Isabela Vasiliu-Scraba: C. Noica împreună cu Alexandru Dragomir în cultura colectivistă aşa cum a fost ea percepută de Sorin Lavric.

Chiar dacă Anti-Goethe (10 capitole), Povestiri după Hegel şi nouă jurnale i-au fost confiscate de Securitate, Noica nu voia de loc să se lase descurajat de permanentele şicanări ale comuniştilor dirijaţi de Leonte Răutu/Oigenstein/Oişteanu, şeful secţiei de ideologie a Comitetului Central. Nici să-şi pună gândirea în slujba ideologilor inculţi care voiau (cf. C. Brădaţan invocându-l pe I.Ianoşi) ca el să renunţe la preocupările legate de specificul spiritualităţii româneşti şi să “dezbată teme universale ale filozofiei” (C. Brădăţan, O introducere la istoria filozofiei româneşti în sec.XX, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2000). De unde se vede că Brădăţan, doctor în filozofia românească, n-a avut de la ce profesori să afle că filozofia autentică se ocupă numai cu teme universale, chiar atunci când pare interesată de “chestiuni româneşti”.

In opinia lui Constantin Noica, “nici o limită nu interzice nelimitatul” (ibid.), în sensul precis că gândirii sale nu i se poate pune stavilă. “Complexaţi de o teribilă frică instinctivă (…), necivilizaţi, necompetitivi, imprevizibili în violenţele şi iraţionalismul lor (…) de nimic nu le-a fost comuniştilor mai frică decât de inteligenţa adversarului (…). În aspiraţia lor de confruntare, comuniştii urcă doar până la ură, furt, agresiune şi asasinat” (Ion Caraion, Ultima Bolgie, Bucureşti: Ed. Nemira, 1998, p. 25).

Despre ura comuniştilor şcoliţi în URSS faţă de vârfurile spiritualităţii româneşti se pot spune foarte multe. Noi vom aminti doar ura faţă de “poezia mistică” scrisă înainte sau în timpul ideologiei comuniste, pentru care Vasile Voiculescu a fost întemniţat la peste şaptezeci de ani. In aşa-zisa democratizare, instaurată prin uciderea a sute de mii de români după gratii (v. F. Mătrescu, Holocaustul roşu) acuzatia de misticism a planat asupra întregului grup format din 25 de persoane nevinovate intrate în temniţă împreună cu Noica şi Pillat la vremea când cenzor ideologic la Direcţia de agitaţie şi propagandă a Comitetului Central era comunistul Ion Ianoşi instruit în URSS, după ce în România cu “un rege copil pe tron şi Anei Pauker dictator” (C. Rădulescu-Motru, Revizuiri şi adăugiri, Ed. Floarea darurilor, vol. 3, p.425) a terminat şase ani de liceu în timpul record de doi ani (v. Estetică şi moralitate, 1998).

Pe lângă ura trezită de bănuiala fondată sau nu că cei din grupul Noica-Pilat ar fi fost mistici, agresiunea şi asasinatul completau atitudinea celor impuşi de sovietici la cârma ţării faţă de personalităţile culturii româneşti care trebuia lichidată. Edificator este refuzul lui Teohari Georgescu (ministru de interne) de a-l elibera din închisoare pe călugărul mistic Arsenie Boca, închis spre a împiedica oamenii să vină la slujbele sale, fie de la Sâmbăta, fie de la Prislop, precum si neînduplecarea lui Ioşca Chişinevschi (secondat de Leonte Răutu) în faţa memoriului pentru eliberarea din detenţie politică a scriitoarei Alice Voinescu. In ce priveşte asasinatul, e suficient să amintim de moartea în închisorile lui Nicolski a gânditorilor religioşi Mircea Vulcănescu, Sandu Tudor, Nicolae Roşu, ucişi după agresiuni bestiale. Unii poetii (Vasile Voiculescu, Sergiu Mandinescu, Ion Caraion, etc) care n-au fost omorâţi în puşcărie, au trecut în cealaltă lume ca urmare a regimului de exterminare de după gratii.

Furtul cu care s-au îndeletnicit comuniştii este uşor de probat, dacă ne gândim la miile de manuscrise confiscate la arestarea scriitorilor, unele din ele distruse, cum a fost romanul lui Dinu Pillat, sau cele cinci capitole din Anti-Goethe nici până azi restituite lui Noica sau familiei sale. Pe lângă sechestrarea de manuscrise, furturile din domeniul cultural s-au manifestat şi prin furtul de idei prezentate fără trimitere la autor. Dar şi prin conlucrarea impusă de politrucii care nu s-au sfiit niciodată să adauge şi să scoată pasaje din scrierile altora după bunul lor plac. In cazul operei lui Alexandru Dragomir s-a ajuns chiar la adăugarea unui al doilea autor cu ocazia apariţiei prelegerilor lui Alexandru Dragomir ţinute în casa lui Liiceanu (Crase banalităţi metafizice, Humanitas, 2004).

Răspândirea ideilor sale în formă modificată sub pretextul ‘stilizării’ fără permisiune a fost taxată de Alexandru Dragomir drept “excrocherie” pe 15 iunie 2000 în interviul luat de Fabian Anton. Părerea filozofului marginalizat de opresiunea ideologică orchestrată de politrucii frecventaţi de Liiceanu a fost cenzurată de revista “Observatorul Cultural”. Pentru că interpretarea sa la O scrisoare pierdută luase o altă formă în urma stilizării notiţelor luate după prelegerile sale, Alexandru Dragomir i-a spus tânărului Fabian Anton că nu el este autorul acelei interpretări distribuită în centrul Bucureştiului, că nu-i aparţine lui, că n-a scris-o el în forma aceea şi că cititorii interpretării platonice a Scrisorii pierdute sînt păcăliţi. La patru ani după scandalul provocat de “ediţia nord-coreană” (apud. Dan Petrescu) a Craselor banalităţi metafizice, Gabriel Liiceanu a indicat precis paginile de sfârsit adaugate de el la interpretatea Scrisorii pierdute ale cărei idei au fost recombinate arbitrar de G. Liiceanu sub pretextul stilizării.

Mitul "Sfintei Coroane" si extremismul maghiar.

Doctrina Sfintei Coroane Maghiare – o inventie din secolul al XIX lea – revine în actualitatea politica de la Budapesta o data cu intrarea extremistilor de la Jobbik în parlamentul ungar în urma alegerilor din aprilie. Avand 47 de parlamentari, liderul Jobbik Gabor Vona a propus modificarea Constitutiei în baza doctrinei Sfintei Coroane. Pe langa aducerea în secolul XXI a unei pseudo-teorii din secolul al XIX lea, Gabor Vona a mai cerut si înfiintarea unei zi nationale de comemorare a Tratatului de la Trianon, legalizarea organizatiei Garda Maghiara si masuri de prevenire a infractionalitatii tiganesti. Doctrina Sfintei Coroane introdusa în Constitutia Ungariei nu spune nimic daca nu stim ce înseamna aceasta doctrina. Nu in ultimul rand trebuie amintit ca parlamentarii extremisti ai Jobbik au depus juramantul la preluarea mandatului pe Sfanta Coroana (vezi aici).

Sfanta Coroana maghiara, atribuita în mod eronat primului rege al Ungariei, canonizat ca Sfantul Stefan în anul 1083, a fost folosita de-a lungul istoriei ca un puternic instrument politic si de manipulare. În anul 2003, istoricul maghiar Laszlo Peter, profesor de istorie a Ungariei în cadrul University College din Londra, a publicat un studiu intitulat "Sfanta Coroana a Ungariei - Vizibil si Invizibil", în care face o analiza detaliata a evolutiei simbolurilor atasate acesteia de-a lungul timpului, în functie de conjunctura politica. Subliniind faptul ca, coroana, poate cea mai importanta relicva a Ungariei, nu a fost analizata suficient de mult pentru a pune capat speculatiilor referitoare la originea si doctrina sa, Peter afirma ca, pornind de la o cercetare pur istorica, a ajuns la o serie de concluzii extrem de interesante, care nu pot fi separate de factorul politic.

