Istoric român din Transcarpatia: "Nu permitem să fim ucrainizaţi!"

"Viitorul românilor de peste Tisa nu arată roz!", este avertismentul pe care istoricul şi jurnalistul Ion Huzău, etnic român din regiunea ucraineană Transcarpatia, îl lansează, prin intermediul romanialibera.ro, către autorităţile din România. Prilejul: o serie de întâlniri între reprezentanţii comunităţii de români din Ucraina şi diverşi oficiali de la Bucureşti, organizate în perioada 11-15 iulie, în Capitală, de ONG-urile Asociaţia Culturală "Pro Basarabia şi Bucovina" şi Asociaţia "Convergenţe Europene". Când foloseşte tonul pesimist, Ion Huzău se referă la aparenta politică de uniformizare etnică pe care o duce Kievul, profitând de glasul firav al românilor din Ucraina, comunitate ce se ridică totuşi, oficial, la peste 150.000 de oameni.

Ce ar putea să facă autorităţile din România pentru românii din Maramureşul de Nord?

Ion Huzău: Ne-am dori foarte mult ca reprezentanţii conducerii României să fie cu ochii pe noi pentru că au existat, mai ales în guvernarea trecută, încercări de ucrainizare a comunităţilor româneşti de peste Tisa.

Dar ce înseamnă "ucrainizare"?

I.H.: Poate să fie în diferite domenii, dar mai ales în educaţie şi cultură. Ce ne deranjează pe noi e că, din diferite motive, nu se deschide în zona noastră punctul consular pe care ni l-au promis de ani şi ani. Din ce cauză vrem consulat se ştie: distanţa de la Slatina - centrul cultural al tuturor românilor maramureşeni - până la Cernăuţi e destul de mare: dus şi întors sunt 500 de kilometri. Drumul nu e prea bun şi pierdem astfel două zile cu deplasarea. Dincolo de asta, numărul diplomaţilor români de la Cernăuţi e prea mic, nu ştim de ce, iar asta îngreunează relaţiile României cu noi.

Deci aici ar putea să intervină un ajutor dinspre România...

I.H.: Da, să se înţeleagă o dată şi o dată cu partea ucraineană pentru a se majora personalul de la consulat. Bineînţeles că noi am vrea un birou consular la noi în zonă, la Sulina. Apropos de România, ce ne mai deranjează foarte mult e aşa-numita politică de paritate. Adică dacă aici se păstrează şcoli româneşti, având în vedere numărul mare de români din zonă, Kievul vrea acelaşi număr de şcoli ucrainene în România, în Maramureşul de Sud de pildă. Dar ceea ce am dobândit noi pe timpul Austro-Ungariei şi a Cehoslovaciei nu este meritul guvernanţilor ucraineni din ultimii ani. Aşa că nu permitem nimănui ca să facă în prezent diferite încercări de ucrainizare.

Ceea ce ar însemna...

I.H.: Păi autorităţile de aici se străduiesc să le dovedească părinţilor români că ai lor copii nu vor avea viitor pe piaţa muncii din Ucraina dacă termină o şcoală cu predare în limba română. Chestiile astea ne deranjează pentru că unii dintre părinţi prind momeala, mai ales cei care sunt dezinteresaţi de ideea naţională sau cei cărora nu le pasă de educaţia superioară. Însă intelectualii de aici văd diferenţa, chiar şi dintre o şcoală din Sighet şi una de peste Tisa.

Dar în Maramureşul de Nord nu există organizaţii neguvernamentale ale românilor care să avertizeze autorităţile ucrainene că încalcă drepturile minorităţilor?

I.H.: Există diferite ONG-uri care au bătut alarma de foarte mult timp, dar parcă şi partea română e imună. Ni se răspunde afirmativ, chiar şi dinspre Senat sau Camera Deputaţilor, dar practic aproape nimic nu se rezolvă. Oricum greul îl ducem tot noi, românii din Transcarpatia, dar am înţeles că aceeaşi situaţia este şi în Bucovina şi Gurile Dunării. Iar acum parcă simţim că am rămas noi singuri în faţa unei eventuale ameninţări de asimilare. E clar că maramureşenii, faţă de alte zone, se ţin bine. Dar n-aş zice că viitorul este roz pentru că a apărut o tendindţă a celor plecaţi de a rămâne în afara ţării: la studii în România sau la muncă în Italia, Portugalia sau Cheia. Mai ales în Cehia rămân mulţi, la Plzen sau la Praga. Tineretul s-a cam săturat de a cere şi a nu primi. Noi am fost tot timpul iubitori de glie aici, dar tineretul, încetul cu încetul, uită de acest ataşament. Deci este un pericol destul de mare, mai ales în condiţiile în care ucrainenii, şi nu numai, încearcă să ne lezeze drepturile legitime, prevăzute chiar în Constituţia Ucrainei. Spre exemplu, grădiniţele în limba română sunt foarte puţine, iar asta e o ameninţare pentru şcolile române. Copiii români ar putea să ajungă să se înscrie direct în şcolile ucrainene.

Claudiu Berbece
Romania libera