Aţi auzit de atâtea ori argumentele lor. „Homosexualii sunt o minoritate discriminată, aşa cum erau discriminaţi odată negrii sau femeile". „A le refuza homosexualilor nişte drepturi înseamnă a încălca drepturile omului.”
Întâlnim aceste argumente, în forme variate, în toate dezbaterile legate de drepturile homosexualilor. Luna trecută, consiliul municipal din Washington a legalizat căsătoriile între homosexuali. Susţinătorii căsătoriei adevărate au început să plătească afişarea unor anunţuri pe autobuzele din oraş. Anunţul era simplu: imaginea a două verighete peste care era suprapus textul „Lăsaţi-i pe oameni să voteze în privinţa căsătoriei”. Atât. Două verighete şi textul „Lăsaţi-i pe oameni să voteze în privinţa căsătoriei".
Homosexualii din Washington au sărit ca arşi. Pe internet şi în luări de poziţie, susţinătorii căsătoriilor între homosexuali au catalogat anunţul drept incitare la ură, iar unii au cerut chiar îndepărtarea lui.
De ce sunt atât de supăraţi?
Anunţul este discriminatoriu, pretind ei. Anunţul îndeamnă la negarea unui dreptul fundamentul al unei minorităţi discriminate. Din punctul lor de vedere, e ca şi cum le-ai nega negrilor sau femeilor dreptul la vot. Pretind că întreaga dezbatere e o chestiune de drepturi ale omului. Cei ce se opun căsătoriilor între homosexuali se aseamănă celor ce s-au opus abolirii sclaviei.
Însă, acest argument nu e numai incorect din punct de vedere intelectual, ci face parte şi din strategia lor pe termen lung de a face ca apucăturile homosexuale să fie acceptate ca normale.
Discriminare sau distincţie?
A pune toate formele de discriminare - rasism, sexism, heterosexism sau alte –isme în aceeaşi oală este o manipulare şi creează multe probleme. Discriminarea (însemnând, în sens clasic, a distinge şi a judeca) joacă un rol necesar şi central într-o societate. Apar însă probleme atunci când judecăţile se bazează pe distincţii eronate, incorecte sau inexistente. În cazul rasismului, discriminarea se baza pe distincţia inexistentă între oameni de culori diferite, majoritatea oamenilor acceptând astăzi că culoarea pielii e numai la nivelul... pielii.
A spune că homosexualitatea este echivalentă cu rasa e ca şi cum a-i spune că nu există nici o distincţie reală între heterosexuali şi homosexuali. Acest lucru este un fals grosolan. Aşa cum explica Shelby Steele de la Wall Street Journal, „există o diferenţă profundă între homosexualitate şi heterosexualitate. În cazul celei din urmă, dorinţa sexuală şi romantică este îndreptată către acelaşi sex, în cazul primeia, către sexul opus. Procrearea naturală este posibilă numai pentru heterosexuali, un lucru natural care le obligă sexualitatea să perpetueze specia noastră. Spre deosebire de diferenţa dintre rase, cele două orientări sexuale sunt profund diferite. Rasismul afirmă o falsă diferenţă în scopul exploatării ei. Homofobia este o prejudecată reactivă faţă de o diferenţă reală şi fermă care deja există.”
Afirmaţiile prin care se încearcă prezentarea „comunităţii homosexualilor” drept o mişcare pentru drepturile omului, aşa cum încearcă să se prezinte asociaţia lor din Romania Accept, nu ţin cont de această distincţie profundă şi necesară. Totuşi, discriminarea împotriva homosexualilor nu este greşită sau incorectă, ci se bazează pe o distincţie notabilă necesară pentru perpetuarea unei societăţi sănătoase.
Homosexualitatea nu este un drept al omului
Homosexualitatea, ca sumă de comportamente sexuale, nu poate reprezenta un drept al omului întrucât nu îndeplineşte criterii necesare pentru a-i identifica pe homosexuali ca grup protejat prin legislaţia drepturilor omului. Pentru a putea beneficia de această protecţie, trăsătura care identifică acel grup ca minoritate trebuie să fie moştenită, înnăscută sau fixă (să nu se poată schimba). Ştiinţa ne arată că homosexualii nu îndeplinesc nici unul dintre aceste criterii.
Voi prezenta mai jos o scurtă expunere a acestor cercetări. Pentru informaţii mai detaliate despre studiile ştiinţifice, puteţi accesa http://www.homosexualitate.ro.
Homosexualitatea nu este genetică
Nu există nici o dovadă convingătoare sau suficientă care să indice o cauză biologică, genetică sau hormonală absolută a homosexualităţii. Un mic procent din populaţie poate avea o predispoziţie către sentimente homosexuale, dar aceasta nu înseamnă că aceşti oameni se implică în comportamente homosexuale ca urmare a unei explicaţi genetice. Predispoziţia către un lucru nu înseamnă că acel lucru este inevitabil sau că acea predispoziţie nu poate fi sau nu trebuie să fie controlată sau depăşită.
Homosexualitatea nu este înnăscută
Ceea ce face o persoană (comportamentul) nu trebuie echivalat cu ce este acea persoană. Nici o fiinţă umană nu poate şi nu trebuie redusă la impulsurile ei sexuale. Impulsurile nu îi pot impune comportamente sau identităţi fără acceptul acelei persoane.
În plus, dovezile actuale sugerează că influenţele externe de mediu, familiale şi personale determină în mare măsură formarea tendinţelor homosexuale. Şaptezeci de ani de consiliere terapeutică şi studii de caz arată o uniformitate remarcabilă în identificarea impulsurilor homosexuale ca fiind cauzate de o identitate de gen nefinalizată, de căutarea propriului sex şi a împlinirii unor nevoi cărora nu li s-a răspuns în perioada copilăriei.
Homosexualitatea se poate schimba
Studii reputabile şi decenii de tratare cu succes arată că comportamentul homosexual se poate schimba. Miile de foşti homosexuali sunt o dovadă în acest sens. Conform asociaţiei Positive Alternatives to Homosexuality (PATH), o coaliţie de organizaţii dedicate ajutării celor ce vor să-şi schimbe atracţiile homosexuale, „în peste 50 de ani de cercetare, incluzând 48 de studii... există date şi materiale publicate care documentează peste 3.000 de cazuri de schimbare de la homosexualitate la heterosexualitate – în termeni de atracţii, identitate şi comportamente”. Puteţi vedea lista acestor studii aici.
Mulţi activişti homosexuali citează decizia Asociaţiei Americane de Psihiatrie (APA) de a scoate homosexualitatea din lista bolilor, în anul 1973, ca fiind o dovadă că homosexualitatea este naturală şi că nu se poate schimba. Totuşi, decizia de a scoate homosexualitatea din Manualul De Diagnostic şi Statistică (DSM) s-a luat numai după ce liderii şi membrii APA au făcut obiectul câtorva ani de presiuni politice şi acţiuni perturbatoare din partea grupurilor de homosexuali militanţi. Chiar şi psihiatrii pro-homosexualitate recunosc că decizia APA a fost una pur politică, nu una ştiinţifică.
Homosexualitatea este caracterizată prin comportamente distructive pentru individ şi societate
Homosexualitatea este caracterizată prin comportamente riscante, dovedite a fi distructive pentru individ şi societate. Cele mai grave consecinţe ale stilului de viaţă homosexual sunt expunerea la HIV/SIDA şi alte boli cu transmitere sexuală. Dovezile arată că 50% dintre homosexuali se vor infecta cu HIV sau cu o altă boală cu transmitere sexuală fatală.
De asemenea, cercetările arată că homosexualitatea este legată de creşterea semnificativă a consumului de droguri şi alcool şi de tulburări mintale şi emoţionale. Un studiu a constatat că bărbaţii care au parteneri de acelaşi sex au de 6,5 ori mai multe şanse decât bărbaţii heterosexuali să încerce să se sinucidă, iar un alt studiu a demonstrat că homosexuali au de trei ori mai multe şanse să sufere de depresii acute şi tulburări de anxietate generalizate.
Incidenţa violenţei casnice este mult mai mare în cuplurile de homosexuali, în special la perechile de lesbiene. Un studiu efectuat pe o mie de lesbiene a constatat că peste jumătate au declarat că sunt agresate verbal, emoţional, psihologic sau fizic de partenerele lor.
Cercetările arată că nu există nici o reducere a incidenţei suicidului, bolilor mintale, abuzului de substanţe, alcoolismului şi violenţei casnice în acele state în care homosexualitatea este acceptată social, ceea ce dovedeşte că incidenţa ridicată a problemelor emoţionale ale homosexualilor nu este generată de societate, ci este mai degrabă rezultatul comportamentului sexuale deviant care afectează sănătatea emoţională şi fizică. Aceeaşi listă de consecinţe negative aferentă oricărui alt comportament ar determina societatea să facă eforturi în sensul prevenirii şi descurajării acelui comportament.
Concluzie
Homosexualitatea nu este un drept al omului. Ştiinţele sociale sunt încă de partea familiei. Deşi corectitudinea politică şi o politică oficială de „nediscrimare” la adresa homosexualilor au un efect negativ asupra afirmării adevărului, afirma realitatea este atât în beneficiul celor ce se confruntă cu probleme de homosexualitate, cât şi în folosul societăţii, în sensul limitării şi gestionării responsabile a unor comportamente individuale care pot avea repercusiuni ce depăşesc nivelul individual.
Bogdan Mateciuc, director executiv Alianţa Familiilor din România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu