Doamna Aspazia Otel Petrescu: Cuvant forsist de adio la moartea doctorului Radu Carpinisianu, ultimul presedinte al Fratiei Ortodoxe Romane Studentesti

Într-o frumoasă zi de mai, după o grea suferinţă, a decedat doctorul Radu Cărpinişianu, în oraşul Sebeş-Alba, oraş pe care l-a onorat cu distinsa şi complexa sa personalitate. Am primit întristătoarea veste prin telefon, şi sunt profund recunoscătoare doamnei Cărpinişianu, că mi-a făcut onoarea să mă numere printre prietenii soţului său şi că a fost convinsă că-l voi conduce pe drumul cel fără de întoarcere, cu candela aprinsă a evlaviei şi c-o inimă plină de sinceră durere şi plină de lacrimi şi cu un gând împovărat de o tristeţe înfăşurată într-o caldă, constantă şi devotată prietenie. Nu mă încumet să-i alcătuiesc un necrolog, sunt mult prea modestă pentru o asemenea încercare. Sunt sigură că vor fi somităţi prietene care vor şti să evoce cu competenţă minunata operă care a fost viaţa acestui brav şi elegant cavaler al Sebeşului. Nu voi evoca nici monumentala sa grijă cu care a lărgit sfera cunoaşterii personalităţii şi operei ilustrului său concetăţean, Lucian Blaga. Sunt sigură că o vor face colaboratorii săi la acest superb act de cultură, care a fost Festivalul “Lucian Blaga”, izvorât din marea sa iubire pentru “cel care din veşnicia grea de sevă a Lancrămului ardelean a sorbit tăria înţelepciunii ce l-a înălţat în spaţii siderale să smulgă din nemurire laurii şi să-i aşeze pe frunţile române”. Voi remarca doar că nu este o întâmplare că şi-a încheiat destinul tot într-o zi de mai şi exact la 50 de ani de la marea trecere în eternitate a celui ce, cuprins de febra acestei eternităţi, a izvorât superbele pietre pentru templul său. Sublimă coincidenţă, meritată răsplată, pentru faptul că a urmărit pas cu pas paşii profetului, într-o viaţă de om atât de frumos împlinită şi aşezată în comoara culturii româneşti. Eu vreau doar să-i transmit o mângâiere pentru faptul că n-a mai avut timp să realizeze proiectul său, de rememorare a F.O.R.S.-ului (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească) nostru clujean din tinereţea noastră. Eu vreau doar să-i închin un cuvânt FORS-ist de adio celui ce a fost ultimul preşedinte al F.O.R.S.-ului clujean. Regret enorm că vârsta mea mult prea înaintată nu-mi permite să-l conduc, împreună cu toţi cei ce l-au iubit şi l-au stimat, pe ultimul său drum. Nici nu voi putea să îngenunchiez la mormântul care-i va priveghea de-acum înainte “visul”, „somnul” şi „oasele ce drepte dorm”. Cu gândul însă, aşa cum o fac şi acum, voi veni din când în când şi, în genunchi, îmbrăţişându-i crucea de la căpătâi, voi murmura cu sufletul “Cu noi este Dumnezeu” şi “Lumină lină”, într-o intimă vecernie forsistă. Ştiu că mă va asculta şi că mă va saluta cu o discretă şi elegantă fluturare de mână şi că voi citi mereu în palma deschisă spre mine nobila, aleasa sa prietenie – prietenia F.O.R.S.-ului, a preşedintelui pentru forsiştii lui. Pentru această prietenie îi mulţumesc acum şi-i voi mulţumi în eternitate, cu lacrima ce şi acum îmi străbate inima.

ASPAZIA OŢEL PETRESCU

Ultimul presedinte al Fratiei Ortodoxe Romane Studentesti, doctorul Radu Carpinisianu, a plecat la Domnul. Dumnezeu sa-l odihneasca! Evocare a Doamnei Aspazia Otel Petrescu

     Există cuvinte care pecetluiesc cu pecete sfântă amintirile. Nu le poţi rechema oricând, oriunde şi oricum. Ele, cuvintele, sunt chei ce deschid uşi într-un interior ca de biserică. Sunt imperativ necesare un anume timp şi un anume loc ca să intri prin acel cuvânt în amintire cu evlavie, în vârful picioarelor, să aprinzi candele şi în reculegere să-ţi laşi sufletul purtat pe firul amintirilor duioase şi solemne, plutind pe valurile unui timp ce curge invers, spre începuturi, spre adâncuri în acea lume bună şi senină în care poţi întrezări ordinea minunată şi tainică pe care a statornicit-o Domnul Dumnezeu în Împărăţia Sa.

Pentru mine astfel de cuvinte-peceţi sunt cele patru cuvinte „Frăţia Ortodoxă Română Studenţească” din Cluj, adică F.O.R.S. Ele sunt cheia prin care intru în acel fragment din viaţa mea de studentă clujeană, ascuns cu pioşenie în cutele memoriei mele. Revin la aceste amintiri ca într-un templu, ori de câte ori mi se face dor de frăţietate, de comuniune, ca atunci, când în dragostea ce ne-o purtam unii altora se topeau contrariile şi nepotrivirile şi ne simţeam capabili să ne dăruim cu totul Celui care cobora până la noi să ne insufle o speranţă certă şi să ne facă mândri de destinul ce ni l-a hărăzit ca fraţi. Era atât de mângâietor să aflăm că nimic nu este întâmplător, că nu există hazard, ci toate câte se întâmplă au un înţeles adânc ce duce întotdeauna la Cerescul Tată.

F.O.R.S.-ul era copilul răsfăţat al F.O.R.-ului (Frăţia Ortodoxă Română). Nu era totuşi o organizaţie rigidă, încorsetată în statute, turnată în tipare imuabile. Sub îndrumarea F.O.R.-ului şi a părinţilor noştri duhovnici, F.O.R.S.-ul era o comunitate de suflete studenţeşti în căutarea Domnului Iisus Hristos, Cale, Adevăr şi Viaţă.

Şedinţele F.O.R.S.-ului erau un fel de vecernii 

Ne adunam, desigur, într-un spaţiu concret, în una din sălile încăpătoare ale Universităţii şi într-o zi anume ce purta un nume şi o cifră care se nimerea să se petreacă în preajma marilor sărbători creştine. Aveam un comitet coordonator format din studenţi şi studente, cei mai avizaţi şi cei mai fraterni dintre colegi. În timpul cât am fost eu studentă, preşedinte era Radu Cărpinişanu, vicepreşedinte Părintele Valeriu Anania şi secretar Ion Răileanu, toţi medicinişti. Aveam programe variate care se afişau cu o săptămână înaintea şedinţelor, dar nu toate acestea erau lucrul cel mai important. Important era faptul că nu era nicio constrângere, programul se închega voluntar şi ieşea întotdeauna minunat: muzică, poezie, proză, eseu, meditaţie, recenzie şi mai presus de toate îndemnurile duhovniceşti prezentate de cei mai străluciţi duhovnici, preoţi pregătiţi să ne înalţe pe cele mai înalte trepte de spiritualitate creştină: o studenţime însetată de cunoaştere şi de luminată şi profundă trăire creştină şi românească.

Greu de reprodus în cuvinte atmosfera de frumuseţe şi de mister ce se statornicea în şedinţele care de obicei se ţineau sâmbătă seara. Erau un fel de vecernii scăldate în sublim, ziditoare de caractere. Sunt şi mai greu de reprodus cununile de valori spirituale, profund creştine, ortodoxe, etalate în faţa unui auditoriu însetat de aceste valori. 

Discuţiile se prelungeau şi la plecarea spre casă. Doi câte doi, sau în mici grupuri, studenţii dezbăteau în continuare problemele de suflet şi de credinţă. Se închegau prietenii pe care nici curgerea anilor, nici vijeliile vieţii nu le-au putut înfrânge. Prieteniile au dăinuit împodobindu-ne viaţa aşa cum trăirile din cadrul F.O.R.S.-ului ne înfrumuseţează amintirile. (...)

Personalitatea doctorului Radu Cărpinişianu este copleşitoare

Nu aş putea spune că de la începutul cunoştinţei cu Radu Cărpinişianu m-am simţit apropiată cu acea frăţie caracteristică F.O.R.S.-ului. Mi se părea distant, avea un fel de a fi extrem de îngrijit, extrem de de atent să nu ştirbească un fel de de distincţie ce mi se părea că îl caracterizează. Până într-o zi. O zi în care pierdusem cursa de dimineaţă spre Şugag, pe care o luam din oraşul Sebeş. Trebuia să aştept cursa de seară şi mi s-a făcut foame. Deşi aveam oroare să intru în restaurante singură, mi-am zis că de data asta voi face excepţie de la regulă.

Tocmai când să mă aşez la masă, mă pomenesc cu Radu lângă mine. I-am explicat de ce mă aflu acolo şi pe loc m-a invitat la masă în familia sa. Nici nu putea fi vorba de un refuz. Da, Radu era un adevărat forsist. Am aflat că era sebeşean de obârşie, că părintele Cărpinişianu, totodată şi directorul liceului din localitate, era tatăl său. A făcut cu eleganţă şi simplitate în acelaşi timp să dispară sentimentul de jenă care se instalase printre noi de la început. Nu am uitat niciodată cât de frumos am fost primită şi cât de frăţească a fost relaţia noastră de acum înainte. Numai că a fost de foarte scurtă durată. Arestarea mea a însemnat foarte multe „stingeri”.

După 1989, Radu Cărpinişianu, nobilul nostru prşedinte, m-a căutat la telefon. Chiar şi în acest fel reîntâlnirea noastră a fost o zi de mare sărbătoare. Eram foarte onorată să constat că ne-am reluat relaţiile prieteneşti, ca şi cum abia ieri ne-a despărţit viaţa. F.O.R.S.-ul nostru reînvia în amintirile noastre, cu căldură şi duioşie, şi se adevereau în felul acesta virtuţile lui de liant indestructibil al sufletelor credincioase. 

Radu mi-a trimis cărţi şi materiale cu care m-am pus în cunoştinţă cu multiplele sale activităţi. Eram încântată cât de manifest se arăta adevărata frăţie ortodoxă, era absolut miraculos cum se demonstra prin noi forţa spirituală a F.O.R.S.-ului, dovadă incontestabilă a muncii depuse în acest sens de un excelent comitet îndrumător.

De altfel, şi post-F.O.R.S., personalitatea doctorului Radu Cărpinişianu este copleşitoare, atât pe plan medical cât şi pe plan cultural. Activitatea sa intens susţinută este pur şi simplu covărşitoare. În afară de activitatea sa profesională, scrie cărţi, organizează şi conduce activităţi de mare valoare, cum ar fi organizarea anuală a Festivalului Internaţional "Lucian Blaga", cu toate anexele sale, ajuns la o ediţie impresionantă. 

În ce mă priveşte Radu a rămas acelaşi domn impecabil, corect şi elegant până la desăvârşire, atent şi generos până la nobleţe, fratele bun care răspândeşte în jurul său siguranţă şi rafinament.

Aş dori din inimă ca studenţii de azi şi de mâine să poată găsi în viaţa lor studenţească ceva similar F.O.R.S.-ului nostru. Să fie!

Aspazia OŢEL PETRESCU 

- articol apărut în revista VEGHEA