“Români pentru Români”. Înfrăţire. Copii din Ţara Făgăraşului vor dărui iconele pictate pe sticlă de către ei copiilor din Doboi (Harghita).

Undeva, în Ţara Făgărașului, învățăm să pictăm. Mâinile noastre țin cu sfială pensula. Dacă greșim? Dacă supărăm sfinții? Dacă nu se mai coboară sfântul în icoană, și vom picta doar un portret nereușit, neînsuflețit? Așa  încât, nu doar pensula o ținem in mână, ci și sufletul, pe care îl picurăm ușor, cu fiece tușă de pensulă, în fiecare colțișor al sticlei.

Învățăm să pictăm icoane, iar faptul acesta ne înalță, ne face mai buni și mai cuminți. Si mai aproape unii de ceilalți, unii de alții. Căci nu pentru noi pictăm, ci pentru prietenii noștri, copiii din Doboi, un alt sat, dintr-un alt județ, dar din aceeași dragă țară a noastră.

Învățăm să pictăm icoane. Si să dăruim. Pentru că dar din dar se face rai. Si pentru că mult ne sunt dragi limba, credința și țara noastră. (Profesor îndrumător: Crina PALAS)

           Actiunea “Români pentru Români” va avea loc de Sarbatoarea Floriilor si presupune dotarea şcolii românesti din Doboi (Harghita) si a Paraclisului Ortodox (care sunt de fapt intr-o singura cladire, biserica atribuindu-i scolii spatiul corespunzator) cu o centrala termica, precum si distribuirea de pachete cu alimente de baza (ulei, faina, zahar, orez), cărţi religioase şi icoane pe sticlă ţăranilor români din Doboi (Harghita) si Dobolii de Jos (Covasna), ca semn de recunoştinţă pentru păstrarea limbii şi a credinţei strămoşeşti in acest areal. 

Exista familii de români in Doboi care isi trimit copiii sa invete la scolile cu predare in limba maghiara din satele invecinate din cauza frigului pe care acestia il indura iarna, soba de teracota nefacand fata temperaturilor extreme ce se inregistreaza in aceasta zona care mai este cunoscuta si ca “polul frigului”. In vederea acestei acţiuni s-au deschis două conturi (la BRD) în lei şi în euro: Cont lei: RO43BRDE080SV33092560800. Cont euro: RO35BRDE080SV33092720800 (cod SWIFT: BRDEROBU). Ambele conturi sunt deschise pe numele soției mele, TÎRNOVEANU ADRIANA. (Mihai TÎRNOVEANU)

Virgil Maxim – Poeme inedite.

Despre Virgil Maxim (+19 Martie 1997): S-a născut în ziua de 4 decembrie 1922 şi, începând din 1942 şi până în 1964, a fost deţinut politic al regimului antonescian şi al celui comunist. Ceilalţi doi fii ai unei familii de ţărani au fost, unul, condamnat la peste douăzeci de ani de închisoare, iar celălalt, membru al grupului de rezistenţă al maiorului Dabija din Munţii Apuseni, executat de securişti. Între 1966 şi 1985, anul pensionării sale, a fost silit să lucreze ca zidar. Frate de cruce, deţinut politic, zidar şi poet, Virgil Maxim este mai întâi de toate un martir, adică un mărturisitor.

Întunericul iadului închisorilor comuniste i-a dezvăluit lui Virgil Maxim lumina cea neapropiată, iar suferinţele îndurate l-au întărit în umanitatea şi credinţa sa. Cei 22 de ani de recluziune l-au apropiat de condiţia de monah, nedepărtându-l însă nici de statura de poet care-şi interzice orice porniri telurice şi care îşi înţelege arta ca pe o continuă rugăciune având ca ţel, spre bucuria celor care ajung să aibă în faţă versurile sale, aşezarea cuvintelor omeneşti sub puterea Cuvântului lui Dumnezeu.

Nici un dicţionar de literatură română nu îl include pe Virgil Maxim şi e firesc să fie aşa: pentru ca lucrurile să stea altfel va fi nevoie nu ca poezia lui să fie alta, ci ca felul în care este înţeleasă poezia la noi să se schimbe.

           Dar de nuntă

Am căutat în toată lumea un dar
Să Ţi-l aduc, la nuntă, pentru Fiul Tău…
Şi n-am găsit Stăpâne, la nimeni…, nicăieri.
Un dar mai scump în lume, ca al meu…

De-aceea,
pe mine însumi m-am adus Stăpâne
Dar-Viu-de-Nuntă pentru Fiul Tău…
Pe mine însumi m-am adus în dar
Şi lasă-mă la urmă, de voieşti,
Să fiu surpriza celor de sub Har
Şi bucuria Oştilor-Cereşti…

Pe mine însumi m-am adus în Dar…

           Jertfă

Ca bobul din spic Te-ai copt, Cuvântule,
în holda neamului…
şi aşteptăm,
doar Ziua hotărâtă plinirilor,
Plinirii-n veşnicie…
………………………………….
Ne bucurăm când Secera-i aproape
Şi ne plecăm cu spicul greu de roadă
pe mâna’ndemânatecă şi bună
a îngerului rânduit s-adune
din cele patru margini ale lumii,
în Jitniţa Stăpânului, doar grâul…
Prescură vrem să fim!
Belşug de dar,
pe Masa-Sfântă-a Punerii-înainte,
frângerii ne dăm!…
O, Sfântă Liturghie…
„Ale Tale dintru ale Tale“…
„Luaţi, mâncaţi“,
căci suntem Astăzi,
în Trupul lui Hristos,
Flămânzilor,
împărătească Hrană…
„Se frânge şi se împarte,
se risipeşte şi nu se desparte”…
Stăpâne, în Iubirea Ta,
Neghina
arde-n Focul propriei osânde…

       La crucea purtată
imn
Cu ocazia sfinţirii monumentului de la Aiud

O, cruce a Domnului Hristos crescută-n noi
ca pe un Copac al cunoştinţei şi al Vieţii
te-am adăpat cu sânge cald şi tânăr şi cu ploi
de lacrimi revărsate-n psalmii dimineţii.
Suntem cu Simon Cireneul toţi sub tine
izbăvitoarea noastră din temniţele morţii.
Ne-am răstignit pe tine surâzând
durerile răsfrânte-n prăbuşirea dorinţelor de viaţă vinovată şi păcat.
Purificaţi sub har
durerea noastră am preschimbat-o în iubire
şi i-am iertat
pe cei ce-n amăgirea lor din cuget
ne-au junghiat.
Credeau în biruinţa lor de ceas pătat
şi ne-am sculat din giulgiul morţii
la ceasul rânduit de Cel Prea-înalt
să fim acelaşi leat cu Domnul nostru în lumină
la judecata lumii.
La marea şi sfânta
şi singura prea dreapta
înfricoşătoarea Judecată
din Valea Iosafat…
O, cruce a Domnului Hristos crescută-n noi!
Să te purtăm ca pe-un stindard biruitor
în veacul de acum
şi-n veacul de apoi.
Amin, amin, amin, în veci amin, amin.

       Cocori de Slavă

în fiecare dimineaţă
Şi-n fiecare seară
privesc,
în depărtări cum trec cocorii…
Şiraguri nesfârşite de-amintiri,
Speranţe înşelate
de ieri
de azi
de mâine, poate…
În fiecare dimineaţă
şi-n fiecare noapte privesc
din depărtări, cum vin cocorii…
Zădărnicii, bătând acelaşi drum
pe care ieri,
S-au scuturat petale moarte…
E scris în cartea vieţii noastre
Să alergăm spre culmi de soare pline
Şi obosiţi de-atâta alergare
Să ne-ndoim sub bulgării ţărânii?!…
Ci, Noi,
Cocori ai unei Vieţi-de-Slavă
şiraguri nesfârşite de lumini
ne-om ridica pe Aripi-de-Nădejde
Slavoslovind în Cor de Heruvimi…

Cu puţine săptămâni în urmă, Virgil Maxim s-a ridicat la Domnul.

*

Poeziile de mai sus şi scurta introducere au fost publicate în revista Scara nr. 1, Aprilie 1997, p. 95-98. Ele mi-au fost dictate de Virgil Maxim la a doua noastră întîlnire, după ce se apucase de scris lucrarea sa fundamentală – Imn pentru crucea purtată. Poemul Jertfă a fost scris doar pe caietul îngropat în pilonul căminului de nefamilişti de la combinatul Brazi şi ţinut minte de autor, care l-a considerat prea intim pentru a fi pus în volumul NUNTAŞUL CERULUI (ISIHAS) – poeme creştine cu teme isihaste, publicat în anul 1992. Mi l-a dăruit ca un semn de preţuire pentru cei ce vor dori să-şi închine viaţa lui Dumnezeu.

Este neapărat necesar ca generaţiile de astăzi să ştie că lui Virgil Maxim, la fel ca lui Traian Popescu, Dumnezeu le-a dat acolo, în chinurile temniţelor, darurile de nepreţuit ale poeziei, respectiv ale muzicii, fără ca vreunul dintre ei să le ceară. Amîndoi au fost purtătorii de Duh ai unei rugăciuni neîncetate, de care au rămas nedespărţiţi şi în cele de aici, şi în veşnicie.

Marin Naidim mi-a spus despre Virgil Maxim că era, dintre toţi “misticii” de la Aiud, tînărul cu cea mai puţină înclinaţie spre viaţa contemplativă, dar, cu toate acestea, prin lucrarea Dumnezeiescului Har, i-a depăşit pe cei mai mulţi dintre cei ce începuseră să-şi facă din rugăciunea neîncetată crez de viaţă. Virgil Maxim mi-a spus, la începutul anului 1996, că niciodată nu şi-a propus să scrie vreo poezie, şi nici măcar în anii de liceu curmaţi brusc de dictatura antonesciană nu a încercat să scrie versuri. Acolo, în temniţă, într-un ceas de luminare dumnezeiască, i s-au dat aceste străfulgerări filocalice, şi le-a ţinut în sipetul minţii pînă cînd vremea a îngăduit să le aştearnă pe hîrtie. Întîi la sfîrşitul anilor 1960, la combinatul Brazi, cînd lucra ca zidar, o parte dintre ele fiind fotografiate pe ascuns de organele de Securitate (Virgil Maxim a bănuit că Securitatea ar fi putut să ajungă la aceste scrieri, şi acesta este motivul pentru care le-a prins pe toate într-un caiet zidit în structura de rezistenţă a căminului de la Brazi, după cum mi-a spus cînd l-am întrebat cum le-a ţinut minte atîta vreme), apoi după 1990, cînd a reuşit să le tipărească pe o parte dintre ele în volumul NUNTAŞUL CERULUI (ISIHAS).

m. Filotheu Bălan

Sursa: Manastirea Petru Voda

INEDIT VIRGIL MAXIM. Introspecţie isihastă.

Isihasul menit a se afla în fruntea ciclului poartă în continuare stigmatul detenţiei, fiind zidit într-o diafragmă de beton pe vremea când, după eliberare, Maxim lucra ca zidar la construirea unui bloc de nefamilişti. În volumul de versuri ”Nuntașul cerului” este redată doar prima strofă a poemului. Deși autorul, cu o meticulozitate de invidiat, a alcătuit schema zidului în care a ascuns caietul asemeni hărții unei comori, nu a fost nevoie să fie căutat caietul. Securitatea a avut deosebită grijă de manuscrise și le-a fotografiat chiar în vremea în care erau create, fără știrea autorului. Astfel au fost descoperite, în urma cu câțiva ani, în arhivele CNSAS de către fiica lui Virgil Maxim, doamna Tatiana Maxim. Surpriza descoperirii fotocopiilor celor 29 de pagini a adus, fără îndoială, bucurie, dar în același timp dă mărturie vie despre așa-zisa libertate a foștilor deținuți politic, care erau hăituiți și prădați și după ispășirea pedepsei.

Ne întoarcem la versurile Isihasului, numit în manuscrisul inițial Introspecție isihastă, și redăm întâi versurile, așa cum apar în fila 253 a dosarului de la CNSAS al lui Virgi Maxim. (Crina PALAS)

INTROSPECȚIE ISIHASTĂ

Cobor în duhul meu șuvoi tot mai adânc.

Fiorul întâlnirii cu mine nu mă doare.

Ascult crescând din ape clopotnițe de soare

Și mari frumseți purtate pe-al veacului oblânc

În scara bucuriei albină sunt și floare.

Cu mâinile-amândouă mirezmele profunde

Din amfora luminii în suflet le adun.

Arunc măiastră nadă dărințelor flămânde

Și săgetez cuvântul în haină de păun...

În talisman de taină port Chipul Tău Prea Bun...

Podoabele-Măririi din Început Sfințit

Le-am tăinuit în salba Fecioarei-Preacurate.

Nu le-am văzut vreodată. Ce preț? – N-am prețuit.

În mistica mea foame râvnitu-le-am pe toate

Și colier în rugă le-am vrut la miez de noapte...

O, Praznicul Iubirii, ce necuprinsu-ncape!...

Adună-ți cântăreții născuți și nenăscuți.

Adâncului dă-i aripi, Înaltului fă-i punți

Să ne-ntâlnim la ”nunta sfințirilor de ape”

Îmbrățișați în gânduri, cu nimb de-argint pe frunți...

Notă blog: În fotocopiile de mai jos sunt manuscrise ale poeziilor lui Virgil Maxim, subliniate de cenzori inculţi ai Securităţii. În "Taina curcubeului" cenzorul descoperă cu surprindere, încercuind vigilent, culoarea verde în compoziţia curcubeului.

VIDEO. Doamna Aspazia Oţel-Petrescu despre Maica Teodosia (Zorica) Laţcu. Invitaţie la o seară de poezie si folk dedicată Maicii Teodosia (Zorica Laţcu)

Spectacolul este organizat de Asociatia Suflet Transilvan, împreună cu Ascor Brasov şi Casa de Cultura a Studentilor BRASOV, cu ocazia împlinirii a 98 de ani de la naşterea poetei braşovene Zorica Laţcu (Maica Teodosia), fiind primul dintr-un şir de evenimente care comemorează 25 de ani de la trecerea în veşnicie a poetei. Maica Teodosia a avut o viaţă impresionantă şi prea puţin cunoscută. Vă spun doar atât: a copilărit la Braşov, unde a urmat şcoala primară şi Liceul Principesa Elena (actualul Unirea), apoi a studiat Limbile Clasice la Cluj, unde a fost o apropiată a viitorului mitropolit Bartolomeu Anania, a părintelui Ioan (Silviu) Iovan, Sextil Puscariu şi Lucian Blaga. După întâlnirea providenţială cu părintele Arsenie Boca de la Sâmbăta, va îmbrăţişa monahismul la măn. Vladimireşti, cu numele de Teodosia. După arestare, închisoare şi domiciliu forţat, revine între 1970 si 1990 la Braşov, urmând ca ultimele 5 luni din viaţă să le petreacă la măn. Vladimireşti, unde este şi înmormântată. După spusele doamnei Aspazia Oţel Petrescu, căreia i-am luat un interviu de curând, Zorica Laţcu este cea mai importantă poetă creştină a noastră. Mai multe puteţi citi la adresa: http://www.crestinortodox.ro/parinti/zorica-latcu-maica-teodosia-125762.html Iar cei doi artişti de pe afiş sunt cu adevărat artişti. Un grup de elevi ai Liceului Unirea vor susţine un recital de poezie, sub îndrumarea prof. Sosu Maria Cecilia. Studenţii de la ASCOR vor recita poeziile Maicii Teodosia şi vor interpreta cântece de suflet.

Organizator: Pr. Costin Butnar