Supra-sexualizarea copiilor: cine e de vină?

Vocile băieţilor se schimbă mai devreme, fetiţelor de şase ani încep să le crească sânii. Copilăria este pe cale de dispariţie. De ce? O primă concluzie a oamenilor de ştiinţă: obezitatea şi produsele chimice duc la maturizarea sexuală prematură.

Cercetătorii danezi, în frunte cu profesorul Niels Skakkebaek, un medic endocrinolog faimos pentru munca sa de pionierat în domeniul cancerului testicular şi cercetarea ulterioară privind scăderea alarmantă a fertilităţii masculine în Europa şi America, au început să ancheteze acest fenomen pornind de la un articol de ziar din decembrie 2003. Articolul prezenta problema Corului Municipal din Copenhaga care nu mai găsea băieţi de 12-13 ani cu voce de sopran, deoarece pubertatea le transforma glasul, scrie revista Intelligent Life.

Echipa de medici endocrinologi danezi, specialişti în glande şi hormoni, observase deja o creştere alarmantă a numărului de copii cu simptome de pubertate precoce, iar povestea corului a confirmat aceste suspiciuni. „Credeam că pubertatea precoce este o problemă a americanilor, cauzată de stilul de viaţă american al adolescenţilor care petrec prea mult timp în faţa televizorului şi a calculatorului, consumă multă carne de vită tratată cu hormoni şi muţi suferă de obezitate", spune Anders Juul, directorul departamentului de cercetare de la Spitalul din Copenhaga.

Totuşi, în ultimii 200 de ani, vârsta pubertăţii a scăzut treptat în Occident. În anii 1700, vârsta medie la care vocea băieţilor începea să li se îngroaşe vocea, un indice de pubertate tardivă în cazul băieţilor, era 18 ani. Între mijlocul secolului al 19-lea şi mijlocul secolului 20, vârsta medie când fetele aveau prima menstruaţie în America şi în nordul Europei a scăzut de la 17 la sub 14 ani.

În anul 1950, britanicul James Tanner, medic pediatru, a publicat rezultatele unui studiu amplu despre pubertate. După două decenii de cercetare într-o casă de copii din Hertfordshire, Tanner a ajuns la concluzia că vârsta medie de dezvoltare a sânilor, adesea primul semn al pubertăţii în rândul fetelor, a fost unsprezece ani şi jumătate, iar în rândul băieţilor, pubertatea definită ca o creştere a volumului testicular, a început la aproximativ unsprezece ani şi două luni.

Părintele Arsenie Boca: Neajunsurile duhovniceşti ale începătorilor (II)

Înclinaţii spre lăcomie duhovnicească

Se istovesc în canoane.

Se dedau fără de frâu la posturi.

Se sustrag din faţa acelora care i-ar îndemna pentru hrana trupească.

N-au dreaptă socoteală.

Lucrează împotriva poruncilor.

Doresc mai mult un canon trupesc decât un canon al judecăţii.

Lipsa de ascultare de duhovnic.

Se trufesc prin diferite osteneli fără dreaptă socoteală.

Pe astfel de ucenici îi încurajează diavolul să facă astfel.

Caută să smulgă duhovnicilor sfaturi după cum le place lor.

În cazul că sunt respinşi au mâhnire ca de copii.

Ceea ce fac, fac numai de mântuială pentru că sunt convinşi că nu fac nimic bun înaintea lui Dumnezeu când nu lucrează cum le place lor.

Se împărtăşesc fără încuviinţarea duhovnicului de mai multe ori.

Înclinaţii spre pizmă şi lume

Îi sare în ochi binele duhovnicesc al aproapelui.

Suferă când aude că cineva este lăudat.

Virtutea altuia îl întristează şi dacă are prilej o va prigoni şi ponegri, cu scop de a-i risipi pe cât e posibil laudele.

Doreşte să fie primul în toate.

Vrăjmaşii omului duhovnicesc: lumea, trupul, diavolul

Aceştia trei în mod sigur îi ies omului în calea duhovnicească.

Cei buni

Se arată prin smerenia lor.

