S-a făcut, şi incă se
face mare caz 1de “amoralismul” lui Nae Ionescu, de “spiritul său imperialist” –
pentru că Nae Ionescu a afirmat despre omul -naţie, in Conferinţa a IV-a,
din lagărul de la Miercurea Ciuc (conferinţă publicată la p. 31, in Buletinul
informativ, nr. 4-5, august-septembrie 1940): “Noi trăim in istorie,
unde este păcat, veşnică luptă, unde trebuie să ne cucerim dreptul la
existenţă, prin vredn icia noastră(s.n.). Dacă nu există dreptul la existenţă,
am fi in acest caz ingeri, şi nu sub păcat şi in istorie(…). Prin urmare, cel
care vrea să-l realizeze pe Dumnezeu nu o va face decat cucerind in afară,
strangand de gat pe altul - deci naţiunea e dinamică, e ofensivă şi imperialistă.
Nu există, altfel zis, cuminţenie şi defensivă, in naţionalism, căci neamurile
care se pun pe o astfel de temă, poziţie, cad in robie.”
De la bun inceput,
subliniem două lucruri: a - aşa-zisul text al conferinţei lui Nae
Ionescu este, de fapt, o stenografiere din partea unor auditori fascinaţi de
discursul Profesorului – foarte probabil, neglijenţi in scriere şi cu urechea la conferinţă,
auditori-stenografi care, stenografiind maşinal, n-au surprins ideea, ci au
scris “mot a mot” - şi nici n-au mai revenit asupra textului stenografiat;
b- afirmaţia lui Nae
Ionescu este scoasă de C. Papanace atat din contextul conferinţei, cat şi din
contextul gandirii lui Nae Ionescu. In plus, bine ar fi să nu se uite că
hiperbola e procedeu specific oratoriei, iar Nae Ionescu a fost un magnific,
fascinant orator (ne -o mărturisesc pană şi duşmanii lui!): credem a nu şi-l
inchipui nimeni pe Nae Ionescu, cu mainile in gatul cuiva - pe el, cel elegant
pană la scliviseală…
Insuşi C. Papanace, in Prefaţa
sus-amintită, revine, intr-o incercare de a pune, totuşi, lucrurile in
contextul logicii bunului-simţ şi, mai cu seamă, al autenticei gandiri
legionare, formulate de Codreanu: “Teoria amoralismului in politica naţională şi,
mai ales, internaţională - ar avea interes să o propage popoare mari (in sens
de numeroase) ca ruşii, germanii chinezii etc. Dar ar fi o mare imprudenţă, ca
să nu spunem neghiobie, dacă ea ar fi etalată şi justificată de popoare
mijlocii şi mici. Căci s-ar oferi , in
mod stupid, alibiul pentru hrăpăreţii lor vecini! Popoarele mici nu pot concura
intr-un climat politic dominat de concepţia luptei amorale. Insăşi existenţa
lor fizică e permanent ameninţată. De
aceea, ele au interes să propovăduiască toleranţa intre indi vizi şi
popoare(s.n.)”. E clar că Nae Ionescu trebuie să fi fost măcar tot atat de
lucid precum C. Papanace. Şi, deci, afirmaţia sa trebuie că are cu totul altă
semnificaţie, care să se inscrie in linia gandirii lui Codreanu - despre care
Nae Ionescu mărturisea:”Minunea pe care a făcut -o Corneliu Codreanu e aşa de
mare, că de -acum il depăşeşte şi pe el”.
Pană-n zilele noastre, cam toţi
istoricii, intr -o măsură mai mare sau mai mică, se complac in a-l expedia pe
Corneliu Zelea Codreanu, in cel mai bun caz, in zona “extremism de dreapta” şi
“propagandă populistă”…Ei nu iau in seamă decat gesturile disperate, totdeauna
de apărare, totdeauna de răspuns (responsabilizaţi absolut, cu viaţa),
ale unor tineri (intelectuali, majoritatea) crunt nedreptăţiţi, prigoni ţi,
hăituiţi, intemniţaţi, torturaţi şi asasinaţi, cu familii cu tot (de dictatorul
Carol al II -lea şi servii săi, apoi de comunişti), tineri innebuniţi de
durerile neamului lor (să nu se uite că Mişcarea Legionară incepe să se
manifeste in perioada care premerge marile rapturi, din decizie externă şi cu cvasi-consimţire
a politicienilor interni, in frunte cu regele - asupra teritoriului naţional
romanesc, marile cataclisme morale, alienante, ale poporului roman - comunismul
şi ocupaţia străină); poate şi rătăciţi de dreapta invăţătură spirituală.
Aceşti istorici nu iau in seamă problema Invierii Spirituale a Neamului, care
se poate implini prin cuvant, educaţie şi faptă ritualică, intr -un mediu
sacru, sub Privirea lui Hristos. Educaţie pentru inlocuirea eredităţii
biologice, cu forţa de automodelare spirituală, intru onestitate absolută,
demnitate şi desăvarşit cavalerism.
Merită cu prisosinţă
analizată singura generaţie de tineri ai Romaniei care a inţeles linia
cristică a martiriului – singura generaţie modernă care nu a pretins ţării şi
neamului decat dreptul la autojertfire, in numele unor idealuri spirituale. Greşeli şi excese au
produs, intotdeauna, toate generaţiile tinere ale Pămantului, dar numai această
generaţie, generaţia romanească interbelică (singura inţelegătoare de
martiriu cristic, in toată lumea) este prigonită, calomniată şi damnată, pană
la al 7-lea neam. Aceşti tineri nu s-au repezit niciodată inafara hotarelor
ţării lor, pentru a face bani mai mulţi (şi numai unul Dumnezeu ştie cat de săraci
au fost unii dintre ei) ci, atunci cand, totuşi, au plecat spre Apus, au plecat
spre a muri pentru Hristos Cel al Tuturor Neamurilor Pămantului.
Cand Codreanu spune, la
Congresul studenţesc de la Berlin -1930:”Nu uitaţi că dreptul este o prop
rietate care se sprijină pe forţă. In lume oamenii se luptă. Din adancul mării
şi pană in inălţimile văzduhului, nu -i decat o luptă in care animalele se
devorează unele pe altele(…) Voiesc să spun că nu există in natură pacea pe
care o cantă toţi poeţii şi literaţii, nu există decat o realitate mare, crudă
şi superbă: RĂZBOIUL. Neamurile care inţeleg acest adevăr trăiesc. Celelalte
pier(…)” - nu vrea să spună şi nici nu spune că e de acord cu darwinista junglă
a luptei pentru supravieţuire şi cu realitatea cosmică a RĂZBOIULUI, a
manifestării forţei brutale - ci le constată; CU DURERE O CONSTATĂ, această
realitate a infiltrării Demonului in lume. Iar leacul spiritual pe care il
găseşte şi oferă Codreanu - nu doar romanilor, ci OMENIRII, este cuprins
in cuvintele profetice din 1936 (Pentru legionari) - cuvinte prin
care se distruge (cel puţin “in abstracto”, ca poziţie revelat -spirituală),
odată pentru totdeauna, amoralismul autentic (inaugurat, teoretic, la
inceput de secol XVI, de către demoniacul Niccolo Machiavelli, prin textul Principelui):
“Ţelul final al Neamului este viaţa? Dacă este viaţa, atunci nu ne interesează
mijloacele pe care neamurile le intrebuinţează spre a şi -o asigura. Toate sunt
bune, chiar şi cele rele. Se pune deci problema: După ce se conduc naţiunile in
raport cu alte naţiuni? După legea
peştilor din mare sau a fiarelor din pădure? Ţelul final nu este viaţa. Ci INVIEREA. Invierea neamurilor in numele
Mantuitorului Iisus Hristos. Creaţia, cultura – nu-s decat un mijloc, nu un scop, cum
s -a crezut, pentru a obţine această Inviere. Este rodul pe care Dumnezeu l -a
sădit in Neamul nostru, de care trebuie să răspundem. Va ve ni o vreme cand
toate neamurile pămantului vor invia, cu toţi morţii şi cu toţi regii şi
impăraţii lor. Avand fiecare locul său inaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment
final, <<Invierea din morţi>>, este ţelul cel mai inalt
şi mai sublim către care se poate inălţa un neam.”
Doar interpretand, pe
această linie, vorbele lui Nae Ionescu – putem surprinde şirul logicii
dialectice ionesciene, putem inţelege că nu este nici o contradicţie, in
logosul său: filosoful creştin constată o realitate (infiltrarea concepţiei
demoniace, in toate popoarele lumii, inclusiv in poporul roman) - şi ne
atenţionează că trebuie să avem spiritul concentrat bipolar - către istoria
demoniacă şi către Mantuirea Dumnezeiască ; poporul roman, ca şi toate
popoarele care cre d in Spirit, să se apere aprig de Demon - şi să se roage
pentru Mantuire - Inviere:”Prin aceaşti doi poli, primul situat pe pămant, in
clocotul vieţii acestei lumi şi secundul transpus in cer, in lumea cealaltă,
trece axa verticală a doctrinei legionare fixată de Căpitan”(C.Papanace – Prefaţa
citată).
Ne supără şi nedumereşte
dubla măsură, aplicată de “critici” şi istorici cultural-literari, in judecarea
personalităţilor spiritual-culturale ale neamului nostru. Dacă i se permit
exasperări faţă de soarta nea mului său, dacă i se permite apostazia grosolană,
clovnerească, d-lui Emil Cioran (ucenicul lui Nae Ionescu!) - lui Cioran, care
sare, numai in trei ani, de la afirmaţia, in legătură cu Legiunea Arhanghelul
Mihail şi cu Corneliu Codreanu: ”In caţiva ani, Romania a cunoscut o palpitaţie
tragică, a cărei intensitate ne consolează de laşitatea a 1.000 de ani de
neistorie.
Credinţa unui om a dat naştere unei lumi, ce lasă-n
urmă tragedia antică şi pe Shakespeare (…). Pe un plan absolut, dacă ar fi
trebuit să aleg intre Romania şi Căpitan, n -aş fi ezitat nici o clipă (…). Cu
excepţia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent intre noi” (1940, cand
Cioran se plimba pe malurile Senei - deci, nu se putea prevala de argumentul
că-l ameninţa cineva şi-l forţa să spună ce-a spus) - la afirmaţia, apărută in
cartea Ţara mea, Humanitas, 1996 - dar scrierea ei s-a făcut, se
pare, prin 1943: ”Mişcarea Legionară a fost o mişcare crudă, amestec de
preistorie şi de profeţie, de mistică a rugăciunii şi a revolverului (…) fusese
intemeiată pe idei feroce: a dispărut in ferocitate” etc. - iar despre Codreanu
spune că avea infăţişarea unui “ataman cazac” - ei bine, de ce nu i s-ar permite
şi lui Nae Ionescu(profesorul -maestru al lui Cioran) nu un salt (invers, faţă
de Cioran!), ci o precizare in registru spiritual, nu biologic-vitalist, asupra
conceptului de naţie-neam? In lumea căzută, omul, care “a căzut lumea”,
se exprimă prin naţie-neam: şi om, şi naţie-neam, sunt sub păcat, deci
sub semnul războiului metafizic - dar naţia-neam este prima treaptă de
strigăt pentru mantuire intru unitatea-unicitate, a omului care, prin naţie-neam,
nu se mai simte singur -
şi astfel face primul pas spre HRISTOS -MIRELE-FUZIUNEA. Cele spuse despre
necesitatea “imperialismului naţiei” sunt valabile doar pentru istorie=conştientizarea
căderii in lume şi a lumii-cădere, pentru cei care nu conştientizează, incă,
necesitatea luptei dintre “poruncile Sfantului Duh şi poftele firii noastre
pămanteşti”(Corneliu Zelea Codreanu, Insemnări e la Jilava):
“Caracteristica timpului nostru: Ne ocupăm cu lupta dintre noi şi alţi oameni,
nu cu lupta dintre poruncile Sfantului Duh şi poftele noastre pământeşti.
Ne preocupăm şi ne plac
victoriile asupra oamenilor, nu victoriile impotriva Diavolului şi păcatului.
Toţi oamenii mari ai lumii de ieri şi de azi: Napoleon, Mussolini, Hitler etc.
sunt preocupaţi mai mult de aceste biruinţe. Mişcarea Legionară face excepţie,
ocupandu -se, dar insuficient, şi de biruinţa creştină in om, in vederea
mantuirii lui. Insuficient. Răspunderea unui conducător este foarte mare. El nu
trebuie să delecteze ochii armatelor sale cu biruinţe pămanteşti,
nepregătindu-le, in acelaşi timp, pentru lupta decisivă, din care sufletul
fiecăruia se poate incununa cu biruinţa veşniciei sau infrangerea veşnică”.
Căci, la fel precum
Codreanu , care se explică, afirmand, contrar teoriei darwiniste a “războiului
pentru supravieţuire”, că nu viaţa -război e ţelul final al neamului, ci
INVIEREA SPIRITUALĂ - tot aşa şi Nae Ionescu se explică, in legătură cu
atitudinea lumii -treaptă de strigăt către Dumnezeu, a lumii care intrevede
mantuirea, deci eliberarea de căderea-păcat, intru lumea ek-stasis-ului şi,
totodată, divin-dinamică, LUMEA CREŞTINĂ: (Nae Ionescu, art. Iertarea creştină, in Cuvantul,
29 nov. 1926)”Creştinismul este religia milei şi a iertării. Religia celor slabi,
deci? (n.n.: aşa cum clama Nietzsche). A sclavilor? A, nu! Ci mai degrabă a eroilor. A
eroilor umili şi anonimi, a celor care s-au infrant pe ei, a acelora care nu
mai sunt ai lor, ci ai lui Dumnezeu. Cine nu mai cere nimic pentru
el, e creştin. Cine nu mai ex istă prin el, e creştin. Cine s-a omorat in
trupul lui, in ambiţiile şi poftele lui, dar trăieşte in spiritul şi in
legea lui Dumnezeu - acela e creştin.
Inseamnă insă aceasta că
un creştin nu există, nu cere nimic, nu luptă pentru nimic? Deloc.
El este, luptă şi cere
implinirea legii lui Dumnezeu (s.n.).”
Deci, dacă OMUL-NAŢIE
este cauza “războiului vitalist” darwinist, NAŢIA-OM (metafizic) scoate, de
sub păcat şi din istorie, umanitatea - pe noi, refăcandu-ne spiritual,
situandu-ne chiar mai sus de ingeri. Deci, pentru a subzista in lumea
căzută, orizontalizată, OMUL -NAŢIE căzut in lume işi apără, vitalist, “sărăcia
şi nevoile şi neamul” (adică, fiinţa “descojită”, treptat, de orgoliul
individualist-egoist, fiinţa care se pregăteşte pentru des-fiinţarea stării de cădere
in lume şi re-infiinţarea intru Dumnezeu) - dar pentru re-infiinţare reală,
spirituală, NAŢIA-OM creştină nu urmăreşte cu ochii altceva decat verticala
-implinirea legii lui Dumnezeu. Nici Hristos nu şi-a negat trupul (s-a inălţat
la cer cu tot cu trup), nici nouă nu ne-o cere: ne cere doar să nu ne uităm
ORIGINARA IDENTITATE - cea divină. (prof. dr. Adrian Botez)
1 - Eruditul istoric al aromanilor, Constantin
Papanace, in Prefaţa la cartea Fenomenul legionar,
cuprinzand patru conferinţe stenografiate de alţii, ale lui Nae Ionescu
, carte editată de Samizdat -Bucureşti, 2000 (dar reproducand un text apărut, cu mulţi ani in urmă, prin
1941, la editura Armatolii) - face această afirmaţie (“teoria
imperialismului şi a expansionismului, de esenţă amorală, vine in vădită
contradicţie cu linia creştină adoptată de Căpitan, pentru Mişcarea
Legionară”) - afirmaţie pe care am intalnit -o, apoi, nedigerată, la
mulţi dintre cei care scriu, fie şi tangenţial, despre Nae Ionescu - de la
Stelian Neagoe - Triumful raţiunii impotriva violenţei, Junimea, Iaşi,
1977 - şi pană la spaniolul Francisco Veiga - Istoria Gărzii de
Fier - mistica ultranaţionalismului, Humanitas, Buc., 1995.
Prof. Dr. Adrian Botez
Sursa: revista Contraatac, an V, nr. 14, aprilie-mai 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu