Predică a Părintelui Cleopa la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Despre semnul Fiului Omului)

Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30)

Iubiţi credincioşi,

Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecată va fi şi arătarea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Ea se va arăta pe norii cerului, adusă de îngerii lui Dumnezeu cu mare şi negrăită slavă, a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui. Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare şi nespusă bucurie tuturor binecredincioşilor creştini care au cinstit-o şi s-au închinat ei, altarul cel sfinţit cu sîngele lui Hristos. Însă mare spaimă şi cutremur va aduce peste cei răi şi necredincioşi care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adică Sfînta Cruce.
Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfînt a arătat că Sfînta Cruce este semnul de biruinţă al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creştinilor ca pe o puternică armă prin care creştinii vor birui pe nevăzuţii vrăjmaşi. Iată ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din faţa arcului (Psalm 59, 4). Preasfîntul Duh a arătat, în acea vreme, că prin însemnarea Sfintei Cruci creştinii vor atrage asupra lor lumina feţei lui Dumnezeu, după cum scrie: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Psalm 4, 6).
Sfînta Evanghelie ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de apoi, se va arăta Sfînta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plînge toate neamurile pămîntului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30). Da, fraţii mei, toate popoarele pămîntului vor plînge la arătarea Crucii lui Hristos pe cer şi la vederea venirii Lui să judece lumea. Ce vor zice atunci popoarele păgîne cînd vor vedea venirea Domnului nostru Iisus Hristos, înconjurat de toate oştile îngereşti şi de arătarea Sfintei Cruci pe cer? Ce vor zice atunci cei ce L-au răstignit pe Hristos? Ce va zice Pilat care după ce L-a biciuit, a dat voie iudeilor şi ostaşilor lui ca să-L răstignească? (Marcu 15, 15). Ce vor face arhiereii Ana şi Caiafa? Ce vor zice atunci bătrînii şi fariseii şi toată adunarea iudeilor, la vederea Dreptului Judecător şi a Sfintei Cruci venind pe norii cerului?
Ce vor zice atunci sectanţii care defaimă Sfînta Cruce, cînd vor vedea semnul Fiului Omului venind pe norii cerului? Ce vor zice toţi cei ce se numesc creştini, dar înjură şi hulesc Crucea lui Hristos? Vai şi amar celor orbi, răi şi necredincioşi că atunci fiecare va vedea ce a făcut în viaţă, dar va fi prea tîrziu şi nu va fi vreme de pocăinţă.
Dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii zic că împreună cu Crucea Domnului se vor arăta pe cer şi celelalte unelte şi semne ale pătimirii lui Hristos precum: suliţa, piroanele, cununa de spini, buretele, trestia, bicele şi frînghiile. Iar unii din Sfinţii Părinţi zic că odată cu arătarea Sfintei Cruci pe cer se va însemna Crucea pe feţele tuturor drepţilor, cum citim în Apocalipsă: Îngerii se sfătuiesc între ei unii cu alţii şi zic: "Să însemnăm pe robii lui Dumnezeu pe frunţile lor" (Apocalipsa 7, 3).
După semnul Sfintei Cruci care va fi pe frunţile celor drepţi, vor cunoaşte îngerii pe cei aleşi ca să-i adune, după mărturia Apostolului, "întru întîmpinarea Domnului în văzduh". După acest semn va cunoaşte Păstorul oile Sale cuvîntătoare. Voievodul va cunoaşte pe ostaşii Săi, Judecătorul pe drepţii Săi, Părintele pe fiii Săi.

Cum a rămas mănăstirea Putna în graniţele României

Anul 1940, cînd României i se răpesc mai multe ţinuturi istorice (Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa), va consemna la mănăstirea Putna una din cele mai strălucite fapte de arme ale militarilor români. După ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 are loc retragerea trupelor române din Bucovina de Nord care intră astfel sub ocupaţia sovietică. Deşi pe harta cu noua delimitare a frontierei româno-sovietice comuna Putna dimpreună cu chilia Sfîntului Daniil Sihastrul şi cu mănăstirea figurau în interiorul statului român, totuşi, în ziua de 6 iulie trupele ruseşti au ocupat aceste locuri sfinte pentru orice român. Numai hotărîrea, curajul şi dragostea de ţară a cîtorva militari ai Grupului de Cavalerie-Recunoaştere nr. 25 au făcut ca acest “Ierusalim al neamului românesc” să rămînă în limitele graniţei actuale.
Informaţii despre intenţia ocupării satului Putna sosesc la statul major al Divizei 13 Infanterie comandată de generalul Dăscălescu încă din dimineaţa zilei de 6 iulie. Numeroşi localnici au sesizat autorităţile române despre acţiunea de incitare la revoltă a populaţiei de către patronul fabricii de sticlă din localitate (situată în vecinătatea mănăstirii), care prin noua linie de demarcaţie a frontierei îşi vedea cea mai mare parte a forţei de muncă (ce provenea din satele recent înstrăinate) în imposibilitate de a veni la lucru.
Sensibilizată de faptul că, în urmă cu cîteva zile, printr-o provocare asemănătoare, ţinutul Herţa – despre care nu se amintise nimic în ultimatul U.R.S.S. – fusese ocupat ilegal de trupele sovietice, conducerea diviziei ordonă Grupului de Cavalerie 25 “marş galop la Gura Putnei şi satul Putna care este ameninţat”. În după amiaza zilei bolşevicii deja ocupaseră mănăstirea Putna, satul şi zona chiliei Sfîntului Daniil Sihastrul. Sosiţi la faţa locului după ora 20, militarii români conduşi de căpitanul Ioan Tobă (Hatmanul) angajează imediat lupta cu inamicul. După luptele din timpul nopţii, spre dimineaţă agresorii sunt dezarmaţi şi alungaţi peste limita noii graniţe. În documente se menţionează faptul că pentru partea română aceste ciocniri au dus la rănirea a 4 ostaşi, în timp ce de partea sovietică au existat mai multe pierderi, morţii fiind îngropaţi pe malul rîului Suceava, iar răniţii fiind predaţi armatei roşii.
Importanţa acestui act de bărbăţie şi curaj al militarilor români este cu atît mai mare cu cît ţinutul Herţa, pierdut printr-o lipsă de fermitate şi hotărîre, a rămas pînă astăzi înstrăinat de România. Oare ce-ar fi fost în inima românilor care ar fi trebuit să treacă graniţa cu paşaport ca să se poată închina la mormîntul marelui Ştefan? Şi oare unde ar mai fi ajuns tezaurul de carte veche şi broderie medievală păstrat cu atîtea sacrificii de către călugări? Comandantul grupului ce a eliberat mănăstirea Putna în acele zile fierbinţi a suferit pentru acest act de curaj deportarea în ţinuturile Siberiei între 1948-1964. Redăm mai jos o serie de mărturii-document, deosebit de emoţionante, referitoare la această pagină de istorie militară scrisă la mănăstirea Putna.
PREA FERICITE PĂRINTE PATRIARH,
Subsemnatul Ion Tobă-Hatmanu, Lt. Colonel-pensionar domiciliat în Braşov pe str. Poarta Scheii nr. 25, cu filială şi creştinească supunere rog respectuos să binevoiţi a cunoaşte cele mai jos expuse:
în calitate de Căpitan-Comandant al Escadronului 25 Călăraşi mă aflam în primele zile ale lunii iulie 1940 în oraşul Rădăuţi-Bucovina când am primit ordin din partea Comandantului Diviziei 13 Inf. Colonel Dăscălescu, să inspectez noua linie de frontieră trasată pe baza actului de la 28 iunie 1940 intervenit între noi şi Moscova, deoarece s-au semnalat incidente cu încălcări de frontieră şi depăşiri de teritoriu în dauna noastră.
Ajuns în regiunea Putna, am întîlnit un grup de ţărani în frunte cu numitul Bivolaru Ilie fugiţi din Putna care mi-au spus că trupe răzleţe ruseşti au ocupat localitatea cu Mănăstirea cu mormîntul lui Ştefan cel Mare şi chilia lui Daniil Sihastrul.
Din spusele ţăranilor şi din informaţiile culese, acele trupe fuseseră invitate fără ştirea autorităţilor superioare sovietice să înainteze peste frontiera trasată de o delegaţie de evrei în frunte cu fabricantul Fischer, proprietarul fabricii de sticlă din Putna, deoarece evreimea din partea locului îşi vedea situaţia ameninţată din cauza stării de spirit creată de activitatea curentelor de dreapta din acea vreme care îşi aveau conducerea locală în oraşul Rădăuţi în persoana fostului Comandant legionar Iaşinschi, membru în senatul legionar.
În faţa acestui act abuziv, necunoscut de oficialitatea sovietică, am ordonat ofiţerilor şi ostaşilor subordonaţi să restabilească imediat frontiera respingînd efectivele sovietice pe poziţiile iniţiale. Am predat apoi frontiera consolidată posturilor de grăniceri din Regimentul 3 Grăniceri fost cu sediul în Cernăuţi cum şi unui pluton de vînători de sub comanda Lt. Andronic Titus.
Ajungînd la concluzia că odoarele Mănăstirii, valorile de artă cum şi celelalte obiecte de preţ nu erau în siguranţă, le-am încărcat pe toate în două maşini militare aşa după cum sunt ele specificate în Dos. Nr. 1/940 fila 77-80 dispunînd expedierea lor sub pază la Cozia.
Ele au fost astfel salvate şi se află de cîţiva ani din nou la Mănăstirea Putna.
Rog respectuos a reţine că un incident similar s-a petrecut în aceeaşi perioadă cu circa 26 de comune din nordul fostului judeţ Dorohoi rămase şi astăzi în afara frontierelor noastre, datorită unei invitaţii asemănătoare, fără ştirea autorităţilor superioare sovietice, făcută de o delegaţie din târgul Herţa în frunte cu Dr. Max Weissman, medic veterinar şi Carol Pomîrleanu, negustor de manufactură.
În dovedirea acţiunii de mai sus aduc următoarele:
PROBE:

