PREDICĂ LA SFÂNTUL MINA A VLĂDICĂI AUGUSTIN DE FLORINA

CUVÂNT AL MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC MINA

Dacă veţi deschide Mineiele, cărţile bisericii, veţi vedea că astăzi, 11 noiembrie, este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Mina. Sfântul Mina s-a născut în Egipt, aproape de Nil, marele fluviu al Africii. S-a născut în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (sec. III-IV), într-o epocă de multe şi mari prigoane împotriva creştinilor. S-a născut într-o ţară închinătoare la idoli, unde aproape toţi erau idolatri. Idolatri erau şi părinţii săi. Dar după ce a crescut, a auzit o predică, înflăcărata predică a unui pustnic şi aceasta l-a cucerit. A crezut în Hristos, s-a pocăit pentru trecutul său idolatru, s-a botezat şi a devenit creştin. 
Apoi, când a venit vremea, a fost recrutat în armata romană. În felul acesta şi-a părăsit patria şi a ajuns în Kotieo sau Kotiaio, acolo unde astăzi este Kiutahia Frigiei în Asia Mică. Acolo a trăit şi a activat mai mult. A servit în cohorta ce se chema Rutalia, adică în tagmele militare, la dispoziţiile ighemonului Arghiriskos. Ca soldat a luat parte la diferite bătălii şi s-a distins prin bărbăţia sa. Din acest motiv şi soldaţii îl au ocrotitor.
Era aşadar soldat şi astfel este şi zugrăvit în icoane. Dar nu a rămas în armată. Deşi putea să rămână şi să ajungă la demnităţi înalte din pricina aprecierii pe care o nutreau faţă de el superiorii săi, cu toate acestea, a părăsit armata. Se scârbise de viaţa idolatră pe care o trăiau toţi în jurul său şi nu mai suporta să vadă dominând rătăcirea idolilor.
S-a retras într-un munte înalt cu peşteri. Acolo s-a aşezat şi s-a nevoit cu post aspru şi cu rugăciune ca să se curăţească pe sine de patimi. Studia Scripturile, în mod deosebit Psaltirea, plângea şi suspina. În felul acesta şi-a întărit credinţa în Hristos şi s-a umplut de râvnă împotriva idolilor. Dar nu s-a mulţumit cu atât. De ce? Sufletul omenesc este o taină. Nu s-a mulţumit cu muntele. Ceva ca o scânteie, ca nişte foc, nu-l lăsa să se liniştească. Ce era acest ceva? Era acelaşi ceva care-l chinuia şi pe Sfântul Cosma Etolianul şi îl făcuse să-şi părăsească mănăstirea şi să coboare în societate pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Iubirea faţă de fraţi, aceasta îl marcase şi pe Sfântul Mina.
A coborât în lume, unde avea loc o groaznică prigoană împotriva creştinilor. Cu îndrăzneală a stat înaintea ighemonului şi a altor idolatri şi şi-a mărturisit credinţa sa în Hristos. Imediat l-au prins şi l-au supus la chinuri înfricoşătoare. L-au bătut. I-au frecat rănile cu gheme de păr aspru. L-au ars cu fierul înroşit în foc. L-au rănit peste tot trupul, târându-l fără milă deasupra brusturilor.
Astfel fiind rănit, în cele din urmă l-au decapitat. Sfintele sale moaşte le-au luat şi le-au dus în patria sa, în Egipt. Acolo, în timp ce împărăţea Marele Constantin, iar Arhiepiscop al Alexandriei era Marele Atanasie, a fost zidită prima biserică în cinstea Sfântului Mina. Şi Sfântul făcea minuni.
***
Sfântul Mina, iubiţii mei, are o legătură şi cu patria noastră martirică. Ce legătură? Mai întâi pentru că – după cum am spus – s-a retras într-un munte din Asia Mică, aproape de Kiutahia, unul din locurile de neuitat. Acolo, în Kiutahia, erau cinci mii de greci, cu şcoli, cu biserici, cu mitropolit. Au trăit ca sclavi 500 de ani. Apoi a venit o zi frumoasă, în iunie 1921, când patria noastră unită înainta, biruia şi elibera Epirul şi Macedonia. Atunci a înaintat şi în Asia Mică. Oştile greceşti au debarcat în Smirna şi înaintând au ajuns în Kiutahia.
