27.5.14
Ecumenism globalist. Declarația Comună de la Ierusalim: papa Francisc și patriarhul ecumenic Bartolomeu
Redăm Declarația Comună semnată de papa Francisc și patriarhul Bartolomeu la sediul Delegației Apostolice de la Ierusalim.
Declarația Comună de la Ierusalim
1. Asemenea veneraților predecesori, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Atenagora, care s-au întâlnit aici la Ierusalim acum 50 de ani, tot astfel și noi, Papa Francisc și Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, am voit să ne întâlnim în Țara Sfântă, "unde Mântuitorul nostru comun, Cristos Domnul, a trăit, a învățat, a murit, a înviat și s-a înălțat la cer, de unde l-a trimis pe Duhul Sfânt asupra Bisericii care lua ființă". (Comunicatul comun dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora, publicat după întâlnirea din 6 ianuarie 1964). Întâlnirea noastră prezentă, ce reprezintă o reuniune ulterioară a Episcopilor Bisericilor de Roma și de Constantinopol, fondate de cei doi frați Apostoli, Petru și Andrei, este pentru noi izvor de imensă bucurie spirituală și ne oferă ocazia de a reflecta asupra profundității și autenticității legăturilor existente între noi, rod al unui drum plin de har de-a lungul căruia am fost călăuziți de către Domnul, începând din acea zi binecuvântată de acum 50 de ani.
2. Întâlnirea noastră fraternă de azi este un nou și necesar pas pe calea spre unitatea la care doar Duhul Sfânt ne poate conduce: aceea a comuniunii în diversitatea legitimă. Ne amintim cu intensă gratitudine pașii pe care Domnul ne-a îngăduit să-i facem. Îmbrățișarea reciprocă dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora, aici la Ierusalim, după multe secole de tăcere, a pregătit calea unui gest de o extraordinară valoare: înlăturarea din memoria și din mijlocul Bisericii a sentințelor de excomunicare reciprocă, din 1054. Au urmat schimburi de vizite la respectivele sedii din Roma și din Constantinopol, contacte epistolare frecvente și, succesiv, decizia Papei Ioan Paul al II-lea și a Patriarhului Dimitrios, ambii de venerată memorie, de a începe un dialog teologic al adevărului dintre Catolici și Ortodocși. De-a lungul acestor ani, Dumnezeu, izvor de pace și de iubire, ne-a învățat să ne considerăm unii pe ceilalți ca membri ai aceleiași familii creștine, sub un singur Domn și Mântuitor, Isus Cristos, și să ne iubim unii pe alții, încât să putem mărturisi credința în aceiași Evanghelie a lui Cristos, așa cum a fost primit de la Apostoli, exprimat și transmis nouă de Conciliile ecumenice și de Sfinții Părinți. Pe deplin conștienți că nu am atins obiectivul deplinei comuniuni, azi ne exprimăm din nou angajamentul de a continua să mergem împreună spre unitatea pentru care Cristos Domnul s-a rugat Tatălui "pentru ca toți să fie una" (In 17,21).
3. Pe deplin conștienți că o astfel de unitate se manifestă în iubirea față de Dumnezeu și de aproapele, tânjim după ziua în care în sfârșit vom participa împreună la banchetul euharistic. Creștini fiind, ne așteaptă îndatorirea de a ne pregăti să primim darul comuniunii euharistice, potrivit Sfântului Irineu de Lyon, prin mărturisirea unicei credințe, a rugăciunii constante, a convertirii interioare, a reînnoirii vieții și a dialogului fratern (Adversus haereses, IV,18,5. PG 7, 1028). Prin atingerea acestui obiectiv spre care ne orientăm speranțele, vom demonstra în fața lumii iubirea lui Dumnezeu și astfel vom fi recunoscuți ca adevărați discipoli ai lui Isus Cristos (cf In 13,35).
4. Pentru realizarea acestui obiectiv, o contribuție fundamentală în căutarea deplinei comuniuni dintre Catolici și Ortodocși este oferită de dialogul teologic condus de Comisia mixtă internațională. În perioada succesivă Papilor Ioan Paul al II-lea și Patriarhului Dimitrios, progresul realizat de întâlnirile noastre teologice a fost substanțial. Azi, dorim să ne exprimăm aprecierea profundă pentru rezultatele obținute ca și pentru eforturile care continuă să fie făcute. Nu este vorba despre un simplu exercițiu teoretic, ci despre un exercițiu al adevărului, al carității, care necesită o tot mai profundă cunoaștere reciprocă a tradițiilor, pentru a le înțelege și a învăța de la ele.
De aceea, afirmăm încă o dată că dialogul teologic nu caută un minimum numitor comun teologic asupra căruia să se ajungă la un compromis, ci se bazează mai ales pe aprofundarea întregului adevăr, dăruit Bisericii sale de către Cristos încât, mișcați de Duhul Sfânt, să nu încetăm niciodată să-l înțelegem cât mai bine. Afirmăm așadar împreună că fidelitatea față de Domnul necesită o întâlnire fraternă și un dialog autentic. Această căutare comună nu ne îndepărtează de la adevăr ci mai curând, printr-un schimb de daruri, ne va conduce sub călăuza Duhului, la întregul adevăr (cf In 16,13).
5. Deși suntem încă pe drumul către deplina comuniune, avem încă de acum datoria de a oferi o mărturie comună a iubirii lui Dumnezeu față de toți, colaborând în slujba umanității, mai ales în ceea ce privește apărarea demnității persoanei umane în orice etapă a vieții și sfințenia familiei bazată pe căsătorie, promovarea păcii și a binelui comun, răspunsul la mizeriile care continuă să chinuie lumea noastră. Recunoaștem că trebuie să fie înfruntate în mod constant foamea, lipsurile, analfabetismul, distribuția inegală a bunurilor. Este de datoria noastră să facem eforturi pentru a construi împreună o societate justă și umană, în care nimeni să nu se simtă exclus și marginalizat.
6. Suntem profund convinși că viitorul familiei umane depinde și de modul în care vom ști să păstrăm, cu înțelepciune și iubire, cu dreptate și echitate, darul creației încredințat nouă de Dumnezeu. Recunoaștem așadar cu părere de rău injusta exploatare a planetei noastre, fapt ce constituie un păcat în ochii lui Dumnezeu. Ne afirmăm responsabilitatea și datoria de a alimenta un simț de umilință și moderație, pentru ca toți să simtă necesitatea respectării creației și păzirii cu grijă a acesteia. Afirmăm împreună angajarea noastră de trezire a conștiințelor în privința apărării creației; facem apel la toți bărbații și femeile de bună voință să caute modalități de a trăi, cu risipă cât mai puțină și cu cât mai mare sobrietate, manifestând mai puțină aviditate și mai multă generozitate pentru protejarea lumii lui Dumnezeu și pentru binele poporului său.
7. Există, de asemenea, o nevoie urgentă de cooperare între creștini, de tip eficient și angajant, pentru a păstra oriunde dreptul de a exprima public propria credință și de a fi tratați în mod echitabil când există intenția promovării contribuției pe care Creștinismul continuă să o ofere societății și culturii contemporane. Referitor la acest aspect, îi îndemnăm pe toți creștinii să promoveze un dialog autentic cu Ebraismul, cu Islamul și cu alte tradiții religioase. Indiferența și ignoranța reciprocă pot conduce doar la lipsă de încredere și, din păcate, chiar la conflict.
8. Din această Cetate Sfântă a Ierusalimului ne exprimăm profunda noastră îngrijorare pentru situația creștinilor din Orientul Mijlociu și pentru dreptul lor de a rămâne în patrie ca cetățeni cu drepturi depline. Ne îndreptăm cu încredere rugăciunea noastră spre Dumnezeu cel atotputernic și milostiv pentru pace în Țara Sfântă și în Orientul Mijlociu. Ne rugăm în mod special pentru Bisericile din Egipt, Siria și Irak, care au suferit mult din cauza evenimentelor recente. Încurajăm toate părțile, indiferent de convingerile lor religioase, să continue să lucreze pentru reconciliere și pentru justa recunoaștere a drepturilor popoarelor. Suntem profund convinși că nu armele ci dialogul, iertarea și reconcilierea sunt singurele mijloace posibile pentru dobândirea păcii.
9. Într-un context istoric marcat de violență, indiferență și egoism, atâția bărbați și femei se simt astăzi pierduți. Și doar prin mărturia comună a fericitei vești a Evangheliei îl putem ajuta pe omul timpului nostru să regăsească calea care conduce la adevăr, la justiție și la pace. Uniți de același ideal și amintind exemplul oferit acum 50 de ani la Ierusalim de către Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora, facem apel la creștini, la credincioșii de orice tradiția religioasă și la toți oamenii de bună voință să recunoască situația de urgență a momentului, care ne îndeamnă să căutăm reconcilierea și unitatea familiei umane, în spiritul deplinului respect al diferențelor legitime, pentru binele întregii umanități și al generațiilor viitoare.
10. În vreme ce trăim acest pelerinaj la locul unde unicul și același Domn Isus Cristos a fost răstignit, a fost îngropat și a înviat, încredințăm cu umilință mijlocirii Maicii Domnului pașii viitori ai drumului nostru spre deplina unitate și încredințăm iubirii infinite a lui Dumnezeu întreaga familie umană.
"Domnul să facă să strălucească fața lui spre tine și să se îndure de tine! Domnul să-și înalțe fața spre tine și să-ți dăruiască pacea!" (Nm 6,25-26).
Papa Francisc - Patriarhul Ecumenic Bartolomeu
R.V./A. Mărtinaș
Frica lui Dumnezeu, medicamentul împotriva marxismului cultural
Frica lui Dumnezeu este antidotul prin care se vindecă definitiv şi irevocabil următoarele boli generate de marxismul cultural:
- ateism militant, afirmînd inexistenţa lui Dumnezeu, a diavolului, a iadului, a raiului, şi mai ales inexistenţa păcatului şi concepţia că “totul e permis”
- liberalism, adică goana după înavuţire şi “revoluţia perpetuă” / modificarea periodică a oricăror repere
- relativizarea oricărui fel de reper
- minciuna “progresului” şi a “evoluţionismului”
- “corectitudinea” politică
- artă atee şi degenerată promovată prin televizor, muzică, filme, reclame, modă, arhitectură, etc
- anti-inteligenţă / prostire şi îndobitocire programată
- promovarea animalismului şi a cipuirii, reducerea persoanei la un simplu număr
- pornografie, androginism, feminism, perversiuni, homosexualitate, distrugerea familiei prin desacralizare, divorţuri şi avorturi
- multiculturalism + şubrezire, defăimare şi distrugere a tradiţiilor naţionale
- ecumenism, ateism, defăimarea şi distrugerea oricărei religii non-iudaice
- de-moralizare şi a-moralizare
- nihilism, promovare a sinuciderii, marijuana şi drogurile de orice fel
- discriminarea albilor şi a culturii creştine
- imigraţie în masă, amestecarea popoarelor, promovarea internaţionalismului, eradicarea patriotismului + distrugerea simbolurilor naţionale
- din predica monahului Filotheu Bălan
SURSA: Mănăstirea Petru Vodă
26.5.14
Papa, rabinul si musulmanul - intalnire pan-eretica la Ierusalim
În vizita sale în Orientul Mijlociu, Papa este însoţit de
doi vechi prieteni din ţara sa de baştină, Argentina:
rabinul Agraham Skorka, co-autor al unei cărţi în colaborare du actualul papă,
şi şeicul Omar Abbound, liderul comunităţii musulmane din Argentina. Potrivit Vaticanului, vizita lui Francis
în Orientul Mijlociu este prima ocazie de acest fel în care anturajul papei
include lideri ai altor religii, relatează CNN.
În Ierusalim, papa va fi întâmpinat de mai mulţi rabini şi lideri iudaici, va vizita Zidul de Vest, memorialul Holocaustului Yad Vashem, va depune o floare pe mormântul fondatorului sionismului modern şi va semna o declaraţie comună cu liderul Bisericii Ortodoxe şi liderul Bisericii.
În Ierusalim, papa va fi întâmpinat de mai mulţi rabini şi lideri iudaici, va vizita Zidul de Vest, memorialul Holocaustului Yad Vashem, va depune o floare pe mormântul fondatorului sionismului modern şi va semna o declaraţie comună cu liderul Bisericii Ortodoxe şi liderul Bisericii.
Vizita este una religioasă, nu politică Papa însuşi a
subliniat că vizita sa pe Pământul Sfânt este una strict religioasă, fără
implicaţii politice, numind-o şi „pelerinaj pentru rugăciune”. Declaraţiile
suveranului pontif au fost interpretate drept tentative de a îndepărta
aşteptările potrivit cărora prezenţa sa în regiune ar influenţa planurile
autorităţilor privind negocierile israelo-palestiniene. Duminică, papa Francisc
şi patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu, liderul a peste 300 de milioane de
ortodocşi din lume, vor semna o declaraţie comună privind principiile comune
acceptate de ambele biserici pentru a stabili unitatea între religii.
Vizita este una religioasă, nu politică Papa însuşi a
subliniat că vizita sa pe Pământul Sfânt este una strict religioasă, fără
implicaţii politice, numind-o şi „pelerinaj pentru rugăciune”. Declaraţiile
suveranului pontif au fost interpretate drept tentative de a îndepărta
aşteptările potrivit cărora prezenţa sa în regiune ar influenţa planurile
autorităţilor privind negocierile israelo-palestiniene. Duminică, papa Francisc
şi patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu, liderul a peste 300 de milioane de
ortodocşi din lume, vor semna o declaraţie comună privind principiile comune
acceptate de ambele biserici pentru a stabili unitatea între religii.
Nu mai multe săptămâni înainte de sosirea Papei, pereţii
bisericilor creştine au început să fie umplu te cu graffiti, mai exact mesaje
pline de ură („moarte arabilor şi creştinilor” indică unul dintre grafferi).
Predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, nu a avut
niciodată o relaţie foarte bună cu musulmanii. El a stârnit chiar şi protestele
musulmanilor din cauza unei referinţe la cultura lor. Fostul papă a folosit
impresii ale unui împăratului creştin din secolul al XIV-lea într-un discurs
din 2006, însă a stârnit furia musulmanilor. În comparaţie, papa Francisc a
spălat picioarele a doi musulmani în timpul unei ceremonii religioase din 2013.
„Ceea ce papii fac este la fel de important precum ceea ce spun”, a declarat
John Esposito, expert în Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii
Georgetown. „Iar musulmanii au fost
chiar impresionaţi de Francisc”, a continuat Esposito.
extrase din
extrase din
În vizita sale în
Orientul Mijlociu, Papa este însoţit de doi vechi prieteni din ţara sa
de baştină, Argentina: rabinul Agraham Skorka, co-autor al unei cărţi în
colaborare du actualul papă, şi şeicul Omar Abbound, liderul
comunităţii musulmane din Argentina. Potrivit Vaticanului, vizita lui
Francis în Orientul Mijlociu este prima ocazie de acest fel în care
anturajul papei include lideri ai altor religii, relatează CNN.
Citeste mai mult: adev.ro/n631d9
Citeste mai mult: adev.ro/n631d9
25.5.14
Predica Părintelui Ilie Cleopa la Duminica Orbului ( Despre orbirea sufletească).
Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei ce vad sa fie orbi (Ioan 9, 39)
Hristos a inviat !
Iubiti credinciosi,
Multe invataturi de tot felul putem scoate din Sfinta Evanghelie de azi, de vom cerceta textul ei cu luare aminte. Una dintre aceste invataturi este cea despre orbirea duhovniceasca a omului robit de pacate.
Cita
orbire spirituala era in mintea carturarilor si fariseilor, care, nu
numai ca nu credeau in minunile mai presus de fire facute de Hristos
Domnul, ci si hula mare aduceau asupra Lui, zicind ca, cu Beelzebut,
domnul demonilor scoate pe demoni
(Marcu 3, 22). Atita orbire era in mintea lor, incit ochi avind, nu
vedeau si urechi avind, nu auzeau. De aceea Domnul ii numeste "farisei
orbi" (Matei 23, 26).
Despre aceasta orbire spirituala a carturarilor si fariseilor, a arhiereilor si legiuitorilor iudei si despre pedeapsa
ce-i asteapta pentru aceasta zice proorocul David prin Duhul Sfint: Sa
se intunece ochii lor ca sa nu vada si spinarea lor pururea o girboveste
(Psalm 68, 27). Si marele prooroc Isaia a proorocit despre orbirea
spirituala a poporului lui Israel,
zicind: Dumnezeu le-a dat duh de impietrire, ochi ca sa nu vada si
urechi ca sa nu auda pina in ziua de azi (Isaia 56, 10). Si iarasi: Ca
s-a invirtosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit
si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa
auda si cu inima sa intelaga si sa se intoarca la Mine si sa-I vindec
(Isaia 6, 10).
Dar
din ce se naste orbirea sufleteasca in mintea omului? Aceasta vine
asupra omului din mai multe pricini. Mai intii ca urmare a faptelor
rele. Acest lucru il arata Mintuitorul cind zice: Lumina a venit in
lume, dar oamenii au iubit intunericul mai mult decit Lumina, caci
faptele lor erau rele. Ca oricine face cele rele uraste Lumina, pentru
ca faptele lui sa nu se vadeasca (Ioan 3, 19-20). Orbirea spirituala
vine de la diavol.
Orbirea spirituala vine din necredinta si din impotrivirea fata de Dumnezeu.
Acest lucru il spune proorocul Isaia, zicind: Toata ziua intindeam
miinile mele catre un popor neascultator si impotriva graitor (Isaia 65,
2). De aceea Dumnezeu le-a dat duh de impietrire ca sa nu vada cu ochii
si cu urechile lor sa nu auda pina in ziua de azi (Deuteronom 29, 4).
Orbirea spirituala vine si din necredinta si invirtosarea inimii, cum
arata Sfinta Scriptura, zicind: Du-te si spune poporului acestuia: Cu
auzul veti auzi si nu veti intelege si uitindu-va va veti uita, dar nu
veti vedea. Ca inima poporului acestuia s-a invirtosat si cu urechile
sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii
si sa auda cu urechile si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca la
Mine si sa-l vindec (Isaia 6, 9-10).
Am aratat ca una din pricinile orbirii spirituale este pacatul. Acum sa vedem de ce pacatul aduce orbirea sufletului si intunecarea mintii omului. Iata de ce. Pacatele dupa marturisirea Sfintei Scripturi
se numesc "lucruri ale intunericului" (Isaia 29, 15; Romani 13, 12;
Efeseni 5, 11). Ca lucruri ale intunericului, pacatele, de orice fel ar
fi, aduc in mintea omului intuneric, tulburare, boala si orbire
duhovniceasca. Prin ce putem izgoni din mintea noastra intunericul
pacatului? Prin parasirea pacatului, prin ascultarea cuvintelor lui
Dumnezeu, prin post, rugaciune, pocainta cu lacrimi si spovedania
sincera la duhovnic si prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Prin
aceste fapte bune, fiecare om oricit de pacatos ar fi, vine la lumina cunostintei si se apropie de Dumnezeu, devenind dintr-un om intunecat si pacatos, un vas ales al lui Dumnezeu si un fiu al imparatiei cerurilor.
Orbirea
spirituala vine uneori la om si prin ingaduinta si puterea lui
Dumnezeu. Acest lucru s-a aratat la multi oameni alesi de Dumnezeu. Dar
mai luminat vedem aceasta la alegerea Marelui Apostol Pavel, care mai inainte de chemarea sa se numea Saul si prigonea foarte mult Biserica lui Hristos (Fapte 9, 1-22).
Iubiti credinciosi,
Sa intoarcem acum cuvintul la orbirea sufleteasca din zilele noastre.
Toti am vazut oameni orbi, fie din nastere, fie din accidente, fie in
urma unor boli grele. Ori de cite ori vedem un orb, ne cuprinde pe
fiecare un sentiment de mila, ba citeodata ne dau si lacrimile. El nu
poate merge singur, nu poate vedea cerul, soarele si frumusetea
florilor. Nu poate privi icoana si crucea la care se inchina, nici fata
mamei, a copiilor si a semenilor sai. Orbul nu poate citi o carte
sfinta, nu poate lucra mai nimic si se simte o povara pentru familie si societate, caci traieste mai mult din mila altora.
Un
asemenea om orb la ochii trupului este vrednic de jale, de indurarea
tuturor. Dumnezeu insa, mingiie pe cei fara vedere cu alte daruri: cu
multa intelepciune, cu vorbire frumoasa, cu smerenie, cu darul lacrimilor
si adeseori cu darul cintarii frumoase. Caci Creatorul a toate, prin
dumnezeiasca pronie, are mila de zidirea Sa. De aceea zice Duhul Sfint,
prin gura psalmistului: Domnul intelepteste orbii! (Psalm 145, 8).
Mult
mai grea si mai vrednica de plins este insa orbirea mintii, a inimii, a
vointei si constiintei. Caci si sufletul este cu mult mai de pret decit
trupul. De aceea zice Mintuitorul: Ce-i foloseste omului sa cistige
lumea intreaga, daca isi pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul,
in schimb pentru sufletul lui? (Marcu 8, 36-37). Sufletul fiind creat de
Dumnezeu vesnic, orbirea sufleteasca este una din cele mai grele boli
care duce la pierderea sufletului si la osinda lui vesnica. De aceea si
vindecarea acestei boli este cu mult mai grea si mai importanta decit
vindecarea orbirii trupesti.
23.5.14
Parintele Gherontie Puiu a trecut la Domnul!
Părintele Gherontie Puiu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului
nostru şi ctitor al Mănăstirii Caraiman de la Buşteni, a plecat la
Domnul, la 22 mai 2014, la 81 de ani.
La poalele Caraimanului, unde străluceşte crucea cu acelaşi nume, părintele a întemeiat în 1998 obştea călugărească al cărei nume îl poartă pe cel al masivului şi al crucii care mângâiie bolta cerului senin. La 29 iunie 2000, Părintele Patriarh Teoctist a aprobat înfiinţarea Schitului Caraiman cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci. În apropierea bisericuţei din lemn se află chilia părintelui Gherontie, unde, zi de zi, îi asculta şi îi îndruma pe toţi cei care îi băteau la uşă. Erau sfătuiţi să meargă la agheasmatarul care îmbrăţişează bradul sfânt din poiana din curtea mănăstirii, să se roage cu credinţă la Măicuţa Domnului care le şterge lacrimile.
Viaţa părintelui Gherontie Puiu n-a fost una simplă. S-a născut în localitatea Todireşti, lângă Paşcani, în anul 1933. Mama i-a murit în timp ce-l aducea pe lume, iar moaşele, convinse că nici pruncul nu supravieţuise, l-au aşezat într-un coş şi l-au aruncat între gunoaie, pe malul unei gârle.
Ocrotit de Dumnezeu, copilul a fost salvat de o femeie care trecea întâmplător pe acolo. Aşa a intrat în familia Puiu pruncul Gheorghe, mai târziu părintele Gherontie. Când fratele vitreg Ilie (fiul cel mare al familiei Puiu Petrache) a plecat pe front, părintele a visat, pentru prima oară, o tânără cu chip strălucitor, îmbrăcată în straie mănăstireşti, care i-a spus cu glas domol: “Vei fi ocrotit!... Tatăl tău se va întoarce după un lung prizonierat!”. După 12 ani, i s-a întors fratele, după ani grei de prizonierat în Rusia, apoi, după ce s-a însurat, a hotărât să-l înfieze pe mezin. “Când am îmbrăcat haina de foc a botezului, parcă m-am simţit alt om. Mă încerca o bucurie fără margini, pe care mă străduiam să o desluşesc. La ieşirea din sfântul lăcaş, pe treptele din faţa pridvorului, am zărit din nou acea fiinţă minunată. Stătea lângă poartă şi mă privea drept în ochi. N-o vedea nimeni, doar eu! De astă dată nu mai era vis, ci vedenie curată... Mi-a vorbit cu glas îngeresc: «Ai încredere şi du-te la mănăstire. Te voi călăuzi. Tu eşti ales pentru o misiune!». Acea Măicuţă fără vârstă avea cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat să-l privesc. Începând de atunci, am înţeles că este însăşi Măicuţa Domnului...”, spunea părintele în urmă cu doi ani.
Tânărul Gheorghe a ales apoi drumul călugăriei, devenind Gherontie, ucenic al părintelui Pâslaru, stareţul Mănăstirii Neamţ. În 1959, după decretul de evacuare a lăcaşurilor mănăstireşti, călugării au fost scoşi din sfântul aşezământ şi duşi într-un loc de unde a reuşit să fugă pe fereastră. Prins de Miliţie, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în lagărul de la Periprava. A evadat cu ajutorul unui brigadier-şef, iar vreme de 10 ani a stat ascuns într-o peşteră din Bucegi. S-a hrănit cu tot felul de rădăcini, cu seminţe şi fructe. Îmbrăcat în zdrenţe, se ruga neîncetat. Privind crucea de pe Caraiman, i-a jurat Sfintei Fecioare Maria că va construi o mănăstire cu hramul “Înălţarea Sfintei Cruci”. Cu ajutorul Maicii Domnului, preacuviosul părinte Gherontie a ctitorit Mănăstirea Caraiman, o gură de rai la poalele Caraimanului. Dumnezeu l-a chemat acum la Sine pe Proteosinghelul Gherontie după o mare sărbătoare creştină: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 24 mai, la ora 11:00. Veşnica lui pomenire din neam în neam!
La poalele Caraimanului, unde străluceşte crucea cu acelaşi nume, părintele a întemeiat în 1998 obştea călugărească al cărei nume îl poartă pe cel al masivului şi al crucii care mângâiie bolta cerului senin. La 29 iunie 2000, Părintele Patriarh Teoctist a aprobat înfiinţarea Schitului Caraiman cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci. În apropierea bisericuţei din lemn se află chilia părintelui Gherontie, unde, zi de zi, îi asculta şi îi îndruma pe toţi cei care îi băteau la uşă. Erau sfătuiţi să meargă la agheasmatarul care îmbrăţişează bradul sfânt din poiana din curtea mănăstirii, să se roage cu credinţă la Măicuţa Domnului care le şterge lacrimile.
Viaţa părintelui Gherontie Puiu n-a fost una simplă. S-a născut în localitatea Todireşti, lângă Paşcani, în anul 1933. Mama i-a murit în timp ce-l aducea pe lume, iar moaşele, convinse că nici pruncul nu supravieţuise, l-au aşezat într-un coş şi l-au aruncat între gunoaie, pe malul unei gârle.
Ocrotit de Dumnezeu, copilul a fost salvat de o femeie care trecea întâmplător pe acolo. Aşa a intrat în familia Puiu pruncul Gheorghe, mai târziu părintele Gherontie. Când fratele vitreg Ilie (fiul cel mare al familiei Puiu Petrache) a plecat pe front, părintele a visat, pentru prima oară, o tânără cu chip strălucitor, îmbrăcată în straie mănăstireşti, care i-a spus cu glas domol: “Vei fi ocrotit!... Tatăl tău se va întoarce după un lung prizonierat!”. După 12 ani, i s-a întors fratele, după ani grei de prizonierat în Rusia, apoi, după ce s-a însurat, a hotărât să-l înfieze pe mezin. “Când am îmbrăcat haina de foc a botezului, parcă m-am simţit alt om. Mă încerca o bucurie fără margini, pe care mă străduiam să o desluşesc. La ieşirea din sfântul lăcaş, pe treptele din faţa pridvorului, am zărit din nou acea fiinţă minunată. Stătea lângă poartă şi mă privea drept în ochi. N-o vedea nimeni, doar eu! De astă dată nu mai era vis, ci vedenie curată... Mi-a vorbit cu glas îngeresc: «Ai încredere şi du-te la mănăstire. Te voi călăuzi. Tu eşti ales pentru o misiune!». Acea Măicuţă fără vârstă avea cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat să-l privesc. Începând de atunci, am înţeles că este însăşi Măicuţa Domnului...”, spunea părintele în urmă cu doi ani.
Tânărul Gheorghe a ales apoi drumul călugăriei, devenind Gherontie, ucenic al părintelui Pâslaru, stareţul Mănăstirii Neamţ. În 1959, după decretul de evacuare a lăcaşurilor mănăstireşti, călugării au fost scoşi din sfântul aşezământ şi duşi într-un loc de unde a reuşit să fugă pe fereastră. Prins de Miliţie, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică în lagărul de la Periprava. A evadat cu ajutorul unui brigadier-şef, iar vreme de 10 ani a stat ascuns într-o peşteră din Bucegi. S-a hrănit cu tot felul de rădăcini, cu seminţe şi fructe. Îmbrăcat în zdrenţe, se ruga neîncetat. Privind crucea de pe Caraiman, i-a jurat Sfintei Fecioare Maria că va construi o mănăstire cu hramul “Înălţarea Sfintei Cruci”. Cu ajutorul Maicii Domnului, preacuviosul părinte Gherontie a ctitorit Mănăstirea Caraiman, o gură de rai la poalele Caraimanului. Dumnezeu l-a chemat acum la Sine pe Proteosinghelul Gherontie după o mare sărbătoare creştină: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 24 mai, la ora 11:00. Veşnica lui pomenire din neam în neam!
21.5.14
REMEMBER. Profesorul Gheorghe Buzatu: Tentativa tovărăşeilor de la Institutul Elie Wiesel este o dovadă elocventă a faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul HOLOCAUST ROŞU. VALERIU GAFENCU a fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