1. Copie-extras din Registrul Escadronului 25 Călăraşi cu o schiţă a teritoriului încălcat şi o fotografie a unora dintre ofiţerii şi ostaşii care au participat la acţiune.
2. Declaraţia săteanului Bivolaru Ilie şi a călugărului pensionar Schipor Damaschin din Putna.
3. Scrisoarea fostului S.Lt. Constantinescu-Ghiocel, azi pensionar domiciliat în Ploieşti, str. Em. Zola nr. 2, et. I.
4. Declaraţia scriitorului Ion Larian Postolache, fost soldat T.R. din unitate, domiciliat în Bucureşti, str. A. Ipătescu 11 A.
5. Menţiunea asupra valorilor inventariate în Dos. 1/940 al Mănăstirii Putna fila Nr. 77-80.

PREA FERICITE PĂRINTE PATRIARH al TUTUROR ROMÂNILOR,
Prin fapta mea nu mi-am făcut decât datoria de supus credincios al Bisericii strămoşeşti şi de ostaş al Ţării.
Drept aceea pentru salvarea acestui pămînt, pentru salvarea acestui lăcaş, pentru salvarea acelui mormînt şi pentru salvarea acelor odoare, am păstrat în suflet o pioasă mulţumire de creştin şi de român timp de aproape 35 de ani fără să zic nimic.
Nici acum, Prea Fericite Părinte Patriarh, n-aş fi cutezat să ajung pe nici o cale în faţa Prea Fericirii Voastre, însă cei 72 de ani rostogoliţi peste mine şi peste soţia mea bolnavă şi prinsă în ghipsuri, mă apasă cu greutatea şi cu mulţimea lor şi ca să nu ne înăbuşe rugăm uşurarea lor aşa cum Prea Fericirea Voastră va hotărî cu înaltă înţelepciune.

Al Prea Fericirii Voastre prea supus şi credincios fiu,
Ioan Tobă Hatmanu


Extras din Revista Mănăstirii Putna dedicată
celui de-al 500-lea an de la naşterea în
ceruri a Sfîntului Voievod Ştefan cel Mare

Sursa: http://izestrea.wordpress.com

Fapte de omenie românească din închisorile comuniste. Mărturisitorul Nicolae Purcărea: Gafencu i-a dat streptomicina lui Wurmbrand, şi nu invers. Acesta este adevărul, pe care şi dl Stejarel Olaru (un apropiat al dlui Marius Oprea, căutătorul moaştelor lui Valeriu Gafencu) trebuie să-l ştie.

Stejărel Olaru este realizatorul documentarului despre Wurmbrand, din cadrul emisiunii Mari Români, în care se afirma că pastorul Wurmbrand i-ar fi dat streptomicina salvatoare legionarului Gafencu, "sfântul închisorilor", dupa cum l-a caracterizat un alt evreu convertit la ortodoxie, părintele Nicolae Steinhardt. 

Expozitia „Ierusalimul Secuiesc” la Muzeul de Arta Brasov. Delirul lui Ioan Bogdan Lefter: "Această comunitate (secuiască), în urmă cu secole şi-au dorit să revină la rădăcinile creştine, care înseamnă iudaismul". Comentariu: In Ierusalimu’ asta secuii interpreteaza rolul evreilor sau al palestinienilor?

Expoziţia vernisată ieri surprinde imaginea unui sat secuiesc convertit la iudaism şi scufundat, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu

Până în 11 septembrie, Muzeul de Artă Braşov le propune braşovenilor o evocare din „Ierusalimul Secuiesc”, de fapt, o serie de fotografii reunite în expoziţia „Poduri pentru toleranţă”. Expoziţia, vernisată ieri, surprinde imaginea unui sat secuiesc convertit la iudaism şi scufundat, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Fotografiile au fost realizate de Geza Szavai, acesta fiind din zona apropiată satului. De altfel, acesta semnează şi romanul eseu „Ierusalimul Secuiesc”, lansat, ieri, şi care cuprinde parte din fotografiile din expoziţie, dar şi „amintiri, figuri, legende din copilărie, pe care autorul le dezvoltă cu o mână de prozator”, potrivit istoricului şi criticului literar Bogdan Lefter. Acesta a făcut o scurtă trecere prin istoria satului de secui evrei „care nu erau evrei”, dar care, mai apoi au avut de suferit şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi în timpul regimului comunist. „Cartea lui Geza Szavai readuce în atenţie un caz foarte puţin cunoscut – satul secuiesc scufundat din ordinul unui dictator xenofob. Această comunitate, în urmă cu secole şi-au dorit să revină la rădăcinile creştine, care înseamnă iudaismul. Au devenit evrei fără evreitate, şi-au asumat o identitate şi au avut de suferit. În timpul războiului au suferit deportări, iar apoi, regimul comunist le-a pecetluit soarta. Locuitorii au fost strămutaţi, iar satul inundat”, a amintit Bogdan Lefter.
Lucrarea lui Geza Szavai, cu aceeaşi copertă şi paginaţie, a fost publicată în trei limbi: română, maghiară şi franceză. Ultima variantă urmează să fie lansată şi la Bruxelles.
De asemenea, o parte dintre fotografiile expuse în Muzeul de Artă au fost deja expuse în Budapesta, Frankfurt şi Viena.

Prezent la vernisaj a fost şi vice prim-ministrul Marko Bela, „în calitate de poet”.

Autor: Adina CHIRVASĂ

Sursa: Buna Ziua Brasov

Comentariu aparut pe siteul prinbrasov.com:

Vlad: In Ierusalimu’ asta secuii interpreteaza rolul evreilor sau al palestinienilor?

VIDEO. Fostul detinut politic Nicolae Itul povesteste cum l-a cunoscut pe Sfantul Valeriu Gafencu la Aiud. Cum i-a cedat Gafencu streptomicina lui Wurmbrand

Doamna Aspazia Otel Petrescu, salvata de Rugaciunea lui Eminescu catre Maica Domnului

Dupa cum am mai afirmat, intentia mea nu este sa reafirm si sa sustin adevaruri spuse si demonstrate de personalitati competente. Intentia mea este sa rectific, printr-o marturisire simpla si adevarata, nerecunostinta mea fata de Mihai Eminescu, care atat pentru mine cat si pentru foarte multi detinuti politic a fost apostol si profet si in ultima instanta fratele Mihai, cel ce cu "Rugaciunea" sa ne-a intarit si ne-a adus langa Maica Domnului, grabnica ajutatoare. Vreau sa imi cer iertare ca nu am marturisit la timpul respectiv cum m-a ajutat fratele Mihai sa ma salvez din mlastina deznadejdii in care ma aruncasera samaritenii comunisti, dusmani de moarte ai Eminescului, altul decat creatorul lui "imparat si proletar". Zaceam intr-o disperare neagra, izolata in inchisoarea de la Mislea, blagoslovita cu patru ani de detentie peste cei zece executati deja. Singura, intr-un pustiu absolut, in total regim de exterminare. De nicaieri niciun ajutor, nicio lumina, nicio speranta. in negura totala brusc mi s-a iscat in minte "Rugaciunea" eminesciana. Mi-au tot revenit cu obstinatie versurile "inalta-ne, ne mantuie / Din valul ce ne bantuie". A fost inceput recuperarii mele. Am realizat cu luciditate ca eram in valtoarea unui val ce ma bantuia si din care nu eram capabila sa ma ridic. Am realizat apoi ca doar Sfanta Fecioara Maria ma putea inalta pe aripa rugaciunii si m-am rugat Ei. Am scris despre acest moment apocaliptic din viata mea de intemnitata, dar nevrednica de mine am omis sa detaliez acest moment pe care azi il numesc "clipa mea Mihai Eminescu". Prin versurile sale, el ma luase in experienta sa de credincios, m-a ajutat sa-mi aflu diagnosticul si mi-a indreptat speranta catre Craiasa ingerilor pe aripa rugaciunii sale. Cu regrete tarzii vin sa-i multumesc acum in numele meu si in numele tuturor suratelor mele cu care impreuna am tot murmurat superba sa "Rugaciune" si ne-am incalzit duhovniceste la sfintenia ei. Cu smerenie rostesc "de profundis" cuvantul "iarta-ma!".

Biserica Ortodoxa, Maica spirituala a neamului romanesc

Cu riscul de a primi inca o anatema peste capul meu, voi incheia marturisirea mea cu afirmatia ca Mihai Eminescu a fost un puternic punct de sprijin in tragica noastra rezistenta la imbecilizarea comunista. Desfid pe tot cel ce habar nu are ce cutremurator adevar poate rosti suferinta. Acest adevar i-a dat Parintelui Constantin Voicescu premonitia ca este nevoie sa fie reafirmata legatura sufleteasca a lui Eminescu cu Hristos si cu Maica Sa, in pofida tuturor celor necredincioase din opera sa. Altfel, de ce ar fi construit parintele ultima sa predica rostita in ziua de 8 septembrie 1997 la Sfanta Liturghie oficiata la Mislea pe textul cunoscutei poezii eminesciene inchinata Maicii Domnului? Iata ce ne spunea Parintele Constantin Voicescu, el insusi fost detinut politic, deci stia ce a insemnat "Rugaciunea" Eminului pentru cei inchisi: "ne amintim de versurile inchinate Maicii Domnului de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu, care precum stiti considera Biserica Ortodoxa drept Maica spirituala a neamului romanesc". Versurile evocate au fost considerate de Parintele Voicescu "adevarate file de acatist". Si cum nimic nu este intamplator, ne-a mai spus atunci Parintele ca singurul cuvant de indrumare iesit din gura Maicii Domnului a fost: "sa faceti tot ce va spune El", cuvant rostit la nunta din Cana Galileii. Si sublinia Parintele ca "in aceasta se cuprinde toata Evanghelia, alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista". Si daca asa este, sa ne amintim ce ne spune El, blandul Iisus: "Cine este curat sa ridice piatra". Si atunci ma intreb si eu nepriceputa, ce fel de mana are acel ce cuteaza sa ridice piatra ca sa loveasca in sufletul lui Mihai Eminescu, mai bine zis in calitatea lui de martir si de roman crestin? Caci nu pentru calitatea sa de ateu comunist i-au fost scurtate zilele. Cine are urechi de auzit, sa auda!

- fragment dintr-un text al doamnei Aspazia Otel Petrescu, publicat integral in revista Veghea si partial in revista Manastirii Putna 

Parintele Arsenie Boca despre rugaciunea facuta prin intermediului Maicii Domnului

Rugaciunea facuta prin intermediului Maicii Domnului are de asemenea darul de a fi implinita. Dupa Iisus, ea este imaginea cea mai perfecta a lui Dumnezeu. Ca mama a lui Iisus, Ea are tot dreptul sa ceara anumite favoruri Fiului Ei. Iar legea data de Dumnezeu lui Moise vorbeste despre blestemul ce cade asupra fiilor ce nu-si respecta parintii. Ori Domnul nu se poate contrazice pe Sine si Mama Lui intervenind penru noi, are dreptul de a fi ascultata. Duhul Sfant care a pregatit in Ea sanctuarul viu in care trebuia sa vina Mantuitorul lumii si care de fapt este logodnicul Ei, cum oare nu O va asculta in rugaciunile Ei? Maria este sora noastra, prin faptul ca Ea s-a nascut din acelasi sange al lui Adam, ca si noi, deci ea are o mila si o dragoste frateasca fata de noi. In al doilea rand, Ea este Mama noastra, prin Testamentul lasat de Iisus insusi inaintea mortii Sale. El a recomandat atunci lui Ioan ca Mama Lui pe viitor, deci Mama tuturor oamenilor.

Iata cel mai pretios dar lasat de Iisus omenirii. Avem ca Mama spirituala pe insusi Mama Lui, Fiica Tatalui si Sotia Duhului Sfant. Ce comoara de nepretuit de care insa multi se dispenseaza s-o recunoasca si s-o slujeasca. Cei ce nu-si pun nadejdea in Maica Domnului, Regina Ingerilor, a patriarhilor, a apostolilor, a martirilor, a fecioarelor, a tuturor sfintilor, exemplul tuturor celor alesi, conceputa in planul de creatie a lui Dumnezeu. Cea care a sfaramat capul sarpelui infernal, cea care are puterea sa obtina pentru noi indepartarea ispitelor diavolului si iertarea pacatelor noastre, aceia care deci o ignora, sunt de plans. Ei sunt sufletele pierdute care scapa acest unic prilej de mantuire: ajutorul Maicii Preacurate.

Dupa cum Iisus este aparatorul nostru fata de Dumnezeu, tot asa este Maria fata de Iisus pentru noi.

Cel ce a calcat legea lui Dumnezeu sa se arunce in bratele Mariei, Maica Milelor, unica speranta a pacatosilor. Ea este autoarea vietii, Maica Mantuirii. Daca n-ar fi fost Ea, Iisus n-ar fi avut cum sa vina pe lume.

Rugandu-ne Ei, nu ne ratacim niciodata, nu disperam niciodata. Ea este pentru toti darnica, prin Ea cel mort renaste la viata, caci Ea nu dispretuieste pe nimeni. Alergati deci la Maria, Maica Domnului si Mama noastra cu toata increderea.

Sursa foto: Roncea.ro