Când am devenit Episcop de Florina, am cunoscut refugiaţi din Kiutahia. Când eram copii mici, de zece ani – îmi spuneau -auzeam clopotele bătând. Vine armata noastră, armata elină! – spuneau şi ieşeau toţi afară ca să-i primească. Femeile plângeau, copiii plângeau, bătrânii plângeau. Intrase armata noastră cu steagul elin. Era o zi luminoasă şi mare. Nu s-au bucurat însă nici un an şi jumătate de libertate. După un an şi jumătate a venit una dintre cele mai mari nenorociri asupra poporului nostru, o nenorocire pe care eu o consider mai cumplită decât căderea Constantinopolului. S-a spart frontul şi armata elină a fugit. Turcii au înjunghiat, au ucis… Chinuri groaznice au suferit creştinii kiutahioţi. Iată aşadar că patria noastră are o legătură cu Sfântul Mina. De aceea, multe din oraşele ei i-au ridicat biserici şi îl cinstesc. Dacă mergi în Tesalonic în ziua pomenirii lui, este hram la una dintre cele mai frumoase biserici ale lui. Îl sărbătoresc şi marea insulă Creta; în Herakleios este cea mai mare biserică a lui. Îl cinsteşte şi Florina, care are refugiaţi din Kiutahia. Şi alte ţări ortodoxe îl cinstesc pe Sfântul Mina, precum Rusia şi Bulgaria.
Dar şi un alt fapt istoric îl leagă pe Sfântul Mina de dulcea noastră patrie. În 1943, atunci când eram sclavi sub italieni şi germani, patria noastră a suferit multe. Atunci, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, acolo jos, în Africa, a apărut o mare fiară, un soldat neamţ căruia îi spuneau Rommel. Acesta îi urmărea pe englezi şi se apropia să intre în Alexandria. Ar fi cuprins întreaga Africă, ar fi înaintat mai mult, dincolo de Suez. Frică şi groază i-a cuprins pe toţi. Prin urmare, printre altele, mavragoriţii de aici îi urau şi-i spuneau: “Vasta, Rommel!”. De ce? Voiau să învingă Rommel, pentru a scumpi alimentele şi ei să se îmbogăţească, ticăloşii şi atot-ticăloşii. Ce fiară este omul şi ce ispită sunt arginţii! Iar în timp ce aceştia se rugau aşa, Dumnezeu nu i-a ascultat; i-a ascultat pe ceilalţi. Şi ce s-a întâmplat? Rommel a fost învins şi a fost învins de o brigadă elină, de 6700 de elini! Aceştia, după ocupaţie, au plecat din Elada. S-au urcat în corăbii şi s-au dus în Alexandria. Când au ajuns acolo, Alexandria plângea. “Au venit elinii, ziceau, vom învinge!”… Aceştia au alcătuit o brigadă de zece mii de bărbaţi. Şi au înaintat, au înaintat până au ajuns în munţi, la cca.100 km în vestul Alexandriei. Acolo, stop! I-a oprit Rommel. Şi a avut loc o bătălie, o bătălie puternică, într-un loc căruia îi spuneau în arabă “El Alamein”. “El Alamein” înseamnă “locul lui Mina”, deoarece în acea parte este o biserică veche a Sfântului Mina. A rămas istoric acest sat litoral al Egiptului, care după cum am spus la început, este locul unde s-a născut Sfântul Mina. Acolo elinii au dat bătălia. Şi-au făcut cruce, au cântat “Apărătoare Doamnă”, s-au luptat şi l-au învins pe Rommel. Englezii au recunoscut că împreună-autor al acestei biruinţe era şi Sfântul Mina şi au zidit o biserică nouă acolo, la El Alemein, în Africa. Deoarece acolo, pentru prima dată, s-a rupt axa. În acea noapte, Sfântul Mina a ieşit din bisericuţa sa şi călare pe calul său alb, în fruntea soldaţilor şi a demnitarilor elini, a nimicit puterile întunericului şi ale păcatului.

***

Iubiţii mei!

Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică, dar şi prin jertfa şi prin sângele său a întărit credinţa în Hristos, aşa şi noi, să fim gata de luptă. Ne aflăm într-o epocă în care conduce cineva mai rău decât Rommel. Ne aflăm într-o epocă a Satanei şi trebuie să aşteptăm multe răutăţi. Să devenim o altă brigadă, având ca armă atotputernică rugăciunea. Prin rugăciunile Sfântului Mina, Dumnezeu să ne miluiască! Amin.

(Omilie a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotul, în Sf. Biserică a Sf. Panteleimon din Florina, vineri, 10.11.1989, în ajunul sărbătorii la Vecernie)

SURSA: http://acvila30.wordpress.com/2010/04/03/ne-vorbeste-parintele-augustin-mitropolitul-de-103-ani/

In anul in care Patriarhia a declarat anul Botezului, mass-media ataca draceste aceasta sfanta taina. Cat mai tace Patriarhul?

Viata unei mucenite contemporane: Maica Heruvima

„Sfînta pomenire a Mucenicilor sfinţeşte cu Duhul Sfînt pe toţi cei ce o sfinţesc pe ea cu Ortodoxie” (Octoih, gl. 6, Luni la Utrenie)
 
Pentru că de curînd mi-a fost dat să citesc într-unul din cotidienele centrale că la Central University of Europe de la Budapesta, întemeiată în 1990, cel mai mare număr de studenţi din vreo ţară a fost cel al românilor, 145 de studenţi din 1990 pînă acum, am hotărît să scriu acest material despre ceea ce am văzut şi am auzit.
În cimitirul Mănăstirii Petru Vodă se odihneşte de mai bine de 5 ani de zile monahia Heruvima, pe care ca mireancă a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasă. Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi în 1995 a primit o bursă de la Fundaţia Söröş pentru un masterat în istorie medievală la CEU, Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tîlcuirii la Facere scrisă de Sfîntul Ioan Gură de Aur, şi dovedea în această lucrare că textul tipărit de iezuiţi şi preluat de J.P. Migne în Patrologia Graeca are numeroase interpolări şi modificări faţă de manuscrisul cercetat, în care se regăsea un text cu adevărat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era că la o ulterioară ediţie critică a Tîlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavoinţă de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, dar din neştiinţă de data aceasta, şi pr. Dumitru Fecioru a făcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru că a luat textul tradus la Neamţu şi care se găseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Română, şi l-a prelucrat după cel tipărit în PG; o altă observaţie pe care aş vrea să o fac ar fi aceea că părinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel după ediţiile apusene ale Sfinţilor Părinţi, ci doar după manuscrisele din spaţiul ortodox).
Profesorii ei i-au apreciat munca şi i-au propus să se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axată tot pe tîlcuirea la cartea Facerii: trebuia să dovedească faptul că Sfinţii Părinţi l-au urmat în tîlcuirea lor la Facere pe ereticul Orighen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe măsură ce mai citea din Sfinţii Părinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea să o dovedească. Am aici, rămase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latină), cea a lui Orighen (în greacă), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacă), şi cea a Sfîntului Efrem Sirul (în engleză), ba chiar şi comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacă), lucrări pe care le citise acolo la Budapesta, în original. Cu cît citea mai mult, cu atît înţelegea că nu numai că Sfinţii Părinţi nu l-au urmat pe ereticul Orighen în lucrările lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrări a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.
S-a întîmplat ca fiind acolo să-şi pună cîteva întrebări despre profesorii săi şi să afle că majoritatea sînt evrei, şi să vadă dispreţul lor pentru Ortodoxie şi pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar cînd le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Părinţi, ei i-au spus: „Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o dată. Mai gîndeşte-te. Noi te plătim ca tu să demonstrezi ceva, iar tu trebuie să o faci”.
Au urmat mai multe zile de certuri şi argumentări.
Venind în ţară pentru a-şi mai aduce nişte lucruri, s-a simţit rău şi s-a dus la medic să-şi facă un control. Aşa a aflat că are un cancer al pielii cu o evoluţie rapidă, în zona omoplatului stîng. Explicaţia era una singură: fusese iradiată. Doctorul i-a zis că mai are doar cîteva luni de trăit. S-a întors la Budapesta să-şi ia bagajele. S-a certat cu toată lumea, care îi spunea: „De ce pleci? Avem soluţii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem să-ţi oferim vindecarea. Fii ascultătoare şi vei scăpa cu viaţă.” (se pare că aveau dreptate, căci medicii au confirmat că se practică o metodă de inducere a cancerului care se poate vindeca dacă nu se zăboveşte, dar cu nişte costuri medicale uriaşe). A refuzat să se lepede de Sfinţii lui Dumnezeu, şi astfel n-a părăsit-o Dumnezeiescul har care a întărit-o pînă la capăt. A luat tot ce a putut (deşi mare parte din cărţi i-au rămas acolo) şi a venit în ţară. A venit la Părintele Iustin şi i-a povestit toată tărăşenia, iar Părintele i-a spus să rămînă la noi în mănăstire (aceasta se întîmpla în august 1997).
A urmat un an şi jumătate de suferinţă. Boala a ajuns repede la metastază. Încet, încet, se topea văzînd cu ochii. A primit să fie rasoforită, şi cu cîteva săptămîni înainte de a pleca dintre noi a fost călugărită de Părintele Iustin.
A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge prin suferinţă toate păcatele săvîrşite în această lume. Pătimirile ei au dat mărturie de cuvintele Octoihului: „Sfinţii Tăi, Doamne, cu pavăza credinţei îmbrăcându-se, şi cu chipul Crucii pe sine întărindu-se, la munci bărbăteşte au alergat, şi trufia şi vicleşugul diavolului au surpat.” Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului prin care a trecut.
Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mănăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfînta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpînitorilor acestui veac şi să mijlocească pentru iubitorii de adevăr. Dacă lumea în care trăim este, în întregul său, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfînta Heruvima dă mărturie despre ceea ce stă scris în Apocalipsă: «Şi într-însa s-a aflat sânge de prooroci şi de sfinţi şi de toţi cei junghiaţi pe pământ.» Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul că de la CEU, mai înainte de ea, plecaseră din acelaşi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentă din Georgia, şi o alta din SUA. Îmi pare rău că nu vă pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodată.
Batjocura cea mare a fost aceea că după plecarea maicii Heruvima, foştii ei profesori au instituit la CEU premiul Svetlana Tanasă, pentru cea mai bună lucrare a anului.
Diavolul a vrut să surpe în gheena acest suflet curat, dar mila Domnului l-a scos din ghearele sale pentru iubirea de adevăr, căci Adevărul este Hristos Dumnezeul nostru. Ortodoxia este vie şi rodeşte întru Adevăr, iar sămînţa credinţei este sîngele mucenicilor. „Degrab ne întîmpină pe noi mai înainte pînă ce nu ne robim de vrăjmaşii cei ce Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru. Pierde-i cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, să cunoască cît poate credinţa ortodocşilor, pentru rugăciunile Sfinţilor Mucenici şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.”

Sursa: Monah Filotheu

Predica Mitropolitului Teofan si Cuvantul Parintelui Justin la Hramul Manastirii Petru Voda – Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. VIDEO/AUDIO/FOTO.

Sursa: Roncea.ro

Parintele Mihai Valica ia atitudine in fata farseurului Klaus Kenneth

Sunt total de acord cu opinia parintelui Mihail si confirm stupefactia marelui teolog al icoanei Michel Quenot din Elvetia despre felul cum este primit un circar si un farseur in Biserica Ortodoxa din Romania si mai ales de felul cum este primit de unii ierarhi si mitropoliti. Am ramas stupefiat si eu sambata trecuta (5 nov) cand la TVR 1 la ora 12 a fost dat pe post Klaus Kenneth, moderator fiind Cristian Tabara. Kenneth a facut niste aberatii teologice halucinante si propaganda yoghina, teosofica si gnostica, fara ca Tabara sa-l corecteze sau sa lamureasca afirmatiile acestuia. Dau doar un exemplu: Kenneth afirma: "am fost in nirvana, vedeam totul dar pe mine nu ma vedeam..."...intrebarea simpla pe care o pun este urmatoarea: daca s-a lepadat de yoga si de toate lucrurile diavolului de ce mai crede in nirvana? Restul nu le mai comentez deoarece este clar ca lucrarea lui Kenneth este una comerciala si de imagine personala...se predica pe el si nu pe Hristos. Imi pare rau pentru el si am avut ocazia si i-am spus-o perosnal si se pare ca nu a inteles nimic. Sa ne rugam pentru el sa-l lumineze Bunul Dumnezeu cu harul sau. Poate il gaseste pe Iisus Hristos la kilometru 2.000.001. Doamne, ajuta-l si lumineaza-l pe el, dar si pe noi, ca sa putem deosebi inselarea de Adevarul vesnic!

Pr. Mihai Valica

Rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail spusa de o femeie credincioasa, la indemnul Parintelui Arsenie Boca

Imi amintesc ca in cadrul unei predici despre rugaciune, la un moment dat a zis: "Cine stie rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail sa o spuna, ca e foarte folositoare". Si s-a uitat fix la o femeie. Erau multe mame, dar privirea ii era atintita asupra uneia dintre ele: "Tu! Sa te rogi cum te-ai mai rugat la Sfantul Arhanghel!". Toata lumea s-a mirat cum de stia Parintele de rugaciunea ei. La sfarsitul slujbei, femeile care erau cu ea i-au zis: "Ce rugaciune stii, lele Ano? Ca Parintele tot la dumneata s-a uitat". Atunci ea le-a spus urmatoarea rugaciune:
"Doamne, Dumnezeule, mare Imparat si fara de inceput, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tau in ajutorul meu, ca sa ma apere de vrajmasii cei vazuti si nevazuti.
O, Mihaile, mare Arhanghele, intai statator si voievod al puterilor ceresti, fii mie ajutor in toate: in boale, in strambatati, in mahnire, in pustiu, pe cale, pe apa, in calatorie, casatorie, serviciu, scoala, si ma izbaveste de toata inselaciunea cea diavoleasca. Iar cand ma vei auzi pe mine, robul tau, rugandu-ma tie si chemand numele tau, grabeste spre ajutorul meu si auzi rugaciunea mea.
Asa, mare Arhanghele, biruieste pe toti care se impotrivesc mie, ma apara si ma acopera de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci si cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil si Egudiil si ale puterilor ceresti, totdeauna, acum si pururi si in veci. Amin".

- marturie a Parintelui Ioan Sofonea

Sursa: Formula As

Predica a Parintelui Sofian Boghiu la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. In 8 noiembrie 1.321.000 de romani isi sarbatoresc onomastica - La multi ani!!

Frati crestini,

Vreau sa va spun doua-trei lucruri despre acesti sfinti arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli si de ingeri.

Cei doi arhangheli, Mihail si Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au aratat de multe ori in viata oamenilor. Sfantul arhanghel Mihail: prima data cand se stie despre el, era momentul infatisat din aceasta icoana, adica atunci cand puterile raului, acelui Lucifer care a fost ingerul luminii, mai marele ingerilor din ceruri, i-a venit un gand vrajmas in inima lui, un gand trufas: sa se inalte, sa-si puna scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gand viclean si rau! Si in clipa aceea s-a prabusit.

Si a aparut Sfantul arhanghel Mihail care a strigat din inaltimile cerului: "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!" - cuvinte rostite in mijlocul Sfintei Liturghii. El striga aici, in centrul acestei icoane si in jurul lui sunt cetele celorlalti arhangheli.

De atunci, de-a lungul istoriei neamului omenesc, Sfantul Arhanghel Mihail, socotit, cum e cu adevarat, ingerul dreptatii sau al legii dumnezeiesti, s-a aratat de foarte multe ori, in Vechiul Testament si in Noul Testament. Intervine in fata ostirilor dusmanilor, aparand pe cei care cereau lui Dumnezeu ajutor. Sunt multe cazuri de interventii in Vechiul Testament. In Noul Testament, arhanghelul Mihail apare la Invierea Domnului si el ridica piatra de pe usa mormantului. Si dupa aceea continua sa se arate si sa vesteasca oamenilor voile lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavriil este arhanghelul bucuriei; chipul lui frumos, fiinta lui duioasa si buna, totdeauna aduce vesti de bucurie. Incat in Vechiul Testament, Sfantul Arhanghel Gavriil a binevestit nasteri de profeti: el vesteste pe Ana, sotia lui Elcana, ca va naste pe Samuil profetul. Dupa aceea, aproape de noi, de Noul Testament, Sfantul Gavriil vesteste pe Zaharia si pe Elisabeta ca vor naste prunc, pe Sfantul Ioan Botezatorul.

Sfantul arhanghel Gavriil se arata Maicii Sfinte, Sfintei Fecioare Maria si ii vesteste nasterea lui Iisus Hristos Emanuil. Si dupa aceea, arhanghelul Gavriil ocroteste pe Maica Domnului in Templu, in timpul copilariei sale. Si de-a lungul istoriei Noului Testament, de asemenea se arata de multe ori acest arhanghel al bucuriei.

Frati crestini, in ierarhia aceasta cereasca, arhanghelii sunt numai o ceata. Sunt de fapt trei triade, adica trei grupuri de cate trei. Cea mai de sus triada este a tronurilor ceresti, serafimii si heruvimii; a doua triada este a puterilor, domniilor si incepatoriilor (adica sefii arhanghelilor); mai jos, arhanghelii si ingerii.

Cei de sus, triada din apropierea Sfintei Treimi, in iconografie sunt infatisati fara trup omenesc. Serafimii si heruvimii sunt infatisati cu sase aripi, heruvimii si cu ochi multi, iar tronurile - niste cercuri ca de foc, cu aripi, plini de lumina si de vapaie (semnul dragostei), care slujesc marelui Dumnezeu, laudat in Sfanta Treime. Ceilalti, arhanghelii si ingerii, toti, cand s-au aratat in istoria neamului omenesc, totdeauna au purtat trup omenesc. Asa apar si Sfantul Gavriil si Sfantul Mihail.

Ca numar sunt mii de mii si zeci de mii si mii de mii. Asa ni-i prezinta Sfantul prooroc Daniel, acel barbat al doririlor, plin de Duhul Sfant si de lumina, acel om bun, cum il numeste imparatul Nabucodonosor, adica un om al lui Dumnezeu cu adevarat. A vazut cerul deschis si acesti ingeri, aceste fiinte ceresti, nenumarate siruri, nenumarate cete care umplu cerul lui Dumnezeu.

Dintre toti acestia, cea mai de jos ceata e ceata ingerilor pazitori ai vietii noastre. De la botez, fiecare din noi avem strajnic un inger pazitor. Acest inger pazitor al fiecaruia din noi este martorul vietii noastre, merge cu noi cand calatorim, sta cu noi cand ne odihnim. E martor la faptele bune si la faptele rele. Cand facem lucruri rele, el plange, se intristeaza, pentru ca stie ce ne asteapta. Cand facem fapte bune, se bucura tare mult de vrednicia noastra.

Pe acesti ingeri pazitori, frati crestini, sa-i chemam mereu in sprijinul nostru, in viata noastra de toate zilele si sa ne gandim ca totdeauna, asa cum constiinta noastra ne spune cand facem bine si cand facem rau, tot asa si acest inger al lui Dumnezeu, ingerul pazitor al vietii noastre, ne inspira gandurile bune, gandurile frumoase, gandurile mantuitoare si simtim in constiinta noastra ca suntem indemnati, imbolditi la un lucru sfant, la un lucru bun. Sa ascultam glasul lui!

Stiu de la mama, care-mi spunea: "Dragul mamei, fiecare din noi avem cate o prezenta, de-a dreapta ingerul pazitor si de-a stanga vrajmasul diavol. Ingerul ne indeamna la bine, vrajmasul la rau". Sa ne gandim bine la acest lucru, ca-i foarte adevarat. Asa invata si Sfanta Biserica de totdeauna.

Totdeauna avem si un martor rau al vietii noastre care noteaza faptele rele, ne indeamna sa le facem si le noteaza. Si va veni candva cu acest teanc de pacate si rautati ale noastre si le va pune pe cantarul acela al dreptatii dumnezeiesti. Ingerul sfant vine cu faptele bune, daca sunt, insa cel rau vine cu faptele urate si rele si pune si apasa cantarul in jos si coboram si noi in jos.

De aceea, de-a lungul vietii noastre, in amintirea sfintilor arhangheli si pazitori ai vietii noastre, sa ne straduim a face bine, cat putem noi, stiind ca binele nostru se inscrie, se inregistreaza si candva se vor desfasura si aceste secvente din viata noastra buna si vom merge la bine; ca nu cumva facand raul, sa avem parte de vrajmasul care e foarte dornic sa ne tarasca in jos, sa se simta bine ca a mai castigat inca un suflet sau mai multe.

Frati crestini, va indemn si va rog, cititi cat de des canonul catre Sfantul Inger Pazitor, veti simti aievea prezenta lui in cele ce spuneti. Atunci cand vrei sa intretii o prietenie cu cineva, ori ii scrii, ori ii vorbesti, ori ii urezi ceva si atunci se intretine aceasta prietenie cu acea persoana pe care o doresti sa fie aproape de tine, macar in mintea si in inima ta.

Aceste prezente ceresti asteapta si ele sa fie intrebate, sa fie cerute, sa fie rugate, sa fie chemate. Chemati, frati crestini si surori crestine, pe acesti prieteni buni si calzi si duiosi si binefacatori ai vietii noastre, pe acesti ingeri pazitori de-a lungul vietii fiecaruia din noi. Amin!