Cuviosul Seraphim Rose: Duhul serghianist al legalismului si al compromisului cu duhul lumii acesteia se afla azi pretutindeni in Biserica Ortodoxa

Ca editor si misionar, Eugene simtea ca e de datoria lui sa se ocupe de un nou tip de tradare a intai-statatorilor ortodocsi: capitularea fata de regimurile comuniste atee. Aceasta a inceput in 1927, cand Mitropolitul Serghie Stragorodski al Nijni-Novgorodului, loctiitorul de atunci al Scaunului Patriar-hal al Moscovei, a fost eliberat dupa cateva luni de detentie intr-o inchisoare sovietica. La 29 iulie, cedand presiunilor autoritatilor comuniste, el a dat o declaratie de loialitate a Bisericii Ortodoxe Ruse fata de guvernul sovietic. Declaratia s-a publicat in Izvestia, ziarul sovietic oficial, impreuna cu un interviu cu Mitropolitul Serghie in care afirma ca el si Sinodul „se vor supune tuturor legilor puterii sovietice cu toata sinceritatea” . In acelasi timp, conform promisiunii facute autoritatilor, Mitropolitul Serghie a cerut clerului rus din afara granitelor sa isi dea semnatura de loialitate fata de regimul sovietic.

Mitropolitul Serghie a instituit aceasta politica de capitulare totala intr-o vreme cand comunistii - urmand cuvintelor lui Vladimir Ilici Lenin: „Marxismul este dusmanul neimpacat al tuturor religiilor" - incepusera o prigoana asupra Bisericii fara precedent chiar si in vremea paganismului roman. In 1927,  chiar in anul publicarii Declaratiei de loialitate a Mitropolitului Serghie, liderul sovietic Iosif Stalin declara unui grup de vizitatori americani: „Noi ducem o propaganda antireligioasa si vom duce o propaganda impotriva prejudecatilor religioase... Partidul nu poate ramane neutru fata de religie... Am facut presiuni asupra clerului reactionar? Da, am facut. Singurul necaz este acela ca inca n-au fost eliminati complet".

Cand multi dintre ierarhii Mitropolitului Serghie au refuzat sa-i urmeze pe politica, ei au fost etichetati drept „criminali politici" si au fost trimisi in lagare de exterminare sovietice. Aparatorii Mitropolitului Serghie pretindeau ca prin capitularea in fata regimului el „salvase" Biserica de la lichidarea totala dar ,asa cum scria candva Arhiepiscopul loan Maximovici intr-un articol, „Declaratia Mitropolitului Serghie nu a adus vreun folos Bisericii. Prigoanele nu numai ca nu au incetat, ci chiar au sporit. La celelalte acuzatii facute de regimul sovietic impotriva clerului si mirenilor s-a adaugat inca una - nerecunoasterea Declaratiei. In acelasi timp, s-au inchis nenumarate biserici in intreaga Rusie. In cativa ani, aproape toate bisericile au fost distruse sau li s-a dat o alta destinatie. Regiuni intregi au ramas fara nici o singura biserica. Lagarele de concentrare si taberele de munca silnica detineau mii de clerici, dintre care o mare parte nu si-au mai redobandit niciodata libertatea, fiind executati acolo sau murind din pricina muncii excesive si a lipsurilor. Pana si copii preotilor si mirenii credinciosi au fost prigoniti".

In anii de dupa Declaratia sa, Mitropolitul Serghie s-a dovedit a fi un supus purtator de cuvant al statului sovietic. In 1930, cand in Occident s-au auzit unele proteste impotriva prigonirii crestinilor in URSS, Mitropolitul a facut declaratii publice ca nu era nici un fel de prigoana asupra credinciosilor; ca informatiile din presa occidentala despre asemenea prigoane erau o nascocire rauvoitoare a dusmanilor regimului sovietic; ca clericii si credinciosii erau judecati si pedepsiti nu pentru credinta lor, ci exclusiv pentru activitati contra-revolutionare; si ca daca uneori se inchideau biserici, aceasta se facea la cerinta populatiei. In 1942, dupa ce majoritatea preotilor si aproape toti episcopii (cu exceptia catorva ce colaborau cu autoritatile) fusesera dusi la mucenicie lagare, Mitropolitul Serghie declara din nou ca persecutiile din URSS erau doar o „amagire".

Mitropolitul Serghie a fost ales Patriarh al Moscovei in 1943 si a raposat in :44. Intrucat orice opozitie la politica sa de capitulare fusese sistematic eliminata de regimul sovietic, aceasta a ramas linia oficiala a administratiei bisericesti din Rusia in urmatoarele decenii. Multi credinciosi, atat din Rusia cat si din afara, o priveau ca pe un fel de tradare, incepand s-o numeasca „serghianism”, termen ce denota vanzarea credinciosiei fata de Hristos pentru a pastra organizarea bisericeasca exterioara sau, in general, pentru orice alt folos pamantesc.

Administratia bisericeasca din Rusia a urmat linia Mitropolitului Serghie numai prin constrangere; si, asa cum scria Arhiepiscopul loan, „pentru cei din Rusia, care au fost supusi unor groaznice suferinte, ar putea exista circumstante atenuante pentru capitularea lor morala in fata crudului regim, la fel cum canoanele bisericesti din vremea prigoanelor erau mai putin aspre cu cei ce se lepadau de Hristos in urma unor suferinte cumplite". Insa ceea ce-1 preocupa pe Eugene era faptul ca in anii 1969-1970 se putea vedea o capitulare morala similara si in Occidentul liber, unde nu erau circumstante atenuante ca in patimitoarea Rusie. Acest nou si, dupa parerea lui Eugene, cu totul nejustificat compromis, a aparut in urma negocierilor dintre una din Bisericile Ruse din America, Mitropolia, si Patriarhia Moscovei dominata de sovietici. In urma unei actiuni pe care Eugene si ceilalti membrii ai Bisericii Ruse din Afara Granitelor au numit-o „puci”, Mitropolia a aranjat sa devina „autocefala”, adica Biserica independenta, cu sprijinul Moscovei. Acest fapt era contemporan, iarasi, cu o noua prigoana a Bisericii din Rusia. Ierarhul care a ajutat la aranjarea autocefaliei a  fost Mitropolitul Nicodim al Leningradului, un om vestit in Occident pentru negarea publica a persecutiei din URSS.

“Fara indoiala ca Mitropolia Americii a cazut in aceasta capcana din naivitate - scria Eugene in 1970, „si ierarhii ei dovedesc deja ca asa-zisa «independenta”  ascunde o subtila forma de dependenta psihologica”. Eugene a citit articole de ziar care aratau cum clerul Mitropoliei incepuse sa ridice in slavi nu numai dominatia sovietica asupra organizarii bisericesti, ci chiar si sistemul sovietic. Un preot, scria el, „admite ca unii episcopi sovietici sunt agenti sovietici si ca intreaga autocefalie urmeaza orientari politice trasate de guvernul sovietic; cutare  ar fi spus ca a aflat poporul sovietic fericit si bine imbracat, iar daca unii se plang de guvern - pai, si americanii fac la fel!”  In alt loc, Eugene citeaza cuvintele aceluiasi episcop care ar fi zis: „in calitate de americani, trebuie sa ne reevaluam ideile asupra vietii din Uniunea Sovietica". Asemenea afirmatii, scria Eugene, „dezvaluie faptul ca «autocefalia» este un important instrument al Moscovei pentru «neutralizarea» politica a opiniei publice din Occident".

Afirmand ca este mult mai rau sa capitulezi in fata unei stari nihiliste in libertate decat sub constrangere, Eugene scria unui preot al Mitropoliei:

Vei afla in mijlocul nostru multa simpatie si mila fata de toti, in afara de ierarhii intai-statatori de la Moscova - si chiar si pentru unii dintre ei vei afla sentimente de simpatie, datorita inumanelor imprejurari in care au fost siliti sa tradeze ortodoxia... Dar acest sentiment de simpatie nu ne da voie noua, celor ce suntem, liberi, [...] sa cadem in aceeasi capcana in care ea [i.e. Patriarhia Moscovei] a fost  fortata sa intre! Si exact acest lucru 1-a facut Mitropolia... Cu fiecare fibra a fiintei noastre si cu fiece simtamant al sufletului simtim repulsie fata de acest act liber det tradare... Oare nu simti in ce imensa robie spirituala te afli?

Intr-un alt loc, Eugene intreba:

Este oare „intrarea pe scena mondiala a Ortodoxiei" cu adevarat atat de importanta pentru Mitropolie, incat sa o faca pe seama credinciosilor rusi care sufera? lata doar un mic exemplu: Mitropolitul Nicodim este marele „binefacator  al Mitropoliei si nimeni nu se indoieste de faptul ca acest succes al sau i-a intarit  pozitia pe langa Patriarhia Moscovei. Pe de alta parte, mireanul Boris Talantov din URSS 1-a numit in mod deschis pe Mitropolitul Nicodim un tradator al Bisericii, mincinos si agent al anticrestinismului mondial, afirmatii pentru care (printre altele) a fost intemnitat de sovietici; iar Mitropolitul Nicodim spune Occidentului ca este in inchisoare pentru „activitati antiguvernamentale". Anul acesta, la 4 ianuarie, Boris Talantov a murit in inchisoare, victima neindoielnica  a Mitropolitului Nicodim (printre altii). Poate Mitropolia sa se simta de partea  acestui marturisitor? Eu nu prea vad cum.”

In articolele scrise pentru Cuvantul Ortodox, Eugene arata contradictiile pozitiei Mitropoliei. Pentru a arata contextul, fratii publicau documente rare din primele zile ale Bisericii Ruse din Catacombe, scrise de episcopi si preoti ce protestasera impotriva Declaratiei Mitropolitului Serghie. Dar Eugene voia sa treaca dincolo de implicatiile politice ale „serghianimului”. Trebuia sa patrunda din nou si mai adanc, sa inteleaga de ce oamenii cedau in fata lui, atat in Rusia, cat si in Occident. Intr-o scrisoare catre un tanar convertit, el isi pune aceasta intrebare, comparand mai intai jugul turcesc cu cel comunist:

Turcii au prigonit Biserica si, atunci cand a fost cu putinta, au folosit-o in scopuri politice. Dar cele mai rele intentii ale lor s-au limitat la inrobirea crestinilor si, in unele cazuri, la convertirea lor fortata la islam. Deci crestinul putea fi rob sau mucenic, dar duhovniceste era liber; jugul turcesc a fost unul extern.

Dar in cazul sovieticilor scopul este mult mai adanc: ca in final sa nimiceasca cu totul Biserica, folosindu-se chiar de ierarhii ei (atunci cand se poate) ca agenti ai acestui plan; si, pe parcurs, sa puna Biserica sa apere comunismul peste hotare si sa propovaduiasca un «crestinism crestin» care pregateste calea, din punct de vedere ideologic, pentru viitorul triumf al comunismului mondial, nu doar ca regim politic, ci si ca tiranie ideologica si pseudo-religioasa. Ca sa intelegi acest lucru trebuie sa stii ce este comunismul: nu doar un regim politic insetat de putere, ci un sistem ideologico-religios al carui scop este acela de a rasturna si de a inlocui toate celelalte sisteme, si mai ales crestinismul. De fapt, comunismul este o foarte puternica erezie, a carei teza centrala este, daca nu ma insel, hiliasmul sau milenarismul: istoria va culmina cu o stare nedefinita de fericire pamanteasca, cu o omenire perfectionata traind in perfecta pace si armo-nie. Cerceteaza predicile tiparite ale ierarhilor moscoviti: mereu si mereu vei afla aceea§i tema a venirii „Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant”  prin raspandirea comunismului. Aceasta este o erezie vadita, sau poate ceva inca si mai rau: abaterea Bisericii de la insusi telul sau - mantuirea sufletelor pentru viata vesnica - lasandu-le prada imparatiei diavolului prin fagaduirea unei false fericiri pe pamant si dandu-le astfel osandei vesnice.

Intregul crestinism apusean modern este deja impregnat de aceasta orientare lumeasca si fundamental hiliasta, iar Bisericile Ortodoxe mai „liberale", mai lumesti (precum Mitropolia) s-au molipsit din aceasta sursa; si probabil ca pricina pentru care cei mai multi oameni din Mitropolie accepta asa de usor autocefalia este aceea ca launtric nu pricep de fapt ce se intampla...

Chiar ieri am citit o analiza patrunzatoare a crizei iconoclaste din veacurile al VII-lea si al VIII-lea. Inainte de al saptelea Sinod ecumenic, Biserica Ortodoxa nu avea o „invatatura despre icoane" explicita, astfel ca s-ar putea spune ca iconoclastii nu erau defel eretici si ca disputa avea o tema secundara, tinand de “ ritual”  sau „practica”. Cu toate acestea, Biserica (in persoana aparatorilor ei, inchinatorii cei mai de seama ai icoanelor) a simtit ca se lupta cu o erezie, ceva distructiv pentru ea insasi; si, dupa ce aparatorii ei au suferit si au murit pentru acest simtamant ortodox, iar teologii ei au reusit in sfarsit sa consemneze expli­cit invatatura pe care ea o simtise deja in inima ei - atunci cauza Ortodoxiei a triumfat la al saptelea Sinod ecumenic, iar iconoclastii au fost vaditi in chip limpede ca eretici.

Ma tern ca exact acelasi lucru se intampla si astazi, numai ca mult mai vast si mai complicat: cei ce simt Ortodoxia (a carei viata de har o traiesc, fiind influentati si crescuti de comorile ei fundamental - vietile sfintilor, scrierile patristice etc.) se lupta cu un dusman, cu o erezie ce nu a fost inca pe deplin definita sau manifestata. Se pot identifica doar aspecte sau manifestari separate (hiliasm, evanghelie sociala, renovationism, ecumenism), impotriva carora se poate lupta, dar batalia este inca in mare parte instinctiva, iar cei ce nu simt Ortodoxia in inima si in oasele lor (de pilda, cei ce sunt crescuti cu „Concern” §i cu „Young Life" in loc de vietile sfintilor!) nu prea stiu despre ce este vorba si nu pot intelege cum de te tulburi in asa hal pentru ceva ce nici un sinod nu a identificat drept erezie. In marturiile episcopilor din Catacombe, de pe la sfarsitul anilor 1920, se vede mereu cum agentii GPU ii intrebau mai inainte de toate daca sunt pentru sau impotriva Mitropolitului Serghie, iar daca erau impotriva, agentii respectivi le demonstrau ca Serghie „nu incalcase nici dogmele, nici canoanele" Astfel, fie torturile ateiste „apara Biserica" - fie avem de-a face cu o cumplita sminteala, iar Biserica este pusa in fata unui dusman cumplit. Se pare insa ca exista unele temeiuri dogmatice si canonice conform carora Mitropolitul Serghie a gresit; dar intai de toate sufletul ortodox a simtit ca el se afla pe o pozitie gresita.

