Îmi propusesem să nu mai scriu nimic despre Dan Puric. Am considerat că am spus ce era de spus. M-am răzgândit când am văzut inepţiile pe care le debitează actorul (Maestrul, după cum pretinde să i se spună) despre români şi România, într-o declaraţie acordată Jurnalului Naţional. Maestrul afirmă că Ziua Naţională ar putea fi schimbată cu ziua când România va reveni la normalitate, „când vom scăpa de securiştii ăştia care ne-au nenorocit”. Interesantă exprimarea, ne-au nenorocit. Corect ar fi fost să spună v-am nenorocit, doar a recunoscut de curând că a semnat Angajamentul cu Securitatea comunistă. Numai Brucan a mai avut tupeul să scrie despre cum comuniştii l-au chinuit pe Petre Ţuţea, uitând faptul că era redactorul-şef adjunct al ziarului Scânteia, care ceruse condamnarea la moarte a marelui gânditor român.
„România adevărată este mai importantă decât România Mare”, mai spune Maestrul. În sufletul trufaş nu poate intra evlavia cuvenită icoanei României Mari. Ascultându-l vorbind, ai crede că el şi numai el este România adevărată. Că doar nu acei ortodocşi, „oameni limitaţi, patologici, schizofrenici” (aşa cum declară unui post de televiziune din Vaslui), care i-ar fi aplicat „cele mai mari lovituri”, sunt România profundă. Poate ar mai accepta în România lui câţiva deţinuţi politic, care-i ţin isonul, crezând încă în bunele sale intenţii. În niciun caz, nu şi-ar găsi locul cei care îndrăznesc să cârâie împotriva proiectului „vilei ce se va numi mănăstire memorială” de la Aiud. Dar las’ că s-a ocupat Maestrul şi de ei. Astfel, într-o conferinţă ţinută la Sighet, discret supravegheat de disidenta creată în laboratoarele PCR, sub îndrumarea ministrului comunist Gogu Rădulescu, Ana Blandiana, Maestrul ia atitudine împotriva torţionarilor de la Piteşti (garnitura de criminalitate, cum o numeşte Maestrul) proveniţi din rândurile foştilor deţinuţi politic. Există o cutumă de bun-simţ în rândul deţinuţilor politic de a nu-i judeca pe cei care s-au prăbuşit sufleteşte în „experimentul Piteşti”, “cel mai cumplit sistem de detenţie din lume”, după cum spunea Soljeniţîn. Cu atât mai mult nu au dreptul alţii să-i judece pe cei căzuţi. Cum poate judeca un om care n-a fost nici măcar o oră în „iadul de la Piteşti”? Dar, uite că îndrăzneşte să o facă Maestrul, care, fără nicio constrângere, a semnat, în condiţii de libertate, un angajament cu Securitatea. Ştie oare controversatul Dan Puric prin ce suferinţe, de neimaginat pentru mintea omenească, au trecut luptătorii incriminaţi de el?
Dar Maestrul merge mai departe, afirmând că „Aceşti oameni din închisori au fost chinuiţi tot de români. Torţionarii au fost tot români. De unde atâta criminalitate?”. O teză dragă ocupanţilor comunişti şi urmaşilor lor (vezi Tismăneanu şi compania), care reuşesc un transfer incredibil: victimele (românii) sunt vinovate, iar nu torţionarii Kominternişti şi inspiratorii lor. Un arc peste timp al lui Puric şi Tismăneanu cu Roller, falsificatorul istoriei românilor după tiparul ocupantului sovietic. De altfel, Puric vorbeşte şi despre naţionalismul comunist, un concept contradictoriu în sine. În faţa acestei tentative perfide, trebuie să spunem răspicat: comunismul nu a fost românesc, ci antiromânesc. Falsificatorii istoriei despre regimul comunist din Romania vor să eludeze vinovăţiile reale pentru instaurarea holocaustului roşu.
Un prieten mi-a dat ştirea că Maestrul va conferenţia, la Braşov, pe tema „Suflet de copil”. Conferinţa este destinată liceenilor braşoveni care au rezultate deosebite la învăţătură şi va fi urmată de o discuţie interactivă despre istorie şi valori. O temă interesantă, evident. Cu siguranţă, Maestrul va vorbi, din nou, despre martiraj. Cum a vorbit şi la “simpozionul internaţional de martirologie” de la Hilton. Atunci, câţiva dintre luptătorii anticomunişti au stat în sală. La prezidiu erau Maestrul şi invitaţii săi. Niciunul nu trecuse măcar o zi prin închisorile comuniste. Dar fiecare le vorbea bătrânilor luptători despre martirajul generaţiei lor. Unul dintre invitaţii Maestrului le-a atacat agresiv idealurile tinereţii lor. N-a replicat nimeni. Pentru a nu-l supăra pe cel care a dat o lovitură de Maestru. Un furt de carismă, mutând luminile de la jertfitorii închisorilor comuniste spre sine însuşi. Cum ar spune Eminescu: „Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el”.
Ce le va spune, oare, tinerilor despre angajamentul pe care l-a semnat cu Securitatea la vârsta de 17 ani? E greu de anticipat răspunsul, pentru că până acum şi l-a modificat de câteva ori. Dacă la început n-a pomenit nimic despre colaborarea cu instituţia care a martirizat mărturisitorii români şi creştini din închisorile comuniste, apoi a declarat revistei Q-magazine că nici nu ştia ce semnează la acea vârstă, pentru ca, recent, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, să pretindă că a semnat angajamentul pentru că securistul care l-a recrutat i-a spus că trebuie să luăm Basarabia („Am semnat. Era vorba despre Basarabia”, spune Maestrul). Dacă acest personaj nu şi-ar asuma rolul de formator de conştiinţe, fiind luat în serios de oamenii înşelaţi de imaginea sa, am muri de râs. În fapt, este doar o penibilă tentativă de justificare în faţa deţinuţilor politic, pentru a-şi salva bruma de credibilitate pe care o mai are în rândul acestora. Era greu să le explice supravieţuitorilor închisorilor comuniste că nu ştia ce înseamnă Securitatea la vârsta de 17 ani, când alţii, la aceeaşi vârstă, preferau moartea în locul dezonoarei de a colabora cu regimul comunist. Aşa că a schimbat stratagema. Şi, spunându-i cineva de o declaraţie a lui Petre Ţuţea, care spunea că poţi să te faci de râs dacă ajută pentru a lua Basarabia înapoi, s-a gândit să declare această aberaţie, care ar umfla pieptul oricărui securist. Auzi, Securitatea lupta pentru Basarabia! În plin regim comunist!
În rest, rămâne cum am mai spus: Maestrul este un actor plin de sclipici, dar lipsit de substanţă. Un actor grăbit, creat punct cu punct în laboratoare oculte. Maestrul are faţă, dar nu are chip. Cine o fi oare Marele Maestru?
Hristos a spus: "Iar de va zice acea slugă rea întru inima sa: Zăboveşte domnul meu a veni, şi va începe a bate pre soţiile sale, şi a mânca şi a bea cu beţivii, veni-va Domnul slugii aceleia în ziua întru care nu aşteaptă, şi în ceasul întru care nu ştie, şi-l va tăia pe el în două, şi partea lui cu făţarnicii o va pune. Acolo va fi plângerea şi scârşnirea dinţilor." (Matthei 24:48-51), şi despre plivirea neghinei, care în cazul nostru sunt faptele unui nefericit măscărici, Evanghelia zice: "Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Iar slugile au zis lui: Vrea-vei, dar, să mergem să le plivim? Iar el a zis lor: Ba, ca nu cumva plivind neghinele, să rupeţi şi grâul împreună cu dânsele. Lăsaţi să crească amândouă împreună până la seceriş, şi atunci la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghinele, şi le legaţi snopi, ca să le ardem pe dânsele; iar grâul îl adunaţi în jitniţa mea." (Mathei 13:28-30).
RăspundețiȘtergereIar Sfântul Pavel zice în vreo câteva locuri câteva lucruri cu mare greutate: "Şi vă rog pe voi, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac împerecheri şi sminteli împotriva învăţăturii care voi v-aţi învăţat; şi vă feriţi de ei. Că unii ca aceia nu slujesc Domului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin cuvinte bune, şi prin cuvântare de bine înşeală inimile celor proşti. Că ascultarea voastră la toţi a ajuns, şi mă bucur drept aceea de voi, şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine, şi proşti spre rău." Romani (16:17-19) şi "Şi nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos le şi mustraţi." (Efeseni 5:11)
Multumim pentru cuvant, frate ortodox. Sa ne ajute Dumnezeu in a discerne faptele intunericului de cele ale luminii, pentru a merge intotdeauna pe calea lui Hristos!
RăspundețiȘtergereS-a căpușat în România cam tot ce era de căpușat: economia, industria în special, până n-a mai rămas nimic din ea, bugetul statului până am ajuns să trăim doar din împrumuturi externe și așa mai departe, lista este lungă. Mai rămăsese ceva neatins de căpușele, de paraziții tranziției, anume memoria martirilor creștini din pușcăriile comuniste. Însă s-a găsit și aici unul cu nume parcă predestinat, cu nume de parazit, care să încerce să confiște memoria martirilor temnițelor comuniste și s-o exploateze în interes personal, precum și în interesul bandei din care face parte, de masoni și de lingăi patriarhali. Evident, este vorba despre măscăriciul Dan Puric.
RăspundețiȘtergereAuziți, aveau intenția să înființeze la Aiud un institut, numit bombastic institut de studii martirologice. Evident că director acolo urma să fie tot Puric, evident că urma să aibă un salariu uriaș, plătit în mod evident tot de la buget. De unde și încrâncenarea cu care s-au opus Părintelui Iustin și dorinței lui de a înființa acolo o mănăstire.
Măscăriciul Puric a avut chiar nerușinarea să-i bată cu pumnul în masă Părintelui Iustin ca să accepte proiectul lor masonic referitor la Aiud. Iar un alt manechin manevrat din Deal, Pavel Chirilă, i s-ar fi adresat la telefon unui îndelung pătimitor întru Hristos prin temnițele comuniste, precum Părintele Iustin Pârvu, cu „să-ți fie rușine”.
Ițele afacerii pleacă din vreo masonerie, trec pe la fostul slujitor al securității, cel cu dosarul făcut pierdut, adică pe la spurcăciunea de grad 33 din Deal, coboară pe la altă slugă de nădejde în persoana înalt prea nesfințitului Irineu și ajung la subordonatul acestuia pe linie universitară, care nu este altul decât Pavel Chirilă. Iar Dan Puric nu este decât un bufon patriarhal, la discreția masonului din Deal.
Nu este bine sa-i judecam noi pe fratii nostri. Ar fi mai bine sa ne uitam in adancul sufletului fratelui Dan Puric, pentru a simti ceea ce vrea sa spuna, pentru ca acolo este Mantuitorul.Si in fiecare dintre noi. Sa deschidem larg portile sufletului nostru si-i vom incalzi si lumina cu iubirea noastra pe semenii nostri. Cuvintele sunt doar indicatoare ce ne indreapta spre ceva. Daca nu v-au aratat Calea spre Iubire staruiti! Eu il iubesc pe Dan Puric, si va iubesc si pe voi, iar daca nu reusesc ma port ca si cand v-as iubi, si tot imi iese pana la urma. Numai IUBIREA ne poate vindeca si apropia. Judecata si ura ne desparte! Doamne ajuta-ne!
RăspundețiȘtergere@Anonim
RăspundețiȘtergereAm urmarit cu atentie discursurile lui Dan Puric. Sunt frumoase, dar nu sunt adevarate. Dan Puric joaca frumos, dar nu traieste. Oare cuvintele lui ne indreapta catre Domnul?
Unui om care iubeste dreptatea
RăspundețiȘtergereAveti dreptate in multe din cele pe care le scrieti. In ce priveste atitudinea fata de autoritatile duhovnicesti, Sfantul Ioan de Kronstadt ne spune ca daca acestea se poarta nelegiuit din pricina constiintei slabanoage sau a lipsurilor de caracter sa nu-i dispretuim, sa nu-i ocoram prin cuvinte, ci sa ne rugam Domnului astfel incat cele neputincioase sa le vindece si cele cu lipsa sa le plineasca.
nu stiu ce sa mai cred despre Dan Puric
RăspundețiȘtergereeste un om care imi placea pentru ca are o atitudine clara si pantru ca in discursul sau sustine ca vrea sa trezeasca romania profunda din noi. ma regasesc in cuvintele acestea, ca multe alte mii de tineri. nu stiu care este punctul de reper pe cae sa mi-l mai iau in societatea asta in care traiesc.
Parintele Justin Parvu spune ca adesea confundăm falsul cu realul. Dar de la înălţime se disting lupii din spatele măştilor. De la acea inaltime, Parintele Justin a atras atentia asupra mandriei si rautatii care-l stapanesc pe Dan Puric.
RăspundețiȘtergereSingura noastra solutie este intoarcerea la Hristos, Cel care s-a jertfit pentru a noastra mantuire. El este si ramane Acelasi.
Hristos este modelul absolut.
Zice Anonim:
RăspundețiȘtergere„Eu il iubesc pe Dan Puric, si va iubesc si pe voi, iar daca nu reusesc ma port ca si cand v-as iubi, si tot imi iese pana la urma. Numai IUBIREA ne poate vindeca si apropia. Judecata si ura ne desparte!”
Dacă Sfântul Ioan Gură de Aur i-a mustrat pe împărați, asta înseamnă că i-a și judecat? Sau dacă Sf. Nicolae a dat o palmă unui eretic, asta înseamnă că era plin de ură? Ei aveau cu adevărat o dreaptă judecată și o dreaptă măsură a tuturor lucrurilor. Și mai cu seamă aveau o măsură a iubirii pe care noi nu o vom atinge niciodată. Ei nu se purtau ca și când ar fi iubit până ce le ieșea, precum Anonim. Ei chiar iubeau, pentru că ei erau în Iubire și Iubirea era cu ei.
Iubirea este ceva mai mare ca tine și ca mine și ca noi toți. Nu o poți stăpâni, nu o poți poseda, nu o poți manipula. Poți doar să fii, sau să nu fii în ea, pur și simplu. Ca peștele în mare.
Pe uscat te poți face că înoți și chiar poți fi convins că până la urmă îți „iese”. Pentru că mintea omului este șmecheră, crede că poate înghesui nemărginirea în ea. Din acest motiv, Sfinții ne-au lăsat rugăciunea inimii, pentru ca mintea noastră să fie forțată să coboare in inimă, unde trebuie să se dizolve, să se topească în oceanul nemărginit al iubirii. Făcând acest lucru totul devine natural, nu trebuie să ne forțăm să facem nimic, nu trebuie să ne forțăm să iubim, totul decurge de la sine. Chiar dacă uneori anumite gesturi ale noastre pot fi catalogate de unele minți atotștiutoare, ca neavând nimic de a face cu iubirea. Sfinții mai sus pomeniți, nu cu judecată, nu cu ură au făcut ceea ce au făcut, ci din iubire. Pentru că iubirea lor izvora din inima lor, care era cufundată într-un ocean de Iubire, și nu izvora din mintea înșelătoare a omului. În mod natural și firesc mustrarea și palma poartă în ele o adâncă și nemărginită iubire. Iar un sfânt când mustră un asupritor se gândește în primul rând la cei asupriți, dar nu-l pierde din vedere nici pe primul, gândindu-se la îndreptarea lui. Însă ei erau sfinți și noi nu putem ajunge la măsura lor. Eu, în micimea mea, cel mai adesea mă feresc să vorbesc despre iubire, pentru că iubirea este ceva prea mare ca să încapă în mintea mea cea mărginită.
În plus, mintea omului este din cale-afară de înșelătoare. Îți poți imagina că ești iubitor, că acțiunile tale sunt pline de iubire, dar în realitate nu este decât o amăgire. În minte iubirea devine fariseică.
Este atât de puțină iubire autentică în această lume. În schimb s-a umplut pământul de farisei, care sunt cuprinși de o așa mare dragoste față de unii care dau foc la casă, însă uită, sau se fac a nu vedea pe frații și surorile lor care ard în acea casă.
Ierarhia BOR este cuprinsă de o așa mare iubire față de conducătorii cei lumești, de nici o vorbă nu scoate, ca să nu-i rănească sufletește pe aceștia, dar a uitat de milioanele de oameni care vor fi însemnați în curând cu semnul satanei 666 și își vor pierde sufletele lor.
Mai smerit și mai cu folos ne este nouă a vorbi despre compasiune, despre participarea noastră la suferințele lumii, despre durerea sfâșietoare pe care o poate avea un om in inima sa atunci când vede alți oameni murind de foame din cauza hoției generalizate din această țară, în care înalta ierarhie trăiește în lux și se bate pe burtă cu potentații zilei. Se gândesc ei oare, precum și voi toți care ne dați lecții de iubire, la copiii care vor porni acum în viață având semnul lui dracu 666 pus pe numele lor de botez?
Iar despre preotul ori ierarhul care s-a făcut frate cu dracul prin vreo masonerie, pot spune că nu mai au nici un fel de autoritate morală, cu atât mai puțin vreuna spirituală, asupra creștinului ortodox.
RăspundețiȘtergereEi au ales în deplină cunoștință de cauză, batjocorind pe Mântuitor și cuvântul Lui care spune că nu poți sluji la doi stăpâni. Pentru aceștia nici un fel de rugăciune nu mai poate fi de folos. Mari rugători și mii de călugări se roagă pentru ei și este în zadar. De ce este în zadar ne spune chiar Sf. Apostol Pavel: „Fiindcă aceia care s-au luminat o dată și au gustat darul cel ceresc și părtași s-au făcut Duhului Sfânt și au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului ce va să vină și au căzut, cu neputință este ca ei să se înnoiască încă o dată spre pocăință, fiindcă ei pe seama lor înșiși Îl răstignesc a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu și-L fac de batjocură. …”(Evr.6,4-6)
Masonilor în sutană cu neputință le este să se mai întoarcă la Dumnezeu. Nu putem lăsa pe slujitorii lui satan să mai conducă Instituția BOR, sau să mai facă parte din Sinod, pentru că vor contribui la cipuirea unui neam întreg, la trimiterea neamului românesc în iad și la pieirea acestei țări creștine de 2000 de ani. De nu vom vorbi și de nu le vom cere acestor trădători de Dumnezeu și de neam să plece, în complicitate cu ei vom fi. Și nu se va sparge Biserica dacă se va curăța de aceste urâciuni ale pustiirii.
Să nu ucidem, dintr-o fariseică iubire și o falsă ascultare, viitorul acestui neam!
Dan Puric a primit de la masonerie un rol, acela de creștin ortodox, pe care să-l joace spre prostirea și amăgirea noastră a tuturor. Că dacă era cu adevărat un creștin ortodox, de mii de ori îi păsa mai mult de cuvântul și voința unui îndelung pătimitor întru Hristos, precum părintele Iustin Pârvu.
Discursul lui Puric centrat doar pe milițieni și pe șmecheri de cartier cu ochii ațintiți pe propriile buzunare nu a putut prosti în final pe nimeni. Măcar aceștia din urmă nu și-au făcut bani pe seama celor sfinte.
Nu știu dacă și-a meritat arginții sau nu, dar rolul lui era să ne prezinte un model de urmat de ”creștin ortodox” frate cu masoneria, în ascultare față de masonii din fruntea BOR și împotriva marilor duhovnici ai neamului românesc. Socoteala nu prea le-a ținut, pentru că au uitat un singur lucru: în preajma marilor Părinți adevărul iese întotdeauna la lumină. I s-au adeverit cuvintele spuse lui de către un bătrân înțelept la Aiud: te faci de rușine, te faci de rușine…