“Mergi înainte!” – câteva întâmplări minunate cu Părintele Justin Pârvu

Pașii făcuți în documentarea noastră referitoare la faptele Părintelui Iustin, ne-au purtat către Iași, unde personalitatea sa a lăsat urme adânci și unde am aflat câteva din faptele sale de ctitor și izvor de înțelepciune pentru cei aflați la ceas de cumpănă ori îndoială. Am stat de vorbă cu unul din cei pentru care prezența Părintelui a însemnat o cotitură în traseul lor de viață și-i poartă azi o imensă recunoștință, Radu Ungureanu, preot misionar de caritate de la Institutul Regional de Oncologie Iași.

Absolvent al studiilor teologice la Iași, tânărul preot ajunge să slujească inițial la capela Spitalului de Urgență din dealul Copoului, spital care, cu cele câteva secții din perimetru, încerca să facă față cu succes, cazurilor de forță majoră din regiunea Iașului și nu numai. În 2006, la acest spital, în secția de ortopedie, ajunge Părintele Iustin, cu o afecțiune ce impunea o intervenție chirurgicală, ce putea fi rezolvată cu succes aici. Aflat în exercițiul funcțiunii în acea vreme, preotul Ungureanu ajunge să-l cunoască personal pe Părintele Iustin. Dacă misiunea lui era să binecuvânteze pe cei în suferință, de data asta el a fost cel ce a beneficiat de binecuvântarea și harul cuiva aflat pe un pat de suferință. Dialogul lor s-a supus unei legi nescrise, pomenite mie cândva de un distins dascăl, care zicea că e bine că ne-am cunoscut, pentru că sigur nu o să ne uităm. Așa și aici. Părintele, în ciuda faptului că era în preajma unei intervenții chirurgicale, s-a interesat despre ceea ce face tânărul preot și mai cu seamă despre ceea ce ar vrea să facă.

”În calitatea mea de preot misionar de caritate, eram deseori încercat de sentimente de neîmplinire, deoarece mă priveam ca fiind inferior celorlalți confrați aflați la parohiile lor. Ceva la modul că ei păstoreau un segment de public bine delimitat, pe când eu eram pe un teren foarte dinamic, unde oamenii vin, se tratează și apoi pleacă. Nu aveam sentimentul că aparțin unui spațiu clar, conturat și delimitat. Dialogul cu Părintele a schimbat situația și percepția precedentă. Părintele a lăudat prestația mea și m-a îndemnat să-mi duc misia până la capăt. Mi-a arătat adevărata valoare a misiunii de preot de caritate, pentru că eu eram mult mai aproape de cei ce cred în Dumnezeu și cuvântul meu era de o importanță covârșitoare pentru cei aflați în suferință. Mi-a explicat ce trebuie făcut, cum trebuie făcut și m-a îndemnat la ceea ce se denumește a fi credința lucrătoare, adică încrederea în puterea de a face și a crede”.

În legătură cu șederea Părintelui la Spitalul de Urgență din Iași, am auzit din alte surse faptul că, în urma intervenției chirurgicale, echipa medicală a rămas surprinsă de faptul că evoluția postoperatorie a Părintelui era similară cu a unui tânăr de douăzeci de ani și nicidecum similară cu a unui om de optzeci. Din nefericire, din echipa de atunci nu mai este nimeni care să evoce acele momente, dar preotul Ungureanu a confirmat că așa a fost, el cunoscându-i pe medicii care, între timp, au plecat din unitate.

L-am întrebat pe preotul Ungureanu cum l-a perceput pe Părinte. ”Obișnuit cu oameni aflați în suferință, știam, și știu, că ei au un anume fel de a te privi. Întrevederea cu Sfinția Sa a fost altfel. Emana bunătate, liniște sufletească. Dacă la început îl priveam ca fiind undeva foarte sus, pe măsură ce dialogul s-a înfiripat, am realizat că este special. Faptul că s-a interesat de ceea ce am de făcut și de ceea ce am început să fac, pentru mine a însemnat enorm. Imaginează-ți că omul acesta a dăruit mereu. Cuvinele sale aveau o mare încărcătură și pe unde a mers a dăruit ceea ce rar întâlnim: liniște, încredere. Dacă nu era el, poate că azi nici nu aș fi fost aici. Șții ce mi-a zis în legătură cu ceea ce fac? Să am răbdare și să continui să fiu aproape de cei de aici, pentru că aici e locul mântuirii mele. Să nu cred că ce fac azi o să fie neînsemnat ori meteoric.”

În vremea aceea, șantierul a ceea ce se dorea fi noul spital de urgență, actualmente Institutul Regional de Oncologie, era în faza finală. Proiectul prevedea amenajarea în interiorul clădirii a unui spațiu spiritual, o capelă, în care să se desfășoare servicii religioase și în care cei aflați acolo să primească o alinare sufletească, date fiind încercările la care erau supuși. ”Mă aflam ca la o răscruce. Ce să fac? Atunci gândul m-a dus la Părintele Iustin, care știa misia mea de acolo și care m-a încurajat, și mi-a arătat pașii pe care trebuia să-i parcurg, ca o contiuare a primului dialog avut lângă patul de spital. Dialogul cu Părintele Iustin la Petru Vodă a fost unul plin de conținut. Sfinția Sa mi-a arătat exemple ce trebuiesc urmate și mi-a relevat ce înseamnă de fapt credința lucrătoare. Știa ce trebuie făcut, dar, mai ales, cum trebuie făcut. Și, pentru că deseori invoca faptul ca vorbele să nu rămână fără acoperirea faptelor, a acceptat să săvârșească Sfântul Maslu chiar în spațiul din spital și să sprijine edificarea capelei în care slujesc azi”.

Din 2007 și până în 2010, Părintele Iustin vine de șapte ori la Iași pentru a săvârși procesiunea amintită, prilej cu care sute de oameni iau cu asalt capela mică pentru a-l asculta și vedea. De fiecare dată, avea loc și câte o discuție separată, în care Părintele asculta păsurile tânărului preot misionar și în care se făcea un fel de analiză de etapă în derularea amenajării capelei. ”Tânăr fiind, eram animat de o dorință acută de a vedea cât mai repede totul gata. Eram tulburat și nerăbdător într-o atmosferă desul de încordată. Părintele m-a ascultat și m-a îndemnat mereu la răbdare. Faci așa și așa, și stai liniștit că o să fie bine. Mai mult, de fiecare dată, lăsa tot ceea ce primea de la credincioși. Știut fiind faptul că la Sfântul Maslu oamenii pun pomelnice și o mică sumă de bani pentru cel ce le pomenește, Părintele a donat toți acești bani pentru amenajarea capelei. Erau sacoșe. A dăruit toți acești bani fără nicio tăgadă. Și alături de binecuvântarea sa aceștia au însemnat foarte mult, în condițiile în care știm vremurile pe care le trecem.”

Preotul Ungureanu l-a adus de câteva ori pe Părintele Iustin la Iași cu mașina personală, astfel că l-am întrebat cum era Părintele în spațiul informal. ”În preajma lui te simțeai altfel decât în mod obișnuit. Era ceea ce înseamnă un părinte. Cald, bun, deschis la ce nu merge și trebuie rezolvat. A fost și un episod mai interesant să zicem. Veneam de la Neamț, cu Părintele în dreapta, și, deoarece timpul ne presa, am apăsat accelerația ceva mai cu nădejde. La Moțca, nu am observat echipajul de Poliție și am trecut prin dreptul lor cam cu multișor peste limita de viteză din zona respectivă. În spate erau alți doi preoți, care se luptau cu somnul, în dreapta Părintele Iustin stătea cu ochii închiși, dar nu dormea. Și spun că sigur acum o să primesc acasă amenda pentru depășirea grosolană a vitezei în localitate, la care Părintele, fără să deschidă ochii, mi-a zis: Mergi înainte, că n-o să primești nimic. Și nu am primit!”

În interiorul capelei ”Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț” din perimetrul IRO Iași, cu hramul pe 5 august, am remarcat o icoană a Maicii Domnului și a mai multora care au suferit în temnița de la Aiud. ”A fost dorința Părintelui să punem pe unul din pereți această icoană. Îi vezi aici pe Sfinția sa, pe Părintele Calciu, pe Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor, pomenit astfel de Părintele Stăniloae, prezent și el în compoziție, pe Nicolae Steinhardt, pe Arsenie Boca.”

Am admis amandoi că este un semn al trecerii pe aici a Părintelui Iustin Pârvu.

La Iași, Părintele Iustin Pârvu a fost primit cu multă dragoste și încredere, pe măsura a ce dăruia el de fiecare dată. A fost așteptat și la sfințirea capelei, însă, între timp, Părintele a plecat la cele veșnice, dar cei ce au săvârșit acest act l-au pomenit alături de ctitorii acestui lăcaș. Periplul documentării acestui serial ne va duce la alți oameni care poartă amprenta harului Sfinției Sale și care ne conturează pe zi ce trece dimensiunea uluitoare a sfințeniei acestui om, pe care a revărsat-o și contemporanilor lui. Permanentul său îndemn la răbdare, smerenie și credință nu au fost simple vorbe. Exemplul personal și trăinicia ctitoriilor sale sunt repere de necontestat în judecățile care se pot face.

Într-un final, l-am întrebat pe preotul Ungureanu dacă el simte ceva ca fiind o minune în relația cu Părintele Iustin: ”Faptul că și-a îndreptat atenția către mine, un necunoscut slujitor al Domnului, a fost o minune, cum de altfel pot afirma și despre întreaga experiență trăită cu Părintele Iustin.”

Părintele Iustin a acceptat invitația de a-mi binecuvânta locuința, prilej cu care am remarcat o anume predilecție când e vorba de dialog. Pe scurt, am un fecior care, aflat la vârsta pubertății, prezenta o serie de comportamente neadecvate, cu efecte destul de supărătoare. Părintele Iustin, după ce a sfințit locuința, s-a aplecat asupra copiilor, le-a oferit mici daruri și s-a așezat lângă ei, încercând să păstreze aceeași linie de comunicare vizuală. A dialogat cu ei, nu ca o entitate superioară, ci foarte cald și apropiat, astfel încât după această vizită problemele au încetat și lucrurile au intrat pe un făgaș normal și chiar mai mult.

Relatare de George PĂTRĂUCEAN pentru Mesagerul de Neamţ, via manastirea.petru-voda.ro: Minunea de a crede (2)

O fotografie inedita cu Parintele Arsenie Boca

Daca fotografiile de Dosar sunt oarecum cunoscute, fotografia pe care am primit-o azi cu Parintele Arsenie Boca la momentul arestarii nu o cunoastem asa ca o oferim cu bucurie drept-credinciosilor, multumind cercetatorilor CNSAS pentru efortul lor. Mentionam ca semnatura si inscrisul olograf al Parintelui le-am adaugat noi.
Doamne ajuta!

-

- fotografie primita de Marturisitorii.Ro din Arhivele CNSAS

Părintele Iustin – Minunea de a crede

Memoria afectivă a creștinilor de la noi posedă imaginea bunătății și a harului Părintelui Iustin Pârvu, care și-a dedicat întreaga viață credinței în Dumnezeu și care a îndurat prigoana regimurilor pentru crezul și convingerile sale. Ani de-a rândul, cuvântul Sfinției Sale a adus binele celor ce l-au ascultat, înțelepciunea sa a fost izvor pentru trezirea la conștiință a celor rătăciți, rugăciunea sa a vindecat suflete și trupuri. Ctitor de lăcaș sfânt, prin verticalitatea discursului său, Părintele Iustin Pârvu a făcut să rodească muguri de credință în suflete dominate de raționalism, dar a și emis în permanență semnale pertinente privind starea de degradare morală a societății contemporane, cât și analize pe înțelesul tuturor privind starea nației române și calea pe care a început să pășească după decembrie 1989. Am în minte scrisoarea sa pentru poporul român, în care se găsește poate cel mai fierbinte îndemn pentru trezirea din amorțeala consumatorismului și redobândirea mândriei de a fi român, îndemn care își are rădăcina în ani grei de suferință, care nu au reușit să-i umbrească crezul și vocația. Acum Părintele Iustin Pârvu, duhovnicul neamului românesc, este plecat și veghează asupra noastră din ceruri, însă faptele sale și amprenta pe care și-a pus-o pe destinele multora din cei ce au venit la chilia sa, au rămas aici și vor rămâne vii în mintea tuturor celor care l-au cunoscut în realitate sau i-au citit scrieri cu și despre dânsul.

 Povestea

… pe care dorim să v-o aducem spre atenție începe în urmă cu ani buni, în care un tânăr cu o dizabilitate la unul din membrele inferioare s-a bucurat de atenția, îndemnurile, dragostea Părintelui. Asemeni multor oameni aflați în suferință sau cu sufletul încărcat de nevoi, Dan și-a îndreptat pașii spre mănăstirea Petru Vodă, unde a avut posibilitatea să-și pună în valoare priceperea și să pună umărul la rânduielile obștii de acolo, la modul necondiționat, nelăsând ca povara nevoilor să-i îndoaie umerii sau să-i întunece mintea.

 Atent observator…

al omului, Părintele și-a îndreptat atenția asupra sa, îndemnându-l la simplitate și smerenie și o eventuală intrare în viața monahală. Simțindu-se nepregătit pentru a urma o astfel de cale, Dan declină îndemnul, dar continuă să vină la Petru Vodă, unde a găsit mereu căldura cuvântului bun al Părintelui Iustin, care l-a înțeles și a continuat să-l prețuiască pentru sinceritatea și simplitatea sa. Discuțiile lor, relatate mie, mi-au arătat că acest om nu a mers numai să ceară, ci a și oferit. Sigur că percepția generală a celui ce merge la mănăstire este circumscrisă sintagmei ”Dă, Doamne!”, dar situația a fost un pic diferită. Dincolo de taina spovedaniei, Dan a avut prilejul de a-și arăta dorințele, de a scoate din el râvna pentru a depăși uriașul complex de nevoi, care, pentru anii 2007- 2009, era covărșitor și ca volum și ca intensitate. Să rămâi fără acoperiș deasupra capului, să fii târât într-un proces costisitor pe cale să se încheie dezastruos pentru familia din care provine, nu este ușor nici pentru un om în plină putere, darămite pentru Dan, care își câștigă traiul de zi cu zi, cu forțele pe care i le permite starea sa. Normalul de a avea o casă, o familie, un trai liniștit se poziționa în acele momente destul de departe, dar dorința de a duce în fapt acest normal a depășit granițele strâmte ale trupului.

 Într-o vineri din Mai 2009,

Dan îl vizitează pe Părinte și-i împărtășește, într-un târziu, dorința sa de a-și face o casă. Părintele îl ascultă, asemenea unui om care stă alături de alt om, și, după ce l-a binecuvântat, i-a zis: ”Mergi cu bine, și de mâine începi să faci casa”. Povestește Dan: ”Aveam în buzunar 100 de lei. Cum, Doamne, iartă-mă, să mă apuc de casă cu un milion de lei vechi?! Sigur părintele a glumit. Vă dați seama? O sută de lei! Nici mai mult, nici mai puțin! Cu care să începi o casă…”
Măcinat cu aceste gânduri, dar cu sufletul împăcat consecutiv dialogului cu Părintele, Dan pornește spre ceea ce-i era adăpost sieși și restului familiei, un edificiu care cu greu se putea denumi casă de locuit. La nici câțiva pași de drum, o mașină, apărută ca de nicăieri, oprește și îl duce în bună regulă acasă. ”Pe drum, mă sună un frate de al meu, aflat la muncă în străinătate, și mă anunță că mâine trimite ce-i nevoie ca să se înceapă lucru la casă. Asta fără să fi vorbit ceva cu el înainte.”

 Începând cu a doua zi,

viața lui Dan a luat o turnură pe care vă las să o interpretați singuri. Au început să curgă resurse de peste tot. Frați, cunoștințe, prieteni, șeful direct, animați de nu se știe ce, încep să-și îndrepte atenția către Dan și totul se derula ireal de spornic. Rețineți și faptul că subiectul poveștii noastre este bucătar și trăiește numai din salariul câștigat astfel.
”Ceea ce bătrânii povestesc de sporul casei, eu trăiam cu ochii mei. Totul se ridica, totul creștea parcă ceva sau cineva făcea să se împlinească faptele. Un exemplu: avem grădină, nu mare, dar suficientă pentru familia noastră. Ca să ai oameni la muncă, trebe să le dai și de mâncare, așa că unde să caut? Porc, nu. Vite, nu. Grădina era singura sursă. Știind să fac mâncare, în fiecare zi mergeam culegeam și găteam pentru oameni. A doua zi, la fel. Și a treia, și a patra, și așa mai departe. Credeți-mă că, de fiecare dată, când mergeam să culeg, era crescut la loc. Nu am avut grija asta până am terminat casa și au plecat meșterii”.

 La o vorbă cu sinele,

Dan realizează că momentul respectiv, din mai 2009, a fost cotitura din traseul vieții sale: ”De atunci, sporul s-a revărsat peste familia mea. Îmi ajunge din ce câștig, ne-am cumpărat animale, muncim cu spor și văd efectiv cum, din te miri ce, crește. Nu mai suntem îngrijorați de ziua de mâine, nu mai trebe să îndurăm frig, pot spune că avem tot ce ne trebuie”.
Nu-i un lux, e necesarul normal pentru o familie de creștini, este punerea în faptă a unei dorințe fierbinți de a trăi ca oamenii. Consecutiv derulării acestor fapte, a încercat mereu să-i mulțumească Părintelui pentru suportul său, dar mereu a primit același răspuns: ”Nu-mi mulțumi mie, ci Celui de Sus”. Poate sună abrupt, dar refuzul Părintelui în cazul de față este de fapt un îndemn.

 Minunea,

denumită astfel de Dan, nu s-a oprit atunci. ”Și azi, dacă vreau să fac ceva important pentru mine, trag o fugă până la mormântul Părintelui, mă reculeg acolo și-i împărtășesc dorința mea, ca și cum ar fi lângă mine. După ce mă întorc, toate se îndeplinesc”.
O judecată simplistă ar duce povestea în sfera norocului similar unui câștig la loterie sau ceva semănător, dar în cazul de față este altceva. În câteva luni, un om dobândește ceea ce altora le trebuie o viață să ducă la bun sfârșit. Pentru Dan este o minune. O minune trăită și simțită chiar și acum. Părintele a trezit în el forța de a face, a mobilizat tot ce se putea mobiliza în jurul lui Dan, pentru ca un vis să devină real. Cum a făcut asta, nimeni nu știe. Taina se află în ceruri acum.

 E posibil

ca Părintele să fi dat un nou sens verbului ”a crede”, pentru că una e să crezi că așa trebuie și alta să crezi cu toată ființa. Reușea, prin harul său, să translateze crezul de la suprafață la interior, de unde să se adape cu toată energia găzduită acolo. Științific, am putea spune că reușea reorganizarea regiștrilor psihici și reorganizarea managementului energiei interioare. De obicei, asta este o chestiune care se rezolvă la nivel de for intim, dar în cazul de față și în altele, asta s-a produs cu un aport exterior.
Faptul că și azi, după trecerea în neființă, se simte harul Părintelui denotă și altceva. A reușit ca în fiecare din cei ce i-au cerut sprijinul să răsădească sămânța de a crede. Dincolo de credința în Dumnezeu, i-a atribuit dimensiuni pe care mulți dintre noi nu le mai avem: credința în sine, în puterea forțelor proprii, încrederea în cei apropiați și în drumul ales.

 Am încheiat dialogul

cu Dan încercând să ne oferim o explicație cât de cât rațională pentru tot ce se petrece. Singurele lucruri palpabile sunt vizitele la Părintele Iustin, cuvintele sale și faptele. Restul ne îndreaptă cu gândul că mai este ceva. Un ceva ce este prezent și dăinuie. Poate fi sămânța încrederii semănată de Sfinția Sa, poate fi harul său ce depășește barierele timpului, spațiului și a formelor. Sau este ceea ce Dan o spune mereu: o minune!

George PĂTRĂUCEAN

Sursa: Mesagerul de Neamt

Detinutul profet Ioan Ianolide despre era tehnologica si vitelul de aur

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Şi totuşi el e trist şi îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
 

Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.

De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Ioan Ianolide, 1985

- fragment din volumul lui Ioan Ianolide - "Detinutul profet", ingrijit la Manastirea Diaconesti, Editura Bonifaciu, 2009

Parlamentul European a adoptat Raportul Lunacek (care stabileste agenda europeana in privinta sexualitatii, acordand privilegii minoritatilor sexuale). Ulrike Lunacek este co-presedinta a inter-grupului LGBT

UE trebuie să pună fundamentele unei direcţii concrete pentru respectarea drepturilor fundamentale ale lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transexualilor şi hermafrodiţilor (LGBTI), anunţă rezoluţia adoptată astăzi de Parlamentul European. Raportul Lunacek -care stă la baza acestei rezoluţii- a provocat controvese în UE, unde unele grupuri de activişti pentru promovarea familiei tradiţionale acuză o discriminare pozitivă a comunităţii LGBTI şi o încercare de deformare a valorilor de bază ale societăţii. Potrivit unui studiu efectuat de Agenţia UE pentru Drepturile Fundamentale, 47% dintre oamenii care aparţin minorităţilor sexual se simt discriminaţi sau hărţuiţi, iar 26% au fost atacaţi fizic sau ameninţaţi în ultimii cinci ani. „Homofobia nu mai trebuie tolerată în Europa, în niciun fel. Foarte mulţi dintre noi, lesbiene, homosexualii, transexualii sau hermafrodiţii, am trăit toată viaţa în frică. Frica de a ne ţine de mână pe stradă, frica de a fi strigaţi într-un fel sau altul, frica de a fi daţi afară din şcoală, din casă sau de la slujbe. Raportul meu spune că UE trebuie să acţioneze asupra acestor lucruri, pentru ca şi noi să ne bucurăm de drepturile garantate de Uniunea Europeană“, a declarat raportoarea Ulrike Lunacek (Partidul Verzilor). Rezoluţia a fost adoptată de Parlamentul European astăzi cu 394 de voturi la 176, cu 72 de abţineri. Documentul prevede ca statele membre, Comisia Europeană şi agenţiile UE să lucreze împreună pentru a contura o strategie clară, în scopul protejării drepturilor fundamentale pentru minorităţile sexuale, asemenătoare strategiilor UE împotriva discriminării de gen, etnie sau disabilităţi. Textul citează foarte exact faptul că statele membre trebuie să implementeze măsuri complexe pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale garantate de UE, pentru comunitatea LGBTI. Alături de formele de expresie rasiste şi xenofobe, care sunt deja incriminate, vor intra şi incitarea la ură faţă de identitatea de gen şi orientarea sexuală. În acest sens, se vor revizui legile statelor membre, potrivit Parlamentului European. În domeniul educaţiei, Comisia Europeană va propune la recomandarea Parlamentului European implementarea unor programe educaţionale care să combată discriminarea minorităţilor sexuale. În acest sens, se vor redacta materiale educative pentru sistemul pre-universitar, inclusiv la clasele primare. Statele membre vor decide în ce formă vor fi implementate aceste noi cerinţe. 

Sursa: Adevarul

Ion Gavrilă Ogoranu. Meditaţiile unui luptător. "De ce atât de puţini s-au împotrivit? De ce avem o intelectualitate atât de dezorientată şi laşă? De ce o ţărănime supusă?"

Tot ce înalţă, tot ce zideşte sufletul omenesc şi-l mână spre înviere e artă. Tot ce-l împiedică e balast nefolositor. Deci nu artă pentru artă, nici pentru frumos, căci nici arta, nici frumosul nu pot fi scopuri în sine. În afara drumului spre Rai nimic nu foloseşte sau mai degrabă dăunează. Arta nu poate fi tot ce reuşeşti să transpui din ceea ce ai în minte, în inimă (vezi P. Andrei definiţie), căci faci artă numai în măsura în care ai ridicat cu un pas un suflet spre Dumnezeu. Păi şi frumosul are legătură cu Dumnezeu? Răspundem categoric: da! Frumosul, mai mult ca altele, este prin excelenţă de esenţă divină. Şi în afară de Dumnezeu nu poate exista frumos. Cum a fost folosit altarul artei pentru neamul nostru să zicem în cei 20 de ani de la unire încoace? Nechemaţi şi profanatori, măscărici ai Satanei au luat locul aleşilor. Ne-am întrebat în singurătatea munţilor de ce atât de puţini tineri au reacţionat sănătos atunci când Diavolul roşu ne-a potopit. De ce atât de puţini au pus mâna pe armă? De ce atât de puţini s-au împotrivit? De ce avem o intelectualitate atât de dezorientată şi laşă? De ce o ţărănime supusă? Şi-am găsit că una din cauze e că de atâta vreme a fost otrăvită cu fel de fel de bucate putrede, credem noi, servite neamului nostru cu un scop preconceput: de a ne ameţi pentru a nu mai putea reacţiona şi azi slugile Satanei să ne învârtă cum vor.
De unde era tineretul să înveţe să iubească pe Dumnezeu? Din noianul de cărţi-atac profanatoare de cele sfinte?
De unde sentimentul onoarei, al mândriei, al dragostei de ţară? De unde bunul simţ, sentimentul camaraderiei, prieteniei până la mormânt, de unde stăpânirea de sine? Dispreţul de bani? Numai din arta celor douăzeci de ani nu. Unde să-şi găsească visurile tinereşti pe care să le urmeze? În romanele şi cinematografele româneşti? Unde cadenţa şi ritmul saltului spre ideal? În confuzele şi languroasele melodii mălăieţe ale compozitorilor la modă? Unde ţinuta şi atitudinea dreaptă? În pictura şi sculptura aţăţătoare de simţuri? Calitatea produsului uman e chipul şi asemănarea concepţiei despre artă din această perioadă.
Există o părere: prezentăm tineretului viaţa cu binele şi răul amestecat. Tineretul să-şi aleagă. (Deşi în intimitatea gândului lor erau convinşi că numai binele nu-l prezintă sau îi dădeau rolul Cenuşăresei). Că apoi acela-i tânăr ce şi într-un mediu rău devine bun. Atunci pe acest gând putem merge mai departe. Ce folos atâţia profesori şi educatori pentru băieţi şi fete? Să dăm mai bine grijă educaţiei băieţilor pe mâna pungaşilor de buzunare din închisoarea Văcăreşti, iar pe cea a fetelor în grija prostituatelor. Că apoi aceea vor fi tineri şi tinere ce vor ieşi curaţi cu astfel de educatori.
Nimeni nu poate concepe acest lucru? Şi totuşi grija educaţiei prin artă e lăsată în grija unor mai maeştri în „arta distrugerii” decât prostituatele şi pungaşii. Căci dacă unui tânăr îi vei pune în faţă un şmecher pungaş de buzunare şi i-l vei arăta ca ideal de urmat, desigur îl va respinge.
Iar dacă unei tinere îi vei aduce o epavă de femeie distrusă trupeşte şi sufleteşte de păcat şi-i vei cere să o urmeze, sufletul curat nu ar da un pas pe urma unei astfel de călăuze. Or tocmai minunea aceasta de neconceput reuşesc să o facă „aceşti maeştri” de artă. Îmbracă aceste putreziciuni morale şi trupeşti în haine scumpe, dau lumină putregaiului şi-l prezintă tineretului astfel fasonat. După cum farmacistul nu-ţi dă chinină decât ascunsă într-o bulină de zahăr. (text preluat din publicaţia Veghea, nr. 5)

Precizări ale Mănăstirii Petru Vodă legate de Prea-cucernicul Mărturisitor al lui Hristos, Părintele Gheorghe Calciu

1. Noi, Mănăstirea Petru Vodă, mărturisim, pe temeiul ortodoxiei, vieţii, mărturisirii, jertfei, pătimirii şi morţii lor, sfinţenia de care au dat şi dau dovadă şi de dincolo de mormânt Arhimandritul Justin Pârvu, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Ştefan Marcu, Presbitera Elena Marcu, Toader Popescu, Radu Gyr, Florentina Gyr, Mihail Dumitrescu, Monahul Atanasie Ştefănescu, Monahia Heruvima Tănasă şi alţi plăcuţi ai lui Dumnezeu care odihnesc în cimitirul mănăstirii noastre. Canonizarea sfinţilor se face la vremea rânduită de Dumnezeu de către ierarhia Bisericii, aşa cum a fost întotdeauna rânduiala în Biserica Ortodoxă, şi credem cu tot sufletul că tot astfel se va proceda şi cu mulţi dintre cei menţionaţi aici. Până atunci respectăm hotărârile soborniceşti ale Bisericii Ortodoxe prin deciziile sinodale, totodată cinstindu-i pe Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori cu toată dragostea şi recunoştinţa către Dumnezeu.
2. Întrucât s-a contestat în presă autenticitatea testamentului Părintelui Gheorghe Calciu, facem cunoscut faptul că acesta a fost semnat pe patul de spital de sfinţia sa şi a fost adus Părintelui Stareţ Justin Pârvu de către Ieromonahul Amfilohie Brânză de la Mănăstirea Diaconeşti, a doua zi după ce a fost scris, adică în data de 29 octombrie 2006. Textul scrisorii testamentare a fost publicat în anul 2007, nefiind niciodată contestat. Pe baza autenticităţii sale Părintele Gheorghe a fost îngropat la Mănăstirea Petru Vodă în ziua de 3 decembrie 2006, precum exprimă limpede testamentul, respectat de Mănăstirea noastră, de familia sa şi de fiii săi duhovniceşti din America. Din moment ce s-a respectat dorinţa testamentară a îngropării, aceeaşi valoare de adevăr testamentar o au şi precizările referitoare la eventuala sa dezgropare (dorinţa ca, de va fi dezgropat şi va fi găsit neputrezit, să fie imediat reîngropat, iar lucrul să fie făcut cu cât mai multă discreţie). Evlavia noastră la sfinţenia Părintelui Gheorghe Calciu se dovedeşte prin cinstirea şi respectarea mărturisirii sale de o viaţă, a învăţăturilor şi a scrierilor sale, şi cu atât mai mult a testamentului său şi a sfintelor sale moaşte.
3. Raportarea obştii noastre la cuvântul testamentar al Părintelui Gheorghe Calciu este nu doar ca la un text ce exprimă smerenia sa, cât mai ales ca la un cuvânt profetic, care s-a împlinit întocmai în urmă cu două luni (din păcate într-o manieră regretabilă). Statornicia Părintelui Gheorghe în adevărul lui Hristos şi al Bisericii Ortodoxe nu putea să îl facă vreodată să atribuie diavolului lucrările lui Dumnezeu. De altfel, în Biserica Ortodoxă criteriul sfinţeniei moaştelor nu îl reprezintă faptul că ele sunt sau nu întregi, ci faptul că ele aparţin unor plăcuţi ai lui Dumnezeu care au făcut dovada sfinţeniei şi ortodoxiei lor prin viaţa şi învăţătura lor, sfinţenie şi ortodoxie recunoscute de soborul întregii Biserici.
4. Conform sinaxelor din data de 11 noiembrie 2013 şi din data de 18 noiembrie 2013, la care a participat integral Consiliul Duhovnicesc şi obştea, s-a hotărât prin vot deschis respectarea hotărârii testamentare a Părintelui Gheorghe, după cum urmează: la prima sinaxă a fost unanimitate de voturi împotriva dezgropării (prin vot deschis), iar la a doua sinaxă au fost 80 voturi (în scris, cu semnătură) împotriva faptei deja petrecute a dezgropării – pentru re-îngroparea sfintelor rămășițe ale Părintelui Gheorghe și pentru canonisirea celor vinovați –, şi 4 voturi pentru (aparţinând făptaşilor). Hotărârile sinaxei sunt în deplină conformitate cu legile bisericeşti, monahale şi civile.
5. La cererea directă a Stăreţiei, precum prevede legea bisericească şi legea civilă, a fost contactat exclusiv în scris fiul părintelui, Dl. Avocat Andrei Calciu. Domnia sa poate da mărturie că nu a fost contactat telefonic, niciodată, de către nimeni din Mănăstirea noastră, nici nu a fost în vreun fel influenţat în hotărârea sa. Dacă domnia sa va dori, vom face publică respectiva corespondenţă şi/sau mărturia sa că nu a comunicat verbal cu nimeni din obşte.
6. Prin urmare, toate atacurile pe acest subiect asupra deciziilor noastre consimţite în plen, asupra persoanei mele ca stareț, cât şi asupra persoanei monahului Filotheu, sunt atacuri împotriva întregii obşti a Mănăstirii Petru Vodă şi împotriva Consiliului Duhovnicesc, dar, dincolo de acestea, sunt acţiuni împotriva Canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe şi a rânduielii ei stabilite de Sfinţi, pe care noi le cunoaştem şi le respectăm.
7. Dorinţa noastră a fost şi este una singură, aceea de a păstra pacea Bisericii, pe cât este posibil. De aceea ieşirile noastre în mass-media şi precizările legate de acest caz au fost minimale, dorind mântuirea tuturor credincioşilor şi îndreptarea celor ce au greşit. Dacă există persoane care doresc să conteste hotărârile canonice ale Sfintei noastre Mănăstiri, le rugăm să se adreseze în scris, cu argumente aferente şi cu mărturii apostolice şi patristice, către instanţa Arhiepiscopiei Iaşilor, căreia ne supunem canonic şi care a aprobat până acum deciziile obştii noastre.

Stareţ,

Protosinghel Hariton Negrea