Un text inedit al lui Nichifor Crainic : Prima serbare a românilor de pretutindeni, iniţiată de Eminescu (Mânăstirea Putna, 1871)

Unirea Principatelor sub Cuza Vodă a grăbit polarizarea în jurul noului stat a conştiinţei româneşti din provinciile subjugate. România tânără, înfrângând piedici mari şi consolidându-se din an în an, întrupa speranţele de descătuşare a tuturor. Ca un semn emoţionant al acestui spirit, la serbarea de la mănăstirea Putna, din 15 august 1871, un popor întreg a îngenuncheat la mormântul lui Ştefan cel Mare.
Iniţiativa a pornit de la studenţimea română din Viena, unde ideea naţională însufleţea depotrivă pe bucovineni, pe transilvăneni şi pe cei din România. Dar în apelul către colegii din Bucureşti, Iaşi, Graz, Paris, Pesta, Berlin, Lipsca, Liege - apel a cărui redactare se atribuie lui Eminescu - studenţii din Viena ţin să precizeze: „nu junimea română academică a produs ideea serbării; ea purcede din conştiinţa naţională română. Naţiunea română voieşte cultură, iar cultura ei trebuie să fie una, omogenă la Prut şi la Someş, omogenă în sânul Carpaţilor cărunţi şi pe malurile Dunării bătrâne".
Întrunirea se pregătea sub ochiul vigilent al poliţiei habsburgice. Putna era în Austria, iar studenţii, neavând voie să facă politică naţională, trebuiau să vorbească de „omogenitatea culturii". Ser¬barea avea în speţă numai un caracter de pietate. La 15 august era hramul Mănăstirii, iar în 1870, când se plănuise pelerinajul, se împlineau 400 de ani de la sfinţirea Putnei. Festivitatea s-a amânat cu un an din pricina războiului franco-german.
Sub pretextul pietăţii religioase, scopul serbării era omagiul adus memoriei lui Ştefan cel Mare, din partea întregului popor român şi, cu acest prilej, se urmărea organizarea primului congres al studenţilor din toate provinciile româneşti; congresul fusese iniţiat de Mihai Eminescu. în mod acoperit, sarcina măreţei manifestaţii a dus-o societatea România Jună din Viena, iar animatorii principali au fost Ion Slavici, Eminescu, Ştefanelli, Pamfil Dan, şi alţi studenţi inimoşi.
Ecoul a fost considerabil. Cheltuielile s-au acoperit din România. B.P. Haşdeu a contribuit personal. Vasile Alecsandri, solicitat de studenţi, a scris Imnul religos şi Imnul lui Ştefan cel Mare, pe melodii de Flechtenmacher şi Candella. Maiorescu a revăzut cuvântările ce trebuiau ţinute. Femeile s-au întrecut în daruri. Cele din Bucureşti şi Cernăuţi au brodat două epitafe în aur pe catifea. Oltencele au trimis un steag cu chipul cusut al lui Ştefan Vodă şi inscripţia „Cultura e mărirea popoarelor". Ieşencele, al doilea steag.
Închipuiţi-vă fluviul corte¬giului, din ziua Sântămăriei Mari, anul 1871, pornind din afara mănăstirii, alcătuit din solii întregului nostru popor, pentru întâia oară cot la cot, cu spiritul răpit în marele vis strămoşesc, trecând pe sub turnul de la intrare, din care dangătul clopotului, grav ca o mie de buciume, umplea valea Putnei. În acea clipă unică, de fior istoric, întregul neam călătorea spre Ştefan cel Mare, ca să se adune simbolic în jurul sarcofagului său de marmură. În fruntea cortegiului, studenţii cu eşarfe tricolore; lângă ei Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, eroi ai primei uniri şi profeţi ai unirii celei mari, care avea să vie, urmaţi de imensa mulţime, care nu putea să încapă în incinta mănăstirii.
Închipuiţi-vă slujbă în sobor pentru odihna slăvitului voievod, condusă de egumenul Arcadie, care şi-a luat asupră-şi răspunderea serbării.
Închipuiţi-vă momentul când, îngenunchind la mormânt, studenţii au depus pe lespede frumoasa urnă de argint înfăşurată în tricolor, - potirul simbolizând lacrimile unui neam sfâşiat de graniţi nedrepte şi, după ei, îngenuncherea solilor trimeşi din toate pământurile româneşti.
Închipuiţi-vă zguduirea culmi¬nantă, - aşa cum ne-o descriu cei care au fost de faţă, - când colonelul Boteanu, solul armatei naţionale, şi-a depus centironul de aur pe mormântul marelui erou în semn că „vom fi ca tine, mărite Doamne!" În clipa aceea dispăruseră graniţele; România viitoare strălucea în vedenia tuturor.
La masa de praznic cu cei 1600 de invitaţi ai României June, cuvântarea festivă despre sensul serbării a rostit-o un student, venit de la Berlin, A. D. Xenopol, care avea să fie primul mare istoric al românilor.
S-a încins o horă a unirii celei mari, în ritmul unui taraf de 30 de lăutari. Un tânăr, care abia avea 18 ani, exaltat de entuziasmul, pe care îl trăia, a smuls vioara şefului şi a însufleţit el jocul cu un patos extraordinar. Apoi s-a întors către preotul falnic, care îl urmărise cu ochii în lacrimi: „Tată, am cântat Daciei întregi!".
Era Ciprian Porumbescu, care de atunci încoace cântă într-adevăr întregului nostru popor. Curând avea să compună pentru România Jună cântecele „Pe-al nostru steag" şi „Tricolor", însuşite ca expresii festive ale conştiinţei naţionale.
Noaptea, s-a ţinut secret, în marea sufragerie a mănăstirii, întâiul congres al studenţilor români de pretutindeni. Comuniune „în cuget şi simţiri", iniţiată de Eminescu care, până la vârsta de 21 de ani cât avea atunci, colindase tot pământul strămoşesc.
Serbarea de la Putna a avut un mare răsunet în sufletul românesc, reflectat în toată presa vremii şi în literatura memorialistă. Ea s-a desfăşurat în spiritul solidarităţii şi al neclintitei încrederi în viitorul poporului nostru.

(articol publicat in revista “Cuvinte către tineri”, editată sub egida Mănăstirii Putna, si reluat in revista Veghea - nr. 3, 2009)