In fata fortelor distinctive ce lucrau impotriva credintei ortodoxe, Eugene a simtit ca trebuie sa aduca cat mai multi oameni in sanul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granitelor, pe care o vedea ca pe unul dintre ultimele bas-tioane de rezistenta impotriva compromisurilor; in acest scop a scris o multime de scrisori si articole. In acest domeniu putea sa conlucreze cu alti tineri zeloti ce se alaturasera deja acestei Biserici. Printre ei se afla Arhimandritul Panteleimon, un ieromonah greco-american de aceeasi varsta cu fratii. Gleb il cunostea din 1960. In acea vreme, Pr. Panteleimon incerca sa intemeieze o manastire la Boston, Massachusetts, impreuna cu prietenii sai din seminar, dar Arhiepiscopia Greaca din America nu i-a ingaduit. Mai tarziu, pe cand Eugene si locuiau la San Francisco, Gleb a sugerat Parintelui Panteleimon sa se alature Bisericii Ruse din Afara Granitelor, dar acesta a obiectat spunand ca aceasta Biserica nu era recunoscuta, fiindca refuzase sa ramana sub autoritatea Patriarhiei Moscovei. La aceasta Gleb a raspuns ca trebuie sa intelegi mai intai natura comunismului, pentru a putea intelege existenta Bisericii Ruse din Afara Gra­nitelor. Pr. Panteleimon, fiind grec, era familiarizat cu prigoana Bisericii Grecesti de catre turci si socotea ca, in principiu, era cam acelasi lucru si cu pri­goana religiei sub comunism.

Gleb i s-a adresat lui Eugene, ca unui care era mai bine pregatit sa explice temeiul spiritual si filosofic al comunismului si diferenta dintre jugul comunist si cel turcesc. „Pr. Panteleimon este un om bun", spunea Gleb, „si e plin de osardie pentru acelasi lucru pe care-1 dorim si noi - transplantarea monahismului ortodox in America - exact ceea ce au nevoie convertitii americani. Ai trebui sa-1 ajuti".

Eugene a consimtit bucuros. In cursul corespondentei lor Pr. Panteleimon s-a convins de temeinicia parerilor lui Eugene. El i-a multumit, spunandu-i ca avea sa se alature Bisericii Ruse din Afara Granitelor, unde ar putea afla o mai puternica marturisire a credintei si mai putina impotrivire fata de stradaniile sale monahale. Prin anii '70, manastirea sa, Schimbarea la Fata din Boston, devenise un renumit centru duhovnicesc, atragand convertiti americani la credinta ortodoxa si publicand texte ortodoxe clasice si slujbe bisericesti in engleza.

Insa, dupa amare experiente, Eugene avea sa afle ca amagirile vremurilor  nu erau asa de simple sau bine definite, incat sa poata fi depasite doar prin „alaturarea la Biserica Rusa din Afara Granitelor". „Agonia Ortodoxiei patimitoare din zilele noastre", avea sa scrie el, „nu se poate rezolva intotdeauna prin schimbarea jurisdictiei". Avea sa afle ca un anumit tip de liberalism se poate gasi chiar si in cele mai conservatoare biserici si ca spiritul serghianismului se putea afla si in cele mai anticomuniste. Intr-o scrisoare din 1972 el scria despre unul dintre episcopii de frunte ai Bisericii Ruse din Afara Grani­telor: „Pana acum, principalele sale atitudini, asa cum se dezvaluie in engleza, sunt «corecte» - dar sunt anumite lucruri in care nu s-a dat inca pe fata (care se vad in publicatiile sale in ruse§te). Dar, mai presus de toate, lipseste din «corectitudinea» sa o anume scanteie, o anume «mireasma» ortodoxa care nu poate fi defmita si care ar putea fi, cand va veni vremea, singurul lucru ce ne va face sa discernem Ortodoxia si sa ne atasam de ea. Tocmai aceasta «scanteie», si nu corectitudinea, ii atrage pe convertiti, iar cand la Vladica X. simtim ca ea lipseste, parca nu ne simtim prea in largul nostru. (Se pare ca §i «serghianismul» este legat de lipsa acestei scantei.)"

In ultimii sai ani, Eugene avea sa exprime aceste lucruri astfel:

„Esenta serghianismului e legata de problema comuna tuturor Bisericilor Ortodoxe de azi: pierderea gustului ortodoxiei, luarea Bisericii ca atare, socotirea «organizatiei» drept Trupul lui Hristos, increderea ca harul si Tainele sunt ceva «automat». Purtarea logica si rezonabila nu vor reusi sa ne treaca peste aceste stanci; e nevoie de multa suferinta si incercare, si putini vor intelege.”

- text cules de Dan Fagarasanu