16.9.10

Monahul Teodor Stănescu, fost deţinut politic şi vieţuitor al Aiudului: Cuvânt despre vremurile de azi


De Înălţarea Sfintei Cruci, la Aiud a avut loc tradiţionala întâlnire a supravieţuitorilor temutei închisori şi a celor ce cinstesc memoria sfinţilor, martirilor şi mărturisitorilor din acest loc sfânt. S-a oficiat Sfânta Liturghie, s-au făcut parastase, s-au înălţat rugăciuni pentru sufletele morţilor care au trecut prin închisoarea Aiud. Câţiva supravieţuitori au adresat cuvânt de cinstire în memoria celor care nu mai sunt. Monahul Teodor, care a îndurat timp de 8 ani iadul închisorilor din Piteşti, Gherla şi Jilava, unde a căzut şi s-a înalţat, a dorit, în calitatea sa de deţinut politic şi de vieţuitor timp de câţiva ani al Schitului de la Aiud, să adreseze un cuvânt despre problemele cu care se confruntă astăzi creştinii ortodocşi. Considerându-se că discursul său nu are legătură cu scopul întrunirii, cuvântul monahului Teodor (plecat între timp la Baia Sprie, unde s-a sfinţit o troiţă în memoria deţinuţilor trecuţi prin mina Baia Sprie) nu a putut fi citit de către preotul care primise rugămintea să-i dea citire. Ţinând, însă, cont de actualitatea cuvântului său, am hotărât să-l facem public, prin intermediul acestui blog. Mulţumim Părintelui Teodor pentru încredinţarea acestui mesaj. (F.P.)

Prea sfinţiţi părinţi, domnule Primar, domnule Director, dragi camarazi şi camarade, drept măritori creştini,

A intrat în tradiţie ca să ne întrunim la Aiud de Sfânta zi a „Înălţării Sfintei Cruci” pentru a comemora şi a ne ruga pentru sufletele celor care s-au jertfit în blestemata închisoare Aiud, precum şi în toate celelalte închisori şi lagăre de exterminare comuniste, pentru ca la rândul lor să se roage lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Despre Aiud, părintele nostru drag Justin Pârvu de la Mânăstirea Petru Vodă spunea pe bună dreptate că este ATHOSUL ROMÂNESC. Aceasta pentru că la Aiud s-a jertfit ceea ce a avut mai bun şi mai sfânt Neamul nostru românesc ca adevărată intelectualitate şi spiritualitate. Am spus şi subliniez ca adevărată intelectualitate şi spiritualitate, pentru că adevăratul rol al intelectualului este acela de a fi far călăuzitor pentru cei din jur spre drumul cel bun al adevărului, dreptăţii şi corectitudinii – spre bine, spre sublim. Dar pentru ca să fii cu adevărat far călăuzitor trebuie să-L ai pe Dumnezeu în suflet. Să ai ca deviză a vieţii tale cuvintele Mântuitorului Iisus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, fără de Mine nu puteţi face nimic”.

Ori în ziua de astăzi, în vremurile cumplite pe care le trăim, foarte puţini intelectuali îndeplinesc aceste condiţii.

Intelectualii, toţi cei pe care-i comemorăm, reprezintă farurile călăuzitoare de iluminare a neamului, prin credinţa noastră străbună ortodoxă şi patriotismul lor nestrămutat. Reprezintă lumina neamului, spre deosebire de comunism, care reprezintă întunericul, minciuna, impostura, oportunismul şi laşitatea.

De aceea, comuniştii i-au decimat fără milă şi, fără dorinţa lor (a comuniştilor), i-au martirizat.

În închisori am supravieţuit numai datorită Ajutorului Divin.

Cu sufletele lor curate au mers voioşi, până la suprema jertfă, pentru credinţa străbună, dragostea de neam şi de ţară.

Jertfa lor a fost măreaţă şi despre ea sunt foarte multe de spus, pe care le voi mărturisi cu altă ocazie pentru cei interesaţi.

Ideologul şi conducătorul acestor tineri spunea încă din 1936: „... de vor intra trupele ruseşti pe la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza, adică bolşeviza?”.

Într-adevăr, astăzi mulţi nu mai cred în Dumnezeu sau cred într-un Dumnezeu conceput după interesele şi năzuinţele lor.

Vremurile pe care le trăim astăzi sunt foarte grele, aproape de nesuportat. Criza economică este pusă la cale de forţele răului, care vor să ne îndepărteze de Dumnezeu, să adâncească şi mai mult criza morală care s-a instaurat pe întreaga planetă, cu foarte mulţi ani în urmă. Eroii pe care-i comemorăm s-au ridicat şi au luptat împotriva acestei crize mondiale şi a tuturor greutăţilor neamului. În 1946-1947 bolşevicii au pus la cale foametea din acele vremuri cumplite, când au murit efectiv de foame câteva sute de mii de români, pentru a îngenunchea neamul ca să accepte comunismul. Să renunţe la spiritualitatea străbună şi să trăiască în materialitate. Mulţi astăzi nu vor să accepte existenţa sufletului.

Criza economică de la noi şi de pe întreaga planetă este pusă la cale de forţele răului, prin slugile sale, pentru a-l accepta pe satana.

Se spune că la noi în ţară se vor schimba buletinele de identitate în anul viitor şi se vor introduce buletinele electronice care conţin simbolul satanei – 666.

Cei care le vor accepta vor renunţa la Dumnezeu şi-l vor accepta de bună voie pe satana. Toată populaţia va fi codificată şi va purta un număr care cuprinde şi simbolul satanei – 666. Astfel ne vom pierde individualitatea, personalitatea şi vom primi un număr, fiind numerotaţi ca la puşcărie. În relaţiile financiare şi administrative nu mai contează numele, ci numărul satanizat, care conţine simbolul satanei – 666.

Prin aceste buletine electronice se face primul pas spre satanizarea populaţiei.

Urmează apoi cel de-al doilea pas, implantarea cipurilor, prin care vom fi slujitorii direcţi ai diavolului.

Prin intrarea în UE ne-am pierdut suveranitatea ca stat. Astăzi suntem conduşi de Guvernul UE, iar guvernanţii şi parlamentarii noştri sunt executanţii acestui guvern. Prin primirea cipurilor se va pierde individualitatea şi personalitatea. Vom deveni nişte numere controlabile până la cele mai mici amănunte ale activităţilor noastre de zi cu zi şi înregistrate în giganticul calculator de la Bruxelles, numit „FIARA”. Se va constitui statul universal poliţist, care va urmări activitatea întregii planete. Purtătorii de cip vor deveni slujitorii diavolului. Cei care vor accepta cipurile nu vor avea nicio scuză în faţa lui Dumnezeu. Putem cere şi impune guvernanţilor şi parlamentarilor – dacă vom fi uniţi – să introducă un amendament în lege ca să circule atât buletinele vechi, cât şi cele electronice.

Următorul pas va fi desfiinţarea banilor de hârtie sau metal şi introducerea monedei universale electronice, astfel că cei care nu au acceptat cipurile nu vor mai putea vinde şi cumpăra nimic, devenind muritori de foame. Din cauza aceasta s-au creat magazinele gigant, în care omul să găsească tot ce are nevoie. Se vor desfiinţa (prin faliment sau alte metode) toate celelalte magazine şi pieţele agro-alimentare, astfel încât omul să fie determinat să cumpere şi să vândă cele necesare vieţii numai prin aceste magazine. Pentru a supravieţui, cei care nu acceptăm cipurile trebuie să ne întoarcem la glia strămoşească şi să ne producem singuri cele necesare vieţii, nefiind nevoiţi să vindem şi să cumpărăm nimic. Dumnezeu ne va avea de grijă. Cei care nu au acceptat cipurile vor fi vânaţi ca iepurii de autorităţi şi de cei care au acceptat cipurile, fiind declaraţi terorişti. Dar Dumnezeu va avea grijă de noi.

Cei care conduc slugile diavolului, vârfurile cele mai înalte, se întrunesc odată pe secol şi stabilesc directivele – protocoalele pe care trebuie să le urmeze toate slugile împieliţatului. În aceste protocoale, pentru secolul 21, este prevăzut ca întreaga populaţie a planetei, de peste 6 miliarde de oameni, să fie redusă doar la 500 de milioane de locuitori. Pentru aceasta au creat:

- virusuri în epubretă: SIDA, gripa aviară, gripa porcină şi altele;

- au pus pe piaţă medicamente dăunătoare sănătăţii organismului uman;

- au creat vaccinuri pentru sterilizarea fetiţelor;

- au creat şi impus plante agricole modificate genetic, care sunt cancerigene;

- prin îngrăşăminte chimice, insecticide şi pesticide poluează solul, apa şi produsele agricole.

Prin poluarea pământului, apei şi solului mergem sigur la dezastru şi viaţa va deveni de nesuportat.

Atunci va apărea antihristul ca persoană şi va guverna planeta. Atunci se va dezlănţui teroarea satanică, apocaliptică, pentru toţi locuitorii planetei (inclusiv pentru cei care au acceptat cipurile), aşa cum a scris Sfântul Ioan în Apocalipsă, şi care va dura trei ani şi jumătate. Despre toate acestea sunt foarte multe de spus, dar acum nu este timp.

Ca fost deţinut politic, care am trecut prin iadul de la Piteşti, Gherla şi Jilava, m-am străduit să fiu pe linia martirilor pe care-i comemorăm şi-ai idealurilor tinereţii noastre, prezentându-vă în linii mari ceea ce ni se pune la cale.

Fie ca să alegem drumul cel bun, drumul adevărului, al credinţei noastre strămoşeşti ortodoxe, al dragostei de neam şi ţară, pentru a ne salva sufletele noastre obidite.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!


Monah Teodor Stănescu


Vezi şi:TAINA unui fost detinut politic. Parintele Stanescu: La Aiud s-a jertfit ceea ce a avut mai sfânt şi mai bun neamul nostru românesc



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails