S-au împlinit 49 de ani de la înveşnicirea Martirului Ilarion Felea. Mărturia Părintelui Bărdaş despre înmormântarea Părintelui Felea la Aiud

Era prin anii 1960-61 (n.n. - mai precis, 18 septembrie 1961), in celularul din Aiud. Intr-o zi se anunta, prin formele de mass-media, din puscarie, morse la perete si calorifer:
- a murit Parintele Ilarion Felea!

Cine nu-l cunostea pe parintele Felea in Aiud? Toti stiam, unul de la altul ca a fost profesor la Academia Teologica Ortodoxa din Arad, si mie mi-a fost profesor si mai ales pedagog. Il cunosteam noi bihorenii si aradenii, il cunosteau si bucurestenii si mai ales Academia Romana care i-a premiat cartile. A fost un predicator de performanta la catedrala din Arad si oriunde il chemau rosturile Bisericii. La catedrala credinciosii si studentii ar fi fost in stare sa reproduca predica lui din ziua aceea.

La Academia Teologica, catedra lui se transformase in amvon; avea si o voce baritonala care te cucerea. Douazeci de stilouri asterneau pe caiet toata lectia din ziua aceea. Fizic era o figura impunatoare de barbat, fata incadrata de barba, arata ca un cap de efigie, era generos si comunicativ, de aceea era simpatizat de toti.

Era mot, de la radacina, de pe valea Crisului Alb, poate ca si aceasta i-a dat destinul inalt pe care l-a avut. La manifestari si diferite ocazii, il invitau unii si altii:
- Parinte, canta-ne ceva din ale Iancului!

Si canta taraganat si duios si te ducea pe meleagurile Iancului si ale lui Horea in vremile de vrednicie ale motilor.

Scria cu duh deosebit despre cele sfinte a lui Dumnezeu si despre cele vrednice de istorie ale neamului nostru. Eu l-am luat ca mentor duhovnicesc in viata mea de preot si pastor de suflete, pe unde am trecut. De aceea era asa de cunoscut de multi si in lumea ortodoxa si la celelalte confesiuni. In Aiud si in cellelalte inchisori era cunoscut pentru expunerile si textele biblice pe care le transmitea pe banda mintii mai ales la cei tineri. In Aiud eru fete inalte din alte confesiuni dar nimeni nu avea popularitatea: parintelui Staniloae, a ieromonahului Anania si a parintelui Ilarion Felea, toti fiind in Aiud la ora aceea.

Cand moare cineva afara, vin toti cei dragi si-l petrec dupa toata randuiala crestineasca. Pe parintele Felea l-am petrecut, cu sufletele noi “fratii si rudeniile lui” de idealuri si suferinta. N-a fost batran dar a murit pentru ca nu I s-a dat asistenta medicala, asa “se planifica” in puscariile comuniste.

Oamenii, respective noi detinutii, am urmarit mersul bolnavului pana a inchis ochii.
Afland vestea mutarii sale la Domnul, am sta de veghe doua seri, pana l-au dus la groapa la “trei plopi”, cimitirul detinutilor politici. A doua seara au si dat alarma cei de jos de langa morga, unde era mortul:
- Acuma il duce la groapa pe parintele Felea!

Intr-adevar, se auzea o caruta, o drosca brasoveana, trasa de un cal cu doi gardieni pe capra ducandu-I sicriul. Erau trei porti pana la poarta principala si in linistea noptii se auzea mersul carului. Noi stateam sub patura, era dupa ora 10, ora stingerii, nu ne miscam. Acuma incepea “prohodul”. Toti cei 5000 de prizonieri politici din Aiud, asistati de cei 400 de preoti ortodocsi se rugau dupa randuiala: “Cu sfintii odihneste Doamne sufletul adormitului robului tau Ilarion preotul, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin ci viata fara de sfarsit”. Acestea le rosteau toti chiar daca in celula nu era preot, daca era si preot se facea o randuiala mai dezvoltata, tot sub patura.

Cei de jos ne comunicau ca s-a ajuns la poarta principala, unde se petrecea scena cea mai sinistra: venea ofiterul de serviciu cu o bara ascutita de fier si o infigea in inima mortului sa se convinga “stapanirea” de moartea omului. Ce scena sinistra si lugubra, demna de evul mediu si ea se petrecea in evul modern in era comunista.

Carul funebru se ducea la “Trei plopi”, la cap i se punea un stalp de lemn pe care se batea o tinichea cu numarul matricol din dosarul detinutului. Dupa codurile comuniste, atata mai ramanea din viata omului.

Cand se incheia prohodul cu cuvintele Amin!- se mai auzeau morsele la perete si calorifer:
- Dumnezeu sa-l ierte, in veci sa fie pomenirea lui!

(Telegraful roman nr. 31-34/1994, p. 4, Marturie a pr. IOAN BARDAS, fost detinut politic la Inchisoarea din AIUD).

Sursa: Laurentiu Dumitru

Parintele Martir Ilarion Felea: Cine este Antihrist?

Cine sunt antihris­tii, cine este Antihrist si ce este lucrarea antihris­tica, taina faradelegii care se lucreaza in lume inainte de aratarea lui Antihrist?

Antihris­tii, despre care aminteste mai intai Sfan­tul Evanghe­list Ioan, sunt fortele anti­cres­tine si unel­tele raului; sunt con­trarii lui Dum­nezeu, potrivnicii Tatalui, Fiu­lui si Duhu­lui Sfant; sunt prigo­n­i­torii cres­tinilor, ateii — oamenii lui Antihrist si dus­manii lui Hris­tos, vra­j­masii neim­pacati ai Crucii, ai Evanghe­liei si ai Bisericii.

De aceea, in isto­ria Bis­ericii toti prigo­n­i­torii cres­tinilor si toti marii vra­j­masi ai Bis­ericii au fost numiti antihristi. Asa au fost numiti Irod si Nero, Dio­clet­ian, Iulian Apos­tatul si Mahomed, toti impara­tii, sul­tanii, regii si tiranii sangerosi care au prigo­nit pe crestini.

Tot in grupul antihris­tilor, Sfan­tul Ioan Evanghe­lis­tul numara si ereticii, „care din­tre noi au iesit”(1 In. 2:19), „duhurile inse­la­toare” (1 Tim.4:1), razvrati­tii care ataca uni­tatea de cred­inta a Bis­ericii, proorocii si apos­tolii min­ci­nosi, pseudo-hristosii, pseudo-proorocii si pseudo-apostolii. Asa au fost numiti Simon Magul, Cerint si Nico­lae din vre­mea apos­to­lilor, din Asia si Mace­do­nia, Nesto­rie si altii pana in ziua de astazi.

Aces­tia sunt antihris­tii: toate acele per­soane razvratite, potrivnice, dus­mane lui Hris­tos, fie ca sunt stapan­i­tori care prigonesc pe cres­tini, fie ca sunt eretici care ataca invatatura cea dreapta a cres­tinilor. Si mii si altii pun piedici cres­tin­is­mu­lui, si unii si altii sustin lupta impotriva fiilor lui Dum­nezeu; si unii si altii reprez­inta duhul lui antihrist, put­erea intuner­icu­lui si a raului care se razvrat­este impotriva luminii, a binelui si ade­varu­lui. Toti aces­tia sunt slugile si pre­mer­ga­torii lui Antihrist.

Dupa invatatura crestina, Antihrist este o per­soana istor­ica, o unealta a Satanei, o fiinta demon­ica, un Mesia fals, un tiran care se va socoti si numi pe sine Dum­nezeu. Unii spun ca Antihrist ar fi mesia iudeilor (el insusi iudeu). De aceea el va apare «in tem­plul din Ierusalim si de acolo va deter­mina lep­adarea de cred­inta, apos­tazia, celor ce nu au primit iubirea ade­varu­lui, ca sa se mantuiasca»(2 Tes. 2:10). Iisus Hris­tos numeste pe Antihrist «uraci­unea pustiirii»(Mt. 24:15, cf Dan. 9: 27). Apos­tolul Pavel il numeste pe Antihrist «omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul care se inalta mai pre­sus de tot ce este Dum­nezeu sau e facut pen­tru inchinare, asa incat sa se aseze el in Bis­er­ica lui Dum­nezeu si pe sine sa se dea drept Dumnezeu»(2 Tes. 2:3–4). «In zilele cele de apoi – spune „Invatatura celor 12 apos­toli” (cap. 16) – se vor inmulti apos­tolii min­ci­nosi si amag­i­torii si se vor pref­ace oile in lupi, si dragostea in ura. Caci sporind nelegiuirea se vor uri unii pe altii si se vor prigoni si se vor trada si atunci se va arata amag­i­torul lumii (Antihrist) ca si cum ar fi Fiul lui Dumnezeu».

Noua aparitie editoriala la Manastirea Petru Voda— “Spre Tabor”(vol. 4), de Pr. Ilarion V. Felea

Harul este apa vie care astam­para setea sufle­tu­lui (nu toate apele astam­para setea), apa sfanta care spala si curat­este sufle­tul de rug­ina si rautatea pacat­u­lui; ali­fia sfanta care vin­deca dur­erea si sufer­inta sufle­tu­lui; focul sfant care arde spinii patim­ilor si topeste gheata inim­ilor impi­etrite sub vraja raului. Cerul nu cade pe pamant, dar isi trim­ite roua si ploaia binecu­van­tata; harul e roua si ploaia ceru­lui in sufletele cred­in­ciosilor.
Soarele lumineaza, incalzeste si rodeste paman­tul; harul e soarele sufle­tu­lui. Dum­nezeu este izvorul, samanta vietii; harul este izvorul cel viu al vietii duhovnicesti, samanta cea vie a slavei cer­esti, painea de intarire, luminare si desavar­sire a vietii dum­nezeiesti in om. Harul este seva aceea sfanta si data­toare de viata, care trece din vita in mla­dite, din maslin in ramuri, din Hris­tos in cres­tini, ca sa le dea put­erea vie de crestere, de inflorire si rodire. Ce nu mai poate face omul prin put­er­ile lui mar­gi­nite, ca sa se sfin­teasca si sa se desavarseasca, face, lucreaza harul, prin put­er­ile lui nemarginite.

Pr. Ilar­ion V. Felea

Puteti dezbate acest articol, scriind un comentariu la adresa de mai jos:
http://atitudini.com/noua-aparitie-editoriala-spre-taborvol-4-de-pr-ilarion-v-felea/#comments