“Sfântul Apostol PAVEL este cât toată Mediterana”.
”Ni s-a făcut onoarea să suferim şi să murim pentru
poporul Român”.
“Istoria românilor dezgolită de crucile de pe
scuturile Voievozilor este egală cu zero”.
(Petre ŢUŢEA)
Petre
Ţuţea este considerat unul dintre cei mai mari gânditori, filosofi şi
înţelepţi ai lumii moderne. Pe drept cuvânt a fost supranumit “SOCRATE
al ROMÂNILOR”. Fiu de preot (dintr-un mare şir de preoţi străbuni),
s-a remarcat de mic ca fiind un copil precoce, apoi un adolescent
genial, un bărbat înţelept, un mare erou şi un creştin desăvârşit. Face
parte din cei mai de seamă “ŞAISPREZECE STÂLPI” AI ÎNŢELEPCIUNII CREŞTINE DACO-ROMÂNEŞTI: IOAN CASIAN, DIMITRIE CANTEMIR, ANDREI ŞAGUNA, MIHAIL EMINESCU, NICOLAE
PAULESCU, VASILE PÂRVAN, NAE IONESCU, RADU GYR, ARSENIE BOCA, PETRE
ŢUŢEA, DUMITRU STĂNILOAE, ERNEST BERNEA, VASILE BĂNCILĂ, MIRCEA
VULCĂNESCU, DIMITRIE BEJAN, ANTONIE PLĂMĂDEALĂ.
În răstimpul cât a fost liber a suit pe piscurile cele mai înalte ale gândirii, iar în universul concentraţionar a
fost un fel de “Zeus” al Olimpului creştin. De frica acestui Titan
revărsat din întreaga sa viaţă, comuniştii l-au ţinut sub “obroc” o
lungă perioadă de timp.
În
ciuda atâtor suferinţe, care au depăşit deseori limitele umane, Petre
Ţuţea nu a cedat nimic din filosofia lui creştină, din trăirea lui
ortodoxă, din demnitatea lui de Român, cărora le-a rămas fidel toată
viaţa. Detenţia lui a scandalizat şi a revoltat întreaga Elită culturală
românească:
“Paisprezece
ani de muncă silnică! Să nu fi fost oare oportun să i se pună
întrebarea bătrânului filosof, ce crimă, atât de cruntă a comis, pentru a
fi întemniţat ca un criminal, atâta amar de vreme la Piteşti, Jilava,
Aiud, Gherla…?
Filosoful
Petre Ţuţea a fost condamnat la silnicie lungă pentru un crez, crezul
unei generaţii, care a dat multe jertfe, pentru a evita neamului nostru
o mare tragedie, generaţia lui Moţa şi Marin”. (Filon Verca, Pe meleaguri străine. Ed. Dalami, Caransebeş, 2004, p. 340).
Sfântul
Apostol PAVEL rezumă toate filosofiile lumii la două: filosofia cea
după DUMNEZEU-OMUL IISUS HRISTOS şi filosofia cea după om: “Luaţi aminte
să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşălăciune
din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu
după Hristos. Căci întru Dânsul locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii
trupeşte şi sunteţi deplini întru El, Care este cap a toată începătoria
şi stăpânirea”. (Coloseni 2,8-10).
Comentând aceste filosofii ale Apostolului PAVEL, Părintele Justin Pârvu ajunge la următoarea concluzie: “Există
două filosofii: filosofia ortodoxă a “deofiinţimii” şi filosofia
ariană, eretică, occidentală, modernă, a “asemănării fiinţei”. Prima
este o filosofie hristică, Dumnezeiesc-omenească, concretă şi practică a
unităţii dintre Dumnezeu şi omenire, filosofie bisericească a
dragostei soborniceşti şi a optimismului veşnic dat de certitudinea
Învierii. A doua este filosofia adamică, omenească, a dezbinării şi a
fragmentării, a raţiunii individualismului, a egoismului, a
pesimismului ucigaş şi sinucigaş, o filosofie drăcească a urii şi a
iadului, - filosofia actualului ecumenism”. (Ieromonahul Teognost,
Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruite lui Hristos. Vol.
II, Ed. “Credinţa strămoşească”, p. 147).
