MESAJ AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU LA DUMINICA ORTODOXIEI

Părinţi şi fraţi, copii întru Domnul cu chipuri luminoase ai Sfintei Biserici Universale Ortodoxe, în acest ceas, în care numărăm 2011 ani de istorie după Hristos, răspunsul sigur la întrebarea despre Hristos, nu se află în căutările religiei, ci în experienţa credinţei. Hristos este sfârşitul religiei, al punctelor de vedere omeneşti despre Dumnezeu. Şi este însăşi credinţa, Descoperirea lui Dumnezeu făcută omului şi în istorie. De atunci, nu mai există o religie, ci Biserica, spaţiul vital al omului; şi este credinţa sau necredinţa, cea care îl judecă corespunzător pe om, ca şi întreaga istorie. Hristos este însăşi credinţa, deplinătatea unei relaţii noi între Dumnezeu şi om, exact ceea ce recomandă taina bisericească, asumarea trupească a omului şi, prin el, a istoriei lui. Hristos n-a venit ca să facă Istorie, ci ca să mântuiască Istoria. Hristos nu este o personalitate istorică seducătoare, care mai creează o religie, şi chiar mai desăvârşită, care la rândul ei promite o morală mai desăvârşită.

Când Iisus a întrebat despre El însuşi – Ce zic oamenii despre El? -, a vrut să conducă răspunsul dincolo de ceea ce sesizează oamenii. Pentru că oamenii, care idolatrizează istoria şi-L subordonează acesteia pe Hristos, de obicei Îl consideră ca pe un mistic sau profet, ca pe un ideolog sau revoluţionar, care a îmbogăţit ideile religioase şi mai ales punctele lor de vedere sociale, care promovează schimbările exterioare şi înfrumuseţează condiţiile exterioare. Hristos nu S-a limitat la răspunsurile oamenilor şi a cerut răspunsul ucenicilor Săi; pentru că este Dumnezeu, Care S-a făcut Om şi S-a aplecat spre noi şi este Însăşi minunea, întreaga taină a credinţei şi mărturia fiinţială a credinţei. Hristos este Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu, şi „decât Dumnezeu nimeni nu este mai adevărat”, Dumnezeu Creator şi Mântuitor. Respingerea Dumnezeirii lui Hristos Îl face mai mult necunoscut şi enigmatic în relaţie cu istoria şi pentru istorie. Pentru că sminteala nu este Hristos, ci ceea ce istoria a numit religie creştină, în cazul diferitelor erezii – monofizismul, romano-catolicismul şi protestantismul -, războaielor religioase, Sfintei Inchiziţii, denaturării Adevărului Dumnezeiesc. Unicul răspuns este rodul unei relaţii de iubire şi de închinare mai presus de minte şi de cuvânt dintre credincios şi Hristos. Taina lui Hristos se păstrează ascunsă în credincioşii sau sfinţii Lui, care trăiesc ca cei mai mici oameni în Istorie, dar poartă taina eliberării lor.

Creştinii sunt un nou neam de oameni pe pământ, o nouă nobilime, ieşită din durerile unei noi naşteri: firea omenească înnoită în Ipostasul lui Hristos. Şi atunci când, printr-o viaţă alienată şi printr-o petrecere denaturată, se îndepărtează de Hristos şi-L înstrăinează pe Hristos din lume, atunci sunt chemaţi să se re-împărtăşească din profunzimea tainei creştine, a deşertării lui Dumnezeu şi a îndumnezeirii omului; pentru că în aceasta se recapitulează întreaga dinamică a credinţei creştine. Credinţa exprimată în opere istorice şi în evenimente de transformare a Istoriei, până când va veni sfârşitul, perfecţiunea sau desăvârşirea celor de pe urmă, „va liturghisi între Dumnezeu şi sfinţi, taine de negrăit”, va dărui „comori, pe care cerul şi pământul nu le încap”. Tainele Împărăţiei şi comorile credinţei nu sunt obiecte ale istoriei, şi desigur nici subordonate ei mai dinainte, ci sunt firea umană, la care contribuie cele minunate şi măreţe ale lui Dumnezeu, în care se seamănă şi rodesc darurile Înomenirii  şi Cincizecimii pentru lume, ca creaţie şi ca Istorie.

Hristos nu se descoperă la modul general şi nedefinit în Istorie şi desigur în dimensiunea ei impersonală. Chiar dacă şi astăzi este valabil că „Fiul Omului nu a avut unde să-Şi plece capul”, lucrul acesta se înţelege în relaţie cu istoria. Istoria, înrobită în idolatrizarea de sine, continuă să fie inospitalieră pentru Hristos, „din pricina celui ce a supus-o pe ea în deşertăciune şi stricăciune”, din pricina diavolului. Pentru că nu Istoria în ea însăşi este absurdă, ci omul este absurd pentru Istorie. Şi absurdul (iraţionalul, ilogicul) este a cocheta, a flirta, a face curte cu puterea, cu violenţa exterioară şi a persecuta adevărul şi dragostea liberă. Hristos este adevărul care eliberează, şi nu puterea care cu deosebire stăpâneşte; de aceea nici nu revendică vreun loc în Istoria evenimentelor iraţionale şi a chestiunilor moarte, prin urmare, în Istoria pentru care deja a venit şi a început sfârşitul ei. Râvna Lui rămâne inima: dorita Lui locuinţă, locul odihnei Lui, Biserica slavei Lui, masa frumuseţii Lui. Este omul întreg ca cel ce doreşte şi este dorit, ca cel ce iubeşte şi este iubit. Toată asceza urmăreşte ca omul întreg să devină sfânt întru iubire, să devină în întregime o inimă curată întru smerenia şi pocăinţa lui, şi doar atunci, „dacă are inimă, poate să se mântuiască”.

Mitropolitul Serafim al Pireului: ”SUNT ANTISIONIST, DAR NU ANTISEMIT! ierarhii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, nedespărţite şi neschimbate, nu abdică atunci când e vorba de teme ale credinţei, ci aleg să moară fie în exil, fie pe eşafod.”

”Ierarhii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, nedespărţite şi neschimbate, nu abdică atunci când e vorba de teme ale    credinţei, ci aleg să moară fie în exil, fie pe eşafod.”

 Mitropolitul Pireului Serafim, prin noile sale declaraţii pe care le-a făcut după praznicul Botezului asupra chestiunii sioniste, subliniază că este antisionist, dar în nici un caz antisemit. Referindu-se la declaraţiile pe care le-a făcut la postul de televiziune MEGA a subliniat următoarele:        

Biserica nedespărţită şi neschimbată a lui Hristos nu este o religie, adică un fenomen psihologic, ci este revelaţia Creatorului veşnic al vieţii, participare şi împărtăşire din modul de viaţă treimic al Dumnezeului veşnic, Care în chip măreţ şi întru totul desăvârşit a creat universul din nimic şi îşi revarsă dragostea şi atotînţelepciunea asupra întregii creaţii, a cărei încununare este omul. Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu şi golirea Sa de Sine întru smerenie prin asumarea firii, a voinţei şi a lucrării umane şi mai ales prin jertfa Sa pe Cruce şi prin biruinţa asupra stricăciunii şi a morţii întru Învierea Sa, au arătat dimensiunea iubirii dumnezeieşti şi adevărata vocaţie a persoanei umane. Prin urmare, menirea Bisericii nu este aceea de a deţine puterea, ci slujirea ei este asumarea lucrării lui Hristos, a singurului Mesia adevărat, „Care nu a venit, ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să dea sufletul Său ca preţ de răscumpărare pentru mulţi”. Tocmai din acest motiv cuvântul slujitorilor Trupului Euharistic va trebui să fie cuvânt al adevărului, care nu tinde către dimensiunea politică, ci către adevăratul discernământ al evenimentelor, pentru că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceasta”.

Doresc să cred că în acest duh se mişcă şi smeritul meu cuvânt, pentru că nu atacă persoanele – oricât de blamate ar fi ele –, care sunt create de Dumnezeu după chipul Său, chiar dacă acestea o recunosc sau nu, ci încearcă să vădească situaţiile contradictorii şi, după puţina mea ştiinţă, tragismul înşelării în care se află cei implicaţi.

În acest duh am vorbit şi la emisiunea „Societatea – ora MEGA” din 20.12.2010 a canalului de televiziune MEGA, răspunzând la întrebările jurnalistului. În cadrul acestei emisiuni nu am făcut decât să redau adevăratul cuvânt mărturisitor al miilor de semeni ai noştri evrei antisionişti care se luptă de decenii împotriva abaterii sioniste de la adevăratul iudaism. Ei demonstrează că teologia capilor sionişti, care năzuiesc să-şi realizeze visul de putere şi guvernare mondială, a stâlcit instituţia Vechiului Testament al Drepţilor şi Profeţilor, denaturând în luciferism şi satanism. Este o teologie a dualismului care aşteaptă un „Mesia al slavei”, pe omul apostaziei şi al fărădelegii, pe cel numit Antihrist, pe care îl vesteşte revelaţia divină.

Pentru acest pseudo-Mesia se proiectează reconstruirea Templului lui Solomon pe înălţimea unde se află astăzi moscheea lui Omar şi se face multă propagandă în privinţa necesităţii, chipurile, instaurării unei guvernări mondiale şi a unui conducător mondial, care presupune mai întâi desfiinţarea statelor naţionale şi asocierea economică printr-o monedă unică mondială. Pentru concretizarea acestei viziuni s-a abandonat adevărata Lege a lui Dumnezeu, Pentateuhul şi Profeţii, şi a fost înlocuită de pergamentele de sorginte luciferică ale Talmudului, Kabalei şi ale paraliteraturii rabinice. Dovezi în acest sens se găsesc în şocantele site-uri ale evreilor ortodocşi care nu acceptă această cădere tragică din duhul iudaismului autentic. Îi invit pe „binevoitorii” care au făcut o profesie din apologia acestei denaturări sioniste a iudaismului să facă efortul de a vizita site-urile:

http://www.israelversusjudaism.org/ şi http://jewsnotzionists.org/ index.htm,

şi probabil li se va face ruşine că acordă sprijin nelegiuit şi instigator monstrului sionist.

Se cade, deci, să luăm aminte în mod serios asupra faptului că site-urile respective, reprezentându-i pe miile de evrei ortodocşi care nu aderă la deviaţia sionistă, provin din Statele Unite şi prezintă pe temeiul documentelor realitatea tragică a colaborării capilor sionişti cu regimul odios şi criminal al dictatorului paranoic Adolf Hitler, care a exterminat milioane de semeni ai noştri, evrei, polonezi, greci, ţigani etc. într-una din cele mai cumplite crime din istoria umanităţii, pe care astăzi cu toţii o condamnăm cu mâhnire, iar eu personal mă plec înaintea memoriei tragicului Holocaust şi sărut rănile martirice ale victimelor nevinovate.

În acest sens, menţionăm cutremurătoarea carte Min Hametzar (Din adâncuri) editată la New-York în anul 1961, în limba ebraică, pe care o semnează Rabinul Slovaciei Michael Ber Weissmandl, decanul Fundaţiei Nitra Yeshiva, fundaţie a cărei activitate este închinată cercetării istorice a perioadei 1942-1945. Reiese că faimosul proces de la Nürenberg, dacă nu s-ar fi întemeiat strict pe dreptatea omenească, ar fi trebuit să judece şi să condamne nu doar pe făptaşii fizici ai odioaselor crime, adică pe nazişti, ci şi pe autorii lor morali, printre care se numără, spre exemplu, şi Papa Romei din epoca respectivă, responsabil pentru incredibila crimă de a fi asasinat 80.000 de sârbi cu binecuvântările odiosului cardinal criminal al Croaţiei, Aluisio Stepinaţ, recent „canonizat” de Vatican.

Prin urmare, nu accept acuzaţia de antisemitism pe care lobby-ul sionist mondial a reuşit în mod ingenios să mi-o atribuie răstălmăcind cuvintele mele. Eu nu am făcut decât să prezint adevărul faptelor reale pe care de zeci de ani compatrioţii lor, evreii ortodocşi, îl denunţă. Nutresc sentimente de profundă dragoste şi preţuire faţă de poporul israelitean, aşa cum sunt dator faţă de oricare popor al lumii în calitatea mea de membru al Bisericii nedespărţite a lui Hristos. Sunt antisionist, dar nu antisemit, ca unul care combate înţelegerea – înşelătoare şi neconfirmată – a lumii şi a vieţii prin perspectiva luciferismului tragic şi inacceptabil, care se propagă prin intermediul lojilor masonice din fiecare ţară, anexe ale sionismului internaţional, unde, în spatele elementelor cifrate ale divinităţii masonice, Marele Arhitect al Universului, se ascunde Lucifer, aşa cum reiese din bibliografia de circuit închis a lojilor. Acelaşi lucru rezultă şi din textul „Şapte cuvântări la gradul al 18-lea” al domnului Kostis Melissaropoulos, care de mai bine de 30 de ani este directorul publicaţiilor teosofico-masonice Ilissos şi Pythagoras. Acelaşi lucru l-am demonstrat şi eu în alte texte ale mele date publicităţii, precum şi în cererea rămasă fără răspuns adresată Ministrului competent al Economiei, domnului Gheorghios Papakonstantinou, prin care am solicitat dizolvarea, întru totul conformă legii, a lojilor masonice care funcţionează sub masca fundaţiilor filantropice, pentru motivul că în realitate sunt temple de cult şi de iniţiere în luciferism. Această cerere urmează să fie rejudecată de către Consiliul de Stat.

Dependenţa absolută a lojilor masonice de sionismul internaţional a fost dovedită cu documente incontestabile de jurnalistul Kostas Tsaroukas – un luptător fervent împotriva acestor fenomene – în cartea sa Η Μασονία στην Ελλάδα (Masoneria în Grecia) pe care o prefaţează rectorul Facultăţii de Jurnalism, Serafim Phyntanidis, şi în care se dovedeşte că toate lojile din lume sunt subordonate supralojii sioniste Benen Berith (Marele Stejar) cu sediul în Statele Unite şi care îşi are filiala elenă în zona Pieţii Syntagma.