Costel Condurache a plecat la Ceruri. Dumnezeu sa-l odihneasca cu Dreptii! Actualizare: Inmormantarea lui Costel Condurache va avea loc joi, 1 august, la ora 12:00, la Biserica Sapientei din Bucuresti.

 

Actualizare: Inmormântarea lui Costel Condurache va avea loc joi, 1 august, la ora 12:00, la Biserica Sapienţei din Bucureşti.

Costel era prietenul tuturor bătrînilor deţinuţi politici şi era prezent la toate evenimentele organizate de aceştia, fie că erau la Bucureşti, la Aiud, la Tîrgu Ocna, la Turda, la Cluj sau la Timişoara. S-a implicat personal în editarea a zeci de volume de literatură memorialistică şi în apariţia a cîteva reviste, între care Gazeta de Vest, care apărea la Timişoara la începutul anilor 90, iar mai apoi revista Permanenţe, dar şi multe alte publicaţii. Prin eforturile sale personale s-au salvat amintirile şi memoria unei generaţii întregi, în orice formă a fost cu putinţă: scrise, vorbite, înregistrate. Iernile cu troiene îl surprindeau cu rucsacii de cărţi şi reviste în spinare, încercînd să bucure inimile ultimilor bătrîni scăpaţi din temniţele comuniste.

Dacă astăzi se ştie ceva în România despre Sfinţii Închisorilor, i se datorează, în mare parte, şi lui Costel Condurache. Neîncetatele sale osteneli au scăpat de la anonimat şi uitare totală faptele minunate ale jertfei unei întregi generaţii.

Toată disputa născută în jurul Sfîntului Valeriu Gafencu şi în jurul cetăţeniei de onoare oferită lui de primăria oraşului Tîrgu Ocna i se datorează, în cea mai mare parte, lui Costel Condurache, pentru că el a avut această idee şi a supus-o dezbaterii primăriei oraşului, care a aprobat-o în urmă cu cîţiva ani.

Mare parte din înregistrările şi interviurile cu Părintele Dionysie Ignat i se datorează tot lui Costel, care a insistat pe lîngă ucenicii sfîntului de la chilia Sf. Gheorghe - Colciu să nu lase neînregistrată nici o mărturie şi a primit binecuvîntarea bătrînului pustnic. Prin el, oaza de viaţă duhovnicească de la chilia Bătrînului Dionysie a răcorit ani de zile sufletele însetate de sfinţenie ale celor ce nu au putut ajunge în Athos. Deplin ancorat în trăirea creştină şi în prezenţa la toate slujbele Bisericii, Costel Condurache reprezintă pentru mulţi reperul întoarcerii la Hristos ori al întîlnirii cu El. Cu încă 10-20 de tineri rîvnitori şi neobosiţi precum fratele Costel, România întreagă ar fi arătat astăzi complet diferit.

Costel Condurache are un copil de doi ani şi un altul care e pe drum, în pîntecele soţiei sale.

Monah Filotheu Balan

Cuviosul Serafim Rose: Sufletul „doarme” după moarte?

(din cartea “ Sufletul după moarte “ a Cuviosului Serafim Rose)

 

Criticul se opune atât de mult lucrărilor sufletului din lumea cealaltă, mai ales după moarte, aşa cum se arată în multe Vieţi ale sfinţilor, că sfârşeşte prin a învăţa o întreagă doctrină despre „odihna” sufletului sau „somnul” care este după moarte – un procedeu care arată că aceste lucrări sunt pur şi simplu cu neputinţă! El spune: „Aşa cum se înţelege în ortodoxie, la moarte, sufletul este ţinut pentru a i se hotărî o stare de odihnă prin lucrarea voii lui Dumnezeu, şi intră într-o stare de nelucrare, un fel de somn în care nu lucrează, nu aude, nu vede” (6, 3-9, pag. 19); sufletul care se află în această stare „nu poate şti nimic, nici nu-şi poate aduce aminte nimic” (6, 2, pag. 23).

continuare la http://parohiacarpati.net/astazi.html?doc=din-cugetul-sfintilor-parinti-2013-07-26.pdf#nou

Din invataturile Parintelui Arsenie Boca: "Mironositele" (partea a II-a)

Maria Magdalena
 
            „Iisus s-a întâlnit apoi cu această Marie Magdalenă în Betania, satul surorilor lui Lazăr, în casa lui Simon fariseul.
             Aci adusese ea altceva lui Iisus, decât prima dată. Acum aduse un vas frumos cu mir de mult preţ. Transformarea ei sufletească a făcut-o să-L caute pe Iisus, - de data aceasta cu o iubire sfinţită de pocăinţă – şi, neavând ceva mai bun să-I aducă, I-a adus lacrimile, cu care I-a spălat picioarele şi I le-a şters cu părul bogat al capului ei.
            Simon fariseul, care reprezenta opinia publică, nu ştia cum că Maria Magdalena era o copilă a lui Dumnezeu. De aceea începe să-L judece pe Iisus, că „dacă ar fi Acesta Prooroc, ar şti cine-i şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de El” (Luca 7,39) şi nu s-ar compromite, primind-o cu atâta dragoste.
            (Ăştia-s oamenii, sau mediul social: te strică, îţi ajută să te strici, se bucură că-i strici şi tu, ca pe urmă tot ei să te ţintuiască la stâlpul de osândă…)
            Iisus a corectat această acuză necinstită, cu pilda celor doi datornici, dintre care, unul iubea mai mult pe stăpânul său, fiindcă i-a iertat o datorie mai mare.
            Iată ce-a făcut Iisus pentru Maria Magdalena.
De unde oamenii, între ei, cel mai adesea nu fac decât să-şi profaneze templul de lut al conştiinţei, Iisus le ridică viaţa la înălţimea şi la valoarea conştiinţei: că-s fiii lui Dumnezeu şi temple ale Duhului Sfânt.
            Această putere a lui Iisus, această încredere pe care i-a dat-o El: iubirea Lui curată, de făptura Sa, a transformat-o dintr-o profanată a vremii, într-o mironosiţă, model pentru toate vremile.
            Şi, din voinţa lui Iisus, e vestită fapta ei de iubire peste tot pământul.
            O aşa femeie nu se mai temea de primejdia de-a merge la mormântul lui Iisus: Iubirea ei pentru Iisus biruise frica de moarte.

            De aceea iubirii i s-a dat, prima, să vestească Învierea!”

 Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 89-90.

O inimă cât o țară: părintele Justin Pârvu

Era prin anul 2007, când, văzând că șirul de oameni nu se mai sfârșește de la ușa chiliei părintelui Justin Pârvu, un monah mai tânăr i-ar fi spus cu îngrijorare marelui duhovnic: „Oamenii vă omoară din prea multă dragoste! Și ce ne vom  face fără Sfinția Voastră?!”. Replica bătrânului nu întârzie, fiind urmată de un surâs blând: „Păi ce, când o sa mor, crezi ca eu mă duc să mă odihnesc?”... Acest răspuns al părintelui, aparent unul ca multe altele, a devenit nu peste mult timp o certitudine dătătoare de nădejde pentru numeroși credincioși. Drept dovadă, peste 5000 de oameni au ținut să fie prezenți sâmbătă, 27 iulie 2013, la slujba de pomenire pentru 40 de zile de la trecerea la Domnul a părintelui Justin Pârvu, și să se închine și să se roage la mormântul cunoscutului arhimandrit.

Mormântul părintelui Justin, împrejurat cu un tricolor din trandafiri și având în mijloc reprezentată România Mare Fotografii: Tudorel Rusu

Momente emoționante, lacrimi de tristețe, dar și de nădejde sfântă, au avut loc loc sâmbăta trecută la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț, la slujba parastasului pentru 40 de zile de la trecerea la Domnul a părintelui Justin Pârvu, ce a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a 5 000 de oameni. Încă de la primele ore ale dimineții, curtea mănăstirii nemțene s-a umplut încet-încet de oameni veniți din toate colțurile Moldovei, care au format în liniște două rânduri: unul pentru închinarea la mormântul părintelui, și unul pentru vizitarea chiliei.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a venit la Mănăstirea Petru Vodă însoțit de arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, și de părintele Hariton Negrea, noul stareț al obștii monahale nemțene. După închinarea la mormântul părintelui Justin, şi după citirea rugăciunii de dezlegare, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a săvîrşit slujba Sfintei Liturghii în altarul de vară al mănăstirii.

„Trebuie să ne plasăm în starea de a auzi cuvintele pline de duh ale părintelui”

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, IPS Teofan a vorbit despre viața părintelui arhimandrit Justin Pârvu, subliniind și ceea ce fiecare e dator să facă pentru a respecta învățătura marelui duhovnic: „Ne aflăm, prin mila Domnului, la mănăstirea pe care părintele Justin Pârvu a iubit-o atât de mult, lângă mormântul lui, îmbodobit ca o Românie mare, o Românie care a încăput în inima și mai mare a părintelui. Spun acest lucru fiindcă inima care se apropie de Dumnezeu, după cum afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur, este mai mare decât Împărăția Cerurilor, pentru că mai mare decât împărăția este Domnul, și inima omului îl poate cuprinde pe Domnul. Fiecare dintre noi, în această zi de pomenire, sintetizând poate sentimentele care au fost trăite în aceste ultime șase săptămâni, trebuie să ne plasăm în starea de a auzi cuvintele pline de duh ale părintelui, și, cu inima deschisă și receptivă, vom primi cuvânt pentru fiecare în parte, în conformitate cu rana noastră sufletească. Aflându-ne aici ca obște, atât monahală, cât și mirenească, și formând poporul lui Dumnezeu adunat lângă mormântul părintelui, și având sufletele deschise, vom auzi de la părintele Justin Pârvu că ne spune două lucruri: călugării și călugărițele din mănăstire să nu uite rugăciunea, iar cei din lume să nu uite nașterea și creșterea copiilor. Dacă dorim să aducem o floare la mormântul părintelui, cred că floarea rugăciunii este cea pe care o primește părintele cu cel mai mare drag, iar existența unor familii adevărate în neamul românesc, constituie pentru părintele lumânarea pe care o așteaptă de la noi. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace în sălașurile din Împărăția Cerurilor pe părintele Justin , să-l ierte și pe el de tot ceea ce ca un om născut din bărbat și din femeie a greșit în această viață, iar noi să nădăjduim că ne poartă în rugăciune în fața tronului Sfintei Treimi, așa cum ne-a purtat în timpul vieții sale pământești. Dacă plecarea părintelui Justin la Domnul, omenește vorbind, este o pierdere, duhovnicește este un câștig, căci părintele s-a apropiat de tronul Preasfintei Treimi, unde se poate ruga și mai fierbinte pentru cei care îi cer ajutorul”.

După otpustul Sfintei Liturghii, a urmat slujba parastasului, ce a avut loc la mormântul părintelui Justin, situat în curtea mănăstirii. Slujba pomenirii a fost însoțită și de câțiva stropi de ploaie, ce au încetat imediat după finalul prohodirii.

Răspunsurile la slujbe au fost date de corul „Macarie Ieromonahul” din Suceava, alături de părinții mănăstirii. La final, prin grija obștii monahale a Mănăstirii Petru Vodă și a maicilor şi a surorilor de la Mănăstirea Paltin,  toţi închinătorii prezenţi la pomenirea părintelui Justin au luat parte la o agapă.

„Întâlnirea cu părintele Justin mi-a schimbat viața”

Câțiva dintre credincioșii prezenți la slujba de pomenire, ne-au spus câteva cuvinte despre ce a însemnat pentru ei întâlnirea cu părintele Justin Pârvu. Redăm în continuare aceste cuvinte:

„Îl cunosc pe părintele Justin de 24 de ani, vizitându-l în fiecare lună. A fost pentru mine și tată, și învățător, și duhovnic, și tot ceea ce înseamnă dreptate, bunătate și adevăr. Deși a trecut la Domnul, îl simt pe părinte viu, îl simt că se roagă pentru noi și că ne ajută cum ne-a ajutat și în timpul vieții”- Marcelica Brânzucă din Hangu.

„Am venit în această zi la Mănăstirea Petru Vodă să-l pomenim pe părintele Justin, așa cum ne-a pomenit și el în rugăciunile sale toată viața. Părintele ne vorbește în continuare și amintirile frumoase despre sfinția sa, cât și clipele petrecute alături de el, ne vor însufleți întotdeauna. Pe părinte îl cunosc de mic copil, fiindcă, din fericire, ne-am născut în același sat. Părintele Justin rămâne în amintirea noastră ca un munte de smerenie și de demnitate națională”- preot Dumitru Pintilie de la parohia Grinţieşul Mare.

„Nu sunt eu în măsură să spun cum era părintele Justin, pentru că atâta lume știe. Mie personal, întâlnirea cu părintele Justin mi-a schimbat viața. Fiecare întrevedere cu el a avut rolul ei, tot timpul benefic, ceea ce nu pot spune despre o altă întâlnire cu nimeni altcineva. E infim efortul nostru de a veni astăzi la slujba pomenirii față de efortul pe care părintele l-a făcut și îl face pentru noi” - Ana Livadă din Târgu Neamț.

 „Eu personal, prin părintele Justin, l-am cunoscut pe Dumnezeu și am reușit, cu trepte mici, dar sigure, să mă înalț duhovnicește. Sper, ca de acolo sus, părintele Justin să mijlocească în continuare pentru mine” - Maria Paraschiv din Humulești.

„Trecerea la Domnul a părintelui Justin, această pomenire de 40 zile, ca și întreaga viață a Sfinției Sale, cât și ceea ce trebuie să facem noi de acum încolo, reprezintă o durere amestecată cu bucurie. Aceasta este până la urmă și pregătirea pentru Împărăția Cerurilor, anume suferința, peste care Dumnezeu trimite harul Său. Părintele Justin este un mare sfânt și un mare mărturisitor, care s-a învelit în dumnezeiasca haină a smereniei și a ascuns acest adevăr al măreției sale, dar care a lucrat în sufletele a mii de oameni, după cum s-a putut observa și în această zi. Dacă acum au venit câteva mii, cu siguranță de acum încolo va fi pelerinaj la mormântul său, ca la toți marii părinți ai Ortodoxiei. Mulțumim Domnului că are grijă părintele să ne țină într-o trezvie permanentă, așa cum ne-a ținut și în timpul vieții”- părintele Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă.

Continuarea la: Doxologia

Grigore CARAZA, o legendă a închisorilor comuniste: “I-am iertat pe toţi cei care mi-au făcut viaţa grea; şi pe morţi şi pe vii”

Eroul încă în viaţă, care trăieşte la Piatra Neamţ, Grigore Caraza, a împlinit în iarnă (la 1 februarie) 84 de ani. Acest om a avut o viaţă plină de suferinţe incredibile, de neimaginat, o parte din aceasta fiind povestită în unica sa carte, “Aiud însângerat”. Numai faptul că a făcut 21 de ani de puşcărie politică şi doi ani de domiciliu forţat (a fost condamnat, în total, la 47 de ani) spune, credem, aproape totul despre calvarul unei vieţi. După ce termină (în 1943) 7 clase în comuna natală, se înscrie la Şcoala normală “Gheorghe Asachi” Piatra Neamţ. În 1948  întrerupe studiile din cauza situaţiei materiale a familiei, iar între 1948-1949 este  învăţător în satul Călugăreni. Apoi începe calvarul : în 1949 – arestat la 31 august; 1950 – condamnat, la 18 februarie, la 8 ani pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”, trecînd prin închisorile din Piatra Neamţ, Galata-Iaşi, Văcăreşti, Jilava; 1957 – eliberat şi trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan; 1958 – rearestat; 1959, condamnat politic la 23 de ani muncă silnică pentru acelaşi motiv, crimă de uneltire; 1964 – eliberat; 1966 – îşi reia studiile la Liceul “Rareş”; 1970 – arestat şi condamnat pentru propagandă împotriva orînduirii comuniste; 1977 – eliberat de la Aiud (după ce Zarca Aiudului rămăsese goală) şi se reînscrie la “Rareş”; 1979 – ia bacalaureatul, la vîrsta de 50 de ani; în 1980 – părăseşte ţara, exil în SUA, după ce fusese trecut pe o listă a persoanelor protejate de preşedintele SUA, Jimmy Carter; 1986 – obţine cetăţenie americană; 2001 – revine în Piatra Neamţ. Lui Grigore Caraza i se acordă titlul de Cetăţean de onoare al comunei Poiana Teiului în 2004 şi de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ în 2007. Zilele trecute am început un interviu despre ceea ce a îndurat în temniţele comuniste. Azi, prima parte.

- Aveţi o memorie foarte bună, domnule Caraza…

- Am avut, mai am încă dar acum nu-i foarte bună.

- Lipsa unei memorii foarte bune, de care spuneţi, v-ar determina să uitaţi mai uşor totul, tot ce vi s-a întâmplat?

- Nu, nu să uit totul, dar sunt multe lucruri şi întâmplări care, inevitabil, au ieşit din memorie.

- Vreţi să uitaţi?

- Nu vreau, nu. Aşa cum nici dumneavoastră nu vreţi să uitaţi tot ce aţi petrecut în viaţă. Mai ales lucrurile frumoase. Nu?

-Cred că da. Bune, nu aţi uitat, dar aţi iertat pe cei care v-au făcut viaţa grea?

- Dumnezeu să-i ierte!

- Bine, pe morţi, dar şi pe cei care sunt în viaţă?

- Pe toţi, şi pe cei vii şi pe cei morţi i-am iertat.

- Ce-i trebuie omului să fie fericit, domnule Caraza? Bani?

- Îi trebuie şi bani. Îţi trebuie. Fără ei eşti ca pasărea fără aripi. Dar pe lângă asta, în primul rând, omul trebuie să aibă mulţumire sufletească. Şi să trebuie să fie axat pe divinitate, pe verticală cu Dumnezeu, nu pe orizontală. Eram în Aiud şi un bun coleg de celulă, care era şi preot, trebuia să se elibereze. M-a întrebat la despărţire: Grigore, ce ai vrea acum, cu ce ai vrea să te ajut când plec de aici? Zic: să mă scoţi afară pe iarbă, să mă laşi cu faţa în sus şi să mor privind cerul. El mi-a răspuns: este tocmai lucrul cu care eu nu te pot ajuta. El avea libertatea, vroia să mă ajute cu orice i-aşi fi cerut. Eu i-am cerut imposibilul. În viaţă, nu trebuie să-ţi doreşti ceea ce este imposibil de împlinit.

- Mai trăieşte acel prieten?

- Da, cum să nu. E părintele Mihai Lungeanu.

- Aţi trecut prin multe stări de disperare acolo, în închisoare. Aţi avut vreodată senzaţia că sunteţi părăsit chiar şi de Dumnezeu?

- Am avut, am avut, dar pentru o scurtă perioadă. Atunci m-am rugat lui Dumnezeu să-mi trimită un preot în celulă. Credeam că nu mai ajung nici Crăciunul şi aş fi vrut să am un preot lângă mine. Şi, minune, după câteva zile intră un deţinut în celulă la noi. Nu eram singur. Sunt preotul cutare, se recomandă. Zic: părinte, vă aşteptam. Cu ce te pot ajuta?, mă întreabă. Părinte, cred că n-am să prind Crăciunul, nu mai pot rezista. Daţi-mi măcar un sfat. Atunci, părintele le-a zis colegilor de celulă: plimbaţi-vă prin faţa vizetei că eu vreu să spoveduiesc şi să împărtăşesc pe omul acesta. De spovedit da, dar cum să mă împărtăşească acolo, atunci? mă întrebam în sinea mea. Părintele a scos dintr-o cută a hainei o bucăţică de pâine, care fusese cândva sfânta împărtăşanie, şi mi-a dat-o. Am mâncat-o. M-o spovedit, m-o împărtăşit. Îi zic: părinte, eu am văzut când aţi scos sfânta împărtăşanie din cuta hainei, dar busuiocul de unde l-aţi scos, că eu nu am văzut? Cum? Mai zi o dată, mă roagă părintele. Da, busuiocul de unde l-aţi scos?, întreb din nou. Busuioc, îţi miroase a busuioc?, mă întreabă părintele. Îi zic: îmi pătrunde continuu în nas, prin gură, prin urechi, peste mîini, peste tot. Îs plin de busuioc. Ei, dacă dumneata simţi continuu miros de busuioc şi ţi-a pătruns în ochi, pe mâni, pe faţă, pe gât, peste tot, înseamnă că Iisus Hristos a fost prezent aici, în celulă, cu noi.

A consemnat Nicolae SAVA

Sursa: Ceahlaul

Cererea lui Laszlo Tokes pentru premierul Ungariei, Viktor Orban, la Băile Tuşnad: „Oferiţi Transilvaniei protectorat!”

Ca de obicei, finalul Şcolii de Vară ”Tusvanyos” din staţiunea harghiteană Tuşnad Băi a fost ”oficiat”, sâmbătă, de premierul Ungariei, Orban Viktor, secundat de secretarul de stat din Ministerul de Externe de la Budapesta, Nemeth Zsolt, în chip de moderator, şi de europarlamentarul român Tokes  Laszlo. În timp ce şeful executivului ungar s-a îngrijit mai mult, în discursul lui, de alegerile parlamentare şi europarlamentare de anul viitor, eurodeputatul Tokes a lansat un apel la adresa Budapestei de a oferi protectorat Transilvaniei.

Spre deziluzia organizatorilor, a lipsit însă preşedintele Traian Băsescu, prieten declarat al premierului ungar şi un obişnuit al ultimei zile a evenimentului de la Tuşnad Băi la precedentele ediţii. De altfel, nici ceilalţi câţiva reprezentanţi ai partidelor româneşti  – Mihai Răzvan Ungureanu, Remus Cernea, Viorel Hrebenciuc şi Elena Băseascu – anunţaţi de organizatori drept ”vin sigur”, nu au dat curs invitaţiei. Lucru valabil şi în cazul reprezentanţilor UDMR care, cu Kelemen Hunor în frunte, au recurs la un boicot ”original” după ce Toro T. Tibor, şeful PPMT-ului lui Tokes şi unul dintre comisarii politici ai ”Tusvanyos”-ului, interzisese fără nicio explicaţie participarea la eveniment a udemeristului Tamas Sandor, preşedintele C.J. Covasna: s-au declarat ”participanţi doar ca maghiari, nu şi ca reprezentanţi ai UDMR”, ceea ce nu i-a împiedicat să -şi ocupe însă locurile rezervate în primul rând de scaune, alături de vicepremierul ungar Semjen Zsolt şi de ceilalţi oficiali ai guvernului de la Budapesta veniţi la ”Tusvanyos”.

      FOTO: Adrian Popescu/Gandul

Mai mult, vineri seară, departe de ochii şi urechile ziariştilor,  premierul Orban a avut o ”întâlnire privată” cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, cei doi întâlnindu-se apoi şi cu şefii tuturor partidelor maghiare din Voivodina, Ucraina Slovacia şi România, la care au participat şi ceilalţi oficiali din guvernul ungar aflaţi la Tuşnad Băi.
”Am avut o întâlnire bilaterală unde am discutat toate problemele care ne privesc pe noi şi problemele la care noi aşteptăm şi un sprijin politic şi moral din partea guvernului ungar, din partea partidelor din coaliţia guvernamentală din Ungaria. A fost o discuţie constructivă şi sper, ştiu că aceste discuţii vor continua”, a declarat Kelemen Hunor după întâlnirile cu Orban.
Liderul UDMR a mai adăugat că ”în interesul comunităţii maghiare, este important ca între România şi Ungaria relaţiile bilaterale să fie normale, să fie constructive, din acest punct de vedere UDMR, ca o forţă legitimă a maghiarilor din România, trebuie şi poate să fie o punte între România şi Ungaria, între cele două guverne, fiecare cu o majoritate substanţială în ţara respectivă”, precizând apoi că UDMR este deschisă şi colaborării cu celelate partide maghiare din România, PCM şi PPMT, în atingerea obiectivelor de regionalizare, autonomie teritorială şi drepturi lingvistice ale comunităţii maghiare din România, ”dacă acestea vor ţine cont că Uniunea Democrată Maghiară a fost aleasă ca forţă legitimă a comunităţii de către electoratul maghiar.”

„Viktor! Viktor!” şi discursul lui electoral

Întâmpinat cu aplauze şi scandări ”Viktor! Viktor!”, într-o fluturare de steaguri ale Ungariei, steaguri ale aşa-zisului Ţinut Secuiesc şi pancarte cu inscripţii autonomiste, premierul Orban a oferit celor peste 2.000 de simpatizanţi veniţi să-l asculte o lungă cuvântare cu iz pronunţat electoral, în perspectiva alegerilor parlamentare şi europarlamentare de anul viitor din Ungaria, la care vor avea drept de vot şi etnicii maghiari din România care au cerut şi primit cetăţenia ungară.
Începutul l-a făcut, ca şi anul trecut, cu o suită de consideraţii despre schimbările din Europa după 1989, insistând asupra greşelilor comise de liderii politici europeni de atunci până în prezent, „care au pus sub semnul întrebării poziţia şi ponderea Europei în lume, pe toate planurile, politic, economic şi chiar militar”.

      FOTO: Adrian Popescu/Gandul

”Din păcate, instituţiile europene nu pot oferi niciun răspuns şi nicio soluţie acestor provocări, răspunsurile şi soluţiile nu vor putea veni decât din partea fiecărui stat în parte”, a adăugat Orban, continuând apoi, în acelaşi registru, cu o prezentare detaliată a ”valorilor, acţiunilor şi realizărilor în interesul naţional ungar” ale guvernului său, cu precădere în domeniul  a economic.
”Dacă urmărim ce a făcut Ungaria după 2010, vedem clar că am început o politică economică naţională adevărată, încât cât mai mult din ce valoare se produce în Ungaria să rămână în Ungaria, pentru cetăţenii ungari”, a spus el, insistând că acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte noua Constituţie impusă de FIDESZ, acuzată ca nedemocratică inclusiv la nivelul instituţiilor Uniunii Europene.
”În secolul 20, ne-au cam dispersat evenimentele, comunităţile au fost dispersate fără să fie dizlocate. Suntem în Transilvania, a fost parte a Ungariei, s-a tras o linie şi acum nu mai e. Din această naţiune dispersată putem face o naţiune puternică doar dacă integrăm naţiunea prin sistemul dublei cetăţenii, numai în acest fel putem deveni o naţiune puternică, doar printr-o asemena politică naţională putem contribui la situaţia fiecărui maghiar, din New-York, din Tuşnad, din Argentina”, a concluzionat Orban Viktor.

Tokes: ”Păcat că nu a mai venit preşedintele Băsescu aici, pe pământul autonom din Băile Tuşnad”

La rândul său, după cum îi este obiceiul, europarlamentarul Tokes Laszlo a oferit  asistenţei încă o mostră a discursurilor sale hungarist-extremiste şi  antiromâneşti, presărată însă şi cu atacuri la adresa UDMR-ului şi începută  ”cu un mare regret”: ”Păcat că nu e aici şi preşedintele Băsescu, pe un pământ autonom din Băile Tuşnad, într-o localitate din Ţinutul Secuiesc autonom, despre care tovarăşul Dragnea ne tot spune că e pământ românesc!”. De asemenea, Tokes i-a cerut lui Orban ca Ungaria să „ofere protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
La finalul lecturii, europarlamentarul şi-a îndemnat auditoriul, în chip de concluzie:”Avem un drapel al Secuimii, haideţi să înfiinţăm acum şi un drapel al Transilvaniei, să mergem şi cu el şi pentru obţinerea autonomie!”.

Adrian POPESCU
Sursa:

http://www.gandul.info/reportaj/cererea-lui-laszlo-tokes-pentru-premierul-ungariei-viktor-orban-la-baile-tusnad-oferiti-transilvaniei-protectorat-11164785

Pomenirea a 40 de zile de la săvîrşirea Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu

Astăzi, Sîmbătă, 27 Iulie 2013, la pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon, doctorul cel fără de arginţi, într-o atmosferă foarte emoţionantă s-a săvîrşit, în mijlocul a mai mult de 5000 de închinători, pomenirea a 40 de zile de la trecerea din viaţa aceasta a Părintelui Justin Pârvu.



După închinarea la mormîntul Părintelui Justin, şi după un scurt cuvînt şi citirea rugăciunilor de dezlegare pentru cei ce au dorit să se împărtăşească, Mitropolitul Teofan al Iaşilor a săvîrşit Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Petru Vodă. După sfîrşitul Sfintei Liturghii, Înalt Prea Sfinţia sa a ţinut un cuvînt de mîngîiere pentru cei prezenţi, despre viaţa şi învăţătura părintelui nostru stareţ, iar apoi a săvîrşit slujba Parastasului la mormîntul sfinţiei sale.

Răspunsurile la Sfînta Liturghie au fost date de corul “Macarie Ieromonahul” din Suceava. Părinţii din Mănăstirea Petru Vodă şi din maicile şi surorile de la Mănăstirea Paltin s-au îngrijit de buna desfăşurare a sfintelor slujbe şi a mesei pentru toţi închinătorii prezenţi la pomenirea Părintelui Justin.

(fotografii de Tudorel Rusu – Doxologia, ziarul Lumina)

După Vecernia Mică, la ora 18, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teofan al Moldovei şi Bucovinei a săvîrşit slujba de întronizare a părintelui Hariton Negrea, noul stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, împreună cu care a ţinut un cuvînt de folos despre menirea monahismului şi continuarea lucrării începută de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, în mijlocul obştii de călugări şi a sutelor de pelerini încă prezenţi.

Sursa: Manastirea Petru Voda