Pomenirea a 40 de zile de la săvîrşirea Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu

Astăzi, Sîmbătă, 27 Iulie 2013, la pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon, doctorul cel fără de arginţi, într-o atmosferă foarte emoţionantă s-a săvîrşit, în mijlocul a mai mult de 5000 de închinători, pomenirea a 40 de zile de la trecerea din viaţa aceasta a Părintelui Justin Pârvu.



După închinarea la mormîntul Părintelui Justin, şi după un scurt cuvînt şi citirea rugăciunilor de dezlegare pentru cei ce au dorit să se împărtăşească, Mitropolitul Teofan al Iaşilor a săvîrşit Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Petru Vodă. După sfîrşitul Sfintei Liturghii, Înalt Prea Sfinţia sa a ţinut un cuvînt de mîngîiere pentru cei prezenţi, despre viaţa şi învăţătura părintelui nostru stareţ, iar apoi a săvîrşit slujba Parastasului la mormîntul sfinţiei sale.

Răspunsurile la Sfînta Liturghie au fost date de corul “Macarie Ieromonahul” din Suceava. Părinţii din Mănăstirea Petru Vodă şi din maicile şi surorile de la Mănăstirea Paltin s-au îngrijit de buna desfăşurare a sfintelor slujbe şi a mesei pentru toţi închinătorii prezenţi la pomenirea Părintelui Justin.

(fotografii de Tudorel Rusu – Doxologia, ziarul Lumina)

După Vecernia Mică, la ora 18, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teofan al Moldovei şi Bucovinei a săvîrşit slujba de întronizare a părintelui Hariton Negrea, noul stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, împreună cu care a ţinut un cuvînt de folos despre menirea monahismului şi continuarea lucrării începută de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, în mijlocul obştii de călugări şi a sutelor de pelerini încă prezenţi.

Sursa: Manastirea Petru Voda

Tăcere şi mărturisire (interviu cu Părintele Justin Pârvu din Aprilie 2005)

- Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?

- Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…

- Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?

- Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.

- Şi când trebuie să taci?

- Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului. Ştim că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în faţa unui evreu care i-a ocărât credinţa lui cum că nu e dreaptă. Şi urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] şi a căzut din Darul lui Dumnezeu (…).

Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când eşti într-o poziţie defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să mărturiseşti, te avânţi fără frică precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat? Credinţa noastră nu-i puţin lucru, este mărturisită de sfinţii Părinţi prin viaţă, cu cuvântul şi chiar cu moartea lor. Stăm pe un reazem neclintit, pe care ceilalţi nu-l au. Biserica noastră creştină Ortodoxă nu e o scornire omenească, e din veşnicie, nu-i o instituţie pământească, e de la Dumnezeu. Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie.

- Dar aceia erau Sfinţi. Noi, păcătoşi fiind, putem mărturisi la fel ca ei?

- Bineînţeles. Oricând o putem face. Harul lui Dumnezeu este cel care lucrează, iar harul este cel care lucrează, iar harul acelaşi este, ieri şi azi şi în veci. Noi suntem fiinţe nevrednice şi ne facem şi mai nevrednici dacă rămânem căldicei; nu suntem nici reci, nici fierbinţi.

- Cine-i îndreptăţit să mărturisească?

- Cine are unele convingeri şi le mărturiseşte. Oricine. Nu ne băgăm în probleme pe care nu le cunoaştem şi nu suntem în stare să le susţinem, dar de cele pe care le cunoaştem ne ţinem de ele. Iar dacă vrei să faci o apologie mai serioasă trebuie să ai o cunoştinţă duhovnicească, un har special de la Dumnezeu să faci aceasta, cum făceau Sfinţii. De nu – trebuie să ai o raţiune bogată care să sintetizeze corect ce au spus dascălii Bisericii.

- Ce amestec este justificat cu celelalte credinţe, cu celelalte biserici?

- Biserica Ortodoxă este veşnică prin Hristos Dumnezeu, e netrecătoare, nu are nevoie să se amestece cu nimic altceva ca să nu se dilueze. Se apropie, dar nu se amestecă. Nici măcar nu poţi avea o relaţie. Vin foarte mulţi oameni şi mă întreabă ce să facă: să mai intre sau nu în bisericile în care s-au făcut slujbe ecumenice? Eu le-am spus că, atunci când vor vedea că se vor împărtăşi unii de la alţii, să nu mai stea. Dar nici aşa. Ne temem de cuvintele Sfinţilor Părinţi care interzic să stăm sub acelaşi acoperiş cu ereticii. Ba canoanele spun că nici cu creştinii necununaţi să nu stai la masă, darmite cu ereticii. În cazul acesta ea nu mai e Biserică. De altfel e şi prorocit că toate organizaţiile ecleziastice vor cădea groaznic şi deodată, chiar şi instituţia Bisericii. Sf. Ignatie Briancianinov spune asta. Biserica decade prin primirea umanismelor. Umanismul este închinare la idoli, iar dogma infailibilităţii papale este o latură a umanismului, după cum spune şi Sf. Iustin Popovici, reînviind idolatria. Toţi se închinau şi venerau Partidul ca pe un idol. Iar cei care au tăcut şi s-au supus ideologiei comuniste chiar siliţi, socotesc că sunt asemenea închinătorilor la idoli.

- Oamenii nu mai sesizează aceste pericole, fiind manipulaţi uşor prin mass-media. Cum mai pot fi treziţi?

- Din ignoranţă turma nu are habar pe cine preamăreşte. E foarte greu să convingi o masă de oameni când toţi preamăresc acelaşi lucru. Ce să-i mai spui bietului om? Face şi el precum aceia din antichitate, când se hotăra moartea unui filosof. Se dăduseră nişte scoici pe care să scrie oamenii votul lor. O bătrână a scris să fie omorât. Cineva o întreabă: cunoşti mata pe acesta? Nu-l cunosc, răspunde ea. Apoi cum de l-ai condamnat?… Dacă aşa au făcut toţi, am făcut şi eu ca ei.

- Dar dacă nu ai o trăire ortodoxă, ce putere mai are mărturisirea ta?

- Dacă nu ai trăire ortodoxă nici să nu îndrăzneşti să spui ceva. Dar chiar aşa, când ai cât de puţin şi te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere, şi înţelepciune să mărturiseşti, şi curaj, şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeţi, că trăitorul este musai cel ca face paraclise şi acatiste şi crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la măntuire. Adică, când ţi-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculţi.

- Şi cum îţi dai seama?

- Foarte simplu. Când trăieşti puţin, Dumnezeu îţi descoperă mult. Tu să-ţi faci datoria ta de creştin, că-ţi dă El înţelepciunea căreia nu-i vor putea sta împotrivă toţi potrivnicii.

- Dar dacă apără adevărul cu răutate?

- Depinde. De unde ştim noi că un apărător al Ortodoxiei o face cu răutate? Păi, nu este decât să mă mânii pe păcat şi pe eretici. Am tot dreptul acesta. Sf. Ioan Gură de Aur spune că-i sfinţită palma celui care-l loveşte pe eretic. Nu pot să spun eu că cel ce face o constatare, o analiză, o face numaidecât pătimaş. O fi şi asta, dar nu întru totul. Mai este şi puţină jertfă. Că n-o fac pentru a câştiga drepturi personale, moşii, ci pentru că-mi ia credinţa. Atunci nu mai e de stat pe gânduri. Atunci când îmi confiscă căsuţa mea, să zic: Fie numele Domnului binecuvântat! Însă ce a făcut Iov când voia vrăjmaşul să se atingă de sufletul lui? Nu l-a predat, măi. De trup să nu ne pese, dar sufletul trebuie păzit. Dacă ne pierdem dreapta credinţa, asta înseamnă că ne pierdem sufletul. Cum să ni-l vindem? Rămânem ortodocşi.

Continuare la: Petru Voda

Fabian Seiche: Fericitul Martir Costache Oprisan. 26 iunie - 55 de ani de la nasterea in ceruri a fostului sef al Fratiilor de Cruce

Constantin (Costache) Oprişan s-a născut în 1921 în comuna Onceşti, jud. Bacău. Petrece o copilărie frumoasă pe coastele şi văile podişului Moldovei. Termină liceul la Bacău şi se încadrează în Frăţiile de Cruce în anul 1940. Dezlănţuindu-se prigoana generalului Antonescu împotriva tineretului legionar, Constantin alege calea exilului în Germania după ianuarie 1941. Acolo are şansa de a asista la cursuri de filosofie, audiindu-l pe filosoful german Martin Heidegger la Freiburg.

În urma unui plan pregătit de nazişti, de a-i interna în lagăre pe legionarii aflaţi în Germania, la începutul lunii februarie 1943 este adus în lagărul de la Buchenwald. Acolo va fi deţinut până la 24 august 1944, împreună cu alte sute de legionari, când scapă cu viaţă în urma unui bombardament aliat asupra lagărului, care avea să facă mii de victime.

Se eliberează, se instruieşte în şcolile speciale germane şi face parte dintr-un grup de echipe de legionari paraşutate în România invadată de bolşevici. Dar, în primăvara lui 1945 se sistează programul paraşutărilor. Şefii grupului, Nicu Marinescu, Oprişan şi Creţu, iau hotărârea să plece în ţară, străbătând Ungaria în marş, clandestin peste frontiere. Reîntors acasă, a fost numit şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. În 1946 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, Ştefan Bezdechi, D.D. Roşca. Acesta din urmă, dându-şi seama că nu are în faţă un student obişnuit, când a fost vorba de existenţialişti l-a pus pe Oprişan să ţină cursul în faţa studenţilor. A fost ceva extraordinar, tânărul student probându-şi inteligenţa nemaipomenită şi capacitarea rar întâlnită.

De la Petre Hossu, martor ocular, asistent universitar al lui D.D. Roşca, aflăm de extraordinara capacitate a lui Oprişan: „Oprişan continuă, ajunse şi la Heidegger şi aprofundă viziunea heideggeriană asupra timpului (în Heidegger nici D.D. Roşca nu era acasă, domnia sa fiind doctor în Filosofie la Sorbona, deci filosof de formaţie franceză). Când Oprişan şi-a încheiat expozeul, D.D. Roşca i-a spus: „Domnule Oprişan, dumneata eşti un om serios!” (Era suprema apreciere pe care exigentul Magistru o acorda unui student, să-i spună că e serios; la antipod, suprema imputare era când îi spunea vreunui student: „Dumneata eşti un ocoş!”, adică, sfătos nevoie-mare, ha, ha, ha!). Expozeul lui Oprişan luase tot timpul seminarului, aşa că Petre Hossu nu a mai trebuit să ia cuvântul. După excepţionalul demers filosofic al lui Oprişan, orice comentariu era de prisos. Petre Hossu era uluit: în filosofie nu există miracole, filosofia este academică, filosofia se învaţă la Universitate; cum de acest student în anul II, la Filosofie ştie mai mult decât el, licentiat magna cum laude la Roşca şi Blaga?!” (în Permanenţe, martie 2002)

În 1947 Oprişan se căsătoreşte cu Constanţa Grama, încadrată şi ea în Mişcarea Legionară, în Cetăţui. Continuă reorganizarea Mişcării - cu toate că ruşii invadaseră ţara. Ernest Maftei, şi el legionar, povesteşte: „Eram în Bucureşti la Teatrul Poporului. Şi m-am întâlnit cu el zece duminici, în fiecare duminică în altă Biserică. Ci, îmi zice el, io să iau Moldova; în '47, bre! Să organizez io legionarii pe Moldova, şi el Ardealu'. Şi l-am lămurit că ne prinde... Da’, ar fi crezut Costică Oprişan, domnule?! L-au prins, a murit în chinuri..”.

Arestat în noaptea de 14/15 mai 1948, este închis la Jilava şi condamnat la 25 ani muncă silnică. Trece pe la Piteşti, unde va sta închis din 1949. Va fi torturat „pe măsura” funcţiei sale. N-a fost tânăr mai chinuit ca el în Piteşti!

Oprişan îşi va da seama de gravitatea şi grozăvia celor ce se întâmplau. Supus unor crunte bătăi, avea să sufere un adevărat martiriu. Dumitru Bordeianu: „Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică şi artă, până la matematică şi filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat”; „La ordinele lui Prisăcaru, unul din cameră i-a legat picioarele cu o funie... I s-a întins lui Munteanu un ciomag să-l lovească pe Oprişan la tălpi, deoarece corpul era tot o rană. Munteanu a lovit, dar nu mai avea putere. Nu judec tăria loviturilor, ci faptul în sine, că a lovit. A fost pus apoi Iosub să lovească. A lovit şi el de câteva ori tălpile lui Oprişan. După aceea a scăpat ciomagul din mână, spunând că el nu mai poate lovi... Acum îmi venea rândul mie. Când mi s-a dat ciomagul în mâini... l-am auzit pe Prisăcaru strigând: „Loveşte-ţi mentorul, banditule, că te-a învăţat filosofie şi este un mare şef legionar”... Ştiu că am lovit, dar nu din cauza ameninţării, ci a confuziei care mă învăluise, incapabil fiind de a mai raţiona... Am lovit omul pentru care aş fi fost altfel capabil să merg la moarte... I-a venit rândul şi lui Comşa Ieronim. I s-a dat ciomagul şi i s-a ordonat să-l lovească pe Oprişan la tălpi. Comşa, care lucrase sub şefia lui Oprişan, fiind şeful Frăţiilor de Cruce din Moldova, a refuzat. Refuzul lui i-a zguduit pe toţi cei din cameră... Atunci i s-a ordonat lui Oprişan să-l lovească pe Comşa. Acesta a zis că nu este capabil nici să ridice braţele”. („Mărturisiri…”)

Programul slujbelor in Manastirile Petru Voda si Paltin. Sambata se va savarsi Slujba Parastasului la pomenirea a 40 de zile din viata aceasta a Parintelui Justin Parvu

La Mănăstirea Petru Vodă, începînd cu seara zilei de astăzi, Miercuri, 24 Iulie 2013, pînă Sîmbătă seara, 27 Iulie 2013, în fiecare zi vor fi slujbe de Priveghere între orele 20-23:30 (ora Bucureştiului), iar dimineaţa, începînd cu ora 8 vor fi Acatistul zilei, Ceasurile, Sfînta Liturghie şi Slujba Parastasului.

Joi seara programul va fi obişnuit, adică se va săvîrşi Privegherea Acoperămîntului Maicii Domnului şi apoi Taina Sfîntului Maslu, începînd cu ora 22 a Bucureştiului.

Sîmbătă dimineaţa în Mănăstirea Petru Vodă se va săvîrşi Liturghie arhierească şi Slujba Parastasului la pomenirea a 40 de zile de la trecerea din viaţa aceasta a Părintelui Justin Pârvu.

La Mănăstirea Paltin Vineri seara, începînd cu ora 23 (a României) pînă la ora 4:30 dimineaţa se va face slujba Privegherii şi apoi Sfînta Liturghie, pentru ca maicile şi surorile să poată participa la buna organizare a pomenirii din Mănăstirea Petru Vodă.

Sursa:

petruvoda.ro

 

Imagini de la Pomenirea de Joi, 25 Iulie, la mormîntul Părintelui Justin, după săvîrşirea Sfintei Liturghii.

Cetateni evrei si maghiari revendica abuziv sate, munti si paduri din Maramures

VIN DE PESTE MARI SI TARI… In afara celor trei legi ale retrocedarilor, referitoare la terenuri si paduri, a mai existat o lege mai putin discutata, dar la fel de importanta: Legea 10/2001 privind retrocedarea proprietatilor private confiscate in perioada 1945-1989.
Numai in primul an s-au facut 210.000 de solicitari, din care in doi ani fusesera onorate doar 9.200, restul au ajuns in instante, unele pana la Bruxelles. Ulterior, guvernul a largit cadrul restituirii, prin Legea 247/2005, incluzand si cladirile publice, sediile ambasadelor sau ale partidelor.
Din cauza numarului mare de proprietati imposibil de retrocedat in natura si a valorii mari a compensatiilor cerute (estimate de guvern intre 5 si 8 miliarde de euro), s-a lansat Fondul Proprietatea, ca fiind un fond de investitii cu actiuni la cele mai mari companii de utilitati, unde fostii proprietari sa devina actionari. Un bluf total, la care n-au subscris majoritatea celor in cauza, apoi au recurs la instante.

Primarii rascumparate. In Maramures, legea cu pricina a dat peste cap o multime de socoteli. In Borsa, familii de evrei au depus notificari pentru 8 munti. In Viseu, s-a cerut aproape tot Vaserul, precum si toate proprietatile familiei Pop Simon. La Repedea si Poienile de sub Munte s-au cerut mii de hectare aflate in proprietatea istoricului Ioan Mihali de Apsa, cel ce adunase celebrele Diplome Maramuresene. Alte situatii sensibile s-au inregistrat la Gardani, unde urmasii contelui au cerut castelul, dar si terenul aflat sub o mare parte din sat.
La fel la Ardusat, la proprietatile contelui Degenfeld. Pe alocuri, au fost retrocedate gradinite, primarii. In Maramures, primaria Giulesti tocmai este recumparata de autoritatea locala de la fostul avocat ce a primit cladirea inapoi in instanta. In Sacalaseni a fost eliberata o gradinita retrocedata, ce acum se prabuseste.
Un evreu din Brazilia revendica Lapuselul. Cele mai controversate retrocedari pe aceasta lege au fost facute catre comunitatea evreiasca. Pana si acolo au fost probleme: pe de-o parte, Comunitatea evreiasca a lansat cereri de retrocedare conform legii 10 dar si conform unei legi din anii a50 potrivit careia Comunitatea mosteneste bunurile evreilor ramasi fara urmasi.
La Sighet, odinioara, primarita Eugenia Godja se plangea de ilogicul unei asemenea legi, care contravine egalitatii in drepturi. Deja sunt mai multe imobile din centrul Sighetului retrocedate. Conform secretarului primariei acestuia, au fost retrocedate familiilor reprezentate de Comunitate.
La Recea, primarul Pavel Octavian ne spune ca are o cerere similara, pe legea 10, pentru aproape toata suprafata satului Lapusel, din partea unui evreu din Brazilia.
La Ruscova si Repedea, in afara retrocedarilor, partial facute, catre familia Mihali de Apsa, mai exista cereri depuse pentru mii de hectare de teren pentru urmasii unei femei maghiare.
Baia Mare are, la randu-i, probleme: cereri de retrocedare si diferende teritoriale din partea localitatilor vecine Recea, Grosi, Baia Sprie, Dumbravita, ce ajung la o treime din suprafata orasului!
Cerere de retrocedare pentru bunuri parasite. Despre acestea, subprefectul Dorin Buda, totodata presedinte al comisiei de aplicare a legii 247, alaturi de reprezentanti ai biroului juridic a Prefecturii Maramures, constata ca la ei n-a ajuns nici un dosar al Comunitatilor evreiesti pe baza acelei legi din anii 50.

Dar ca exista notificari si solicitari pentru Targu Lapus, Sighetu Marmatiei si alte locatii. “La noi n-au venit, nu e nici un dosar. Ele ajung la Autoritatea Nationala, daca ne referim la Legea 10.” De asemenea, am aflat ca printre retrocedarile la aceasta lege pot intra nu numai bunurile confiscate abuziv, ci si cele parasite de cei care au fost stramutati, cu forta, unde intra majoritatea cererilor evreilor. O situatie la fel de controversata este cea a cultelor.

Daca in acest caz, al legii 10, trebuie remarcat pe de o parte incetineala autoritatilor, care a dus la procese internationale contra Statului Roman, pe de alta abilitatea evreilor de a isi recupera bunurile cu orice pret, in cazul legii 501/2002 privind proprietatile cultelor s-a ajuns la observatii facute de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii: “Legea de restituire a proprietatilor care au apartinut cultelor nu acopera perioada 1940-1945, cand au fost confiscate multe proprietati evreiesti, si nici nu ofera un cadru pentru retrocedarea bisericilor greco-catolice, intrucat se refera doar la scolile sau spitalele detinute de culte, nu la lacasurile de cult. In primul an de la adoptare s-au facut peste 7.500 de solicitari de restituiri, iar din cele 2.200 de cladiri revendicate de Biserica Greco-Catolica au fost inapoiate doar patru.”

sursa: http://www.infomm.ro

Rugati-va pentru fratele Costel Condurache!

In acest moment, cel mai bun sprijin pe care-l poate aduce fiecare dintre noi pentru insanatosirea grabnica a inimosului luptator pentru neam si tara Costel Condurache, sufletul manifestarilor in memoria Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, este rugaciunea. Rugati-va pentru fratele Costel Condurache!

EXCLUSIV. DOCUMENT ISTORIC. Scrisoarea-raspuns adresata de Traian Trifan, detinut politic la Penitenciarul Aiud, Ministrului Justitiei din timpului regimului Maresalului Ion Antonescu

Domnule Ministru!

Subsemnatul Traian Trifan din Penitenciarul Aiud, fost prefect al județului Brașov, condamnat la 16 ani M.S. (muncă silnică - nn), am cerut în luna Iunie 1941 și Martie 1942, să mi se îngăduie să merg pe front, pentru a-mi face datoria către țară.

Față de aceasta, Onor. Direcțiune a Penitenciarului, mi-a cetit în ziua de 5 Mai 1942 adresa M. Stat M. (Marelui Stat Major - nn) Nr. 82788 din 29 aprilie 1942.

În răspuns țin să arăt că nu pot primi condițiile din adresă pentru următoarele motive:

1.         Aprobarea mergerii pe front se dă ca o posibilitate de reabilitare. Nu am cerut și nu voi cere acest lucru, deoarece ar însemna să mă înfierez singur, recunoscând că sunt vinovat, dement și că am lucrat contra interesului Neamului și statului. Faptele trecutului meu nu mă înjosesc, ci mă onorează.

2.         Prin sentința de condamnare a fost umilită Legiunea și calitatea (funcția) legionară ce am avut, cu stigmatul rebeliunii. Atât timp cât această sentință nu va fi anulată, voi protesta cu toată ființa mea, până în ceasul morții.

3.         Se spune în adresă: “Domnul Mareșal Antonescu a hotărât să se dea posibilitatea condamnaților de drept comun și celor politici să se reabiliteze, luptând pe front, la unitățile constituite aparte”.

Așadară: Legionarii Căpitanului puși alături cot la cot cu delicvenții de drept comun.

Unitatea astfel constituită este o insultă adusă Adevărului, morților noștri  și trecutului nostru de luptă naționalistă și anticomunistă.

4.         Plecarea mea pe front se face de la închisoare. Deci nu românul pleacă să-și facă datoria, ci ocnașul.

Președenția Consiliului de Miniștri a dat în presă – cu referire la cererile de mergere pe front a deținuților politici – un comunicat în care spune că unii comandanți de unități refuză primirea deținuților politici, refuz găsit explicabil și întemeiat de Onorata Președenție, din care motiv se vor constitui unități speciale.

Răspund, că dacă armata nu are nevoie de ostași, nici eu nu mă pot degrada singur la acceptarea situației – inexprimabil de nedreaptă, de rebel și ocnaș, în care am fost pus.

Moartea o primesc, dar umilirea Legiunii și a trecutului meu legionar – niciodată.

Aiud, 6 Mai 1942

Cu toată stima,

Traian Trifan, deținut

Penitenciarul Aiud

D-sale D-lui Ministru al Justiției

București

Cererea înreg. la

Penitenciarul Aiud sub Nr. 4150 sau 4151

din 9 Mai 1942