II Corinteni 6
12 Voi nu vă strimtoraţi întru noi, dar noi ne strîmtorăm
întru inimile voastre.
Voi - zice - încăpeţi toţi în inima mea cea largă fără vreo strîmtorare, cu toate că sînteţi atît de mulţi la număr. Eu însă am multă strîmtorare în inima voastră şi nu pot încăpea cu îndestulare, măcar că sînt unul singur. Adică: Eu - zice - vă iubesc cu covîrşire, însă voi mă iubiţi şi mă aveţi întru sine-vă cu strîmtorare.
13 Arătaţi şi voi aceeaşi răsplătire! Vă vorbesc ca unor copii ai mei:
Lărgiţi şi voi inimile voastre!
Zice: Arătaţi şi voi către mine aceeaşi răsplătire a dragostei cum am eu către voi, şi lărgiţi-vă şi voi către mine precum şi eu către voi. însă Apostolul arată că răsplătirea aceasta a dragostei este datorie pentru ei, căci zice: Ca unor fii vă zic aceasta, adică nu cer vreun lucru mare de la voi, pentru că eu sînt părinte duhovnicesc al vostru iar voi fiii mei duhovniceşti; de aceea, cer ca o datorie să fiu iubit, fiindcă fiii sînt datori din fire a-şi iubi tatăl.
14 Nu vă înjugaţi înjug străin cu cei necredincioşi!
Pentru a nu părea că a spus cele de mai sus pentru sine, Apostolul arată aici că cere şi are trebuinţă de dragostea lor pentru folosul lor înşişi, ca şi cum le-ar zice aşa: O, Creştinilor, aceasta este a mă iubi voi: a nu vă amesteca cu cei necredincioşi şi a nu vă pleca în partea lor! Şi nu a zis: „nu vă amestecaţi", ci: „nu vă înjugaţi în jug străin", adică: Nu nedreptăţiţi dreptatea, nu vă plecaţi şi nu vă împătimiţi cu cei necredincioşi în lucrurile ce nu sînt legiuite şi cu drept cuvînt! Căci „înjugare în jug străin" se zice la cumpănirea cea nedreaptă, cînd o parte a cumpenei se pleacă, şi atîrnă şi nu stă în asemănare şi în dreptate.[1]
( [1] Iar Fotie zice că „înjugare în jug străin" mai înseamnă şi aceasta, anume ca nu se cuvine a ne amesteca cu cei necredincioşi şi cu cei străini, precum porunceşte şi Legea cea Veche a lui Moisi, zicînd: „Nu vei pune dobitocul în jug străin!"' {Deuteronomul 19:19), cuvinte prin care arată că nu se cuvine a amesteca dobitoacele cu cele de alt neam, nici pentru a naşte, nici pentru altă oarecare lucrare. însă, prin dobitoacele necuvîntătoare, legiuieşte că noi, Creştinii drept-slăvitori, oameni cuvîntători, se cuvine a ne feri în tot chipul de unire;; 5 împărtăşirea celor de altă credinţă şi de alt neam, neînsoţindu-ne cu dînşii prin nuntă, nici luîndu-i ajutor la vreo lucrare duhovnicească, fiindcă unii ca aceştia vor strica ostenelile noastre, în loc să le folosească. Pentru că ce trebuinţă este să amesteci tu, drept-slăvitorul Creştin, evghenia [„nobleţea", n. m.] credinţei tale cu mincinoasele odrasle ale relei-credinţe?" (din Amfdohia, întrebarea 242). Iar Teodorit tîlcuieşte aşa: „Nu urmaţi celor ce injugă boi cu cele străine şi apleacă cumpăna, cinstind amăgirea necredincioşilor mai mult decît dreptatea noastră!" (n. aut.) )
Vezi şi subînsemnarea zicerii „ca să fiţi curaţi şi fără prihană" (Filipeni 1:10).
Căci ce însoţire are dreptatea cu nelegiuirea,
Aici, Apostolul cumpăneşte fapta bună şi evghenia [„nobleţea", n. m.] Corintenilor cu răutatea necredincioşilor. Şi - precum un părinte, văzîndu-l pe fiul său că se întîlneşte şi petrece cu oameni răi şi stricaţi, îi zice: Fiule, ce unire are evghenia ta cu netrebnicia oamenilor acelora? - tot aşa zice şi Pavel către Corinteni: O, duhovniceştii mei fii, voi sînteţi aievea şi cu totul dreptate şi faptă bună, iar necredincioşii aceia sînt cu totul răutate şi nelegiuire, deci ce însoţire şi împreună-petrecere aveţi să faceţi cu ei?
15 sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce unire are Hristos cu Veliar,[2]
( întru alte izvoade se scrie „Velial". Iar mult-învăţatul Coresi, avînd ştiinţă de limba evreiască, zice că „Veliar" va să zică „fără jug", „fără stăpînire", ca unul ce nu s-a supus jugului şi stăpînirii lui Dumnezeu, căci zice: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor şi voi fi asemenea Celui prea-înalt!" Iar „Veelzevul" se tălmăceşte „dumnezeu al muştelor", adică al celor neputincioşi şi care aleargă către putorile patimilor ca muştele. Iar „demon" se numeşte de la „deio", adică „învăţ", căci este înţelept a face rău sau a fi iscoditor şi a înfricoşa - după Evsevie. Iar „Satana" va să zică „potrivnic" sau „curgere a nopţii". Iar „Asmodeu" se tălmacese , judecată a zidirii", fiindcă îi munceşte pe cei răi. Iar „diavol" se zice de la „clevetire", caci cleveteşte pe Dumnezeu către oameni şi pe oameni către Dumnezeu.
Iar că cele potrivnice nu se pot uni niciodată adeverează şi Dumnezeu, zicînd prin Ieremia: „Ce e paiul către grîu?" (capitolul 23:28). Zice şi înţeleptul Sirah: „Ce va împărtăşi lupul cu mielul'? Aşa şi cel păcătos cu cel bine-cinstitor de Dumnezeu. Ce pace va fi între hiena si caine? Şi ce pace are cel bogat cu cel sărac?" (capitolul 13:20, 21) Şi iarăşi: „Cum se va intovărăşi oala de pămînt cu căldarea? Căldarea va izbi oala, şi oala se va sparge" (13:3).
Iar marele Vasilie, talcuind acea zicere a lui Isaia: „şi se va lua de la dînşii (de la Israiliteni ) jugul lor (al Asirienilor)" (Isaia 25:24), zice aşa: „Trebuie aşadar să ne lepădăm curat de pacat ca să avem grumazul nostru slobod de jugul Asirienilor (adică al demonilor şi al patimilor) si să ne putem pune sub jugul lui Hristos. Căci este cu neputinţă grumazului nostru să se supună la două juguri, la cel al Domnului şi la cel al «Asirianului» (adică al diavolului). «Căci ce insotire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?»" (n. aut.) )
Vrînd în tot chipul să-i despartă pe Creştini de necredincioşi, Apostolul n-a zis: Ce împărtăşire şi unire au fiii luminii cu fiii întunericului? - ci, în loc de persoane, a pus înseşi lucrările acestea neînsufleţite, adică lumina şi întunericul, ceea ce este mai mare şi mai lucrător pentru a-i îndupleca pe ascultători. A vorbit însă şi de Hristos şi de „Veliar", nume care însemnează în evreieşte „apostat", numindu-1 aşa pe diavolul şi făcînd cuvîntul mai înfricoşat şi mai înduplecător.
sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios?
Aici, a arătat hotărîtor şi a pus persoanele credinciosului şi necredinciosului, ca să nu se creadă că doar mustră răutatea şi laudă fapta bună.
16 Sau ce învoire este între Biserica lui Dumnezeu cu idolii? Căci voi sînteţi Biserica Dumnezeului celui viu,
Necredincioşii - zice - sînt capişti ale idolilor, sau chiar idoli aievea, iar voi, credincioşii Creştini, sînteţi biserică a lui Dumnezeu. Şi nu a unui dumnezeu precum îl mitologhisesc (îl băsmesc) Elinii, care slujesc şi se închină unor zei morţi şi unor idoli neînsufleţiţi, ci sînteţi „biserică a lui Dumnezeu cel viu". Deci ce „învoire", adică potrivire şi unire, este între voi, bisericile viului Dumnezeu, şi idolii cei morţi şi nesimţitori?[3]
( însemnăm aici că - de vreme ce Creştinii sînt „Biserică a Dumnezeului celui viu", după zisa Apostolului - pentru aceasta - precum simţită biserică din Ierusalim avea reţele înaintea uşilor, pentru a nu intra într-însa muşte şi alte vietăţi necurate, că aşa zice Iezechil: „Uşile şi ferestrele (bisericii) să aibă reţele" (Iezechil 16:10) - tot aşa şi Creştinii, bisericile lui Dumnezeu cele gîndite şi însufleţite, trebuie să aibă „reţele" la „ferestre", adică la cele cinci simţuri ale lor. Aceste „reţele" sînt frica de Dumnezeu şi pomenirea Judecăţii şi a muncii ce va să fie, şi cu acestea trebuie să oprească privirile îndulcitoare, auzurile necuviincioase şi -în scurt - să depărteze de la simţurile lor toate închipuirile împătimitoare şi să nu le lase să intre în inima lor, ca să nu spurce „biserica lui Dumnezeu". Aşa porunceşte înţeleptul Nil, zicînd: „Apostolul zice: «Sînteţi biserica lui Dumnezeu». Deci, ca să nu se tîrască nimic din închipuirile cele necurate şi să intre în mintea ta, împleteşte la ferestrele trupului reţele din gîndurile Judecăţii ce va să fie, îngrădindu-ţi mintea despre cele ce intră prin simţuri" (în tomul al doilea din cele opt cărţi).
„Biserică a lui Dumnezeu" se face mai ales cel ce are totdeauna pomenirea lui Dumnezeu în inima sa şi se roagă gînditor, precum zice marele Vasilie: „Aşa ne facem «biserică a lui Dumnezeu», cînd nu se curmă deasa aducere aminte [de El] cu griji pămînteşti şi mintea nu e tulburată de neaşteptatele patimi" (epistola întîi). (n. aut.) ).
precum a zis Dumnezeu, că: „ Voi locui întru dînşii, şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi norodul Meu" (Levitic 26:12).
Pentru a nu părea că-i linguşeşte pe Corinteni, dumnezeiescul Apostol aduce acum mărturie din Scripturi că Creştinii sînt „biserică a lui Dumnezeu".
Deci zice: A locui Dumnezeu în lăuntrul nostru, în Creştini, aceasta o pricinuieste curăţia vieţii noastre de mai înainte. Iar a şi umbla însuşi Dumnezeu intru noi, aceasta o pricinuieşte petrecerea noastră îmbunătăţită de după ce a locuit Dumnezeu întru noi. Căci, cînd omul se curăţă de patimi, atunci locuieşte Dumnezeu într-însul; şi, după aceea, cînd omul se porneşte şi sporeşte în fapte plăcute lui Dumnezeu, atunci se zice că Dumnezeu „umblă" întru inima aceea, arătîndu-i cu cunoştinţă că lucrează darul Lui întru dînsul şi arătîndu-i cu mişcări duhovniceşti şi cu insuflări dumnezeieşti sfînta Sa voie. Căci atunci Dumnezeul tuturor neamurilor şi al tuturor făpturilor Se face în chip mai deosebit Dumnezeu însuşit al omului aceluia. De aceea, şi omul acela se ridică la rînduiala şi la măsura vechilor Patriarhi, aceea a lui Avraam, a lui Isaac şi a lui Iacov, al cărora Se zicea că este în chip osebit Dumnezeul a toate, că; „Eu sînt - a zis (către Moisi) - Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui lacov" (Ieşirea 3:6; Matei 22:32). Vezi şi subînsemna-zicerii „de a locui Hristos prin credinţă întru inimile voastre" (Efeseni 3:17).
17 De aceea, „ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi - zice Domnul -
şi de ce este necurat să nu vă atingeţi, şi Eu vă voi primi pe voi!" (Isaia 52:11).
Nu a zis: Să nu faceţi lucruri necuvenite şi necurate! - ci a zis ceva mai mare: Să nu vă atingeţi de Elini! Iar necurăţia este de două feluri: una a trupului, şi alta a sufletului: necurăţie a sufletului sînt gîndurile de ruşine şi trupesti: -pomenirile de rău, vicleşugurile, înduplecările şi învoirile păcatului, a privi cu poftă feţele cele frumoase, a se îndulci de cuvintele de ruşine, a spurca celelalte simţuri cu îndulcirile pătimaşe şi vătămătoare; iar necurăţie a trupului este curvia, prea-curvia şi oricare altă înverşunare ce se face prin fapte. De aceea, Dumnezeu şi dumnezeiescul Lui Apostol voiau ca noi, Creştinii, să fim curati de toate acestea şi cu sufletul, şi cu trupul. Deci zice: „Ieşiţi" voi, Creştini din împreuna petrecere a oamenilor necredincioşi şi din împărtăşirea faptelor rele şi „osebiţi-vă", adică staţi osebiţi de dînşii şi curăţaţi-vă, şi atunci „vă voi primi"! Căci - cînd tu, Creştinul, te vei osebi de oamenii cei răi şi vicleni şi de faptele cele rele - atunci te vei uni cu Dumnezeu.
18 „Şi voi fi vouă Tată, şi voi veţi fi Mie fii şi fiice -
zice Domnul Atotţiitorul" (Ieremia 31:9).
Vezi, iubite cititorule, cum din început a proorocit Proorocul Ieremia a doua naştere a Sfîntului Botez şi înfierea pe care avem să o dobîndim noi Creştinii, în anii cei mai de pe urmă? Căci aceasta însemnează zicerea lui.
- talcuiri ale Sfantului Teofan Zavoratul
- trimise si culese de un colaborator al blogului
Mare Adevar in titlul postarii! Seara frumoasa!
RăspundețiȘtergere