„Azi noapte, cînd voi dormeaţi, am avut o vedenie. Am înţeles temniţa. Am văzut moartea şi învierea temniţei. Am văzut pămîntul deschizîndu-se şi înghiţind închisoarea. Pămîntul şi-a luat pămîntul înapoi. Cu surprindere am văzut apărînd în loc o biserică. La început era mică. Încetul cu încetul a crescut, asemenea unei flori. Cînd a ajuns mare, cît temniţa noastră, am intrat cu sfială în ea. Fraţilor, nu sînt nebun. V-am găsit în biserică rugîndu-vă. Catapeteasma era obişnuită, avînd pe ea sfinţii care ne-au ajutat de atîtea ori. Dar, pe pereţi, nu mi-a venit să cred… Pe cine am văzut în icoane? Erau de-ai noştri, îmbrăcaţi în zeghe. Pe unii i-am recunoscut uşor, pe alţii mai greu. Aveau aură de sfinţi. În spate, în iezerul cel de foc, i-am văzut pe cei care ne hăituiau sufletele. Nu erau toţi acolo, unii erau cu voi…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu