25.1.13

Din Nichifor Crainic: Dostoievski şi creştinismul rus. Slavofilii.



De obicei, orice pozitie luata intr'o directie sau alta starneste in mod firesc o reactie, dupa legea dialectica  a lui Hegel. La atitudinea transanta luata de occidentalism trebuia sa vina o contra-atitudine, o reactie, si aceasta este reprezentata de slavofilism.
In ruseste se numeste "sloveanofilism", dar de cele mai multe ori veti intalni acest curent denumit cu termenul occidental de slavofilism.

Ce inseamna slavofilism este usor de ghicit: iubirea de slavism, iubirea de rasa slava, pasiunea pentru geniul slav, in speta pentru geniul rus.

Directia aceasta slavofilista in raport cu directia occidentalista, revolutionara, este o directie — numita cu termenul nostru — traditionalista. Slavofilistii sunt traditionalistii culturii rusesti.

Un punct care de la inceput ii apropie pe unii si pe altii , pe occidentalisti si pe slavofili, este constatarea ca Rusia reprezinta ceva cu totul deosebit de Europa. Cu acest punct sunt toti de acord. Pe cata vreme occidentalistii vad aceasta deosebire de Europa ca o inapoiere a ei, slavofilii dimpotriva, vad in aceasta deosebire superioritatea Rusiei fata de Europa.

Vom vedea cum.
Trebuie sa va mai spun ca acesti cugetatori si scriitori frecventeaza la inceput aceleasi cercuri. Sunt prieteni, desi iau atitudini diametral opuse, frecventeaza aceleasi cenacluri, cunosc filozofia lui Hegel, in virtutea careia pot lua o atitudine fie de extrema dreapta, fie stanga. De aici se explica faptul ca atat occidentalistii sunt hegeliani, cat si slavofilii, care jura tot in numele lui Hegel. Din discutii, din raporturile personale pe care le au la inceput, cercurile se diferentiaza in mod firesc, iar diferenta aceasta se adanceste treptat intre ei, pana cand ajung la pozitii cu totul opuse, care se vor prelungi pana in vremea de astazi, cand curentul  occidentalist, liberal in originea lui, dar revolutionar, evolueaza in social-democratism, din social-democratism in comunismul teoretic de astazi — comunismul propriu-zis fiind o stare teoretica — , iar din acesta in bolsevism. Bolsevismul si comunismul nu sunt tot una. Comunismul este o stare teoretica a unei societati posibile, in timp ce bolsevismul este realizarea comunismului ideal.


Cealalta directie slavofilista s'a continuat si ea pana in vremea razboiului, cand a reprezentat doctrina oficiala a imperialismului rusesc.


Dar evolutia celor doua curente nu este pe cale politica, ci ea fructifica doua mari curente de cultura ruseasca, care diferentiaza total gandirea rusa in doua mari emisfere. Asa de mari si diferentiate sunt aceste curente, incat intr'o convorbire pe care am avut-o cu dl. Stere — om de cultura rus—, vorbind despre slavofilism si despre conducatorii slavofilismului, mi-a marturisit ca nu 1-a interesat niciodata acest curent.

Pe cand occidentalismul socoteste Rusia un fel de tabula rassa pe care trebuie cladit din nou un edificiu cu totul european, dupa legile culturii occidentale, slavofilistii o considera o lume aparte fata de Europa, care cuprinde in sine toate  posibilitatile unei dezvoltari de cultura epocala, cultura care in cele din urma va putea prin ea insai sa cucereasca Europa intreaga.

Sunt multi slavofili scriitori, ganditori si oameni politici. Astazi vom vorbi dc cei mai insemnati, si anurne de fondatorii propriu-zisi ai acestei miscari. Voi numi in special doi dintre ei: Ivan Kirievski si Alexis Homiakov, plus cei doi frati Axakov, care la vremea lor au avut o importanta deosebita, desi nu prin originalitatea de gandire.

Domnilor, slavofilismul e intemeiat in prima jumatatea veacului al XlX-lea de Kirievski. S'au creat discutii in ceea cepriveste initiatorul acestui curent. Eu cred ca Kirievski este adevararul fondator. E greu dc spus care sunt initiatorii, fiindca sunt prieteni nedespartiti si activitatea lor cade exact in aceeasi vreme, iar slavofilismul  se trage si el dinainte de veacul al XlX-lea.

Originea ideii slavofile, mai bine zis originea mesianismului, a ideii mesianice rusesti, e de cautat in veacul al XVI-lea.

O legenda spune ca un calugar, anume Filotei, a visat pentru viitor gloria celei de atreia Rome, care nu era alta decat Moscova. Intaia Roma este cea papala, a doua Bizantul, si dupa ce Bizantul a cazut sub turci, gloria lui a trecut si a nascut in Rusia cea de a treia Roma, adica rolul pe care l-a jucat in lume Roma catolica, apoi Bizantul, il va juca de acum incolo Moscova.
Toata aceasta doctrina a mesianismului rus, pus pe seama viitorului, este plantata in aceste idei legendare izvorate din visul calugarului Filotei.

Ivan Kirievski s'a nascut la 1806 si a murit la 1856. A murit in mod tragic, de holera. Tot de holera a murit si prietenul sau Homiakov, cel de al doilea mare slavofil. Amandoi sunt aristocrati. La aceasta data aproape toti intelectualii care joaca un rol de seama in Rusia sunt bineinteles aristocrati. Kirievski isi face cultura in Occident, fiind atras in special de filozofia lui Hegel si Schelling. Se intoarce in patrie ca un perfect european, cu hotararea de a europeniza Rusia. Scoate chiar o revista intitulata "Europeanul".
La aceasta revista colaboreaza chiar geniul literar al Rusiei, Alexandru Puskin. Kirievski publica un articol intitulat “Veacul al XlX-lea”, cu un continut catolicizant. Unul dintre Axakovi era seful cenzurii imperiale. El scapase acest articol. Revista "Europeanul" este suspendata, o data pentru totdeauna, iar Axakov este pedepsit de imparat. In aceasta prima perioada e de observat un lucru, ca nu este occidentalist in toata puterea cuvantului, ca ceilalti. V'am spus ca celalalt curent occidentalist, care nu era catolicizant, facea profesiune de credinta ateista. Kirievski nu era nici catolicizant, nici liberal, si deci nu neaga credinta ortodoxa, ci o priveste cu bunavointa.

Urmeaza o pauza in activitatea lui. Se casatoreste cu o femeie foarte credincioasa, care aduce in casa si un duhovnic, parintele Filotei. Doi ani dureaza intre el si tovarasa de viata discutii pe tema Ortodoxiei, cautand sa il convinga de valoarea inegalabila a Ortodoxiei. In cele din urma, parintele Filotei invinge, iar Kirievski devine unul dintre cei mai mari fanatici ai Ortodoxiei. De acum incolo incepe a doua faza, faza propriu-zisa, slavonista a lui Ivan Kirievski.    

Domnilor, scrierile lui sunt putine. Doua sunt mai insemnate dintre ele. Una este o incercare asupra "civilizatiei europene si raportul ei cu civilizatia rus" - a doua se refera la necesitatea si posibilitatea unor noi principii filozofice. A mai scris si alte lucrari, multe ramase neterminate din pricina ca incepea un capitol dintr'o lucrare, il publica, iar pentru numarul viitor cenzura nu-i da voie sa mai continue. Asa ca cele mai multe au ramas neterminate. Terminate sunt numai cele doua de care v'am vorbit.

In ce constau ideile lui Kirievski?

Pentru el, Rusia este o lume aparte fata de Occident. "In Occident," zice el, "domina stiinta, in Rusia domina credinta. In Occident domina critica, in Rusia domina traditia. In Occident domina Biserica romano-catolica si protestantismul, in Rusia domina Biserica ortodoxa. E o diferenta fundamentala, din punctul de vedere al atitudinii omului, intre crestinismul occidental—catolic, protestant— si crestinismul oriental, reprezentat de Ortodoxia rusa.

Care este aceasta diferenta?

Catolicismul — si aceasta e marea vina pe care i-o gaseste Kirievski — cauta sa inteleaga cu ratiunea continutul revelatiei, adevarul ei absolut. Spre deosebire de catolicism, ortodoxismul cauta sa inteleaga absolutul adevarului revelat nu prin ratiune, ci prin directa patrundere mistica.
Aceasta e diferenta colosala pe care o gaseste el de la inceput intre doua lumi: a culturii occidentale si a culturii ruse. Din acest caracter rationalist al culturii occidentale se trag toate semnele degenerescentei sale. Pentru Kirievski, cultura occidentala reprezinta ceva iremediabil corupt. Rationalismul Bisericii romano-catolice, prin care aceasta incearca sa inteleaga continutul absolut al revelatiei divine, este intrupat in scolastica, in filozofia catolica medievala a scolasticii. Din scolastica, dupa Kirievski, se trage marele rau care zace la baza culturii europene.

Din aceasta pasiune de a rationaliza credinta, prin degenerescenta spiritului european, s'a nascut protestantismul. Protestantismul nu este decat un exces de rationalizare a continutului revelatiei. In ce consta greseala cea mare a acestui rationament, dupa parerea lui Kirievski? Domnilor, ratiunea umana nu are un caracter absolut. Cand omul incepe sa rationalizeze, incepe de fapt sa se diversifice, sa se deosebeasca, sa se individualizeze. Nu exista o ratiune umana cu caracter  absolut, ci exista ratiuni umane, adica diferite feluri de a concepe si de a intelege pe cale rationala. Asa se explica de ce din rationalismul scolastic se naste protestantismul, care este de fapt o totala pulverizare a Bisericii catolice. Iata, prin urmare, catastrofa pe care o aduce in unitatea culturii europene interventionismul, preponderenta ratiunii in materie de adevar absolut revelat. Acesta este raul iremediabil de care sufera cultura europeana.

In Ortodoxie se intampla cu totul altfel. Omul ortodox cugeta in mod pasiv, prin mistica, prin credinta adevarului absolut. Unitatea acestui adevar absolute  ramane prin urmare intacta, ferita de orice influenta individualista a ratiunii umane, iar superioritatea Bisericii catolice si culturii care se dezvolta din ea apar dintr'o data in forme inegalabile. In conceptia lui Kirievski, acceptarea pasiva a adevarului total, pe care il ofera Revelatia, garanteaza integritatea doctrinei religioase. In Ortodoxie este exclusa posibilitatea de a-ti faramita credinta, unitatea culturii nascute din ea, fenomen pe care el il vede in cultura occidentala si pentru care o acuza de degenerescenta, de coruptie.

Mai departe — fiindca consideratiile lui nu se opresc aici, trecand din domeniul Bisericii in domeniul mai larg al culturii — el gaseste aceeasi diferentiere intre cultura ortodoxa si cea occidentala, dand ca exemplu arta.
"Pentru noi, rusii", zice el, "arta nu este altceva decat un vesmant al adevarului". Frumusetea si adevarul sunt pentru el acelasi lucru: "frumusetea pentru noi este un vesmant al adevarului". Pe cata vreme in arta occidentala gaseste o deviere totala de la adevar, insa nu pot spune de ce, pentru ca nu justifica acest lucru. Mai departe, fiindca Kirievski si toti slavofilii sunt teocrati, il preocupa aceasta idee a primatului bisericesc in viata colectiva a popoarelor si face diferentiere in ce priveste raportul dintre Biserica si stat. "In Rusia", zice el, "Biserica si-a pastrat integritatea ei nealterata de stat, pe cata vreme in Occident, Biserica romano-catolica e infiltrata de materialism si stapanita de pofta dominatiei lumesti. Prin urmare, a cautat  sa domine statul si sa se transfonne ea insasi in stat. Pe de alta parte, Biserica protestanta pulverizata si dezorganizata cum este, s'a lasat total robita de catre stat.

Asadar, Biserica romano-catolica cauta sa domine statul, Biserica protestanta e dominata de stat. Fata de ele, Biserica ortodoxa rusa se diferentiaza prin aceea ca, neamestecandu-se in chestiunile statului, ea isi pastreaza primatul spiritual asupra statului. Omul rus e dublu cetatean. Prin stat e cetateanul pamantului, prin Biserica e cetateanul cerului".

Dar si societatea orientala rusa o gaseste Kirievski diferita de societatea occidentala. In privinta proprietatii bunaoara, el gaseste ca ceea ce e caracteristic in Rusia este mirul,  comunitatea de afara, si prin aceasta Kirievski evidentiaza afirmarea personalitatii umane, disparitia oricarui materialism, adica degajarea persoanei umane de bunurile materiale, din moment ce exista institutia populara a mirului, adica a proprietatii comune. In Occident, proprietatea fiind individuala si legand pe individ de materie, capata un caracter material care o deosebeste total de societatea orientala.

Kirievski se insala, pentru ca in privinta mirului, adica a proprietatii comune, este de acord cu occidentalistii, cu socialistii, care sustin ca exista aceasta comunitate de avere — mirul ca institutie populara —, iar Rusia ar fi terenul cel mai bun pentru a transplanta, a realiza in practica acest ideal socialist al vremii. Acelasi lucru il spun si teoreticienii bolsevismului de astazi.

Mai departe el face o diferenta intre lumea occidentala si orientala in ceea ce priveste familia. Familia rusa se deosebeste de familia occidentala prin aceea ca ea s'a pastrat intr'un caracter patriarhal, si anume in aceasta familie domina simtul ierarhic al supraordinii si subordinii. Tatal e seful familiei, iar mama si copiii i se subordoneaza poruncii lui. In Occident, familia a fost corupta de ideile liberale, de vreme ce se vorbeste despre emanciparea femeilor si a copiilor. In aceasta idee de emancipare a femeii de sub tutela barbarului si a copiilor de sub tutela parintilor, el vede germenul coruptiei societatii Occidentului.

In cazul lui Kirievski avem de a face cu un filozof al culturii si cu un filozof al istoriei in acelasi timp. El cauta sa fondeze ideile amintite in niste consideratii asupra istoriei, in sensul cercetarii in ce consta sau care este cauza acestei diferentieri totale intre cultura occidentala si orientala. El gaseste ca  pricinile acestei diferentieri stau in originile vechi ale acestor doua lumi, ale acestor doua culturi. "Cultura occidentala", zice el, "se bazeaza pe Roma autentica". Aceasta  Roma  autentica era o institutie juridica dominata de ideea de a stapani pamantul. Caracterul acesta juridic materialist sta la baza culturii occidentale, avand de la inceput aceasta pecete de materialism care o va duce treptat, treptat la putrefactie. Cultura rusa orientala are la originea ei Atena antica. Rusia a mostenit de la Bizant idealismul intreg, desfacerea de lumea pamanteasca a vechii Atene, a idealismului filozofilor, iar aceasta origine i-a dat caracterul idealist si forta in virtutea careia se va putea dezvolta in viitor aceasta cultura, pana cand va ajunge sa stapaneasca pamantul, pentru ca din moment ce cultura occidentala este o cultura corupta, asemanandu-se cu vechea cultura a Romei, care la un moment  dat a cazut tot asa de iremediabil, ea nu se poate regenera decat prin noua cultura primitiva. Or, aceasta cultura primitiva n'o poate da Europei decat Rusia.
Precum cultura corupta a Romei a cautat sa se regenereze prin culturile primitive ale popoarelor care au venit in contact cu ea, tot astfel cultura corupta a Europei nu se va putea regenera decat prin cultura noua, tanara, primitiva, daca vreti, a Rusiei. De unde vine izvorul acestei culturi rusesti?

Kirievski, care traieste in epoca romantismului, in vremea cand de-a lungul si de-a latul Europei se proclama geniul creator al popoarelor, vede izvorul acestei culturi rusesti in fortele creatoare ce se vor ridica in viitor din popor si care vor da nastere unei mari culturi care va putea cuceri  Europa intreaga si o va putea regenera cu fortele noi pe care le va aduce.

Aceasta este ideea mesianica in care se termina doctrina slavofilista a lui Kirievski.

Vezi şi:

Din Nichifor Crainic: Dostoievski si crestinismul rus. Occidentaliştii

Din Nichifor Crainic: “Dostoievski si crestinismul rus”

 Nichifor Crainic: Rasă şi religiune

Atacarea lui Nichifor Crainic, tăcerea teologilor şi stăpânirea “duşmanilor omului”. Vezi video Dumitru Moldovan şi Grigore Caraza, recitând din poeziile detenţiei

 

 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails