Scriitorul Andrew Solomon, despre ţara din care au fugit bunicii săi: „Gay, evreu, bolnav mintal şi susţinător al romilor în România”. Imaginea pe care homosexualii o creeaza Romaniei in SUA

Scriitorul american Andrew Solomon, autorul bestsellerului „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei“, a scris în revista „New Yorker“ un editorial despre România, inspirat de recenta vizită făcută în ţara noastră, în luna iunie. La acel moment, scriitorul a scris pe pagina sa oficială de Facebook că i-ar fi fost anulată o conferinţă pe care trebuia să o susţină la Bucureşti, din cauza temei pe care dorea să o abordeze, respectiv identitatea gay.

Andrew Solomon dezvăluie în textul publicat de revista americană „New Yorker“ că bunicii săi, evrei, proveneau din România, această mărturisire personală fiind punctul de plecare pentru a creiona imaginea unei ţări intolerante faţă de minorităţi. Solomon îşi începe editorialul “Gay, evreu, bolnav mintal şi susţinător al romilor în România” amintindu-şi de cuvintele spuse de mătuşa sa despre România, pe când era doar un adolescent, la insistenţele sale de a afla mai multe despre locul exact din care venea familia sa: „Era un loc oribil şi am fost norocoşi că am plecat de acolo. Nu exisă niciun motiv pentru care cineva şi-ar dori să se întoarcă“, l-ar fi avertizat ruda fără să-i ofere mai multe detalii. “O verişoară de gradul doi pe care am întâlnit-o pe Facebook mi-a spus că, din câte ştie, suntem din Dorohoi, un orăşel la circa 250 de mile de Bucureşti”, povesteşte Solomon. În urma unor cercetări făcute de o amică pasionată de genealogie, scriitorul a descoperit că bunicul său împreună cu cei doi fraţi au plecat din ţară în 1900, iar patru ani mai târziu au reuşit să aducă şi restul familiei din România. Curiozitatea legată de locul de unde i se trage familia a devenit cu atât mai intensă în momentul în care prietena sa, Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke, stabilită în România de 15 ani, a fondat ONG-ul OviduRo, prin intermediul căruia încearcă să ajute copiii proveniţi din familiile sărace de rromi. „M-am alăturat demersului său, într-o anumită măsură, pentru că am făcut o paralelă între opresiunea asupra strămoşilor mei evrei şi cea exercitată asupra romilor“, scrie Solomon. A urmat invitaţia de a face un turneu de promovare a cărţii „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei“, anul acesta, când românii l-au impresionat cu interesul arătat faţă de munca sa, după cum precizează autorul. Însă impresia plăcută i-a fost umbrită de anularea conferinţei pe care ar fi trebuit să o susţină la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, în urma unui aranjament intermediat de Florin Buhuceanu, preşedintele ACCEPT, organizaţie care luptă pentru drepturile persoanelor gay din România. „Umbra homofobă a lui Putin se întinde asupra Europei de Est“, concluzionează amar Andrew Solomon, urmare a întâmplării de la Bucureşti. În editorial se precizează că directorul BCU i-ar fi reproşat telefonic unei prietene a lui Leslie Hawke că ar fi minţit în legătură cu tema conferinţei, adăugând că BCU nu va găzdui niciodată un eveniment la care se va discuta indentitatea gay. Totuşi, conferinţa cu tema "Despre iubire, cu orice preţ: sexualităţi şi identităţi în secolul 21" a avut loc în cele din urmă, dar într-o altă locaţie, respectiv în sala de cinema de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti (UNATC). Pe urmele strămoşilor, la Dorohoi În timpul vizitei din România, Solomon a mers să vadă oraşul Dorohoi, însoţit de Leslie Hawke. Ajuns la faţa locului, scriitorului nu i s-a părut că se schimbaseră prea multe de la plecarea bunicilor săi: „Am mers la cimitirul evreiesc din Dorohoi, pe un drum lung şi noroios. (…) Cimitirul era într-o stare de degradare profundă, dar la fel este tot ceea ce se află în apropiere de Dorohoi. (…) Leslie a descoperit unul dintre mormintele familiei Solomon. Curând am început să aflăm mai multe, informaţii venite din partea oamenilor născuţi după emigrarea bunicului meu. (…) Am pus pietre pe unele morminte (tradiţia evreiască este să pui pietre pe morminte în loc de flori) şi m-am gândit la oamenii care ar fi putut să plece de aici, dar nu au făcut-o“. povesteşte autorul american. „O inscripţie de pe unul din mormintele din cimitir amintea de Solomonii care muriseră de mâna lui Hitler (…) Un memorial din centrul cimitirului comemora cei 5.000 de evrei care au fost luaţi din aceste locuri şi nu s-au mai întors niciodată. Parcă am auzit vocea mătuşii Rose spunând, «Am fost norocoşi că am plecat de acolo»“, mai scrie Solomon. La plecarea din oraş, am privit ţăranii din partea locului şi m-am gândit că dacă înaintaşii lor nu le-ar fi ars casele strămoşilor mei, poate că familia mea nu ar fi plecat. M-am gândit apoi la ce s-a întâmplat cu familia mea în timpul a două generaţii şi la ce nu li s-a întâmplat lor timp de două sau trei generaţii; şi în loc să mă simt ultragiat de trecutul lor violent, m-am simţit privilegiat. Oprimarea se dovedeşte uneori mai profitabilă pentru victime decât pentru opresori. În vreme ce aceia care fac ravagii în vieţile vecinilor lor îşi consumă energia cu distrugerea, cei ale căror vieţi sunt zdruncinate trebuie să-şi concentreze tăria rămasă pentru a găsi soluţii – unele dintre ele dovedindu-se extraordinare. Ura mi-a alungat familia în Statele Unite, unde s-a bucurat de libertăţi până atunci de neimaginat, meditează Andrew Solomon. În continuare, scriitorul descrie condiţiile mizere în care trăiesc ţiganii din România, comparativ cu ceea ce văzuse în Dorohoi: „Taberele unde m-a dus Leslie au făcut ca Dorohoi să pară East Hampton (cartier de lux din New York - n.r.). Dacă ţăranii din nordul României mâncau prost, ţiganii din colonii erau înfometaţi, în timp ce ţăranii trăiesc puţin, ţiganii prezentau semne evidente de boală. Ţăranii poate că nu aveau instalaţii sanitare eficiente, dar ţiganii nu aveau deloc. Îşi făceau nevoile în apropiere şi locul duhnea.“ Andrew Solomon relatează inclusiv modul în care a fost redat în mass-media incidentul cu BCU, când nu i s-ar fi permis să susţină conferinţa despre identitatea gay. Este pomenită şi întâlnirea publică pe care a avut-o la acel moment cu scriitorul Mircea Cărtărescu, la Colegiul Noua Europă, prilej cu care autorul român a simţit nevoia să-şi ceară scuze pentru incidentul cu Biblioteca Centrală Universitară. Pe finalul editorialului din New Yorker, Andrew Solomon punctează:„ Societăţile în tranziţie sunt întotdeauna modele de contradicţie. Cum se raportează România la evrei, la persoanele cu afecţiuni psihice, la persoanele gay, la ţigani?”, se întreabă retoric scriitorul. Acesta precizează că tot ceea ce reprezintă el, prin faptul că este evreu şi gay, pare că nu îi conturează o imagine favorabilă printre români. Susţinătorii liberalizării sociale într-o ţară săracă, religioasă şi conservatoare nu reprezintă majoritatea. Femeile din Dorohoi sigur nu sprijină căsătoria gay, probabil că nu le plac evreii sau ţiganii. Dar, româna este o limbă latină, iar românii sunt un amestec de căldură specifică italienilor şi de spirit combativ caracteristic slavilor. Mai mulţi români mi-au spus că, fiindcă bunicul meu s-a născut aici, aş putea primi paşaport românesc. Mă gâdesc serios la acest lucru. Este un loc oribil şi am fost norocoşi să plecăm de acolo, dar este şi un loc minunat şi mă simt norocos că m-am întors, îşi încheie acesta pledoaria.

Sursa: Adevarul

PPCD ȘI FUNDĂTURA EURASIATICĂ. De la hommo sovieticus la hommo eurasiaticus.

”Noi construim un Imperiu!”

Alexandr Dughin, Emisiunea ”Discurs”, O producție Russia.ru 2013

”În mare, Federația Rusă are o singură problemă în Republica Moldova: prezența militară ilegală pe teritoriul nostru național. (…) Cine dintre autoritățile noastre s-a gândit cum poate fi folosită în avantajul Republicii Moldova această prezență militară, ce avantaje de ordin comercial, energetic, politic am putea să scoatem noi din prezența militară a Federației Ruse? (…) Prin urmare, aici ar fi cheia: ce obținem în schimb? În schimbul acestei prezențe militare ruse neplăcute, indezirabile, dar inevitabile pentru noi, un obstacol pe care nu-l putem depăși și pe care îl putem transforma într-un avantaj.”

Iurie Roșca, conferința de presă din 19 martie 2014

Fără să mă fi așteptat, am avut în ziua de 4 iulie 2014 o discuție pe alocuri tensionată, pe alocuri liniștită cu secretarul general al PPCD, Dinu Țurcanu, în prezența președintelui PPCD, Victor Ciobanu, pe terasa unui local din Chișinău. Motivul care a determinat întâlnirea cu secretarul general al PPCD nu a avut tangență cu politicul, cu toate că, pe parcurs, discuția a ajuns la politica desfășurată în ultimii ani de PPCD. Chiar dacă a decurs în contradictoriu, aflându-ne în vădită divergență de păreri și de idei, aceasta a fost o discuție necesară, cred, de natură să limpezească lucrurile. Luând act de atitudinea mea critică și chiar foarte negativă față de cursul promovat de conducerea PPCD, secretarul general Dinu Țurcanu m-a îndemnat în mod repetat să-mi formulez public, în scris, poziția atât în acest subiect, cât și față de alinierea fruntașilor de azi ai PPCD la ideologia promovată de un pretins ”filosof” de la Moscova, Alexandr Dughin, supranumit de unii drept cardinal din umbră, dar și ideolog al Kremlinului. O fac acum cu plăcere.

Am scris și cu alte ocazii că, în opinia mea, PPCD este supus unui proces de destructurare dirijată, în paralel cu unul de izolare internațională, prin scoaterea sa din familia Partidului Popular European și deturnarea geopolitică spre o orbită răsăriteană, eurasiatică. Obiectivele irevocabile au fost revocate. Consecvența a lăsat loc inconsecvenței și oportunismului geopolitic. Altădată un organism de esență antiimperială, PPCD se autoreneagă și este astăzi laolaltă cu apologeții și ideologii imperialismului moscovit, fiind transformat într-un grupuscul de adepți ai școlii dughiniste a eurasianismului. Antieuropenismul, antinatoismul, antiamericanismul, iar pe alocuri și antiromânismul, pe de o parte, și promoscovismul și eurasianismul, dar pe alocuri și proseparatismul disimulat, pe de altă parte, sunt linii de gândire confirmate tot mai des în discursul sau de comportamentul public al acestui grupuscul, convertit la ideologia eurasianistă opusă obiectivelor strategice ale formațiunii. Acest fapt este la vedere, pe înțelesul oricărui observator obiectiv.

Din păcate, fruntașii de astăzi ai PPCD, de care atât eu, cât și multă altă lume ne-am legat inițial multe speranțe, au derapat grav și flagrant de la obiectivele strategice și idealurile programatice ale formațiunii, așa cum sunt formulate acestea în Statutul și Programul politic în vigoare, adoptate de Congresul partidului. Secretarul general Dinu Țurcanu a precizat că ar urma să fie convocat un Congres care să rebuteze Statutul și Programul politic în vigoare, înlocuindu-le cu altele, conforme noului curs care i s-a trasat formațiunii. Adică, după ce PPCD este izolat pe plan european și mânat către fundătura eurasiatică, stindardul de luptă națională și antisovietică, pe care l-am ridicat și ținut sus mai bine de două decenii și care acum este călcat în picioare, va fi înlocuit cu un alt drapel, eurasiatic. Schimbarea de vector geopolitic și cantonarea partidului în mlaștina eurasianismului putinisto-dughinist abia urmează a fi legitimată formal.

Ce principii și idealuri sunt călcate în picioare?

Este necesar să readucem în atenție obiectivele strategice ale PPCD pe plan geopolitic.

