Toată viaţa mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii
Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Laţcu până la intrarea în monahism) că m-a
dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinţei ortodoxe române.
Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele
Arsenie Boca era şi un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care
l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul
întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta
l-am întâlnit şi pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre
cei mai mari dogmaticieni ai timpului, şi pe Părintele Mladin. Ei mergeau la
Sâmbăta cu regularitate.Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau
privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simţeai, ştiai, nu ştiu de unde
ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Avea atâta
lumină şi căldură în ochi, şi avea o asemenea privire încât aveai impresia că
întregul cer, o infinitate albastră mă priveşte. Infinitul mă privea cu doi
ochi albaştri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi
Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de
înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau
în “flash”-ul privirii lui.E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt
de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa,
neavând nicio explicaţie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui
Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te
lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu
credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era
dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta.
A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat,
dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă
cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt.
- fragment dintr-un interviu acordat de doamna Aspazia Oţel
Petrescu revistei VEGHEA
Ce om minunat a fost!
RăspundețiȘtergere