Părintele Ilie Cleopa – Predica la Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii (a Vamesului si a Fariseului)- Despre mândrie și smerenie

Voi sinteti cei ce va faceti pe voi drepti inaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaste inimile voastre;
caci ceea ce la oameni este inalt, uriciune este inaintea lui Dumnezeu
(Luca 16, 15)

Iubiti credinciosi,

In multe locuri ale Sfintei Scripturi se arata cit de mare, cit de pagubitoare de suflet si cit de urita de Dumnezeu este patima mindriei, dar nu putin se poate cunoaste rautatea acestui pacat si din invatatura Sfintei Evanghelii de astazi. Eu, fiind prea mic si nepriceput a arata prin scris sau prin cuvint cite infatisari are si cit de felurita este aceasta rautate a pacatului mindriei, voi aduce in mijloc o invatatura preaminunata a Sfintului Ioan Scararul in aceasta privinta. Prin aceasta se va cunoaste cite capete are aceasta infricosata fiara a mindriei si prin care cei intelepti si iscusiti vor intelege cit de pestrit si primejdios este acest pacat.

Iata ce zice acest sfint parinte despre mindrie: “Mindria este lepadatoare de Dumnezeu, invatatura a diavolilor, defaimare a oamenilor, maica osindirii, stranepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, iesirea din minti, inaintemergatoare de caderi, pricina a epilepsiei, izvor al miniei, usa a fatarniciei, intarire a diavolilor, strajuitoare a pacatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, nestiinta de indurare, amara luatoare de seama a greselilor altora, judecatoare fara de omenie, impotriva luptatoare a lui Dumnezeu” (Filocalia, IX, Cuvintul 25, Despre mindrie, Bucuresti, 1980).

Se cuvine mai intii sa aratam cit de vechi este acest pacat si prin cine a intrat in lumea de sus si in cea de jos. Vechimea acestui pacat numai singur Dumnezeu o cunoaste, fiindca numai El stie cind a cazut satana cu ingerii lui din cer. Noua nu ni s-a facut cunoscut cu cite mii de ani inainte de zidirea lumii vazute a fost caderea ingerilor in acest pacat. Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca acest greu pacat a fost pricina caderii din cer a satanei si a ingerilor celor de un gind cu el. Iata ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia in aceasta privinta: “Tu ai zis in cugetul tau: In cer ma voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Sedea-voi pe muntele cel inalt peste muntii cei inalti care sint spre miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preainalt (Isaia 14, 13-14).

In aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arata care a fost gindul satanei mai inainte de caderea lui. Iar despre caderea lui si a celorlalti ingeri de un gind cu el, Sfinta Scriptura ne arata, zicind: Cum a cazut din cer luceafarul cel ce rasare dimineata, zdrobitu-s-a de pamint cel ce trimitea la toate neamurile… Si iarasi: Acum in iad te vei pogori, in temeliile pamintului (Isaia 14, 15). Si iarasi zice Sfinta Scriptura de caderea satanei: Pogoritu-s-a in iad marirea ta si multa veselie a ta, sub tine voi asterne putrejune si ramasita ta vor fi viermii (Isaia 14, 11).

Daca ne vom intoarce acum cu mintea la rugaciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astazi si daca vom cerca cu luare aminte intelesul cuvintelor lui, vom intelege mult din vicleniile pacatului mindriei care s-a strecurat in cuvintele cele pline de lauda ale fariseului. Dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul zice ca mindria este “amara luatoare de seama si judecatoare fara de omenie a pacatelor altora”. Sfinta Evanghelie ne arata ca: Fariseul, stind in biserica, asa se ruga intru sine: Dumnezeule, multumesc Tie ca nu sint ca ceilalti oameni: rapitor, nedrept, preadesfrinat. Dar ce fel de multumire aducea el lui Dumnezeu in rugaciunea lui daca, plin de mindrie, osindea pe ceilalti oameni ca sint rapitori, nedrepti, preadesfrinati etc.? Dupa cum se cunoaste, radacina rugaciunii lui era mindria. Din aceasta blestemata radacina ieseau cuvintele lui pline de indreptatire de sine inaintea oamenilor. El a uitat cuvintul Sfintei Scripturi care zice: Cel ce nadajduieste in Dumnezeu cu inima indrazneata, unul ca acesta este nebun (Pilde 28, 26).

Fariseul multumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima si cu mintea sa se mindrea foarte mult si din prisosinta inimii sale pline de mindrie scotea cuvinte de lauda defaimind pe ceilalti oameni ca sint rapitori, nedrepti, preadesfrinati si pacatosi.

Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca: Necurat este inaintea Domnului cel inalt cu inima (Pilde 16, 6), si ca Inaintea ochilor lui Dumnezeu sint caile omului si toate urmele lui le cunoaste (Pilde 5, 21). Dupa invatatura Sfintilor Parinti trebuie sa avem convingerea ca nu este clipa in care sa nu gresim inaintea lui Dumnezeu. De aceea, in fiecare clipa sintem datori sa ne smerim si sa ne pocaim, macar printr-un suspin al inimii noastre. Dar in rugaciunea cea plina de lauda a fariseului in loc de smerenie si cunostinta neputintelor sale, el osindeste cu mindrie pe aproapele sau caci din prisosinta inimii sale vorbea gura lui (Matei 12, 34; 15, 18). Insa dumnezeiestii Parinti ne invata, zicind: “Taci tu, sa vorbeasca faptele tale” (Filocalia, X, Bucuresti, 1981).

La fariseul mindru vedem lucrurile cu totul intoarse. El se lauda si trimbiteaza inaintea oamenilor faptele sale cele bune si defaima, osindind pe ceilalti oameni. Dar cine a pus pe fariseu sa judece, sa arate pacatele oamenilor si sa scoata la iveala faptele sale cele bune? Oare nu mindria, iubirea de aratare si lauda cea plina de ingimfare? Oare nu trebuie ca sa avem inaintea noastra pacatele noastre, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice: Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea(Psalmul 50). Oare nu ne invata si Sfintul Efrem Sirul, in rugaciunea sa din postul mare, zicind: “Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osindesc pe fratele meu…?”. Fariseul insa scoate la iveala ispravile lui si osindeste pacatele altora prin rugaciunea sa plina de mindrie.

Sa auzim mai departe laudele fariseului care zice: Postesc de doua ori pe saptamina. Care erau zilele saptaminii in care posteau iudeii? Erau joia si lunea, caci dupa datina batrinilor, nu dupa porunca, socoteau ca Moise s-a suit pe Muntele Sinai joi si dupa patruzeci de zile s-a pogorit luni. Daca fariseul postea aceste doua zile, ce l-a silit sa arate, inaintea oamenilor, fapta lui, daca nu mindria incuibata adinc in inima lui? Mintuitorul nostru Iisus Hristos, in privinta postirii, ne invata dimpotriva: Tu, insa cind postesti sa nu te arati oamenilor ca postesti (Matei 6, 17-18). Fariseul nu numai ca nu ascunde fapta cea buna a postului, ci si cu mare glas o vestea inaintea oamenilor, zicind: Postesc de doua ori pe saptamina (Luca 18, 12).

Sa urmarim si celelalte laude ale fariseului. Caci dupa ce s-a laudat cu postirea, acelasi lucru il face si cu milostenia: Dau zeciuiala din toate cite cistig (Luca 18, 12). Mintuitorul insa ne invata: Cind faci milostenie, sa nu stie stinga ta ce face dreapta ta, ca milostenia sa fie intru ascuns si Tatal tau care vede intru ascuns, iti va rasplati tie (Matei 6, 3-4).

Iubiti credinciosi,

Dupa ce am vorbit despre mindria si lauda cea fara minte a fariseului, sa ne intoarcem privirea mintii noastre si spre asezarea cea smerita si vrednica de lauda a vamesului. Sa aducem in mijloc cuvintele Sfintei Evanghelii de azi: Iar vamesul, departe stind, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci isi batea pieptul, zicind: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul (Luca 18, 13). Vedeti, fratii mei, ca vamesul statea departe de jertfelnic si nu indraznea nici ochii sa-si ridice catre cer; ci isi batea pieptul si din inima lui smerita si zdrobita, zicea cu cainta: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul! O, fericite vamesule, tu cu rugaciunea ta smerita din adincul inimii tale, foarte mult te-ai asemanat cu tilharul de pe cruce care a strigat din inima: Pomeneste-ma, Doamne, cind vei veni intru imparatia Ta! (Luca 23, 42).

Acest fericit tilhar, socotind ca nu are alt chip a se pocai de pacatele sale, nici vreme sa faca alte fapte bune, deoarece si picioarele si miinile ii erau rastignite pe cruce, dar fiind intelept, si vazind ca moare, s-a gindit sa strige la Dumnezeu din adincul inimii, cu mare credinta si zdrobire. Pentru aceasta a fost auzit de Mintuitorul, Care i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai (Luca 23, 43).

Bine a zis Sfintul Efrem Sirul despre acest tilhar: “O, tilharule, si al raiului tilhar! Multe ai furat in viata ta, iar acum, prin putine cuvinte zise din inima, ai furat cu limba raiul! O, tilharule preaintelept care ai stiut sa furi cu limba raiul pentru ca te-ai smerit si ti-ai recunoscut pacatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!” Vedeti cit de mare este puterea smereniei? Ea singura poate ucide mindria si izbaveste de osinda sufletele noastre, cind nu mai putem face alte fapte bune.

Iata, fratii mei, dupa cum vedeti, rugaciunea vamesului din Sfinta Evanghelie de azi se aseamana cu rugaciunea fericitului tilhar de pe cruce. Ca si acela, ca si vamesul din Sfinta Evanghelie, nu cu multe cuvinte s-a rugat, dar a strigat la Dumnezeu din adincul inimii sale si cu mare smerenie. De aceea a auzit: Astazi vei fi cu Mine in rai! La fel si fericitul vames, putine cuvinte a zis din inima: Dumnezeule milostiv fii mie, pacatosul! Pentru smerita lui rugaciune auzim raspunsul cel preasfint din gura Domnului: Zic voua, mai indreptat s-a pogorit acesta la casa sa, decit fariseul. Ca tot cel ce se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta (Luca 18, 14).

Iubiti credinciosi,

Nu fara rost s-a rinduit de Biserica Evanghelia Vamesului si Fariseului in Duminica de astazi, cu care se incepe Triodul, adica perioada Postului Mare, care este cel mai potrivit timp de pocainta de peste an. Caci precum ingerii au cazut din cer si primii oameni au cazut din rai din cauza mindriei, tot asa neamul omenesc a fost mintuit si ridicat la cinstea cea dintii in Imparatia cerurilor prin smerenia intruparii Fiului lui Dumnezeu si a mortii Lui pe Cruce.

Si daca mindria a facut pe ingerii neascultatori diavoli si pe primii oameni care erau nemuritori in rai i-a facut muritori pe pamint, intelegem ca precum caderea si moartea noastra a venit prin mindrie, tot asa pocainta, mintuirea si nemurirea noastra incepe intii prin smerenie. De aceea s-au si rinduit de Sfintii Parinti trei Duminici pregatitoare inainte de inceperea Sfintului si marelui Post al Pastilor. Prima Duminica, cea de astazi, care ne pregateste pentru post, este tocmai aceasta numita “a Vamesului si a Fariseului”, ca sa ne aminteasca de moartea noastra prin mindrie si de invierea noastra prin smerenie.

A doua Duminica pregatitoare este numita “a Fiului Risipitor”. Aceasta ne indeamna la pocainta. A treia Duminica pregatitoare pentru Sfintul si Marele Post este numita “a Infricosatei judecati”, cind se lasa sec de carne. Aceasta ne aminteste de sfirsitul lumii si de Judecata de apoi, cind fiecare va lua plata dupa faptele sale. Ultima Duminica cu care incepe Postul Mare se numeste “a izgonirii lui Adam din rai”. Ea are scopul de a ne reaminti de pacatul stramosilor nostri, care au fost alungati din rai din cauza mindriei si lacomiei, pentru a ne indemna la rugaciune si la post cu toata staruinta si evlavia.

Iata dar ca, incepind din Duminica de astazi, a vamesului si a fariseului, ne pregatim pentru inceperea Marelui Post al Sfintelor Pasti. Inceputul pocaintei si al postului il facem prin rugaciunea unita cu smerenie, daca vom urma vamesului. De aceea, fratii mei, stiind ca mindria a creat iadul si a aruncat pe ingerii cazuti si pe oamenii nepocaiti in adincul gheenei, sintem datori sa punem de astazi inceput bun de pocainta si sa urmam vamesului pocait, iar nu fariseului mindru.

Mare pacat este mindria, fratilor. Ea se arata si in vorbire si in imbracaminte luxoasa, si in minie, care este fiica mindriei, si in lenevire la biserica si in aminarea pocaintei si in spovedanie nesincera, ca cel mindru nu vrea sa-si marturiseasca preotului pacatele mari, nici nu se caieste pentru ele din cauza slavei desarte care il stapineste. Mai cumplita este mindria mintii, cind omul se crede mai capabil, mai bun decit altii. Cea mai grea este, insa mindria sufletului, cind omul se socoteste mai invatat, mai talentat, mai corect si mai placut inaintea lui Dumnezeu decit multi si chiar decit toti oamenii.

Asemenea crestini stapiniti de duhul mindriei, sint lasati de Dumnezeu sa cada in desfrinare si in alte pacate grele, ca sa se smereasca. Altii, insa cad in pacate si mai grele. Unii, din mindrie diabolica, nu mai cred in Dumnezeu. Altii, hulesc si batjocoresc Sfinta Scriptura, Biserica, Crucea, icoanele, sfintele slujbe si pe sfintii slujitori. Iar altii, tot din mindrie, se rup de Biserica, nu vor sa mai asculte de preoti si se duc la tot felul de secte, caci mindria este izvorul tuturor sectelor.

Fratii mei, sa fugim de cumplitul pacat al mindriei, care a aruncat o parte din ingeri in iad si a scos pe primii oameni din rai. Sa fugim de mindria diabolica care a umplut pamintul de secte, de oameni necredinciosi, razvratiti si rai, si iadul de suflete condamnate la osinda vesnica. In locul mindriei sa alegem smerenia lui Hristos, smerenia vamesului, smerenia sfintilor, lepadind orice cuget de slava desarta, de lauda personala si de ingimfare.

Smerenia este cel mai bun leac pentru crestinii de astazi, pentru mintuirea noastra. Vom putea scapa de mindrie prin mai multa rugaciune, ajutata de post, prin citirea cartilor sfinte si prin deasa spovedanie la duhovnici iscusiti.

Postul Mare este cale buna de nevointa, de smerenie, de pocainta si impacare cu Dumnezeu. Sa ne pregatim pentru a-l strabate cu folos si cu bucurie, si sa-L rugam pe Bunul nostru Mintuitor sa ne scape de pacatul cel greu al mindriei si sa ne imbrace in vesmintul cel dumnezeiesc al smereniei, al rugaciunii curate si al iubirii, care ne asigura tuturor mintuirea sufletelor. Amin.