20.1.13

Invatatura Sfantului Maxim Marturisitorul. Insemnari la Filocalia (Vol II si III) ale dascalului generatiei sfintilor din inchisori, Traian Trifan

Învăţătura Sfântului Maxim
Urcuşul
  1. Curăţirea de patimi
  2. Cunoaşterea în duh a raţiunilor lumii
  3. Unirea cu Dumnezeu şi contemplarea în lumina Lui directă a raţiunilor tuturor lucrurilor
Omul e dotat cu percepţie sensibilă (simţire) şi cu minte.
Prin simţire sesizează cele văzute, prin minte cele nevăzute.  Aşadar simţirile trebuie să stea în slujba minţii.
Omul păcătuieşte şi se mântuieşte în contact cu lumea. 
Ridicarea omului la Dumnezeu
Simţurile trebuie să devină pură percepţie sensibilă, iar raţiunea trebuie să-şi recâştige fermitatea ei obiectivă. 
Mişcarea de la existenţa simplă la existenţa fericită şi la existenţa fericită veşnică
Dumnezeu mijloceşte între început şi ţinta finală.
Dumnezeu - Logos - Duhul Sfânt - în sânul lumii dar totuşi neidentificat cu natura creată
Raţiunea discursivă şi privirea intuitivă se întâlnesc şi se armonizează.
Îndumnezeirea nu se poate face decât prin Logos. 
De la virtuţi la cunoştinţa raţiunilor
Ajunsă la privirea directă a Logosului, mintea vede toate făpturile în mod unitar şi simplu în El.
Mintea trebuie să devină goală de toate valurile impresiilor şi ideilor din lume, pentru a vedea Logosul neacoperit de valurile simbolulilor create, care sunt acoperămintele cuvintelor.  
Prin Hristos ne împlinim destinul - ne îndumnezeim.
Cuvânt ascetic
Prin trezvia atenţiei, sufletul începe să vadă pe draci, care îl războiesc prin gânduri şi începe să se apere.  
Locul minţii este:
  1. Virtutea
  2. Cunoştinţa
  3. Frica lui Dumnezeu
Mintea trebuie să dobândească:
  1. Iubirea (a iuţimii)
  2. Înfrânarea (a poftei)
  3. Rugăciunea (purificarea minţii)
Înţelesurile sunt înţelesuri ale lucrurilor, iar dintre lucruri, unele cad sub simţuri iar unele sunt inteligibile. Mintea poartă în sine înţelesurile lor. Harul rugăciunii însă uneşte mintea cu Dumnezeu, desfăcând-o de toate înţelesurile, de aceea porunca rugaţi-vă neîncetat”.
Dispreţuim ca o simplă vorbă pedeapsa înfricoşată.
Cel născut din cineva este asemenea celui care l-a născut, cel născut din Duhul, duh este. (Ioan III, 6 22)
Credinţa fără fapte moartă este, precum şi faptele fără credinţă. (Ioan II, 20)
Mântuirea vine prin harul lui Dumnezeu, şi prin lupta (lacrimile) voinţei libere a omului, pentru curăţenie şi libertate. (vezi Simeon Metafrastul v V, cap 13)
Cel ce urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni. (Ioan III, 15)
Mântuirea este un lucru cu neputinţă oamenilor, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.
Când te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mântui”- Isaia 30, 15
 
Capete despre dragoste 
suta I
Mintea luminată părăseşte simţirea faţă de toate cele făcute de Dumnezeu, precum ochiul sensibil nu mai simte stelele când răsare soarele.

Toate virtuţile ajută mintea să câştige dragostea dumnezeiască, dar mai mult ca toate rugăciunea curată.
Fericit este omul care poate să iubească pe tot omul la fel.
 
Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă smerenia.
Toate patimile ţin sau numai de iuţimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau de cea raţională, cum e uitarea sau neştiinţa.
Smerenia taie patimile sufletului, reaua pătimire, ale trupului.
Prin porunci Domnul dăruieşte luminarea cunoştinţei.
Precum pasărea având piciorul legat e trasă la pământ de sfoară aşa şi mintea.
Când ai ajuns ca niciodată în vremea rugăciunii să nu-ţi mai tulbure mintea vreo idee din cele ale lumii, să ştii că nu te mai afli înafară de hotarele nepătimirii, căci războiul dracilor împotriva noastră prin gânduri e mai cumplit ca războiul cel prin lucruri.
Dumnezeu este nesfârşirea; a cunoaşte că e mai presus de minte, cum au spus cuvântătorii de Dumnezeu Grigorie şi Dionisie.
Suta II
Rostul poruncilor este să facă simple înţelesurile lucrurilor – desfacerea acestui înţeles de orice gând pătimaş, înţeles – noimă.
Iar al citirii şi al contemplaţiei să facă mintea nepământească şi fără formă. Aceasta îi dă putinţa de a se ruga neîmprăştiat. 
În iubirea trupească de sine este patima îndreptată spre trup.
Patima este o mişcare a sufletului împotriva firii, fie spre o iubire neraţională, fie spre o ură fără judecată.
Păcătoşenia este o judecată greşită cu privire la înţelesurile lucrurilor, căreia îi urmează reaua întrebuinţare. 
Slujbă de diacon împlineşte cel ce-şi găteşte mintea pentru luptele sfinte şi depărtează cugetările pătimaşe de la ea. 
Slujba de preot - cel ce o luminează spre cunoaşterea lucrurilor şi alungă cunoştinţa mincinoasă
Slujba de episcop - cel ce o desăvârşeşte prin Sfântul Mir al cunoştinţei sfintei şi închinatei Treimi.
Cele 3 trepte: nevoinţa cu fapta, cunoaşterea din lucruri şi cunoaşterea nemijlocită.
Cuvintele Domnului cuprind aceste patru lucruri: poruncile, dogmele, ameninţările şi făgăduinţele.
Plata înfrînării este nepătimirea, plata credinţei este cunoştinţa. Nepătimirea naşte discernămîntul, cunoştinţa naşte dragostea. 
Când zice Domnul: “Eu şi Tatăl una suntem, arată identitatea Fiinţei, iar când zice Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, arată nedespărţirea ipostasurilor. 
Taina este împărţirea şi unirea.
Dracii iau prilejuri de a stârni în noi gândurile pătimaşe din patimile aflătoare în suflet. Pe urmă războindu-ne mintea prin aceste gânduri, o silesc la consimţirea cu păcatul, apoi la păcatul cu cugetul şi în sfârşit la faptă.  

După aceasta cei ce au pustiit sufletul prin gânduri se depărtează împreună cu ele şi rămâne în minte numai idolul păcatului. Mintea este biserica lui Dumnezeu. La e fel şi în istorie Antihristul.
Petru Damaschinul v V cap 24:
 În război omul cunoaşte că nu cunoaşte cum trebuie, apoi neputinţa care dă smerenie, şi nădejdea la Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails