Petre Ţuţea s-a născut în ziua de 6 octombrie 1902, în familia
preotului din satul Boteni, Muscel. A studiat la Liceul „Neagoe Basarab”
din Câmpulung-Muscel şi la Liceul „Gheorghe Bariţiu” din Cluj. A urmat
cursurile Facultăţii de Drept de la Universitatea din Cluj, cu
specializare la Universitatea „Humboldt” din Berlin, unde studiază
formele de guvernământ.
Colaborează la diverse publicaţii naţionaliste, alături de Constantin
Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu şi mulţi alţi
intelectuali care făceau parte din generaţia anilor 1930, unde publică
numeroase articole, studii de economie şi politică. După invazia
comunistă din România, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat de noul
regim mai întâi la 5 ani de închisoare, apoi la 18 ani de muncă silnică,
din care a executat 8 ani, în diferite penitenciare. Este eliberat în
1964, cu sănătatea zdruncinată datorită repetatelor torturi la care
fusese supus.
Nici după eliberare şicanele Securităţii nu au încetat, numeroasele
descinderi în locuinţa sa modestă au dus la confiscarea a multe
materiale la care Petre Ţuţea lucra.
De la Petre Ţuţea nu ne-a rămas o operă structurată, el devenind foarte
cunoscut mai ales datorită extraordinarului său talent oratoric. Cele
mai multe dintre textele sale au fost adunate în „Tratatul de
antropologie creştină”, publicat la Iaşi, la editura Timpul.
Deşi Petre Ţuţea se defineşte adesea pe sine ca fiind un mistic
creştin, vorbele sale au o vigoare, o actualitate şi o aplicabilitate
rar întâlnită. De exemplu, următoarea părere: „Cum văd participarea
românilor de acum la mântuirea lor? – Simplu. Ducându-se la biserică. Şi
folosind ştiinţa ca peria de dinţi.”
În cele ce urmează, câteva frânturi din cugetările marelui gânditor creştin Petre Ţuţea.
(N.P.)
Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul
e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să
primească adevărul.
Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe
adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr.
Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul
lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un
filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se
mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.
Shakespeare, scriitor din Găeşti
Acum, mai la bătrîneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.
Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze
ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am
eu nevoie de Securitate.
Luther, cât a fost el de eretic şi de zevzec, a spus două lucruri
extraordinare: că creaţia autonomă e o cocotă şi că nu există adevăr în
afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viaţă întreagă ca să aflu asta. El
nu era aşa bătrân când a dibăcit chestia asta, că era călugăr
augustinian… Mie mi-a trebuit o viaţă ca să mă conving că în afară de
Biblie nu e nici un adevăr.
Shakespeare, pe lângă Biblie, - eu demonstrez asta şi la Sorbona - e scriitor din Găeşti.
În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este
spaţiul sacru, în aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa
lui.
Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? – te întreb. În biserică. Acolo
eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui.
Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar
dispărea şi omul. În biserică afli că exişti.
Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!
Hristos, eternitatea care punctează istoria
Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meseriaş de geniu,
fiindcă materia îi premerge. Prima idee de creaţie reală, au adus-o în
istorie creştinii.
De creat doar zeul crează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul
creaţie
– literară, muzicală, filozofică – leşin de râs. Omul nu face altceva
decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de
transcendenţă.
Cum să fie creatura creator? „Hai tată, să-ţi arăt moşia pe care ţi-am
făcut-o cînd nu eram în viaţă…” Păi cum să fie creatura creator?
Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Şi uneori
nimereşte, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal şi
succesiunea fenomenului din el sunt creştinii. Creştinismul nu poate fi
identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist.
Creştinismul este pur şi simplu. Despre creştinism, Bergson spune că
noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi
suntem creştini fără să vrem. Şi când suntem atei suntem creştini: că
respirăm creştinismul cum respirăm aerul.
Creştinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul.
Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.
A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai
sfinţii sunt creştini absoluţi. Altminteri, creştinismul, gândit real, e
inaplicabil tocmai pentru că e absolut.
Suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nemuritor şi liber prin depăşirea extramundană a condiţiei sale – acesta este
omul creştin.
Nimic nu poate înlocui creştinismul; nici toată cultură antică
precreştină. Eu sunt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în
Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc
strălucirea epocilor istorice în funcţie de geniul religios al epocii,
nu în funcţie de isprăvi politice. Iisus Hristos este eternitatea care
punctează istoria.
Poarta spre ateism
Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat
nici un drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de
drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu
intră cu voia Lui.
Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenţa lui
Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenţa lui Dumnezeu
reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv.
Când îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre
Tine? – Dumnezeu îi spune: „Eu sunt Cel Ce sunt”.
În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.
Binele şi răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni.
Dumnezeu s-a revelat, ca dovadă că există. De fapt, vânzoleala asta
haotică a lumii actuale, frământarea lumii actuale, mă convinge că nu
există decât Dumnezeu. Că totul e muritor, şi universul şi omul, şi că
lumea a fost făcută de Dumnezeu din nimic.