„A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să
fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt. Că
firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală, iară să fim drepţi:
neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care
mişună pornirile fărădelegilor ca şerpii şi rod înclinările patimilor ca
viermii, sigur că ei vor fi covârşiţi de moştenirea aceasta şi nu-şi vor putea
îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu. Chemarea le este învăluită,
vor şovăi în hotărâri (Isaia 28,7) biruindu-se de lume, în loc ca ei să biruie
lumea. Sigur că aceştia, prin viaţa lor, nu vor lăsa poporul să creadă, şi aşa
se vor sălbătăci oile asupra păstorului şi vor face bucurie lupilor. În jurul
lor se va întări întunerecul a toată neştiinţa şi va începe foametea, nu de
pâine, ci de Cuvântul lui Dumnezeu, pâinea cea din Cer. Sarea pământului o vor
călca-o oamenii în picioare şi aşa vine că: Şi
preotului i se va întâmpla ca şi poporului Isaia 24, 2). Dar, de
toată starea asta rea a lucrurilor are să dea seama şi poporul, căci toată
decăderea e de la părinţi începătură. Iată
în ce mare măsură milostivirea lui Dumnezeu e atârnătoare de oameni. Dreptatea însă nu mai e
atârnătoare de oameni, aceştia trebuie să
o sufere fără de tocmeală. Iubirea şi sabia lui Dumnezeu lucrează neîntrerupt
şi deodată între oameni: pentru
fiecare, după cum îi trebuie; asta nu numai fiindcă oamenii sunt amestecaţi, dar şi pentru că fiecare ins îşi
are vremile sale când îi
străluceşte milostivirea, precum şi vremi când îl prigoneşte sabia - ca să vie iarăşi la starea de
milostivire. În toată această
întoarcere a lucrurilor, preotul, şi în general
dreptul, îşi are slujba sa de-a tălmăci tainele iconomiei divine,
înduplecând spreolaltă amândouă
părţile, şi pe om şi pe Dumnezeu. De multe
ori dreptul o păţeşte, că primeşte săgeţi din amândouă părţile.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca,
Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a
Aradului, Deva, 2006.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu