Avva Pimen despre mânia împotriva fratelui tau

„Un frate a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Ce este a se mânia cineva în zadar pe fratele său? (Matei 5,22). Şi a zis: Orice nedreptate îţi va face fratele tău şi tu te vei mânia pe el, în zadar te mânii: şi măcar de îţi va scoate ochiul tău cel drept şi îţi va tăia mâna ta cea dreaptă şi te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Iar de te desparte de Dumnezeu, atuncea să te mânii tare”

Liţă a lu Călugăru - făuritorul de coperişe din Ţara Făgăraşului

Tata o fost dulgher şi mi-o făcut carte de ucenic şi mie, apoi m-o trimis la şcoala de maistri din Reşiţa. Eram 40 acolo... băieţi deştepţi! Nu mă duceam mereu, doar din când în când, ca un fel de fără frecvenţă, ori cum i zice...  Între timp mă băgasem ucenic la un maistru de coperişe, ungur, din Şercaia. Io, cu tată-to Valeri (care era meşter mare în făcut războaie de ţesut), cu Alexandru Cocan (a lu Cătănuţă), Chima Ion şi Alexandru Taflan (a lu Şofron). Nu crez să hie vo casă pin sat să nu aibă coperişu făcut de noi... a, ba ia, erau unele făcute de italieni înăinte de război! Într-o zi, ne-am apucat cu unguru să facem casa lu popa Dadu, Dumnezău să-l ierte! Şi, la un moment dat, maistru n-o mai apărut v o trei zile. Pe noi popa ne ţinea degeaba cu mâncare şi beutură, doar-doar apare şi  gătăm treaba... După trei zile am zis: " îl bag in pizda măsii de ungur, mă apuc io să fac coperişu"... Îmi părea rău de el, ce-i drept, că era şi mester şi om de omenie, da ne-am apucat! Într-o zi, când puneam căpriorii, am văst o maşină că s-o oprit mai încolo (atunci, când trecea o maşină pe drum, toată lumea ieşa la poartă, că era foarte rare) Băieţii o zis: " No Călugăre, ai încurcat-o, ute c-o vint unguru!" M-am coborât la el cu capu plecat, da m-o luat în braţe şi mi-o zis: " am ştiut io, am ştiut io măi Niculiţă că te poci lăsa în locu meu. Îs cam beteag şi n-oi mai putea, apucă te tu de treabă şi Dumnezău să-ţi ajute!" Şi m-am apucat: luam măsuri, făceam cornorare, de toate. Mă înţelegeam cu băieţii şi cu preceptorii, cîştigam muuuulţi bani. Veneau la mine din toate satele şi mi ziceau: " Am auzit de matale, hai să ne faci ba o şură, ba un saivan, ba o biserică, ba un colectiv. " Am făcut, poate, mii şi mii! Acum 50 de ani un coperiş costa 1000-2000 de lei. Şi erau bani grei. Io copeream o casă în 3-4 zile. Luam şi copchii cu noi la lucrări mai mari... La şcoală, la Reşiţa, toţi profesorii şi colegii mă iubea. Când era o întrebare mai grea toţi să uita la mine. Într-o zi o vint un profesor cu o problemă şi ne-o zis că, dacă vrem să ne facem maiştri, tribe s-o rezolvăm " Ai 100 de lei, trebuie împărţiţi în 10 plicuri, în aşa fel încât, dacă vine un muncitor şi îţi cere orice sumă, tu să-i poţi da exact, fără să iei dintr un plic sau altu!" N am ştiut niciunu, nici heilalţi profesori. Am plecat năcăjit acasă, da dimineaţa m am întors cu răspunsu (am pus intr-un plic 1 leu, in al doilea 2 lei, in al treilea 4 lei - că dacă-mi cerea muncitorul 3 lei ii dădeam plicul 1 si 2, care insumat aveau 3 lei... şi tot aşa până la 10 plicuri si 100 de lei) Atunci s-o năpustit un profesor pe mine şi m-o luat în braţe: " Mă Dane, mă băiete mă, ce cap ţ o dat Dumnezău Drăguţu!" Mă uit acuma că o trecut 50 de ani şi abghia de primăvara trecută s-or apucar rumânii noşti să schimbe coperişele mele cu hele de tablă, care să poartă acuma. Şi tot mă mai cheamă să-mi dau şi io o părere. Din respect crez... numa că de urcat pe coperiş mă urc tot mai greu, că-s trecut de 85 de ani! Şi parcă acuma poci muri liniştit, că mi s-o dus vremea şi mi-am îndeplinit misia pe pământul ista ..."  

Sursa: http://lapasprintarafagarasului.blogspot.com/

Cine este Horia-Roman Patapievici? La conducerea ICR se află fiul unei fantome a NKVD

Ne-a fost dat sa traim un sfarsit de saptamana marcat de o stire prea repede trecuta sub tacere, desi anunta un grav atentat impotriva constiintei istorice a romanilor. Dintre autorii asumati ai atentatului nu puteau lipsi Horia-Roman Patapievici si Teodor Baconschi. Primul in calitate de coordonator al unui proiect editorial denumit "Romania medievala", finantat din bugetul de criza al Romaniei cu 7 milioane de euro, iar cel de al doilea ca parinte prefatator al volumului cu titlul mentionat, editat de Institutul Cultural Roman. Volumul este, putin spus, o blasfemie la adresa constiintei istorice a poporului roman.

Nu mai referim asupra imprecatiilor pe care cei doi inamici ai Romaniei le gireaza pentru a denigra in fata lumii identitatea nationala a romanilor si a da dreptate nerusinatelor revendicari teritoriale ale neorevizionistilor unguri, dar este nevoie sa stie cine este ipochimenul din fruntea conducerii executive a Institutului Cultural Roman, fiindca presedintele onorific ne este prea bine cunoscut. Se numeste Traian Basescu.

Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin explicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă.

O tradiţie a trădării

Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Patapievici, Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor '40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în Secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a avut loc marşrutizarea în România.

Nu am fi adus în atenţie acest caz dacă nu am fi fost martorii unui eveniment notabil pentru lumea informaţiilor secrete. Protestul, cu voie de la Serviciul Federal de Informaţii german (BND), al scriitoarei Herta Müller, faţă de protecţia pe care preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, o acordă mai multor foşti şi actuali agenţi secreţi ai Securităţii şi ai altor servicii secrete - de aici sau de aiurea.

Furia Hertei Müller

De ce apare Herta Müller în disputa agenţilor secreţi protejaţi de Horia-Roman Patapievici? De ce o campanie amplă anti-Patapievici în media externă de mare tiraj şi circulaţie, vizibil supervizată de anumite servicii secrete străine? Răspunsul cel mai la îndemână este acela că scriitoarea disidentă, protejată a BND, până şi după plecarea din România, nu şi-a mai putut reţine indignarea faţă de nerecunoştinţa şi lipsa de loialitate, adică trădarea la care "noul caporal" s-a pretat, în cea mai bună tradiţie a familiei.

Traseul lui HRP

În anii 1993-1995, Horia Roman Patapievici a fost dirijat de noii săi protectori să întreţină legături, informative, (...) unde se afla ca bursier. Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi, la fel ca, în ţară, foştii deţinuţi politici, singurele foruri morale româneşti din ţară, respectiv din afara ţării. Locul lor trebuia ocupat de falşi disidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, diverşi trepadusi au fost direcţionaţi către emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de "instituţiile culturale" ale Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (n.n. - omologul Serviciului Român de Informaţii). Contactele şi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din ţară, nici mai mult, nici mai putin decât director al "Centrului de Studii Germane" al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti.

Biserica a toată Rusia, stăpână peste „Moldavia” de limbă română. Mitropolitul Teofan: Denumirea de „Mitropolia Moldovei”, atribuită acestei eparhii, constituie o uzurpare a titulaturii Mitropoliei Moldovei cu sediul la Iaşi, înfiinţată încă din anul 1401, cu binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol şi care funcţionează neîntrerupt de atunci şi până astăzi.

Vlad Cubreacov: Luni, 30 mai, la Sankt Petersburg, a avut loc şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, sub preşedinţia patriarhului Kiril Gundiaev. Un comunicat de presă al structurii locale a Bisericii Ruse anunţă că la respectiva şedinţă a participat şi mitropolitul Vladimir Cantarean de la Chişinău.

În coada unei agende încărcate a Sinodului Rus (punctul 7 (ultimul) al temeiului 63) s-a aflat şi o singură chestiune cu privire la Republica Moldova. S-ar părea, la prima vedere, că aceasta ar fi una minoră, adică o nimica toată. Totuşi, chestiunea în sine, ca şi modul în care a fost expusă, dă la iveală mai multe probleme de fond. Să vedem care sunt ele. Vom cita mai întâi un fragment din versiunea românească a destul de alambicatului comunicat al biroului de presă al mitropolitului Vladimir: „În privinţa Mitropoliei Moldovei, la cererea PS Episcop Petru de Ungheni şi Nisporeni, monahia Varvara (Matveevici) a fost eliberată din funcţia de stareţă a mănăstirii „Sf. Gheorghe” din Ungheni, în locul ei fiind numită în această funcţie monahia Elisaveta (Gliga)”.
Am verificat pentru cititorii noştri procesul-verbal al şedinţei sinodale din 30 mai, în originalul rusesc. Ca urmare, putem constata câteva lucruri.

Patriarhul rus îi traduce pe moldoveni 

Unu. Patriarhia Moscovei a revenit la practica sovietică de rusificare a toponimiei noastre, redând denumirea oraşului Ungheni în traducere rusă (Унгены în loc de Унгень), contrar normelor în vigoare, care impun transliterarea. Site-ul structurii locale a Bisericii Ruse în Moldova foloseşte, de asemenea, denumirea tradusă, aşadar netransliterată, a oraşului Ungheni şi confirmă astfel alinierea la aceeaşi practică moscovită de rusificare.

Doi. Biserica Rusă este consecventă în demersul ei rusificator (asimilaţionist) şi înlocuieşte termenul oficial şi consacrat  de Moldova (Молдoвa) cu cel de Moldavia (Молдавия). Astfel, titulatura mitropolitului Vladimir este redată după cum urmează: „Митрополит Кишиневский и всея Молдавии Владимир”. Este de observat că, spre deosebire de Biserica sa mamă, structura locală în frunte cu mitropolitul Vladimir foloseşte, în varianta rusă a comunicatului său, formula „Владимир, митрополит Кишиневский и всея Молдовы” (totuşi nu „всея Молдавии”), confirmând că se poate spune şi corect, adică altfel decât pe timpul ocupaţiei ruseşti şi sovietice.

În ambele cazuri (Унгены şi Молдавия) avem pe faţă dovada readucerii discrete în circuitul oficial şi a impunerii de către Biserica Rusă a unor forme uzuale în timpul ocupaţiei ţariste sau sovietice. De la „Молдавия”  sau „всея Молдавии” şi până la o „Республика Молдавия” nu e decât un pas. Cum însă patriarhului întregii Rusii (Rusie din care ni se spune că ar face parte şi „întreaga Moldovă”!) nu-i arde (i-a ars, oare, vreodată?) de sensibilităţile lingvistice ale moldovănaşilor noştri, mira-ne-am ca la toamnă, în octombrie, când va veni la Chişinău, acesta să se lase de năravul său rusificator şi să o trântească iarăşi lată, poreclindu-ne ţara chiar aşa: „Республика Молдавия”. Că doar n-o vorbi şi predica rusescul patriarh româneşte, pe limba cuminţilor şi credulilor (până la prostie şi până dincolo de prostie) moldovănaşi priviţi doar ca o masă de oameni blânzi numai bună de topit în malaxorul bisericesc al Moscovei. Că doar n-o vorbi nici în engleză (cu interpret) ca să ne spună cum i-ar plăcea, tot în manieră ţaristo-sovietică: „Republic of Moldavia”.

S-ar părea că este vorba de mici detalii sau doar de nuanţe. Nu este însă aşa. Biserica Rusă a avut perioade în care a folosit variantele ruseşti corecte ale toponimelor noastre. Acum, când au rămas doar câteva luni până la vizita (de fapt, inspecţia) de cinci zile a patriarhului rus în ţara noastră (la invitaţia lui Vladimir Filat şi a mitropolitului Vladimir), Biserica Rusă schimbă macazul şi ne aminteşte că tot ce mişcă-n ţara asta (râul, ramul…) trebuie îmbrăcat în haină străină. În haina croită după bunul său plac de Biserica Rusă.

Sfaturi pentru incepatori ale Parintelui Arsenie Boca. Poruncile desavarsirii

Extras din subcapitolul Sfaturile evanghelice sau poruncile desăvârşirii, partea a II - a

 

„În fiecare om este închisă o măsură a lui, după cum ne asigură şi Sfântul Pavel; peste aceasta să nu treacă nimeni, dar nici să nu se lenevească nimeni a o ajunge. Arătarea şi împlinirea în firea noastră a tuturor darurilor naşterii noastre de sus, din Duhul Sfânt, e ceea ce numim desăvârşirea, cea la măsura fiecărui ins. Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost a lui Dumnezeu între oameni. Dezvelirea şi înţelegerea a acestui rost sau destin ascuns în noi în fiecare, după atotştiinţa de mai înainte a lui Dumnezeu, nu poate fi dezgropat fără cunoştinţa şi luarea aminte a unui duhovnic iscusit, care are grija şi meşteşugul să înlăture toată piedica şi nepriceperea, ca să poată avea loc de ele voia cea bună a lui Dumnezeu, care era ascunsă în tine. Duhovnicul sau stareţul ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi, dăruite lor după măsura credinţei, ce vor avea să aibă. De aceea toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic, deoarece în cele duhovniceşti, tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire, decât înseşi patimile.

Prin ştiinţa lui, dreptul, sluga Mea, va îndrepta pe mulţi. Prin acea prietenie a duhovnicului cu Dumnezeu, despre care nu ne mai tocmim, el va întoarce sau va atrage voia omului la voia lui Dumnezeu, făcându-l să vrea şi el ce vrea Dumnezeu. Atunci vei fi în ascultarea care era în Hristos Iisus, şi dreptul, sluga lui Dumnezeu, va întoarce dragostea ta la dragostea lui Dumnezeu, iubind şi tu ce iubeşte Dumnezeu: atunci va fi în noi simţirea care era în Iisus. Duhovnicul va întoarce şi mintea noastră de la atâta umblare pustie în afară, şi o va face scaun lui Hristos – Dumnezeu, în care sunt ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii. La aceste stări însă nimeni să nu încerce să ajungă singur, căci nu va ajunge sau va ajunge rău. Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe, şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie. Numai atâta bine putem face, câtă suferinţă putem ridica de pe el. Numai atâta  mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi, sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni. Şi aşa mai departe. E bine de ştiut şi faptul că darurile lui Dumnezeu dau o mare putere de a suferi, cu seninătate, orice potrivnicie în calea darului, şi, răbdând cu linişte, toate piedicile cad pe rând, printr-o nevăzută rânduială dumnezeiască.

Lupta începătorului este lupta izbăvirii de patimi; straja atenţiei la porţile simţurilor, ca să nu intre pruncii vaviloneşti, care, făcându-se bărbaţi, ar fi mai greu de scos. Deci cum se arată aceia, să-i şi lovească de Piatră, ca să nu ajungă cu ei până la luptă. Năvala de gânduri să nu descurajeze pe începători; toată grija să le fie să nu nevoiască cu gândurile. A nu avea gânduri e tot aşa cu neputinţă, ca şi a crede că poţi opri vântul, dar, cu orânduire dumnezeiască, vin şi vremuri fără furtună. Începătorii pot să vadă cum numele Mântuitorului îi izbăveşte de asuprirea momelilor vicleanului – ceea ce-i îndatorează cu o mare smerenie înaintea lui  Dumnezeu, ştiind că se luptă El în locul lor. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii, precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii, căci acolo se bat furtuni mari şi se rup aripile minţii. Fiindcă de multe ori e atrasă mintea şi, furată de vrajă cum e, uşor poate fi mişcată de bucurie străină. De aceea Sfinţii Părinţi ne atrag luarea aminte să ne împotrivim acestei răpiri a minţii, pentru că dincolo, mari şi multe sunt primejdiile, în care începătorii pot să-şi frângă mintea. Începătorii trebuie să stea cu mintea de strajă la porţile sufletului, ca să nu intre ca un foc bucurie străină în cetate. Vremea nevoinţei pentru unii e mai scurtă, pentru alţii mai lungă, pentru unii mai uşoară, pentru alţii mai grea, şi pentru foarte mulţi ţine toată viaţa. Dar pentru cei ce nu judecă pe nimeni, Mântuitorul zice că fără nevoinţă intră în împărăţie. Fără uscarea izvoarelor rele, fără scoatere din rădăcină a patimilor – ca pe urmă locul să fie ars cu lacrimile pocăinţei – fără netezirea scurmăturilor pe care le-au făcut în fire porcii patimilor: dealuri şi văi, nu e chip de a primi pe Iisus şi-ajunge în ceata a doua a luptătorilor, a celor sporiţi. Ceata începătorilor stă sub fericirea sărăciei desăvârşite. Nimic n-a mai rămas de care să le mai fie împătimită inima, nici de ei înşişi, nici din altceva din cele de aici. Cât despre patimi, singura lor avuţie, prin nevoinţa cea de bunăvoie, au risipit-o, au ajuns săraci şi s-au făcut ca un crin în pustie.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006

- material primit de la Fundatia Arsenie Boca

Parintele Arsenie Boca: Chemarea greco-catolicilor la Ortodoxie

În vremea prin care trecem şi pentru vremea şi mai grea ce se arată să vie peste toată lumea, a mai despărţi pe oameni şi ai învrăjbi - şi lucru de mirare, în numele lui Dumnezeu - a-i mai învrăjbi zic, a-i sminti de la lucrarea mântuirii, a-i mai ţine în întunerec, e mai mult decât un păcat, mai mult ca o greşeală, e o prostie, căci un păcat ţi-l iartă Dumnezeu dacă te pocăieşti de el; o greşeală ţi-o iartă, că n-ai ştiut. - Prostia nu ştim însă dacă o iartă, căci aceea dovedeşte rea credinţă şi stă împotriva adevărului.

De aceea la pacea trecută când s-a făcut unirea tuturor românilor s-a făcut greşeală că nu s-a făcut şi unirea tuturor sufletelor încât ne rămâne nouă celor de azi să ştergem de pe haina sufletului nostru vicleşugul de la 1700.

Aşa că pe faţă, întoarceţi-vă acasă la confesiunea ortodoxă şi aşa tot neamul prinde putere pentru ziua care are să vie. N-aşteptaţi s-o zică Domnii, ci ascultaţi ce zice Domnul.

Extras din cartea :
Părintele Arsenie "Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţa de aur

Cuviosul Iustin Popovici: “Arianismul nu a fost inmormantat inca; astazi el este mai la moda si mai raspandit decat oricand. E raspandit ca un adevarat suflet in trupul Europei contemporane"

“Arianismul nu a fost inmormantat inca; astazi el este mai la moda si mai raspandit decat oricand. E raspandit ca un adevarat suflet in trupul Europei contemporane.

