Eseul lui Fedorovici despre versiunea lui Pleşu, recomandata de Tarziu, asupra creştinismului: aduce mai degrabă cu vinul păstrat în putini de brânză!

La recomandarea lui Claudiu Târziu, am citit integral eseul „Sus inima!” al dlui Andrei Pleşu, text publicat recent în săptămânalul Dilema veche. Incapabil să îndeplinesc condiţia de a citi cu detaşare, mă văd nevoit să mărturisesc că nu am învăţat nimic din acest eseu. Prin urmare, şi mentalitatea mi-a rămas neschimbată. Cu toate acestea, lectura textului nu a fost cu totul inutilă, fiindcă, odată ajuns la capătul ei, mi-am pus cîteva întrebări: Este îndemnul „sus să avem inimile”, rostit de preot în cadrul liturghiei, o „axiomă a efortului cognitiv”? Atunci cînd Hristos le cere ucenicilor să fie luminători ai lumii (Matei 5, 14-15), îi îndeamnă oare să fie „cuplaţi la ‚polul plus’”? Cine este „suportul generos” în care ard ucenicii, dacă nu Domnul răstignit? Există în Biserica ortodoxă vreo acţiune din care să lipsească Hristos? Atunci de ce lipseşte El într-un mod atît de brutal din tabloul eseului dlui Pleşu, de ce nu întîlnim aici decît eterice instanţe vicariale?

Ce omite dl. Pleşu să ne spună este că îndemnul „sus să avem inimile” este urmat imediat de răspunsul credincioşilor: „Avem către Domnul”. Credincioşii ştiu că acest „sus” este o Persoană şi nu cerul spre care, după Înălţare, apostolii rămăseseră cu ochii aţintiţi, făcându-i pe îngeri să-i ia peste picior (Fapte 1, 10-11). Dacă cerul este adevărul pămîntului, e pentru că Hristos este adevărul cerului.

(...)Şi încă: Lumea asta este căzută pentru că oamenii sînt incapabili să ia distanţă faţă de ei înşişi, să se detaşeze, sau pentru că sînt deja distanţaţi faţă de ei înşişi? Pentru că privesc detaşaţi? Ne aduce inima, în calitate de organ de cunoaştere, cunoaşterea „marilor contururi ale realului” sau întîlnirea cu Cel înviat în trup? Lipsit de conţinut, ce altceva este conturul realului decît un spectru? Putem birui păcatul şi moartea prin „amplasamentul la vîrf”? Are ceva în comun această „atitudine de viaţă” recomandată de domnul Pleşu în contul creştinismului cu metanoia urmărită de creştini?

Într-un fel, e uşor de înţeles de ce, atunci cînd e vorba despre versiunea dlui Pleşu despre creştinism, unii creştini îl găsesc savuros şi iluminator. Dar dacă e vorba de gust, aş spune că un astfel de creştinism aduce mai degrabă cu vinul păstrat în putini de brînză. Vinul nou sparge burdufurile vechi, dar nu şi putinile de brânză. În ele, vinul a rămas vin, decît că nu poate fi băut. Este stricat. Tot aşa şi cu adevărurile:

„Diavolul nu a creat cuvinte noi, cuvinte ‚rele’, după cum nu a creat şi nu poate crea altă lume, după cum nu a creat şi nu poate crea nimic. Toată minciuna şi toată puterea minciunii lui rezidă în faptul că a pervertit aceleaşi cuvinte şi le-a făcut cuvinte despre altul, le-a uzurpat şi le-a transformat în armele răului şi, ca atare, el şi slugile lui vorbesc totdeauna ‚în lumea aceasta’, pe limba furată faptic de la Dumnezeu.”

În temele şi termenii întrebuinţaţi de dl. Pleşu şi de alţi oameni din elita culturală românească din prezent, unii creştini au impresia că regăsesc lucruri familiare. Tocmai de aceea, în ciuda – sau poate tocmai din cauza – frisoanelor apocaliptice din România acestui an, intervenţiile de acest tip ale dlui Pleşu trec fie neobservate, fie ajung să fie chiar recomandate. (...)

Gheorghe Fedorovici

Versiunea intgrala poate fi citita la adresa: http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/

Ultimele cuvinte dinaintea mortii ale Parintelui Staniloae, asa cum au fost consemnate de Parintele Ioanichie Balan

1 octombrie, orele 22.

“O să piară Ierusalimul prin români şi o să fie altul nou. O să piară şi va veni Domnul Iisus Hristos. Va pieri, va pieri…”
“Anticipările pieirii Ierusalimului prin români; sunt destule semne pentru pieirea Ierusalimului; gata, gata, o să piară Ierusalimul prin români şi apoi o să vină Domnul Iisus Hristos! Gata, gata, gata...”

4 octombrie (între orele 22-23,30)
“… Să ieşim de aici! N-are rost să rămânem aici! Să ieşim de aici la har şi la adevăr… Vorbim despre Tine, Doamne!… Nu mai vrem să rămânem aici… Nu mai suntem în somn!… Ne sculăm din somn, ne sculăm de aici!... Hai să ne sculăm!... Hai să ne sculăm!... Maica Domnului, să ieşim de aici!… Maica Domnului, nu mai vrem să rămânem aici!… Nu mai vrem să rămânem în somn!… Până când să rămânem aici?… Nu mai vrem să rămânem aici!… Plini de har şi de adevăr!… Vrem să ne sculăm plini de har! Plini de har şi de adevăr!… Avem şi noi haine?… Plini de har şi de voinţa de a vorbi şi de cuvântul adevărului!… Plini de har!... Hai, hai, hai să ne sculăm!… Hai să ne trezim!… Hai să vorbim!... Hai să vorbim!... Hai să vorbim!... Hai, haide, Doamne… Hai, hai să vorbim!… Hai să vorbim!... Hai, hai, haide, Doamne!... Hai… hai… hai…”
După miezul nopţii, marţi, 5 octombrie, 1993, la orele 0,35, Părintele Dumitru Stăniloae şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, strămutându-se la cereştile locaşuri.

Din Arhimandrit Ioanichie Bălan – Omagiu memoriei Părintelui Dumitru Stăniloae

Fiica unui mare legist roman, persecutat de comunisti pentru curajul sau de a demasca masacrul de la Katyn, cere despagubiri (VIDEO)

In timp ce Traian Basescu s-a multumit doar sa condamne comunismul fara a intreprinde masuri reparatorii pentru cei ce au avut de suferit de pe urma regimului comunist, victimele isi cauta dreptate in salile de judecata.
Astfel a procedat si fiica unui renumit legist roman care a demascat un mare masacru din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Doctorul si familia lui au indurat atunci sentinte grele in Romania, aflata sub papucul Rusiei, informeaza Pro TV.
Soarta unuia dintre marii legisti romani, Alexandru Birkle, a fost pecetluita in 1943, cand a fost trimis in Rusia, in padurea de la Katyn, sa investigheze alaturi de 11 colegi europeni moartea a 20.000 de polonezi ucisi in 1940. Au dat un verdict dur, care i-a costat: au dovedit ca rusii erau cei vinovati.
Pentru familia Birkle abia incepea cosmarul. Sovieticii, care incercau sa convinga lumea ca germanii au pus la cale masacrul, au inceput vanatoarea pentru prinderea legistului. In 1948, l-au condamnat in lipsa la 20 de ani de munca silnica si i-au confiscat averea.
Alexandru Birkle a reusit sa fuga in Statele Unite. A murit in 1987, la New York, la varsta de 90 de ani. Pentru sotia si fiica sa, calvarul a continuat in inchisori si lagare de munca.
Astazi, dupa 60 de ani, femeia vrea ca statul roman sa plateasca pentru ca viata familiei sale a fost schimbata complet. Cere zece milioane de lei, dar spune ca si cateva scuze i-ar fi de ajuns. Procesul va incepe la Tribunalul Bucuresti.

Ziua Online

Despre martiri si despre noi, cei de astazi

Martirii păreau că sunt părăsiţi de Dumnezeu şi de aceea prigonitorii au făcut ce-au vrut cu ei. Dumnezeu nu i-a uitat pe martiri, nu i-a lăsat părăsiţi, ci aşa trebuia să se întâmple. Şi sfinţii care s-au săvârşit prin martiriul conştiinţei păreau că sunt părăsiţi. Sfântului Antonie, pe care-1 prăznuim în această seară, ce nu i s-a întâmplat, ce n-a venit asupra lui, ce n-a pătimit, ca şi cum ar fi fost părăsit de Dumnezeu. Diavolul l-a chinuit când într-un fel, când într-altul, când cu năluciri, când cu lucruri reale, când cu vise. Nu s-au întâm­plat acestea numai sfântului Antonie, ci şi altor sfinţi, aşa cum a hotărât Dumnezeu. Aceeaşi realitate este şi astăzi. Pentru martiri, Dumnezeu a hotărât să existe prigoanele în care aceştia au pătimit de bunăvoie şi cu bucurie. Apoi, sfinţii şi-au găsit în singurătate martiriul lor şi n-au dat înapoi.

Noi cei de astăzi privim altfel lucrurile, altfel le gândim. Ne place confortul, nu ne place să simţim durerea, să trecem prin necazuri. Dacă, însă, Il iubim cu adevărat pe Hristos şi-L urmăm în fiecare moment trebuie să trecem prin martiriu. Vine un necaz, după el vine altul şi nu în puţine rânduri se succed cu sălbăticie, ca şi cum ar vrea să te piardă. Omul este dator să nu se împotrivească, să nu ridice glasul şi nici sa cârtească şi să întrebe : «De ce aşa? De ce să se întâmple acestea ? De ce să mi se întâmple mie»?

Să ne lăsăm în seama lui Dumnezeu. Acela ştie ce ne trebuie. Aşa cum sfântului Antonie i s-au arătat din senin vârcolacii şi demonii şi l-au chinut fără milă, la fel şi nouă ne pot apare una sau arată alta. Fie cel de lângă tine sare asupra ta să te sfâşie, fie lucrează cele dinlăuntrul tău ca să te piardă. Şi diavolul, din punctul lui de vedere, poate să facă la fel. Tu, însă, nici să te temi, nici să te tulburi, ci să primeşti martiriul care duce la mântuire.

Fragment din Arhim. Simeon Kraiopoulos: “Taina suferintei”

Statul contra statului, des-figurarea istoriei şi culturii naţionale

Acţiunea desfăşurată de ziarul „Curentul“ împreună cu CivicMedia, recent, Campania De-Mascării statuilor de la Universitate a avut mai multe efecte şi ecouri. Un mare număr de academicieni, profesori universitari, istorici, cercetători au reacţionat alături de ziariştii care şi-au asumat înlăturarea măştilor puse de o grupare provocatoare, violentă, alimentată de resursele Trustului media ce aparţine lui Sorin Ovidiu Vîntu şi susţinută de un reprezentant ignobil al Statului, ministrul Culturii, Theodor Paleologu. Materialul prezentat astăzi, realizat de Societatea academică pentru adevăr istoric, în beneficiul cititorilor „Curentul“, reprezintă o analiză sintetică a sensurilor mai puţin vizibile ale acestor acţiuni provocatoare şi desfiguratoare, ce fac parte dintr-o serie de manevre ce au ca ţintă memoria şi identitatea naţională.

George Roncea


Ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Universităţii face parte din chipul pe care-l capătă anarho-nihilismul agresiv de scară planetară în România. Nu pare să existe vreun alt caz în care nihilismul să capete utilizare oficială - cu susţinerea Statului - ca la noi. A profana statuile este un procedeu folosit în toate epocile de către cei ce vor să desfigureze spiritual un popor, prin desfigurarea memoriei simbolice a generaţiile tinere. În antichitatea grecească, lupta pentru supremaţie între cetăţi s-a derulat ca un război al statuilor. În Roma antică, la fel.
Noutatea acestui război contra statuilor ţine de utilizarea oficialilor, adică a statului care este întors astfel împotriva lui însuşi. Se mai adaugă şi suportul magnaţilor de tâlhărie, de tip Sorin Ovidiu Vîntu, care şi-au făcut averile prin acţiuni de pradă contra economiei statului, care adaugă o filă nouă la acţiunile lor distructive, trimiţånd pe scenă energumeni de tipul haidamacilor de la Trustul Realitatea-Caţavencu.
Astfel, magnaţii jafului desfigurează simbolic memoria oraşelor, într-un război contra statuilor care aduce aminte de tipologia manifestărilor soldaţilor sovietici care-şi făceau ţintă din monumentele istorice ale oraşelor ocupate de Armata Roşie.

Agresiune contra memoriei neamului românesc

Toate acestea fac parte dintr-un masiv proces de falsificare a spiritului popoarelor, anticipat de către marii filosofi ai culturii care, precum Spengler, i-au găsit şi termenul: pseudomorfoză, adică operaţiunea de falsificare prin mascare, care urmăreşte desfigurarea chipului unei culturi, al unui popor, blocându-i, totodată, şi linia de afirmare sufletească proprie, adică de manifestare identitară.
Finalul acestei pseudomorfoze: nu mai ştii, nu mai poţi afla cine eşti. Toate pseudomorfozele au ca principal efect şi ţintă dezagregarea memoriei colective a popoarelor, un fel de spălare pe creier cu scopul de a pregăti mulţimile să-şi lase creierul acasă, să accepte idolatria noilor patroni - aşa-zişii moguli - magnaţi ai jafului ce îşi pot linge astfel ciolanul în deplină linişte.
Cu sprijinul magnaţilor unor televiziuni, scabroşi agresori ai memoriei româneşti şi ai marilor figuri ale acestui popor participă ofensiv la operaţia de falsificare şi/sau ştergere a memoriei substratului istoric şi cultural romånesc.
În România, acest program de agresiune contra memoriei etnospirituale a neamului românesc a fost aplicat integral, iar un moment ca cel din Piaţa Universităţii face parte din acest program. Faptul că s-a ajuns şi la confruntare violentă dezvăluie miza şi intensitatea programului aplicată de acest Centru.
Nu este întâmplător că pseudomorfozele inamice, ostile românilor până la anihilare, au luptat constant spre a distruge memoria colectivă şi tot astfel au aruncat în puşcării şi după gratiile uitării întreaga elită organică a ţării.

Operaţiunea de des-figurare simbolică

Un exemplu de pseudomorfoză agresivă dezvoltată în cadrul ocupaţiei ruso-bolşevice, cu proporţii devastatoare, a fost internaţionalismul falsificator al internaţionalei comuniste, Kominternul.
După 1989, în Romånia, întregul patrimoniu de tehnici agresive ale Kominternului a trecut în „proprietatea“ noii internaţionale, axată tot pe agresiunea fără alegere a valorilor axiale ale culturii române.
Lupta contra memoriei culturale şi istorice a unui popor începe prin operaţiile de des-figurare simbolică, de profanare, adică prin provocarea unei dezangajări simbolice a membrilor comunităţii naţionale faţă de propriile lor simboluri, valori, de figurile simbolice, cum sunt şi cele aşezate pe soclul de ziditorii de ieri ai statului român. Un astfel de procedeu s-a aplicat la statuile de la Universitate.
Culmea este că miniştri ai Culturii din alte timpuri ale Romåniei, precum a fost profesorul Petrovici, au ridicat statui, şi cel mai faimos exemplu este rotonda din Cişmigiu, operă a ministeriatului Petrovici, în timp ce astăzi ministrul Culturii se pozează cu agresorii statuilor, inaugurând o fază nouă în lupta contra culturii române: faza alianţei oficialilor statului la războiul contra fundamentelor simbolice ale statului.

Scris de Societatea academică pentru adevăr istoric

Statul contra statului, des-figurarea istoriei şi culturii naţionale
Curentul - miercuri, 07 octombrie 2009

Maica Teodosia (Zorica Latcu), intr-o evocare a doamnei Aspazia Otel Petrescu

Apariţia Zoricăi Laţcu în viaţa mea a fost providenţială pentru faptul că ea m-a introdus în raiul ce împresura Mânâstirea Brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, unde marele părinte duhovnic Arsenie Boca mi-a binecuvântat sfânt şi blând intrarea mea în gura iadului ce se deschidea flămândă pentru întreaga ţară. Ea m-a dus la Sâmbăta, a împărţit cu mine chilia din care a plecat direct în monahism. Handicapul fizic pe care îl avea a făcut din maica Teodosia cel mai frumos exemplu de viaţă creştină. Exemplul ei de viaţă mi-a arătat că suferinţa acceptată, însuşită şi purtată cu iubire în numele Domnului Iisus Hristos este cea mai sublimă dovadă de iubire şi singura capabilă să transfigureze în lumină şi bucurie întunericul unei suferinţe de neînlăturat. Era şi una din lecţile F.O.R.S. (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească)-ului.

Zorica era dăruită cu harul de a aduce prin arta sa şi pe alţii la întâlnirea cu Dumnezeu. Ea ştia să întindă cărări de simpatie de la o inimă la alta, adeverind că cel ce iubeşte poate multe. Poezia ei ne aşează în misterul iubirii, stilul său, inconfundabil este de-o frumuseţe clasică. Tot ce ne aduce versul ei este clar, simplu, limpede, inundat în frumuseţe. În poezia sa totul este cântec, splendoare şi mister.

Zorica Laţcu, în ipostaza sa de maica Teodosia, a trecut prin iadul închisorilor comuniste. Numai o doctrină scelerată ca aceasta a putut să supună supliciilor un trup deja chinuit. De sufletul ei însă nu s-au putut atinge călăii. Ea ştia ca nimeni alta să se aştearnă la picioarele singurului Mântuitor:

„Învelită-n haina marilor dureri

Suflet plin de taina lumilor divine,

Să păşesc pe calea grelelor tăceri,

Către Tine, Doamne, numai către Tine”.

Când retrăiesc amintiri legate de F.O.R.S o regăsesc printre icoanele lui pe maica Teodosia şi sunt extrem de recunoscătoare Domnului că mi-a făcut acest mare dar, să cunosc un suflet minunat, creatoarea unor poezii cu totul excepţionale. Sunt cu totul de acord cu părintele Teofil Părăianu care spune că „fiecare dintre poeziile scrise de Zorica Laţcu, Teodosia, este o minune prin ea însăşi”.

fragment din ultimul numar al revistei VEGHEA

Lideri UDMR, oficiali din Ungaria si extremisti din gruparea xenofoba Jobbik au participat la comemorarea celor 13 generali ai Revolutiei maghiare

"Intamplator", acestia se fac vinovati de uciderea a peste 40.000 de romani. In timpul luptelor purtate in perioada decembrie 1848 - iunie 1849, potrivit istoricilor, armata maghiara a trecut prin foc si sabie peste 300 de sate romanesti, actiune soldata cu un adevarat genocid: circa 40.000 de oameni au fost ucisi, printre acestia numarandu-se si aproximativ 100 de preoti.

Peste 1.500 de persoane din tara si Ungaria au participat, marti, la manifestarile organizate in Parcul Reconcilierii romano-maghiare din Arad cu ocazia comemorarii celor 13 generali ai Revolutiei maghiare care au fost ucisi la Arad, transmite NewsIn.
Printre participanti au fost si aproximativ 50 de membri ai miscarii extremiste "Jobbik", calificata ca miscare xenofoba si recunoscuta pentru actiunile violente provocate in Ungaria. La manifestarile de la Arad, membrii Jobbik au fluturat steaguri in culori alb si rosu (reprezentative pentru fascistii unguri in anii '40 - n.red) si au scandat lozinci nationaliste maghiare.
Printre cei care au participat la comemorarile de la Arad s-a aflat si presedintele UDMR, Marko Bela, precum si presedintele executiv, Kelemen Hunor, candidat la presedintia Romaniei. "Nu trebuie sa uitam ca lupta si sacrificiul eroilor trebuie sa ramana mereu in sufletele noastre si sa ne dea puterea de a schimba continuu in bine destinele poporului maghiar, de a merge pe calea democratiei si a intelegerii intre etnii. Mai avem multe de facut, dar important este sa actionam in spiritul celor 13 generali si sa razbatem prin faptele noastre", a spus Marko Bela in discursul sustinut, marti, in Parcul Reconcilierii.
La finalul manifestarilor au fost depuse coroane de flori din partea liderilor UDMR prezenti la eveniment, precum si din partea oficialitatilor locale, a unor institutii, dar si din partea unor partide politice.
La manifestarile de la Arad au participat sute de persoane din Ungaria, care au fost prezente atat in Parcul Reconcilierii romano-maghiare, cat si la Obeliscul ridicat in memoria celor 13 generali executati la Arad, in timpul Revolutiei din Ungaria din 1848-1849. "Intamplator", acestia se fac vinovati de uciderea a peste 40.000 de romani.
Intre participanti s-a aflat si un grup de biciclisti, elevi ai unor colegii si gimnazii din Budapesta, Hodmezovasarhely, Kecskemet si Battonya.
La comemorarile de la Arad au mai fost prezenti o serie de invitati din Ungaria, printre ei fiind ministrul Mediului, seful Statului Major al Armatei si un secretar de stat din Ministerul de Externe.

Genocidul impotriva romanilor condusi de Avram Iancu

Cei 13 (3 declarati unguri, 3 germani, 2 austrieci, 2 armeni, 1 sarb, 1 croat, 1 slovac) au ajuns generali in armata Ungariei, care isi declarase independenta fata de imperiul Austriac, aflata sub comanda generalului de origine poloneza, Iosif Bem. Acestia sunt fostii ofiteri in armata imperiala: Ladislau Aulich (locotenet-colonel ), Ivan Damianic (de origine sarb, locotenent-colonel ), Aristide Desewffy (maghiar nascut in actuala Čakanovce din Slovacia, capitan), Ernő Kiss (armean nascut la Timişoara comandant al regimentului de cavalerie II Hanovra ), Carol Knezic (de origine croat, a fost numit general dupa ranirea lui Ivan Damianic, in locul acestuia), Georg Lachner (nascut in satul Necpaly din Slovacia), Vilmos Lazar (maghiar nascut in Zrenjanin, un sat din Serbia), Karl von Leiningen-Westernburg (conte, nascut in Hessa), József Nagysándor (maghiar nascut la Oradea), Ernst Pöltenberg (nascut la Viena, locotenent), Josef Schweidel (nascut in Zombor sau Sombor, in Serbia, maior), Ignác Török (maghiar nascut in Gödöllő, judeţul Pest) si Carol Vécsey (maghiar nascut in Pesta conte, locotenent colonel).
Toti au fost ridicati la gradul de general de catre Lajos Kossuth, fost conducator al Ungariei in timpul Revolutiei din anii 1848 - 1849 si considerat unul dintre cei mai mari patrioti maghiari. Armata condusa de generalul Bem a patruns in Transilvania in toamna anului 1848 si s-a luptat atat cu austriecii cat si cu revolutionarii romani, condusi de Avram Iancu, care cereau drepturi egale cu ceilalti locuitori ai provinciei. In timpul luptelor purtate in perioada decembrie 1848 - iunie 1849, potrivit istoricilor, armata maghiara a trecut prin foc si sabie peste 300 de sate romanesti soldate cu un adevarat genocid: circa 40.000 de oameni au fost ucisi, printre acestia numarandu-se si aproximativ 100 de preoti. Dupa interventia armatei ruse, venita in sprijinul austriecilor, maghiarii au fost invinsi. Prizonierii au fost predati armatei imperiale care a i-a executat pe cei 13 generali pentru tradare.
Cei 13 generali au la Arad un monument care ii comemoreaza, "Obeliscul". Pana in anul 1925 a existat in acest oras monumentul "Hungaria", sau "Ungaria Milenara", construit ca semn al reconcilierii austro-ungare in anul 1890, in memoria celor 13 generali. Totodata, monumentul simboliza cele 13 provincii ale "Ungariei Milenare" : Ungaria, Oldenburg, Burgenland, Slovacia, Ruthenia, Transilvania, Banat, Partium, Sirmium, Croatia, Slovenia, Backa, Voivodina. Fostul monument a fost demontat la initiativa guvernului Bratianu din cauza numeroaselor manifestari ale ungurilor care cereau alipirea Transilvaniei la Ungaria. Atat dupa Al doilea Razboi Mondial cat si dupa Revolutia din decembrie 1989, liderii maghiari au incercat, fara succes, sa refaca vechiul monument.

Ziua Online