujbe de Priveghere între orele 20-23:30 (ora Bucureştiului), iar dimineaţa, începînd cu ora 8 vor fi Acatistul zilei, Ceasurile, Sfînta Liturghie şi Slujba Parastasului.

Joi seara programul va fi obişnuit, adică se va săvîrşi Privegherea Acoperămîntului Maicii Domnului şi apoi Taina Sfîntului Maslu, începînd cu ora 22 a Bucureştiului.

Sîmbătă dimineaţa în Mănăstirea Petru Vodă se va săvîrşi Liturghie arhierească şi Slujba Parastasului la pomenirea a 40 de zile de la trecerea din viaţa aceasta a Părintelui Justin Pârvu.

La Mănăstirea Paltin Vineri seara, începînd cu ora 23 (a României) pînă la ora 4:30 dimineaţa se va face slujba Privegherii şi apoi Sfînta Liturghie, pentru ca maicile şi surorile să poată participa la buna organizare a pomenirii din Mănăstirea Petru Vodă.

Sursa:

petruvoda.ro

 

Imagini de la Pomenirea de Joi, 25 Iulie, la mormîntul Părintelui Justin, după săvîrşirea Sfintei Liturghii.

Cetateni evrei si maghiari revendica abuziv sate, munti si paduri din Maramures

VIN DE PESTE MARI SI TARI… In afara celor trei legi ale retrocedarilor, referitoare la terenuri si paduri, a mai existat o lege mai putin discutata, dar la fel de importanta: Legea 10/2001 privind retrocedarea proprietatilor private confiscate in perioada 1945-1989.
Numai in primul an s-au facut 210.000 de solicitari, din care in doi ani fusesera onorate doar 9.200, restul au ajuns in instante, unele pana la Bruxelles. Ulterior, guvernul a largit cadrul restituirii, prin Legea 247/2005, incluzand si cladirile publice, sediile ambasadelor sau ale partidelor.
Din cauza numarului mare de proprietati imposibil de retrocedat in natura si a valorii mari a compensatiilor cerute (estimate de guvern intre 5 si 8 miliarde de euro), s-a lansat Fondul Proprietatea, ca fiind un fond de investitii cu actiuni la cele mai mari companii de utilitati, unde fostii proprietari sa devina actionari. Un bluf total, la care n-au subscris majoritatea celor in cauza, apoi au recurs la instante.

Primarii rascumparate. In Maramures, legea cu pricina a dat peste cap o multime de socoteli. In Borsa, familii de evrei au depus notificari pentru 8 munti. In Viseu, s-a cerut aproape tot Vaserul, precum si toate proprietatile familiei Pop Simon. La Repedea si Poienile de sub Munte s-au cerut mii de hectare aflate in proprietatea istoricului Ioan Mihali de Apsa, cel ce adunase celebrele Diplome Maramuresene. Alte situatii sensibile s-au inregistrat la Gardani, unde urmasii contelui au cerut castelul, dar si terenul aflat sub o mare parte din sat.
La fel la Ardusat, la proprietatile contelui Degenfeld. Pe alocuri, au fost retrocedate gradinite, primarii. In Maramures, primaria Giulesti tocmai este recumparata de autoritatea locala de la fostul avocat ce a primit cladirea inapoi in instanta. In Sacalaseni a fost eliberata o gradinita retrocedata, ce acum se prabuseste.
Un evreu din Brazilia revendica Lapuselul. Cele mai controversate retrocedari pe aceasta lege au fost facute catre comunitatea evreiasca. Pana si acolo au fost probleme: pe de-o parte, Comunitatea evreiasca a lansat cereri de retrocedare conform legii 10 dar si conform unei legi din anii a50 potrivit careia Comunitatea mosteneste bunurile evreilor ramasi fara urmasi.
La Sighet, odinioara, primarita Eugenia Godja se plangea de ilogicul unei asemenea legi, care contravine egalitatii in drepturi. Deja sunt mai multe imobile din centrul Sighetului retrocedate. Conform secretarului primariei acestuia, au fost retrocedate familiilor reprezentate de Comunitate.
La Recea, primarul Pavel Octavian ne spune ca are o cerere similara, pe legea 10, pentru aproape toata suprafata satului Lapusel, din partea unui evreu din Brazilia.
La Ruscova si Repedea, in afara retrocedarilor, partial facute, catre familia Mihali de Apsa, mai exista cereri depuse pentru mii de hectare de teren pentru urmasii unei femei maghiare.
Baia Mare are, la randu-i, probleme: cereri de retrocedare si diferende teritoriale din partea localitatilor vecine Recea, Grosi, Baia Sprie, Dumbravita, ce ajung la o treime din suprafata orasului!
Cerere de retrocedare pentru bunuri parasite. Despre acestea, subprefectul Dorin Buda, totodata presedinte al comisiei de aplicare a legii 247, alaturi de reprezentanti ai biroului juridic a Prefecturii Maramures, constata ca la ei n-a ajuns nici un dosar al Comunitatilor evreiesti pe baza acelei legi din anii 50.

Dar ca exista notificari si solicitari pentru Targu Lapus, Sighetu Marmatiei si alte locatii. “La noi n-au venit, nu e nici un dosar. Ele ajung la Autoritatea Nationala, daca ne referim la Legea 10.” De asemenea, am aflat ca printre retrocedarile la aceasta lege pot intra nu numai bunurile confiscate abuziv, ci si cele parasite de cei care au fost stramutati, cu forta, unde intra majoritatea cererilor evreilor. O situatie la fel de controversata este cea a cultelor.

Daca in acest caz, al legii 10, trebuie remarcat pe de o parte incetineala autoritatilor, care a dus la procese internationale contra Statului Roman, pe de alta abilitatea evreilor de a isi recupera bunurile cu orice pret, in cazul legii 501/2002 privind proprietatile cultelor s-a ajuns la observatii facute de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii: “Legea de restituire a proprietatilor care au apartinut cultelor nu acopera perioada 1940-1945, cand au fost confiscate multe proprietati evreiesti, si nici nu ofera un cadru pentru retrocedarea bisericilor greco-catolice, intrucat se refera doar la scolile sau spitalele detinute de culte, nu la lacasurile de cult. In primul an de la adoptare s-au facut peste 7.500 de solicitari de restituiri, iar din cele 2.200 de cladiri revendicate de Biserica Greco-Catolica au fost inapoiate doar patru.”

sursa: http://www.infomm.ro