Potrivit articolului 8 din Capitolul II al Statutului actual al formațiunii, ”Obiectivele strategice ale PPCD sunt: (…) integrarea într-o Europă a națiunilor și înfăptuirea unității naționale, în acord cu voința poporului și în spiritul tratatelor internaționale, printr-un proces firesc de apropiere a celor două state românești, susținut de programe realiste și acțiuni pragmatice de ordin economic, social, spiritual și diplomatic”.

La fel, este potrivit să cităm câteva articole din Programul actual al partidului:

”PPCD își reafirmă atașamentul față de principiul constituțional privind caracterul unitar și indivizibil al statului. Noi considerăm că restabilirea legalității și ordinii pe întreg teritoriul Republicii Moldova trebuie realizată prin metode politice, cu sprijinul și participarea organismelor internaționale, excluzând orice șantaj din afară sau condiții ultimative din partea secesioniștilor transnistreni” (articolul 39. Unitate teritorială).

”PPCD rămâne atașat ideii de unitate națională, care trebuie acceptată ca un dat și ca o condiție primordială a păcii în regiune. Ideea de unitate națională trebuie să fie luminată de morala creștină, care înseamnă dragoste față de aproapele tău, față de familia ta, față de națiunea ta, față de națiunile din jurul tău, față de umanitate. Nimeni nu poate să se integreze prin iubire în umanitate dacă nu-și iubește națiunea. Morala creștină ne protejează de excesul de a face din dragostea față de propria națiune un motiv de ură sau de respingere a celorlalte națiuni” (articolul 41. Unitate națională).

”Globalizarea și crearea unor entități interstatale optime din punct de vedere politic, economic, social, militar etc. constituie tendințe ale lumii contemporane. Transparența frontierelor și promovarea valorilor comune sunt în interesul statelor. Aderarea Republicii Moldova într-un viitor previzibil la Uniunea Europeană constituie pentru noi un obiectiv strategic major. Până la atingerea acestui obiectiv raporturile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie să se dezvolte în cadrul Acordului de Parteneriat și Cooperare din 1994. De asemenea, relațiile cu Consiliul Europei trebuie să fie axate în continuare pe cele trei dimensiuni: cooperare interparlamentară, interguvernamentală și în domeniul democrației locale” (articolul 42. Integrare europeană).

”Pentru noi este de o importanță cu totul deosebită buna vecinătate cu cele două țări limitrofe: la est cu Ucraina, care este unul dintre partenerii cei mai importanți ai Republicii Moldova pe plan economic, și la vest cu România, de care ne leagă relații speciale determinate de comunitatea istorică și identitatea noastră lingvistică, etnică și culturală. Considerăm benefică sub toate aspectele constituirea Trilateralei România-Moldova-Ucraina, precum și a celor două euroregiuni: a Dunării de Jos și a Prutului Superior” (articolul 43. Cooperare regională și transfrontalieră).

”Având în vedere situația geopolitică a Republicii Moldova, PPCD apreciază drept inadecvat principiul neutralității fixat în Constituție. Opțiunea strategică irevocabilă a PPCD de integrare a Republicii Moldova în Alianța nord-atlantică (NATO) constituie singura soluție viabilă pentru apărarea independenței, suveranități și integrității statului” (articolul 44. Securitatea noastră militară).

Trebuie să amintim că respectarea acestor obiective programatice a fost pusă sub jurământ public, iar orice încălcare sau nesocotire a lor face dovada sperjurului.

”Jur în faţa lui Dumnezeu şi a fraţilor mei de familie politică să fiu un bun apărător şi promotor al intereselor naţionale ale Republicii Moldova, să îmi iubesc Patria până la jertfire de sine, să slujesc principiile democratice şi idealurile naţionale din toată inima mea şi din tot cugetul meu, să îmi dăruiesc toată priceperea şi străduinţa pentru realizarea obiectivelor programatice ale PPCD, (…) să respect acest legământ cu onoare şi demnitate până la sfârşitul vieţii mele” (din Jurământul membrului PPCD).

Ideile de bază din aceste documente nu cadrează cu noua linie politică trasată de către Moscova pentru cei pe care Dughin îi numește deschis ”coloana noastră a cincea”.

De la hommo sovieticus la hommo eurasiaticus

Părerea mea, formată în baza observațiilor atente din ultimii ani, este că un număr redus totuși de persoane din Republica Moldova, inclusiv unii dintre actualii fruntași ai PPCD, s-au pus benevol, dar deloc dezinteresat, în serviciul ideologiei eurasianiste, conectându-se, cu toate consecințele, la spațiul și pârghiile de putere ale Rusiei. Nu doar eu, ci și oricine s-a putut convinge că aceste persoane au aderat la platforma ideologică formulată de prolificul ”filosof” și geopolitician Alexandr Dughin, autor al unui întreg șir de idei otrăvite cu ținte precise. Această platformă constituie o nouă expresie manifestă și radicală a tradiționalului expansionism moscovit. Ea coincide cu optica oficială a Kremlinului.

La o analiză atentă, curentul eurasianist ni se înfățișează ca unul lipsit de onestitate și moderație intelectuală, ca și de capacitatea de a evita radicalismele și extremismul. Cauza acestui fapt stă în caracterul său nerealist, precum și în eclectismul conceptelor din care eurasianismul își trage rădăcinile.

Pentru cei interesați de analiza fenomenului vom preciza că eurasianismul geopolitic predicat astăzi de Dughin sau Putin și orientat către exterior nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulat în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior.

Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.

Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”. Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus). Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.

Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică. Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.

Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.

Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.

Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.

Continuare la Vlad Cubreacov

Revoluţia de după inventarea pilulei: Cipul contraceptiv!

O O companie din Statele Unite a anunţat debutul testelor clinice cu un microcip... contraceptiv. Să fie aceasta viitoarea revoluţie legată de controlul sarcinilor nedorite?
Compania se numeşte MicroCHIPS, localizată în  Lexington, Massachusetts şi a pus la punct un microcip implantabil, capabil să elibereze în organismul purtătoarei sale, în fiecare zi, la aceeaşi oră, timp de până la 16 ani, doza zilnică de contraceptiv. Fără bătăi de cap, fără posibilitatea de a uita, fără probabilitatea de a utiliza pilule necorespunzătoare calitativ, scriu cei de la Playboy. Dacă femeia respectivă doreşte să rămână gravidă, poate opri temporar administrarea contraceptivului, wireless, cu ajutorul unei telecomenzi. Sau, dimpotrivă, medicul curant poate decide creşterea dozei de contraceptiv, tot wireless. Microcipul poate fi implantat la nivelul abdomenului, sau sub un braţ sau aproape oriunde altundeva. Inclusiv în ceafă sau în frunte.
MicroCHIPS aşteaptă aprobările FDA pentru a porni studiile pre-clinice anul viitor şi se aşteaptă să aducă această tehnologie pe piaţă până în 2018.

Revoluţia de după inventarea pilulei: Cipul contraceptiv! | Buna ziua Brasov

Curtea Constitutionala a decis: Legea Big Brother, privind stocarea datelor, neconstitutionala.

“In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile Legii nr.82/2012 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii electronice si de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice sunt neconstitutionale. Cu unanimitate de voturi, a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.152 din Codul de procedura penala “, se arata intr-un comunicat al CCR.
CCR a luat in dezbatere in sedinta de marti exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii 82/2012 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii electronice si de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului. De asemenea, a fost dezbatuta si exceptia de neconstitutionalitate pentru modificarea si completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, precum si a dispozitiilor art.152 din Codul de procedura penala.
Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantelor care au sesizat Curtea Constitutionala.
Foto: realitatea.net

Cititi aici: http://www.enational.ro/news/curtea-constitutionala-a-decis-legea-big-brother-privind-stocarea-datelor-neconstitutionala-413752.html/#ixzz36tc9YrC9

Stareţul Mănăstirii Petru Vodă, Pr. Hariton Negrea – Despre credinţa sutaşului şi necredinţa contemporanilor

Părintele protosinghel Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, vorbind despre credinţa sutaşului /centurionului din Capernaum şi necredinţa contemporanilor noştri.

Sursa: Manastirea Petru Voda

Iulian Traşă: De ce am murit. Scrisoarea către lume a fondatorului Imagoo: De mii de ani tăcem din gură

Într-o zi, obosit după câteva nopţi nedormite si scris încontinuu, cum ni se întâmplă multora dintre noi, cei care citim aceste rânduri, tânărul creator de publicaţii de mare succes, Iulian Traşă, a vrut, cu inima plină de bucurie, să arate şi celor apropiaţi la ce a lucrat în ultimele zile. Rezultatul a fost internarea lui forţată “la 9″, cu “diagnosticul” de “delir mistic”. “Tratamentul” la care a fost supus – un om a cărui singură “boală” era dragostea de Dumnezeu şi neam – i-a provocat puternice dureri de inimă şi o congestie cerebrală cu şiroaie de sânge, de neoprit, revărsate pe nas până când a intrat în stare de inconştienţă. “Veneam dupa patru zile de închisoare în camera condamnaţilor nebuni, înbuibat de pastilele lor halucinogene, iar în dimineaţa aceea mă trezisem cu o hemoragie puternică, sângele curgând şiroaie din nas pe întreaga podea. M-am gândit apoi, după câteva luni, că ala trebuie să fi fost primul atac cerebral.” Au urmat, apoi, alte atacuri cerebrale.
Eliberat după o perioadă din spitalul clinic de psihiatrie “Alexandru Obregia”, Iulian a rămas sub observaţia familiei sale cu obligaţia de a i se administra în continuare o serie de medicamente foarte tari ce ar fi urmat “să-i cureţe gândurile”. Încet-încet şi-a revenit din stadiul de “legumă”, mai ales după ce a început să ia medicamentele cu o mână şi să le arunce cu alta. A reuşit să “evadeze” din mediul recluzionar unde fusese abandonat şi să-şi reia activitatea publicistică, întorcându-se la Bucureşti.
În ciuda succesului enorm adus de mintea sa – inclusiv în afaceri -, unor nume “grele” din media şi publicitate, ultimul său “loc de muncă” pe acest pământ a fost acela de “content editor” pentru Mediafax. Adică transmitea articole, ştiri şi reportaje, plătite “la bucată” şi fără drept de semnătură, unor fătuci care decideau dacă acestea intră, sau nu, pe fluxul agenţiei Mediafax. Tare, nu?
Într-o zi de Duminică, la puţin timp de la revenirea sa între “colegi”, inima i-a cedat. A murit, singur, la 35 de ani, într-un apartament de mâna a doua închiriat în zona bulevardului Basarabiei, unde se bucura că nu are “geamuri termopan”. “Am rame de lemn, ca odinioară…”
Am aflat de trecerea sa la cele veşnice săptămâna trecută, miercuri, prea târziu pentru a-l mai însoţi pe ultimul drum, la înmormântarea care a avut loc în dimineaţa aceleiaşi zile, de 2 iulie 2014, departe de prieteni, în satul Peretu din Teleorman. Duminică după amiază, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, i-am auzit strigarea. Gândindu-mă brusc la el, am încercat în aceea zi să-l sun în câteva rânduri. O ciudată ispită puternică m-a impiedicat.
Aş putea să spun multe despre tot ce a trăit Iulian în ultimul an de zile. Dar mă opresc aici. Ceea ce este cel mai important, e faptul că Iulian le-a trecut pe toate cu mucenicie. Şi aşa a şi plecat. Pentru că, după părerea mea, cauza morţii sale se datorează medicaţiei impuse de “tratamentul” pentru “delir mistic”. Dumnezeu e mare şi le vede pe toate, aşa că nu mă îndoiesc că va avea grijă şi de sufletul robului său Iulian, cautătorul Adevărului.
“Victore, dacă păţesc ceva să publici textul ăsta pe Ziaristi Online”. Imi fac datoria de onoare. Dumnezeu sa te odihnească în pace, suflete bun!

De mii de ani tăcem din gură

Tăcem din gură
Radu Gyr
Din tot, ne-a mai rămas aieve,
Acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecaţi în piatra dură
Cu pumnii strânşi tăcem din gură.
Tăcem, parc-am tăcea de veacuri
Ca nişte funduri vechi de lacuri.
Şi ferecaţi în bezna sură,
De mii de ani, tăcem din gură.
Ei: ziduri, lanţuri, temnicerii,
noi, numai cremenea tăcerii.
Ei, biciuri cu bătăi şi ură,
noi, uriaş îngheţ pe gură.
Deasupra vremii şi genunii,
Tăcem ca spinii şi tăciunii.
Tăcem ca lama de custură,
Tăcem mereu, tăcem din gură.
Ne linge frigul pe ciolane,
Ei, foame, cuie şi ciocane
Şi orice zi e-o muşcătură
Scrâşnind din dinţi, tăcem din gură.
Tăcem ca lacătul pe uşe,
Tăcem ca focul sub cenuşe,
Tăcem… dar noaptea sub celule,
Vuiesc torente nesătule.
Un zgomot bubuie departe,
Se darmă parcă ziduri sparte
Şi parcă lanţuri cad în zgură.
Noi aşteptăm, tăcem din gură.

Cu Radu Gyr în celulă

M-am uitat drept în ochii lui şi l-am întrebat dacă a auzit de Radu Gyr. Trecuseră câteva zeci de minute de discuţie cu psihologul clinician. Tot ce-i spuneam nota cu precizie ca şi cum lucrurile din trecutul meu urmau să se îndrepte din stiloul lui scump. Pentru că, la fiecare cuvânt scris, aruncam ochii de pe foaie pe geam, azvarlindu-l, pe el, cuvântul scris de clinician, se hotarî să închidă geamul. Era mai nervos şi mai neliniştit decât mine. Veneam dupa patru zile de închisoare în camera condamnaţilor nebuni, înbuibat de pastilele lor halucinogene, iar în dimineaţa aceea mă trezisem cu o hemoragie puternică, sângele curgând şiroaie din nas pe întreaga podea. M-am gândit apoi, după câteva luni, că ala trebuie să fi fost primul atac cerebral. Zic primul, pentru că, au mai urmat câteva hemoragii şi un puternic atac cerebral la aproape cinci luni după externare. M-am aşezat comod pe scaunul terapeutic şi am continuat să-i vorbesc de Gyr: când era în închisoare, îi spuneam clinicianului, slăbise atât de tare încât nu mai putea merge pe picioare şi atunci era dus de altcineva în cârcă. Suferind cum era a întâlnit un cunoscut pe culoarele închisorii care l-a recunoscut şi l-a întrebat: Ce faci moşule? Zâmbind i-a răspuns: Eu moş? Cocoş când e vorba de duşmanul roş! Asta era şi una din glumele preferate ale mele şi ale iubitei mele când începea să ne meargă mai rău. Eu moş?, zicea unul dintre noi şi râdeam amândoi.

Integral, conform ultimei dorinţe a lui Iulian Traşă, la Ziaristi Online

A cazut o stea - Vasile Boroneanţ, eminent profesor, arheolog şi camarad al luptei anticomuniste, premiat de Academia Română pentru cartea sa de memorii “Dusman de clasa”

In dimineata zilei de joi, 3 iulie 2014, a plecat la Domnul Vasile Boroneant.
Vasile Boroneant (foto dr.): arheolog, doctor in istorie, fost director al Muzeului de Istorie al Bucurestilor si Presedinte al Federatiei Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti, detinut politic timp de 10 ani in temnitele Jilava, Vacaresti, Lugoj, Aiud, Salcia. La 80 de ani, in 2011, Muzeul Judetean Teleorman i-a dedicat o lucrare IN HONOREM. Profesorul Boroneant este cunoscut si pentru descoperirea unor elemente de scriere dacică pe mandibule de cal şi a unor reprezentari de sfinţii din primii ani ai crestinismului, la Chitila.

Născut pe 28 decembrie 1930 la Conop, judeţul Arad si Licenţiat al Facultaţii de Istorie a fost arestat pe 9 iunie 1954 şi condamnat în luna decembrie de Tribunalul Militar Bucureşti la 16 ani de muncă silnică pentru trimiterea unui memoriu în străinătate, în timpul festivalului din 1953 (memoriul fusese înmânat unui francez, care, fiind agent K.G.B., l-a predat Securităţii). A trecut pe la Ministerul de Interne, Uranus, Malmaison, Jilava, Lugoj, Gherla, Aiud (în Zarcă, la fabrică, în celular), Salcia şi Văcăreşti, unde a fost internat în spital în ultima perioadă de detenţie. A fost eliberat pe 19 iunie 1964, pe baza Decretului de graţiere nr. 411, se scrie in Dictionarul detentiei realizat de Cicerone Ioanitoiu si  disponibil la Procesul Comunismului.

Dumnezeu să-l odihneasca de-a dreapta Sa!

Sursa:

MARTURISITORII