Fabian Seiche: Fericitul Martir Costache Oprisan. 53 de ani de la nasterea in ceruri a fostului sef al Fratiilor de Cruce

Constantin (Costache) Oprişan s-a născut în 1921 în comuna Onceşti, jud. Bacău. Petrece o copilărie frumoasă pe coastele şi văile podişului Moldovei. Termină liceul la Bacău şi se încadrează în Frăţiile de Cruce în anul 1940. Dezlănţuindu-se prigoana generalului Antonescu împotriva tineretului legionar, Constantin alege calea exilului în Germania după ianuarie 1941. Acolo are şansa de a asista la cursuri de filosofie, audiindu-l pe filosoful german Martin Heidegger la Freiburg.

În urma unui plan pregătit de nazişti, de a-i interna în lagăre pe legionarii aflaţi în Germania, la începutul lunii februarie 1943 este adus în lagărul de la Buchenwald. Acolo va fi deţinut până la 24 august 1944, împreună cu alte sute de legionari, când scapă cu viaţă în urma unui bombardament aliat asupra lagărului, care avea să facă mii de victime.

Se eliberează, se instruieşte în şcolile speciale germane şi face parte dintr-un grup de echipe de legionari paraşutate în România invadată de bolşevici. Dar, în primăvara lui 1945 se sistează programul paraşutărilor. Şefii grupului, Nicu Marinescu, Oprişan şi Creţu, iau hotărârea să plece în ţară, străbătând Ungaria în marş, clandestin peste frontiere. Reîntors acasă, a fost numit şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. În 1946 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, Ştefan Bezdechi, D.D. Roşca. Acesta din urmă, dându-şi seama că nu are în faţă un student obişnuit, când a fost vorba de existenţialişti l-a pus pe Oprişan să ţină cursul în faţa studenţilor. A fost ceva extraordinar, tânărul student probându-şi inteligenţa nemaipomenită şi capacitarea rar întâlnită.

De la Petre Hossu, martor ocular, asistent universitar al lui D.D. Roşca, aflăm de extraordinara capacitate a lui Oprişan: „Oprişan continuă, ajunse şi la Heidegger şi aprofundă viziunea heideggeriană asupra timpului (în Heidegger nici D.D. Roşca nu era acasă, domnia sa fiind doctor în Filosofie la Sorbona, deci filosof de formaţie franceză). Când Oprişan şi-a încheiat expozeul, D.D. Roşca i-a spus: „Domnule Oprişan, dumneata eşti un om serios!” (Era suprema apreciere pe care exigentul Magistru o acorda unui student, să-i spună că e serios; la antipod, suprema imputare era când îi spunea vreunui student: „Dumneata eşti un ocoş!”, adică, sfătos nevoie-mare, ha, ha, ha!). Expozeul lui Oprişan luase tot timpul seminarului, aşa că Petre Hossu nu a mai trebuit să ia cuvântul. După excepţionalul demers filosofic al lui Oprişan, orice comentariu era de prisos. Petre Hossu era uluit: în filosofie nu există miracole, filosofia este academică, filosofia se învaţă la Universitate; cum de acest student în anul II, la Filosofie ştie mai mult decât el, licentiat magna cum laude la Roşca şi Blaga?!” (în Permanenţe, martie 2002)

În 1947 Oprişan se căsătoreşte cu Constanţa Grama, încadrată şi ea în Mişcarea Legionară, în Cetăţui. Continuă reorganizarea Mişcării - cu toate că ruşii invadaseră ţara. Ernest Maftei, şi el legionar, povesteşte: „Eram în Bucureşti la Teatrul Poporului. Şi m-am întâlnit cu el zece duminici, în fiecare duminică în altă Biserică. Ci, îmi zice el, io să iau Moldova; în '47, bre! Să organizez io legionarii pe Moldova, şi el Ardealu'. Şi l-am lămurit că ne prinde... Da’, ar fi crezut Costică Oprişan, domnule?! L-au prins, a murit în chinuri..”.

Arestat în noaptea de 14/15 mai 1948, este închis la Jilava şi condamnat la 25 ani muncă silnică. Trece pe la Piteşti, unde va sta închis din 1949. Va fi torturat „pe măsura” funcţiei sale. N-a fost tânăr mai chinuit ca el în Piteşti!

Oprişan îşi va da seama de gravitatea şi grozăvia celor ce se întâmplau. Supus unor crunte bătăi, avea să sufere un adevărat martiriu. Dumitru Bordeianu: „Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică şi artă, până la matematică şi filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat”; „La ordinele lui Prisăcaru, unul din cameră i-a legat picioarele cu o funie... I s-a întins lui Munteanu un ciomag să-l lovească pe Oprişan la tălpi, deoarece corpul era tot o rană. Munteanu a lovit, dar nu mai avea putere. Nu judec tăria loviturilor, ci faptul în sine, că a lovit. A fost pus apoi Iosub să lovească. A lovit şi el de câteva ori tălpile lui Oprişan. După aceea a scăpat ciomagul din mână, spunând că el nu mai poate lovi... Acum îmi venea rândul mie. Când mi s-a dat ciomagul în mâini... l-am auzit pe Prisăcaru strigând: „Loveşte-ţi mentorul, banditule, că te-a învăţat filosofie şi este un mare şef legionar”... Ştiu că am lovit, dar nu din cauza ameninţării, ci a confuziei care mă învăluise, incapabil fiind de a mai raţiona... Am lovit omul pentru care aş fi fost altfel capabil să merg la moarte... I-a venit rândul şi lui Comşa Ieronim. I s-a dat ciomagul şi i s-a ordonat să-l lovească pe Oprişan la tălpi. Comşa, care lucrase sub şefia lui Oprişan, fiind şeful Frăţiilor de Cruce din Moldova, a refuzat. Refuzul lui i-a zguduit pe toţi cei din cameră... Atunci i s-a ordonat lui Oprişan să-l lovească pe Comşa. Acesta a zis că nu este capabil nici să ridice braţele”. („Mărturisiri…”)

Eugen Măgirescu: „Prin Camera 4 Spital trecuseră deja mai multe serii de «reeducare». Pe Costache Oprişan l-au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de-a rândul, obligându-i pe toţi cei care au fost cândva în subordinea sa şi care îl divinizau, căci el chiar merita aceasta, să-l bată, să-l scuipe, să-l chinuie şi să spună minciuni despre el, să se dezică, să-şi denigreze ideile şi să declare că a fost un farsor. L-am văzut odată, când ne-au scos la aer. Îşi dăduse cămaşa jos şi spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau lovit cu bici, răstignit, ştie Dumnezeu!” („Moara dracilor”, Alba-Iulia, 1994)

Reeducarea continuă şi la Gherla (dus în toamna lui 1951), în temuta cameră 99. În urma torturilor s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi va fi internat în spitalul penitenciar de la Văcăreşti. De acolo va fi luat în toamna anului 1955 pentru a fi anchetat în procesul înscenat de securitate lui Valeriu Negulescu, în legătură cu reeducările. Din 1958 ajunge la Jilava, fiind încarcerat într-una din cele 4 celule de la Casimcă (talpa iadului din Reduitul Jilavei), împreună cu Marcel Petrişor, pr. Gh. Calciu, Iosif V. Iosif. Din subterana morţii avea să urce sufletul său curăţit de orice pată la cer, în iulie 1958.

VIDEO. Marturie a sorei lui Ion Gavrila Ogoranu. "Cei care ne-au chinuit au ajuns foarte rau. Casele lor sunt pustii. Noi suntem bine."

Sfantul Siluan Athonitul - pentru cunoasterea voii lui Dumnezeu

Spunea Staretul: «Bine este intotdeauna si in toate a cauta de la Dumnezeu povatuire, ce si cum trebuie sa facem sau sa graim». Cu alte cuvinte, in flece imprejurare in parte trebuie cautata cunoasterea voii lui Dumnezeu si caile spre a o infaptui.

Cautarea voii lui Dumnezeu este cea mai insemnata lucrare a vietii noastre, caci ajungand pe calea ei omul se afla cuprins in vecinica dumnezeiasca viata.

Cunoasterea voii lui Dumnezeu este cu putinta pe felurite cai. Una dintre ele este cuvantul lui Dumnezeu, poruncile lui Hristos. Dar in poruncile Evangheliei, in ciuda desavarsirii lor -sau, mai bine zis, in vartutea desavarsirii lor - voia lui Dum­nezeu se exprima in intelesul ei ultim, obstesc, pe cand omul, de-a lungul vietii sale, intalnindu-se cu o nesfarsita felurime de imprejurari, foarte adesea nu intelege cum anume sa faca pentru ca lucrarea sa sa se afle in suvoiul voii lui Dumnezeu.

Pentru ca lucrarea, infaptuirea, sa aiba sfarsit bun nu este destul a cunoaste doar expresia obsteasca a voii lui Dumnezeu in porunci, adica a iubi pe Dumnezeu din toata inima, din toata mintea, din toata puterea, si pe aproapele ca insusi pe sine. Tre­buie inca a primi luminare de la Dumnezeu asupra mijlocului implinirii in viata a poruncilor; ba mai mult, pentru aceasta ne este de neaparata trebuinta si putere de sus.

Cel ce a agonisit dragostea lui Dumnezeu in inima sa, miscat de acea dragoste, lucreaza dupa imbolduri apropiate voii lui Dumnezeu; totusi - apropiate, iar nu desavarsite. Faptul de a nu putea ajunge la deplina desavarsire duce la neaparata trebuinta ca fiecare necontenit sa caute cu rugaciune inteleptire si ajutor de la Dumnezeu.

Nu numai desavarsirea dragostei este de neajuns omului, ci inca si desavarsirea atotcunoasterii. Lucrul ce purcede, dupa cum se pare, din cea mai buna pornire, are adesea urmari nedorite, si chiar rele. Aceasta pentru ca mijloacele sau chipul infaptuirii fusesera nu bune, sau pur si simplu nepotrivite pentru imprejurarea data. Adesea se intampla sa auzim pe cineva indreptatindu-se ca a avut intentii bune, dar aceasta nu este de ajuns. Iar viata omeneasca este plina de astfel de greseli. Iata de ce, cela ce iubeste pe Dumnezeu cauta totdeauna povatuire de sus, neincetat tinzand in launtrul sau sa auda glasul lui Dum­nezeu.

Practic, aceasta se savarseste astfel: Fiecare crestin, si mai cu seama episcopul sau preotul ce se afla in fata neaparatei nevoi de a afla intr'un anume caz o hotarare in armonie cu voia lui Dumnezeu, launtric se leapada de toate cunoasterile sale, de gandurile sale preconcepute, de doriri, de planuri, si slobod de tot ce este «al sau», se roaga lui Dumnezeu, luand aminte la ini­ma, si ceea ce intai se naste in suflet dupa o astfel de rugaciune se primeste ca fund o indrumare de sus.

Ziare.ro: Baconschi se rasteste la…oglinda

Citesc pe un flux de stiri ca un deputat PSD, Cornel Itu, va cere declansarea unei anchete parlamentare la Ministerul Afacerilor Externe pentru a se verifica de ce Romania nu are, de noua luni, ambasador in China.
Bine face domnul deputat Cornel Itu dar mai bine ar face sa ceara, in regim de urgenta, si declansarea unei anchete in cadrul Guvernului pentru a se verifica de ce Romania nu are, de atata vreme, nici ministru de Externe.
Pai are! o sa spuneti. Eu cred ca nu, atata timp cat cel care ar trebui sa onoreze aceasta functie deosebit de importanta, vitala chiar, pentru orice stat, deci si pentru statul roman, adica pedelistul Theodor Baconschi, nu presteaza in folosul si interesul tarii sale ci doar in cel partidului sau si in cel personal.
Cand zic personal, sa fim bine intelesi, nu ma refer la oarece foloase materiale ci doar la cele ce ii pot spori pedelistului Baconschi capitalul politic pentru viitorul nu prea indepartat pentru ca, nu-i asa, zvoneste targul ca cetateanul cu pricina face deja exercitii acasa, in oglinda, intepretand un ipotetic rol de viitor presedinte al Romaniei.
Sa faca, zic eu, ca nu e niciun bai sa te maimutaresti, fie si ca ministru de Extreme ce te afli, in propria intimidate in fata unei oglinzi in care iti poti inchipui ca esti ce ai vrea tu. Dar asta nu insemana ca iti este permis sa nu iei pozitie si sa nu faci nicio o declaratie oficiala care sa cuprinda punctul de vedere al statului roman fata de faptul ca demnitari de marca, din Ungaria, si demnitari romani de origine maghiara au incalcat grav uzantele diplomatice prin declaratiile antiromanesti facute, in aceste zile, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară "Tusvanyos 22", de la Băile Tuşnad.
Nici pe site-ul MAE nu exista vreun comunicat care sa fie legat de declaraţiile de la Tuşnad. De pe site-ul ministerului, pentru cine este curios, poti sa afli doar pe unde se mai plimba Baconschi prin lume in timp ce la "Tusvanyos 22” de la Tusnad, cine vrea si cine nu vrea scuipa pe Romania si pe romani.
Inainte sa se vrea presedinte, Baconschi ar trebui sa se vrea ceea ce nu este inca desi inalta functie de sef al diplomatiei romane pe care o ocupa de o buna bucata de vreme, este platita si rasplatita din greu, din bani publici, adica minstru de Externe si nu un plezirist bonojurist cum se arata si cum se pare ca va ramane daca nu este trimis la o ultima si fara inatoarcere plimbare de voie. Sau de nevoie.

Maria Petrascu
Sursa: Ziare.ro

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca: Iisus şi slăbănogul

„Aceştia sunt cei doi fii ai lui Dumnezeu: Iisus, mai înainte de toţi vecii, şi omul, fiul vremelniciei. Acesta de al doilea, a ajuns rău, a ajuns slăbănog. Unii sunt slăbănogi după trup, alţii după minte: nu pot înţelege şi nu se pot bucura de bine. S-a dovedit aceasta în nenumărate rânduri, când Iisus făcea bine omului.

Iisus a tămăduit un slăbănog. Nu-i nicio mirare – Dumnezeu fiind. Ce-a făcut? – L-a iertat de păcate; de greşelile săvârşite împotriva vieţii, împotriva firii sale, şi i-a dat porunca să fie iarăşi om, rudenia lui Dumnezeu. De altfel, pentru această refacere a omului a şi venit Iisus între oameni. El ne-a spus, cu toate prilejurile, că păcatele, greşelile împotriva vieţii, acestea sunt cauza pentru care omnul a ajuns un mutilat al vieţii acesteia. Refacerea omului este refacerea acestei înrudiri pierdute. E de neînţeles cum nu simte omul cu sufletul că a ieşit din omenie, ci abia simte cu trupul, că s-a depărtat de Dumnezeu şi a ajuns o grămadă de doage. E de neînţeles că durerea trupului îl face să ceară ajutorul lui Dumnezeu, pe când de durerea sufletului, de strâmbarea sau amorţirea lui, nici nu se mişcă. E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor aşa de puţini. Aceasta din urmă face înţeleasă pe cea dintâi. Iisus le avea pe amândouă: şi puterea de-a ierta păcatele şi puterea de-a tămădui firea de neputinţe. Făcea ochi unde nu era din naştere, îndrepa gârbovi, învia nervii omorâţi de păcate, învia morţii omorâţi de moarte.

Nouă, preoţilor, încă nu ne-a dat Iisus jumătate din darul Său: darul de a ierta păcatele omului în numele Său. A doua jumătate, a tămăduirii organice. Nu ne-a mai dat-o, fiindcă şi aşa toţi oamenii aşteptăm să fim transformaţi, din oameni pământeşti în oameni duhovniceşti, în oameni nemuritori, în oameni cereşti. A făcut Iisus minuni - şi oamenii cred că cele mai mari sunt cele care privesc sănătatea trupului – dar marea minune a învierii din morţi, e ceea ce mărturisim când zicem: aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin. Abia atuncea va scăpa firea omului de slăbănogie. Până atunci are putinţa de a scăpa de păcate. – Şi aceasta este o minune mai mare decât a tămădui un stomac, o mână uscată, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele şi acestea, dar n-au nimic religios în ele. Le  fac şi medicii. Omul le cere lui Dumnezeu; cere minuni. În definitiv ce cere omul? Cere sfinţenia pe care a pierdut-o. Acesta-i singurul lucru pe care-l cere şi Dumnezeu din partea omului. Iar sfinţenia vieţii o pot avea şi oamenii cu un trup neputincios. De aceea, nouă preoţilor, Iisus ne-a dat numai o jumătate din darul Său, rămânând ca cealaltă însuşi să o împlinească, când va înceta desăvârşit slăbănogia omului, la înviere. Dar a doua nu se dobândeşte fără prima. Însăşi vestirea Împărăţiei Cerurilor a început cu cuvântul pocăinţei.”

- cuvant primit prin intermediul Fundatiei Arsenie Boca

Ce li se mai pregateste elevilor, in plina criza financiara? Cartelă magnetică pentru accesul în şcoală. Oare cartelele sunt nominale? Folosesc tehnologia RFID?

Reguli noi în şcoli din toamnă: accesul în şcoală şi prezenţa la ore a levilor se va face pe bază de cartele magnetice.  Sistemul va fi implementat din toamnă şi va reduce absenteismul de la ore şi va crea un mediu mai sigur pentru elevi, potrivit secretarului de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea. În opinia acesteia, şi motivarea absenţelor va fi mai greu de făcut. Motivul, fiecare profesor va primi, după cinci minute de la începerea orei, un tabel cu cine a validat cardul şi cine nu. "Acest tip de înregistrare a accesului în şcoală rezolvă două probleme. Cea de siguranţă a elevilor în unitatea de învăţământ şi totodată, în termeni reali, cinci minute de la momentul în care au început cursurile în şcoală, fiecare diriginte va avea tabelul cu elevii prezenţi, cei absenţi, elevii întârziaţi", a explicat secteratul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea. O altă noutate anunţata de Badea este introducerea orei de lectură pentru elevii din clasele I-VIII, tot începând din anul şcolar viitor.  Ministerul doreşte să introducă aceste măsuri pentru a îmbunătăţi "parcursul" elevilor spre Bacalaureat.

Părinţii, morţi de râs 

Socoteala de acasă nu se potriveşte, însă, cu cea din târg, părinţii elevilor considerând intenţia Ministerului fără rost şi spunând că dacă tot vrea, copilul oricum va pleca de la ore, cu sau fără cartelă magnetică.
„Pe lângă faptul că se aruncă banii pe fereastră, nu văd rostul acestor cartele. Dai unui copil de clasa I card ca să intre în şcoală. Nici nu ştie ce să facă cu el. În cazul elevilor mai mari, va fi un motiv de distracţie, cum să păcălească sistemul. Nu ţii un copil la şcoală cu ajutorul unui card, dacă acesta nu vrea să stea. Tot va găsi o modalitate de a păcăli sistemul, hai să fim serioşi. În loc să se ţină de prostii cu cartele magnetice, cei din minister ar trebui să se gândească cum să reorganizeze sistemul de învăţământ cât mai bine, că o să ajungem o ţară cu copii analfabeţi, dar care au cartelă magnetică ca să intre în şcoală”, a explicat Ionela Mărgitaş, a cărei adolescentă învaţă la Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca.
Rămâne de văzut dacă intenţia oficialilor din Ministerul Educaţiei se va concretiza sau nu, până atunci însă părinţii şi elevii clujeni se gândesc de unde o să scoată bani din buzunar pentru dotările necesare unui nou an şcolar, cu cartele magnetice sau fără.

SURSA:Monitorul de Cluj

Atacatorul din Norvegia era mason, nu crestin. Dovezi foto despre Cavalerul Templier Anders Behring Breivik

Surse: Daily Mail, Ziarul norvegian Dagbladet, Reporter Virtual – Fotoreportaj din Fortareata Masonilor, Romania libera – Masonii si-au facut cazarma la Peris,
Autorul masacrul din Norvegia a lasat un “manifest” – o asa-zisa Declaratie de Independenta Europeana (vezi foto) – scris ca adept al Ordinului Cavalerilor Templieri (ai Templului lui Solomon), din care facea parte, conform dovezilor foto de mai sus.

Preluat de pe Ziaristi online