Daca priviti la cultura Europei, in adancul ei veti gasi ascuns arianismul: toate se rezuma aici la om si numai la om, si chiar Dumnezeul-om Hristos a fost redus la cadrele unui om. Cu plamada arianismului s-a plamadit si filozofia Europei, stiinta ei si civilizatia ei si, in parte, si religia ei. Pretutindeni si in chip sistematic Hristos este pogorat la starea de simplu om; Dumnezeul-om este dezbracat continuu de ceea ce este in realitate; opera lui Arie se savarseste in mod continuu.

„Religia in limitele ratiunii pure” a lui Kant nu este altceva decat noua editie a arianismului. Daca vom primi pe Hristos cu masura lui Kant ce rezultat credeti ca vom avea? – Vom avea un Hristos om, un Hristos intelept, dar nicidecum un Hristos Dumnezeu-om. Daca vom judeca pe Hristos cu criteriul lui Bergson, nu vom avea, iarasi, ceva mai mult decat un om simplu. In acest fel, si un criteriu si altul, ca si toate criteriile tuturor filozofilor dupa om, pogoara pe Dumnezeul-om la conditia de om.

Stiinta europeana nu ramane mai prejos decat filozofia in raportul ei arian fata de Hristos. Din multe puncte de vedere, prin multi dintre reprezentantii lui, Protestantismul l-a depasit in arianism chiar si pe Arie. Diferitii socinieni si Schleiermacher sunt puternici competitori ai lui Arie la dez-intruparea Dumnezeului intrupat. Iar papismul cu etica lui este in mare masura arian. Simte el oare ce metafizica sta in spatele acestei ingrozitoare etici? Toate acestea laolalta au izbutit sa otraveasca, cu abominabilul lor arianism, marile mase ale Europei. Cine nu cunoaste abominabilul arianism al intelectualilor nostri? Multi dintre intelectualii nostri spun adesea: Hristos este un mare om, un om intelept, cel mai mare filozof dar, oricum, nu este Dumnezeu.

De unde atata arianism astazi? De acolo ca omul a devenit astazi masura tuturor lucrurilor, masura tuturor fiintelor si lucrurilor vazute si nevazute. Masurand dupa sine insusi toate, omul european respinge tot ceea ce este mai larg decat omul, mai mare decat omul, mai infinit decat omul.
Masura lui stramta ingusteaza pe Dumnezeul-om reducandu-l la om. Colivia pacatului reduce puterile de zbor ale mintii celei mandre si aceasta nu mai vede si nu mai cunoaste nici o realitate mai mare decat ea insasi. Isprava mai presus de minte a credintei in Dumnezeul-om Hristos sfarama aceasta colivie si deschide mintea realitatilor infinite. Sinodul I Ecumenic a hotarat o data pentru totdeauna rolul mintii in explicarea Persoanei Dumnezeului-om Hristos; rolul ei este acela al supunerii. In Crestinism, credinta conduce, iar mintea este condusa; cunoasterea este roada a credintei care lucreaza prin iubire si e activa in nadejde.
Relativismul european contemporan e o mostenire a arianismului. Relativismul metafizic a dat nastere si relativismului moral. Nu exista nimic absolut sau deasupra lumii ori a omului, nici in lume sau in om si nici, iarasi, in jurul lumii sau al omului.

Din acest relativism modern, ca si din vechiul relativism arian, salveaza numai credinta in divino-umanitatea Mantuitorului Hristos, in de-o-fiintimea Lui cu Dumnezeu-Tatal; salveaza adica minunatul cuvant „de-o-fiinta”. Incearca-ti credinta ta si controleaz-o cu Simbolul Credintei. Daca credinta ta nu corespunde intru totul Simbolului – esti eretic. Daca respingi cuvantul „de-o-fiinta”, nu esti al lui Hristos, esti al lui antihrist, esti al lui Iuda, pentru ca Biserica numeste pe Arie „al doilea Iuda”.