Nu ţin seama de lucrurile lor personale şi nu pun decât foarte puţin preţ pe ele. Cât despre alţii, tot li se pare mai presus.

În toate lucrurile lor smerenia stăpâneşte.

Cu cât lucrează mai mult cu atât îşi plac mai puţin.

Dorinţa vie le este de-a place lui Dumnezeu.

Tot ceea ce ostenesc ei pentru Dumnezeu li se pare nimic.

Sunt foarte fericiţi când nu sunt băgaţi în seamă şi când sunt criticaţi de alţii în lucrările lor. Când sunt lăudaţi de cineva ei sunt foarte uimiţi.

Nu doresc altceva să înveţe decât numai ce le este de folos.

Cei smeriţi nu dau învăţături nimănui.

Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei

Părintele Arsenie Papacioc: Văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume. Asta-i poziţia celui arestat 14 ani la Aiud.

Eu, personal - judec după inima mea -, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume, cândva. Consider că în România e cea mai adecvată via­ţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziţia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere econo­mic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Asta contează! Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar şi înainte apucă. Poporul acesta de la naştere a suferit şi suferă încă din partea duşma­nilor. Şi el totuşi se menţine şi-n plus a născut atâtea valori: un Eminescu în literatură, Brâncuşi în sculptură, Enescu, considerând că arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie negli­jate aceste realităţi. Tocmai în această suferinţă stă renaşterea viitoare.

Deci o stare de prezenţă continuă este o sta­re de canon şi împlineşte o obligaţie. Mereu trăim starea de creştin creat şi salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiţi-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; şi era Dumnezeu! Nu îngrozeşte pe ni­meni faptul acesta, că era Dumnezeu întrupat? Ce nu a făcut ca să ne salveze? Cât de important este momentul prezent, clipa de faţă, asta o să vadă fiecare la mormânt. Dar să nu fie prea târziu. Degeaba te grăbeşti atunci, totul e să pleci la timp pentru pocăinţă. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Şi, dacă vă spun, spun ca să ascult şi eu.

Cât de scump e timpul şi suspinarea ta. Eşti liber să o faci de acum; cine te opreşte să te închini? Şi, dacă te opreşte duşmanul, primeşti plată de erou că te-ai închinat când te oprea. Eu vă spun că am mulţi ani la închisoare şi nu era lipsă de prezenţă! Mă gândeam: ce momente măreţe, să suferi pentru Hristos. Eram conştienţi că, dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la cre­dinţă şi scăpai de momentul acela. Dar nu scăpai de veşnicie. Veşnicia, ca şi moartea, e o realitate. Atunci o să auzim: „Ce mi-ai făcut cu viaţa ta, fi­ule?" Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici pe o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot pentru că a stat la dispo­ziţia ta; ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele acela, şi laptele mamei, şi mama, şi fiul! Avem exemple atât de puternice şi de aproape de noi, încât nu mai poţi să faci nici o mişcare. Trăire creştină şi gata! Pentru că la moarte trebuie să spu­nem: „Ţie Ti-am dăruit Doamne toată viata mea."

„Lasă-l în seama Mea, nu te băga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasă-l aşa murdar cum e. Mie Mi-e drag de el aşa, că nu am venit pentru îm­păraţi. Am venit pentru cerşetori." Hristos a fost împărat şi Cerşetor. Pentru cine S-a întrupat, pen­tru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai aşteptăm?! O trăire simplă de tot, dar o relaţie continuă cu ceilalţi. Suntem prea iubiţi de Dumnezeu. Aşa şontorogi cum suntem, păduchioşi, suntem foarte iubiţi. De aceea, eu consider că e o mare greşeală să ne vorbim de rău unul pe altul. Păduchios, pu­turos, ţigănos, aşa cum e, îl iubeşte Dumnezeu. El l-a creat. Nu-l judeca tu.

Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandoli­nă, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai. Şi astfel suferinţa rămâne ca o mare necesita­te în viaţa omului. E o mare greşeală să cârteşti . „Slavă Ţie, Doamne, numai dă-mi putere să su­port!" Asta-i poziţia celui care a fost arestat 14 ani la Aiud.

Sf Nicodim Aghioritul: CA TOŢI CREŞTINII ÎNDEOBŞTE TREBUIE SĂ SE ROAGE NEÎNCETAT

Sa nu socoteasca cineva, fratii mei crestini, ca numai cei sfintiti si calugarii sint datori sa se roage neincetat si totdeauna, si nu si mirenii. Nu, nu. Toti crestinii indeobste sint datori sa se afle totdeauna in rugaciune. Caci Prea Sfintul Filotei, patriarhul Constantinopolei, scrie in “Viata” Sfintului Grigorie al Salonicului, ca avea un frate iubit, numit Iov, om foarte simplu si tare virtuos, cu care vorbind odata Sfintul ii grai si despre rugaciune si despre datoria fiecarui crestin de rind sa se nevoiasca totdeauna la rugaciune si sa se roage neincetat. Caci Apostolul Pavel porunceste tuturor crestinilor indeobste: “Rugati-va neincetat” (1 Tes. 5, 17). La fel zice si Proorocul David, macar ca era imparat si avea toate grijile imparatiei sale: “Vazutu-L-am pe Domnul inaintea mea pururea” (Ps. 15,8), adica Il vad in chip intelegator prin rugaciune pe Domnul totdeauna inaintea mea. Iar Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu invata pe toti crestinii, spunindu-le ca trebuie sa pomenim prin rugaciune numele lui Dumnezeu de mai multe ori decit rasuflam.

Si spunind Sfintul catre prietenul sau Iov acestea si alte multe, ii mai spuse si ca trebuie sa dam si noi as cultare indemnurilor Sfintilor; si ca trebuie nu numai sa ne rugam totdeauna, ci sa invatam si pe toti ceilalti indeobste, calugari si mireni, intelepti si simpli, barbati, femei si copii, si sa-i indemnam sa se roage neincetat.

Auzind acestea, batrinului aceluia Iov, i se paru un lucru nou si a inceput sa se impotriveasca si sa spuna ca pentru a se ruga cineva totdeauna trebuie sa fie dintre pustnici si calugari, care sint in afara lumii si a grijilor din ea, si nu dintre mirenii care au atitea griji si slujiri. Sfintul ii dadu iarasi si alte marturii si dovezi cu neputinta de respins, dar batrinul Iov nu se lasa induplecat. Dumnezeiescul Grigorie, ocolind vorba multa si cearta, tacu si pleca in chilia lui, ca si batrinul Iov .Dar mai pe urma, cind Iov se ruga in chilia lui singur, i se arata inainte ingerul Domnului, trimis de Dumnezeu, care voieste mintuirea tuturor oamenilor; si dupa ce-l mustra mult ca s-a sfadit cu Sfintul Grigorie si i s-a impotrivit in lucruri vadite, de care atirna mintuirea crestinilor, ii porunci din partea lui Dumnezeu sa ia aminte bine in viitor si sa se pazeasca sa nu mai spuna ceva protivnic unui astfel de lucru prea folositor sufletului, pentru ca se impotriveste voii lui Dumnezeu; nici cu mintea sa nu mai voiasca sa primeasca vreun gand protivnic, sau sa cugete altfel de cum i-a spus dumnezeiescul Gri gorie. Atunci, acel prea simplu batrin Iov merse indata la Sfintul si cazu la picioarele lui, cerind iertare pentru impotrivirea lui si-i dezvalui toate cite i le-a spus ingerul Domnului.

Vedeti, fratii mei, cum sint datori toti crestinii indeobste, de la mic la mare, sa spuna totdeauna rugaciunea mintii: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” si sa se obisnuiasca totdeauna sa o spuna si mintea si inima lor ? Ginditi-va cit Il multumim pe Dumnezeu prin aceasta si cit folos vine din aceasta, daca a trimis, din marea Lui iubire de oameni, si un inger din cer ca sa ne descopere, ca sa nu mai avem nici-o indoiala despre aceasta.

Dar ce zic mirenii ? “Noi sintem prinsi in atatea treburi si griji ale lumii si cum e cu putinta sa ne rugam neincetat ?”

Eu le raspund ca Dumnezeu nu ne-a poruncit nici-un lucru cu neputinta de implinit, ci ne-a poruncit numai acelea pe care putem sa le facem. De aceea si aceasta este cu putinta sa o implineasca fiecare : sa caute cu osteneala mintuirea sufletului sau. Caci daca ar fi cu neputinta, ar fi cu neputinta tuturor mirenilor indeobste si nu s-ar afla atitia si atitia care o implinesc in lume.

Puţini veghează şi dau alarma, mai puţini aud, căci mulţi se fac că nu aud, şi încă mai puţini sunt dispuşi să sară pentru a salva cetatea.

La răspântia în care ne aflăm acum (spirituală, morală, economică, politică etc.), unde sunt vigilii care să dea alarma şi cine sare să salveze şi să liniştească situaţia tragică în care ne aflăm? Puţini veghează şi dau alarma, mai puţini aud, căci mulţi se fac că nu aud, şi încă mai puţini sunt dispuşi să sară pentru a salva cetatea. Dar fără jertfirea intereselor proprii nimic nu se poate realiza pentru binele obştesc; iar diavolul a preluat rolul vigililor, el s-a instalat şi a devenit paznic, în schimb continuu, zi şi noapte, şi strigă la toate răspântiile.

Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată

RĂSPUNSUL PĂRINTELUI MIHAI VALICĂ CĂTRE BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI

Către Biroul de presă al Patriarhiei

Stimate Birou,

Pentru că mi-aţi pomenit numele, acum câteva zile, în comunicatul de presă „Drept la replică: Mult duh de răzvrătire şi puţin spirit realist, vă răspund următoarele:

1. Nu am afirmat niciodată şi niciunde că nu doresc construcţia Catedralei Neamului, ba dimpotrivă, ca unul care am construit mai multe Biserici, nu am cum să fiu împotrivă. Îmi doresc mult să se construiacă această Catedrală şi să ne reprezinte şi ca naţie şi ca trăire ortodoxă. Tocmai pentru că sunt preot ortodox şi fac parte din naţia română am scris acel studiu şi am fundamentat biblic şi patristic importanţa construirii unei Biserici. Citiţi tot articolul, nu doar titlul!
2. Este trist să constaţi că responsabilitatea preoţească este considerată „duh de răzvrătire” iar credinţa mea în intervenţia directă, dar tainică a lui Dumnezeu în contrucţia unei Biserici, chiar în momentele cele mai grele, este privită ca „puţin spirit realist”. Dacă se iau în calcul doar greutăţile, evidențele actuale de criză și realismul uman pe care le invocaţi, atunci un David realist ar fi fugit de Goliat, în cazul de faţă ar fi alergat la bancheri şi la cămătari. Nu de mai mult realism avem nevoie acum, ci de mai multă credinţă şi de un David nerealist...
3. Opinia mea este că, chiar pentru început, să construieşti Catedrala Neamului cu bani de împrumut nu ne reprezintă credinţa şi nici neamul, care este foarte generos atunci când este vorba de Biserică, ci trebuie doar motivat şi îndrumat duhovniceşte şi nu pus sub presiunea băncilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a scos zarafii din templu cu biciul, iar administraţia Patriarhală îi aduce înapoi?
4. Aţi scris că atitudinea mea este „incompatibilă cu preoţia”. Nimic mai fals. Tocmai preoţii sau profesorii de teologie, care iau parte activă la viaţa Bisericii, fie cu experienţa lor pastorală, fie cu fundamentarea teologică pentru contrucţia Catedralei Neamului, care „este o necesitate de ordin liturgic şi pastoral” fără îndoială, aceia sunt compatibili cu preoţia, dacă mai credem că Biserica cuprinde şi pe mirean şi pe preot şi pe episcop în mod simfonic şi sinergic. Cred că incompatibil cu preoţia este slugărnicia oarbă, minciuna, dezinformarea, necredinţa, păcatele de moarte, etc.
5. Vă sfătuiesc, ca pe viitor, să nu mai minţiţi, deoarece sunteţi creştini şi unii chiar preoţi. De aceea ar fi bine să mergeţi la Prea Fericitul Patriarh şi să-i spuneţi că aţi minţit, răstălmăcind tendenţios articolul meu, să vă pocăiţi şi să luaţi cuvenita mustrare.

Pr. dr. Mihai Valică

Comunicat al Manastirii Petru-Voda cu privire la problema actelor cu cip

In urma controverselor si nelamuririlor legate de problema introducerii actelor electronice in Romania si pozitia crestinilor fata de ele, ne simtim indatorati sa facem urmatoarele precizari, care vizeaza strict pozitia manastirii Petru Voda.

1. Cipul din actele biometrice nu este pecetea finala, ci unul din pasii premergatori acesteia.
   
2. Cei care nu se opun implementarii actelor de identitate electronice si nu vad un pericol in acceptarea lor, trebuie sa fie constienti ca savarsesc un pacat impotriva evidentei Apocalipsei[1] si se fac partasi, mai mult sau mai putin, acestui sistem care incepe sa semene din ce in ce mai mult cu fiara apocaliptica[2].
3. Dupa cum ne invata Sfanta Scriptura si Sfintele Canoane, avem datoria de a primi pe oricine vine la spovedanie cu duh umilit si dorinta de indreptare. Asadar nu excludem pocainta si indreptarea celor ce au acceptat actele cu cip.
4. Daca penitentul nu renunta la actele cu cip, dupa ce a fost mai inainte duhovniceste catehizat si mustrat, noi, manastirea Petru Voda, nu ne putem asuma ca acesta sa fie dezlegat la spovedanie, decat daca renunta la aceste acte si accepta canonul de indreptare[3].
5. In privinta acelei inregistrari video postate pe internet, in care cineva intreaba cum sa procedeze cu sotia care are un act cu cip, tinem sa facem precizarea ca acea inregistrare nu trebuia facuta publica, deoarece era un sfat personal, menit sa castige pocainta si trezirea constiintei penitentului, si nu reprezinta un sfat general valabil. Epitimia pentru pacate difera de la fiecare individ in parte. Chiar daca la inceput se face afirmatia, aparent grava, ca sotul sa isi paraseasca sotia, totusi se revine cu precizarea ca sotia sa fie adusa spre catehizare si spovedanie. Un duhovnic iscusit acorda canonul si mustrarea in functie de starea sufleteasca a fiecaruia. Pentru acel suflet era poate necesara o astfel de mustrare. Asadar, mustrarea si canonul celui ce primeste acte cu cip, se face particular, dupa cum hotaraste duhovnicul si in functie de situatie.
6. Precizam iarasi ca prin aceasta pozitie a noastra nu intentionam sa facem nici un fel de scindare in Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, ci cerem sa ni se dea voie sa purtam mai departe lucrarea Duhului celui ce a spus candva: "Iata si securea zace la radacina pomilor; deci tot pomul care nu face roada buna se taie si in foc se arunca." (Mt. 3:10) si sa ne temem de mustrarea Celui ce a spus "fata cerului stiti sa o socotiti; iar semnele vremilor nu puteti" (Mt. 16:3). Chiar daca nu mai este intre noi un Sfant Apostol Pavel, nu mai avem un dumnezeiesc ierarh ca Vasilie cel Mare, ca Grigorie Palama, sau ca Ioan Maximovici, si pentru aceea si situatia este cu atat mai greu de judecat, avem incredere insa ca bunul Dumnezeu va pazi turma Sa si ca Pastorul cel Bun cunoaste oile Sale si ele Il cunosc pe El si asculta glasul Lui (Ioan 10:14).

Arhimandrit Justin Parvu,
staret al Manastirii Petru Voda

---

[1] 1 Thessaloniceni 5:20.

[2] Nu putem, de asemenea, sa trecem cu vederea prorociile Sfintilor, mai vechi sau mai noi, care pun egal intre lucrarile fiarei apocaliptice si masurile antihristice si antiumane ale statului global contemporan.

[3] Nu putem dezlega unele pacate, iar pe altele nu.

Sursa: http://www.petruvoda.ro