Despre duhul si starea lumii (II)

Luca 20

20. Şi pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului.

21. Şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi drept şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu:

22. Se cuvine ca noi să dăm dajdie Cezarului sau nu?

23. Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi?

24. Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi scriere are pe el? Iar ei au zis: Ale Cezarului.

25. Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.

26. Şi nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului şi, mirându-se de cuvântul Lui, au tăcut.

„Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu"; asta înseamnă a da fiecăruia ce-i al lui.In vremea noastră, în loc de „cele ce sunt ale cezarului" avem „cele lumeşti" şi problema se pune aşa: cele lumeşti, la vremea lor, cele dumnezeieşti, la vremea lor; dar oamenii s-au năpustit asupra celor lumeşti, iar cele dum­nezeieşti sunt lăsate deoparte. Ca atare, acestea din urmă nu numai că nu sunt pe locul cuvenit lor, adică pe primul plan, aşa cum se cuvine, ci au căzut cu totul în uitare. Ca urmare a acestei uitări, aparent neintenţionate, pomeni­rea lor se întunecă în conştiinţă, iar apoi devin tulburi şi conţinutul, şi temeiurile lor. De aici iau naştere slăbiciu­nea convingerilor şi şubrezenia credinţei, iar apoi înstrăi­narea de ea şi clătinarea în bătaia vânturilor tuturor învă­ţăturilor mincinoase. Această cale o străbate oricine dă dovadă de nepăsare faţă de cele dumnezeieşti; şi tot această cale o străbate şi societatea atunci când în rându­ielile sale începe să nu mai ia aminte la cerinţele lui Dum­nezeu. Atunci când cele dumnezeieşti trec pe ultimul plan, în societate începe să se înstăpânească emanciparea faţă de cerinţele lui Dumnezeu - în plan intelectual, moral şi estetic -, iar secularizarea (slujirea duhului acestei vre­mi) în politică, obiceiuri, distracţii, iar apoi în educaţie şi în toate instituţiile. In ziua de azi, despre cele dumne­zeieşti nu gândeşte, nu vorbeşte, nu scrie nimeni şi nici măcar prin minte nu le trece oamenilor să le aibă în vedere în întreprinderile lor. Mai trebuie, atunci, să ne minunăm că învăţăturile potrivnice credinţei sunt primite în socie­tate şi că societatea înclină către o necredinţă generală? ( Sf. Teofan Zavoratul ).

Luca 21

5. Iar unii vorbind despre templu că este împodobit cu pietre frumoase şi cu podoabe, El a zis:

6. Vor veni zile când, din cele ce vedeţi, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească.

Uce­nicii I-au arătat Domnului frumuseţea zidirilor şi podoa­belor templului, dar El a zis: „Vor veni zile când din cele ce vedeţi nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risi­pească". Aşa sfârşesc toate frumuseţile acestei lumi. Ele par trainice şi veşnice, însă nu după multă vreme vezi că parcă nici n-ar fi fost: frumuseţea se ofileşte, slava apune, minţile îmbătrânesc, iar veşmintele se ponosesc. Toate lucrurile lumeşti poartă în sine o putere nimicitoare, care nu rămâne ca o sămânţă neîncolţită, ci e tot timpul în lu­crare şi se îndreaptă fără de zăbavă către ţinta sa. „Chipul acestei lumi trece; ca un chip trece omul: strânge comori, şi nu ştie cui le adună pe ele." Iar noi ne agităm mereu, ne facem griji, iar grijile noastre nu se mai termină. In jurul nostru ne întâmpină mereu lecţii de viaţă, dar nu ne în­văţăm nicidecum minte, de parcă am fi orbi şi n-am vedea nimic. La drept vorbind, chiar suntem orbi sau mai bine zis, orbiţi: ne credem fără de sfârşit - pe noi înşine şi ceea ce ne înconjoară şi ne stăpâneşte. Şi mai ce ? Aranjându-ne bine (după părerea noastră), ni se pare că poziţia noastră este solidă ca o stâncă, în vreme ce ea seamănă mai degrabă cu o mlaştină: acum, acum te duci la fund. Dar nu simţim aceasta şi ne desfătăm cu nepăsare de cele trecătoare, de parcă acestea ar rămâne pentru totdeauna. Să ne rugăm, dar, ca Domnul să ne deschidă ochii minţii şi să vedem toate nu aşa cum ni se par acum, ci aşa cum sunt ele de fapt.

( Sf. Teofan Zavoratul ).

Luca 21

12. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu.

13. Şi va fi vouă spre mărturie.

14. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde;

15. Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri.

16. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi.

17. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu.

18. Şi păr din capul vostru nu va pieri.

19. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.

„Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu." Cine va trage în sine cât de puţin din duhul lumii, acela va deveni rece faţă de creştinism şi de învăţăturile lui. Această nepăsare se va schimba în ură atunci când omul întârzie în ea mult timp, fără să-şi vină în fire şi mai ales dacă se va lipi de el vreo frântură de în­văţătură vătămătoare de suflet. Duhul lumii, cu toate în­văţăturile vătămătoare de suflet care îl însoţesc, este un duh potrivnic lui Hristos, este duhul lui Antihrist; răs­pândirea lui înseamnă răspândirea urii faţă de credinţa creştină şi rânduielile creştine de viaţă. Se pare că în jurul nostru cam într-acolo se îndreaptă lucrurile. De vreme ce peste tot nu auzi decât răgete nelegiuite, nu este de mirare dacă în curând va începe să se întâmple ceea ce a prezis Hristos: „Vor pune mâinile pe voi... şi vă vor prigoni... şi veţi fi duşi... şi vă vor omorî". Duhul lui Antihrist este întotdeauna acelaşi; ceea ce a fost la început va fi şi acum, poate în altă formă, dar cu acelaşi înţeles. Ce este de făcut, atunci ? „întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre". Rabdă, având pe buze şi în inimă cuvântul ne­strămutat al mărturisirii adevărului. ( Sf. Teofan Zavoratul)

- tâlcuirile Sfantului Teofan Zavoratul ne-au fost puse la dispoziţie de un colaborator al blogului