VIDEO. Doamna Aspazia Oţel-Petrescu despre Maica Teodosia (Zorica) Laţcu. Invitaţie la o seară de poezie si folk dedicată Maicii Teodosia (Zorica Laţcu)

Spectacolul este organizat de Asociatia Suflet Transilvan, împreună cu Ascor Brasov şi Casa de Cultura a Studentilor BRASOV, cu ocazia împlinirii a 98 de ani de la naşterea poetei braşovene Zorica Laţcu (Maica Teodosia), fiind primul dintr-un şir de evenimente care comemorează 25 de ani de la trecerea în veşnicie a poetei. Maica Teodosia a avut o viaţă impresionantă şi prea puţin cunoscută. Vă spun doar atât: a copilărit la Braşov, unde a urmat şcoala primară şi Liceul Principesa Elena (actualul Unirea), apoi a studiat Limbile Clasice la Cluj, unde a fost o apropiată a viitorului mitropolit Bartolomeu Anania, a părintelui Ioan (Silviu) Iovan, Sextil Puscariu şi Lucian Blaga. După întâlnirea providenţială cu părintele Arsenie Boca de la Sâmbăta, va îmbrăţişa monahismul la măn. Vladimireşti, cu numele de Teodosia. După arestare, închisoare şi domiciliu forţat, revine între 1970 si 1990 la Braşov, urmând ca ultimele 5 luni din viaţă să le petreacă la măn. Vladimireşti, unde este şi înmormântată. După spusele doamnei Aspazia Oţel Petrescu, căreia i-am luat un interviu de curând, Zorica Laţcu este cea mai importantă poetă creştină a noastră. Mai multe puteţi citi la adresa: http://www.crestinortodox.ro/parinti/zorica-latcu-maica-teodosia-125762.html Iar cei doi artişti de pe afiş sunt cu adevărat artişti. Un grup de elevi ai Liceului Unirea vor susţine un recital de poezie, sub îndrumarea prof. Sosu Maria Cecilia. Studenţii de la ASCOR vor recita poeziile Maicii Teodosia şi vor interpreta cântece de suflet.

Organizator: Pr. Costin Butnar

Împotriva anarhiei.

România e paradoxală, iar paradoxurile ei – posibilităţi ascendente. Paradoxul se reduce la absurd când devine punctiform şi naşte judecăţi ale Accidentului asupra Categoriei, deturnându-le. De pildă, un ludic ecolog dublat de un progresist, un geometru care neagă necesitatea adevărului unic, un liber-cugetător să anatemizeze cvasi-cugetătorul, un ştiinţific să pretindă obiectivitate absolută, absolutizând observabilul. În toate aceste antispecii care se exprimă dar nu se manifestă niciodată categoric se iţeşte duhul primordialei revoluţii. Chiar dacă azi „Marele Anarhist” e numit „Mare Arhitect”.

Trecând prin ambele diateze ale iconomiei libertăţii, adică de la a fi ales la a alege, singura luptă cu Dumnezeu sub semnul demnităţii e silirea iacoviană sau antoniană. Azi voga aureolează doar revolta (in-dignarea) împotriva nu a „ceea ce pare a fi dar nu este” (Apocalipsa 17:8,11), ci împotriva Însuşi Celui-Ce-Este. Prin ce chip? Confundând. Părerea cu revelaţia, principiul cu dogma, etc. (adică relativul cu absolutul). Dintr-o presupusă apologetică a virtuţii împropriată din diatribele demagogice elline, se pune semnul egal între greşelile unor creştini cu întreaga Putere Hristică. Prin urmare anticlericalismul, ca fundament nu protestant, ci luciferic, ia chip „legitim”. Însă de bună seamă ridiculizările care nu sfărâmă ridicolul sunt însele ridiculităţi, iar legitimitatea revine lui Dumnezeu, Cel care dă virtuţii dor şi atingere prin căi revelate.

Confuzia („unuia” cu „pleroma”) e mai puţin o chestiune de educaţie a gândirii, cât una care reflectă caracterul, prin alegere liberă. Particularităţile, (răuvoitor numite micimi doar pentru că sunt în curs de devenire), se reflectă în opera personală, dar Categoria e tangentă şi martoră Absolutului. O presă „naţională” într-o naţiune orientată crucipet nu e verosimilă ca taliban moralist, fără Poezia Infinitului care operează şi cu tuşuri a-categorice, adică nu poţi trăi fără Dumnezeu, doar pentru că protestezi faţă de nedumnezeirea cuiva. Iraţionalul neagă supra-raţionalul, e cel mai uşor mod de a depista o cugetare atee. Ori, specia umană nu suferă existenţa fără coordonata transcendenţei. Dacă nu venerează pe Dumnezeu, venerează Partidul, Omul, Moartea, în fine, orice care pare a avea imagine supraistorică. Cu cât miopia spirituală e mai acută, cu atât surogatul deificat e mai grosolan şi în acelaşi timp mai abstract, mai elusiv, mai ireal – dumnezeul celor ce „trăiesc clipa” pipăind-o pe dinafară nu poate fi decât puterea de a trece prin ea, adică fix puterea unei nanoparticule.

Respingerea viciilor este o datorie umană care se împlineşte, iar apoi se pretinde, nu invers. Viciul e o eroare în Timp. Eresul e o eroare în Absolut. Prima se poate corecta şi adesea nu afectează decât pe cel în cauză. Al doilea afectează toată comunitatea. De aceea Dumnezeu, preţuieşte în primul rând acordarea cu Absolutul, revelaţia, acel sine qua non al mântuirii. Legea firească a conştiinţei (morala), e o luptă a omului cu sine, care nu implică, prin împlinire, Revelaţia, fiindcă Revelaţia e Dar, nu răsplată. Ca şi Virtutea. Dumnezeu nu-i răsplăteşte cu Sine nici pe cei virtuoşi, nici pe cei păcătoşi, ci pe cei care recunosc Darul. Că dacă judeci după Dreptate, învinuieşti şi omenirea că nu merită Harul, şi pe Dumnezeu că îl dă, ba, mai mult, te faci însuţi opac Lui, şi cine e mai nenorocit decât cel care dispreţuieşte Mila?

Scandalizarea, evident orchestrată, dar şi cumva aşteptată, a poporului faţă de păcătoşenia unora din cler, a „eşuat” dintr-un exerciţiu cu intenţie de tâmpire într-unul de însănătoşire credinţei, fiindcă numai dacă crezi că trebuie şi că poţi să fii desăvârşit, ceri altuia să fie aşa. Dincolo de „nurii îndoielnici” ai animatorilor din think-tank-uri (thinking optional), sancţionarea justă a comunităţii faţă de lideri e un exerciţiu al trezviei, cu condiţia să aibă decenţă sau o fervoare autentică. Însuşi Iisus S-a făcut foc şi pară pe unii. I-a scos afară cu biciul. N-a zis, ca simandicoşii: Io în biserica ăstora nu mai calc – deşi prin dubla Lui perfecţiune avea tot dreptul, ca un neprihănit împlinitor al legii şi ca Dătător al Legii. (Bine, acum fie vorba între noi, nici n-a mai călcat cu Duhul pe acolo, după Învierea Lui.) În timp ce îi articula cu biciul, le-a zis, nu duios ca zeniştii-origenişti, ci cu şfichiuiri, aprig: „Nu faceţi Casa Tatălui Meu peşteră de tâlhari”. N-a zis: Casa voastră, ci Casa Tatălui Meu! Fiindcă nici atunci, înainte de legea harului, Harul Tatălui n-a ţinut seama de păcatele preoţilor, că tocmai prin ei sfinţea şi poporul. Asta nu înseamnă că zisa „unde s-a înmulţit păcatul a prisosit harul” îndeamnă la păcat. Harul nu ţine seama de păcatul preotului numai când păcatul respectiv nu e eresul. Cardul de sănătate de pildă reprezintă nu e un păcat „nu de moarte”, cum zice Sfântul Ioan Evanghelistul, ci e un eres, şi prin urmare alungă harul. Poate virtutea preotului să compenseze eresul? Nicidecum.

Chiar dacă leviţii nu erau exponenţi ai harului, aşa cum sunt ierosiţii Cincizecimii, totuşi erau păstrători ai mărturiilor Lui. Subliniind distincţia, Iisus zice: „Toate câte vă zic (preoţii) să le faceţi, faceţi-le, dar câte le fac ei, voi să nu le faceţi!” (Se referea la leviţi. Creştinătăţii, ca neam împărătesc şi preoţesc, i se porunceşte desăvârşirea tocmai pentru că i s-a conferit şi puterea desăvârşirii). Ori azi, ceea ce fac nu atât de mare problemă pe cât e ce tac: ofensiva cyborgizantă sau atomizantă asupra antropologiei creştine, asocierea cu comunismul, lipsa de cateheză, promovarea relativismului, nepăsarea faţă de iconoclasmul actual, destrămarea sau hipercentralizarea bazei materiale a Bisericii, simonia, sunt ofense grave aduse Ortodoxiei chiar de unii presupuşi reprezentanţi ai ei.

Înfierarea greşelilor de credinţă ale clerului trebuie făcută şi ferm, dar şi după regulile bunei-cuviinţe şi ale dreptului bisericesc, adică după Sfintele Canoane, nu cu fluierături de presă ca în zilele exaltatei revoluţii franceze. În aceeaşi ordine de idei, dar din cealaltă perspectivă, tăcerea pioasă când credinţa şi semenii sunt în primejdie e invenţie drăcească. Niciodată sfinţii n-au tăcut pios înaintea unor sfidări ale Absolutului. Strigau, însă nu în aceeaşi gamă cu ateii. Că poţi striga şi tăcând, o arată Moisi, care-şi frângea sufletul pentru mântuirea poporului, şi căruia Dumnezeu îi răspunde imediat: Ce strigi aşa, măi, că te-am auzit…

Pentru Judecătorul inimilor, nepăsarea faţă de Revelaţie şi împietrirea faţă de durerea omenească sunt lucruri pentru care clerul va da greu răspuns. Însă nimic nu scuză cuiva ateismul, blasfemia, indiferentismul, somnul, delăsarea, spaima şi Nimicul. Nimicul nu scuză lipsa de iubire, singurul păcat de care vom fi cu adevărat luaţi la rost la Judecata cea Mare: şi mărturisitorii hipotensivi care nu vor să fie deranjaţi de somările Vieţii, şi cei hipertensivi care, extruzându-le în căutare de sens, ies înşişi din context.

text de monahia Valeria

Sursa: Manastirea Petru Voda

Români, vi se pregăteşte ceva! Sub pretextul interzicerii extremismului în România, se pregăteşte o teribilă lovitură împotriva culturii naţionale şi a ortodoxiei româneşti.

Sub pretextul interzicerii extremismului în România, se pregăteşte o teribilă lovitură împotriva culturii române (prin amputarea unor valori culturale exponenţiale: Mircea Eliade, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Nichifor Crainic, Lucian Blaga - după formulările unei legi promovate în Parlament) şi a ortodoxiei româneşti, prin interzicerea promovării modelului mărturisitor al sfinţilor închisorilor comuniste (Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Traian Trifan, Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Adrian Făgeţeanu şi atâţia alţii). Cum s-a ajuns aici este explicat într-o analiză a modului de acţiune a reţelelor des-fiinţării naţionale făcută de bunul meu prieten, profesorul Florin Palas. (Mihai Tîrnoveanu)

(...) Vedem că nu doar istoria ne este răstălmăcită, mistificată și manipulată împotriva celor care au înfăptuit-o cu jertfă de sânge, ci și prezentul e supus acelorași tratamente. Nu doar că nu mai avem voie să ne cinstim eroii, dar eroii noștri sunt uciși, în mod simbolic, din nou. Criminalul este același, doar cu altă mască: este același dușman al lui Hristos și al neamului românesc. Etichetele sunt aceleaşi, lipite de urmaşii kominternistilor, asigurând continuitatea urii. Sunt unii evrei care parcă şi-au pierdut raţiunea, stârnind, prin lipsa măsurii, antisemitismul (brusc, corifeii culturii naţionale şi marii duhovnici ai ortodoxiei româneşti sunt condamnaţi ca antisemiţi, eroii rezistenţei armate anticomuniste sunt fascişti, într-un noian de acuzaţii care seamănă izbitor cu cele din anii ’50). Sau poate asta se urmăreşte, reinventarea antisemitismului alimentând buzunarele unor neica-nimeni. Marota legionară este scoasă iar la înaintare. Luptătorul anticomunist Traian Golea, un bun cunoscător al reţelelor des-fiinţării naţionale, descifra mecanismele acestei maşinării ticăloase, aducându-ne aminte de modul în care, în anul 1990, a fost instrumentată o uriaşă minciună. Atunci, primul-ministru Petre Roman, odrasla bolşevicului Valter Roman, declara că „manifeste ale Gărzii de Fier şi a organizaţiei patronale (sic!) Legiunea Arhanghelului Mihail au fost apariţii comune în ultimele luni în acestă regiune”. În remarcabilul său studiu, Traian Golea spune: „Conflictul etnic de la Târgu-Mureş a servit doar ca pretext ca dl Roman să poată face marea revelaţie, a pretinsei reapariţii a Gărzii de Fier, care la acea dată nu exista decât în imaginaţia sa. Apoi a venit dl Iliescu, cu mineriada sa din 13-15 iunie 1990, motivată cu pretinsa acuzaţie că legionarii ar vrea să dea o lovitură de stat” (Traian Golea – Cum se regizează condamnarea unui popor. Romanian Historical Studies, 1996). Scopul: să se poată demonstra că în România „are loc o recrudescenţă a legionarismului şi în consecinţă şi a anti-semitismului”. Teza a fost puternic amplificată de rabinul colaboraţionist Moses Rosen, iar în mass-media a fost vânturată în mod special de revista “22”. Preluând afirmaţiile tandemului comunist Iliescu-Roman (ultimul este azi vajnic liberal şi creştin la pătrat, căci s-a botezat şi la ortodocşi şi la catolici, după spusele sale!), Elie Wiesel începea, prin intermediul revistei New York Times, presiunile asupra României, culminând cu obţinerea unei Rezoluţii din partea Senatului American, care condamna „resurecţia anti-semitismului şi a intoleranţei etnice în România”, “întrucât laureatul Premiului Nobel şi scriitorul umanist Elie Wiesel recent a vizitat România, ţara sa de naştere, pentru a vedea şi a mărturisi asupra acestor tendinţe anti-semite” (extras din textul Rezoluţiei).

De atunci şi până astăzi, procesul de condamnare a poporului român a fost unul fără întrerupere. Roadele otrăvite sunt vizibile. Şi noi ce facem? Privim neputincioși la răstignire, ajutăm la punerea în mormânt? Poate mai plângem câteodată lângă piatra ce pecetluiește mormântul. Și, din păcate, ne oprim aici. Să vedem învierea nu avem voie. Este interzis. Este ilegal. Și ne e frică. În marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu îi pune, însă, să lucreze pe sfinții săi. Ne dăruiesc mir și bună mireasmă. Și fac minuni, multe și mari. Va veni o zi în care vom fi părtași și la Înviere. Chiar dacă aceea va fi cea din urmă zi. Și atunci, ei, cei mulți, sfinții, martirii noștri vor fi cei care ne vor întâmpina la intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Și le vom da socoteală pentru ce am făcut și pentru ce nu am făcut, pentru cuvintele și pentru tăcerile noastre. Şi pentru lacrimile sau împietrirea noastră. Oare cum ne va privi Valeriu Gafencu atunci? Dar blândul Părinte Justin? Ei, chipuri de lumină, născuţi spre a ne călăuzi către ieslea cea sfântă, în care, în chip minunat, s-a născut mântuirea noastră. Părintele Justin ne-a întins aripa sa de serafim spre a ne ridica din bezna păcatului și și-a deschis peste noi ochiul de heruvim spre a ne arăta Calea, aşa cum ne îndrumă, într-un poem, Valeriu Gafencu: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,/Cu sufletul senin, purificat! /Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,/E Nunta Fiului de Împărat! Din bezna de tuci a temnițelor comuniste, Valeriu Gafencu și Radu Gyr și Traian Trifan și Ioan Ianolide și Virgil Maxim și atâția alții ne cheamă la Nuntă. Fi-vom noi vrednici să fim nuntași? Ar trebui să putem răspunde acum. Nădăjduim că o vom face...

Prof. Florin Palas

MARTIRII BASARABIEI. Cum a fost ucis înfăptuitorul Marii Uniri, “părintele naţionalismului din Basarabia”, Ioan Gh. Pelivan. DOCUMENTE CNSAS

25 ianuarie 2015. În urmă cu 61 de ani, într-o celulă sordidă şi supra-aglomerată din închisoarea ungurească Sighet, murea, măcinat de boli, bătăi şi inaniţie, la 78 de ani, un adevărat martir al Basarabiei şi unul dintre cei mai mari eroi necunoscuţi ai României: Ioan Gheorghe Pelivan. Cărţile de istorie ale bieţilor copii de azi uită să-l consemneze. Wikipedia e zgârcită, şi ea, cu biografia marelui român. Ioan (Ion) Pelivan: opt rânduri şi-atât. Ni se aminteşte că s-a născut la data de 1 aprilie 1876 în satul Răzeni (pe atunci județul Lăpușna, acum raionul Ialoveni) şi că a fost un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale. A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău (1898) și Universitatea din Dorpat, Facultatea de Drept (1903). A fost o personalitate politică importantă şi a dus o activitate febrilă împotriva rusificării Basarabiei de către imperiul țarist. A fost locțiitor de judecător al orașului Bălți și creatorul primei grupări naționale din acest oraș, iar mai tîrziu a fost deținut politic. S-a stins din viață în închisoarea Sighet la 25 ianuarie 1954. Datorită activității sale, județul Bălți a fost primul județ din Basarabia care în 1918 s-a pronunțat pentru Unirea Basarabiei cu România, ne mai spune Wikipedia. Doar atât? Infim, faţă de viaţă, activitatea, opera şi jertfa cutremurătoare şi continuă a militantului pentru România Mare! Nici măcar faptul că a fost primul ministru de Externe al Basarabiei şi apoi ministru al Justiţiei în Guvernul României nu se aminteşte.
Un erou uitat
Nici anul trecut, când s-au împlinit 60 de ani de la uciderea sa, nici anul acesta, din păcate, nici una din autorităţile României de azi, sau măcar ale Republicii Moldova, nu s-au obosit să-i omagieze viaţa şi moartea martirică. Poate doar în satul său natal, la băştina din Răzeni, unde a mai fost omagiat şi în 2009 (info) sau în 2012 (audio), când liceul local a primit numele marelui patriot. “Răzeni are o semnificaţie istorică aparte, care a dat poporului personalităţi de anvergură: Elena Alistrar – unica femeie din Sfatul Ţării,  Ion Inculeţ – intelectual, care a condus cu demnitate mai multe funcţii publice în cadrul Statului Unitar Român şi să nu uităm de Ion Pelivan, marele naţionalist şi patriot român. Om de referinţă în întreaga istorie a Unirii Basarabiei cu România. Aceste trei personalităţi conferă o importanţă specială comunei Răzeni. Aveţi onoarea de a studia în acest liceu, care poartă numele unui măreţ om al istoriei”, afirma Ion Constantin, doctor în istorie, la acel moment aniversar.
Nici autorităţile de la Bucureşti nu excelează în omagierea martirului: chiar dacă peste numai câteva luni, în noaptea de 5 spre 6 mai, se vor împlini 65 de ani de la arestarea sa, urmată de aruncarea familiei sale în stradă, nici pâna acum nu există vreo placă comemorativă pe fosta sa casa din strada Ion Luca Caragiale, la nr. 7 (view), unde acum îşi desfăşoară activitatea o Casă de licitaţii.
Portalul Basarabia-Bucovina.Info, alături de istorici şi cercetători ai Academiei Române şi ai Republicii Moldova, cu susţinerea CNSAS şi a Arhivelor Naţionale de la Bucureşti şi Chişinău, îşi propune, până la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, să redea cât este posibil din această istorie neagră, încă ascunsă printre dosare prăfuite şi, de multe ori, rătăcite deliberat. Însoţim acest demers memorialistic cu un număr important de fotografii de epocă şi reproduceri ale unor documente, inclusiv ale Securităţii, pe care, în cazul de faţă, le publicăm în baza materialului nostru.
MARTIRII BASARABIEI, este doar unul dintre proiectele dedicate de comitetul nostru ad-hoc Centenarului Marii Uniri. Am început primul nostru episod cu un material al istoricului basarabean Mihai Taşcă, apreciat cu peste 600 de trimiteri în spaţiul reţelei Facebook: Eroii necunoscuţi ai României şi soarta lor martirică: senatori şi deputaţi ai Basarabiei, militanţi pentru statul naţional-unitar român, deportaţi în Gulagul sovietic. Continuăm azi cu prezentarea tragediei lui Ioan Pelivan, ucis de aceiaşi ocupanţi sovietici, dar pe teritoriul României, în cadrul operaţiunii NKVD de decapitare a elitelor politice şi naţionaliste începute prin arestările din “noaptea demnitarilor”, la care ne vom referi mai jos,  graţie studiilor şi documentele oferite cu generozitate de istoricii Ion Constantin, Ion Negrei şi Gheorghe Negru. Astfel, în baza materialului nostru veţi putea descărca două lucrări excepţionale despre viaţa şi moartea martirului pentru Basarabia, însumând în total peste 1000 de pagini. Sperăm ca astfel, măcar prin noi – “Noi prin noi”, după cum era dictonul Societăţii “Carpaţii” a lui Eminescu, marele luptător pentru cauza românească şi unirea tuturor românilor în hotarele “Daciei Mari” -, cele opt rânduri de pe Wikipedia să se mai înmulţească, spre luminarea celor mici şi celor mari, celor buni şi celor răi. Dar mai mult decât atât, sperăm ca generaţiile de ieri şi de azi, vitregite de istoria reală, să afle, măcar acum, despre obolul de sânge adus Marii Uniri, înainte dar şi, iată, după săvârşirea ei, când sovieticii au dovedit că exterminarea este metoda de acţiune împotriva tuturor celor care le stau în cale. A meritat jertfa? Cu siguranţă, da. Dacă nu pentru noi, care n-am reuşit în 25 de ani de libertate declarată să realizăm ce au făcut marii artizani ai Unirii sub ocupaţia a două imperii, măcar pentru generaţiile viitoare.
“Părintele naţionalismului din Basarabia”

Integral la Basarabia-Bucovina.Info

Rugăciunea Sfântului Sofronie al Ierusalimului către Sfântul Arhanghel Mihail

O, Prea-sfinte Mihaile, tu, care, din porunca lui Dumnezeu, pe poporul israelitean l‑ai trecut marea şi l‑ai rânduit în pământul făgăduinţei; tu, care ai înarmat pe Iosua al lui Navi împotriva vrăjmaşilor săi şi ai izbăvit Cortul sfânt al lui Moise de tiranul însetat de sânge; tu, care ai luminat sufletele atâtor mulţimi de sfinţi! Luminează şi simţirile, şi ochii sufletului meu! Întăreşte inima mea cea tulburată de valurile acestei vieţi! Mintea mea cea plecată către cele pământeşti înalţ‑o sus, la înţelepciunea cerească! Întăreşte braţele mele cele slăbănoage împotriva vrăjmaşilor care mă războiesc! Întremează picioarele cele neputincioase, ca să nu mă abat din calea care duce la cer! Îndreaptă grumazul meu cel împovărat de păcate şi tămăduieşte rănile cele vechi, care duhnesc de putoare şi putreziciune! Stinge văpaia poftelor ce mă mistuie, şi mă păzeşte de tot necazul, de toată supărarea şi durerea!

Încă te rog pe tine, cel cu nume de mare vază, Mihaile, în numele lui Dumnezeu te rog, cu tot sufletul, când va fi să ies cu trupul din această viaţă, la moartea mea, tu, vesel şi blând, vino de mă acoperă cu cinstitul văl al aripilor tale, şi mă smulge din sălaşele cele strâmte şi întunecate ale iadului, şi du‑mă la locurile Cortului celui minunat, în sălaşul Domnului, în glas de bucurie, de laudă şi cântare a celor care prăznuiesc sfântă sărbătoarea ta (Ps. 62, 2)!

extras din Cuvîntul la arhangheli şi îngeri şi la celelalte cete ale puterilor cereşti (din volumul Sfântul Sofronie al Ierusalimului – Viaţa şi scrierile, ed. Sophia, Bucureşti, 2012, p. 181-183)

Sursa: Manastirea Petru-Voda

Informare privind situaţia actuală legală a persoanelor care au REFUZAT sau REFUZĂ CARDUL DE SĂNĂTATE CU CIP

PERSOANELE CARE NU DORESC CARDUL ELECTRONIC DE SĂNĂTATE AU CA ALTERNATIVĂ ADEVERINȚA DE ASIGURAT DACĂ DEPUN O DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE LA CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

ADEVERINȚA DE ASIGURAT SE ELIBEREAZĂ ÎN BAZA UNEI CERERI LA CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

PERSOANELE POT EXPEDIA DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE ȘI CEREREA DE ELIBERARE A ADEVERINȚEI PRIN POȘTĂ

RECOMANDĂM CA DECLARAȚIA SĂ FIE FĂCUTĂ PÂNĂ PE 1 MAI 2015

SE POATE SOLICITA ELIBERAREA ȘI EXPEDIEREA  ADEVERINȚEI  DE ASIGURAT PRIN POȘTĂ DACĂ SE ANEXEAZĂ LA CERERE UN PLIC TIMBRAT AUTOADRESAT

 DACĂ DORIȚI O VIAȚĂ LIBERĂ, NESUPRAVEGHEATĂ ȘI RESPECTAREA VIEȚII PRIVATE RETURNAȚI CARDUL FĂRĂ A-L ACTIVA!

---

Descarcati aici:

• Descarcati pliant de informare – Aveti adeverinta ca alternativa legala la cardul de sanatate! (format DOC)
• Ordinul Nr.581 din 08.09.2014 (format DOC)
• OG 11/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Ordonanta 11/2015 (format DOC)

În conştiinţa tuturor este bine înrădăcinat faptul că societatea umană este structurată ca o piramidă şi că doar câţiva, puţini, aflaţi în vârf pun condiţiile şi dictează pentru majoritatea de dedesubt. Această idee conduce la o stare de pasivitate a acestora din urmă şi de acceptare a oricărui lucru impus de către cei situaţi la vârf, indiferent de substanţa bună sau mai puţin bună a directivelor. Totuşi, spun sociologii, dacă doar 4- 5% din populaţia totală devine conştientă de un pericol sau de o situatie critică şi ia atitudine, intreagă populaţie va deveni conştientă. Astfel, acţiunea unei mici părţi a piramidei poate schimba ceea ce vârful doreşte să impună, dacă doar 5% din populaţie trece linia şi spune: “Acest lucru e greşit!”.  Dacă 5% atenţionează asupra unei situaţii riscante, există şanse ca atitudinea acestui mic procent să dea naştere unei mişcări sociale. Iată, cca 5% din populaţia României, adică cca 1.000.000 de persoane, la îndemnul Părintelui Justin Pârvu, a luat atitudine în privinţa actelor electronice de identitate şi a cardului electronic de sănătate, începând cu februarie 2009. Va deveni întreaga populaţie conştientă de riscuri? Nu ştim, dar ceea ce ştim e că atitudinea lor, a celor 5% care au ieşit din starea pasivă, a dus la obţinerea unei alternative neelectronice, lipsite de riscuri, acceptabile pentru conştiinţa şi credinţa lor, a familiilor lor, a comunităţilor lor şi a neamului lor, alternativă la care oricine poate apela acum şi în viitor.
Deoarece am fost contactaţi de numeroase persoane care ne-au solicitat informaţii despre situaţia actuală legală a celor care au refuzat sau doresc să refuze cardul naţional electronic de sănătate, vă oferim un articol de informare, cu explicaţii detaliate în acest sens.
Până în ianuarie 2015, legea cadru a sănătăţii 95/2006 prevedea că, odată finalizată distribuirea cardului electronic de sănătate, începând cu o dată care urma să fie stabilită de guvern, prezentarea la medic şi, în general accesarea oricărui serviciu medical, să fie condiţionată de prezentarea obligatorie a cardului .
S-a constatat, după finalizarea etapei de distribuire a cardurilor, că un procent important de asiguraţi, din diverse motive, nu a intrat în posesia acestora (după unele informaţii, ar fi vorba de cca 1.000.000 de persoane[1] , adică cca 5% din populaţia României!). Oficial, s-a afirmat iniţial că rata mare a nedistribuirii s-a datorat deceselor, schimbărilor de domiciliu sau faptului că posesorii cardurilor sunt plecaţi din ţară. Ulterior, ca urmare a atitudinii ferme şi active a societăţii civile, motivul real al majorităţii retururilor cardurilor a început să transpară în mass- media. Acesta era refuzul din motive de libertate de conştiinţă sau religios.

Mărturisitorul Ioan Roşca – cuvânt la înmormântarea luptătorului anticomunist Simion Ghizdavu, unul dintre sprijinitorii importanţi ai rezistenţei armate anticomuniste din Ţara Făgăraşului. "Totdeauna a fost modest, şi-a dus toate greutăţile cu cinste, fără să facă niciun compromis".

Simion Ghizdavu (stânga) şi Ioan Roşca (dreapta) 
       
       Oricât ar vrea cineva să se pună în situaţia altuia, e foarte greu. Închipuiţi-vă că Simion, la 16 ani, a fost arestat. A făcut 6 ani de închisoare la Gherla şi un an de domiciliu obligatoriu la Lăteşti, în Bărăgan. Aş putea să spun multe despre el. L-am auzit când se văita în anchetă la Securitate, era pus în poziţie aşa-zis de gândire, pe prici, cu mâinile strânse între picioare, zile întregi, ore în şir.

       Mi-aduc aminte şi de elevul Simion, eram cu o clasă mai mare decât el. Odată, profesorul de limba română a dat o lucrare în care trebuia să scrii despre mamă şi a venit cu lucrarea lui în clasă la noi şi a citit-o. Era şi bun şi talentat. Putea să ajungă într-o altă situaţie.

       Totdeauna a fost modest, şi-a dus toate greutăţile cu cinste, fără să facă niciun compromis.

       Acum un an, când s-a făcut sfinţirea Monumentului rezistenţei  anticomuniste din Făgăraş, a făcut tot efortul, şi deşi bolnav, a venit. Mi-a zis: “La anul nu ştiu dacă mai pot veni”. Şi aşa a fost.

       Mă uit la el şi rar am văzut o figură atât de senină şi mă gândesc că toţi cei care am suferit, atât înăuntru, cât şi în afară, în rugăciunile noastre să ne aducem aminte de fratele Simion şi să zicem: Dumnezeu să-l ierte! (Foto/consemnare text: Florin Palas)

Dumnezeu plânge cu lacrimă nea: fostul deţinut politic Simion Ghizdavu a plecat la Ceruri!