Coroana - mai importanta ca regele

Paradoxal, cu toate ca Sfanta Coroana e considerata cel mai important simbol al Ungariei, asa cum arata si autorul în studiul sau, literatura de specialitate a ajuns la un consens în privinta a doua chestiuni: în primul rand, coroana care în prezent este pastrata în cladirea Parlamentului de la Budapesta, nu a apartinut niciodata Sfantului Stefan, iar în al doilea rand, ea a fost realizata din mai multe elemente provenite din regiuni diferite, asamblate ulterior (aceasta este formata din trei elemente: coroana greaca, coroana latina si crucea). Desi multi cercetatori sustin ca ea fost realizata chiar în anul 1000, momentul încoronarii regelui Stefan, se pare ca aceasta a primit forma actuala în jurul anului 1270. Mai mult, în anul 1292, Andrei al III-lea "Venetianul"(1290 - 1301), ultimul rege al dinastiei arpadiene, a fost primul care a sustinut ca poarta chiar coroana Sfantului Stefan. Practic, pana atunci nu se pomeneste nimic despre existenta unei coroane, desi în cele trei secole, la conducerea Ungarie s-au succedat mai multe generatii. Studiul din 2003 concluzioneaza ca, daca în momentul încoronarii, Stefan I al Ungariei a primit într-adevar o coroana din partea Papei, asa cum spun unele cronici (existand posibilitatea ca binecuvantarea Papei sa fi fost doar una simbolica ), în mod sigur aceasta nu este cea din pastrata în prezent în Parlamentul ungar. Istoricul demonstreaza astfel ca acest adevarat cult al coroanei se bazeaza pe argumente istorice care spun cu totul altceva.

“Revizionismul maghiar”, de Elena Cojocaru si „Originile regimului nostru democratic” – Proiectul KGB, de Oleg Grechnevsky, lansate la Cluj-Napoca

Vineri, 14 mai, Librăria Universităţii Diverta de la Cluj-Napoca a găzduit lansarea cărţii istoricului Elena Cojocaru „Revizionismul maghiar, 1938-1940”(Casa de Editură Dokia, Cluj) şi cea a lui Oleg Grechnevsky „Originile regimului nostru democratic” – Proiectul KGB (Editura „Concordia”, Arad).

Moderatorul evenimentul, Mariana Enache, managerul Polului Cultural, a specificat că doamna Cojocaru a studiat la Cluj-Napoca, la Universitatea Babeş-Bolyai, facultatea de Istorie şi Filosofie şi materialul care este cuprins în carte pleacă de la lucrarea ei de licenta din 2003 – “Revizionismul maghiar şi starea de spirit a populaţiei minoritare maghiare în anii 1938-1940. Studiu de caz oraşul Abrud”. Cercetarea s-a făcut în baza documentelor de arhivă: Arhivele Naţionale Cluj, Fond 209, Inspectoratul de Poliţie Cluj. Lucrarea este de stricta actualitate: “Situatia de atunci nu se deosebeste prea mult de cea de azi”, se afirma in prezentarea cartii Elenei Cojocaru.

Vasile Lechinţean, cercetător la ANC, a apreciat munca laborioasă depusă de cercetătoare si a precizat că „lecţia de istorie” rămâne vie, chiar dacă percepţiile asupra lumii contemporane se modifică şi că documentele istorice bine elaborate şi închegate, cuprinse în astfel de lucrări, rămân dovadă că practica instituirii unui război la adresa statului român, de reviziuire a frontierelor naţionale în perioada interbelică, s-a făcut cu multă migală. Că lucrarea este o analiză factuală, bine sistematizată, ne vorbesc şi hărţile reprezentative de la sfârşitul lucrării, care ne arată cum actiona Serviciul de Informaţii Maghiar din anul 1936-1937 împotriva Statului Român, ceea ce ilustrează logistica agresiunii instituţionalizate a statului maghiar, a conchis Lechinţean.

Prin apariţia acestei lucrări se deschid mai multe pagini indexate în istorie, puţin cunoscute, dar care se adresează publicului larg, spre luare aminte. Prof. Radu Creţu, directorul Casei de Editură Dokia, a spus că a avut deosebita plăcere să colaboreze cu Elena Cojocaru în editarea cărţii. Faptul că prefaţarea cărţii a fost făcută de unul din cei mai însemnaţi istorici de actualitate, de prof.univ. Gheorghe Buzatu, este o dovadă a actualităţii subiectului şi a seriozităţii autorului.

Elena Cojocaru, a mulţumit clujenilor prezenţi la eveniment şi a precizat că nefiind partizanul unor teorii, ideologii sau a diverselor concepte etno-simbolice, care penetrează spaţiul public, a manifestat intenţia să realizeze un studiu de cercetare, ce s-ar baza pe documente şi nicidecum pe supoziţii sau judecăţi de valoare, şi, aşa a apărut, după un anumit efort intelectual, şi prezenta lucrare în variantă de tipar. Pe de altă parte, dna Cojocaru a evidenţiat că, în observaţiile sale şi analizând actele din acea perioadă, a remarcat un paralelism între Basarabia şi Ardeal, când cele două provincii au devenit subiecte de negoţ, prin revizuirea hărţii politice a ţării noastre.

Referindu-se la cartea lui Oleg Grechnevsky -„Originile regimului nostru „democratic”, intelectualul clujean Sabin Mircea Rus a aratat că studiul opozantului regimului Putin-Medvedev si fost membru al Frontului Popular din Sankt-Petersburg demonstreaza modalitatea de lucru a KGB pe plan international. Culegerea de texte a jurnalistului rus a fost tradusa in romaneste de Elena Cojocaru. Cercetatoare a afirmat că i s-a părut un autor foarte obiectiv iar recomandarea făcută acestuia de Vladimir Bukovsky spune multe. Lucrarea „Originile regimului nostru „democratic” a lui Oleg Grechnevsky în care este descris „Proiectul KGB pentru Europa de Est”, ne îndeamnă să îl cităm pe arhicunoscutul desident politic rus Vladimir Bukovsky, care afirmă: ”Da, „revoluţia de catifea”, într-adevăr, a fost o operaţiune sovietică, inclusiv în România (şi doar în România ea a reuşit în totalitate)”.

Octavian Sergentu / Cluj Today

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic - Despre păstrarea dreptei credinţe.

Trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Duhul Sfînt şi Aceşti trei Una sînt! (I Ioan 5, 7)

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,
Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă prăznuieşte primul Sinod Ecumenic al lumii creştine, care a avut loc în anul 325 în oraşul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învăţarea greşită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfîntul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinţilor Părinţi de atunci, fiind primul împărat creştin din lume (306-337).

Ce este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocşi - episcopi, mitropoliţi şi patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învăţături de credinţă creştină neclare încă, şi de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă şi condamnă toate abaterile de credinţă, străine de învăţătura Sfintei Evanghelii şi a Sfinţilor Părinţi şi exclude din Biserică, adică dă anatema, pe toţi ereticii care sfîşie unitatea de credinţă a Bisericii, simbolizată prin cămaşa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfînta Evanghelie: Cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19, 23). Prin cuvîntul “sinod” înţelegem adunare, consiliu; prin cuvîntul “erezie” înţelegem părerea sau învăţătura particulară a cuiva despre Dumnezeu, împotriva învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos.

De ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost pricina care i-a silit pe Sfinţii Părinţi să se adune la un loc şi să apere dreapta credinţă? Pricina a fost apariţia unui mare eretic, anume Arie, care învăţa pe creştini o credinţă nouă, zicînd că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl şi că a “fost un timp cînd Fiul nu era". El numea pe Iisus Hristos “creatură superioară", “cea dintîi dintre creaturi". Acest eretic era un preot din Alexandria Egiptului, foarte mîndru şi neascultător, însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui s-a răspîndit în cîţiva ani atît de mult încît rupsese Biserica în două şi ameninţa să se răspîndească în tot imperiul roman de răsărit şi de apus.

Fetiţa lui Drasyus Kedys dată din nou pe mâna pedofililor, după moartea eroului. Lituanienii se răscoală şi fac zid în faţa autorităţilor.

---

Corespondenta din Londra: Drama lui Drasius Kedys continua

Dupa descoperirea cadavrului “vanatorului de pedofili”, instanta a decis ca fetita abuzata si violata in grup de un cerc de pedofili din “inalta societate”, sa fie data tot mamei ei. Aceeasi fiinta perversa care organizase si asistase chiar la actele de dementa sexuala, dupa ce o vanduse pe micuta pedofililor si hom0sexualilor, dintre care doi au fost ucisi de Drasius Kedys, dupa ce a asteptat luni de zile dreptatea care nu mai venea. Pentru a impiedica autoritatile sa puna in practica decizia ticaloasa, sute de lituanieni revoltati stau de veghe de mai multe zile si nopti, instaland si corturi in fata casei unde locuieste fetita in acest moment, cu bunicii ei. Pana in prezent au avut loc mai multe altercatii cu politia, fetita fiind de-a dreptul terorizata. Parca pentru a demonstra existenta conexiunilor in toate mediile decizionale ale acestor retele de bestii pedofile si homosexuale, mass media “oficiala”, europeana, nu relateaza nimic despre tulburatorul caz. Alti aparatori ai cauzei lui Drasius Kedys, din intreaga lume, se organizeaza pentru proteste la ambasadele Lituaniei, oamenii fiind rugati sa mearga sa protesteze prin aprinderea de lumanari in fata reprezentantelor diplomatice ale unei tari cu o Justitie iresponsabila, corupta si criminala. Chiar in acest moment se organizeaza la Londra o astfel de manifestatie. Romani, mergeti si voi la Ambasada Lituaniei din Bucuresti, Bulevardul Primaverii 51, si lasati o lumanare aprinsa intr-un protest pasnic, de solidaritate cu drama fetitei lui Drasius Kedys. (O cititoare a Blogului Victor Roncea)

UPDATE: VIDEO si FOTO de la protestele masive pentru salvarea fiicei lui Drasius Kedys de lantul pedofililor din Justitia Lituaniei. Site-ul Kedys.lt ofera informatii la minut

Mărturisire de credinţă a Generaţiei 1948. Destinul generaţiei în viziunea deţinuţilor politic. Mărturie video a Părintelui Justin Pârvu.

Acum 62 de ani, în noaptea de 14-15 mai 1948, în Romania s-a declanşat teroarea împotriva tinerilor fideli idealurilor naţional-creştine, în majoritate membri ai Frăţiilor de Cruce. Conform spuselor foştilor deţinuti politic, întărite şi de declaraţia unui fost conducător al Securităţii (Pacepa, care se crede şi el disident!), în acea noapte au fost arestaţi aproximativ 15.000 de tineri. Cei mai mulţi dintre ei aveau să iasă pe porţile închisorilor abia în anul 1964. Majoritatea au avut o ţinută demnă în închisoare, mărturisindu-l pe Hristos şi afirmând necontenit idealurile naţionale ale românilor. Nu şi-au abandonat crezul generaţiei lor deoarece ştiau că "adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis" (Radu Gyr). Această generaţie a dat sfinţi, martiri, mucenici, mărturisitori. Jertfele acestei generaţii scut, generaţia de la 1948, o demnă continuatoare a strălucitei generaţii de la 1922, ne îmbogăţesc sufleteşte, constituind o sursă de putere a neamului nostru.

Postez o mărturisire de credinţă a acestei generaţii, aşa cum a fost exprimată de Mircea Dumitrescu şi Traian Popescu, doi dintre deţinutii politici care au simţit ca pe o datorie de conştiinţă să scrie despre destinul generaţiei 1948. (F.P.)

Generaţia 1948

Istoria unui neam este în mare măsură răspunsul pe care aceasta îl dă provocărilor mediului înconjurător. Dacă un astfel de răspuns nu există, identitatea naţională s-a pierdut.

De multe ori ea, istoria, este scrisă de învingători. Neamurile înfrânte, robii, pot avea o existenţă biologică care le impune adoptarea valorilor morale, spirituale, culturale ale învingătorilor, uitându-şi propria identitate. Este normal, este firesc, şi totuşi la judecata neamurilor, acestea venind cu regii şi împăraţii lor, vor trebui să dea socoteală în faţa tronului divin de talanţii primiţi ca zestre iniţială.

Ştim sancţiunea dată celor nevrednici, şi groaza ne cuprinde în faţa ei: pierderea învierii, şi, deci, a vieţii noastre.

Cine poartă răspunderea pentru această stare? Ne-o spune Cel Fără de Început: Regii şi Împăraţii, deci elitele, cele culturale în primul rând.

Doar înţelegându-şi menirea şi acceptând-o, cei ce îşi asumă conducerea societăţii (sub toate aspectele ei) vor rămâne înscrişi în Cartea Neamului ca personalităţi, grupuri sociale şi mai ales ca generaţii reprezentative.

Istoria Românilor nu este nici ea lipsită de asemenea situaţii.

Generaţiile eroice au modelat sufletul neamului, au creat cultură, legislaţii, filozofie, şi au dat în esenţă răspunsul naţional la chemarea lui Iisus: creştinismul românesc.

Noi, cei ce ne-am confruntat cu evenimentele anilor ̀̀40-̀60, suntem o generaţie reprezentativă a neamului nostru? Am dorit-o şi credem că da! Credem că ni se poate spune: Generaţia de la 1948.

O generaţie nu este o vârstă biologică, ci o stare de spirit caracterizată prin răspunsuri date problemelor cu care se confruntă naţiunea într-o perioadă de timp.

Tineri şi mai puţin tineri, de la elevi de liceu şi studenţi la cei cu răspunderi familiale, purtând greul războiului anticomunist, toţi aceşti membri ai generaţiei noastre s-au confruntat cu atentatul la desfiinţarea istorică şi geografică a poporului român, în încercarea de a-i falsifica cultura şi spiritualitatea, negîndu-i-se:

-originea daco-romană, prin înlocuirea acesteia cu slavismul, limba fiind prezentată ca o formă neoslavă;
-familia, supusă la o încrâncenată luptă între părinţi şi copii, recunoscându-se doar meritul de a-i fi conceput, restul-educaţie, poziţie în societate, revenind statului;
-armonia socială, prezentată ca şi familia, ca o minciună, şi înlocuită cu războiul claselor, delaţiunea devenind raţiune de stat;
-forţa care a unit generaţie de generaţie, religia creştină, prezentată ca un opium dat maselor şi înlocuită cu materialismul ucigător al libertăţii spirituale, al idealurilor şi al bunei creşteri.

În final, această acţiune urmărea un singur obiectiv: eliminarea caracteristicilor naţionale, transformarea neamurilor într-o masă amorfă uşor manevrabilă, căreia i se pot inocula idei şi stări sufleteşti ce le rup de trecutul lor.

Evoluţia naţională care, firesc, se produce în secole sau milenii, forţată de acest duşman al societăţii omeneşti, a alterat, după cum constatăm la jumătate de veac de la începutul acestui experiment, multe suflete. Cunoscând, anticipat, consecinţele acestei raţiuni, generaţia de la 1948 i s-a opus cu toată fiinţa ei. În acest cataclism, generaţia scut naţional a fost distrusă atât la propriu cât şi la figurat, dar sângele curs în mişcările de rezistenţă armată din munţii noştri şi dramele închisorilor nu au fost zadarnice.

În aceste vremuri apocaliptice mulţi dintre noi erau formaţi ca studii şi statut socio-profesional, dar numeroşi luptători, vârfuri ale studenţimii şi elevilor ţării (în plină formare profesională) şi-au văzut tăiate toate posibilităţile la care le dădeau dreptul calităţile intelectuale dovedite cu prisosinţă.

Generaţie sacrificată, dar, contrar denigratorilor, nu avortată. Nu masă de semidocţi, căci celor ce au supravieţuit condiţiilor de exterminare, le-a fost dat totuşi să se afirme într-un mod încă anonim.

Din promiscuitate, din brutalitate, din cea mai cruntă mizerie, din tortură, din atacarea cea mai abjectă a fiinţei umane, a germinat o puternică sensibilitate, o tendinţă neasemuită spre frumos; din minciună, dorinţa de apărare a adevărului cu preţul vieţii. Când peste sufletele curate s-a aruncat mocirla şi veninul cel mai ucigător, rezultatul a fost răsărirea unei pleiade de peste 200 de poeţi – identificaţi până în prezent.

Când se urla mai înfiorător decât urletul unei haite de lupi, din minţile şi sufletele celor schilodiţi se înălţau rugăciuni şi răsunau cântece de duioşie sau de îmbărbătare, melodii care uneori nici nu cântau suferinţa sau rănile sângerânde ci simpla nostalgie a iubirilor neîmplinite, iar de multe ori bucuria presupusei revederi.

A existat o generaţie de foc ţintuită şi strivită pe nicovala istoriei de loviturile barosului implacabil al timpului care nu se mai termina!

Convertirea suferinţei în creaţie.

Epopee scrisă cu sânge.

Dar supravieţuitorii acestei generaţii nu şi-au spus ultimul cuvânt, iar calvarul lor nu a încetat odată cu ieşirea din tranşeele luptei de apărare a identităţii neamului românesc. Eliberaţi în 1964, începând cu primăvara acelui an unul din ei îşi aminteşte: Trec praguri sau intră-n pridvoare/ Năluci ce-au scăpat din vâltoare/ Se-ntorc cu cocorii deodată/ Bătrâni ce-au fost tineri odată/ Sunt umbre livide, de soare avide/ Rest de coşmar/ Dar spirit amnar/ Păşesc cu lumini peste moarte/ Când iarna de nea ne desparte.

Şi-au început noua viaţă sorbind din cărţi. Au aşteptat ani până li s-a dat dreptul finisării studiilor, pe care unii le-au luat de la început, schimbându-şi chiar profilul profesional iniţial, şi terminând pe primele locuri sau chiar şefi de promoţie, alăturându-se tinerilor de care-i despărţea o generaţie. Au devenit ingineri, medici, profesori, economişti, preoţi, mulţi, mulţi preoţi, monahi, alţi meseriaşi de elită, de data aceasta cu studii.

Ieşiţi din închisori într-o lume care nu-i voia, care se ferea de ei, care îi privea ca pe nişte morţi vii, aceşti foşti tineri au înfrânt adversităţile unei structuri organizate pe principii străine neamului nostru, au început o adevărată competiţie între durerile personale şi setea de făptuire care a adus la realizări superioare multora din cei care nu au cunoscut drama generaţiei noastre. Aceste realizări nu au fost rezultatul unei munci de rob, a fricii de structurile statale comuniste, ci al unei fireşti nevoi de a trasa o urmă în istoria imediată şi a viitorului. Martori ai celor afirmate sunt grupurile în mijlocul cărora au trăit, au muncit, şi pe care nu odată le-au condus, cu toate că niciodată nu li s-au recunoscut meritele evidente, nici când au devenit inventatori.

Această dragoste nemăsurată pentru pământul pe care au crescut, i-a găsit anonimi şi în rândurile celor care s-au ridicat în decembrie 1989. Deşi posedând dovezi incontestabile de participare la acele evenimente, nu s-au gândit nicio clipă să se înghesuie la masa celor care cereau certificate.

Robii unui crez acţionând în societate şi profesiuni, îmbogăţind patrimoniul cultural, spiritual şi tehnic al neamului nostru, aşezându-se scut în faţa duşmanului cel dintru început, infirmă părerea că istoria o scriu învingătorii.

Învinsă vremelnic, generaţia de la 1948 înscrie totuşi o filă de istorie eroică pe care din păcate contemporanii o ignoră sau în cel mai fericit caz o subliniază timid şi nesemnificativ.

Sursa înregistrării video:

http://apologeticum.wordpress.com/

De Ziua Eroilor Neamului, ungurii cu jalba la ministrul Apararii Nationale pentru terenurile armatei din Covasna si Harghita.

De Ziua Eroilor Neamului, zi in care ne aducem respectul nostru eroilor neamului, deputatul UDMR Olosz Gergely (foto), fostul mare sef de la ANRE, s-a intalnit in Bucuresti cu Ministrul Apararii Nationale pentru a solicita ministrului tranferul cazarmilor militare dezafectate de pe teritoriul judetului Covasna catre autoritatile publice locale pentru a construi, chipurile, blocuri ANL si pentru a derula proiecte importante pentru comunitate.
Deloc intamplator, UDMR si-a ales tocmai data de 13 mai pentru a pune din nou presiune pe autoritatile romane pentru a intra in posesia terenurilor Armatei Romane, considerata de catre liderii UDMR armata de ocupatie in Covasna si Harghita.

Update 14 mai : http://www.ziare.com/sfantu-gheorghe/actual/demersuri-pentru-preluarea-cazarmelor-dezafectate-1343944

Sursa:

http://tanasadan.blogspot.com/