Ne pune pe gânduri[1]
Întrunirea extraordinară a Dublei Sinaxe a Sfântului Munte din august 2011, la care au participat, în afară de reprezentanţii permanenţi, şi stareţii Sfintelor Mănăstiri, a provocat neliniştea Guvernului elen. “Acest organism suprem al Sfântului Munte a mai fost convocat în mod extraordinar şi în trecut, ca să abordeze problema prezenţei hitleriste în Sfântul Munte şi nu doar atunci”, după cum comentează aghioriţii.
Statutul Sfântului Munte
Sfântul Munte este un segment al statului grec aflat sub regim de autoadministrare şi care politic se supune Ministerului Elen de Externe, iar religios se află sub jurisdicţia Patriarhie Ecumenice de Constantinopol.
Teritorial este împărţit în 20 de regiuni autoadministrate. Fiecare regiune este constituită dintr-o mănăstire de-sine-stătătoare şi din diferite alte aşezări monahale care depind de aceasta (schituri, chilii, colibe, sihăstrii).
Responsabil pentru fiecare mănăstire este Stareţul, care este ales pe viaţă de către monahii mănăstirii. Stareţii tuturor mănăstirilor alcătuiesc Sfânta Sinaxă şi exercită puterea legislativă.
În paralel, în fiecare an, este ales de către mănăstire şi reprezentantul acesteia în Sfânta Chinotita care exercită puterea
administrativă, în timp ce puterea executivă o exercită Sfânta Epistasie [gr. ἐπιστασία, supraveghere] şi este alcătuită din 4 membri aleşi din primele 5 mănăstiri în ordinea ierarhică a acestora. Sfânta Chinotită, ca autoritate supremă, controlează respectarea fidelă a Cartei Statutare a Sfântului Munte, alcătuită din 184 de articole, care a fost întocmită şi aprobată pe 10 mai 1924 la Karyes.
administrativă, în timp ce puterea executivă o exercită Sfânta Epistasie [gr. ἐπιστασία, supraveghere] şi este alcătuită din 4 membri aleşi din primele 5 mănăstiri în ordinea ierarhică a acestora. Sfânta Chinotită, ca autoritate supremă, controlează respectarea fidelă a Cartei Statutare a Sfântului Munte, alcătuită din 184 de articole, care a fost întocmită şi aprobată pe 10 mai 1924 la Karyes.
Statutul de autoadministrare a Sfântului Munte constituie un ghimpe în relaţiile dintre guvern şi Sfântul Munte, având ca vârf al iceberg-ului încercarea de încălcare a Constituţiei şi a Cartei Statutare a Sfântului Munte.
De asemenea, sunt încălcate şi convenţiile internaţionale ale admiterii Greciei în Uniunea Europeană, potrivit cărora aşezămintele aghiorite sunt scutite de plata TVA-ului.
Guvernul, printr-o lege anticonstituţională, încearcă să intervină în reglementarea scutirilor de impozite vamale şi fiscale care se aplică Sfântului Munte şi care încă din 1926 nu au fost încălcate niciodată, în ciuda grelelor situaţii istorice.
Sfânta Mănăstire Vatoped este a doua în ierarhia mănăstirilor aghiorite. Este situată la mijlocul laturii nord-estice a peninsulei. Katholikon-ul acesteia este închinat Buneivestiri a Maicii Domnului. Mănăstirea s-a aflat în centrul atenţiei publice în 2008, când a izbucnit scandalul politico-economic “Vatoped” prezentat ca având caracter infracţional în dauna domeniului public şi ai cărui principali protagonişti au fost persoane politice, şefi de servicii şi persoane fizice şi juridice private şi a cărui urmare directă a fost căderea guvernului K. Karamanlis (să reţin acest lucru!).
Câteva date din istoricul mănăstirii
Prima clădire a mănăstirii a fost construită de către împăratul Constantin cel Mare. În secolul al V-lea, această mănăstire a fost distrusă de împăratul Iulian Apostatul. Ea a fost reconstruită de către împăratul Theodosie cel Mare, ca semn de recunoştinţă pentru salvarea minunată a fiului său Arcadie care, potrivit tradiţiei, după ce a căzut din corabia sa arhipelag, a ieşit la uscat teafăr şi nevătămat prin mijlocirile Maicii Domnului şi adus într-un tufiş, de unde şi numele mănăstirii: “Vatopaidíon” [gr. βάτος, tufiş, παῖς, copil].
În septembrie 2009, Comisia Patriarhală pentru Sfântul Munte a pus în discuţie ştergerea termenului de “Mare” [gr. Μεγίστη] din titulatura Sfintei Mănăstiri Vatoped, despre care a afirmat că ar fi adăugat arbitrar şi impropriu, deoarece titlul de “Mare” aparţine istoric doar Mănăstirii Sfintei Lavre. Mănăstirea Marii Lavre este prima în ierarhia mănăstirilor aghiorite şi cea mai mare ca întindere. Cuvântul “lavră” înseamnă mănăstire cu un mare număr de monahi.
Mănăstirea Vatoped se află puţin mai la nord de extrema de sud-est a peninsulei Athos, pe o suprafaţă plată stâncoasă. La o distanţă de o oră şi jumătate de Karyes cu automobilul şi la vreo 7 ore de mers pe jos, iar de la coastă la doar 20 de minute, unde se află “şantierul naval” al mănăstirii.
La intrarea în mănăstirea s-a amenajat de curând o pistă pentru elicoptere, folosită la nevoie atunci când este greu accesibil drumul rutier. Mănăstirea este foarte mare, cu turnuri de fortificaţie […], cu aşa-numitele “opăritoare” de la intrările mănăstirii de unde monahii aruncau “ulei fierbine” ca să se apere de năvălirile piraţilor, complexul având structura arhitectonică a castrelor.
Mănăstirea s-a construit pe locul unde se pare că o existat cetatea pelasgică antică Akrothosi. În 963 d.Hr., Sfântul Athanasie Athonitul şi obştea sa a construit de la început zidul cu patru laturi în continuarea katholikon-ului Sfintei Mănăstiri având în capăt şirurile de chili, la îndemnul şi cu finanţarea prietenului său, împăratul Bizanţului, Nichifor Fokas.
Puterea monahală a Vatopedului, totalul monahilor şi a aşezămintelor dependente, variază azi între 320-330 de persoane.
Revenind la actualitate
Conturile Mănăstirii Vatoped au fost blocate şi continuă să rămână blocate, fără să existe nici o justificare legală, dorindu-se astfel să se provoace un adevărat marasm economic în viaţa mănăstirii.
Cercurile juridice apreciază drept paranoică intervenţia autorităţilor care se justifică prin acuzaţii de spălare de bani negri şi de finanţare a terorismului la Mănăstirea Vatoped.
În vizorul “serviciilor secrete străine” şi nu numai, se află regimul special de administrare a societăţii Sfântului Munte, legea “avatoului” şi obştea “răzvrătită” a Mănăstirii Esfigmenu.
O mărturie de “răzvrătire” a Mănăstirii Esfigmenu o constituie buletinul de ştiri al Mănăstirii Esfigmenu, care vorbeşte de intenţiile de anulare a privilegiilor Sfântului Munte.
Potrivit unor informaţii exclusive pe care le avem de ceva vreme, unele “cercuri extrainstituţionale şi instituţionale” pun la cale planuri de anulare parţială şi generală a legii “avatonului” şi, pentru a-şi atinge scopul, reclamă cu insistenţă urgenta înlăturare a obştii Mănăstirii Esfigmenu. Şi asta pentru că le apare ca inerent pericolul ca mănăstirea să devină polul principal al împotrivirii monahilor aghioriţi – şi nu numai – faţă de a abrogarea legii “avatonului”.
În acest spirit se pare că într-adevăr au avut loc mai multe discuţii în Consiliul Europei, existând în acelaşi timp o mişcare de abrogare a legii “avatonului” şi din partea unor femei din cercurile politice, independent de Consiliul Europei (vezi interviul Annei Karamánou, fost europarlamentar al PASOK, 2003).
În acest scop, puţinele surse de informare de care dispunem şi pe care le prezentăm cu toată reţinerea, susţin că au avut loc cu ştiinţa Patriarhului Ecumenic primele tatonări ale unor reprezentanţi aghioriţi ai sfintelor mănăstiri cu privire la anularea legii “avatonului”. Din răspunsul lor reiese că această problemă pusă de SUA şi UE este negociabilă.
Astfel, neoficial, s-a pus în mişcare o întreagă procedură de anulare a legii avatonului prin impunerea la început a unei intrări controlate a femeilor (care va constitui, desigur, alibiul pentru deplinul control al Sfântului Munte).
În planul la care se pare că vor recurge este cuprinsă anularea legii “avatonului”, într-o primă fază, doar în două mănăstiri mai accesibile ale Sfântului Munte, una din partea de est şi una din partea de vest. Sfânta Mănăstire Vatoped se află “cu totul întâmplător” în partea estică şi se pare că ar putea fi prima victimă a planului de anulare a legii “avatonului”.
Orice legătură dintre “scandalul” Vatopedi şi încercarea de “cucerire” a Sfântului Munte constituie până în prezent o simplă ipoteză, datorită lipsei de date doveditoare. Însă indiciile încep să devină mai clare, iar studiul acestora şi concluziile, va constitui obiect de studiu ştiinţific pentru istoricii din viitor.
Întregul “scandal” Vatoped conţine şi “cute” care nu au fost făcute publice sau nu au fost încă investigate suficient, consider că din motive oportuniste. Cea mai importantă întrebare care se pune este: de ce SUA şi UE doreşte să se anuleze legea “avatonului” în Sfântul Munte?
Cu toate acestea, neliniştea aghioriţilor ţine mai mult de intenţia de controlare a posibilelor reacţii de împotrivire faţă de aplicarea unei asemenea hotărâri care vor avea loc atât în Sfântul Munte, cât şi în afara acestuia. Adică, o hotărâre care în fapt va adeveri şi va îndreptăţi politica bisericească de ani de zile a obştii Mănăstirii Esfigmenu legată de legea “avatonului”. O asemenea evoluţie, prin forţa lucrurilor, ar putea să facă din Sfânta Mănăstire Esfigmenu pârghia principală a opoziţiei tuturor celor care se refuza anularea legii “avatonului”. Se consideră că atunci se vor tulbura echilibrele instabile ale unităţii ortodocşilor, iar urmările vor fi neprevăzute.
Din acest motiv şi pentru a se evita o asemenea eventualitate intră în acţiune “serviciile secrete străine”, care programau, aşa cum afirmă aceleaşi surse, ca în vara lui 2011 să aibă loc alungarea obştii din mănăstirea istorică Esfigmenu. Însă, pentru că până acum toate aceste încercări ale lor nu numai că au căzut în gol, dar în plus au constituit cauza alăturării şi altor susţinători ai mănăstirii, pe masă s-a pus spre cercetare scenariul incredibil şi în acelaşi timp inacceptabil al alungării monahilor din mănăstire.
Astea sunt scenarii ruşinoase pentru cei care le pun la cale.
Pe scurt voi menţiona proiecte mai largi de “atacare” a Bisericii Ortodoxe şi de “cucerire” a Sfântului Munte de către parlamentari şi politicieni meschini, dar şi de mişcări de clerici care dau motiv de supoziţii care nu se potrivesc cu haina pe are o poartă.
Patriarhul Ecumenic se prezintă ca neavând nici un amestec, dar indirect a manifestat o poziţie fermă împotriva “răzvrătitei” obşti monahale. Vor ajunge să spună turmei creştine că monahii care nu acceptă abrogarea legii “avatonului” şi nici ecumenismul sunt unii care se comportă ca monahii “răzvrătiţi” ai Esfigmenului.
Astfel, în mod indirect, se va înăbuşi şi orice mişcare care se împotriveşte dialogurilor ecumeniste şi unirii cu celelalte confesiuni creştine, în timp ce se aşteaptă crearea unui climat favorabil pentru unirea de fapto cu Vaticanul şi care se pregăteşte prin dialogul teologic aflat în desfăşurare.
Semnificativă este polemica îndreptată împotriva Bisericii Ortodoxe a domnului Sifunáki, şi nu numai, care, cu orice prilej, susţine “nelimitat” orice proiect de “anihilare” a Bisericii şi a monahismului. Se vede treabă că unii îi acordă suport politic şi pârghii de susţinere a acestei poziţii.
Diferite reacţii
Sfântului Munte i-a fost dedicată emisiunea “60 Minutes” a canalului american CBS [http://www.youtube.com/watch?v=cDBJZjZZyLQ] care a fost promovată în Ajunul Crăciunului. Din comentariile canalului menţionăm: “este vrednic de mirare exemplul pe care îl dau monahii într-o epocă în care până şi Biserica se arată atrasă de ispita banului”.
Luni, Arhiepiscopul Ciprului, Hrisostom, într-un comunicat-declaraţie insultător a tunat şi-a fulgerat împotriva lui Efrem: “Clericii şi monahii trebuie să fie foarte atenţi şi sunt datori să se limiteze la cadrele bisericeşti şi monahale, unde nu încap vânzările de afaceri”.
În timp ce, la aceeaşi oră Arhiepiscopul Ieronim acorda sprijin Stareţului. […]
Sfânta Epistasie îşi declară susţinerea faţă de Stareţul Mănăstirii Vatoped, Efrem, care s-a întrunit special pentru a discuta această temă. Reprezentanţii celor 20 de mănăstiri au decis să trimită o scrisoare către procurorul Curţii de Apel, rugându-l să examineze cazul arestării preventive a Stareţului. În plus, vor trimite o scrisoare şi către Ministerul de Externe, cerând să se respecte procedurile cu privire la accesul funcţionarilor judecătoreşti în Sfântul Munte.
Preşedintele partidului LA.O.S., domnul Iorgos Karatzaféris a declarat: “hotărârea cu privire la Efrem ascunde interese autohtone şi străine…”.
Nelinişti
Cecul de milioane de euro pe care, după întoarcerea din Rusia, Stareţul Efrem l-a oferit Arhiepiescopului Ieronim pentru cantina săracilor şi căminele Bisericii, probabil că se află în spatele redeschiderii cazului Vatoped şi al arestării preventive a Stareţului, dincolo, desigur, de obişnuitele interese politice. Suma provine de la daniile în bani ale celor 3.000.000 de credincioşi ruşi care s-au închinat la Sfântul Brâu al Maicii Domnului în timpul procesiunii conduse de Stareţul Efrem în Rusia, unde a fost primit cu onorurile cuvenite unui conducător de stat.
Prin arestarea preventivă a lui Gheronda Efrem şi prin scenariul de groază în care a fost băgat Sfântul Munte este semnalată următoarea “uneltire”: Sfântul Munte este prezentat lumii ca “o peşteră de tâlhari”, ca “marele demon terorist” purtător de rasă care ameninţă societatea. Din nefericire! Având interesul politic: “Să fie scoase din societate şi calomniate în persoana unui monah, întregul monahism şi Ortodoxia, cu alte cuvinte, stâlpul de susţinere al societăţii elene”. Este monstruos ca un monah să fie scos nu doar “vinovat”, ci chiar “infractor periculos” atât timp cât nu există nici o acuzaţie concretă asupra infracţiunilor sale şi, mai ales, când pentru scandalul “politic” al Vatopedului, puterea guvernamentală (prima “vinovată”, dacă scandalul chiar ar fi real) a fost scoasă basma curată!
Este monstruos ca într-o “infracţiune” prin excelenţă “politică” să fie considerat responsabil UN SINGUR monah aflat ÎN AFARA puterii guvernamentale!
Este de n-ori monstrous să fie socotit “suspet de fugă” un monah, a cărui întreagă viaţă şi purtare, precum şi faptul că de ani de zile are domiciliu stabil, nu pledează, nici în cel mai mic amănunt, în direcţia acuzaţiei “suspect de fugă”. În persoana monahului Efrem s-a găsit prilejul pe care s-a întemeiat toată această teribilă minciună grosolan “confecţionată” şi mizerabilă împotriva Sfântului Munte şi a Ortodoxiei. Acest caz nu vizează doar persoana lui Gheronda Efrem. Este de dimensiuni naţionale şi internaţionale, pentru că neagă „printr-o lovitură sub centură“ orice valoare umană şi orice drept demoncratic, distruge însuşi Dreptul şi regulamentele din Codul Penal al acestuia, impunând ordinul dictatorial: “Hotărâm şi ordonăm”.
Şi toate acestea cu scopul viclean şi interesat politic: “Să fie scoase din societate şi calomniate în persoana unui monah, întregul monahism şi Ortodoxia, cu alte cuvinte, stâlpul de susţinere al societăţii elene”
Conducerea Bisericii, însă, cum reacţionează? Ar trebui să ridice lumea în faţa acestui atac atât de provocator şi dictatorial împotriva lui Gheronda Efrem, şi prin aceasta, a Sfântului Munte. Pe de altă parte avem opoziţia Rusiei faţă de “administraţia elenă”.
Prietenul personal al lui Putin, preşedinte al Căilor Ferate Ruse, Vladimir Ianukin, şi conducătorul Fundaţiei Sfântul Apostol Andrei cel Întâi-Chemat, s-a referit deschis la intervenţia politică în această problemă. A subliniat în acest sens: “Asemenea decizii judecătoreşti nu pot fi explicate decât prin legăturile politice ale anumitor cercuri ale administraţiei elene, care doresc astfel să demonstreze Occidentului promptitudinea lor în negarea principiilor de organizare a vieţii duhovniceşti care sunt întărite prin Constituţia Elenă”.
Fermă a fost reacţia Patriarhiei Moscovei, al cărei comunicat s-a referit la “cruzimea fără precedent” manifestată prin decizia de arestare preventivă a unui monah în Ajunul Crăciunului. În paralel, s-a precizat că protestele în lumea ortodoxă rusă şi internaţională se vor intensifica în zilele următoare. Se aşteaptă, totuşi, şi o poziţie oficială a Patriarhiei Ecumenice, în orele sau zilele următoare.
O mulţime de întrebări a stârnit călătoria Stareţului Efrem în Rusia unde a dus Cinstitul Brâu al Maicii Domnului care se păstrează la Mănăstirea Vatoped a Sfântului Munte.
Merită notat că la Cinstitul Brâu s-a închinat nu doar mulţimea de credincioşi ruşi, ci şi Putin.
Relaţia lui Efrem cu Fundaţia rusă a Sfântului Apostol Andrei cel Întâi-chemat şi, prin extindere, cu Patriarhia Moscovei şi cu Putin, creează stranii “asocieri” semne de întrebări.
Fundaţia rusă se adresează Sfintei Chinotite a Sfântului Munte, Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, Patriarhului Moscovei, Chiril, tuturor întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe, precum şi către toţi ortodocşii, cerând să îl apere pe Stareţul Efrem, căruia i se aplică sancţiuni disproporţionate prin această procedură judecătorească.
Această “intersecţie” a religiei cu politica, nu poate aduce decât suferinţe în Biserică şi în monahism, şi, desigur, dă şi apă la moară duşmanilor Bisericii.
Doresc să menţionez în încheiere câteva din articolele generale şi speciale ale Cartei Statutare a Sfântului Munte, pe care le-am ales pentru a arăta, pe cât este posibil, ce conţine legea “avatonului” şi despre ce este vorba.
Articolul 6
Toţi monahii care locuiesc în Sfântul Munte, de orice naţionalitate ar fi, sunt consideraţi deţinători ai cetăţeniei greceşti.
Articolul 12 Sfântul Munte se bucură, potrivit celor prevăzute mai sus, de privilegii speciale şi de scutiri de impozite, aşa cum acestea sunt formulate concret în dispoziţia prezentei Carte Staturare.
Articolul 107 Numirile avocaţilor apărători ai mănăstirii se fac direct prin document al autorităţilor monahale.
Articolul 169 Pădurile Peninsulei Sfântului Munte nu sunt supuse legilor silvice ale statului.
Articolul 175 Înfiinţarea în mănăstiri sau în aşezămintele monahale dependente de acestea a magazinelor comerciale sau exercitarea activităţilor cu obiectiv commercial care nu sunt specifice nevoilor locale sunt interzise cu desăvârşire.
Articolul 176 Oricine intră în Sfântul Munte, în afara pelerinilor din zonele învecinate, au nevoie de permis de vizitare a mănăstirilor şi a aşezămintelor monahale.
Articolul 177 Orice monah sau rosofor care nu aparţine unei mănăstiri sau aşezământ monahal al Sfântului Munte, dar care vagabondează în Sfântul Munte, este expulzat cu concursul autorităţii politice de către Sfânta Epistasie.
Articolul 178 În afară de monahii şi de începătorii înscrişi canonic, nimeni altcineva nu are permisiunea să fie rasoforit, iar cei care încalcă acest regulament sunt expulzaţi potrivit articolului 177.
Articolul 181 Orice proprietate imobiliară a Sfintelor Mănăstiri este absolut neînstrăinabilă ca lucru ce ţine de dreptul dumnezeiesc.
Articolul 183 Constituirea sau înfiinţarea de corporaţii de către persoane sau obşti monahale în Sfântul Munte se interzice cu desăvârşire ca fiind incompatibilă şi contrară regimului monahal din Sfântul Munte.
Articolul 184 Orice acţiune prozelitistă sau propagandistă de tip moral, religios, eclezial, social, naţionalist sau de orice altă natură în Sfântul Munte se interzice cu desăvârşire fiind pedepsită cu expulzarea.
Articolul 186 Intrarea în Peninsula Sfântului Munte a femeilor, potrivit celor prevăzute mai sus, este interzisă.
Articolul 187 Orice dispoziţie contrară prezentei Carte Statutare nu poate avea valabilitate în Sfântul Munte.
Cine se poate ascunde în spatele intenţiei de anulare a legii “avatonului” şi cine sunt cei care vor abrogarea autoadministrării Sfântului Munte şi de ce?
Cine sunt cei care au ticluit acest scenariu al “războiului serviciilor secrete” dintre Occident şi Rusia şi ce urmăresc? […]
scris de Lazaros Eleutheriadis
SURSA: Graiul Ortodox
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu